de
DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.; leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de. DOOM
de1 conjcț., prep.
de
DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee. DOOM
dec v. de2
de
DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de. DOOM
de1 conjcț., prep.
de
DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși. – Et. nec. DOOM
de3 (pop.) pr. invar.
dea
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dea
Bona Dea, veche divinitate romană, al cărei cult era strîns legat de cel al lui Faunus. Bona Dea era socotită o zeiță castă, înzestrată cu darul profeției și protectoare a femeilor. Era considerată, după o tradiție, fiica (sau sora) zeului Faunus, pentru care se spunea că acesta din urmă ar fi nutrit o dragoste incestuoasă. După o altă tradiție ea era soția lui Faunus, pe care zeul omorînd-o, și căindu-se apoi, ar fi cinstit-o după moarte ca pe o divinitate (v. și Faunus).
deacă
DÁCĂ1 conj. 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că..., presupunînd că..., de cumva..., de... Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Dacă mărturisești, scapi cu mai puțină pedeapsă. SADOVEANU, M. C. 39. Dacă îl întîlnești pe Pirgu... spune-i că am făcut cum am crezut mai bine și că în noaptea asta plec. M. I. CARAGIALE, C. 109. Dacă tu, tată, nu poți să-mi dai [cele făgăduite], apoi sînt nevoit să cutreier toată lumea. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Loc. conj. Doar dacă. Îl pot vedea doar dacă o veni mîine. Numai dacă. Lucrurile se fac numai dacă le știm face. SLAVICI, O. I 54. ◊ (Cu elipsa propoziției principale) Dacă aș muri, Șerbane? CAMIL PETRESCU. T. I 241. Dac-a afla tată-meu? ALECSANDRI, T. I 77. 2. (Introduce o propoziție optativă) Numai de... Dacă nu m-ar simți nimeni cînd voi fugi. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. (Introduce o propoziție temporală) Cînd, în (sau din) momentul cînd, de îndată ce, după ce. Nu durmi toată noaptea bietul om, iar dacă se făcu ziuă... merse-n pădure. RETEGANUL, P. I 45. ◊ (Adesea cuprinzînd și o nuanță condițională) Dacă va fi trebuință de tine, vei fi chemat. DAVIDOGLU, M. 57. ◊ (Cuprinzînd și o nuanță cauzală) Trăsnea, fiind... mai tare de cap, rabdă el cît rabdă și, dacă vede că-l răzbim cu poștele, se mută la altă gazdă. CREANGĂ, A. 102. Se întoarse la sora sa, care, dacă îl văzu, i se făcu frică. ȘEZ. I 162. 4. (Introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. Dacă nu știa scrie, umbla de la unul la altul. CAMILAR, N. I 254. Dacă eu sînt tînăr și sărac, singur cu muierea, voi trebuie să fiți niște hoți? PREDA, Î. 9. ♦ De vreme ce. De ce nu m-aș legăna Dacă trece vremea mea. EMINESCU, O. I 214. 5. (Introduce o propoziție concesivă) Deși, cu toate că. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul... și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (În corelație cu «tot», «totuși») Sfîntul soare, dacă-i soare, Și tot după tine moare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ (Întărit prin «chiar») În casa unui prietin au am să mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. SADOVEANU, B. 96. 6. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Că, de... (Propoziția este subiectivă) Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles. COȘBUC, P. I 54. ȘI dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. Tot una-i dacă astăzi sau mîne o să mor, Cînd voi să-mi piară urma în mintea tuturor. EMINESCU, O. I 127. ◊ (Propoziția este completivă directă) A îmblat pe la vraci și filozofi... să le ghicească dacă or sp facă copii. ISPIRESCU, L. 1. Mam'mare așază frumușel beretul lui Goe... îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce. CARAGIALE, O. II 163. Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. CREANGĂ, P. 313. ◊ (Propoziția este completivă indirectă) După ce-l văzu pe Ionuț trecut la hodină în chilioara lui, stătu gîndindu-se dacă n-ar fi bine să-l afume prin somn cu păr de lup. SADOVEANU, F. I. 62. 7. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. Ce-i un pol de bani? Dacă mi-oi cumpăra pe ei o mînă de cuie. CAMILAR, N. I 166. ◊ Loc. adv. Abia dacă = cu greu. 8. (În expr.) Las' dacă... v. lăsa.. Variante: dáca (ISPIRESCU, L. 6), deácă (ISPIRESCU, L. 12, ODOBESCU, S. III 10, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277) conj.
deadweight
DEADWEIGHT s. n. Capacitatea maximă de încărcare a unei nave comerciale, reprezentând rezervele de combustibil, de ulei și de apă, proviziile și încărcătura utilă (inclusiv echipajul și pasagerii cu bagajele lor). [Pr.: dédŭeĭt] – Cuv. engl. DOOM
deadweight (angl.) [pron. dédveyt] (dead-weight) s. n.
deadwood
DEADWOOD s.n. (Mar.) Legătură realizată la proră și la pupă între etravă și, respectiv, etambou și chilă. [Pron. déd-ud. / < engl. deadwood].
deaferenta
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentai
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentam
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentare
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentară
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentarăm
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentarăți
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentase
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentasem
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentaseră
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentaserăm
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentaserăți
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentaseși
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentaseți
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentat
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentat
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentau
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentași
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentați
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentează
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentez
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferenteze
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentezi
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentând
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deaferentînd
DEAFERENTÁ vb. I. tr. (Med.) A secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. [Pron. de-a-. / < fr. déafférenter].
deal
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
dealer
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealeri
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealerii
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealerilor
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealerul
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealerului
DEALER, dealeri, s. m. 1. Persoană juridică (firmă) autorizată să execute tranzacții cu valori mobiliare, cu titlu profesional, ca fapt de comerț și pe cont propriu. 2. Agent de bursă. ♦ Vânzător intermediar. 3. (La jocul de cărți) Persoană care împarte cărțile. [Pr.: dílăr] – Din engl. dealer. DOOM
*dealer (angl.) [pron. dílăr] (dea-ler) s. m., pl. dealeri
dealul
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
dealului
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
dealuri
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
dealurile
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
dealurilor
DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă cu înălțime nu prea mare (sub 1000 m). ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ. DOOM
de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art.
deambulatoria
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatorie
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriei
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatorii
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriii
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriile
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriilor
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriu
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriul
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulatoriului
DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire. DOOM
deambulatóriu2 [riu pron. rĭu] (de-am-) s. n., art. deambulatóriul; pl. deambulatórii, art. deambulatóriile (-ri-i-)
deambulație
DEAMBULAȚIÚNE s. f. v. deambulație. DOOM
deambuláție (rar) (de-am-, -ți-e) s. f., art. deambuláția (-ți-a), g.-d. deambuláții, art. deambuláției
deambulațiune
DEAMBULAȚIÚNE s. f. v. deambulație. DOOM
deambuláție (rar) (de-am-, -ți-e) s. f., art. deambuláția (-ți-a), g.-d. deambuláții, art. deambuláției
deapăn
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
deapănă
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
deasa
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deasupra
DEASÚPRA adv. În partea de sus, în partea imediat superioară; sus, peste (ceva). ◊ Pe deasupra = a) peste ceva; b) în plus, în afară de...; c) fără a adânci lucrurile, superficial. ◊ (Cu valoare de prepoziție, cu determinări în genitiv) Deasupra casei. ◊ Expr. A fi deasupra nevoii = a fi scăpat de o nevoie, a fi ieșit (cu bine) dintr-un moment sau dintr-o situație (materială) grea, a se afla în afară de pericol. [Var.: (reg.) dasúpra adv.] – De4 + asupra. DOOM
!deasúpra (dea-su-pra) adv., prep. (deasupra lui)
deauna
DEAÚNA adv. (Învechit și regional) 1. Imediat, pe loc, îndată. Tînăra domniță, cum a văzut aceasta, deauna și-a pierdut mințile, că nu știa singură pe ce lume-i. MARIAN, O. I 243. 2. De-a dreptul, direct, fără înconjur. Badeo, dorul de la tine, Deauna la mine vine. POP.
deavolna
DEAVÓLNA adv. (Mold. rar) De ajuns, destul, berechet. Lemne la trunchi sînt: slănină și făină în pod este deavolna. CREANGĂ, A. 38.
debaclu
DEBÁCLU s.n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. [Pl. -uri, -le. / < fr. débâcle].
debaclu
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debaclul
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debaclului
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debacluri
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debaclurile
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debaclurilor
DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. DOOM
debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri
debalasta
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastai
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastam
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastare
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastare
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Des1- + balast.
debalastară
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastarăm
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastarăți
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastase
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastasem
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastaseră
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastaserăm
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastaserăți
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastaseși
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastaseți
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastat
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastat
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Des1- + balast.
debalastau
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastași
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastați
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastează
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastez
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalasteze
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastezi
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastând
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debalastînd
DEBALASTÁ, debalastez, vb. I. Tranz. A descărca o navă de balast. – Pref. de- + balast.
debandadă
DEBANDÁDĂ s. f. Neorânduială, dezordine; dezorientare, zăpăceală. – Din fr. débandade. DOOM
debandádă s. f., g.-d. art. debandádei
debara
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debarale
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debaralei
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debaralele
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debaralelor
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debaras
DEBARÁ s. f. (Franțuzism) Încăpere, într-o locuință, folosită pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar. Dintr-o debara cu pachete de sumane afumate... i-a fost adus și pachetul lui cu haine civile. CAMILAR, N. II 375. [Cealaltă ușă] duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu, debara). SEBASTIAN, T. 256. – Scris și: (după franțuzește) debaras.
debarasa
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasai
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasam
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasare
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasare
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debarasarea
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debarasară
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasarăm
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasarăți
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasase
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasasem
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasaseră
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasaserăm
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasaserăți
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasaseși
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasaseți
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasat
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasat
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasata
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasate
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasatei
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasatele
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasatelor
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasatul
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasatului
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasau
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasași
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasați
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasați
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasații
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasaților
DEBARASÁT, -Ă, debarasați, -te, adj. (Despre suprafețe) Degajat. – V. debarasa.
debarasează
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasez
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debaraseze
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasezi
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasoare
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasoarea
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasoarei
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasoarele
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasoarelor
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasor
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasori
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasorii
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasorilor
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasorul
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasorului
DEBARASÓR, -OÁRE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează și curăță mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarasseur. DOOM
*debarasór s. m., pl. debarasóri
debarasând
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasînd
DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodează, care supără). – Din fr. débarrasser. DOOM
debarasá (a ~) vb., ind. prez. 3 debaraseáză
debarasări
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debarasării
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debarasările
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debarasărilor
DEBARASÁRE, debarasări, s. f. Acțiunea de a debarasa. – V. debarasa. DOOM
*debarasáre s. f., g.-d. art. debarasắrii; pl. debarasắri
debaraua
DEBARÁ, debarale, s. f. Încăpere mică, anexă într-o locuință, întrebuințată pentru depozitarea obiectelor care se folosesc mai rar, a vechiturilor etc. – Din fr. débarras. DOOM
debará s. f., art. debaráua, g.-d. art. debarálei; pl. debarále, art. debarálele
debarc
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarca
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcader
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcadere
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcaderele
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcaderelor
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcaderul
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcaderului
DEBARCADÉR, debarcadere, s. n. Loc pe malul unei ape sau pe un chei, într-un port, amenajat special și prevăzut cu utilaj adecvat pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor sau a unor materiale. – Din fr. débarcadère. DOOM
debarcadér s. n., pl. debarcadére
debarcai
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcam
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcare
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcare
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcarea
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcară
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcarăm
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcarăți
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcase
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcasem
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcaseră
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcaserăm
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcaserăți
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcaseși
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcaseți
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcat
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcat
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer.
debarcau
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcași
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcați
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarce
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarci
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcând
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcînd
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer. DOOM
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcări
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcării
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcările
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcărilor
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca. DOOM
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debavura
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurai
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuram
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurare
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurare
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurarea
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurară
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurarăm
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurarăți
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurase
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurasem
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuraseră
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuraserăm
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuraserăți
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuraseși
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuraseți
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurat
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurat
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițate, turnate, laminate etc. – Des1- + bavură.
debavuratoare
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavuratoarele
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavuratoarelor
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavurator
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavuratorul
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavuratorului
DEBAVURATÓR s.n. Unealtă folosită la debavurare. [< debavura + -tor].
debavurau
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurași
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurați
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurează
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurez
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavureze
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurezi
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurând
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurînd
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură. DOOM
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavurări
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurării
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurările
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurărilor
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura. DOOM
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debenzola
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolai
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolam
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolare
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolare
DEBENZOLÁRE s.f. Acțiunea de a debenzola și rezultatul ei. [< debenzola].
debenzolară
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolarăm
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolarăți
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolase
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolasem
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolaseră
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolaserăm
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolaserăți
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolaseși
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolaseți
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolat
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolat
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolau
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolași
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolați
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolează
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolez
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzoleze
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolezi
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolând
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debenzolînd
DEBENZOLÁ vb. I. tr. A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. [< fr. débenzoler].
debil
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debila
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debile
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilei
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilele
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilelor
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debili
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilii
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debililor
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilita
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitai
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitam
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitant
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitanta
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitante
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitantei
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitantele
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitantelor
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitantul
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitantului
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitanți
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitanții
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitanților
DEBILITÁNT, -Ă, debilitanți, -te, adj. Care debilitează, care slăbește. – Din fr. débilitant. DOOM
debilitánt adj. m., pl. debilitánți; f. debilitántă, pl. debilitánte
debilitare
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitare
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilitarea
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilitară
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitarăm
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitarăți
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitase
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitasem
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitaseră
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitaserăm
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitaserăți
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitaseși
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitaseți
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitat
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitat
DEBILITÁT, -Ă, debilitați, -te, adj. Slăbit, anemiat; firav. – V. debilita.
debilitate
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilitatea
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilitau
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitași
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitați
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitează
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitez
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debiliteze
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitezi
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitând
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitînd
DEBILITÁ, debilitez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină debil. – Din fr. débiliter, lat. debilitare. DOOM
debilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiliteáză
debilitări
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilitării
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilitările
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilitărilor
DEBILITÁRE, debilitări, s. f. Faptul de a (se) debilita; debilitate. – V. debilita. DOOM
debilitáre s. f., g.-d. art. debilitắrii; pl. debilitắri
debilități
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilității
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilitățile
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilităților
DEBILITÁTE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis. DOOM
debilitáte s. f., g.-d. art. debilitắții; pl. debilitắți
debilul
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debilului
DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis. DOOM
debíl adj. m., pl. debíli; f. debílă, pl. debíle
debit
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debit
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debita
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debita
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitai
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitai
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitam
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitam
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitant
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitanta
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitante
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitantei
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitantele
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitantelor
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitantul
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitantului
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitanți
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitanții
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitanților
DEBITÁNT, -Ă, debitanți, -te, s. m. și f. Persoană care vinde într-un debit1 (1). ♦ (Înv.) Persoană care desface marfă cu amănuntul. – Din fr. débitant. DOOM
debitántă s. f., g.-d. art. debitántei; pl. debitánte
debitare
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitare
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitare
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitare
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitarea
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitarea
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitară
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitară
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitarăm
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitarăm
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitarăți
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitarăți
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitase
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitase
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitasem
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitasem
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseră
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseră
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaserăm
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaserăm
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaserăți
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaserăți
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseși
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseși
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseți
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitaseți
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitat
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitat
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitat
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitata
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitate
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitatei
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitatele
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitatelor
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitatul
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitatului
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitau
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitau
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitași
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitași
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitați
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitați
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitați
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitații
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debitaților
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
debite
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debite
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitează
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitează
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitele
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitele
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitelor
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitelor
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitez
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitez
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debiteza
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prevăzută cu o deschidere prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débitèse. DOOM
debitéză s. f., g.-d. art. debitézei; pl. debitéze
debiteze
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debiteze
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debiteze
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prevăzută cu o deschidere prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débitèse. DOOM
debitéză s. f., g.-d. art. debitézei; pl. debitéze
debitezei
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prevăzută cu o deschidere prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débitèse. DOOM
debitéză s. f., g.-d. art. debitézei; pl. debitéze
debitezele
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prevăzută cu o deschidere prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débitèse. DOOM
debitéză s. f., g.-d. art. debitézei; pl. debitéze
debitezelor
DEBITÉZĂ, debiteze, s. f. Piesă din material refractar prevăzută cu o deschidere prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. – Din fr. débitèse. DOOM
debitéză s. f., g.-d. art. debitézei; pl. debitéze
debitezi
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitezi
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitmetre
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitmetrele
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitmetrelor
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitmetru
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitmetrul
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitmetrului
DEBITMÉTRU, debitmetre, s. n. Instalație sau instrument pentru măsurarea debitului1 (3) unui fluid. – Din fr. débitmètre. DOOM
debitmétru (-me-tru) s. n., art. debitmétrul; pl. debitmétre
debitoare
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoare
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarea
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarea
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarei
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarei
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarele
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarele
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarelor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitoarelor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitori
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitori
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorii
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorii
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorilor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorilor
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorul
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorul
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorului
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitorului
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor. DOOM
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitul
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitul
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitului
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitului
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debituri
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debituri
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debiturile
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debiturile
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debiturilor
DÉBIT2, debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum. DOOM
débit s. n., pl. débite
debiturilor
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitatea de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. ♦ Fig. Flux verbal (abundent). – Din fr. débit. DOOM
débit s. n., pl. débite
debitând
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitând
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitînd
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitînd
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter. DOOM
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitări
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitări
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitării
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitării
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitările
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitările
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitărilor
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitărilor
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1. DOOM
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debleia
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiai
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaj
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiaje
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiajele
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiajelor
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiajul
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiajului
DEBLEIÁJ s.n. Debleiere. [< fr. déblayage].
debleiam
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiară
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiarăm
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiarăți
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiase
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiasem
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaseră
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaserăm
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaserăți
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaseși
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiaseți
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiat
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiat
DEBLEIÁ vb. I. tr. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. [Pron. -ble-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. déblayer].
debleiau
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiază
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiași
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiați
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleie
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiem
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiere
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiere
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleierea
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleieri
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleierii
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleierile
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleierilor
DEBLEIÉRE, debleieri, s. f. Acțiunea de a debleia și rezultatul ei; ansamblu de operații efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (după fr. déblayage). DOOM
debleiére (acțiunea de a debleia) (de-ble-) s. f., g.-d. art. debleiérii; pl. debleiéri
debleiez
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleieze
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleiezi
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleind
DEBLEIÁ, debleiez, vb. I. Tranz. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. – Din fr. déblayer. DOOM
*debleiá (a ~) (a degaja un teren) vb., ind. prez. 3 debleiáză, 1 pl. debleiém; conj. prez. 3 să debleiéze; ger. debleínd
debleu
DEBLÉU s.n. (op. rambleu) Săpătură deschisă sub nivelul natural al pământului, prin care trece o cale de comunicație. [Pl. -uri, -ee. / < fr. déblai].
debleu
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debleul
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debleului
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debleuri
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debleurile
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debleurilor
DEBLÉU, debleuri, s. n. Săpătură făcută sub nivelul terenului natural pentru executarea platformei unui drum ori a unei căi ferate sau pentru construirea unui canal deschis. – Din fr. déblai. DOOM
debléu (de-bleu) s. n., art. debléul; pl. debléuri
debloca
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocai
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocam
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocare
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocare
DEBLOCÁRE, deblocări, s. f. Acțiunea de a debloca și rezultatul ei. – V. debloca. DOOM
deblocáre (de-blo-) s. f., g.-d. art. deblocắrii; pl. deblocắri
deblocară
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocarăm
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocarăți
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocase
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocasem
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocaseră
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocaserăm
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocaserăți
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocaseși
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocaseți
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocat
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocau
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocași
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocați
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblochează
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblochez
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocheze
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblochezi
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocând
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
deblocînd
DEBLOCÁ, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulației. ♦ A repune în funcțiune un mecanism blocat. 2. A scoate de sub blocare bani, produse etc. 3. A scoate un ofițer din cadrul activ al armatei. – Din fr. débloquer. DOOM
deblocá (a ~) (de-blo-) vb., ind. prez. 3 deblocheáză
debobina
DEBOBINÁ vb. I. v. dezbobina.
debobinare
DEBOBINÁRE s.f. v. dezbobinare.
debobinat
DEBOBINÁ vb. I. v. dezbobina.
debonar
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonara
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonare
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarei
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarele
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarelor
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonari
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarii
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarilor
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarul
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
debonarului
DEBONÁR, -Ă adj. (Franțuzism) Blajin, indulgent, foarte slab. [< fr. débonnaire].
deborda
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordai
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordam
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordant
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordanta
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordante
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordantei
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordantele
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordantelor
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordantul
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordantului
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordanți
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordanții
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordanților
DEBORDÁNT, -Ă, debordanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se revarsă. – Din fr. débordant. DOOM
debordánt adj. m., pl. debordánți; f. debordántă, pl. debordánte
debordare
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordare
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
debordarea
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
debordară
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordarăm
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordarăți
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordase
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordasem
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordaseră
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordaserăm
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordaserăți
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordaseși
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordaseți
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordat
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordat
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe dinafară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe dinafară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vărsa, a vomita. – Din fr. déborder.
debordau
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordași
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordați
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordează
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordez
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordeze
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordezi
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordând
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordînd
DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgătoare, la pers. 3) A ieși din albie; a se revărsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe din afară; (despre vase) a nu mai cuprinde conținutul, a lăsa să curgă pe din afară; a fi prea plin. 2. Intranz. și tranz. A vomita. – Din fr. déborder. DOOM
debordá (a ~) vb., ind. prez. 3 debordeáză
debordări
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
debordării
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
debordările
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
debordărilor
DEBORDÁRE, debordări, s. f. Acțiunea de a deborda. – V. deborda.
deboșa
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșa
DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche].
deboșai
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșam
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșare
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșare
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
deboșarea
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
deboșară
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșarăm
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșarăți
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșase
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșasem
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșaseră
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșaserăm
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșaserăți
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșaseși
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșaseți
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșat
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșat
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșat
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșata
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșata
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșate
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșate
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatei
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatei
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatele
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatele
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatelor
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatelor
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatul
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatul
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatului
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșatului
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșau
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșași
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșați
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșați
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșați
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșații
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșații
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșaților
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșaților
DEBOȘÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) decăzut, vicios, corupt. [< fr. débauché]. DOOM
deboșát (rar) adj. m., s. m., pl. deboșáți; adj. f., s. f. deboșátă, pl. deboșáte
deboșe
DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche].
deboșează
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșei
DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche].
deboșele
DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche].
deboșelor
DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche].
deboșez
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșeze
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșezi
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșând
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșînd
DEBOȘÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A face (pe cineva) să se dedea la desfrâu; a perverti, a corupe, a strica. [< fr. débaucher].
deboșări
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
deboșării
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
deboșările
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
deboșărilor
DEBOȘÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) deboșa și rezultatul ei; deboșă. [< deboșa]. DOOM
deboșáre (rar) s. f., g.-d. art. deboșắrii
debranșa
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșai
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșam
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșare
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșare
DEBRANȘÁRE, debranșări, s. f. Acțiunea de a debranșa și rezultatul ei. – V. debranșa. DOOM
*debranșáre (-de-bran-) s. f., g.-d. art. debranșắrii; pl. debranșắri
debranșară
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșarăm
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșarăți
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșase
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșasem
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșaseră
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșaserăm
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșaserăți
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșaseși
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșaseți
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșat
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșau
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșași
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșați
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșează
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșez
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșeze
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșezi
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșând
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debranșînd
DEBRANȘÁ, debranșez, vb. I. Tranz. A întrerupe definitiv o legătură, o comunicație stabilită între două conducte, circuite etc.; a suprima. – Din fr. débrancher. DOOM
*debranșá (a ~) (de-bran-) vb., ind. prez. 3 debranșeáză, 1 pl. debranșắm; conj. prez. 3 să debranșéze; ger. debranșấnd
debreia
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiabil
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabila
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabile
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilei
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilele
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilelor
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabili
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilii
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabililor
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilul
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiabilului
DEBREIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. [Pron. -bre-ia-. / cf. fr. débrayable].
debreiai
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaj
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiaje
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiajele
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiajelor
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiajul
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiajului
DEBREIÁJ, debreiaje, s. n. Debreiere. – Din fr. débrayage. DOOM
debreiáj (de-bre-) s. n., pl. debreiáje
debreiam
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiară
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiarăm
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiarăți
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiase
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiasem
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaseră
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaserăm
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaserăți
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaseși
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiaseți
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiat
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiat
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer.
debreiau
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiază
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiași
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiați
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreie
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiem
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiere
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiere
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreierea
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreieri
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreierii
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreierile
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreierilor
DEBREIÉRE, debreieri, s. f. Acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiaj. – V. debreia. DOOM
debreiére (acțiunea de a debreia) (de-bre-) s. f., g.-d. art. debreiérii; pl. debreiéri
debreiez
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreieze
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreiezi
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debreind
DEBREIÁ, debreiez, vb. I. Tranz. A desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. – Din fr. débrayer. DOOM
debreiá (a ~) (a desface legătura făcută prin ambreiaj) (de-bre-) vb., ind. prez. 3 debreiáză, 1 pl. debreiém; conj. prez. 3 să debreiéze; ger. debreínd
debrețin
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debrețini
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debreținii
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debreținilor
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debreținul
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debreținului
DEBREȚÍN, debrețini, s. m. Cârnat preparat dintr-un amestec de carne tocată de vită și de porc, introdus în intestine subțiri de porc și segmentat prin răsucirea unor bucăți de câte circa 10 cm. – Din germ. Debreziner. DOOM
*Debrețín/(magh.) Débrecen [c pron. ț] (nume de loc) (De-bre-) s. propriu n.
debrida
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridai
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridam
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridare
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridare
DEBRIDÁRE s.f. Acțiunea de a debrida și rezultatul ei. [< debrida].
debridară
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridarăm
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridarăți
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridase
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridasem
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridaseră
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridaserăm
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridaserăți
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridaseși
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridaseți
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridat
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridat
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridau
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridași
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridați
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridează
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridez
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debrideze
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridezi
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridând
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debridînd
DEBRIDÁ vb. I. tr. (Med.) A suprima bridele care comprimă un organ. ♦ A lărgi o plagă accidentală. [< fr. débrider].
debruia
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiai
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaj
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiaje
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiajele
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiajelor
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiajul
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiajului
DEBRUIÁJ s.n. Acțiunea de a (se) debruia. [< fr. débrouillage].
debruiam
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiard
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiard
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarda
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarde
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardei
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardele
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardelor
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardul
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardul
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardului
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiardului
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzi
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzi
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzii
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzii
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzilor
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiarzilor
DEBRUIÁRD, -Ă s.m. și f., adj. (Franțuzism) (Persoană) care știe să iasă din încurcătură; descurcăreț. [Pron. -bru-iard. / < fr. débrouillard].
debruiară
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiarăm
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiarăți
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiase
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiasem
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaseră
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaserăm
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaserăți
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaseși
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiaseți
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiat
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiat
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiau
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiază
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiași
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiați
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruie
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiem
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiere
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiere
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiez
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruieze
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruiezi
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debruind
DEBRUIÁ vb. I. tr., refl. 1. (Franțuzism) A ieși din încurcătură; a (se) descurca. 2. A înlătura un bruiaj. [Pron. -bru-ia, p.i. -iez, 3,6 -iază. / < fr. débrouiller].
debura
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburai
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaj
DEBURÁJ s. n. 1. Deburare. 2. Deșeurile obținute în urma deburajului (1). – Din fr. débourrage. DOOM
deburáj (eliminare a surplusului de balast, curățare a acelor cardelor) s. n.
deburam
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburare
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburare
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
deburarea
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
deburară
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburarăm
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburarăți
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburase
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburasem
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaseră
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaserăm
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaserăți
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaseși
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburaseți
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburat
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburat
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburau
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburași
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburați
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburbaj
DEBURBÁJ s. n. 1. Deburbare. 2. Spălare a minereului. – Din fr. débourbage. DOOM
deburbáj (limpezire a mustului, spălare a unui minereu) s. n.
deburbare
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburbarea
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburbări
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburbării
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburbările
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburbărilor
DEBURBÁRE, deburbări, s. f. Operația de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj (1). – Cf. fr. débourber. DOOM
deburbáre (deburbaj) s. f., g.-d. art. deburbắrii; pl. deburbắri
deburează
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburez
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
debureze
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburezi
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
debursa
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursai
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursam
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursare
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursare
DEBURSÁRE s.f. Acțiunea de a debursa; cheltuire. [< debursa].
debursară
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursarăm
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursarăți
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursase
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursasem
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursaseră
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursaserăm
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursaserăți
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursaseși
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursaseți
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursat
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursat
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser.
debursau
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursași
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursați
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursează
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursez
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
deburseze
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursezi
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursând
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
debursînd
DEBURSÁ, debursez, vb. I. Tranz. A cheltui, a plăti (din buzunar). – Din fr. débourser. DOOM
debursá (a ~) vb., ind. prez. 3 deburseáză
deburând
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburînd
DEBURÁ vb. I. tr. (Text.) A curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități. [< fr. débourrer].
deburări
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
deburării
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
deburările
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
deburărilor
DEBURÁRE s. f. Operația de curățare a cardelor de impuritățile și de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). – Cf. fr. débourrer. DOOM
deburáre (deburaj) s. f., g.-d. art. deburắrii
debusola
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolai
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolam
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolare
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolare
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debusolarea
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debusolară
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolarăm
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolarăți
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolase
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolasem
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolaseră
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolaserăm
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolaserăți
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolaseși
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolaseți
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolat
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolat
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolata
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolate
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolatei
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolatele
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolatelor
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolatul
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolatului
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolau
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolași
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolați
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolați
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolații
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolaților
DEBUSOLÁT, -Ă, debusolați, -te, adj. Dezorientat. – V. debusola. DOOM
debusolát adj. m., pl. debusoláți; f. debusolátă, pl. debusoláte
debusolează
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolez
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusoleze
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolezi
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolând
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolînd
DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) dezorienta. – Din fr. déboussoler. DOOM
*debusolá (a ~) vb., ind. prez. 3 debusoleáză
debusolări
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debusolării
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debusolările
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debusolărilor
DEBUSOLÁRE, debusolări, s. f. Acțiunea de a (se) debusola și rezultatul ei. – V. debusola.
debut
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debuta
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutai
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutam
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutant
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutanta
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutante
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutantei
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutantele
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutantelor
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutantul
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutantului
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutanți
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutanții
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutanților
DEBUTÁNT, -Ă, debutanți, -te, s. m. și f. Persoană aflată la începutul unei cariere (artistice); p. ext. persoană fără experiență; începător, novice. – Din fr. débutant. DOOM
debutántă s. f., g.-d. art. debutántei; pl. debutánte
debutare
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutare
DEBUTÁRE s.f. Acțiunea de a debuta; debut. [< debuta].
debutară
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutarăm
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutarăți
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutase
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutasem
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutaseră
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutaserăm
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutaserăți
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutaseși
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutaseți
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutat
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutau
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutași
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutați
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutează
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutez
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debuteze
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutezi
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutul
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debutului
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debuturi
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debuturile
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debuturilor
DEBÚT, debuturi, s. n. Început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început. – Din fr. début. DOOM
debút s. n., pl. debúturi
debutând
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debutînd
DEBUTÁ, debutez, vb. I. Intranz. A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter. DOOM
debutá (a ~) vb., ind. prez. 3 debuteáză
debușa
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușai
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușam
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușare
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușare
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debușarea
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debușară
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușarăm
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușarăți
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușase
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușasem
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușaseră
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușaserăm
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușaserăți
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușaseși
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușaseți
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușat
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușau
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușași
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușați
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușează
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușeu
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché. DOOM
!debușéu s. n., art. debușéul; pl. debușée/debușéuri
debușeu
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușeul
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușeului
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușeuri
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușeurile
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușeurilor
DEBUȘÉU debușee, s. n. 1. Piață pe care se pot comercializa cu ușurință cantități mari de mărfuri și servicii. 2. (În sintagma) Debușeul podului = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod, astfel încât, de la nivelul apei până la partea de jos a podului, să mai rămână un anumit spațiu liber de siguranță. [Pl. și: debușeuri] – Din fr. débouché.
debușez
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușeze
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușezi
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușând
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușînd
DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher. DOOM
debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd
debușări
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debușării
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debușările
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debușărilor
DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.
debye
DEBYE s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a momentului electric. [Pr.: debái. – Abr.: D] – Din engl., fr. debye.
dec
DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee. DOOM
dec v. de2
deca
DECA- Element de compunere însemnând „zece”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din ngr. déka.
decabrist
DECABRÍST, -Ă, decabriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Decembrist. – Din rus. dekabrist. DOOM
!decabríst (-ca-brist) (rar) adj. m., s. m., pl. decabríști; adj. f., s. f. decabrístă, pl. decabríste
decabristă
DECABRÍST, -Ă, decabriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Decembrist. – Din rus. dekabrist. DOOM
!decabríst (-ca-brist) (rar) adj. m., s. m., pl. decabríști; adj. f., s. f. decabrístă, pl. decabríste
decacord
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decacordul
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decacordului
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decacorduri
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decacordurile
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decacordurilor
DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde. DOOM
decacórd s. n., pl. decacórduri
decad
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decada
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade. DOOM
decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde
decadal
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadala
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadale
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalei
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalele
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalelor
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadali
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalii
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalilor
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalul
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decadalului
DECADÁL, -Ă, decadali, -e, adj. Care se referă la o perioadă de zece zile. – Decadă + suf. -al.
decade
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade. DOOM
decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde
decade
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decadei
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade. DOOM
decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde
decadele
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade. DOOM
decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde
decadelor
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade. DOOM
decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde
decadent
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadenta
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadente
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadentei
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadentele
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadentelor
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadentism
DECADENTÍSM s. n. 1. Mișcare literară din a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin cultivarea artificialului, a rafinamentului estet și a morbidului excesiv. 2. Termen aplicat uneori epocilor care precedă declinul unor culturi și civilizații. – Din fr. décadentisme. DOOM
decadentísm s. n.
decadentismul
DECADENTÍSM s. n. 1. Mișcare literară din a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin cultivarea artificialului, a rafinamentului estet și a morbidului excesiv. 2. Termen aplicat uneori epocilor care precedă declinul unor culturi și civilizații. – Din fr. décadentisme. DOOM
decadentísm s. n.
decadentismului
DECADENTÍSM s. n. 1. Mișcare literară din a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin cultivarea artificialului, a rafinamentului estet și a morbidului excesiv. 2. Termen aplicat uneori epocilor care precedă declinul unor culturi și civilizații. – Din fr. décadentisme. DOOM
decadentísm s. n.
decadentul
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadentului
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadența
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia. DOOM
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadențe
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia. DOOM
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadenței
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia. DOOM
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadențele
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia. DOOM
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadențelor
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia. DOOM
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadenți
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadenții
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadenților
DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. DOOM
decadént adj. m., pl. decadénți; f. decadéntă, pl. decadénte
decadraj
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadraje
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadrajele
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadrajelor
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadrajul
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadrajului
DECADRÁJ, decadraje, s. n. Defect survenit la proiecția unui film, care constă în apariția pe ecran a două imagini vecine despărțite printr-o dungă neagră. – Din fr. décadrage. DOOM
decadráj (-ca-draj) s. n., pl. decadráje
decadă
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decaedre
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decaedrele
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decaedrelor
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decaedru
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decaedrul
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decaedrului
DECAÉDRU, decaedre, s. n. Poliedru cu zece fețe. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre. DOOM
decaédru (-e-dru) s. n., art. decaédrul; pl. decaédre
decafeiniza
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizai
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizam
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizare
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizare
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decafeinizarea
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decafeinizară
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizarăm
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizarăți
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizase
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizasem
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizaseră
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizaserăm
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizaserăți
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizaseși
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizaseți
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizat
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizat
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizata
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizate
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizatei
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizatele
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizatelor
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizatul
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizatului
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizau
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizași
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizați
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizați
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizații
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizaților
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decafeinizează
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizez
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizeze
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizezi
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizând
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizînd
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decafeinizări
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decafeinizării
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decafeinizările
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decafeinizărilor
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decagoane
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagoanele
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagoanelor
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagon
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagonal
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonala
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonale
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalei
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalele
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalelor
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonali
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalii
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalilor
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalul
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonalului
DECAGONÁL, -Ă, decagonali, -e, adj. (Despre suprafețe) În formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon. – Din fr. décagonal. DOOM
decagonál adj. m., pl. decagonáli; f. decagonálă, pl. decagonále
decagonul
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagonului
DECAGÓN, decagoane, s. n. Poligon cu zece laturi. – Din fr. décagone. DOOM
decagón s. n., pl. decagoáne
decagram
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decagrame
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decagramele
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decagramelor
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decagramul
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decagramului
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme. DOOM
decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag
decala
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalai
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaj
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalaje
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalajele
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalajelor
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalajul
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalajului
DECALÁJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau a mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage. DOOM
decaláj s. n., pl. decaláje
decalam
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalamina
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminai
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaj
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminaje
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminajele
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminajelor
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminajul
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminajului
DECALAMINÁJ s.n. (Rar) Decalaminare. [< fr. décalaminage].
decalaminam
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminare
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminare
DECALAMINÁRE s.f. Acțiunea de a decalamina și rezultatul ei; decalaminaj. [< decalamina].
decalaminară
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminarăm
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminarăți
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminase
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminasem
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaseră
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaserăm
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaserăți
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaseși
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminaseți
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminat
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminat
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminau
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminași
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminați
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminează
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminez
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalamineze
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminezi
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminând
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalaminînd
DECALAMINÁ vb. I. tr. A înlătura calamina de pe pereții unui motor. [< fr. décalaminer].
decalare
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalare
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decalarea
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decalară
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalarăm
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalarăți
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalase
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalasem
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaseră
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaserăm
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaserăți
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaseși
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalaseți
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalat
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalat
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler.
decalau
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalași
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalați
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalc
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalca
DECALCÁ, decalchez, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. [Prez. ind. și: decálc] – Din fr. décalquer. DOOM
decalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcheáză; conj. prez. 3 să decalchéze
decalca
DECALCÁ, decalchez, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. [Prez. ind. și: decálc] – Din fr. décalquer.
decalcare
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalcarea
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalcat
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcata
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcate
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcatei
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcatele
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcatelor
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcatul
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcatului
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcați
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcații
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcaților
DECALCÁ, decálc, vb. I. Tranz. 1. A copia, a transpune un desen copiat pe o hârtie transparentă, pe o altă hârtie, pe o placă, pe o stofă etc. 2. (Lingv.) A calchia. – Din fr. décalquer.
decalcifia
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiai
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiam
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiant
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiant
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianta
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiante
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantei
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantele
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantelor
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantul
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantul
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantului
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiantului
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianți
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianți
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianții
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianții
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianților
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifianților
DECALCIFIÁNT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant. DOOM
decalcifiánt (-fi-ant) s. m., pl. decalcifiánți
decalcifiară
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiarăm
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiarăți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiase
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiasem
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiaseră
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiaserăm
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiaserăți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiaseși
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiaseți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiat
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiat
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiata
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiate
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiatei
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiatele
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiatelor
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiatul
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiatului
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiau
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiază
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiași
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiați
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiați
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiații
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcifiaților
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcific
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifica
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificai
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificam
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificare
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificare
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcificarea
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcificară
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificarăm
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificarăți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificase
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificasem
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificaseră
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificaserăm
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificaserăți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificaseși
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificaseți
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificat
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificat
DECALCIFICÁT, -Ă, adj. v. decalcifiat.
decalcificau
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificași
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificați
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifice
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifici
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificând
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificînd
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcificări
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcificării
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcificările
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcificărilor
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifie
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiem
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiere
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiere
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifierea
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifieri
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifierii
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifierile
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifierilor
DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e-. – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia. DOOM
decalcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. decalcifiérii; pl. decalcifiéri
decalcifiez
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifieze
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiezi
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcifiind
DECALCIFIÁ, decalcifiez, vb. I. Refl. și tranz. A pierde sau a face ca organismul să piardă calciul din țesutul osos sau din dinți. ♦ Refl. (Despre țesuturi) A-și pierde o cantitate de săruri de calciu. [Pr.: -fi-a. – Var.: decalcificá vb. I] – Din fr. décalcifier. DOOM
decalcificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decalcífică
decalcomania
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcomanie
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcomaniei
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcomanii
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcomaniile
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcomaniilor
DECALCOMANÍE s. f. Procedeu de decorare a unor obiecte de sticlă, porțelan etc. prin transpunerea pe suprafața lor a imaginilor de pe o hârtie specială, folosită ca suport provizoriu. – Din fr. décalcomanie. DOOM
decalcomaníe s. f., art. decalcomanía, g.-d. decalcomaníi, art. decalcomaníei
decalcul
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalcului
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalcuri
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalcurile
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalcurilor
DECÁLC, decalcuri, s. n. 1. Procedeu care permite decalcarea. ♦ Hârtie obținută prin decalcare. 2. (Lingv.) Calc (2). – Din fr. décalque. DOOM
decálc s. n., pl. decálcuri
decalcări
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalcării
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalcările
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalcărilor
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca. DOOM
decalcáre s. f., g.-d. art. decalcắrii; pl. decalcắri
decalează
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalez
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decaleze
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalezi
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalibra
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrare
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrare
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalibrarea
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalibrară
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrase
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibraseră
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrat
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrat
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibrata
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibrate
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibratei
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibratele
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibratelor
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibratul
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibratului
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibrau
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrați
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibrații
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibraților
DECALIBRÁT, -Ă, decalibrați, -te, adj. (Despre țeava armelor de foc) Lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
decalibrează
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibreze
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrând
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrînd
DECALIBRÁ, pers. 3 decalibrează, vb. I. Refl. (Despre țeava armelor de foc) A se lărgi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-și deforma calibrul. – Pref. de- + calibru. DOOM
decalibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 decalibreáză
decalibrări
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalibrării
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalibrările
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalibrărilor
DECALIBRÁRE, decalibrări, s. f. Acțiunea de a se decalibra și rezultatul ei. – V. decalibra. DOOM
decalibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. decalibrắrii; pl. decalibrắri
decalina
DECALÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță obținută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. [< fr. décaline].
decaline
DECALÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță obținută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. [< fr. décaline].
decalinei
DECALÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță obținută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. [< fr. décaline].
decalinele
DECALÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță obținută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. [< fr. décaline].
decalinelor
DECALÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță obținută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. [< fr. décaline].
decalitri
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitri
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalitrii
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitrii
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalitrilor
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitrilor
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalitru
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitru
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalitrul
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitrul
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalitrului
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre. DOOM
decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal
decalitrului
DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN]. DOOM
!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal
decalog
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decalogul
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decalogului
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decaloguri
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decalogurile
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decalogurilor
DECALÓG, decaloguri, s. n. Cele zece porunci religioase și morale din Vechiul Testament, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. – Din fr. décalogue. DOOM
!decalóg s. n., pl. decalóguri
decalota
DECALOTÁ vb. I. tr. (Med.) 1. A descoperi membrul viril prin darea înapoi a prepuțului. 2. A îndepărta chirurgical calota craniană. [< fr. décalotter].
decalotare
DECALOTÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a decalota. [< decalota].
decalotat
DECALOTÁ vb. I. tr. (Med.) 1. A descoperi membrul viril prin darea înapoi a prepuțului. 2. A îndepărta chirurgical calota craniană. [< fr. décalotter].
decalvant
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvanta
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvante
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvantei
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvantele
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvantelor
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvantul
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvantului
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvanți
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvanții
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvanților
DECALVÁNT, -Ă, decalvanți, -te, adj. Care provoacă căderea părului. – Din fr. décalvant. DOOM
decalvánt adj. m., pl. decalvánți; f. decalvántă, pl. decalvánte
decalvația
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalvație
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalvației
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalvații
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalvațiile
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalvațiilor
DECALVÁȚIE, decalvații, s. f. 1. (Rar) Calviție. 2. Pedeapsă, în vechiul drept, care consta în raderea părului de pe capul condamnaților. – Din fr. décalvation, lat. decalvatio. DOOM
decalváție (-ți-e) s. f., art. decalváția (-ți-a), g.-d. art. decalváției; pl. decalváții, art. decalváțiile (-ți-i-)
decalând
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalînd
DECALÁ, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler. DOOM
decalá (a ~) vb., ind. prez. 3 decaleáză
decalări
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decalării
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decalările
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decalărilor
DECALÁRE, decalări, s. f. Acțiunea de a (se) decala și rezultatul ei; distanțare în spațiu sau în timp; rămânere în urmă; fig. nepotrivire, dezacord între situații, evenimente, concepții etc. – V. decala. DOOM
decaláre s. f., g.-d. art. decalắrii; pl. decalắri
decameroane
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decameroanele
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decameroanelor
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decameron
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decameron
DECAMERÓN s.n. Operă conținând povestirile unor evenimente întâmplate în timp de zece zile. [Pl. -oane, -nuri. / < it. decameron < gr. deka – zece, hemera – zi].
decameronul
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decameronului
DECAMERÓN, decameroane, s. n. Operă literară epică conținând povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decamerone. DOOM
decamerón s. n., pl. decameroáne
decametri
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decametrii
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decametrilor
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decametru
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decametrul
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decametrului
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre. DOOM
decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam
decan
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decana
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanal
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanala
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanale
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalei
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalele
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalelor
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanali
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalii
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalilor
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalul
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanalului
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanală
DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. – Din fr. décanal.
decanat
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decanate
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decanatele
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decanatelor
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decanatul
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decanatului
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat. DOOM
decanát s. n., pl. decanáte
decandra
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
decane
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanei
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanele
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanelor
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decani
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanii
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanilor
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanta
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantai
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantam
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantare
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantare
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decantarea
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decantară
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantarăm
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantarăți
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantase
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantasem
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantaseră
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantaserăm
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantaserăți
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantaseși
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantaseți
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantat
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantat
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantata
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantate
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantatei
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantatele
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantatelor
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantatul
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantatului
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantau
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantași
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantați
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantați
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantația
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantație
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantației
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantații
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantații
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantațiile
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantațiilor
DECANTÁȚIE, decantații, s. f. Decantare. – Din fr. décantation. DOOM
decantáție (-ți-e) s. f., art. decantáția (-ți-a), g.-d. art. decantáției; pl. decantáții, art. decantáțiile (-ți-i-)
decantaților
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter.
decantează
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantez
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decanteze
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantezi
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantoare
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantoarele
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantoarelor
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantor
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantorul
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantorului
DECANTÓR, decantoare, s. n. Instalație hidrotehnică folosită pentru decantare în alimentarea cu apă, în procesele chimice sau hidrometalurgice. – Din fr. décanteur. DOOM
decantór s. n., pl. decantoáre
decantând
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantînd
DECANTÁ, decantez, vb. I. Tranz. A limpezi un lichid tulbure, în care se află particule solide în suspensie, scurgând lichidul limpezit după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. ♦ A curăța de impurități, a înlătura murdăria. ♦ Fig. A limpezi, a clarifica, a lămuri. – Din fr. décanter. DOOM
decantá (a ~) (a limpezi) vb., ind. prez. 3 decanteáză
decantări
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decantării
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decantările
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decantărilor
DECANTÁRE, decantări, s. f. Faptul de a decanta; limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie; decantație. – V. decanta. DOOM
decantáre s. f., g.-d. art. decantắrii; pl. decantắri
decanul
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decanului
DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan. DOOM
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
decapa
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapai
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaj
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapaje
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapajele
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapajelor
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapajul
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapajului
DECAPÁJ, decapaje, s. n. Decapare. – Din fr. décapage. DOOM
decapáj (curățare, nivelare, tratare a pieilor) s. n., pl. decapáje
decapam
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapant
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapanta
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapante
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapantei
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapantele
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapantelor
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapantul
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapantului
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapanți
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapanții
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapanților
DECAPÁNT, decapante, s. n. Amestec de substanțe chimice cu acțiune dizolvantă asupra oxizilor, grăsimilor etc., folosit în operația de decapare. – Din fr. décapant. DOOM
decapánt s. n., pl. decapánte
decapare
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapare
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decaparea
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decapară
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decaparăm
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decaparăți
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapase
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapasem
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaseră
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaserăm
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaserăți
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaseși
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapaseți
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapat
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapat
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper.
decapator
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapatori
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapatorii
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapatorilor
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapatorul
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapatorului
DECAPATÓR, decapatori, s. m. (Chim.) Decapant. – Decapa + suf. -tor.
decapau
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapași
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapați
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapează
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapez
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapeze
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapezi
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapita
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitai
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaliza
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizai
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizam
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizare
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizare
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitalizarea
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitalizară
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizarăm
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizarăți
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizase
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizasem
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizaseră
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizaserăm
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizaserăți
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizaseși
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizaseți
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizat
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizau
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizași
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizați
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizează
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizez
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizeze
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizezi
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizând
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizînd
DECAPITALIZÁ, decapitalizez, vb. I. Tranz. A diminua sau a retrage capitalul. – Des1 + capitaliza. DOOM
*decapitalizá (a ~) (a retrage capitalul) vb., ind. prez. 3 decapitalizeáză
decapitalizări
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitalizării
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitalizările
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitalizărilor
DECAPITALIZÁRE, decapitalizări, s. f. Acțiunea de a decapitaliza și rezultatul ei. – V. decapitaliza. DOOM
*decapitalizáre (acțiunea de a decapitaliza) s. f., g.-d. art. decapitalizắrii; pl. decapitalizắri
decapitam
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitare
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitare
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapitarea
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapitară
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitarăm
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitarăți
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitase
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitasem
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaseră
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaserăm
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaserăți
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaseși
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitaseți
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitat
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitat
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitata
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitate
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitatei
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitatele
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitatelor
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitatul
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitatului
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitau
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitași
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitați
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitați
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitația
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitație
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitației
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitații
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitații
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitațiile
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitațiilor
DECAPITÁȚIE, decapitații, s. f. (Rar) Decapitare. – Din fr. décapitation. DOOM
decapitáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decapitáția (-ți-a), g.-d. art. decapitáției; pl. decapitáții, art. decapitáțiile (-ți-i-)
decapitaților
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
decapitațiune
DECAPITAȚIÚNE s.f. v. decapitație.
decapitează
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitez
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapiteze
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitezi
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitând
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitînd
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare. DOOM
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitări
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapitării
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapitările
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapitărilor
DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita. DOOM
decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri
decapod
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapoda
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapode
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapodei
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapodele
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapodelor
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapodul
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapodului
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapota
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotabil
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabila
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabile
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilei
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilele
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilelor
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabili
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilii
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabililor
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilul
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotabilului
DECAPOTÁBIL, -Ă, decapotabili, -e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. DOOM
decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. decapotábilă, pl. decapotábile
decapotai
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotam
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotare
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotare
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapotarea
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapotară
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotarăm
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotarăți
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotase
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotasem
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotaseră
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotaserăm
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotaserăți
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotaseși
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotaseți
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotat
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotat
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A ridica sau a strânge capota unui automobil. – Din fr. décapoter.
decapotau
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotași
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotați
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotează
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotez
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapoteze
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotezi
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotând
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotînd
DECAPOTÁ, decapotez, vb. I. Tranz. A strânge sau a ridica capota unui automobil. – Din fr. décapoter. DOOM
decapotá (a ~) (a înlătura capota) vb., ind. prez. 3 decapoteáză
decapotări
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapotării
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapotările
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapotărilor
DECAPOTÁRE, decapotări, s. f. Acțiunea de a decapota. – V. decapota.
decapozi
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapozii
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapozilor
DECAPÓD, decapode, s. n. 1. (La pl.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. 2. (La pl.) Ordin de cefalopode care au zece tentacule și un rudiment de cochilie; (și la sg.) moluscă din acest ordin. 3. (Tehn.; înv.) Locomotivă cu aburi cu cinci osii motoare cuplate, folosită la trenurile de marfă. – Din fr. décapode. DOOM
decapód s. n., pl. decapóde
decapsula
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulai
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulam
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulare
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulare
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapsularea
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapsulară
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsularăm
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsularăți
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulase
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulasem
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulaseră
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulaserăm
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulaserăți
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulaseși
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulaseți
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulat
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulat
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește rinichiul. – Din fr. décapsuler.
decapsulatoare
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulatoarele
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulatoarelor
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulator
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulatorul
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulatorului
DECAPSULATÓR, decapsulatoare, s. n. Mașină cu care se efectuează decapsularea inului. – Decapsula + suf. -tor. DOOM
decapsulatór s. n., pl. decapsulatoáre
decapsulau
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulași
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulați
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulația
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulație
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulației
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulații
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulațiile
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulațiilor
DECAPSULÁȚIE, decapsulații, s. f. Operație chirurgicală prin care se separă un organ de capsula sa. – Din fr. décapsulation. DOOM
decapsuláție (-ți-e) s. f., art. decapsuláția (-ți-a), g.-d. art. decapsuláției; pl. decapsuláții, art. decapsuláțiile (-ți-i-)
decapsulează
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulez
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsuleze
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulezi
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulând
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulînd
DECAPSULÁ, decapsulez, vb. I. Tranz. 1. A separa capsulele de pe tulpinile de in recoltate și uscate, în vederea obținerii semințelor de in și a fibrelor textile; a decortica. 2. A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care învelește un organ. – Din fr. décapsuler. DOOM
decapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 decapsuleáză
decapsulări
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapsulării
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapsulările
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapsulărilor
DECAPSULÁRE, decapsulări, s. f. Acțiunea de a decapsula și rezultatul ei. – V. decapsula. DOOM
decapsuláre s. f., g.-d. art. decapsulắrii; pl. decapsulắri
decapând
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapînd
DECAPÁ, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper. DOOM
decapá (a ~) (a curăța, a nivela, a trata pieile) vb., ind. prez. 3 decapeáză
decapări
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decapării
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decapările
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decapărilor
DECAPÁRE, decapări, s. f. Acțiunea de a decapa și rezultatul ei; curățare, nivelare, decapaj. – V. decapa. DOOM
decapáre (decapaj) s. f., g.-d. art. decapắrii; pl. decapắri
decar
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decarbonata
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatai
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatam
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatare
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatare
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarbonatarea
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarbonatară
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatarăm
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatarăți
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatase
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatasem
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonataseră
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonataserăm
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonataserăți
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonataseși
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonataseți
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatat
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatat
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatau
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatași
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatați
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatează
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatez
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonateze
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatezi
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatând
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatînd
DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].
decarbonatări
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarbonatării
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarbonatările
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarbonatărilor
DECARBONATÁRE s.f. Acțiunea de a decarbonata și rezultatul ei. [< decarbonata].
decarboxilare
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarboxilarea
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarboxilări
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarboxilării
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarboxilările
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarboxilărilor
DECARBOXILÁRE s.f. Eliminarea uneia sau a mai multor grupări carboxil din molecula unui acid organic. [După fr. décarboxylation]. DOOM
!decarboxiláre (-car-bo-/-carb-o-) s. f., g.-d. art. decarboxilắrii
decarbura
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburai
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburam
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburare
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburare
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decarburarea
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decarburară
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburarăm
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburarăți
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburase
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburasem
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburaseră
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburaserăm
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburaserăți
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburaseși
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburaseți
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburat
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburat
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburata
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburate
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburatei
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburatele
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburatelor
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburatul
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburatului
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburau
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburași
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburați
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburați
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburația
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburație
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburației
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburații
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburații
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburațiile
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburațiilor
DECARBURÁȚIE, decarburații, s. f. Decarburare. – Din fr. décarburation. DOOM
decarburáție (-ți-e) s. f., art. decarburáția (-ți-a), g.-d. art. decarburáției; pl. decarburáții, art. decarburáțiile (-ți-i-)
decarburaților
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer.
decarburează
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburez
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarbureze
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburezi
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburând
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburînd
DECARBURÁ, decarburez, vb. I. Tranz. A micșora procentul de carbon dintr-un aliaj al fierului; a realiza o decarburare. – Din fr. décarburer. DOOM
decarburá (a ~) vb., ind. prez. 3 decarbureáză
decarburări
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decarburării
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decarburările
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decarburărilor
DECARBURÁRE, decarburări, s. f. 1. Operație de reducere prin oxidare a conținutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oțelului; decarburație. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura. DOOM
decarburáre s. f., g.-d. art. decarburắrii; pl. decarburắri
decari
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decarii
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decarilor
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decarta
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartai
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartam
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartare
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartară
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartarăm
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartarăți
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartase
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartasem
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartaseră
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartaserăm
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartaserăți
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartaseși
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartaseți
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartat
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartau
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartași
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartați
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartează
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartez
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decarteze
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartezi
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartând
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decartînd
DECARTÁ, decartez, vb. I. Tranz. (La unele jocuri) A elimina din mână una sau mai multe cărți de care jucătorul nu are nevoie, pentru a primi altele mai potrivite și a face o formație câștigătoare. – De la carte. DOOM
decartá vb., ind. prez. 3 decarteáză
decarul
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decarului
DECÁR2, decari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul zece. – Din ngr. dekári. DOOM
!decár s. m., pl. decári
decasilab
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilab
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilaba
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilaba
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabe
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabe
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabei
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabei
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabele
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabele
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabelor
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabelor
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabi
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabi
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabic
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabica
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabice
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicei
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicele
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicelor
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabici
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicii
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicilor
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicul
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabicului
DECASILÁBIC, -Ă, decasilabici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din zece silabe. – Din fr. décassyllabique. DOOM
decasilábic adj. m., pl. decasilábici; f. decasilábică, pl. decasilábice
decasilabii
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabii
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabilor
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabilor
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabul
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabul
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabului
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decasilabului
DECASILÁB, -Ă, decasilabi, -e, adj., s. m. (Vers) care are zece silabe, despărțite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea. – Din fr. décasyllabe. DOOM
decasiláb2 s. m., pl. decasilábi
decaster
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decasteri
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decasterii
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decasterilor
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decasterul
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decasterului
DECASTÉR, decasteri, s. m. Unitate de măsură egală cu zece steri, folosită pentru volumul lemnelor. – Din fr. décastère. DOOM
!decastér (-cas-ter/-ca-ster) s. m., pl. decastéri; simb. das
decastil
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decastilul
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decastilului
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decastiluri
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decastilurile
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decastilurilor
DECASTÍL, decastiluri, s. n. Templu grecesc a cărui fațadă este compusă din zece coloane. – Din fr. décastyle. DOOM
!decastíl (-cas-til/-ca-stil) s. n., pl. decastíluri
decata
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatai
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatam
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatare
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatare
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decatarea
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decatară
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatarăm
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatarăți
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatase
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatasem
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decataseră
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decataserăm
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decataserăți
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decataseși
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decataseți
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatat
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatat
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir.
decatau
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatași
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatați
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatează
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatez
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decateze
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatezi
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatir
decatír (-ruri), s. n. – 1. Acțiunea de a da lustru unei țesături. – 2. (Arg.) Bătaie, ciomăgeală. Fr. décatir. Cuvînt puțin folosit, în unele orașe din Munt. (Scriban).
decatloane
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatloanele
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatloanelor
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlon
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlonist
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonista
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatloniste
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonistei
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonistele
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonistelor
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonistul
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonistului
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatloniști
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatloniștii
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatloniștilor
DECATLONÍST, -Ă, decatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. – Decatlon + suf. -ist. DOOM
!decatlonístă (-ca-tlo-) s. f., g.-d. art. decatlonístei; pl. decatloníste
decatlonul
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlonului
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlonuri
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlonurile
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatlonurilor
DECATLÓN s. n. Probă sportivă pentru bărbați combinată din zece probe atletice, selecționate din alergări, aruncări și sărituri care se dispută în cursul a două zile consecutive și la care trebuie să participe fiecare concurent. – Din fr. décathlon. DOOM
!decatlón (probă atletică) (-ca-tlon) s. n.
decatroane
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatroanele
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatroanelor
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatron
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatronul
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatronului
DECATRÓN, decatroane, s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicație și de comandă etc. – Din fr. décatron. DOOM
decatrón (tub electronic) (-ca-tron) s. n., pl. decatroáne
decatând
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatînd
DECATÁ, decatez, vb. I. Tranz. A aplica țesăturilor de lână un tratament prin supunerea lor la acțiunea aburului sau a apei fierbinți, în vederea îmbunătățirii calității și a măririi stabilității dimensionale. – Din fr. décatir. DOOM
decatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decateáză
decatări
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decatării
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decatările
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decatărilor
DECATÁRE, decatări, s. f. Acțiunea de a decata și rezultatul ei. – V. decata. DOOM
decatáre s. f., g.-d. art. decatắrii; pl. decatắri
decava
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavai
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavam
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavare
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavare
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decavarea
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decavară
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavarăm
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavarăți
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavase
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavasem
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavaseră
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavaserăm
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavaserăți
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavaseși
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavaseți
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavat
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavat
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavata
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavate
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavatei
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavatele
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavatelor
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavatul
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavatului
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavau
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavași
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavați
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavați
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavații
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavaților
DECAVÁT, -Ă, decavați, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toți banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. décavé.
decavează
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavez
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decaveze
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavezi
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavând
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavînd
DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver. DOOM
decavá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 decaveáză
decavări
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decavării
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decavările
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decavărilor
DECAVÁRE, decavări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) decava și rezultatul ei. – V. decava. DOOM
decaváre (fam.) s. f., g.-d. art. decavắrii; pl. decavắri
decazi
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
deceda
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedai
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedam
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedare
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedare
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decedarea
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decedară
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedarăm
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedarăți
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedase
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedasem
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedaseră
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedaserăm
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedaserăți
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedaseși
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedaseți
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedat
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedat
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedat
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedata
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedata
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedate
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedate
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatei
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatei
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatele
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatele
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatelor
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatelor
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatul
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatul
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatului
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedatului
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedau
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedași
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedați
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedați
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedați
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedații
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedații
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedaților
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedaților
DECEDÁT, -Ă, decedați, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Mort, răposat. – V. deceda.
decedează
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedez
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedeze
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedezi
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedând
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedînd
DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viață; a muri, a răposa. – Din fr. décéder, lat. decedere. DOOM
decedá (a ~) vb., ind. prez. 3 decedeáză (folosit mai ales la timpuri trecute)
decedări
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decedării
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decedările
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decedărilor
DECEDÁRE s.f. Faptul de a deceda. [< deceda].
decela
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelabil
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabila
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabile
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilei
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilele
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilelor
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabili
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilii
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabililor
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilul
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelabilului
DECELÁBIL, -Ă, decelabili, -e, adj. Care poate fi decelat. – Din fr. décélable. DOOM
decelábil adj. m., pl. decelábili; f. decelábilă, pl. decelábile
decelai
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelam
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelare
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelare
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decelarea
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decelară
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelarăm
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelarăți
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelase
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelasem
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelaseră
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelaserăm
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelaserăți
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelaseși
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelaseți
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelat
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelat
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler.
decelau
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelași
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelați
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelează
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelerația
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelerație
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelerației
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelerații
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelerațiile
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelerațiilor
DECELERÁȚIE, decelerații, s. f. Reducere a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; accelerație negativă. – Din fr. décélération. DOOM
deceleráție (-ți-e) s. f., art. deceleráția (-ți-a), g.-d. art. deceleráției; pl. deceleráții, art. deceleráțiile (-ți-i-)
decelez
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
deceleze
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelezi
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelând
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelînd
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidență existența unei substanțe aflate în cantitate foarte mică sau a unui fenomen sau proces foarte puțin intens. – Din fr. déceler. DOOM
decelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deceleáză
decelări
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decelării
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decelările
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decelărilor
DECELÁRE, decelări, s. f. Acțiunea de a decela și rezultatul ei. – V. decela. DOOM
deceláre s. f., g.-d. art. decelắrii; pl. decelắri
decembrie
DECHÉMVRIE s. m. v. decembrie. DOOM
decémbrie (-bri-e) (dar: 1 Decembrie (ziua națională a României) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui decémbrie; abr. dec.; XII/.12./-12-
decembrist
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembrista
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembriste
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembristei
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembristele
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembristelor
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembristul
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembristului
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembriști
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembriștii
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decembriștilor
DECEMBRÍST, -Ă, decembriști, -ste, s. m. și f. Nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist. ◊ (Adjectival) Tinerii decembriști – Decembrie + suf. -ist. (după rus. dekabrist). DOOM
!decembríst adj. m., s. m., pl. decembríști; adj. f., s. f. decembrístă, pl. decembríste
decemvir
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemviral
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemvirala
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemvirale
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralei
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralele
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralelor
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemvirali
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralii
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralilor
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralul
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemviralului
DECEMVIRÁL, -Ă, decemvirali, -e, adj. În legătură cu decemvirii, care emană de la decemviri. – Din lat. decemviralis, fr. décemviral. DOOM
decemvirál adj. m., pl. decemviráli; f. decemvirálă, pl. decemvirále
decemvirat
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemvirate
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemviratele
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemviratelor
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemviratul
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemviratului
DECEMVIRÁT, decemvirate, s. n. Formă de guvernământ politic prin care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane (decemviri] – Din lat. decemviratus, fr. décemvirat. DOOM
decemvirát s. n., pl. decemviráte
decemviri
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemvirii
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemvirilor
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemvirul
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemvirului
DECEMVÍR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrați romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 și 450 î. H.) un cod de legi (Cele 12 Table). – Din lat. decemvir, fr. décemvir. DOOM
decemvír (rar) s. m., pl. decemvíri
decemvrie
DECHÉMVRIE s. m. v. decembrie. DOOM
decémbrie (-bri-e) (dar: 1 Decembrie (ziua națională a României) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui decémbrie; abr. dec.; XII/.12./-12-
decenal
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenala
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenale
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalei
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalele
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalelor
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenali
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalii
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalilor
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalul
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenalului
DECENÁL, -Ă, decenali, -e, adj. Care durează zece ani. ♦ Care are loc din zece în zece ani. – Din fr. décennal, lat. decenalis. DOOM
decenál adj. m., pl. decenáli; f. decenálă, pl. decenále
decenii
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
deceniile
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
deceniilor
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
deceniu
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
deceniul
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
deceniului
DECÉNIU, decenii, s. n. Perioadă de zece ani. – Din lat. decennium, it. decennio. DOOM
decéniu [niu pron. nĭu] s. n., art. decéniul; pl. decénii, art. decéniile (-ni-i-)
decent
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decenta
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decente
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decentei
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decentele
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decentelor
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decentul
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decentului
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decența
DECÉNȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia. DOOM
decénță s. f., g.-d. art. decénței
decențe
DECÉNȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia. DOOM
decénță s. f., g.-d. art. decénței
decenței
DECÉNȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia. DOOM
decénță s. f., g.-d. art. decénței
decenți
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decenții
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decenților
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis. DOOM
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénte
decepția
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepție
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepției
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepții
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepțiile
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepțiilor
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decepționa
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționai
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționam
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționant
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționanta
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționante
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționantei
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționantele
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționantelor
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționantul
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționantului
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționanți
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționanții
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționanților
DECEPȚIONÁNT, -Ă, decepționanți, -te, adj. Care decepționează; dezamăgitor. [Pr.: -ți-o-] – Decepționa + suf. -ant. DOOM
*decepționánt (-ți-o-) adj. m., pl. decepționánți; f. decepționántă, pl. decepționánte
decepționare
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționare
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepționarea
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepționară
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționarăm
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționarăți
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționase
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționasem
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționaseră
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționaserăm
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționaserăți
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționaseși
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționaseți
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționat
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționat
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționata
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționate
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționatei
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționatele
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționatelor
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționatul
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționatului
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționau
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționași
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționați
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționați
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționații
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționaților
DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.
decepționează
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționez
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționeze
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționezi
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționism
DECEPȚIONÍSM s. n. Atitudine pesimistă manifestată (în sec. XIX) în artă și în literatură, prin expresia unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere față de progres. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ism. DOOM
decepționísm (-ți-o-) s. n.
decepționismul
DECEPȚIONÍSM s. n. Atitudine pesimistă manifestată (în sec. XIX) în artă și în literatură, prin expresia unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere față de progres. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ism. DOOM
decepționísm (-ți-o-) s. n.
decepționismului
DECEPȚIONÍSM s. n. Atitudine pesimistă manifestată (în sec. XIX) în artă și în literatură, prin expresia unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere față de progres. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ism. DOOM
decepționísm (-ți-o-) s. n.
decepționist
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționista
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționiste
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționistei
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționistele
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționistelor
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționistul
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționistului
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționiști
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționiștii
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționiștilor
DECEPȚIONÍST, -Ă, decepționiști, -ste, adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepționismului; (despre oameni, în special despre scriitori; adesea substantivat) care se lasă stăpânit de decepționism, care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață, în literatură. [Pr.: -ți-o-] – Decepțiune + suf. -ist. DOOM
decepționíst (-ți-o-) adj. m., pl. decepționíști; f. decepționístă, pl. decepționíste
decepționând
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționînd
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție. DOOM
decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză
decepționări
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepționării
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepționările
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepționărilor
DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
decepțiune
DECEPȚIÚNE s. f. v. decepție. DOOM
decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)
decerebra
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrai
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebram
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrare
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrare
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerebrarea
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerebrară
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrarăm
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrarăți
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrase
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrasem
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraseră
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraserăm
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraserăți
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraseși
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraseți
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrat
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrat
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrata
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrate
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebratei
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebratele
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebratelor
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebratul
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebratului
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrau
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrași
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrați
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrați
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrații
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebraților
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrează
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrez
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebreze
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrezi
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrând
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrînd
DECEREBRÁ vb. I. tr. A îndepărta emisferele cerebrale la animale în scopul studierii activității sistemului nervos central. [< fr. décérébrer].
decerebrări
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerebrării
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerebrările
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerebrărilor
DECEREBRÁRE s. f. Îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale, în scopul studierii funcțiilor diferitelor părți ale creierului. – Cf. fr. décérébration. DOOM
decerebráre (-re-bra-) s. f., g.-d. art. decerebrắrii
decerna
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernai
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernam
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernare
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernare
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
decernarea
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
decernară
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernarăm
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernarăți
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernase
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernasem
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernaseră
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernaserăm
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernaserăți
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernaseși
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernaseți
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernat
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernat
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernata
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernate
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernatei
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernatele
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernatelor
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernatul
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernatului
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernau
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernași
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernați
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernați
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernații
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decernaților
DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decerne
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernează
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernere
DECÉRNE vb. III v. decerna.
decernez
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decerneze
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernezi
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernut
DECÉRNE vb. III v. decerna.
decernând
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernînd
DECERNÁ, decernez, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată). [Prez. ind. și: decérn. Var.: (înv.) decérne vb. III] – Din fr. décerner, lat. decernere. DOOM
decerná (a~) vb., ind. prez. 3 decerneáză; conj. prez. 3 să decernéze
decernări
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
decernării
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
decernările
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
decernărilor
DECERNÁRE, decernări, s. f. Acțiunea de a decerna și rezultatul ei. – V. decerna. DOOM
decernáre s. f., g.-d. art. decernắrii; pl. decernắri
deces
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
deces
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus.
decese
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
decesele
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
deceselor
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
decesul
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
decesului
DECÉS, decese, s. n. Încetare din viață, moarte a unei persoane. [Pl. și: (rar) decesuri] – Din fr. décès, lat. decessus. DOOM
decés s. n., pl. decése
dechembrie
DECHÉMVRIE s. m. v. decembrie. DOOM
decémbrie (-bri-e) (dar: 1 Decembrie (ziua națională a României) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui decémbrie; abr. dec.; XII/.12./-12-
dechemvrie
DECHÉMVRIE s. m. v. decembrie. DOOM
decémbrie (-bri-e) (dar: 1 Decembrie (ziua națională a României) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui decémbrie; abr. dec.; XII/.12./-12-
deci
DECI1- Element de compunere savantă care intră în denumirea submultiplilor unităților de măsură pentru a exprima a zecea parte din întreg. – Din fr. déci-. DOOM
deci conjcț.
decibel
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decibeli
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decibelii
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decibelilor
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decibelmetre
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelmetrele
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelmetrelor
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelmetru
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelmetrul
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelmetrului
DECIBELMÉTRU, decibelmetre, s. n. Voltmetru de curent alternativ gradat în decibeli în raport cu un nivel de referință, utilizat ca aparat de măsură în instalațiile electroacustice. – Din fr. décibelmètre. DOOM
decibelmétru (-me-tru) s. n., art. decibelmétrul; pl. decibelmétre
decibelul
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decibelului
DECIBÉL, decibeli, s. m. Unitate de măsură a intensității (sau presiunii) acustice, egală cu o zecime dintr-un bel. – Din fr. décibel. DOOM
decibél s. m., pl. decibéli; simb. dB
decid
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidabilitate
DECIDABILITÁTE s.f. (Log.) Caracterul unui sistem ipotetic-deductiv non-contradictoriu și complet. [Cf. fr. décidabilité].
decide
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidea
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decideai
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decideam
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decideau
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decideați
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidem
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidere
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidere
DECÍDE, decíd, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe alternative), a se fixa (între mai multe posibilități). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere.
decideți
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decidua
ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda).
decidă
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decigrad
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigrade
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigradele
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigradelor
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigradul
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigradului
DECIGRÁD, decigrade, s. n. Unitate subdivizionară de măsură, egală cu a zecea parte dintr-un grad (1). – Din fr. décigrade.
decigram
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decigrame
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decigramele
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decigramelor
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decigramul
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decigramului
DECIGRÁM, decigrame, s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. – Din fr. décigramme. DOOM
decigrám (-ci-gram) s. n., pl. decigráme; simb. dg
decil
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decili
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decilii
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decililor
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decilitri
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilitrii
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilitrilor
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilitru
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilitrul
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilitrului
DECILÍTRU, decilitri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. – Din fr. décilitre. DOOM
decilítru (-li-tru) s. m., art. decilítrul; pl. decilítri, art. decilítrii; simb. dl
decilul
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decilului
DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. [< fr. décile].
decima
DÉCIMA1 s. f. (În evul mediu, în Transilvania) Dijmă plătită Bisericii catolice de către țăranii liberi, iobagi, târgoveți și micii nobili. – Cuv. lat.
decima
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimai
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimal
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimala
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimale
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalei
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalele
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalelor
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimali
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalii
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalilor
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalul
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimalului
DECIMÁL, -Ă, decimali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Zecimal. 2. S. n. Basculă în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. – Din fr. décimal. DOOM
decimál2 s. n., pl. decimále
decimam
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
deciman
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimana
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimane
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanei
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanele
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanelor
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimani
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanii
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanilor
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanul
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimanului
DECIMÁN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. – Din fr. décimane. DOOM
decimán adj. m., pl. decimáni; f. decimánă, pl. decimáne
decimare
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimare
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decimarea
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decimară
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimarăm
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimarăți
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimase
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimasem
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimaseră
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimaserăm
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimaserăți
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimaseși
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimaseți
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimat
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimat
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare.
decimau
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimași
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimați
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimația
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimație
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimației
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimații
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimațiile
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimațiilor
DECIMÁȚIE, decimații, s. f. Decimare. – Din lat. decimatio, fr. décimation. DOOM
decimáție (-ți-e) s. f., art. decimáția (-ți-a), g.-d. art. decimáției; pl. decimáții, art. decimáțiile (-ți-i-)
decimațiune
DECIMAȚIÚNE s.f. v. decimație.
decimează
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimetri
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetri
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimetric
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetrica
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetrice
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricei
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricele
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricelor
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetrici
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricii
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricilor
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricul
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetricului
DECIMÉTRIC, -Ă, decimetrici, -ce, adj. De ordinul decimetrului. – Din fr. décimétrique.
decimetrii
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetrii
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimetrilor
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetrilor
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimetru
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetru
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimetrul
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetrul
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimetrului
DECIMÉTRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre. DOOM
decimétru (-me-tru) s. m., art. decimétrul; pl. decimétri, art. decimétrii; simb. dm
decimetrului
DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN]. DOOM
!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii
decimez
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimeze
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimezi
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimolet
DECIMOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din zece note de durată egală cu aceea a opt note obișnuite. [< it. decimoletto].
decimoletul
DECIMOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din zece note de durată egală cu aceea a opt note obișnuite. [< it. decimoletto].
decimoletului
DECIMOLÉT s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din zece note de durată egală cu aceea a opt note obișnuite. [< it. decimoletto].
decimând
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimînd
DECIMÁ2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare. DOOM
decimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decimeáză
decimă
DÉCIMĂ, decime, s. f. (Muz.) Interval care cuprinde zece trepte, format dintr-o octavă și o terță. ♦ Treapta a zecea de la o treaptă dată. – Din it. decima. DOOM
décimă s. f., g.-d. art. décimei; pl. décime
decimări
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decimării
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decimările
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decimărilor
DECIMÁRE, decimări, s. f. Acțiunea de a decima și rezultatul ei; ucidere în masă; decimație. – V. decima. DOOM
decimáre s. f., g.-d. art. decimắrii; pl. decimắri
decindea
DECÍNDEA adv. (Învechit, azi rar, popular) Dincolo, de partea cealaltă. Generalul Lupu trecuse de la Bechet Dunărea spre a constata izbînda și a lua comanda noilor pozițiuni, cîștigate de oștile romînești ce operau decindea. ODOBESCU, S. III 604. ◊ Loc. prep. De decindea. [Provincialisme] aparținînd uneori ținuturilor de peste Milcov, alteori s-ar crede chiar graiului romînilor de decindea Dunării. ODOBESCU, S. II 492. DOOM
decíndea (pop., înv.) adv.
decineper
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decineperi
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decineperii
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decineperilor
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decineperul
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decineperului
DECINÉPER s.m. Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., corespunzând unei zecimi de neper. [< fr. décinéper].
decinormal
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormala
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormale
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalei
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalele
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalelor
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormali
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalii
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalilor
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalul
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
decinormalului
DECINORMÁL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decât aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].
deciocăla
DECIOCĂLÁ, deciocălez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface în părțile componente; a demonta. Moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea. CREANGĂ, P. 112.
deciocălare
DECIOCĂLÁ, deciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface un obiect în părțile componente; a demonta. – Din de(s)- + ciocălău.
deciocălat
DECIOCĂLÁ, deciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface un obiect în părțile componente; a demonta. – Din de(s)- + ciocălău.
decis
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decis
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decisa
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decise
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decise
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decisei
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decisei
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decisele
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
deciselor
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
deciseră
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciserăm
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciserăți
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decisese
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decisesem
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseseră
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseserăm
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseserăți
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseseși
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseseți
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciseși
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decisiv
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisiva
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisive
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivei
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivele
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivelor
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivi
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivii
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivilor
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivul
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decisivului
DECISÍV, -Ă, decisivi, -e, adj. Care hotărăște, care este de natură a determina o concluzie definitivă, care face să înceteze orice îndoială; hotărâtor. – Din fr. décisif, lat. decisivus. DOOM
decisív adj. m., pl. decisívi; f. decisívă, pl. decisíve
decister
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisteri
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisterii
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisterilor
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisterul
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisterului
DECISTÉR, decisteri, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. – Din fr. décistère. DOOM
!decistér (-cis-ter/-ci-ster) s. m., pl. decistéri; simb. dst
decisul
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decisului
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decizi
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decizia
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
decizie
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
deciziei
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
decizii
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
deciziile
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
deciziilor
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
decizional
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionala
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionale
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalei
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalele
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalelor
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionali
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalii
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalilor
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalul
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
decizionalului
DECIZIONÁL, -Ă, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional. DOOM
*decizionál (-zi-o-) adj. m., pl. decizionáli; f. decizionálă, pl. decizionále
deciziune
DECIZIÚNE s. f. v. decizie. DOOM
decízie (-zi-e) s. f., art. decízia (-zi-a), g.-d. art. decíziei; pl. decízii, art. decíziile (-zi-i-)
decizând
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
decizînd
DECÍDE, decid, vb. III. 1. Intranz. și refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe posibilități), a se fixa (în urma unei decizii). ♦ Tranz. A hotărî, a soluționa în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere. DOOM
decíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decíd, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 să decídă; ger. decizấnd; part. decís
deciși
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decișii
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
decișilor
DECÍS, -Ă, deciși, -se, adj. Ferm în principiile sau în convingerile sale; hotărât. – V. decide.
deck
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
deckul
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
deckului
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
deckuri
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
deckurile
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
deckurilor
DECK, deckuri, s. n. Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. – Din engl. deck. DOOM
*deck (angl.) s. n., pl. déckuri (de-ckuri)
declam
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declama
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamabil
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabila
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabile
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilei
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilele
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilelor
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabili
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilii
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabililor
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilul
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamabilului
DECLAMÁBIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama. [Cf. fr. déclamable].
declamai
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamam
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamare
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamare
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamarea
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamară
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamarăm
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamarăți
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamase
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamasem
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamaseră
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamaserăm
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamaserăți
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamaseși
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamaseți
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamat
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamat
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.
declamativ
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativa
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamative
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativei
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativele
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativelor
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativi
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativii
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativilor
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativism
DECLAMATIVÍSM s. n. (Rar) Caracter declamativ. – Declamativ + suf. -ism.
declamativismul
DECLAMATIVÍSM s. n. (Rar) Caracter declamativ. – Declamativ + suf. -ism.
declamativismului
DECLAMATIVÍSM s. n. (Rar) Caracter declamativ. – Declamativ + suf. -ism.
declamativul
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamativului
DECLAMATÍV, -Ă, declamativi, -e, adj. Declamator; emfatic. – Din fr. déclamatif. DOOM
*declamatív (de-cla-) adj. m., pl. declamatívi; f. declamatívă, pl. declamatíve
declamatoare
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatoarea
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatoarei
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatoarele
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatoarelor
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamator
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatori
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatorii
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatorilor
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatoriu
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatorul
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatorului
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator. DOOM
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamau
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamași
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamați
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamația
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamație
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamației
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamații
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamațiile
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamațiilor
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declamațiune
DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație. DOOM
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)
declame
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declami
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamând
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamînd
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare. DOOM
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamări
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamării
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamările
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamărilor
DECLAMÁRE, declamări, s. f. Faptul de a declama; declamație. – V. declama. DOOM
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declanșa
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșai
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșam
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșare
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșare
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declanșarea
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declanșară
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșarăm
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșarăți
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșase
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșasem
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșaseră
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșaserăm
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșaserăți
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșaseși
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșaseți
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșat
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșat
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher.
declanșatoare
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatoarea
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatoarei
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatoarele
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatoarelor
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșator
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatori
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatorii
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatorilor
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatorul
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșatorului
DECLANȘATÓR, -OÁRE, declanșatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care declanșează. 2. S. n. Dispozitiv, acționat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici și declanșarea mecanismelor; declanșor. [Pl. și: (m.) declanșatori] – Declanșa + suf. -tor. DOOM
declanșatór2 (de-clan-) s. n., pl. declanșatoáre
declanșau
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșași
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșați
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșează
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșez
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșeze
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșezi
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșoare
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșoarele
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșoarelor
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșor
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșorul
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșorului
DECLANȘÓR, declanșoare, s. n. Declanșator. – Din fr. déclencheur. DOOM
declanșór (de-clan-) s. n., pl. declanșoáre
declanșând
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșînd
DECLANȘÁ, declanșez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezlănțui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comandă, intrarea rapidă în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). ◊ Refl. Aparat care se declanșează automat. – Din fr. déclencher. DOOM
declanșá (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșeáză, 1 pl. declanșắm; conj. prez. 3 să declanșéze
declanșări
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declanșării
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declanșările
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declanșărilor
DECLANȘÁRE, declanșări, s. f. Faptul de a (se) declanșa; dezlănțuire. – V. declanșa. DOOM
declanșáre (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșắrii; pl. declanșắri
declar
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declara
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarabil
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabila
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabile
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilei
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilele
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilelor
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabili
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilii
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabililor
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilul
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarabilului
DECLARÁBIL, -Ă, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate să fie declarat. – Din fr. déclarable. DOOM
*declarábil (de-cla-) adj. m., pl. declarábili; f. declarábilă, pl. declarábile
declarai
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaram
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarant
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarant
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranta
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranta
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarante
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarante
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantei
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantei
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantele
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantele
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantelor
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantelor
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantul
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantul
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantului
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarantului
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranți
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranți
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranții
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranții
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranților
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declaranților
DECLARÁNT, -Ă, declaranți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile). – Din fr. déclarant. DOOM
declaránt (de-cla-) adj. m., s. m., pl. declaránți; adj. f., s. f. declarántă, pl. declaránte
declarare
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarare
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declararea
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declarară
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declararăm
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declararăți
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarase
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarasem
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaraseră
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaraserăm
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaraserăți
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaraseși
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declaraseți
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarat
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarat
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarata
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarate
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declaratei
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declaratele
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declaratelor
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarativ
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativa
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarative
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativei
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativele
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativelor
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativi
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativii
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativilor
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativist
DECLARATIVÍST, -Ă, declarativiști, -ste, adj. (Rar) Declarativ (exagerat). – Declarativ + suf. -ist.
declarativul
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declarativului
DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif. DOOM
declaratív (de-cla-) adj. m., pl. declaratívi; f. declaratívă, pl. declaratíve
declaratul
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declaratului
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarau
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarași
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarați
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarați
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarația
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declarație
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declarației
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declarații
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarații
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declarațiile
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declarațiilor
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declaraților
DECLARÁT, -Ă, declarați, -te, adj. Mărturisit, vădit. Un dușman declarat. – V. declara.
declarațiune
DECLARAȚIÚNE s. f. v. declarație. DOOM
declaráție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declaráția (-ți-a), g.-d. art. declaráției; pl. declaráții, art. declaráțiile (-ți-i-)
declare
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declari
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarând
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarînd
DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunța ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fața unei autorități. ♦ A da pe față, a mărturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunța asupra cuiva o sentință judecătorească. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A mărturisi despre sine că..., a se recunoaște ca... Mă declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara război = (despre state) a anunța în mod oficial începerea stării de război; fig. a lua o atitudine ostilă, combativă față de cineva sau de ceva. A declara grevă = a anunța în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua naștere, a apărea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunța pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare. DOOM
declará (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 decláră
declarări
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declarării
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declarările
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declarărilor
DECLARÁRE, declarări, s. f. Faptul de a (se) declara; declarație. – V. declara. DOOM
declaráre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declarắrii; pl. declarắri
declasa
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasai
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasam
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasare
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasare
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declasarea
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declasară
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasarăm
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasarăți
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasase
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasasem
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasaseră
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasaserăm
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasaserăți
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasaseși
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasaseți
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasat
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasat
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasat
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasata
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasata
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasate
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasate
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatei
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatei
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatele
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatele
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatelor
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatelor
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatul
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatul
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatului
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasatului
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasau
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasași
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasați
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasați
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasați
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasații
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasații
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasaților
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasaților
DECLASÁT, -Ă, declasați, -te, adj., s. m. și f. (Om) decăzut sub raport moral sau social. – V. declasa. Cf. fr. declassé.
declasează
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasez
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declaseze
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasezi
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasând
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasînd
DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decădea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser. DOOM
declasá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declaseáză
declasări
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declasării
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declasările
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declasărilor
DECLASÁRE, declasări, s. f. Acțiunea de a se declasa și rezultatul ei. – V. declasa. DOOM
declasáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declasắrii; pl. declasắri
declic
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declicul
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declicului
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declicuri
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declicurile
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declicurilor
DECLÍC, declicuri, s. n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la un capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic. DOOM
declíc (de-clic) s. n., pl. declícuri
declimata
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatai
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatam
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatare
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatare
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declimatarea
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declimatară
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatarăm
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatarăți
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatase
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatasem
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimataseră
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimataserăm
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimataserăți
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimataseși
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimataseți
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatat
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatat
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater.
declimatau
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatași
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatați
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatează
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatez
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimateze
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatezi
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatând
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatînd
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater. DOOM
declimatá (a ~) (livr.) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declimateáză
declimatări
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declimatării
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declimatările
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declimatărilor
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
declin
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declin
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declina
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinabil
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabila
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabile
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilei
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilele
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilelor
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabili
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilii
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabililor
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilul
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinabilului
DECLINÁBIL, -Ă, declinabili, -e, adj. Care se poate declina (1). – Din fr. déclinable, lat. declinabilis. DOOM
declinábil (de-cli-) adj. m., pl. declinábili; f. declinábilă, pl. declinábile
declinai
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinam
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinare
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinare
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declinarea
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declinară
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinarăm
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinarăți
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinase
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinasem
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinaseră
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinaserăm
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinaserăți
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinaseși
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinaseți
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinat
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinat
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinata
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinata
ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
declinate
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinatei
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinatele
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinatelor
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinatoare
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinatoarele
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinatoarelor
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinator
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinatoria
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatorie
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriei
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatorii
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriii
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriile
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriilor
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriu
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriul
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatoriului
DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competența unei instanțe sau contestă o jurisdicție. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competență = hotărâre prin care o instanță constată necompetența ei și trimite cauza la o instanță competentă. – Din fr. déclinatoire. DOOM
declinatóriu [riu pron. rĭu] (de-cli-) adj. m., f. declinatórie (-ri-e); pl. m. și f. declinatórii
declinatorul
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinatorului
DECLINATÓR, declinatoare, s. n. Busolă dreptunghiulară pentru măsurarea unghiului de declinație magnetică. [Pl. și: (m.) declinatori] – Din fr. déclinateur. DOOM
declinatór (de-cli-) s. n., pl. declinatoáre
declinatul
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinatului
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinau
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinași
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinați
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinați
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinația
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinație
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinației
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinații
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinații
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinațiile
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinațiilor
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declinaților
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
declinațiune
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. DOOM
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
decline
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declini
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinograf
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinografe
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinografele
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinografelor
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinograful
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinografului
DECLINOGRÁF, declinografe, s. n. Instrument care înregistrează variația declinației magnetice. – Din fr. déclinographe. DOOM
declinográf (de-cli-no-graf) s. n., pl. declinográfe
declinometre
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinometrele
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinometrelor
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinometru
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinometrul
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinometrului
DECLINOMÉTRU, declinometre, s. n. Instrument pentru determinarea declinației magnetice. – Din fr. déclinomètre. DOOM
declinométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declinométrul; pl. declinométre
declinul
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declinului
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declinuri
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declinurile
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declinurilor
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin. DOOM
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
declinând
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinînd
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare. DOOM
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declinări
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declinării
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declinările
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declinărilor
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina. DOOM
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
decliv
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
decliva
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declive
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivei
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivele
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivelor
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivi
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivii
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivilor
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivitate
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivitatea
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivități
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivității
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivitățile
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivităților
DECLIVITÁTE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate față de planul orizontal. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DOOM
declivitáte (de-cli-) s. f., g.-d. art. declivitắții; pl. declivitắți
declivometre
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivometrele
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivometrelor
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivometru
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivometrul
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivometrului
DECLIVOMÉTRU, declivometre, s. n. Instrument pentru măsurarea declivității. – Din fr. déclivomètre. DOOM
declivométru (de-cli-, -me-tru) s. n., art. declivométrul; pl. declivométre
declivul
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
declivului
DECLÍV, -Ă adj. Care coboară în pantă. [< fr. déclive].
decloriza
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizai
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizam
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizare
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizare
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorizarea
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorizară
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizarăm
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizarăți
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizase
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizasem
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizaseră
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizaserăm
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizaserăți
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizaseși
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizaseți
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizat
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizat
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizau
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizași
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizați
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizează
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizez
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizeze
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizezi
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizând
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizînd
DECLORIZÁ, declorizez, vb. I. Tranz. A curăța apa de clorul rămas după dezinfecția ei. – Din fr. déchloriser.
declorizări
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorizării
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorizările
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorizărilor
DECLORIZÁRE, declorizări, s. f. Acțiunea de a decloriza și rezultatul ei. – V. decloriza.
declorura
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurai
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruram
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurare
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurare
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
declorurarea
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
declorurară
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurarăm
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurarăți
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurase
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurasem
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruraseră
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruraserăm
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruraserăți
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruraseși
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
decloruraseți
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurat
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurat
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurau
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurași
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurați
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurează
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurez
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorureze
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurezi
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurând
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurînd
DECLORURÁ vb. I. tr. A îndepărta clorurile din unele substanțe organice. [Cf. fr. déchlorurer].
declorurări
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
declorurării
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
declorurările
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
declorurărilor
DECLORURÁRE s.f. Acțiunea de a declorura și rezultatul ei. [< declorura].
decoafa
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafai
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafam
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafare
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafare
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoafarea
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoafară
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafarăm
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafarăți
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafase
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafasem
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafaseră
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafaserăm
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafaserăți
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafaseși
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafaseți
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafat
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafat
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer.
decoafau
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafași
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafați
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafează
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafez
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafeze
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafezi
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafând
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafînd
DECOAFÁ, decoafez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) strica coafura, a (se) ciufuli. – Din fr. décoiffer. DOOM
decoafá (a ~) (-coa-) vb., ind. prez. 3 decoafeáză
decoafări
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoafării
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoafările
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoafărilor
DECOAFÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decoafa și rezultatul ei. [Pron. -co-a-. / < decoafa].
decoct
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decoctul
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decoctului
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decocturi
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decocturile
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decocturilor
DICÓCT s. n. v. decoct. DOOM
decóct s. n., pl. decócturi
decocția
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocție
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocției
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocții
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocțiile
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocțiilor
DECÓCȚIE, decocții, s. f. Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă, procedeu prin care se obține un decoct; (concr.) decoct. – Din fr. décoction, lat. decoctio. DOOM
decócție (-ți-e) s. f., art. decócția (-ți-a), g.-d. art. decócției; pl. decócții, art. decócțiile (-ți-i-)
decocțiune
DECOCȚIÚNE s.f. v. decocție.
decoda
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodai
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaj
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodaje
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodajele
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodajelor
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodajul
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodajului
DECODÁJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage. DOOM
decodáj s. n., pl. decodáje
decodam
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodare
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodare
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decodarea
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decodară
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodarăm
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodarăți
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodase
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodasem
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaseră
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaserăm
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaserăți
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaseși
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodaseți
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodat
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodat
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder.
decodau
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodași
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodați
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodează
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decoder
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decodere
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decoderele
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decoderelor
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decoderul
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decoderului
DECODÉR s.n. Dispozitiv al unui calculator electronic, care permite decodarea informațiilor. [< fr. décodeur].
decodez
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodeze
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodezi
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodific
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodifica
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificai
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificam
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificare
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificare
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodificarea
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodificară
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificarăm
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificarăți
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificase
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificasem
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificaseră
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificaserăm
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificaserăți
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificaseși
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificaseți
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificat
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificat
DECODIFICÁT, -Ă, decodificați, -te, adj. Decodat. – V. decodifica.
decodificau
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificași
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificați
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodifice
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodifici
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificând
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificînd
DECODIFICÁ, decodífic, vb. I. Tranz. A decoda. – Pref. de- + codifica. DOOM
*decodificá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodífică
decodificări
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodificării
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodificările
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodificărilor
DECODIFICÁRE, decodificări, s. f. Decodare. – V. decodifica. DOOM
*decodificáre s. f., g.-d. art. decodificắrii; pl. decodificắri
decodoare
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodoarele
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodoarelor
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodor
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodorul
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodorului
DECODÓR, decodoare, s. n. Circuit sau dispozitiv care efectuează decodarea. – Din fr. décodeur, engl. decoder. DOOM
*decodór s. n., pl. decodoáre
decodând
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodînd
DECODÁ, decodez, vb. I. Tranz. A descifra un cod; a descifra un mesaj pe baza unui cod. – Din fr. décoder. DOOM
decodá (a ~) vb., ind. prez. 3 decodeáză
decodări
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decodării
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decodările
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decodărilor
DECODÁRE, decodări, s. f. Acțiunea de a decoda și rezultatul ei; decodaj. – V. decoda. DOOM
decodáre s. f., g.-d. art. decodắrii; pl. decodắri
decofeiniza
DECOFEINIZÁ, decofeinizez, vb. I. Tranz. A extrage cofeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obținerii cofeinei sau a cafelei dietetice fără cofeină. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizá vb. I] – De la cofeină. Cf. fr. décoféiner. DOOM
!decofeinizá/decafeinizá (a ~) (-fe-i-) vb., ind. prez. 3 decofeinizeáză/decafeinizeáză
decofeinizare
DECOFEINIZÁRE, decofeinizări, s. f. Acțiunea de a decofeiniza și rezultatul ei. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizáre s. f.] – V. decofeiniza. DOOM
decafeinizáre v. decofeinizáre
decofeinizat
DECOFEINIZÁT, -Ă, decofeinizați, -te, adj. Care nu mai conține cofeină, căruia i s-a extras cofeina. [Pr.: -fe-i-. – Var.: decafeinizát, -ă adj.] – V. decofeiniza.
decofra
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrai
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraj
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofraje
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofrajele
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofrajelor
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofrajul
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofrajului
DECOFRÁJ, decofraje, s. n. Decofrare. – Din fr. décoffrage.
decofram
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrare
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrare
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decofrarea
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decofrară
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrarăm
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrarăți
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrase
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrasem
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraseră
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraserăm
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraserăți
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraseși
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofraseți
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrat
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrat
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, elementele unei construcții de beton etc. – Din fr. décoffrer.
decofrau
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrași
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrați
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrează
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrez
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofreze
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrezi
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrând
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrînd
DECOFRÁ, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, o construcție de beton etc. – Din fr. décoffrer. DOOM
decofrá (a ~) (-co-fra) vb., ind. prez. 3 decofreáză
decofrări
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decofrării
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decofrările
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decofrărilor
DECOFRÁRE, decofrări, s. f. Acțiunea de a decofra și rezultatul ei. – V. decofra. DOOM
decofráre (-co-fra-) s. f., g.-d. art. decofrắrii; pl. decofrắri
decola
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolai
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolam
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolare
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolare
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decolarea
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decolară
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolarăm
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolarăți
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolase
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolasem
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolaseră
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolaserăm
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolaserăți
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolaseși
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolaseți
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolat
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolau
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolași
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolați
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolează
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decoleta
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletai
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletam
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletare
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletare
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decoletarea
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decoletară
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletarăm
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletarăți
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletase
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletasem
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletaseră
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletaserăm
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletaserăți
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletaseși
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletaseți
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletat
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletat
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter.
decoletau
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletași
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletați
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletează
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletez
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoleteze
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletezi
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletând
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletînd
DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2. A executa operația de decoletare. – Din fr. décolleter. DOOM
decoletá (a ~) (a prelucra) vb., ind. prez. 3 decoleteáză
decoletări
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decoletării
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decoletările
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decoletărilor
DECOLETÁRE, decoletări, s. f. Acțiunea de a decoleta și rezultatul ei. ♦ Operație de îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. – V. decoleta. DOOM
decoletáre s. f., g.-d. art. decoletắrii; pl. decoletắri
decolez
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decoleze
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolezi
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolmata
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatai
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataj
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmataje
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmatajele
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmatajelor
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmatajul
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmatajului
DECOLMATÁJ, decolmataje, s. n. (Franțuzism) Decolmatare. – Din fr. décolmatage.
decolmatam
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatare
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatare
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decolmatarea
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decolmatară
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatarăm
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatarăți
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatase
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatasem
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataseră
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataserăm
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataserăți
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataseși
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmataseți
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatat
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatat
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatata
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatate
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatatei
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatatele
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatatelor
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatatul
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatatului
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatau
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatași
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatați
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatați
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatații
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmataților
DECOLMATÁT, -Ă, decolmatați, -te, adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curățat de aluviuni. – V. decolmata.
decolmatează
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatez
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmateze
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatezi
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatând
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatînd
DECOLMATÁ, decolmatez, vb. I. Tranz. A curăța canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. – Din fr. décolmater. DOOM
*decolmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolmateáză
decolmatări
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decolmatării
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decolmatările
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decolmatărilor
DECOLMATÁRE, decolmatări, s. f. Acțiunea de a decolmata și rezultatul ei. – V. decolmata.
decoloniza
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizai
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizam
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizare
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizare
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolonizarea
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolonizară
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizarăm
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizarăți
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizase
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizasem
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizaseră
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizaserăm
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizaserăți
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizaseși
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizaseți
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizat
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizat
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizata
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizate
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizatei
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizatele
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizatelor
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizatul
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizatului
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizau
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizași
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizați
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizați
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizații
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizaților
DECOLONIZÁT, -Ă, decolonizați, -te, adj. (Despre fostele colonii) Căruia i s-a acordat independența. – V. decoloniza.
decolonizează
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizez
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizeze
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizezi
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizând
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizînd
DECOLONIZÁ, decolonizez, vb. I. Tranz. A înlătura regimul colonial; a acorda independență popoarelor din colonii. – Din fr. décoloniser. DOOM
decolonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decolonizeáză
decolonizări
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolonizării
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolonizările
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolonizărilor
DECOLONIZÁRE, decolonizări, s. f. Acțiunea de a decoloniza și rezultatul ei; proces social-economic de înlăturare a regimului colonial și de obținere a independenței statale a popoarelor din colonii. – V. decoloniza. DOOM
decolonizáre s. f., g.-d. art. decolonizắrii; pl. decolonizắri
decolora
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorai
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloram
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorant
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorant
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranta
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranta
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorante
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorante
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantei
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantei
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantele
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantele
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantelor
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantelor
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantul
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantul
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantului
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorantului
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranți
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranți
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranții
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranții
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranților
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decoloranților
DECOLORÁNT, -Ă, decoloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care decolorează (2). 2. S. m. Material, substanță sau agent fizic care are proprietatea de a decolora (2). – Din fr. décolorant. DOOM
decoloránt2 s. m., pl. decoloránți
decolorare
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorare
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolorarea
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolorară
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorarăm
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorarăți
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorase
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorasem
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloraseră
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloraserăm
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloraserăți
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloraseși
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloraseți
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorat
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorat
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decolorata
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decolorate
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloratei
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloratele
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloratelor
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloratul
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloratului
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decolorau
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorași
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorați
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorați
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decolorații
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decoloraților
DECOLORÁT, -Ă, decolorați, -te, adj. Care și-a pierdut total sau parțial culoarea; care are o culoare ștearsă, deschisă; fig. (despre abstracte) insignifiant, palid, șters. – V. decolora.
decolorează
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorez
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decoloreze
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorezi
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorând
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorînd
DECOLORÁ, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare. DOOM
decolorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoloreáză
decolorări
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolorării
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolorările
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolorărilor
DECOLORÁRE, decolorări, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii intense. 2. Operație care are ca scop îndepărtarea unei substanțe colorante sau colorate cu ajutorul decoloranților. – V. decolora. DOOM
decoloráre s. f., g.-d. art. decolorắrii; pl. decolorắri
decolta
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltai
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaj
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltaje
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltajele
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltajelor
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltajul
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltajului
DECOLTÁJ s.n. Decoltare. [Cf. fr. décoltage].
decoltam
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltare
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltare
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decoltarea
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decoltară
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltarăm
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltarăți
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltase
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltasem
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaseră
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaserăm
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaserăți
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaseși
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltaseți
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltat
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltat
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltata
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltate
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltatei
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltatele
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltatelor
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltatul
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltatului
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltau
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltași
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltați
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltați
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltații
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltaților
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – V. decolta.
decoltează
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decolteu
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decolteul
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decolteului
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decolteuri
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decolteurile
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decolteurilor
DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté. DOOM
decoltéu s. n., art. decoltéul; pl. decoltéuri
decoltez
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decolteze
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltezi
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltând
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltînd
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter. DOOM
decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză
decoltări
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decoltării
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decoltările
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decoltărilor
DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
decolând
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolînd
DECOLÁ, decolez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A se desprinde de pământ sau de pe suprafața unei ape și a-și lua zborul. – Din fr. décoller. DOOM
decolá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoleáză
decolări
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decolării
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decolările
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decolărilor
DECOLÁRE, decolări, s. f. Acțiunea de a decola și rezultatul ei. – V. decola. DOOM
decoláre s. f., g.-d. art. decolắrii; pl. decolắri
decomand
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomanda
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandai
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandam
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandare
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandare
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomandarea
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomandară
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandarăm
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandarăți
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandase
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandasem
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandaseră
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandaserăm
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandaserăți
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandaseși
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandaseți
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandat
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandat
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandata
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandate
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandatei
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandatele
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandatelor
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandatul
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandatului
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandau
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandași
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandați
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandați
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandații
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomandaților
DECOMANDÁT, -Ă, decomandați, -te, adj. 1. (Despre comenzi, invitații, ordine) La care s-a renunțat; contramandat. 2. (În sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. – V. decomanda. DOOM
!decomandát adj. m., pl. decomandáți; f. decomandátă, pl. decomandáte
decomande
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandând
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandînd
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decomandări
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomandării
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomandările
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomandărilor
DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
decomanzi
DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander. DOOM
decomandá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomándă
decompensa
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensai
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensam
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensare
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensare
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompensarea
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompensară
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensarăm
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensarăți
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensase
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensasem
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensaseră
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensaserăm
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensaserăți
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensaseși
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensaseți
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensat
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensat
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensata
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensate
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensatei
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensatele
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensatelor
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensatul
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensatului
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensau
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensași
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensați
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensați
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensația
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensație
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensației
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensații
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensații
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensațiile
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensațiilor
DECOMPENSÁȚIE, decompensații, s. f. Decompensare. – Din fr. décompensation. DOOM
decompensáție (-ți-e) s. f., art. decompensáția (-ți-a), g.-d. art. decompensáției; pl. decompensáții, art. decompensáțiile (-ți-i-)
decompensaților
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser.
decompensează
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensez
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompenseze
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensezi
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensând
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensînd
DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și modifice sau a-și modifica starea de echilibru funcțional. – Din fr. décompenser. DOOM
decompensá (a ~) vb., ind. prez. 3 decompenseáză
decompensări
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompensării
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompensările
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompensărilor
DECOMPENSÁRE, decompensări, s. f. Stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale ale unui organ bolnav; decompensație. – V. decompensa. DOOM
decompensáre s. f., g.-d. art. decompensắrii; pl. decompensắri
decompoziția
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompoziție
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompoziției
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompoziții
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompozițiile
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompozițiilor
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompozițiune
DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție. DOOM
decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)
decompresie
DECOMPRÉSIE s.f. v. decompresiune.
decompresiune
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresiunea
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresiuni
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresiunii
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresiunile
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresiunilor
DECOMPRESIÚNE, decompresiuni, s. f. 1. Decomprimare. 2. Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, al unui recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 3. Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă. – Din fr. décompression. DOOM
decompresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. decompresiúnii; pl. decompresiúni
decompresoare
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decompresoarele
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decompresoarelor
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decompresor
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decompresorul
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decompresorului
DECOMPRESÓR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. [< fr. décompresseur].
decomprim
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprima
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimai
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimam
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimare
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimare
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomprimarea
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomprimară
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimarăm
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimarăți
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimase
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimasem
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimaseră
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimaserăm
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimaserăți
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimaseși
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimaseți
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimat
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimat
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer.
decomprimau
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimași
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimați
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprime
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimi
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimând
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimînd
DECOMPRIMÁ, decomprím, vb. I. Tranz. A reduce (lent) o suprapresiune; a micșora sau a anula o comprimare. – Din fr. décomprimer. DOOM
decomprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomprímă
decomprimări
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomprimării
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomprimările
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomprimărilor
DECOMPRIMÁRE, decomprimări, s. f. Acțiunea de a decomprima și rezultatul ei; decompresiune. – V. decomprima. DOOM
decomprimáre s. f., g.-d. art. decomprimắrii; pl. decomprimắri
decomuniza
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizai
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizam
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizare
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizară
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizarăm
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizarăți
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizase
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizasem
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizaseră
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizaserăm
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizaserăți
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizaseși
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizaseți
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizat
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizau
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizași
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizați
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizează
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizez
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizeze
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizezi
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizând
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
decomunizînd
DECOMUNIZÁ, decomunizez, vb. I. Tranz. A desființa proprietatea comună; a privatiza. – Pref. de- + comuniza. DOOM
*decomunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 decomunizeáză
deconcerta
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertai
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertam
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertant
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertanta
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertante
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertantei
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertantele
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertantelor
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertantul
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertantului
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertanți
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertanții
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertanților
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant. DOOM
deconcertánt (livr.) adj. m., pl. deconcertánți; f. deconcertántă, pl. deconcertánte
deconcertare
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertară
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertarăm
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertarăți
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertase
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertasem
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertaseră
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertaserăm
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertaserăți
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertaseși
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertaseți
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertat
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertat
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertata
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertate
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertatei
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertatele
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertatelor
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertatul
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertatului
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertau
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertași
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertați
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertați
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertații
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertaților
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
deconcertează
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertez
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcerteze
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertezi
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertând
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertînd
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter. DOOM
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconecta
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectai
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectam
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectant
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectanta
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectante
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectantei
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectantele
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectantelor
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectantul
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectantului
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectanți
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectanții
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectanților
DECONECTÁNT, -Ă, deconectanți, -te, adj., s. n. (Medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central. – Din fr. déconnectant. DOOM
deconectánt2 s. n., pl. deconectánte
deconectare
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectare
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
deconectarea
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
deconectară
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectarăm
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectarăți
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectase
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectasem
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectaseră
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectaserăm
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectaserăți
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectaseși
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectaseți
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectat
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectat
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter.
deconectau
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectași
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectați
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectează
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectez
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconecteze
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectezi
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectând
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectînd
DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. DOOM
deconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconecteáză
deconectări
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
deconectării
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
deconectările
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
deconectărilor
DECONECTÁRE, deconectări, s. f. Acțiunea de a (se) deconecta și rezultatul ei. – V. deconecta. DOOM
deconectáre s. f., g.-d. art. deconectắrii; pl. deconectắri
decongela
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelai
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelam
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelare
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelare
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongelarea
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongelară
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelarăm
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelarăți
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelase
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelasem
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelaseră
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelaserăm
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelaserăți
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelaseși
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelaseți
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelat
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelat
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler.
decongelau
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelași
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelați
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelația
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelație
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelației
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelații
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelațiile
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelațiilor
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelațiune
DECONGELAȚIÚNE s. f. v. decongelație. DOOM
decongeláție (-ți-e) s. f., art. decongeláția (-ți-a), g.-d. art. decongeláției; pl. decongeláții, art. decongeláțiile (-ți-i-)
decongelează
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelez
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongeleze
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelezi
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelând
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelînd
DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambiantă. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler. DOOM
decongelá (a ~) vb., ind. prez. 3 decongeleáză
decongelări
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongelării
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongelările
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongelărilor
DECONGELÁRE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela. DOOM
decongeláre s. f., g.-d. art. decongelắrii; pl. decongelắri
decongestiona
DECONGESTIONÁ vb. I. v. descongestiona.
decongestionare
DECONGESTIONÁ vb. I. v. descongestiona.
decongestionat
DECONGESTIONÁ vb. I. v. descongestiona.
decongestiv
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestiva
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestive
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivei
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivele
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivelor
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivi
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivii
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivilor
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivul
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
decongestivului
DECONGESTÍV, -Ă, decongestivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care decongestionează. – Din fr. décongestif. DOOM
*decongestív2 s. n., pl. decongestíve
deconsilia
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliai
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliam
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliară
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliarăm
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliarăți
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliase
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliasem
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliaseră
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliaserăm
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliaserăți
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliaseși
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliaseți
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliat
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliat
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller, prin apropiere de consiliu.
deconsiliau
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliază
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliași
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliați
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsilie
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliem
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliere
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliere
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsilierea
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsilieri
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsilierii
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsilierile
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsilierilor
DECONSILIÉRE, deconsilieri, s. f. Acțiunea de a deconsilia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. deconsilia. DOOM
deconsiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. deconsiliérii; pl. deconsiliéri
deconsiliez
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsilieze
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliezi
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsiliind
DECONSILIÁ, deconsiliez, vb. I. Tranz. A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. [Pr.: -li-a] – Din fr. déconseiller (prin apropiere de consiliu). DOOM
deconsiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 deconsiliáză, 1 pl. deconsiliém (-li-em); conj. prez. 3 să deconsiliéze; ger. deconsiliínd (-li-ind)
deconsolida
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidai
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidam
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidare
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidare
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconsolidarea
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconsolidară
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidarăm
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidarăți
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidase
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidasem
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidaseră
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidaserăm
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidaserăți
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidaseși
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidaseți
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidat
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidat
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider.
deconsolidau
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidași
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidați
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidează
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidez
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolideze
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidezi
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidând
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidînd
DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să-și piardă soliditatea, rezistența. – Din fr. déconsolider. DOOM
deconsolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconsolideáză
deconsolidări
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconsolidării
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconsolidările
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconsolidărilor
DECONSOLIDÁRE, deconsolidări, s. f. Acțiunea de a deconsolida și rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida. DOOM
deconsolidáre s. f., g.-d. art. deconsolidắrii; pl. deconsolidắri
deconspir
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspira
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirai
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiram
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirare
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirare
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
deconspirarea
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
deconspirară
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirarăm
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirarăți
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirase
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirasem
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiraseră
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiraserăm
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiraserăți
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiraseși
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiraseți
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirat
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirat
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspirata
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspirate
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiratei
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiratele
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiratelor
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiratul
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiratului
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspirau
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirași
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirați
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirați
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspirații
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspiraților
DECONSPIRÁT, -Ă, deconspirați, -te, adj. 1. (Despre secrete, conspirații etc.) Care a devenit cunoscut. 2. Care a fost trădat. – V. deconspira.
deconspire
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspiri
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirând
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirînd
DECONSPIRÁ, deconspír, vb. I. Tranz. A demasca o conspirație; a divulga un secret. ♦ Refl. și tranz. A (se) trăda. – Din fr. déconspirer. DOOM
deconspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deconspíră
deconspirări
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
deconspirării
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
deconspirările
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
deconspirărilor
DECONSPIRÁRE, deconspirări, s. f. Faptul de a (se) deconspira. – V. deconspira.
decont
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
deconta
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontai
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontam
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontamina
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminai
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminam
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminare
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminare
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontaminarea
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontaminară
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminarăm
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminarăți
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminase
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminasem
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminaseră
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminaserăm
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminaserăți
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminaseși
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminaseți
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminat
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminat
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Des1- + contamina.
decontaminau
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminași
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminați
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminează
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminez
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontamineze
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminezi
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminând
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminînd
DECONTAMINÁ, decontaminez, vb. I. Tranz. A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, filtrarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. – Din fr. décontaminer. DOOM
decontaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 decontamineáză
decontaminări
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontaminării
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontaminările
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontaminărilor
DECONTAMINÁRE, decontaminări, s. f. Acțiunea de a decontamina și rezultatul ei. – V. decontamina. DOOM
decontamináre s. f., g.-d. art. decontaminắrii; pl. decontaminắri
decontare
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontare
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontarea
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontară
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontarăm
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontarăți
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontase
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontasem
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontaseră
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontaserăm
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontaserăți
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontaseși
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontaseți
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontat
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontat
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.
decontau
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontași
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontați
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontează
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontez
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
deconteze
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontezi
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontracta
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractai
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractam
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractare
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractare
DECONTRACTÁRE, decontractări, s. f. Faptul de a se decontracta. – V. decontracta.
decontractară
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractarăm
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractarăți
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractase
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractasem
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractaseră
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractaserăm
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractaserăți
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractaseși
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractaseți
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractat
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractat
DECONTRACTÁT, -Ă, decontractați, -te, adj. 1. (Despre mușchi) Care a revenit din contracție. 2. (Despre oameni) Destins. – V. decontracta.
decontractau
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractași
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractați
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractează
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractez
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontracteze
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractezi
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractura
DECONTRACTURÁ vb. I. tr. (Med.) A face să înceteze contracturarea unui mușchi. [< fr. décontracturer].
decontracturant
DECONTRACTURÁNT, -Ă adj., s.n. (Medicament, metodă) care produce decontracție. [< fr. décontracturant].
decontracturare
DECONTRACTURÁRE s.f. Decontractare. [< decontractura].
decontracturat
DECONTRACTURÁ vb. I. tr. (Med.) A face să înceteze contracturarea unui mușchi. [< fr. décontracturer].
decontractând
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontractînd
DECONTRACTÁ, decontractez, vb. I. Refl. (Despre mușchi) A-și reveni în poziție relaxată după o contracție. ♦ Fig. (Despre oameni) A se destinde. – Din fr. décontracter. DOOM
*decontractá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se decontracteáză
decontracție
DECONTRÁCȚIE s.f. Decontractare. [< fr. décontraction].
decontul
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
decontului
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
deconturi
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
deconturile
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
deconturilor
DECÓNT, deconturi, s. n. Justificare amănunțită, pe bază de acte, a folosirii unei sume (primite); (concr.) document, formular cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. – Din fr. décompte. DOOM
decónt s. n., pl. decónturi
decontând
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontînd
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter. DOOM
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontări
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontării
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontările
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontărilor
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta. DOOM
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decoperta
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertai
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertam
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertare
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertare
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopertarea
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopertară
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertarăm
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertarăți
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertase
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertasem
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertaseră
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertaserăm
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertaserăți
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertaseși
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertaseți
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertat
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertat
DECOPERTÁT, -Ă, decopertați, -te, adj. 1. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. 2. (Despre zăcăminte) Care a rămas descoperit. [Var.: descopertát, -ă adj.] – V. decoperta.
decopertau
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertași
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertați
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertează
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertez
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decoperteze
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertezi
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertând
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertînd
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
decopertă
DECOPÉRTĂ, decoperte, s. f. Decopertare. [Var.: descopértă s. f.] – Pref. de- + copertă.
decopertări
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopertării
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopertările
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopertărilor
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta. DOOM
*decopertáre s. f., g.-d. art. decopertắrii; pl. decopertắri
decopia
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiai
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiam
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiară
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiarăm
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiarăți
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiase
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiasem
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiaseră
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiaserăm
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiaserăți
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiaseși
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiaseți
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiat
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiau
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiază
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiași
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiați
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopie
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiem
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiere
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiez
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopieze
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiezi
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decopiind
DECOPIÁ, decopiez, vb. I. Tranz. (Învechit) A copia. Se vedea, pe păreți, portretul lui Iănăchiță Văcărescu; din norocire d-l Ion Văcărescu avu de timpuriu fericita idee de a pune să-l decopieze. ODOBESCU, S. I 262.
decor
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decora
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorai
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoram
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorare
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorare
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decorarea
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decorară
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorarăm
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorarăți
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorase
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorasem
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoraseră
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoraserăm
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoraserăți
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoraseși
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoraseți
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorat
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorat
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorata
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorate
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decoratei
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decoratele
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decoratelor
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorativ
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativa
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorative
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativei
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativele
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativelor
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativi
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativii
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativilor
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativism
DECORATIVÍSM s. n. Tendință picturală spre elemente pur decorative; exces de ornamentare. – Din fr. décorativisme. DOOM
*decorativísm s. n.
decorativismul
DECORATIVÍSM s. n. Tendință picturală spre elemente pur decorative; exces de ornamentare. – Din fr. décorativisme. DOOM
*decorativísm s. n.
decorativismului
DECORATIVÍSM s. n. Tendință picturală spre elemente pur decorative; exces de ornamentare. – Din fr. décorativisme. DOOM
*decorativísm s. n.
decorativitate
DECORATIVITÁTE s. f. Caracter decorativ al unui obiect sau al unor lucrări arhitectonice. – Decorativ + suf. -itate. DOOM
decorativitáte s. f., g.-d. art. decorativitắții
decorativitatea
DECORATIVITÁTE s. f. Caracter decorativ al unui obiect sau al unor lucrări arhitectonice. – Decorativ + suf. -itate. DOOM
decorativitáte s. f., g.-d. art. decorativitắții
decorativități
DECORATIVITÁTE s. f. Caracter decorativ al unui obiect sau al unor lucrări arhitectonice. – Decorativ + suf. -itate. DOOM
decorativitáte s. f., g.-d. art. decorativitắții
decorativității
DECORATIVITÁTE s. f. Caracter decorativ al unui obiect sau al unor lucrări arhitectonice. – Decorativ + suf. -itate. DOOM
decorativitáte s. f., g.-d. art. decorativitắții
decorativul
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decorativului
DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ Artă decorativă = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif. DOOM
decoratív adj. m., pl. decoratívi; f. decoratívă, pl. decoratíve
decoratoare
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratoarea
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratoarei
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratoarele
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratoarelor
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decorator
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratori
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratorii
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratorilor
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratorul
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratorului
DECORATÓR, -OÁRE, decoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesia de a decora clădiri, interioare, vitrine etc. ♦ Persoană care face decoruri pentru teatru, film etc. – Din fr. décorateur. DOOM
decoratór s. m., pl. decoratóri
decoratul
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decoratului
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorau
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorazon
de corazon expr. (d. cântece) de dragoste.
decorași
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorați
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorați
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorația
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorație
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorației
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorații
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorații
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorațiile
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorațiilor
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decoraților
DECORÁT, -Ă, decorați, -te, adj. 1. Împodobit, ornat. 2. Care a fost distins cu o decorație. – V. decora.
decorațiune
DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse țării. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis. DOOM
*decorațiúne (-ți-u-) s. f., art. decorațiúnea, g.-d. art. decorațiúnii; pl. decorațiúni, art. decorațiúnile
decorează
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorez
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decoreze
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorezi
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorna
DECORNÁ vb. I. tr. (Vet.) A îndepărta coarnele (la taurine). [< fr. décorner].
decornare
DECORNÁRE s.f. (Vet.) Acțiunea de a decorna și rezultatul ei; ecornaj. [< decorna].
decornat
DECORNÁ vb. I. tr. (Vet.) A îndepărta coarnele (la taurine). [< fr. décorner].
decoromania
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoromanie
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoromaniei
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoromanii
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoromaniile
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoromaniilor
DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. DOOM
decoromaníe (rar) s. f., art. decoromanía, g.-d. decoromaníi, art. decoromaníei
decoros
DECORÓS, -OÁSĂ adj. (Italienism) Cu sentimentul propriei valori; valoros, demn, prestigios. [< it. decoroso].
decortica
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticai
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticam
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticare
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticare
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorticarea
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorticară
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticarăm
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticarăți
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticase
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticasem
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticaseră
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticaserăm
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticaserăți
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticaseși
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticaseți
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticat
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticat
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticata
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticate
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticatei
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticatele
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticatelor
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticatoare
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticatoarele
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticatoarelor
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticator
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticatorul
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticatorului
DECORTICATÓR, decorticatoare, s. n. Mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea (1). – Decortica + suf. -tor. DOOM
decorticatór s. n., pl. decorticatoáre
decorticatul
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticatului
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticau
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticași
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticați
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticați
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticația
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticație
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticației
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticații
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decorticații
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticațiile
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticațiilor
DECORTICÁȚIE, decorticații, s. f. (Rar) Decorticare. – Din fr. décortication, lat. decorticatio. DOOM
decorticáție (rar) (-ți-e) s. f., art. decorticáția (-ți-a), g.-d. art. decorticáției; pl. decorticáții, art. decorticáțiile (-ți-i-)
decorticaților
DECORTICÁT, -Ă, decorticați, -te, adj. (Despre semințe, fructe) Descojit2. – V. decortica.
decortichează
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decortichez
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticheze
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decortichezi
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticând
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticînd
DECORTICÁ, decortichez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde și a înlătura cojile de pe unele semințe în vederea consumului. ♦ A curăța de coajă arborii, cu scopul de a stârpi insectele dăunătoare și ouăle lor. 2. A îndepărta chirurgical, total sau parțial, o membrană îngroșată care învelește un organ (creier, rinichi etc.). – Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DOOM
decorticá (a ~) vb., ind. prez. 3 decorticheáză
decorticări
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorticării
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorticările
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorticărilor
DECORTICÁRE, decorticări, s. f. 1. Operație de desprindere și de înlăturare a cojilor de pe unele semințe în vederea consumului sau prelucrării ulterioare a acestora. ♦ Curățare de scoarță a arborilor pentru distrugerea insectelor dăunătoare și a ouălor lor. 2. Îndepărtare chirurgicală, totală sau parțială, a unui organ de învelișul său fîbros, normal sau patologic. – V. decortica. DOOM
decorticáre s. f., g.-d. art. decorticắrii; pl. decorticắri
decorul
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decorului
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decoruri
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decorurile
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decorurilor
DECÓR, decoruri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianță în care se petrece o acțiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce servește pentru a decora ceva; ornament, podoabă; ornamentația interioară sau exterioară a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect etc. – Din fr. décor. DOOM
decór s. n., pl. decóruri
decorând
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorînd
DECORÁ, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorer, lat. decorare. DOOM
decorá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoreáză
decorări
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decorării
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decorările
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decorărilor
DECORÁRE, decorări, s. f. Acțiunea de a decora și rezultatul ei. – V. decora. DOOM
decoráre s. f., g.-d. art. decorắrii; pl. decorắri
decovil
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decovil
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville.
decovile
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decovilele
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decovilelor
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decovilul
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decovilului
DECOVÍL, decovile, s. n. Cale ferată îngustă, provizorie, alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care pot fi ușor montate sau demontate, folosită pentru exploatări locale și temporare. ♦ (Impr.) Tren care circulă pe o asemenea linie. ♦ (Impr.) Cale ferată îngustă stabilă. [Pl. și: decoviluri] – Din fr. décauville. DOOM
!decovíl s. n., pl. decovíle
decozina
DECOZÍNĂ, decozine, s. f. Alcaloid extras din planta nemțișor, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și la rărirea ritmului cardiac. – Din fr. décozine. DOOM
decozínă s. f., g.-d. art. decozínei; pl. decozíne
decozine
DECOZÍNĂ, decozine, s. f. Alcaloid extras din planta nemțișor, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și la rărirea ritmului cardiac. – Din fr. décozine. DOOM
decozínă s. f., g.-d. art. decozínei; pl. decozíne
decozinei
DECOZÍNĂ, decozine, s. f. Alcaloid extras din planta nemțișor, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și la rărirea ritmului cardiac. – Din fr. décozine. DOOM
decozínă s. f., g.-d. art. decozínei; pl. decozíne
decozinele
DECOZÍNĂ, decozine, s. f. Alcaloid extras din planta nemțișor, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și la rărirea ritmului cardiac. – Din fr. décozine. DOOM
decozínă s. f., g.-d. art. decozínei; pl. decozíne
decozinelor
DECOZÍNĂ, decozine, s. f. Alcaloid extras din planta nemțișor, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și la rărirea ritmului cardiac. – Din fr. décozine. DOOM
decozínă s. f., g.-d. art. decozínei; pl. decozíne
decrement
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decremente
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decrementele
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decrementelor
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decrementul
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decrementului
DECREMÉNT, decremente, s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. – Din fr. décrément. DOOM
decremént (de-cre-) s. n., pl. decreménte
decrepit
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepita
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepita
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitai
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitam
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitare
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitare
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepitarea
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepitară
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitarăm
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitarăți
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitase
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitasem
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitaseră
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitaserăm
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitaserăți
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitaseși
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitaseți
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitat
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitat
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter.
decrepitau
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitași
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitați
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitația
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepitație
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepitației
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepitații
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepitațiile
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepitațiilor
DECREPITÁȚIE s.f. Decrepitare. [< fr. décrépitation].
decrepite
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitează
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitei
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitele
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitelor
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitez
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepiteze
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitezi
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitudine
DECREPITÚDINE s. f. Stare de bătrânețe înaintată, caracterizată prin slăbire excesivă și prin pierderea aproape totală a forțelor vitale; ramolire, ramolisment. ♦ Fig. Decădere extremă, ruină. – Din fr. décrépitude. DOOM
decrepitúdine (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitúdinii
decrepitudinea
DECREPITÚDINE s. f. Stare de bătrânețe înaintată, caracterizată prin slăbire excesivă și prin pierderea aproape totală a forțelor vitale; ramolire, ramolisment. ♦ Fig. Decădere extremă, ruină. – Din fr. décrépitude. DOOM
decrepitúdine (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitúdinii
decrepitudini
DECREPITÚDINE s. f. Stare de bătrânețe înaintată, caracterizată prin slăbire excesivă și prin pierderea aproape totală a forțelor vitale; ramolire, ramolisment. ♦ Fig. Decădere extremă, ruină. – Din fr. décrépitude. DOOM
decrepitúdine (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitúdinii
decrepitudinii
DECREPITÚDINE s. f. Stare de bătrânețe înaintată, caracterizată prin slăbire excesivă și prin pierderea aproape totală a forțelor vitale; ramolire, ramolisment. ♦ Fig. Decădere extremă, ruină. – Din fr. décrépitude. DOOM
decrepitúdine (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitúdinii
decrepitul
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitului
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepitând
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitînd
DECREPITÁ, decrepitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce o decrepitare. – Din fr. décrépiter. DOOM
decrepitá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decrepiteáză
decrepitări
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepitării
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepitările
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepitărilor
DECREPITÁRE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita. DOOM
decrepitáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decrepitắrii; pl. decrepitắri
decrepiți
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepiții
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrepiților
DECREPÍT, -Ă, decrepiți, -te, adj. Atins de decrepitudine; ramolit. – Din fr. décrépit, lat. decrepitus. DOOM
decrepít (de-cre-) adj. m., pl. decrepíți; f. decrepítă, pl. decrepíte
decrescendo
DECRESCÉNDO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând, scăzând treptat în intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scădere progresivă a intensității sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compoziție muzicală cântată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
decrescéndo (it.) (de-cres-) adv., s. n.
decrescendoul
DECRESCÉNDO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând, scăzând treptat în intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scădere progresivă a intensității sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compoziție muzicală cântată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
decrescéndo (it.) (de-cres-) adv., s. n.
decrescendoului
DECRESCÉNDO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând, scăzând treptat în intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scădere progresivă a intensității sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compoziție muzicală cântată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
decrescéndo (it.) (de-cres-) adv., s. n.
decrescent
DECRESCÉNT, -Ă adj. v. descrescent.
decret
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decreta
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretai
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretam
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretare
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretare
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretarea
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretară
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretarăm
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretarăți
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretase
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretasem
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretaseră
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretaserăm
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretaserăți
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretaseși
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretaseți
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretat
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretat
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.
decretau
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretași
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretați
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decrete
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decretează
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretele
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decretelor
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decretez
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decreteze
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretezi
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretul
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decretului
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decretând
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretînd
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter. DOOM
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretări
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretării
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretările
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretărilor
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta. DOOM
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decrețel
decrețel, decreței s. m. copil născut în perioada 1968-1990, când regimul comunist a interzis avorturile și a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive.
decripta
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptai
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptam
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptare
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptare
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decriptarea
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decriptară
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptarăm
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptarăți
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptase
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptasem
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptaseră
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptaserăm
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptaserăți
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptaseși
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptaseți
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptat
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptat
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptata
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptate
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptatei
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptatele
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptatelor
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptatul
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptatului
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptau
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptași
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptați
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptați
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptații
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptaților
DECRIPTÁT, -Ă, decriptați, -te, adj. (Despre texte cifrate) Al cărui înțeles este deslușit. – V. decripta.
decriptează
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptez
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decripteze
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptezi
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptând
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptînd
DECRIPTÁ, decriptez, vb. I. Tranz. A descifra, a traduce o corespondență cifrată. – Din fr. décrypter. DOOM
decriptá (a ~) (de-crip-) vb., ind. prez. 3 decripteáză
decriptări
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decriptării
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decriptările
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decriptărilor
DECRIPTÁRE, decriptări, s. f. Acțiunea de a decripta. – V. decripta. DOOM
*decriptáre (de-crip-) s. f., g.-d. art. decriptắrii; pl. decriptắri
decrispare
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decrisparea
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decrispări
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decrispării
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decrispările
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decrispărilor
DECRISPÁRE, decrispări, s. f. (Rar) Deconectare (psihică). – După fr. décrispation.
decroma
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromai
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromam
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromare
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromare
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decromarea
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decromară
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromarăm
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromarăți
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromase
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromasem
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromaseră
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromaserăm
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromaserăți
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromaseși
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromaseți
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromat
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromat
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromata
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromate
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromatei
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromatele
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromatelor
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromatul
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromatului
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromau
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromași
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromați
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromați
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromații
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromaților
DECROMÁT, -Ă, decromați, -te, adj. (Despre forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. – V. decroma.
decromează
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromez
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromeze
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromezi
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromând
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromînd
DECROMÁ, decromez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. – Pref. de- + croma. DOOM
decromá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decromeáză
decromări
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decromării
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decromările
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decromărilor
DECROMÁRE, decromări, s. f. Acțiunea de a decroma. – V. decroma.
decroșa
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșai
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaj
DECROȘÁJ s. n. Decroșare. – Din fr. décrochage.
decroșam
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșare
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșare
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decroșarea
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decroșară
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșarăm
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșarăți
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșase
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșasem
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaseră
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaserăm
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaserăți
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaseși
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșaseți
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșat
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșat
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre o mașină electrică) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher.
decroșau
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșași
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșați
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșează
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșez
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșeze
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșezi
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșând
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșînd
DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher. DOOM
decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd
decroșări
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decroșării
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decroșările
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decroșărilor
DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa. DOOM
decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri
decubit
DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus. DOOM
decúbit s. n.
decubitul
DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus. DOOM
decúbit s. n.
decubitului
DECUBÍT s. n. Poziție a corpului când este întins la orizontală. ♦ Rană cangrenată care apare uneori la bolnavii siliți să stea mult timp culcați. – Din fr. décubitus, lat. decubitus. DOOM
decúbit s. n.
decubitus
DECÚBITUS s.n. v. decubit.
decula
DECULÁ, decúl, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate rău, a deșela.
deculare
DECULÁ, decúl, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate rău, a deșela.
deculat
DECULÁ, decúl, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate rău, a deșela.
deculatoare
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
deculatoarele
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
deculatoarelor
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
deculator
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
deculatorul
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
deculatorului
DECULATÓR s.n. (Tehn.) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. [Cf. fr. découleur].
decuman
DECUMÁN, -Ă adj. (Ant.; despre pământuri) Care aparținea statului roman și pentru care colonii plăteau a zecea parte din venit. ◊ Poartă decumană = poartă a unui castru sau a unei tabere romane situată în partea opusă inamicului și în dreptul căreia se afla cohorta a zecea. [< lat. decumanus – al zecelea, cf. fr. décuman].
decumanus
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
decumbent
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbenta
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbente
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbentei
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbentele
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbentelor
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbentul
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbentului
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbenți
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbenții
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decumbenților
DECUMBÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre tulpinile târâtoare) Care are un vârf ascendent. [Cf. lat. decumbere = a se culca jos].
decupa
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupai
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaj
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupaje
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupajele
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupajelor
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupajul
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupajului
DECUPÁJ, decupaje, s. n. 1. Decupare. 2. Operație care constă în împărțirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicațiile tehnice respective. 3. Scenariu regizoral. – Din fr. découpage. DOOM
decupáj (tăietură) s. n., pl. decupáje
decupam
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupare
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupare
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decuparea
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decupară
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decuparăm
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decuparăți
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupase
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupasem
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaseră
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaserăm
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaserăți
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaseși
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupaseți
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupat
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupat
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupat
DECUPÁT1 s. n. Decupare. – V. decupa. DOOM
decupát s. n.
decupata
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupate
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupatei
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupatele
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupatelor
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupatoare
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatoarea
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatoarei
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatoarele
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatoarelor
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupator
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatori
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatorii
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatorilor
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatorul
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatorului
DECUPATÓR, decupatoare, s. n. Mașină pentru decupat. – Decupa + suf. -tor.
decupatul
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupatului
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupau
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupași
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupați
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupați
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupații
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupaților
DECUPÁT2, -Ă, decupați, -te, adj. Tăiat dintr-un tot, dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. ◊ Pantofi decupați = pantofi care au călcâiul descoperit, fără ștaif. – V. decupa. Cf. fr. découpé.
decupează
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupez
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupeze
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupezi
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupla
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplai
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplam
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplare
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplare
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decuplarea
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decuplară
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplarăm
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplarăți
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplase
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplasem
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplaseră
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplaserăm
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplaserăți
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplaseși
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplaseți
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplat
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplat
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler.
decuplau
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplași
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplați
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplează
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplez
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decupleze
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplezi
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplând
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplînd
DECUPLÁ, decuplez, vb. I. Tranz. A dezlega, a desface elementele unui cuplu, ale unui sistem tehnic. ♦ A deconecta (2). – Din fr. découpler. DOOM
decuplá (a ~) (a deconecta) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 decupleáză
decuplări
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decuplării
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decuplările
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decuplărilor
DECUPLÁRE, decuplări, s. f. Acțiunea de a decupla și rezultatul ei; dezlegare, desfacere. – V. decupla. DOOM
decupláre (-cu-pla-) s. f., g.-d. art. decuplắrii; pl. decuplắri
decupra
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprai
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupram
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprare
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprare
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decuprarea
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decuprară
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprarăm
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprarăți
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprase
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprasem
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupraseră
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupraserăm
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupraserăți
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupraseși
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupraseți
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprat
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprat
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – De(s)- + cupru.
decuprau
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprași
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprați
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprează
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprez
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decupreze
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprezi
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprând
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprînd
DECUPRÁ, decuprez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de cupru depus pe stereotipe. – Pref. de- + cupru. DOOM
decuprá (a ~) (a înlătura cuprul) (-cu-pra) vb., ind. prez. 3 decupreáză
decuprări
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decuprării
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decuprările
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decuprărilor
DECUPRÁRE s.f. (Poligr.) Acțiunea de a decupra. [< decupra].
decupând
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupînd
DECUPÁ, decupez, vb. I. Tranz. A tăia bucăți dintr-o hârtie, dintr-o stofă etc. urmând linia unui desen sau conturul unui model; a tăia o parte dintr-un întreg. – Din fr. découper. DOOM
decupá (a ~) (a tăia) vb., ind. prez. 3 decupeáză
decupări
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decupării
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decupările
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decupărilor
DECUPÁRE, decupări, s. f. Acțiunea de a decupa și rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese în două bucăți; tăiere a unui obiect după o formă dată. – V. decupa. DOOM
decupáre (tăiere) s. f., g.-d. art. decupắrii; pl. decupắri
decurent
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurenta
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurente
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurentei
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurentele
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurentelor
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurentul
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurentului
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurenți
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurenții
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurenților
DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. DOOM
decurént adj. m., pl. decurénți; f. decuréntă, pl. decurénte
decurge
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler). DOOM
decúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decúrge; conj. prez. 3 să decúrgă; part. decúrs
decurgere
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decurgerea
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decurgeri
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decurgerii
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decurgerile
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decurgerilor
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
decuria
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decurie
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decuriei
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decurii
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decuriile
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decuriilor
DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați. 2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din lat. decuria. DOOM
decúrie (-ri-e) s. f., art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)
decurion
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurional
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionala
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionale
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalei
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalele
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalelor
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionali
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalii
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalilor
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalul
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionalului
DECURIONÁL, -Ă adj. Referitor la decurion sau decurionat. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. décurional].
decurionat
DECURIONÁT s.n. Demnitatea sau funcția de decurion. [Pron. -ri-o-. / < fr. décurionat].
decurionatul
DECURIONÁT s.n. Demnitatea sau funcția de decurion. [Pron. -ri-o-. / < fr. décurionat].
decurionatului
DECURIONÁT s.n. Demnitatea sau funcția de decurion. [Pron. -ri-o-. / < fr. décurionat].
decurioni
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurionii
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurionilor
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurionul
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurionului
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis. DOOM
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni
decurs
DECÚRS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp, în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., pe durata..., în desfășurarea... – V. decurge. DOOM
!decúrs (în ~ de, în ~ul) loc. prep.
decusat
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusata
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusate
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusatei
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusatele
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusatelor
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusatul
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusatului
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusați
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusația
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusație
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusației
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusații
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decusații
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusațiile
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusațiilor
DECUSÁȚIE, decusații, s. f. Încrucișare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. – Din fr. décussation. DOOM
decusáție (-ți-e) s. f., art. decusáția (-ți-a), g.-d. art. decusáției; pl. decusáții, art. decusáțiile (-ți-i-)
decusaților
DECUSÁT, -Ă adj. (Despre frunzele opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în cruce. [Cf. fr. décussé, cf. lat. decussatus – încrucișat].
decuscuta
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter. DOOM
decuscutá (a ~) vb., ind. prez. 3 decuscuteáză
decuscuta
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutai
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutam
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutare
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutare
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuscutarea
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuscutară
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutarăm
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutarăți
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutase
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutasem
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutaseră
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutaserăm
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutaserăți
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutaseși
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutaseți
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutat
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutat
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutata
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutate
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutatei
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutatele
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutatelor
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutatoare
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutatoarele
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutatoarelor
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutator
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutatorul
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutatorului
DECUSCUTATÓR, decuscutatoare, s. n. Mașină electromagnetică folosită pentru separarea semințelor de cuscută de semințele altor plante. – Decuscuta + suf. -tor. DOOM
decuscutatór s. n., pl. decuscutatoáre
decuscutatul
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutatului
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutau
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutași
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutați
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutați
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutații
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutaților
DECUSCUTÁ, decuscút, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. – Din fr. décuscuter.
decuscutează
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutez
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscuteze
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutezi
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutând
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutînd
DECUSCUTÁ, decuscutez, vb. I. Tranz. A separa semințele de cuscută aflate în amestec cu semințe de lucernă, trifoi, in, cânepă etc. [Prez. ind. și: decuscút] – Din fr. décuscuter.
decuscutări
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuscutării
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuscutările
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuscutărilor
DECUSCUTÁRE, decuscutări, s. f. Acțiunea de a decuscuta și rezultatul ei. – V. decuscuta. DOOM
decuscutáre s. f., g.-d. art. decuscutắrii; pl. decuscutắri
decuva
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvai
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaj
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvaje
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvajele
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvajelor
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvajul
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvajului
DECUVÁJ, decuvaje, s. n. Tragere a vinului, după fermentare, din tocitoare în vasele în care trebuie păstrat. – Din fr. décuvage. DOOM
decuváj s. n., pl. decuváje
decuvam
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvare
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvare
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decuvarea
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decuvară
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvarăm
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvarăți
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvase
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvasem
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaseră
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaserăm
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaserăți
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaseși
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvaseți
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvat
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvat
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvau
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvași
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvați
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvează
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvez
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuveze
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvezi
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvând
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvînd
DECUVÁ, decuvez, vb. I. Tranz. A trage vinul din cada de fermentație în butoaie. – Din fr. décuver.
decuvări
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decuvării
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decuvările
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decuvărilor
DECUVÁRE s.f. Acțiunea de a decuva; decuvaj. [< decuva].
decât
DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcții negative) Numai. ◊ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să... = a) singurul lucru care îmi (sau îți etc.) rămâne de făcut...; b) sunt (sau ești etc.) liber să..., dacă vreau (sau vrei etc.) să... N-ai (sau n-are) decât! = poți (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puțin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât știa. 2. (Introduce o propoziție circumstanțială de excepție) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziție circumstanțială opozițională cu nuanță comparativă) În loc să... 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De4 + cât. DOOM
*decất2 conjcț. (mai mult stă ~ muncește)
decît
DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcții negative) Numai. ◊ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să... = a) singurul lucru care îmi (sau îți etc.) rămâne de făcut...; b) sunt (sau ești etc.) liber să..., dacă vreau (sau vrei etc.) să... N-ai (sau n-are) decât! = poți (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puțin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât știa. 2. (Introduce o propoziție circumstanțială de excepție) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziție circumstanțială opozițională cu nuanță comparativă) În loc să... 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De4 + cât. DOOM
*decất2 conjcț. (mai mult stă ~ muncește)
decădea
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădeai
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădeam
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădeau
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădeați
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădem
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădere
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decădere
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decăderea
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decăderi
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decăderii
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decăderile
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decăderilor
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea. DOOM
decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri
decădeți
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decălea
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăleai
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăleam
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălească
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăleau
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăleați
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălesc
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălește
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălești
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăli
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălii
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălim
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălind
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălire
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălire
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decălirea
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decăliri
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decălirii
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decălirile
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decălirilor
DECĂLÍRE, decăliri, s. f. Acțiunea de a decăli și rezultatul ei. – V. decăli. DOOM
decălíre s. f., g.-d. art. decălírii; pl. decălíri
decăliră
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălirăm
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălirăți
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălise
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălisem
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliseră
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliserăm
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliserăți
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliseși
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliseți
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălit
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decălit
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălita
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălite
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălitei
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălitele
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălitelor
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălitul
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decălitului
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decăliși
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliți
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – Pref. de- + căli. DOOM
decălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decălésc, imperf. 3 sg. decăleá; conj. prez. 3 să decăleáscă
decăliți
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decăliții
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decăliților
DECĂLÍ, decălesc, vb. IV. Tranz. A micșora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + căli.
decăzu
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzui
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzură
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzurăm
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzurăți
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuse
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzusem
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuseră
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuserăm
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuserăți
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuseși
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuseți
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzut
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzut
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzuta
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzute
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzutei
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzutele
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzutelor
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzutul
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzutului
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzuși
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzuți
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzuții
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzuților
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.
decăzând
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
decăzînd
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere. DOOM
decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 să decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút
deda
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedai
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedal
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedal
Dedal = Daedalus. DOOM
*Dedál (personaj) s. propriu m.
dedalic
DEDÁLIC, -Ă adj. Complicat, inextricabil. [< fr. dédalique].
dedalul
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedalului
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedaluri
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedalurile
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedalurilor
DEDÁL, dedaluri, s. n. Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale. DOOM
dedál (labirint) (livr.) s. n., pl. dedáluri
dedam
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedare
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedară
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedarăm
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedarăți
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedase
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedasem
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedaseră
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedaserăm
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedaserăți
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedaseși
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedaseți
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedat
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedat
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedata
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedate
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedatei
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedatele
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedatelor
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedatul
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedatului
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedau
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedași
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedați
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedați
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedații
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dedaților
DEDÁT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. „cu”, „la”, sau cu un verb la conjunctiv sau la infinitiv) Deprins, obișnuit. 2. (Construit cu prep. „la” sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat... – V. deda.
dede
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedea
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedea
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedea
DÉDEA s. m. (Var.) Dadă2. (cf. dadă2)
dedeai
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeam
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeau
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeați
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedei
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedentiția
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dedentiție
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dedentiției
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dedentiții
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dedentițiile
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dedentițiilor
DEDENTÍȚIE, dedentiții, s. f. (Med.) Pierdere a dinților (la bătrânețe). – Din fr. dédentition.
dederă
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dederăm
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dederăți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedese
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedesem
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeseră
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeserăm
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeserăți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeseși
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedeseți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedesubt
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedesubtul
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedesubtul
DEDESÚBTUL prep. (Urmat de un genitiv) Sub, din jos. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbtul prep.
dedesubtului
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedesubturi
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedesubturile
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedesubturilor
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt. DOOM
dedesúbt2 s. n., pl. dedesúbturi
dedeși
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
dedețel
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedic
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedica
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicai
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicam
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicare
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicare
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dedicarea
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dedicară
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicarăm
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicarăți
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicase
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicasem
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicaseră
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicaserăm
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicaserăți
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicaseși
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicaseți
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicat
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicat
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicata
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicate
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicatei
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicatele
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicatelor
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicatoare
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoarea
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoarei
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoarele
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoarelor
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicator
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatori
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoria
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatorie
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriei
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatorii
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatorii
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriii
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriile
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriilor
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatorilor
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatoriu
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriul
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatoriului
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius. DOOM
dedicatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dedicatórie (-ri-e); pl. m. și f. dedicatórii
dedicatorul
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatorului
DEDICATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel căruia i se dedică ceva. [cf. it. dedicatore].
dedicatul
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicatului
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicau
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicași
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicați
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicați
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicația
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicație
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicației
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicații
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicații
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicațiile
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicațiilor
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedicaților
DEDICÁT, -Ă, dedicați, -te, adj. (Despre oameni) Care se consacră unei îndeletniciri. – V. dedica.
dedicațiune
DEDICAȚIÚNE s. f. v. dedicație. DOOM
dedicáție (-ți-e) s. f., art. dedicáția (-ți-a), g.-d. art. dedicáției; pl. dedicáții, art. dedicáțiile (-ți-i-)
dedice
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedici
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicând
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicînd
DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier. DOOM
dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă
dedicări
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dedicării
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dedicările
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dedicărilor
DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.
dediferențiere
DEDIFERENȚIÉRE s.f. 1. Întoarcere a unui proces complex la un proces mai simplu. 2. Pierdere totală sau parțială de către o celulă sau un țesut a trăsăturilor caracteristice. [Cf. fr. dédifférenciation].
dedina
DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina. DOOM
!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine
dedine
DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina. DOOM
!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine
dedinei
DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina. DOOM
!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine
dedinele
DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina. DOOM
!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine
dedinelor
DEDÍNĂ, dedine, s. f. 1. Avere moștenită de la înaintași. 2. Stăpânire feudală ereditară. – Din sl. dedina. DOOM
!dédină (înv.) s. f., g.-d. art. dédinei; pl. dédine
dedița
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. DOOM
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
dedițe
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. DOOM
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
dediței
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. DOOM
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
dediței
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedițeii
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedițeilor
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedițel
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedițele
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. DOOM
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
dedițelor
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. DOOM
dédiță s. f., g.-d. art. dédiței; pl. dédițe
dedițelul
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedițelului
DEDIȚÉL, dediței, s. m. 1. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete, cu proprietăți colorante și farmaceutice; adormițele, dediță (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; în sintagma) Dedițel-de-mare = actinie. [Var.: dedețél s. m.] – Dediță + suf. -el. DOOM
dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre
dedoi
DEDÓI subst. Dans popular românesc, răspândit în Banat, cu mișcare rapidă; melodie după care se execută acest dans. – De4 + doi.
dedu
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedubla
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublai
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublam
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublare
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublare
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
dedublarea
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
dedublară
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublarăm
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublarăți
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublase
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublasem
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublaseră
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublaserăm
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublaserăți
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublaseși
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublaseți
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublat
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublat
DEDUBLÁT, -Ă, dedublați, -te, adj. Dublu; (despre persoane și manifestările lor) cu două aspecte, cu două înfățișări diferite. – V. dedubla.
dedublau
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublași
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublați
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublează
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublez
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedubleze
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublezi
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublând
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublînd
DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărți în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler. DOOM
!dedublá (a se ~) (-du-bla) vb. refl., ind. prez. 3 se dedubleáză
dedublări
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
dedublării
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
dedublările
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
dedublărilor
DEDUBLÁRE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla. DOOM
dedubláre (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublắrii; pl. dedublắri
deduc
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduce
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducea
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduceai
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduceam
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduceau
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduceați
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducem
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducere
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducere
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deducerea
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deduceri
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deducerii
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deducerile
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deducerilor
DEDÚCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. – V. deduce. DOOM
dedúcere s. f., g.-d. art. dedúcerii; pl. dedúceri
deduceți
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduci
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deductibil
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibila
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibile
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilei
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilele
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilelor
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibili
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilii
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibililor
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilul
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductibilului
DEDUCTÍBIL, -Ă, deductibili, -e, adj. Care se poate deduce. – Din fr. déductible. DOOM
*deductíbil adj. m., pl. deductíbili; f. deductíbilă, pl. deductíbile
deductiv
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductiva
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductive
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivei
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivele
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivelor
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivi
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivii
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivilor
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivul
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductivului
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus. DOOM
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deducând
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducînd
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducă
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deducția
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducție
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducției
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducții
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducțiile
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducțiilor
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
deducțiune
DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis. DOOM
dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)
dedughenizare
dedughenizare, dedughenizări s. f. (pub.) procesul de demolare, de către autoritățile locale, a chioșcurilor și magazinelor micilor comercianți care au invadat spațiile publice după 1989
dedulcea
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulceai
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulceam
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcească
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulceau
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulceați
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcesc
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcește
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcești
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulci
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcii
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcim
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcind
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcire
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcire
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulcirea
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulciri
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulcirii
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulcirile
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulcirilor
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.
dedulciră
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcirăm
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcirăți
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcise
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcisem
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciseră
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciserăm
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciserăți
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciseși
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciseți
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulcit
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciși
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
dedulciți
DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce. DOOM
!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă
deduriza
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizai
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizam
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizare
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizare
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedurizarea
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedurizară
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizarăm
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizarăți
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizase
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizasem
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizaseră
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizaserăm
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizaserăți
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizaseși
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizaseți
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizat
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizat
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – De(s) + dur + suf. -iza.
dedurizau
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizași
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizați
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizează
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizez
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizeze
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizezi
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizând
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizînd
DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – Pref. de- + dur + suf. -iza. DOOM
dedurizá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedurizeáză
dedurizări
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedurizării
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedurizările
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedurizărilor
DEDURIZÁRE, dedurizări, s. f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza. DOOM
dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizắrii; pl. dedurizắri
dedus
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedus
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedusa
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
deduse
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduse
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedusei
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedusei
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedusele
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
deduselor
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
deduseră
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduserăm
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduserăți
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedusese
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedusesem
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseseră
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseserăm
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseserăți
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseseși
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseseți
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
deduseși
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire. DOOM
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús
dedusul
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedusului
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
deduși
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedușii
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedușilor
DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.
dedând
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
dedînd
DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2). DOOM
!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți
deeptank
DEEPTANK s.n. (Mar.) Tanc de balast putând fi folosit și pentru încărcătură. [Pron. dip-tanc. / < engl. deep tank].
deetana
DEETANÁ vb. I. v. deetaniza.
deetanare
DEETANÁRE s.f. v. deetanizare.
deetanat
DEETANÁ vb. I. v. deetaniza.
deetaniza
DEETANIZÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta etanul din hidrocarburile ușoare. [Var. deetana vb. I. / < de- + etan + -iza].
deetanizare
DEETANIZÁRE s.f. (Chim.) Acțiunea de a deetaniza. [Var. deetanare s.f. / < deetaniza, cf. fr. dééthanisation].
deetanizat
DEETANIZÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta etanul din hidrocarburile ușoare. [Var. deetana vb. I. / < de- + etan + -iza].
defaimă
defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă.
defalc
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalca
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalca
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.
defalcai
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcam
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcare
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcare
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcarea
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcară
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcarăm
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcarăți
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcase
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcasem
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcaseră
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcaserăm
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcaserăți
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcaseși
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcaseți
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcat
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcat
DEFALCÁ, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și.: defálc] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.
defalcau
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcași
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcați
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalce
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalci
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcând
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcînd
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare. DOOM
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcări
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcării
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcările
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcărilor
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca. DOOM
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defavoare
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavoarea
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavor
DEFAVÓR s. n. v. defavoare.
defavorabil
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabila
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabile
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilei
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilele
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilelor
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabili
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilii
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabililor
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilul
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavorabilului
DEFAVORÁBIL, -Ă, defavorabili, -e, adj. Contrar intereselor cuiva, în dezavantajul cuiva; nefavorabil, neprielnic. – Din fr. défavorable. DOOM
defavorábil adj. m., pl. defavorábili; f. defavorábilă, pl. defavorábile
defavori
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavorii
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavorile
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavorilor
DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma) În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din fr. défaveur. DOOM
!defavoárea (în ~) s. f. art.
defavoriza
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizai
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizam
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizare
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizare
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defavorizarea
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defavorizară
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizarăm
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizarăți
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizase
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizasem
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizaseră
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizaserăm
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizaserăți
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizaseși
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizaseți
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizat
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizat
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizata
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizate
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizatei
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizatele
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizatelor
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizatul
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizatului
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizau
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizași
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizați
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizați
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizații
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizaților
DEFAVORIZÁT, -Ă, defavorizați, -te, adj., s. m. și f. (Om) dezavantajat. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizát adj. m., s. m., pl. defavorizáți; adj. f., s. f. defavorizátă, pl. defavorizáte
defavorizează
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizez
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizeze
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizezi
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizând
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizînd
DEFAVORIZÁ, defavorizez, vb. I. Tranz. A dezavantaja. – Din fr. défavoriser. DOOM
defavorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defavorizeáză
defavorizări
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defavorizării
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defavorizările
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defavorizărilor
DEFAVORIZÁRE, defavorizări, s. f. Acțiunea de a defavoriza. – V. defavoriza. DOOM
*defavorizáre s. f., g.-d. art. defavorizắrii; pl. defavorizắri
defaza
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazai
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaj
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazaje
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazajele
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazajelor
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazajul
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazajului
DEFAZÁJ, defazaje, s. n. (Elt.) Diferența dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeași frecvență. – Din fr. déphasage. DOOM
defazáj s. n., pl. defazáje
defazam
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazare
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazare
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defazarea
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defazară
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazarăm
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazarăți
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazase
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazasem
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaseră
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaserăm
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaserăți
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaseși
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazaseți
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazat
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazat
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. A realiza un defazaj. – Din defazaj.
defazau
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazași
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazați
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazează
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazez
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazeze
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazezi
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazoare
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazoarele
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazoarelor
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazor
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazorul
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazorului
DEFAZÓR, defazoare, s. n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la ieșire și cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
defazând
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazînd
DEFAZÁ, defazez, vb. I. Tranz. (Elt.) A realiza un defazaj. – Din defazaj. DOOM
defazá (a ~) vb., ind. prez. 3 defazeáză
defazări
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defazării
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defazările
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defazărilor
DEFAZÁRE, defazări, s. f. (Elt.) Acțiunea de a defaza. – V. defaza.
defeca
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecai
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecam
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecant
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecantul
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecantului
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecanți
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecanții
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecanților
DEFECÁNT, defecanți, s. m. Reactiv chimic de precipitare a substanțelor proteice din soluții. – Din fr. déféquant. DOOM
defecánt s. m., pl. defecánți
defecare
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecare
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecarea
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecară
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecarăm
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecarăți
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecase
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecasem
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecaseră
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecaserăm
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecaserăți
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecaseși
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecaseți
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecat
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecat
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare.
defecatoare
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecatoarele
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecatoarelor
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecator
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecatorul
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecatorului
DEFECATÓR, defecatoare, s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. – Din fr. défécateur. DOOM
defecatór s. n., pl. defecatoáre
defecau
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecași
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecați
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecația
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecație
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecației
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecații
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecațiile
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecațiilor
DEFECÁȚIE, defecații, s. f. Evacuare a materiilor fecale din intestin. – Din fr. défécation, lat. defaecatio. DOOM
defecáție (-ți-e) s. f., art. defecáția (-ți-a), g.-d. art. defecáției; pl. defecáții, art. defecáțiile (-ți-i-)
defecațiune
DEFECAȚIÚNE s.f. v. defecație.
defechează
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defechez
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecheze
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defechezi
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defect
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defecta
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defecta
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectai
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectam
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectare
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectare
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defectarea
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defectară
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectarăm
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectarăți
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectase
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectasem
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectaseră
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectaserăm
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectaserăți
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectaseși
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectaseți
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectat
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectat
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectata
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectate
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectatei
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectatele
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectatelor
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectatul
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectatului
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectau
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectași
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectați
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectați
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectații
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defectaților
DEFECTÁT, -Ă, defectați, -te, adj. Care nu mai funcționează normal; stricat. – V. defecta.
defecte
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectează
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectei
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectele
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectelor
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectez
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defecteze
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectezi
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectiv
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectiva
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defective
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivei
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivele
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivelor
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivi
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivii
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivilor
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivul
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectivului
DEFECTÍV, -Ă, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuințează la toate formele gramaticale. – Din fr. défectif, lat. defectivus. DOOM
defectív adj. m., pl. defectívi; f. defectívă, pl. defectíve
defectolog
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologa
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologe
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologei
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologele
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologelor
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologi
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologia
DEFECTOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic și pedagogic al persoanelor cu deficiențe senzoriale, intelectuale etc. – Din rus. defektologhiia. DOOM
defectologíe s. f., art. defectología, g.-d. defectologíi, art. defectologíei
defectologie
DEFECTOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic și pedagogic al persoanelor cu deficiențe senzoriale, intelectuale etc. – Din rus. defektologhiia. DOOM
defectologíe s. f., art. defectología, g.-d. defectologíi, art. defectologíei
defectologiei
DEFECTOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic și pedagogic al persoanelor cu deficiențe senzoriale, intelectuale etc. – Din rus. defektologhiia. DOOM
defectologíe s. f., art. defectología, g.-d. defectologíi, art. defectologíei
defectologii
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologii
DEFECTOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic și pedagogic al persoanelor cu deficiențe senzoriale, intelectuale etc. – Din rus. defektologhiia. DOOM
defectologíe s. f., art. defectología, g.-d. defectologíi, art. defectologíei
defectologilor
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologul
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectologului
DEFECTOLÓG, -Ă, defectologi, -ge, s. m. și f. Specialist în defectologie. – Din defectologie (derivat regresiv).
defectoscoape
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectoscoapele
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectoscoapelor
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectoscop
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectoscopia
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopie
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopiei
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopii
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopiile
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopiilor
DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor și a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie. DOOM
!defectoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. defectoscopía, g.-d. art. defectoscopíei; pl. defectoscopíi, art. defectoscopíile
defectoscopul
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectoscopului
DEFECTOSCÓP, defectoscoape, s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele din material. – Din fr. défectoscope. DOOM
!defectoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. defectoscoápe
defectul
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectului
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defectuoasa
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoase
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoasei
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoasele
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoaselor
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuos
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuosul
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuosului
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuozitate
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuozitatea
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuozități
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuozității
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuozitățile
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuozităților
DEFECTUOZITÁTE, defectuozități, s. f. (Rar) Stare a ceea ce este defectuos, stare de defecțiune; defect. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. défectuosité, lat. defectuositas, -atis. DOOM
defectuozitáte (rar) (-tu-o-) s. f., g.-d. art. defectuozitắții; pl. defectuozitắți
defectuoși
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoșii
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectuoșilor
DEFECTUÓS, -OÁSĂ, defectuoși, -oase, adj. Cu defecte (1), cu lipsuri. [Pr.: -tu-os] – Din fr. défectueux, lat. defectuosus. DOOM
defectuós (-tu-os) adj. m., pl. defectuóși; f. defectuoásă, pl. defectuoáse
defectând
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectînd
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect. DOOM
defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză
defectări
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defectării
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defectările
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defectărilor
DEFECTÁRE, defectări, s. f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta. DOOM
defectáre s. f., g.-d. art. defectắrii; pl. defectắri
defecând
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecînd
DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare. DOOM
defecá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecheáză
defecări
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecării
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecările
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecărilor
DEFECÁRE, defecări, s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei. – V. defeca. DOOM
defecáre s. f., g.-d. art. defecắrii; pl. defecắri
defecți
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defecție
DEFÉCȚIE s.f. v. defecțiune.
defecții
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defecților
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt. DOOM
deféct2 s. n., pl. defécte
defecțiune
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defecțiunea
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defecțiuni
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defecțiunii
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defecțiunile
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defecțiunilor
DEFECȚIÚNE, defecțiuni, s. f. Deranjament, defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat, a unui mecanism, desfășurarea normală a unei acțiuni etc. [Pr.: -ți-u-] – Din defect. Cf. fr. défection, lat. defectio, -onis. DOOM
defecțiúne (-ți-u-) s. f., art. defecțiúnea, g.-d. art. defecțiúnii; pl. defecțiúni
defel
DEFÉL adv. Deloc, nicidecum. – De4 + fel. DOOM
de fel (originar) prep. + s. n. (este ~ din acest oraș)
defeminiza
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizai
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizam
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizare
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizare
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defeminizarea
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defeminizară
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizarăm
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizarăți
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizase
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizasem
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizaseră
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizaserăm
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizaserăți
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizaseși
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizaseți
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizat
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizat
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizata
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizate
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizatei
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizatele
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizatelor
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizatul
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizatului
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizau
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizași
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizați
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizați
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizații
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizaților
DEFEMINIZÁTĂ, defeminizate, adj. Care și-a pierdut feminitatea. – V. defeminiza.
defeminizează
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizez
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizeze
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizezi
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizând
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizînd
DEFEMINIZÁ, defeminizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă natura, aptitudinile, însușirile de femeie. – Din fr. déféminiser. DOOM
defeminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defeminizeáză
defeminizări
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defeminizării
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defeminizările
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defeminizărilor
DEFEMINIZÁRE, defeminizări, s. f. Acțiunea de a defeminiza. – V. defeminiza.
defendor
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defendori
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defendorii
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defendorilor
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defendorul
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defendorului
DEFENDÓR, defendori, s. m. (Rar) Pârât, acuzat. – Din fr. défendeur. DOOM
defendór (rar) s. m., pl. defendóri
defenestrare
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenestrarea
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenestrația
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrație
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrației
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrații
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrațiile
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrațiilor
DEFENESTRÁȚIE s.f. (Fam.) Aruncare pe fereastră; defenestrare. [< fr. défenestration].
defenestrări
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenestrării
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenestrările
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenestrărilor
DEFENESTRÁRE s.f. Defenestrație. [Cf. fr. défenestration].
defenola
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolai
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolam
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolare
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolare
DEFENOLÁRE s.f. Acțiunea de a defenola. [< defenola, după fr. déphénolage].
defenolară
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolarăm
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolarăți
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolase
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolasem
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolaseră
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolaserăm
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolaserăți
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolaseși
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolaseți
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolat
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolat
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolau
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolași
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolați
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolează
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolez
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenoleze
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolezi
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolând
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defenolînd
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
defensism
DEFENSÍSM s.m. Atitudine a reacțiunii din primul război mondial, care, sub lozinca „apărării patriei”, urmărea atragerea maselor în acest război. [< fr. défensisme].
defensist
DEFENSÍST, -Ă adj. Referitor la defensism. [Cf. fr. défensiste].
defensiv
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensiva
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensiva
DEFENSÍVĂ, defensive, s. f. Stare sau poziție de apărare. – Din fr. défensive. DOOM
defensívă s. f., g.-d. art. defensívei; pl. defensíve
defensive
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensive
DEFENSÍVĂ, defensive, s. f. Stare sau poziție de apărare. – Din fr. défensive. DOOM
defensívă s. f., g.-d. art. defensívei; pl. defensíve
defensivei
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivei
DEFENSÍVĂ, defensive, s. f. Stare sau poziție de apărare. – Din fr. défensive. DOOM
defensívă s. f., g.-d. art. defensívei; pl. defensíve
defensivele
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivele
DEFENSÍVĂ, defensive, s. f. Stare sau poziție de apărare. – Din fr. défensive. DOOM
defensívă s. f., g.-d. art. defensívei; pl. defensíve
defensivelor
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivelor
DEFENSÍVĂ, defensive, s. f. Stare sau poziție de apărare. – Din fr. défensive. DOOM
defensívă s. f., g.-d. art. defensívei; pl. defensíve
defensivi
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivii
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivilor
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivul
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensivului
DEFENSÍV, -Ă, defensivi, -e, adj. Făcut pentru apărare, de apărare, care apără. – Din fr. défensif. DOOM
defensív adj. m., pl. defensívi; f. defensívă, pl. defensíve
defensor
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensori
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensorii
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensorilor
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensorul
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensorului
DEFENSÓR, defensori, s. m. (Rar) Apărător. – Din fr. défenseur, lat. defensor. DOOM
defensór (rar) s. m., pl. defensóri
defensă
DEFÉNSĂ s.f. (Zool.) Fiecare dintre colții (incisivii) elefantului; fildeș. [< fr. défense].
defer
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defere
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferea
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defereai
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defeream
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defereau
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defereați
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferent
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferenta
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferente
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferentei
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferentele
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferentelor
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferentită
DEFERENTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui canal deferent. [< fr. déférentite].
deferentul
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferentului
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferenți
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferenții
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferenților
DEFERÉNT, -Ă, deferenți, -te, adj. Plin de deferență; care arată deferență; respectuos; condescendent. – Din fr. déférent, lat. deferens, -ntis. DOOM
deferént (respectuos) adj. m., pl. deferénți; f. deferéntă, pl. deferénte
deferență
DEFERÉNȚĂ s. f. Respect, stimă, considerație deosebită; condescendență. – Din fr. déférence. DOOM
deferénță (respect) s. f., g.-d. art. deferénței
deferi
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferii
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferim
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferind
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferire
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferire
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferirea
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferiri
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferirii
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferirile
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferirilor
DEFERÍRE, deferiri, s. f. Acțiunea de a deferi și rezultatul ei. – V. deferi. DOOM
deferíre s. f., g.-d. art. deferírii; pl. deferíri
deferiră
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferirăm
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferirăți
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferise
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferisem
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiseră
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiserăm
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiserăți
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiseși
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiseți
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferit
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferit
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.
deferiza
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizai
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizam
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizare
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizare
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferizarea
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferizară
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizarăm
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizarăți
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizase
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizasem
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizaseră
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizaserăm
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizaserăți
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizaseși
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizaseți
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizat
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizat
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser.
deferizau
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizași
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizați
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizează
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizez
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizeze
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizezi
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizând
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizînd
DEFERIZÁ, deferizez, vb. I. Tranz. A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase spre a le face proprii consumului. – Din fr. déferriser. DOOM
deferizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deferizeáză
deferizări
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferizării
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferizările
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferizărilor
DEFERIZÁRE, deferizări, s. f. Acțiunea de a deferiza și rezultatul ei. – V. deferiza. DOOM
deferizáre s. f., g.-d. art. deferizắrii; pl. deferizắri
deferiși
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferiți
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
deferla
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlaj
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlaje
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlajele
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlajelor
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlajul
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlajului
DEFERLÁJ s.n. Deferlare. [< fr. déferlage].
deferlare
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlare
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
deferlarea
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
deferlară
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlase
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlaseră
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlat
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlau
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlează
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferleze
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlând
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlînd
DEFERLÁ vb. I. intr. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge rostogolindu-se. [< fr. déferler].
deferlări
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
deferlării
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
deferlările
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
deferlărilor
DEFERLÁRE s.f. Acțiunea de a deferla și rezultatul ei. ♦ Cădere a crestelor de val înainte ca urmare a faptului că valul întâlnește un obstacol; deferlaj. [< deferla, după fr. déferlement]. DOOM
deferláre (rar) s. f., g.-d. art. deferlắrii
defertiliza
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizai
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizam
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizare
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizare
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defertilizarea
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defertilizară
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizarăm
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizarăți
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizase
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizasem
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizaseră
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizaserăm
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizaserăți
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizaseși
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizaseți
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizat
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizat
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizata
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizate
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizatei
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizatele
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizatelor
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizatul
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizatului
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizau
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizași
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizați
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizați
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizații
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizaților
DEFERTILIZÁT, -Ă, defertilizați, -te, adj. (Despre terenuri) Făcut neproductiv, nefertil. – V. defertiliza.
defertilizează
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizez
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizeze
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizezi
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizând
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizînd
DEFERTILIZÁ, defertilizez, vb. I. Tranz. A face ca un teren să devină neproductiv, a provoca pierderea fertilității unui teren. – Din fr. défertiliser. DOOM
defertilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defertilizeáză
defertilizări
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defertilizării
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defertilizările
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defertilizărilor
DEFERTILIZÁRE, defertilizări, s. f. Acțiunea de a defertiliza și rezultatul ei. – V. defertiliza. DOOM
defertilizáre s. f., g.-d. art. defertilizắrii; pl. defertilizắri
defervescența
DEFERVESCÉNȚĂ s. f. Perioadă de scădere a temperaturii în cursul unei boli febrile. – Din fr. défervescence. DOOM
defervescénță s. f., g.-d. art. defervescénței
defervescențe
DEFERVESCÉNȚĂ s. f. Perioadă de scădere a temperaturii în cursul unei boli febrile. – Din fr. défervescence. DOOM
defervescénță s. f., g.-d. art. defervescénței
defervescenței
DEFERVESCÉNȚĂ s. f. Perioadă de scădere a temperaturii în cursul unei boli febrile. – Din fr. défervescence. DOOM
defervescénță s. f., g.-d. art. defervescénței
deferă
DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre. DOOM
deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére
defetism
DEFETÍSM s. n. 1. Opinie, atitudine a celui care nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere. 2. Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării. – Din fr. défaitisme. DOOM
defetísm s. n.
defetismul
DEFETÍSM s. n. 1. Opinie, atitudine a celui care nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere. 2. Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării. – Din fr. défaitisme. DOOM
defetísm s. n.
defetismului
DEFETÍSM s. n. 1. Opinie, atitudine a celui care nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere. 2. Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării. – Din fr. défaitisme. DOOM
defetísm s. n.
defetist
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetist
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetista
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetista
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiste
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiste
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistei
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistei
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistele
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistele
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistelor
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistelor
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistul
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistul
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistului
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetistului
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetișiza
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizai
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizam
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizant
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizanta
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizante
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizantei
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizantele
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizantelor
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizantul
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizantului
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizanți
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizanții
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizanților
DEFETIȘIZÁNT, -Ă, defetișizanți, -te, adj. Care defetișizează. – Defetișiza + suf. -ant.
defetișizare
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizare
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetișizarea
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetișizară
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizarăm
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizarăți
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizase
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizasem
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizaseră
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizaserăm
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizaserăți
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizaseși
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizaseți
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizat
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizat
DEFETIȘIZÁT, -Ă, defetișizați, -te, adj. (Despre obiecte, idei etc.) Care și-a pierdut caracterul de fetiș. – V. defetișiza.
defetișizau
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizași
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizați
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizează
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizez
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizeze
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizezi
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizând
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizînd
DEFETIȘIZÁ, defetișizez, vb. I. Tranz. A face ca un obiect, o idee etc. să-și piardă caracterul de fetiș. – Pref. de- + fetișiza. DOOM
*defetișizá (a ~) vb., ind. prez. 3 defetișizeáză
defetișizări
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetișizării
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetișizările
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetișizărilor
DEFETIȘIZÁRE, defetișizări, s. f. Acțiunea de a defetișiza și rezultatul ei. – V. defetișiza.
defetiști
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiști
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiștii
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiștii
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiștilor
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defetiștilor
DEFETÍST, -Ă, defetiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de defetism, referitor la defetism. 2. S. m. și f. Partizan al defetismului. – Din fr. défaitiste. DOOM
defetíst adj. m., s. m., pl. defetíști; adj. f., s. f. defetístă, pl. defetíste
defeu
deféu (-uri), s. n. – Gratificație pentru actori, în raport cu numărul de reprezentații la care participă. Fr. des feux (Iordan, BF, VII, 233).
defibra
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrai
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibram
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrare
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrare
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
defibrarea
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
defibrară
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrarăm
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrarăți
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrase
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrasem
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibraseră
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibraserăm
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibraserăți
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibraseși
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibraseți
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrat
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrat
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer.
defibratoare
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibratoarele
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibratoarelor
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibrator
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibratorul
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibratorului
DEFIBRATÓR, defibratoare, s. n. Mașină, agregat care folosește pentru operația de defibrare. – Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DOOM
defibratór (-fi-bra-) s. n., pl. defibratoáre
defibrau
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrași
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrați
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrează
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrez
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibreze
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrezi
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrilatoare
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrilatoarele
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrilatoarelor
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrilator
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrilatorul
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrilatorului
DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur. DOOM
*defibrilatór (-fi-bri-) s. n., pl. defibrilatoáre
defibrina
DEFIBRINÁ vb. I. tr. (Biol.) A efectua operația de defibrinare. [< fr. défibriner].
defibrinare
DEFIBRINÁRE s.f. (Biol.) Eliminare a fibrinei din plasmă sau din exsudatele sanguine. [< defibrina, după fr. défibrination].
defibrinat
DEFIBRINÁ vb. I. tr. (Biol.) A efectua operația de defibrinare. [< fr. défibriner].
defibrând
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrînd
DEFIBRÁ, defibrez, vb. I. Tranz. A efectua operație de mărunțire și de desfacere în fibre a foilor de alcaliceluloză în procesul de obținere a viscozei; a desface un material în fibre. ♦ A transforma lemnele în fibre pentru a obține pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. – Din fr. défibrer. DOOM
defibrá (a ~) (-fi-bra) vb., ind. prez. 3 defibreáză
defibrări
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
defibrării
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
defibrările
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
defibrărilor
DEFIBRÁRE, defibrări, s. f. Acțiunea de a defibra și rezultatul ei. – V. defibra. DOOM
defibráre (-fi-bra-) s. f., g.-d. art. defibrắrii; pl. defibrắri
deficient
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficient
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienta
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficiente
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientei
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientele
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientelor
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientul
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientul
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientului
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficientului
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficiența
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia. DOOM
deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
deficiențe
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia. DOOM
deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
deficienței
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia. DOOM
deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
deficiențele
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia. DOOM
deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
deficiențelor
DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia. DOOM
deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
deficienți
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienți
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienții
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienții
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienților
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficienților
DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient. DOOM
deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte
deficit
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
deficit
DEFICÍT, deficite, s. n. (În opoziție cu excedent) Sumă de bani cu care cheltuielile întrec veniturile (la operații comerciale sau bancare, la balanța comercială sau la balanța de plăți a unei țări), suma ce lipsește pentru ca veniturile să țină cumpăna cu cheltuielile; orice lipsă la o socoteală. Își administrează singură averea așa de bine că totdeauna are deficite. REBREANU, R. I 58. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuielile mai mari decît veniturile. E veșnic în deficit cu leafa. VLAHUȚĂ, O. A. III 29. – Pl. și: deficituri (RUSSO, S. 156).
deficitar
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitara
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitare
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarei
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarele
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarelor
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitari
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarii
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarilor
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarul
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficitarului
DEFICITÁR, -Ă, deficitari, -e, adj. Care este în deficit. – Din fr. déficitaire. DOOM
deficitár adj. m., pl. deficitári; f. deficitáră, pl. deficitáre
deficite
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
deficitele
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
deficitelor
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
deficitul
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
deficitului
DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊ Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din fr. déficit. DOOM
deficít s. n., pl. deficíte
defila
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilai
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilam
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilare
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilare
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilarea
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilară
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilarăm
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilarăți
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilase
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilasem
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilaseră
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilaserăm
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilaserăți
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilaseși
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilaseți
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilat
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilat
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilata
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilate
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilatei
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilatele
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilatelor
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilatul
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilatului
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilau
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilași
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilați
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilați
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilații
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilaților
DEFILÁT, -Ă adj. (Mil.; despre un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. [< fr. défilé].
defilează
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defileu
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defileul
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defileului
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defileuri
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defileurile
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defileurilor
DEFILÉU, defileuri, s. n. Vale transversală îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. – Din fr. défilé. DOOM
defiléu s. n., art. defiléul; pl. defiléuri
defilez
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defileze
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilezi
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilând
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilînd
DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler. DOOM
defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză
defilări
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilării
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilările
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
defilărilor
DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila. DOOM
defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri
definea
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
defineai
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
defineam
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definească
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
defineau
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
defineați
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definesc
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definește
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definești
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
defini
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definibil
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibila
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibile
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilei
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilele
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilelor
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibili
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilii
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibililor
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilul
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definibilului
DEFINÍBIL, -Ă, definibili, -e, adj. Care poate fi definit. – Defini + suf. -bil.
definii
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definim
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definind
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definire
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definire
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definirea
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definiri
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definirii
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definirile
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definirilor
DEFINÍRE, definiri, s. f. Acțiunea de a (se) defini și rezultatul ei; definiție; determinare, precizare; caracterizare (a cuiva). – V. defini. DOOM
definíre s. f., g.-d. art. definírii; pl. definíri
definiră
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definirăm
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definirăți
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definise
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definisem
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiseră
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiserăm
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiserăți
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiseși
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiseți
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definit
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definit
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definita
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definite
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definitei
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definitele
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definitelor
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definitiv
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitiva
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitiva
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivai
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivam
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivare
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivare
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivarea
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivară
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivarăm
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivarăți
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivase
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivasem
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivaseră
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivaserăm
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivaserăți
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivaseși
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivaseți
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivat
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivat
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivata
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivate
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivatei
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivatele
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivatelor
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivatul
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivatului
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivau
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivași
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivați
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivați
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivații
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitivaților
DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva. DOOM
definitivát s. n.
definitive
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivează
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivei
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivele
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivelor
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivez
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitiveze
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivezi
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivi
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivii
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivilor
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivul
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivului
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus. DOOM
definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
definitivând
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivînd
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv. DOOM
definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză
definitivări
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivării
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivările
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitivărilor
DEFINITIVÁRE, definitivări, s. f. Acțiunea de a definitiva și rezultatul ei; definitivat. – V. definitiva. DOOM
definitiváre s. f., g.-d. art. definitivắrii; pl. definitivắri
definitoria
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitorie
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriei
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitorii
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriii
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriile
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriilor
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriu
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriul
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitoriului
DEFINITÓRIU, -IE, definitorii, adj. Care definește, care caracterizează, de definiție; p. ext. caracteristic. – Din fr. définitoire. DOOM
definitóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. definitórie (-ri-e); pl. m. și f. definitórii
definitul
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definitului
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definiși
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiți
DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definiție. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire. DOOM
definí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. definésc, imperf. 3 sg. defineá; conj. prez. 3 să defineáscă
definiți
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definiția
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definiție
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definiției
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definiții
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definiții
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definițiile
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definițiilor
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio. DOOM
definíție (-ți-e) s. f., art. definíția (-ți-a), g.-d. art. definíției; pl. definíții, art. definíțiile (-ți-i-)
definiților
DEFINÍT, -Ă, definiți, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, noțiuni) Cuprins într-o definiție; explicat. 2. Hotărât, precizat; determinat. ◊ (Gram.) Articol definit = articol hotărât. – V. defini.
definițiune
DEFINIȚIÚNE s. f. v. definiție.
deflagrant
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagranta
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrante
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrantei
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrantele
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrantelor
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrantul
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrantului
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagranți
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagranții
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagranților
DEFLAGRÁNT, -Ă, deflagranți, -te, adj. (Despre un combustibil sau un exploziv) Care arde prin deflagrație. – Din fr. déflagrant. DOOM
deflagránt (de-fla-grant) adj. m., pl. deflagránți; f. deflagrántă, pl. deflagránte
deflagrația
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrație
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrației
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrații
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrațiile
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrațiilor
DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio. DOOM
deflagráție (de-fla-gra-ți-e) s. f., art. deflagráția (-ți-a), g.-d. art. deflagráției; pl. deflagráții, art. deflagráțiile (-ți-i-)
deflagrațiune
DEFLAGRAȚIÚNE s.f. v. deflagrație.
deflația
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflație
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflației
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflații
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflațiile
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflațiilor
DEFLÁȚIE, deflații, s. f. 1. Retragere din circulație a unei cantități de bancnote în timpul unei inflații, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2. Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului rezultat în urma eroziunii. – Din fr. déflation. DOOM
defláție (de-fla-ți-e) s. f., art. defláția (-ți-a), g.-d. art. defláției; pl. defláții, art. defláțiile (-ți-i-)
deflaționist
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționista
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționiste
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționistei
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționistele
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționistelor
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționistul
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționistului
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționiști
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționiștii
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflaționiștilor
DEFLAȚIONÍST, -Ă, deflaționiști, -ste, adj. Care aparține deflației, care se referă la deflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. déflationniste. DOOM
deflaționíst (de-fla-ți-o-) adj. m., pl. deflaționíști; f. deflaționístă, pl. deflaționíste
deflectoare
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectoarea
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectoarei
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectoarele
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectoarelor
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflector
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectori
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectorii
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectorilor
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectorul
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflectorului
DEFLECTÓR, deflectoare, s. n., adj. I. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcției unui curent de fluid. 2. Dispozitiv pentru ventilația naturală din încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care folosește energia cinetică a vântului. II. Adj. Care servește în producerea deflexiunii. – Din fr. déflecteur. DOOM
deflectór2 (de-flec-) s. n., pl. deflectoáre
deflecție
DEFLÉCȚIE s.f. v. deflexiune.
deflecțiune
DEFLECȚIÚNE s.f. v. deflexiune.
deflegma
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmai
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmam
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmare
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmare
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflegmarea
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflegmară
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmarăm
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmarăți
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmase
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmasem
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmaseră
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmaserăm
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmaserăți
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmaseși
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmaseți
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmat
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmat
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer.
deflegmatoare
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmatoarele
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmatoarelor
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmator
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmatorul
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmatorului
DEFLEGMATÓR, deflegmatoare, s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. – Deflegma + suf. -tor. DOOM
deflegmatór (de-fleg-) s. n., pl. deflegmatoáre
deflegmau
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmași
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmați
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmează
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmez
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmeze
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmezi
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmând
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmînd
DEFLEGMÁ, deflegmez, vb. I. Tranz. A efectua o deflegmare. – Din fr. déflegmer. DOOM
deflegmá (a ~) (de-fleg-) vb., ind. prez. 3 deflegmeáză
deflegmări
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflegmării
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflegmările
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflegmărilor
DEFLEGMÁRE, deflegmări, s. f. Operație de condensare parțială a vaporilor rezultați dintr-o distilare, pentru a îndepărta o parte din componenții grei din vapori. – V. deflegma. DOOM
deflegmáre (de-fleg-) s. f., g.-d. art. deflegmắrii; pl. deflegmắri
deflexie
DEFLÉXIE s.f. v. deflexiune.
deflexiune
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflexiunea
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflexiuni
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflexiunii
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflexiunile
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflexiunilor
DEFLEXIÚNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcția lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mișcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. déflexion. DOOM
deflexiúne (de-fle-xi-u-) s. f., g.-d. art. deflexiúnii; pl. deflexiúni
deflocula
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculai
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculam
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculare
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculare
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
deflocularea
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
defloculară
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
deflocularăm
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
deflocularăți
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculase
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculasem
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculaseră
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculaserăm
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculaserăți
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculaseși
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculaseți
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculat
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculau
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculași
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculați
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculează
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculez
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculeze
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculezi
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculând
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculînd
DEFLOCULÁ, defloculez, vb. I. Tranz. A efectua operația de defloculare. – Din fr. defloculer. DOOM
*defloculá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloculeáză
defloculări
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
defloculării
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
defloculările
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
defloculărilor
DEFLOCULÁRE, s. f. Transformare a unui sistem coloidal din starea de gel în starea de soluție. – V. deflocula. DOOM
defloculáre (de-flo-) s. f., g.-d. art. defloculắrii
deflora
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorai
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloram
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorare
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorare
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflorarea
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflorară
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorarăm
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorarăți
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorase
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorasem
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloraseră
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloraserăm
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloraserăți
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloraseși
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloraseți
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorat
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorat
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer.
deflorau
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorași
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorați
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorează
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorez
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
defloreze
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorezi
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorând
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorînd
DEFLORÁ, deflorez, vb. I. Tranz. A rupe membrana himenului în urma unui act sexual, a unui examen ginecologic sau a unei intervenții chirurgicale, a face să-și piardă virginitatea; a dezvirgina. – Din fr. déflorer. DOOM
deflorá (a ~) (de-flo-) vb., ind. prez. 3 defloreáză
deflorări
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflorării
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflorările
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflorărilor
DEFLORÁRE, deflorări, s. f. Acțiunea de a deflora. – V. deflora. DOOM
defloráre (de-flo-) s. f., g.-d. art. deflorắrii; pl. deflorắri
deflui
DEFLUÍ, pers. 3 defluiește, vb. IV. Intranz. (Despre mase de oameni) A ieși dintr-un loc, dintr-un spațiu cu o mișcare sugerând ideea de scurgere. – Din it. defluire. DOOM
defluí (a ~) (de-flu-) vb., ind. prez. 3 sg. defluiéște, imperf. 3 sg. defluiá; conj. prez. 3 să defluiáscă
defluire
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defluirea
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defluiri
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defluirii
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defluirile
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defluirilor
DEFLUÍRE, defluiri, s. f. Răspândire în direcții divergente a unor trupe grupate într-un spațiu restrâns sau a unor mase de oameni. – V. deflui.
defocalizare
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defocalizarea
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defocalizări
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defocalizării
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defocalizările
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defocalizărilor
DEFOCALIZÁRE s.f. (Fiz.) Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic într-un tub catodic. [După fr. défocalisation].
defolia
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliai
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliam
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliant
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defolianta
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliante
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliantei
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliantele
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliantelor
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliantul
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliantului
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defolianți
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defolianții
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defolianților
DEFOLIÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru defoliere. [Et. incertă].
defoliară
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliarăm
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliarăți
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliase
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliasem
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliaseră
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliaserăm
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliaserăți
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliaseși
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliaseți
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliat
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliat
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare.
defoliatoare
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatoarea
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatoarei
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatoarele
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatoarelor
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliator
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatori
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatorii
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatorilor
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatorul
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliatorului
DEFOLIATÓR, -OÁRE adj. (Despre animale) Care se hrănește cu frunzele arborilor forestieri. [Pron. -li-a-. / cf. lat. defoliator].
defoliau
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliază
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliași
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliați
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliația
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliație
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliației
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliații
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliațiile
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliațiilor
DEFOLIÁȚIE, defoliații, s. f. Cădere înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. défoliation. DOOM
defoliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. defoliáția (-ți-a), g.-d. art. defoliáției; pl. defoliáții, art. defoliáțiile (-ți-i-)
defoliațiune
DEFOLIAȚIÚNE s.f. v. defoliație.
defolie
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliem
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliere
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliere
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defolierea
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defolieri
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defolierii
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defolierile
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defolierilor
DEFOLIÉRE, defolieri, s. f. Faptul de a defolia; defoliație. [Pr.: -li-e-] – V. defolia. DOOM
defoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. defoliérii; pl. defoliéri
defoliez
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defolieze
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliezi
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
defoliind
DEFOLIÁ, defoliez, vb. I. Tranz. A provoca uscarea și căderea frunzelor cu ajutorul substanțelor chimice în vederea grăbirii coacerii și mecanizării lucrărilor de recoltare; a desfrunzi. [Pr.: -li-a] – Din lat. defoliare. DOOM
defoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 defoliáză, 1 pl. defoliém (-li-em); conj. prez. 3 să defoliéze; ger. defoliínd (-li-ind)
deforma
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformabil
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabila
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabile
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilei
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilele
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilelor
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabili
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilii
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabililor
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilul
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformabilului
DEFORMÁBIL, -Ă, deformabili, -e, adj. (Despre un corp) Care se poate deforma. – Din fr. déformable. DOOM
deformábil adj. m., pl. deformábili; f. deformábilă, pl. deformábile
deformai
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformam
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformant
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformanta
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformante
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformantei
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformantele
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformantelor
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformantul
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformantului
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformanți
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformanții
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformanților
DEFORMÁNT, -Ă, deformanți, -te, adj. (Adesea fig.) Care deformează. – Din fr. déformant. DOOM
deformánt adj. m., pl. deformánți; f. deformántă, pl. deformánte
deformare
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformare
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
deformarea
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
deformară
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformarăm
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformarăți
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformase
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformasem
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformaseră
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformaserăm
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformaserăți
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformaseși
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformaseți
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformat
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformat
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformata
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformate
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformatei
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformatele
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformatelor
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformatul
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformatului
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformau
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformași
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformați
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformați
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformația
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformație
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformației
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformații
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformații
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformațiile
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformațiilor
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformaților
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
deformațiune
DEFORMAȚIÚNE s. f. v. deformație. DOOM
deformáție (-ți-e) s. f., art. deformáția (-ți-a), g.-d. art. deformáției; pl. deformáții, art. deformáțiile (-ți-i-)
deformează
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformez
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformeze
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformezi
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformând
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformînd
DIFORMÁ vb. I v. deforma. DOOM
deformá (a ~) vb., ind. prez. 3 deformeáză
deformări
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
deformării
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
deformările
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
deformărilor
DIFORMÁRE s. f. v. deformare. DOOM
deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri
defosfora
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforai
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforam
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforare
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforare
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defosforarea
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defosforară
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforarăm
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforarăți
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforase
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforasem
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforaseră
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforaserăm
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforaserăți
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforaseși
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforaseți
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforat
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforat
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer.
defosforau
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforași
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforați
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforează
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforez
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforeze
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforezi
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforând
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforînd
DEFOSFORÁ, defosforez, vb. I. Tranz. A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oțelului în cuptoarele cu căptușeală bazică. – Din fr. déphosphorer. DOOM
defosforá (a ~) vb., ind. prez. 3 defosforeáză
defosforări
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defosforării
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defosforările
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defosforărilor
DEFOSFORÁRE, defosforări, s. f. Acțiunea de a defosfora și rezultatul ei. – V. defosfora. DOOM
defosforáre s. f., g.-d. art. defosforắrii; pl. defosforắri
defrauda
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudai
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudam
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudare
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudare
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defraudarea
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defraudară
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudarăm
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudarăți
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudase
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudasem
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudaseră
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudaserăm
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudaserăți
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudaseși
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudaseți
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudat
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudat
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudata
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudate
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudatei
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudatele
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudatelor
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudatoare
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatoarea
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatoarei
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatoarele
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatoarelor
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudator
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatori
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatorii
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatorilor
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatorul
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatorului
DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s. m. și f. Persoană care defraudează; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor. DOOM
defraudatór (-fra-u-) s. m., pl. defraudatóri
defraudatul
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudatului
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudau
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudași
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudați
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudați
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudații
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudaților
DEFRAUDÁT, -Ă, defraudați, -te, adj. (Despre bani) Însușit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituții sau oameni) păgubit. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudează
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudez
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudeze
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudezi
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudând
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudînd
DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare. DOOM
defraudá (a ~) (-fra-u-) vb., ind. prez. 3 defraudeáză
defraudări
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defraudării
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defraudările
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defraudărilor
DEFRAUDÁRE, defraudări, s. f. Acțiunea de a defrauda și rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda. DOOM
defraudáre (-fra-u-) s. f., g.-d. art. defraudắrii; pl. defraudắri
defrișa
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișabil
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabila
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabile
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilei
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilele
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilelor
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabili
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilii
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabililor
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilul
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișabilului
DEFRIȘÁBIL, -Ă, defrișabili, -e, adj. Care poate fi defrișat. – Defrișa + suf. -bil. DOOM
*defrișábil (de-fri-) adj. m., pl. defrișábili; f. defrișábilă, pl. defrișábile
defrișai
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișam
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișare
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișare
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișarea
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișară
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișarăm
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișarăți
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișase
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișasem
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișaseră
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișaserăm
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișaserăți
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișaseși
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișaseți
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișat
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișat
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișata
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișate
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișatei
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișatele
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișatelor
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișatoare
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișatoarele
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișatoarelor
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișator
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișatorul
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișatorului
DEFRIȘATÓR, defrișatoare, s. n. Mașină de defrișat. – Defrișa + suf. -tor.
defrișatul
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișatului
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișau
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișași
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișați
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișați
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișații
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișaților
DEFRIȘÁT, -Ă, defrișați, -te, adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, pășunatului etc., prin tăierea și înlăturarea arborilor și a plantelor lemnoase. – V. defrișa.
defrișează
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișez
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișeze
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișezi
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișoare
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișoarea
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișoarei
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișoarele
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișoarelor
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișor
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișori
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișorii
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișorilor
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișorul
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișorului
DEFRIȘÓR, -OÁRE, defrișori, -oare, s. m. și f. Persoană care efectuează sau lucrează la defrișări. – Din fr. défricheur. DOOM
defrișór (de-fri-) s. m., pl. defrișóri
defrișând
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișînd
DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. DOOM
defrișá (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișeáză, 1 pl. defrișắm; conj. prez. 3 să defrișéze; ger. defrișấnd
defrișări
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișării
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișările
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defrișărilor
DEFRIȘÁRE, defrișări, s. f. Acțiunea de a defrișa și rezultatul ei. – V. defrișa. DOOM
defrișáre (de-fri-) s. f., g.-d. art. defrișắrii; pl. defrișắri
defter
deftér (-ruri), s. n. – Catastif, registru. Tc. defter (Ronzevalle 90), cf. ngr. τεφτέρι. Sec. XVII, înv. – Der. defterdar (var. tefterdar), s. m. (cămătar în Imperiul Turc), sec. XVIII, înv.
deftereu
defteréu (-éi), s. m. – Dirijor de cor (de biserică) de grad inferior. Ngr. δευτερεύων „de mîna a doua” (Tiktin). Sec. XIX, înv.
defula
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulai
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulam
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulare
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulare
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defularea
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defulară
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defularăm
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defularăți
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulase
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulasem
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulaseră
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulaserăm
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulaserăți
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulaseși
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulaseți
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulat
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulat
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulata
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulate
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulatei
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulatele
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulatelor
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulatul
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulatului
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulau
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulași
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulați
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulați
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulații
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulaților
DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.
defulează
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulez
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defuleze
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulezi
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulând
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulînd
DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler. DOOM
*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză
defulări
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defulării
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defulările
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defulărilor
DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula. DOOM
*defuláre s. f., g.-d. art. defulắrii; pl. defulắri
defunct
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunct
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncta
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncta
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncte
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncte
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctei
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctei
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctele
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctele
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctelor
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctelor
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctul
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctul
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctului
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defunctului
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncți
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncți
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncții
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncții
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncților
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defuncților
DEFÚNCT, -Ă, defuncți, -te, adj., s. m. și f. (Om) mort, răposat, decedat. – Din lat. defunctus, fr. défunt. DOOM
defúnct adj. m., s. m., pl. defúncți; adj. f., s. f. defúnctă (-func-tă), pl. defúncte
defăima
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimai
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimam
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimare
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimare
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimarea
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimară
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimarăm
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimarăți
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimase
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimasem
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimaseră
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimaserăm
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimaserăți
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimaseși
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimaseți
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimat
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimat
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimata
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimate
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimatei
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimatele
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimatelor
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimatul
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimatului
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimau
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimași
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimați
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimați
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimații
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimaților
DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.
defăimează
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimez
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimeze
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimezi
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimând
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimînd
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare. DOOM
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză
defăimări
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimării
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimările
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimărilor
DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. DOOM
defăimáre (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimắrii; pl. defăimắri
defăimătoare
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătoarea
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătoarei
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătoarele
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătoarelor
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimător
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimători
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătorii
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătorilor
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătorul
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
defăimătorului
DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor. DOOM
defăimătór (-făi-) adj. m., pl. defăimătóri; f. sg. și pl. defăimătoáre
degaj
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degaja
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degaja
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajai
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajai
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajam
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajam
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajament
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajamente
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajamentele
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajamentelor
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajamentul
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajamentului
DEGAJAMÉNT, degajamente, s. n. 1. Încăpere care servește ca spațiu de comunicație între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul unei clădiri și exteriorul ei. 2. Porțiune situată în fundul și pe marginile scenei, care servește pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. – Din fr. dégagement. DOOM
degajamént s. n., pl. degajaménte
degajare
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajare
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajare
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degajarea
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degajară
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajară
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajarăm
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajarăm
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajarăți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajarăți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajase
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajase
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajasem
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajasem
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajaseră
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajaseră
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajaserăm
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajaserăm
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajaserăți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajaserăți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajaseși
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajaseși
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajaseți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajaseți
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajat
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajat
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajat
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajata
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajate
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajatei
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajatele
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajatelor
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajatul
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajatului
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajau
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajau
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajași
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajași
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajați
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajați
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajați
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajații
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degajaților
DEGAJÁT, -Ă, degajați, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni și gesturile lor) cu mare libertate în mișcări; nestânjenit, nonșalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
degaje
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajează
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajez
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajeze
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajezi
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degaji
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajând
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajând
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajînd
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
degajînd
DEGAJÁ, (1) pers. 3 degájă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager. DOOM
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
degajări
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degajării
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degajările
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degajărilor
DEGAJÁRE, degajări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mișcări, în comportare; nonșalanță. 2. Operație de îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operații ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează fața de așchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja. DOOM
degajáre s. f., g.-d. art. degajắrii; pl. degajắri
degaza
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazai
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazam
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazare
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazare
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degazarea
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degazară
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazarăm
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazarăți
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazase
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazasem
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazaseră
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazaserăm
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazaserăți
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazaseși
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazaseți
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazat
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazat
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – De4 + gaza. Cf. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazator
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazatori
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazatorii
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazatorilor
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazatorul
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazatorului
DEGAZATÓR, degazatori, s. m. Substanță cu ajutorul căreia se degazează. – Degaza + suf. -tor (după fr. dégazeur). DOOM
degazatór s. m., pl. degazatóri
degazau
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazași
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazați
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazează
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazeifica
DEGAZEIFICÁ vb. I. v. degazifica.
degazeificare
DEGAZEIFICÁRE s.f. v. degazificare.
degazeificat
DEGAZEIFICÁ vb. I. v. degazifica.
degazeificator
DEGAZEIFICATÓR s.n. v. degazificator.
degazez
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazeze
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazezi
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazific
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazifica
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificai
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificam
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificare
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificare
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazificarea
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazificară
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificarăm
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificarăți
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificase
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificasem
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificaseră
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificaserăm
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificaserăți
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificaseși
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificaseți
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificat
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificat
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în afara contactului cu aerul. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a-l putea folosi din nou. – De4 + gazifica.
degazificatoare
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificatoarele
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificatoarelor
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificator
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificatorul
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificatorului
DEGAZIFICATÓR s.n. Dispozitiv folosit pentru degazificare. [Var. degazeificator s.n. / cf. fr. degaséificateur].
degazificau
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificași
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificați
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazifice
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazifici
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificând
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificînd
DEGAZIFICÁ, degazífic, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta substanțele volatile din cărbuni prin distilare, la temperaturi înalte, în absența aerului. 2. A îndepărta gazele dintr-un lichid prin agitare, împroșcare etc. 3. A îndepărta gazele din noroiul de foraj pentru a putea fi refolosit. – Pref. de- + gazifica. DOOM
degazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazífică
degazificări
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazificării
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazificările
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazificărilor
DEGAZIFICÁRE, degazificări, s. f. Acțiunea de a degazifica și rezultatul ei. – V. degazifica. DOOM
degazificáre s. f., g.-d. art. degazificắrii; pl. degazificắri
degazoare
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazoarele
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazoarelor
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazolina
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinai
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinam
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinare
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinare
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazolinarea
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazolinară
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinarăm
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinarăți
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinase
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinasem
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinaseră
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinaserăm
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinaserăți
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinaseși
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinaseți
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinat
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinat
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner.
degazolinau
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinași
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinați
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinează
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinez
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolineze
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinezi
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinând
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinînd
DEGAZOLINÁ, degazolinez, vb. I. Tranz. A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obținute în exploatările petroliere. – Din fr. dégasoliner. DOOM
degazoliná (a ~) vb., ind. prez. 3 degazolineáză
degazolinări
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazolinării
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazolinările
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazolinărilor
DEGAZOLINÁRE, degazolinări, s. f. Acțiunea de a degazolina și rezultatul ei; operație la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de țiței și de gaze, pentru a separa și a recupera gazolina; dezbenzinare. – V. degazolina. DOOM
degazolináre s. f., g.-d. art. degazolinắrii; pl. degazolinắri
degazor
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazorul
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazorului
DEGAZÓR, degazoare, s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur, a rețelelor termice. – Din fr. dégazeur. DOOM
degazór s. n., pl. degazoáre
degazând
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazînd
DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta gazele dintr-un spațiu închis sau de pe o suprafață solidă. 2. A îndepărta substanțele toxice de luptă din adăposturi, din încăperi, de pe îmbrăcăminte etc. prin ventilație sau cu ajutorul substanțelor neutralizante. – Din. fr. dégazer. DOOM
degazá (a ~) vb., ind. prez. 3 degazeáză
degazări
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degazării
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degazările
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degazărilor
DEGAZÁRE, degazări, s. f. Acțiunea de a degaza și rezultatul ei. – V. degaza. DOOM
degazáre s. f., g.-d. art. degazắrii; pl. degazắri
degeaba
DEGEÁBA adv. 1. În zadar, fără niciun folos, zadarnic. 2. Fără plată, gratis. – De4 + geaba. DOOM
degeába adv.
degelific
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelifica
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificai
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificam
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificare
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificare
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degelificarea
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degelificară
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificarăm
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificarăți
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificase
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificasem
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificaseră
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificaserăm
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificaserăți
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificaseși
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificaseți
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificat
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificat
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificau
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificași
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificați
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelifice
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelifici
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificând
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificînd
DEGELIFICÁ vb. I. tr., intr. (Rar) A (se) dezgheța. ♦ (Despre geluri coloidale) A cristaliza. [< de + gelifica, după fr. dégeler].
degelificări
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degelificării
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degelificările
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degelificărilor
DEGELIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) degelifica. [< degelifica].
degenera
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerai
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneram
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerare
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerare
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerarea
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerară
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerarăm
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerarăți
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerase
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerasem
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneraseră
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneraserăm
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneraserăți
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneraseși
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degeneraseți
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerat
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerat
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerata
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerate
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degeneratei
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degeneratele
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degeneratelor
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerativ
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativa
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerative
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativei
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativele
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativelor
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativi
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativii
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativilor
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativul
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degenerativului
DEGENERATÍV, -Ă, degenerativi, -e, adj. Care degenerează; cu caracter de degenerescență. – Din fr. dégénératif. DOOM
degeneratív adj. m., pl. degeneratívi; f. degeneratívă, pl. degeneratíve
degeneratul
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degeneratului
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerau
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerași
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerați
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerați
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerația
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degenerație
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degenerației
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degenerații
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerații
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degenerațiile
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degenerațiilor
DEGENERÁȚIE, degenerații, s. f. (Rar) Degenerare. – Din fr. dégénération. DOOM
degeneráție (rar) (-ți-e) s. f., art. degeneráția (-ți-a), g.-d. art. degeneráției; pl. degeneráții, art. degeneráțiile (-ți-i-)
degeneraților
DEGENERÁT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei). – V. degenera.
degenerațiune
DEGENERAȚIÚNE s.f. v. degenerație.
degenerează
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerescent
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescenta
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescente
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescentei
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescentele
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescentelor
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescentul
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescentului
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescența
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence. DOOM
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescențe
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence. DOOM
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescenței
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence. DOOM
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescențele
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence. DOOM
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescențelor
DEGENERESCÉNȚĂ, degenerescențe, s. f. Modificarea patologică regresivă, anatomică și funcțională, a unui țesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulația sangvină, a unei intoxicații grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare. – Din fr. dégénérescence. DOOM
degenerescénță s. f., g.-d. art. degenerescénței; pl. degenerescénțe
degenerescenți
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescenții
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerescenților
DEGENERESCÉNT, -Ă, degenerescenți, -te, adj. Care este pe cale de a degenera, cu tendință spre degenerare. – Din fr. dégénérescent. DOOM
degenerescént adj. m., pl. degenerescénți; f. degenerescéntă, pl. degenerescénte
degenerez
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenereze
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerezi
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerând
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerînd
DEGENERÁ, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DOOM
degenerá (a ~) vb., ind. prez. 3 degenereáză
degenerări
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerării
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerările
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
degenerărilor
DEGENERÁRE, degenerări, s. f. Faptul de a degenera; decădere, stricare, degenerescență, degenerație. – V. degenera. DOOM
degeneráre s. f., g.-d. art. degenerắrii; pl. degenerắri
deger
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degera
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerai
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeram
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerare
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerare
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerarea
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerară
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerarăm
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerarăți
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerase
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerasem
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeraseră
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeraserăm
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeraserăți
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeraseși
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeraseți
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerat
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerat
DEGERÁT, -Ă, degerați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Cu degerături; înghețat. 2. (Despre plante, fructe, legume) Atins, stricat de ger. – V. degera.
degerau
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerași
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerați
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degere
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degeri
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degermina
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminai
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminam
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminare
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminare
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerminarea
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerminară
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminarăm
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminarăți
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminase
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminasem
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminaseră
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminaserăm
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminaserăți
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminaseși
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminaseți
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminat
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminat
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – De4 + germina (după fr. dégermer).
degerminau
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminași
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminați
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminează
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminez
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degermineze
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminezi
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminând
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminînd
DEGERMINÁ, degerminez, vb. I. Tranz. A separa embrionii boabelor de cereale în procesul de obținere a mălaiului, a crupelor și a făinurilor. – Pref. de- + germina (după fr. dégermer). DOOM
degerminá (a ~) vb., ind. prez. 3 degermineáză
degerminări
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerminării
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerminările
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerminărilor
DEGERMINÁRE, degerminări, s. f. Acțiunea de a degermina și rezultatul ei. – V. degermina. DOOM
degermináre s. f., g.-d. art. degerminắrii; pl. degerminắri
degerând
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerînd
DEGERÁ, déger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare. DOOM
degerá (a ~) vb., ind. prez. 3 dégeră
degerări
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerării
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerările
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerărilor
DEGERÁRE, degerări, s. f. Acțiunea de a degera și rezultatul ei. – V. degera. DOOM
degeráre s. f., g.-d. art. degerắrii; pl. degerắri
degerătura
DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură. DOOM
degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri
degerături
DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură. DOOM
degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri
degerăturii
DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură. DOOM
degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri
degerăturile
DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură. DOOM
degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri
degerăturilor
DEGERĂTÚRĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură. DOOM
degerătúră s. f., g.-d. art. degerătúrii; pl. degerătúri
deget
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetar
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degetare
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degetarele
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degetarelor
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degetarița
DEGETÁRIȚĂ, degetarițe, s. f. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Degețel-roșu. – Degetar + suf. -iță. DOOM
degetáriță s. f., g.-d. art. degetáriței; pl. degetárițe
degetarițe
DEGETÁRIȚĂ, degetarițe, s. f. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Degețel-roșu. – Degetar + suf. -iță. DOOM
degetáriță s. f., g.-d. art. degetáriței; pl. degetárițe
degetariței
DEGETÁRIȚĂ, degetarițe, s. f. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Degețel-roșu. – Degetar + suf. -iță. DOOM
degetáriță s. f., g.-d. art. degetáriței; pl. degetárițe
degetarițele
DEGETÁRIȚĂ, degetarițe, s. f. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Degețel-roșu. – Degetar + suf. -iță. DOOM
degetáriță s. f., g.-d. art. degetáriței; pl. degetárițe
degetarițelor
DEGETÁRIȚĂ, degetarițe, s. f. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Degețel-roșu. – Degetar + suf. -iță. DOOM
degetáriță s. f., g.-d. art. degetáriței; pl. degetárițe
degetarul
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degetarului
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar. DOOM
degetár s. n., pl. degetáre
degete
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetele
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetelor
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetul
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetului
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
degetuț
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetuțe
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetuțele
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetuțelor
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetuțul
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetuțului
DEGETÚȚ, degetuțe, s. n. (Rar) Degețel (I). – Deget + suf. -uț. DOOM
degetúț (rar) s. n., pl. degetúțe
degetăruț
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degetăruți
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degetăruții
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degetăruților
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degetăruțul
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degetăruțului
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț. DOOM
degetărúț (rar) s. m., pl. degetărúți
degețel
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
degețel
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. 1. (Bot.) Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
!degețél-róșu (plantă) s. m., pl. degețéi-róșii
degețele
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
degețelele
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
degețelelor
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
degețelul
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
degețelului
DEGEȚÉL, degețele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. (Bot.) 1. Degetar (2). 2. Compus: degețel-roșu = plantă erbacee foarte veninoasă, cu flori roșii-purpurii în formă de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el. DOOM
degețél s. n., pl. degețéle
deghipsare
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghipsarea
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghipsări
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghipsării
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghipsările
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghipsărilor
DEGHIPSÁRE s.f. Procesul de dizolvare a ghipsului din roci sub acțiunea apei. [Var. degipsare, et. incertă].
deghiza
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizai
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizam
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizament
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizamente
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizamentele
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizamentelor
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizamentul
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizamentului
DEGHIZAMÉNT s.n. Deghizare. [< deghiza, după fr. déguisement].
deghizare
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizare
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
deghizarea
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
deghizară
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizarăm
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizarăți
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizase
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizasem
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizaseră
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizaserăm
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizaserăți
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizaseși
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizaseți
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizat
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizat
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizata
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizate
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizatei
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizatele
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizatelor
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizatul
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizatului
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizau
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizași
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizați
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizați
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizații
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizaților
DEGHIZÁT, -Ă, deghizați, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deghizează
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizez
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizeze
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizezi
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizând
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizînd
DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbrăca în așa fel, încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub altă formă decât cea adevărată; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser. DOOM
deghizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deghizeáză
deghizări
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
deghizării
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
deghizările
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
deghizărilor
DEGHIZÁRE, deghizări, s. f. Acțiunea de a (se) deghiza și rezultatul ei; travestire. – V. deghiza. DOOM
deghizáre s. f., g.-d. art. deghizắrii; pl. deghizắri
degivra
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrai
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraj
DEGIVRÁJ s.n. Degivrare. [Var. dejivraj s.n. / < fr. dégivrage].
degivram
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrare
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrare
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
degivrarea
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
degivrară
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrarăm
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrarăți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrase
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrasem
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraseră
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraserăm
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraserăți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraseși
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivraseți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrat
DEGIVRÁ vb. I v. dejivra.
degivrat
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrau
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrași
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrați
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrează
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrez
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivreze
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrezi
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivroare
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivroarele
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivroarelor
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivror
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivrorul
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivrorului
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
degivrând
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrînd
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
degivrări
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
degivrării
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
degivrările
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
degivrărilor
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
deglaciația
DEGLACIÁȚIE s.f. (Geol.) Retragerea ghețarilor ca urmare a modificărilor condițiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].
deglaciație
DEGLACIÁȚIE s.f. (Geol.) Retragerea ghețarilor ca urmare a modificărilor condițiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].
deglaciației
DEGLACIÁȚIE s.f. (Geol.) Retragerea ghețarilor ca urmare a modificărilor condițiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].
deglaciații
DEGLACIÁȚIE s.f. (Geol.) Retragerea ghețarilor ca urmare a modificărilor condițiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].
deglutina
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinai
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinam
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinare
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinare
DEGLUTINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deglutina. [< deglutina].
deglutinară
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinarăm
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinarăți
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinase
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinasem
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinaseră
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinaserăm
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinaserăți
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinaseși
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinaseți
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinat
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinau
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinași
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinați
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinează
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinez
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutineze
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinezi
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinând
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutinînd
DEGLUTINÁ vb. I. intr., refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa. [< fr. déglutiner].
deglutiția
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutiție
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutiției
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutiții
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutițiile
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutițiilor
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
deglutițiune
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
degluțiune
DEGLUTIȚIÚNE s. f. v. deglutiție. DOOM
deglutíție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutíția (-ți-a), g.-d. art. deglutíției; pl. deglutíții, art. deglutíțiile (-ți-i-)
degoma
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomai
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomam
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomare
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomare
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degomarea
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degomară
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomarăm
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomarăți
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomase
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomasem
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomaseră
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomaserăm
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomaserăți
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomaseși
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomaseți
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomat
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomat
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A face operația de eliminare totală sau parțială a sericinei din firele sau țesăturile de mătase, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare și de calitate. – Din fr. dégommer.
degomau
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomași
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomați
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomează
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomez
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomeze
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomezi
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomând
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomînd
DEGOMÁ, degomez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sericina de pe firele sau țesăturile de mătase naturală, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare. – Din fr. dégommer. DOOM
degomá (a ~) vb., ind. prez. 3 degomeáză
degomări
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degomării
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degomările
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degomărilor
DEGOMÁRE, degomări, s. f. Acțiunea de a degoma și rezultatul ei. – V. degoma. DOOM
degomáre s. f., g.-d. art. degomắrii; pl. degomắri
degonfla
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflai
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflam
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflare
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflare
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degonflarea
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degonflară
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflarăm
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflarăți
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflase
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflasem
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflaseră
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflaserăm
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflaserăți
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflaseși
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflaseți
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflat
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflat
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Franțuzism; mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler.
degonflau
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflași
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflați
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflează
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflez
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonfleze
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflezi
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflând
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflînd
DEGONFLÁ, degonflez, vb. I. Tranz. și refl. (Mai ales fig.) A (se) dezumfla. – Din fr. dégonfler. DOOM
degonflá (a ~) vb., ind. prez. 3 degonfleáză
degonflări
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degonflării
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degonflările
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degonflărilor
DEGONFLÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) degonfla; dezumflare. [< degonfla].
degorjare
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degorjarea
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degorjări
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degorjării
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degorjările
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degorjărilor
DEGORJÁRE s.f. Operație de îndepărtare a drojdiei din sticlele de vin. [După fr. dégorgeage, dégorgement].
degrabă
DEGRÁBĂ adv. 1. La repezeală, repede, iute. 2. De timpuriu, curând, devreme. ◊ Expr. Mai degrabă = mai ușor, mai curând. – De4 + grabă. DOOM
degrábă (repede) (de-gra-) adv. (vine ~)
degrada
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradabil
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabila
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabile
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilei
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilele
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilelor
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabili
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilii
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabililor
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilul
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradabilului
DEGRADÁBIL, -Ă, degradabili, -e, adj. Care se poate degrada. – Degrada + suf. -bil. DOOM
*degradábil (de-gra-) adj. m., pl. degradábili; f. degradábilă, pl. degradábile
degradai
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradam
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradant
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradanta
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradante
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradantei
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradantele
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradantelor
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradantul
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradantului
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradanți
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradanții
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradanților
DEGRADÁNT, -Ă, degradanți, -te, adj. Care degradează; înjositor, umilitor, degradator. – Din fr. dégradant. DOOM
degradánt (de-gra-) adj. m., pl. degradánți; f. degradántă, pl. degradánte
degradare
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradare
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degradarea
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degradară
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradarăm
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradarăți
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradase
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradasem
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradaseră
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradaserăm
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradaserăți
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradaseși
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradaseți
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradat
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradat
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradata
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradate
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradatei
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradatele
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradatelor
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradatoare
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatoarea
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatoarei
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatoarele
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatoarelor
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradator
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatori
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatorii
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatorilor
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatorul
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatorului
DEGRADATÓR, -OÁRE, degradatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Degradant. 2. S. n. Hârtie neagră decupată astfel încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi la copierea filmului. – Din fr. dégradateur. DOOM
degradatór2 (de-gra-) s. n., pl. degradatoáre
degradatul
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradatului
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradau
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradași
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradați
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradați
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradația
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradație
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradației
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradații
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradații
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradațiile
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradațiilor
DEGRADÁȚIE, degradații, s. f. (Înv.) Degradare. – Din fr. dégradation. DOOM
degradáție (înv.) (de-gra-, -ți-e) s. f., art. degradáția (-ți-a), g.-d. art. degradáției; pl. degradáții, art. degradáțiile (-ți-i-)
degradaților
DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.
degradațiune
DEGRADAȚIÚNE s.f. v. degradație.
degrade
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradează
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradeu
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradeul
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradeului
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradeuri
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradeurile
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradeurilor
DEGRADÉU s. n. v. degrade. DOOM
*degradé (de-gra-) s. n., art. degradéul; pl. degradéuri
degradez
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradeze
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradezi
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradând
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradînd
DEGRADÁ, degradez, vb. I. 1. Tranz. A înjosi. 2. Tranz. (Mil.) A pedepsi prin luarea gradului, a lua gradele. 3. Refl. A ajunge într-o stare de decădere. 4. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale) A se strica, a se deteriora, a se ruina. 5. Tranz. și refl. (Despre terenuri) A deveni sau a face să devină neproductiv. – Din fr. dégrader, lat. degradare. DOOM
degradá (a ~) (de-gra-) vb., ind. prez. 3 degradeáză
degradări
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degradării
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degradările
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degradărilor
DEGRADÁRE, degradări, s. f. 1. Înjosire. 2. (Și în sintagma degradare militară) Pedeapsă militară care constă în luarea gradului, excluderea din armată etc. ♦ (În sintagma) Degradare civică = pierdere juridică a unor drepturi cetățenești. 3. Proces de schimbare în rău; stricare, deteriorare, ruinare. ♦ Micșorare a valorii agricole a unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. ◊ Degradarea solului = totalitatea schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltrație, care determină schimbarea fertilității acestora. – V. degrada. DOOM
degradáre (de-gra-) s. f., g.-d. art. degradắrii; pl. degradắri
degras
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrasul
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrasului
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrasuri
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrasurile
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrasurilor
DEGRÁS, degrasuri, s. n. Amestec de grăsimi emulsionabile, folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tușeu moale etc. – Din fr. dégras. DOOM
degrás (de-gras) s. n., pl. degrásuri
degrea
DEGREÁ vb. I. tr. (Mar.) A demonta manevrele fixe și curente ale unei nave. [Pron. -gre-a. / < fr. dégréer].
degreare
DEGREÁ vb. I. tr. (Mar.) A demonta manevrele fixe și curente ale unei nave. [Pron. -gre-a. / < fr. dégréer].
degreat
DEGREÁ vb. I. tr. (Mar.) A demonta manevrele fixe și curente ale unei nave. [Pron. -gre-a. / < fr. dégréer].
degresa
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresai
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaj
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresaje
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresajele
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresajelor
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresajul
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresajului
DEGRESÁJ, degresaje, s. n. Degresare. – Din fr. dégraissage. DOOM
degresáj (de-gre-) s. n., pl. degresáje
degresam
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresant
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresant
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanta
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanta
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresante
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresante
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantei
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantei
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantele
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantele
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantelor
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantelor
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantul
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantul
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantului
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresantului
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanți
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanți
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanții
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanții
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanților
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresanților
DEGRESÁNT, -Ă, degresanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care degresează. 2. S. m. Substanță întrebuințată pentru degresare. – Din fr. dégraissant. DOOM
degresánt2 (de-gre-) s. m., pl. degresánți
degresare
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresare
DEGRESÁRE, degresări, s. f. Acțiunea de a degresa și rezultatul ei; degresaj. – V. degresa. DOOM
degresáre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degresắrii; pl. degresắri
degresară
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresarăm
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresarăți
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresase
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresasem
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaseră
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaserăm
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaserăți
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaseși
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresaseți
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresat
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresat
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresata
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresate
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresatei
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresatele
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresatelor
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresatul
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresatului
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresau
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresași
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresați
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresați
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresații
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresaților
DEGRESÁT, -Ă, degresați, -te, adj. (Despre alimente) Căruia i s-a extras grăsimea. – V. degresa.
degresează
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresez
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degreseze
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresezi
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresiune
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiunea
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiuni
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiunii
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiunile
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiunilor
DEGRESIÚNE, degresiuni, s. f. Micșorare treptată, graduală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dégression, lat. degressio, -onis. DOOM
degresiúne (livr.) (de-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. degresiúnii; pl. degresiúni
degresiv
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresiva
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresive
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivei
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivele
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivelor
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivi
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivii
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivilor
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivul
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresivului
DEGRESÍV, -Ă, degresivi, -e, adj. Care scade, care se reduce, care descrește treptat; descrescător. – Din fr. dégressif. DOOM
degresív (livr.) (de-gre-) adj. m., pl. degresívi; f. degresívă, pl. degresíve
degresoare
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresoarea
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresoarei
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresoarele
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresoarelor
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresor
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresori
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresorii
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresorilor
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresorul
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresorului
DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care degresează. 2. S. n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur. DOOM
degresór2 (aparat) (de-gre-) s. n., pl. degresoáre
degresând
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degresînd
DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser. DOOM
degresá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreseáză
degreva
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevai
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevam
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevant
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevanta
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevante
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevantei
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevantele
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevantelor
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevantul
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevantului
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevanți
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevanții
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevanților
DEGREVÁNT, -Ă, degrevanți, -te, adj. Care degrevează. – Din fr. dégrevant. DOOM
degrevánt (rar) (de-gre-) adj. m., pl. degrevánți; f. degrevántă, pl. degrevánte
degrevare
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevare
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degrevarea
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degrevară
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevarăm
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevarăți
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevase
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevasem
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevaseră
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevaserăm
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevaserăți
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevaseși
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevaseți
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevat
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevat
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevata
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevate
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevatei
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevatele
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevatelor
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevatul
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevatului
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevau
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevași
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevați
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevați
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevații
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevaților
DEGREVÁT, -Ă, degrevați, -te, adj. Scutit, descărcat de o parte din sarcini. – V. degreva.
degrevează
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevez
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degreveze
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevezi
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevând
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevînd
DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever. DOOM
degrevá (a ~) (de-gre-) vb., ind. prez. 3 degreveáză
degrevări
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degrevării
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degrevările
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degrevărilor
DEGREVÁRE, degrevări, s. f. Acțiunea de a degreva și rezultatul ei. – V. degreva. DOOM
degreváre (de-gre-) s. f., g.-d. art. degrevắrii; pl. degrevắri
degringola
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolada
DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. 1. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. 2. Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade. DOOM
degringoládă (de-grin-) s. f., g.-d. art. degringoládei; pl. degringoláde
degringolade
DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. 1. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. 2. Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade. DOOM
degringoládă (de-grin-) s. f., g.-d. art. degringoládei; pl. degringoláde
degringoladei
DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. 1. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. 2. Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade. DOOM
degringoládă (de-grin-) s. f., g.-d. art. degringoládei; pl. degringoláde
degringoladele
DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. 1. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. 2. Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade. DOOM
degringoládă (de-grin-) s. f., g.-d. art. degringoládei; pl. degringoláde
degringoladelor
DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. 1. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. 2. Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade. DOOM
degringoládă (de-grin-) s. f., g.-d. art. degringoládei; pl. degringoláde
degringolai
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolam
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolare
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolare
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolară
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolarăm
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolarăți
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolase
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolasem
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolaseră
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolaserăm
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolaserăți
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolaseși
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolaseți
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolat
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolau
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolași
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolați
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolează
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolez
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringoleze
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolezi
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolând
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degringolînd
DEGRINGOLÁ vb. I. intr. (Rar) A se prăvăli treptat, a se prăbuși; a decădea treptat. [< fr. dégringoler].
degrosisa
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisai
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisam
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisare
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisare
DEGROSISÁRE s.f. Acțiunea de a degrosisa și rezultatul ei. [< degrosisa, după fr. dégrossissage].
degrosisară
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisarăm
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisarăți
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisase
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisasem
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisaseră
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisaserăm
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisaserăți
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisaseși
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisaseți
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisat
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisat
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisau
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisași
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisați
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisează
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisez
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosiseze
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisezi
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisoare
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisoarele
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisoarelor
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisor
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisorul
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisorului
DEGROSISÓR, degrosisoare, s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriș mărunt, folosit într-o instalație de limpezire parțială, preliminară a apei, pentru reținerea impurităților de dimensiuni mari. – Din fr. dégrossisseur. DOOM
degrosisór (de-gro-) s. n., pl. degrosisoáre
degrosisând
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degrosisînd
DEGROSISÁ vb. I. tr. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. [După fr. dégrossir, dégrossissage].
degroșa
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșai
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșam
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșare
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșare
DEGROȘÁRE, degroșări, s. f. Acțiunea de a degroșa și rezultatul ei. – V. degroșa. DOOM
degroșáre (de-gro-) s. f., g.-d. art. degroșắrii; pl. degroșắri
degroșară
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșarăm
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșarăți
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșase
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșasem
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșaseră
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșaserăm
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșaserăți
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșaseși
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșaseți
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșat
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșat
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa).
degroșau
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșași
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșați
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșează
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșez
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșeze
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșezi
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșând
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degroșînd
DEGROȘÁ, degroșez, vb. I. Tranz. A efectua operația de prelucrare prin așchiere a unei piese brute, spre a o aduce la dimensiunile apropiate de cele finale. – Din fr. dégrossir (prin apropiere de îngroșa). DOOM
degroșá (a ~) (de-gro-) vb., ind. prez. 3 degroșeáză, 1 pl. degroșắm; conj. prez. 3 să degroșéze; ger. degroșấnd
degudrona
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronai
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronam
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronare
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronare
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degudronarea
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degudronară
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronarăm
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronarăți
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronase
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronasem
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronaseră
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronaserăm
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronaserăți
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronaseși
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronaseți
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronat
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronat
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner.
degudronatoare
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronatoarele
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronatoarelor
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronator
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronatorul
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronatorului
DEGUDRONATÓR, degudronatoare, s. n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. – Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DOOM
degudronatór (-gu-dro-) s. n., pl. degudronatoáre
degudronau
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronași
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronați
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronează
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronez
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudroneze
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronezi
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronând
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronînd
DEGUDRONÁ, degudronez, vb. I. Tranz. A separa gudroanele de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. – Din fr. dégoudronner. DOOM
degudroná (a ~) (-gu-dro-) vb., ind. prez. 3 degudroneáză
degudronări
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degudronării
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degudronările
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degudronărilor
DEGUDRONÁRE, degudronări, s. f. Acțiunea de a degudrona și rezultatul ei. – V. degudrona. DOOM
degudronáre (-gu-dro-) s. f., g.-d. art. degudronắrii; pl. degudronắri
degust
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degusta
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustai
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustam
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustare
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustare
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustarea
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustară
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustarăm
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustarăți
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustase
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustasem
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustaseră
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustaserăm
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustaserăți
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustaseși
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustaseți
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustat
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustat
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare.
degustau
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustași
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustați
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustația
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
degustație
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
degustației
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
degustații
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
degustațiile
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
degustațiilor
DEGUSTÁȚIE, degustații, s. f. Faptul de a degusta; degustare. – Din fr. dégustation. DOOM
degustáție (acțiunea de a degusta) (rar) (-ți-e) s. f., art. degustáția (-ți-a), g.-d. art. degustáției; pl. degustáții, art. degustáțiile (-ți-i-)
deguste
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustând
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustînd
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
degustări
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustării
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustările
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustărilor
DEGUSTÁRE, degustări, s. f. Acțiunea de a degusta și rezultatul ei; degustație. – V. degusta. DOOM
degustáre (acțiunea de a degusta) s. f., g.-d. art. degustắrii; pl. degustắri
degustătoare
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătoarea
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătoarei
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătoarele
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătoarelor
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustător
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustători
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătorii
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătorilor
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătorul
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
degustătorului
DEGUSTĂTÓR, -OÁRE, degustători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu degustarea vinurilor, lichiorurilor, fructelor și a altor produse alimentare. – Degusta + suf. -ător. DOOM
degustătór s. m., pl. degustătóri
deguști
DEGUSTÁ, degúst, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. déguster, lat. degustare. DOOM
degustá (a ~) (a gusta, a savura) vb., ind. prez. 3 degústă
deh
DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee. DOOM
dec v. de2
dehidrator
DEHIDRATÓR s.n. v. deshidrator.
dehidrogena
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenai
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenam
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenare
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenare
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehidrogenarea
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehidrogenară
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenarăm
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenarăți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenase
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenasem
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenaseră
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenaserăm
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenaserăți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenaseși
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenaseți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenat
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenat
DEHIDROGENÁ vb. I. tr. A elimina, termic sau catalitic, hidrogenul din molecula compușilor organici. [P.i. -nez, var. deshidrogena vb. I. / < fr. déshydrogéner].
dehidrogenau
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenași
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenați
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenează
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenez
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogeneze
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenezi
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenând
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenînd
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
dehidrogenări
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehidrogenării
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehidrogenările
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehidrogenărilor
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
dehiscent
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscenta
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscente
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscentei
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscentele
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscentelor
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscentul
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscentului
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscența
DEHISCÉNȚĂ s. f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajung la maturitate. – Din fr. déhiscence. DOOM
dehiscénță s. f., g.-d. art. dehiscénței
dehiscențe
DEHISCÉNȚĂ s. f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajung la maturitate. – Din fr. déhiscence. DOOM
dehiscénță s. f., g.-d. art. dehiscénței
dehiscenței
DEHISCÉNȚĂ s. f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajung la maturitate. – Din fr. déhiscence. DOOM
dehiscénță s. f., g.-d. art. dehiscénței
dehiscenți
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscenții
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehiscenților
DEHISCÉNT, -Ă, dehiscenți, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate semințele. – Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DOOM
dehiscént adj. m., pl. dehiscénți; f. dehiscéntă, pl. dehiscénte
dehoca
dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăți. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creații expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă și var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió „nucă”, dió haj „coajă de nucă”. Cf. desfăca.
dehocare
dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăți. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creații expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă și var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió „nucă”, dió haj „coajă de nucă”. Cf. desfăca.
dehocat
dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăți. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creații expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă și var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió „nucă”, dió haj „coajă de nucă”. Cf. desfăca.
dehula
DEHULÁ vb. I v. dăula. DOOM
dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză
dehulare
DEHULÁ vb. I v. dăula.
dehulat
DEHULÁT, -Ă adj. v. dăulat.
deianira
Deianira, fiica regelui Oeneus și sora lui Meleager. Întors din Infern, unde umbra lui Meleager îl rugase s-o ia în căsătorie pe Deianira, rămasă pe pămînt fără nici un sprijin, Heracles îi cere acesteia la întoarcere mîna. După ce îl învinge în luptă pe zeul apei, Achelous (v. și Achelous), se căsătorește cu ea și au un fiu, pe Hyllus. O dată, pe drum, în timp ce părăseau Calydonul, ei se întîlnesc cu centaurul Nessus, îndrăgostit și el de Deianira (v. și Nessus). Centaurul încearcă s-o violeze, fapt pentru care între cei doi se încinge o luptă. Rănit mortal de Heracles, Nessus îi dăruiește înainte de a muri Deianirei un filtru miraculos cu care – după spusele lui – să-l poată face pe soțul ei s-o iubească veșnic. Curînd după aceea, aflînd de o infidelitate a lui Heracles, care se îndrăgostise de Iole, Deianira, rămasă acasă, îi trimite o cămașă îmbibată în filtrul miraculos. Cum o îmbracă, eroul e cuprins de flăcări mistuitoare și moare în chinuri cumplite (v. și Heracles). Auzind de sfîrșitul tragic al soțului ei și dîndu-și seama de înșelătoria și totodată de răzbunarea centaurului, Deianira se sinucide la rîndu-i.
deicid
DEICÍD, -Ă s.m. și f. (Liv.) Ucigaș al unui zeu sau al lui Dumnezeu. // s.n. Ucidere a unui zeu sau a lui Dumnezeu. [Pron. de-i-. / < fr. déicide, cf. lat. Deus – zeu, caedere – a ucide].
deicidă
DEICÍD, -Ă s.m. și f. (Liv.) Ucigaș al unui zeu sau al lui Dumnezeu. // s.n. Ucidere a unui zeu sau a lui Dumnezeu. [Pron. de-i-. / < fr. déicide, cf. lat. Deus – zeu, caedere – a ucide].
deictic
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deictica
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deictice
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticei
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticele
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticelor
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deictici
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticii
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticilor
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticul
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deicticului
DEÍCTIC, -Ă, deictici, -ce, adj. Care arată, care demonstrează, care întărește un sens. – Din fr. déictique. DOOM
deíctic2 s. n., pl. deíctice
deidamia
Deidamia, una dintre fiicele regelui Lycomedes. În tinerețe Achilles, deghizat în haine femeiești și ascuns la curtea lui Lycomedes, a avut cu Deidamia un fiu, numit Pyrrhus (sau Neoptolemus).
deie
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deific
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deifica
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificai
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificam
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificare
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificare
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deificarea
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deificară
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificarăm
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificarăți
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificase
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificasem
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificaseră
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificaserăm
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificaserăți
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificaseși
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificaseți
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificat
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificau
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificași
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificați
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deifice
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deifici
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificând
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificînd
DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier. DOOM
deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică
deificări
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deificării
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deificările
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deificărilor
DEIFICÁRE, deificări, s. f. Faptul de a deifica. [Pr.: -de-i-] – V. deifica. DOOM
deificáre (de-i-) s. f., g.-d. art. deificắrii; pl. deificắri
deifob
Deifob = Deiphobus.
deione
Deione, mama lui Miletus, supranumit și Deionides în amintirea ei.
deiphobe
Deiphobe, fiica lui Glaucus și sibilă la Cumae.
deiphobus
Deiphobus, unul dintre fiii lui Priamus. După moartea lui Paris s-a căsătorit cu Helena, dar a căzut răpus, în noaptea incendierii Troiei, de mîna lui Menelaus.
deism
DEÍSM s. n. Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii – Din fr. déisme. DOOM
deísm s. n.
deismul
DEÍSM s. n. Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii – Din fr. déisme. DOOM
deísm s. n.
deismului
DEÍSM s. n. Credință în existența unei ființe supreme, principiul și sursa oricărei realități, dar care nu intervine în ordinea naturii – Din fr. déisme. DOOM
deísm s. n.
deist
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deist
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deista
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deista
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiste
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiste
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistei
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistei
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistele
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistele
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistelor
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistelor
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistul
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistul
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistului
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deistului
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiști
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiști
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiștii
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiștii
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiștilor
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deiștilor
DEÍST, -Ă, deiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care susține deismul, privitor la deism. 2. S. m. și f. Adept al deismului. – Din fr. déiste. DOOM
deíst adj. m., s. m., pl. deíști; adj. f., s. f. deístă, pl. deíste
deja
DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, de pe acum (sau de pe atunci), încă de pe acum (sau de pe atunci). – Din fr. déjà. DOOM
dejá adv.
deja
DÉJÀ-VU s. n. (Franțuzism) Impresie intensă, în fața unei situații prezente, de a fi fost trăită în trecut. [Pr.: vü] – Cuv. fr. DOOM
*déjà-vu (fr.) [pron. dejavü] s. n.
dejalen
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenul
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenului
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenuri
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenurile
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenurilor
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
dejalenă
DEJALÉN, (2) dejalenuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, din care se confecționează cămăși bărbătești, bluze etc. 2. Varietate din această țesătură. [Pl. și: dejalene. – Var.: dejalénă s. f.] – Cf. engl. delaine. DOOM
dejalén s. n., (sorturi) pl. dejalénuri
deje
déje (-je), s. n. – Găleată, ciubăr, în general de lemn. – Var. dejă. Mag. dézsa, și posibil în parte din sl. djeza, rus. deza (Tiktin; Candrea; Scriban). În Trans. și Mold. Var. este doar ortografică.
dejecta
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectai
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectam
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectare
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectare
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejectarea
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejectară
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectarăm
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectarăți
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectase
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectasem
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectaseră
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectaserăm
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectaserăți
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectaseși
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectaseți
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectat
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectat
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectau
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectași
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectați
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectează
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectez
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejecteze
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectezi
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectând
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectînd
DEJECTÁ, dejectez, vb. I. Tranz. (Rar) A evacua dejecții. – Din dejecție.
dejectări
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejectării
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejectările
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejectărilor
DEJECTÁRE s. f. Acțiunea de a dejecta. – V. dejecta.
dejecția
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecție
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecției
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecții
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecțiile
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecțiilor
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejecțiune
DEJECȚIÚNE s. f. v. dejecție. DOOM
dejécție (-ți-e) s. f., art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)
dejghebat
DEJGHEBÁT, -Ă, dejghebáți, -te, adj. (Rar) Ieșit din jgheab; fig. dezlănțuit. – Din de4 + [în]jghebat.
dejivra
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrai
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraj
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivraje
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivrajele
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivrajelor
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivrajul
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivrajului
DEJIVRÁJ s.n. v. degivraj.
dejivram
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrare
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrare
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejivrarea
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejivrară
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrarăm
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrarăți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrase
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrasem
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraseră
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraserăm
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraserăți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraseși
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivraseți
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrat
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrat
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed la temperaturi scăzute. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer.
dejivrau
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrași
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrați
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrează
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrez
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivreze
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrezi
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivroare
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivroarele
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivroarelor
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivror
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivrorul
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivrorului
DEGIVRÓR s. n. v. dejivror. DOOM
dejivrór (-ji-vror) s. n., pl. dejivroáre
dejivrând
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrînd
DEJIVRÁ, dejivrez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de gheață sau de chiciură format pe suprafețele care vin în contact cu aerul umed și subrăcit. [Var.: degivrá vb. I] – Din fr. dégivrer. DOOM
dejivrá (a ~) (-ji-vra) vb., ind. prez. 3 dejivreáză
dejivrări
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejivrării
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejivrările
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejivrărilor
DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DOOM
dejivráre (-ji-vra-) s. f., g.-d. art. dejivrắrii; pl. dejivrắri
dejoace
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejoacă
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejoc
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejoci
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejojare
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejojarea
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejojări
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejojării
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejojările
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejojărilor
DEJOJÁRE s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. DOOM
dejojáre s. f., g.-d. art. dejojắrii
dejuca
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucai
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucam
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucare
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucare
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejucarea
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejucară
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucarăm
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucarăți
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucase
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucasem
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucaseră
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucaserăm
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucaserăți
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucaseși
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucaseți
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucat
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucat
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – De(s) + juca.
dejucau
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucași
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucați
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucând
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucînd
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
dejucări
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejucării
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejucările
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejucărilor
DEJUCÁRE, dejucări, s. f. Acțiunea de a dejuca și rezultatul ei; zădărnicire. – V. dejuca. DOOM
dejucáre s. f., g.-d. art. dejucắrii; pl. dejucắri
dejug
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejuga
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugai
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugam
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugare
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugare
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugarea
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugară
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugarăm
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugarăți
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugase
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugasem
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugaseră
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugaserăm
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugaserăți
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugaseși
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugaseți
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugat
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugat
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugata
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugate
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugatei
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugatele
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugatelor
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugatul
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugatului
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugau
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugași
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugați
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugați
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugații
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejugaților
DEJUGÁT s. n. Dejugare. – V. dejuga. DOOM
dejugát s. n.
dejuge
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugi
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugând
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugînd
DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se așeza. – Lat. *disjugare. DOOM
dejugá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejúgă
dejugări
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugării
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugările
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugărilor
DEJUGÁRE, dejugări, s. f. Acțiunea de a dejuga; scoaterea boilor din jug; dejugat. – V. dejuga. DOOM
dejugáre s. f., g.-d. art. dejugắrii; pl. dejugắri
dejugătoare
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejugătoarea
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejugători
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejugătorii
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejugătorile
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejugătorilor
DEJUGĂTOÁRE, dejugători, s. f. (Pop.) Loc de popas unde se dejugă boii pentru a-i lăsa să se odihnească. – Dejuga + suf. -ătoare. DOOM
dejugătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. dejugătórii; pl. dejugătóri
dejun
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejuna
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunai
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunam
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunare
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunare
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner.
dejunară
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunarăm
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunarăți
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunase
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunasem
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunaseră
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunaserăm
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunaserăți
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunaseși
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunaseți
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunat
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunat
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner.
dejunau
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunași
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunați
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunează
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunez
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejuneze
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunezi
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunul
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejunului
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejunuri
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejunurile
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejunurilor
DEJÚN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna. DOOM
dejún s. n., pl. dejúnuri
dejunând
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejunînd
DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner. DOOM
dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză
dejurnă
DEJÚRNĂ adj. invar. (Despre elevi și, înv., despre militari) De serviciu (pe timp de o zi). – Din rus. dejurnîi. DOOM
dejúrnă adj. invar.
dejurstfă
DEJÚRSTVĂ, dejurstve, s. f. (Înv.) Corp de gardă; comandament militar. [Var.: djúrstvă s. f.] – Din rus. dĕzurstvo. DOOM
!dejúrstvă (înv.) (-jurst-vă) s. f., g.-d. art. dejúrstvei; pl. dejúrstve
dejurstvă
DEJÚRSTVĂ, dejurstve, s. f. (Înv.) Corp de gardă; comandament militar. [Var.: djúrstvă s. f.] – Din rus. dĕzurstvo. DOOM
!dejúrstvă (înv.) (-jurst-vă) s. f., g.-d. art. dejúrstvei; pl. dejúrstve
dejă
DÉJĂ, deje, s. f. Vas scund de lemn, cilindric sau în formă de trunchi de con, folosit îndeosebi la prepararea vinului.
dejărstvă
DEJÚRSTVĂ, dejurstve, s. f. (Înv.) Corp de gardă; comandament militar. [Var.: djúrstvă s. f.] – Din rus. dĕzurstvo. DOOM
!dejúrstvă (înv.) (-jurst-vă) s. f., g.-d. art. dejúrstvei; pl. dejúrstve
delabora
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborai
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboram
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborare
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborare
DELABORÁRE, delaborări, s. f. Acțiunea de a delabora. – V. delabora.
delaborară
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborarăm
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborarăți
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborase
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborasem
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboraseră
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboraserăm
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboraserăți
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboraseși
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboraseți
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborat
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborat
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare.
delaborau
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborași
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborați
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborează
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborez
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaboreze
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborezi
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborând
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delaborînd
DELABORÁ, delaborez, vb. I. Tranz. A demonta dintr-un loc instalațiile, mașinile și munițiile devenite inutilizabile sau periculoase. – Din lat. delaborare. DOOM
delaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 delaboreáză
delabra
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrai
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabram
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrare
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrare
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delabrarea
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delabrară
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrarăm
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrarăți
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrase
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrasem
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabraseră
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabraserăm
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabraserăți
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabraseși
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabraseți
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrat
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrat
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer.
delabrau
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrași
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrați
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrează
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrez
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabreze
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrezi
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrând
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrînd
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer. DOOM
delabrá (a ~) (livr.) (-la-bra) vb., ind. prez. 3 delabreáză
delabrări
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delabrării
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delabrările
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delabrărilor
DELABRÁRE s.f. Acțiunea de a delabra și rezultatul ei. [< delabra].
delaolaltă
DELAOLÁLTĂ adv. (Rar) Împreună. [Pr.: -la-o-] – De4 + laolaltă.
delapida
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidai
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidam
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidare
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidare
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delapidarea
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delapidară
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidarăm
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidarăți
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidase
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidasem
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidaseră
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidaserăm
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidaserăți
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidaseși
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidaseți
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidat
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidatoare
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatoarea
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatoarei
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatoarele
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatoarelor
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidator
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatori
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatorii
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatorilor
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatorul
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidatorului
DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s. m. și f. Persoană care delapidează. – Din fr. dilapidateur. DOOM
delapidatór s. m., pl. delapidatóri
delapidau
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidași
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidați
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidează
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidez
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapideze
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidezi
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidând
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidînd
DELAPIDÁ, delapidez, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare. DOOM
delapidá (a ~) vb., ind. prez. 3 delapideáză
delapidări
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delapidării
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delapidările
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delapidărilor
DELAPIDÁRE, delapidări, s. f. Acțiunea de a delapida și rezultatul ei; infracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului. – V. delapida. DOOM
delapidáre s. f., g.-d. art. delapidắrii; pl. delapidắri
delas
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delase
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delasă
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delatoare
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatoarea
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatoarei
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatoarele
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatoarelor
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delator
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatori
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatorii
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatorilor
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatorul
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delatorului
DELATÓR, -OÁRE, delatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o delațiune; denunțător, pârâtor. – Din fr. délateur, lat. delator. DOOM
delatór s. m., pl. delatóri
delași
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delațiune
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delațiunea
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delațiuni
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delațiunii
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delațiunile
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delațiunilor
DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis. DOOM
delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni
delco
DELCÓU s. n. v. delco. DOOM
!délco/delcóu s. n., art. délcoul/delcóul; pl. délcouri/delcóuri
delcou
DELCÓU s. n. v. delco. DOOM
!délco/delcóu s. n., art. délcoul/delcóul; pl. délcouri/delcóuri
delcredere
DELCRÉDERE s.n. (Com.) Angajament al unui agent care, în schimbul unui comision special, garantează personal plata tuturor mărfurilor pe care le vinde în contul altuia. [< germ. Delkredere, cf. it. del credere].
deleagă
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
deleatur
DELEÁTUR s. n. Nume dat semnului de corectură tipografică prin care se indică suprimarea unei litere, a unui grup de litere etc. [Pr.: -le-a-] – Cuv. lat. DOOM
deleátur (lat.) (-le-a-) s. n.; semn grafic d
deleaturul
DELEÁTUR s. n. Nume dat semnului de corectură tipografică prin care se indică suprimarea unei litere, a unui grup de litere etc. [Pr.: -le-a-] – Cuv. lat. DOOM
deleátur (lat.) (-le-a-) s. n.; semn grafic d
deleaturului
DELEÁTUR s. n. Nume dat semnului de corectură tipografică prin care se indică suprimarea unei litere, a unui grup de litere etc. [Pr.: -le-a-] – Cuv. lat. DOOM
deleátur (lat.) (-le-a-) s. n.; semn grafic d
delebil
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebila
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebile
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilei
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilele
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilelor
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebili
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilii
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebililor
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilul
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delebilului
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile. DOOM
delébil (livr.) adj. m., pl. delébili; f. delébilă, pl. delébile
delecta
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectabil
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabila
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabile
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilei
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilele
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilelor
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabili
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilii
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabililor
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilul
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectabilului
DELECTÁBIL, -Ă, delectabili, -e, adj. Plăcut, agreabil, încântător. – Din fr. délectable, lat. delectabilis. DOOM
delectábil adj. m., pl. delectábili; f. delectábilă, pl. delectábile
delectai
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectam
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectare
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectare
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
delectarea
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
delectară
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectarăm
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectarăți
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectase
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectasem
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectaseră
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectaserăm
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectaserăți
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectaseși
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectaseți
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectat
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectat
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare.
delectau
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectași
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectați
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectație
DELECTÁȚIE s.f. (Rar) Delectare. [< fr. délectation].
delectează
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectez
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delecteze
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectezi
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectând
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectînd
DELECTÁ, delectez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) desfăta, a (se) încânta, a (se) bucura. – Din fr. délecter, lat. delectare. DOOM
delectá (a ~) vb., ind. prez. 3 delecteáză
delectări
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
delectării
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
delectările
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
delectărilor
DELECTÁRE, delectări, s. f. Faptul de a (se) delecta; desfătare, încântare; distracție. – V. delecta. DOOM
delectáre s. f., g.-d. art. delectắrii; pl. delectắri
deleg
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delega
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegai
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegam
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegare
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegare
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
delegarea
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
delegară
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegarăm
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegarăți
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegase
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegasem
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegaseră
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegaserăm
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegaserăți
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegaseși
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegaseți
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegat
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegat
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegata
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatar
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatar
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatara
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatara
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatare
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatare
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarei
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarei
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarele
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarele
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarelor
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarelor
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatari
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatari
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarii
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarii
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarilor
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarilor
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarul
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarul
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarului
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegatarului
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire. DOOM
delegatár (livr.) adj. m., s. m., pl. delegatári; adj. f., s. f. delegatáră, pl. delegatáre
delegate
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatei
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatele
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatelor
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatul
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegatului
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegau
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegași
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegați
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegați
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegația
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegație
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegației
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegații
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegații
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegațiile
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegațiilor
DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio. DOOM
delegáție (grup, misiune ) (-ți-e) s. f., art. delegáția (-ți-a), g.-d. art. delegáției; pl. delegáții, art. delegáțiile (-ți-i-)
delegaților
DELEGÁT, -Ă, delegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a primit o delegație. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferință, la un congres sau la o organizație națională sau internațională. – Din fr. délégué, lat. delegatus. DOOM
delegátă s. f., g.-d. art. delegátei; pl. delegáte
delegațiune
DELEGAȚIÚNE s.f. v. delegație.
delege
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegi
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegând
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegînd
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare. DOOM
delegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deleágă
delegări
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
delegării
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
delegările
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
delegărilor
DELEGÁ, delég, vb. I. Tranz. A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. ♦ A însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. – Din fr. déléguer, lat. delegare.
deles
deles! interj. (țig.) lovește-l!
delesiag
deles iag! interj. (țig.) împușcă-l!
delesta
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestai
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestam
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestare
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestare
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
delestarea
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
delestară
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestarăm
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestarăți
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestase
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestasem
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestaseră
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestaserăm
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestaserăți
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestaseși
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestaseți
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestat
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestat
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester.
delestau
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestași
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestați
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestează
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestez
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delesteze
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestezi
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestând
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestînd
DELESTÁ, delestez, vb. I. Tranz. A arunca lestul din corăbii, din baloane pentru a le ușura. – Din fr. délester. DOOM
delestá (a ~) vb., ind. prez. 3 delesteáză
delestări
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
delestării
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
delestările
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
delestărilor
DELESTÁRE, delestări, s. f. Acțiunea de a delesta. – V. delesta.
deleter
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deletera
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deletere
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterei
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterele
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterelor
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleteri
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterii
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterilor
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterul
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deleterului
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère. DOOM
deletér (livr.) adj. m., pl. deletéri; f. deletéră, pl. deletére
deletnici
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se ocupa cu ceva, a executa o muncă în mod continuu, a-și petrece vremea cu ceva. Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384. Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43. N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169. – Variantă: deletnicí (La TDRG) vb. IV.
delexicaliza
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizai
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizam
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizare
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizare
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delexicalizarea
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delexicalizară
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizarăm
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizarăți
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizase
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizasem
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizaseră
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizaserăm
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizaserăți
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizaseși
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizaseți
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizat
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizat
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizata
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizate
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizatei
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizatele
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizatelor
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizatul
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizatului
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizau
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizași
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizați
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizați
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizații
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizaților
DELEXICALIZÁT, -Ă, delexicalizați, -te, adj. Care nu mai are conținut semantic. – V. delexicaliza.
delexicalizează
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizez
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizeze
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizezi
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizând
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizînd
DELEXICALIZÁ, pers. 3 delexicalizează, vb. I. Tranz. și refl. (Lingv.) A face să piardă sau a pierde conținutul semantic. – Pref. de- + lexical + suf. -iza. DOOM
*delexicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 delexicalizeáză
delexicalizări
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delexicalizării
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delexicalizările
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delexicalizărilor
DELEXICALIZÁRE, delexicalizări, s. f. Faptul de a (se) delexicaliza. – V. delexicaliza.
delfi
Delfi = Delphi.
delfin
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
delfinarii
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfinariile
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfinariilor
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfinariu
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfinariul
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfinariului
DELFINÁRIU, delfinarii, s. n. 1. Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2. Sală sau clădire care adăpostește un delfinariu (1) și în care au loc reprezentații cu delfini1 (1). – Delfin1 + suf. -ariu. DOOM
delfináriu [riu pron. rĭu] s. n., art. delfináriul; pl. delfinárii, art. delfináriile (-ri-i-)
delfini
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
delfinii
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
delfinilor
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
delfinist
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinista
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfiniste
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinistei
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinistele
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinistelor
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinistul
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinistului
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfiniști
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfiniștii
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfiniștilor
DELFINÍST, -Ă, delfiniști, -ste, s. m. și f. Înotător în stilul delfin1 (3). – Din it. delfinista.
delfinul
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
delfinului
DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). DOOM
*Delfínul (constelație) s. propriu m.
deli
delí (-lésc, -ít), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.
delia
Delia, denumire purtată de Artemis, fiindcă s-a născut în insula Delos.
delia
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliana
Deliana = Delia.
delianul
Delianul = Delius.
delibașa
DELIBÁȘĂ, delibași, s. m. (În epoca fanariotă) Șeful gărzii domnești, căpetenia deliilor. – Din tc. delibașa. DOOM
delibáșă s. m., g.-d. art. delibáșei; pl. delibáși
delibașei
DELIBÁȘĂ, delibași, s. m. (În epoca fanariotă) Șeful gărzii domnești, căpetenia deliilor. – Din tc. delibașa. DOOM
delibáșă s. m., g.-d. art. delibáșei; pl. delibáși
delibași
DELIBÁȘĂ, delibași, s. m. (În epoca fanariotă) Șeful gărzii domnești, căpetenia deliilor. – Din tc. delibașa. DOOM
delibáșă s. m., g.-d. art. delibáșei; pl. delibáși
delibașii
DELIBÁȘĂ, delibași, s. m. (În epoca fanariotă) Șeful gărzii domnești, căpetenia deliilor. – Din tc. delibașa. DOOM
delibáșă s. m., g.-d. art. delibáșei; pl. delibáși
delibașilor
DELIBÁȘĂ, delibași, s. m. (În epoca fanariotă) Șeful gărzii domnești, căpetenia deliilor. – Din tc. delibașa. DOOM
delibáșă s. m., g.-d. art. delibáșei; pl. delibáși
delibera
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberai
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberam
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberant
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberanta
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberante
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberantei
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberantele
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberantelor
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberantul
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberantului
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberanți
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberanții
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberanților
DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. DOOM
deliberánt (rar) adj. m., pl. deliberánți; f. deliberántă, pl. deliberánte
deliberare
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberare
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
deliberarea
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
deliberară
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberarăm
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberarăți
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberase
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberasem
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberaseră
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberaserăm
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberaserăți
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberaseși
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberaseți
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberat
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberat
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberata
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberate
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberatei
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberatele
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberatelor
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberativ
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativa
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberative
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativei
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativele
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativelor
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativi
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativii
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativilor
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativul
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberativului
DELIBERATÍV, -Ă, deliberativi, -e, adj. Care deliberează având dreptul de a lua o hotărâre. ◊ Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. – Din fr. délibératif, lat. deliberativus. DOOM
deliberatív adj. m., pl. deliberatívi; f. deliberatívă, pl. deliberatíve
deliberatul
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberatului
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberau
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberași
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberați
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberați
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberația
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberație
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberației
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberații
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberații
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberațiile
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberațiilor
DELIBERÁȚIE, deliberații, s. f. (Înv.) Deliberare. – Din fr. délibération, lat. deliberatio. DOOM
deliberáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. deliberáția (-ți-a), g.-d. art. deliberáției; pl. deliberáții, art. deliberáțiile (-ți-i-)
deliberaților
DELIBERÁT, -Ă, deliberați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost făcut în mod intenționat, din proprie voință. – V. delibera. Cf. fr. délibéré.
deliberează
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberez
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
delibereze
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberezi
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberând
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberînd
DELIBERÁ, deliberez, vb. I. 1. Intranz. (Despre membrii unei instanțe judecătorești, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun și a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2. Tranz. A decide, a rezolva. – Din fr. délibérer, lat. deliberare. DOOM
deliberá (a ~) vb., ind. prez. 3 delibereáză
deliberări
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
deliberării
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
deliberările
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
deliberărilor
DELIBERÁRE, deliberări, s. f. Acțiunea de a delibera și rezultatul ei; consfătuire, chibzuire; dezbatere, deliberație. – V. delibera. DOOM
deliberáre s. f., g.-d. art. deliberắrii; pl. deliberắri
delicat
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicata
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicate
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicatei
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicatele
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicatelor
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicatesa
DELICATÉSĂ, delicatese, s. f. (Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri și specialități culinare). – Din germ. Delikatesse. DOOM
delicatésă s. f., g.-d. art. delicatései; pl. delicatése
delicatese
DELICATÉSĂ, delicatese, s. f. (Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri și specialități culinare). – Din germ. Delikatesse. DOOM
delicatésă s. f., g.-d. art. delicatései; pl. delicatése
delicatesei
DELICATÉSĂ, delicatese, s. f. (Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri și specialități culinare). – Din germ. Delikatesse. DOOM
delicatésă s. f., g.-d. art. delicatései; pl. delicatése
delicatesele
DELICATÉSĂ, delicatese, s. f. (Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri și specialități culinare). – Din germ. Delikatesse. DOOM
delicatésă s. f., g.-d. art. delicatései; pl. delicatése
delicateselor
DELICATÉSĂ, delicatese, s. f. (Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri și specialități culinare). – Din germ. Delikatesse. DOOM
delicatésă s. f., g.-d. art. delicatései; pl. delicatése
delicatețe
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicatețea
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicateți
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicateții
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicatețile
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicateților
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicateță
DELICATÉȚE, (2) delicateți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este delicat; finețe, gingășie; discreție, subtilitate. 2. Lucru, manifestare etc. delicate. [Var.: delicateță s. f.] – Din fr. délicatesse. DOOM
delicatéțe s. f., art. delicatéțea, g.-d. art. delicatéții; (lucruri, manifestări) pl. delicatéți
delicatul
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicatului
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicați
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicații
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicaților
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. DOOM
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicii
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
deliciile
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
deliciilor
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
delicioasa
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioase
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioasei
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioasele
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioaselor
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicios
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
deliciosul
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
deliciosului
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
deliciosus
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka.
delicioși
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioșii
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
delicioșilor
DELICIÓS, -OÁSĂ, delicioși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Foarte gustos, savuros. ♦ Fig. Extrem de plăcut, încântător, fermecător. – Din fr. délicieux, lat. deliciosus. DOOM
deliciós (-cios) adj. m., pl. delicióși; f. delicioásă, pl. delicioáse
deliciu
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
deliciul
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
deliciului
DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. DOOM
delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)
delict
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delicte
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delictele
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delictelor
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delictual
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictuala
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictuale
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualei
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualele
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualelor
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictuali
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualii
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualilor
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualul
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictualului
DELICTUÁL, -Ă, delictuali, -e, adj. Delictuos. [Pr.: -tu-al] – Cf. delict. DOOM
delictuál (-tu-al) adj. m., pl. delictuáli; f. delictuálă, pl. delictuále
delictul
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delictului
DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. DOOM
delíct s. n., pl. delícte
delictuoasa
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoase
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoasei
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoasele
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoaselor
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuos
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuosul
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuosului
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoși
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoșii
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delictuoșilor
DELICTUÓS, -OÁSĂ, delictuoși, -oase, adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ține de delict; delictual. [Pr.: -tu-os] – Din fr. délictueux. DOOM
delictuós (-tu-os) adj. m., pl. delictuóși; f. delictuoásă, pl. delictuoáse
delicvent
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delicventă
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delicvență
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delicvescent
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescenta
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescente
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescentei
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescentele
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescentelor
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescentul
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescentului
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescența
DELICVESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Proprietate a unor substanțe solide de a fi delicvescente. ♦ Fig. Decadență, degenerare. – Din fr. déliquescence. DOOM
delicvescénță s. f., g.-d. art. delicvescénței
delicvescențe
DELICVESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Proprietate a unor substanțe solide de a fi delicvescente. ♦ Fig. Decadență, degenerare. – Din fr. déliquescence. DOOM
delicvescénță s. f., g.-d. art. delicvescénței
delicvescenței
DELICVESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Proprietate a unor substanțe solide de a fi delicvescente. ♦ Fig. Decadență, degenerare. – Din fr. déliquescence. DOOM
delicvescénță s. f., g.-d. art. delicvescénței
delicvescenți
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescenții
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delicvescenților
DELICVESCÉNT, -Ă, delicvescenți, -te, adj. (Despre substanțe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. – Din fr. déliquescent, lat. deliquescens. DOOM
delicvescént adj. m., pl. delicvescénți; f. delicvescéntă, pl. delicvescénte
delie
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliei
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deligație
DELIGÁȚIE s. f. Aplicație a unui bandaj, a unui aparat sau a unui medicament extern. – Din fr. déligation. DOOM
deligáție (bandajare) (-ți-e) s. f., art. deligáția (-ți-a), g.-d. deligáții, art. deligáției
delii
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
delii
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliii
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliii
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliile
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliilor
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliilor
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
delimita
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitabil
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabila
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabile
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilei
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilele
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilelor
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabili
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilii
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabililor
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilul
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitabilului
DELIMITÁBIL, -Ă, delimitabili, -e, adj. Care poate fi delimitat. – Din fr. délimitable.
delimitai
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitam
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitare
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitare
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delimitarea
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delimitară
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitarăm
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitarăți
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitase
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitasem
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitaseră
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitaserăm
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitaserăți
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitaseși
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitaseți
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitat
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitativ
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativa
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitative
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativei
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativele
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativelor
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativi
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativii
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativilor
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativul
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitativului
DELIMITATÍV, -Ă, delimitativi, -e, adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. – Delimita + suf. -ativ. DOOM
delimitatív (rar) adj. m., pl. delimitatívi; f. delimitatívă, pl. delimitatíve
delimitatoare
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatoarea
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatoarei
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatoarele
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatoarelor
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitator
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatori
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatorii
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatorilor
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatorul
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitatorului
DELIMITATÓR, -OÁRE, delimitatori, -oare, adj. Delimitativ. – Delimita + suf. -tor. DOOM
delimitatór adj. m., pl. delimitatóri; f. sg. și pl. delimitatoáre
delimitau
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitași
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitați
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitează
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitez
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimiteze
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitezi
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitând
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitînd
DELIMITÁ, delimitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) stabili, a (se) fixa limitele unui lucru; a (se) mărgini, a (se) limita. ♦ A (se) contura. ♦ Refl. A-și preciza poziția într-un anumit context. – Din fr. délimiter, lat. delimitare. DOOM
delimitá (a ~) vb., ind. prez. 3 delimiteáză
delimitări
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delimitării
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delimitările
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delimitărilor
DELIMITÁRE, delimitări, s. f. Acțiunea de a (se) delimita și rezultatul ei; fixare a limitelor unui lucru. – V. delimita. DOOM
delimitáre s. f., g.-d. art. delimitắrii; pl. delimitắri
delincvent
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventa
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincvente
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventei
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventele
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventelor
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventul
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincventului
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincvența
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delincvențe
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delincvenței
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delincvențele
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delincvențelor
DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance. DOOM
delincvénță (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvénței; pl. delincvénțe
delincvenți
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincvenții
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delincvenților
DELINCVÉNT, -Ă, delincvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a săvârșit un delict. [Var.: delicvent, -ă s. m. și f.] – Din lat. delinquens, -ntis. Cf. fr. délinquant. DOOM
delincvéntă (-lin-cven-) s. f., g.-d. art. delincvéntei; pl. delincvénte
delinea
DELINEÁ vb. I. tr. (Rar) A trasa conturul unui obiect; a contura. [Pron. -ne-a, p.i. -eez. / < fr. délinéer].
delineare
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delinearea
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delineat
DELINEÁ vb. I. tr. (Rar) A trasa conturul unui obiect; a contura. [Pron. -ne-a, p.i. -eez. / < fr. délinéer].
delineavit
DELINEÁVIT s. n. Cuvânt care însoțește, într-unul din colțurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat. DOOM
delineávit (lat.) (-ne-a-) s. n.
delineavitul
DELINEÁVIT s. n. Cuvânt care însoțește, într-unul din colțurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat. DOOM
delineávit (lat.) (-ne-a-) s. n.
delineavitului
DELINEÁVIT s. n. Cuvânt care însoțește, într-unul din colțurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat. DOOM
delineávit (lat.) (-ne-a-) s. n.
delineări
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delineării
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delineările
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delineărilor
DELINEÁRE s.f. Acțiunea de a delinea. [Pron. -ne-a-. / < delinea].
delint
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delintersa
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersai
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersam
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersare
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersare
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintersarea
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintersară
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersarăm
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersarăți
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersase
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersasem
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersaseră
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersaserăm
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersaserăți
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersaseși
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersaseți
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersat
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersat
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Des1- + linters.
delintersau
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersași
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersați
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersează
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersez
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delinterseze
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersezi
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersând
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersînd
DELINTERSÁ, delintersez, vb. I. Tranz. A îndepărta, pe cale chimică sau mecanică, firele scurte de pe semințele de bumbac egrenate, înainte de decorticarea lor. – Pref. de- + linters. DOOM
delintersá (a ~) vb., ind. prez. 3 delinterseáză
delintersări
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintersării
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintersările
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintersărilor
DELINTERSÁRE, delintersări, s. f. Acțiunea de a delintersa și rezultatul ei. – V. delintersa. DOOM
delintersáre s. f., g.-d. art. delintersắrii; pl. delintersắri
delintul
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delintului
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delinturi
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delinturile
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delinturilor
DELÍNT s.n. Material fibros preparat din lintersul extras de pe semințele de bumbac, care se întrebuințează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine și a mătăsii artificiale. [< fr. délint].
delir
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delira
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirai
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliram
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirant
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
deliranta
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirante
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirantei
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirantele
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirantelor
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirantul
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirantului
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
deliranți
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
deliranții
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
deliranților
DELIRÁNT, -Ă, deliranți, -te, adj. Care este în stare de delir (1), ca de delir. ♦ Fig. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (1); excesiv, exaltat, frenetic. – Din fr. délirant. DOOM
deliránt adj. m., pl. deliránți; f. delirántă, pl. deliránte
delirare
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirare
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delirarea
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delirară
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirarăm
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirarăți
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirase
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirasem
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliraseră
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliraserăm
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliraserăți
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliraseși
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliraseți
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirat
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirau
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirași
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirați
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delire
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delire
delí (-lésc, -ít), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.
delirează
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirele
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirelor
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirez
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delireze
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirezi
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
deliricizare
DELIRICIZÁRE, deliricizări, s. f. Pierdere sau înlăturare a lirismului. – Pref. de- + liricizare.
delirium
DELÍRIUM TRÉMENS loc. s. n. Criză caracterizată prin delir (1), halucinații vizuale sau auditive și tremurături ale feței și ale membrelor, care apare la alcoolicii cronici. [Pr.: -ri-um] – Loc. lat. DOOM
delírium trémens (lat.) (-ri-um) loc. s. n.
delirul
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirului
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
deliruri
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirurile
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirurilor
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire. DOOM
delír s. n., pl. delíruri
delirând
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirînd
DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. DOOM
delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză
delirări
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delirării
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delirările
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delirărilor
DELIRÁRE, delirări, s. f. Acțiunea de a delira și rezultatul ei. – V. delira. DOOM
deliráre s. f., g.-d. art. delirắrii; pl. delirắri
delit
delí (-lésc, -ít), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.
delitescent
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescenta
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescente
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescentei
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescentele
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescentelor
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescentul
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescentului
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescența
DELITESCÉNȚĂ, delitescențe, s. f. Dispariție subită a unei tumori sau a unei inflamații. – Din fr. délitescence. DOOM
delitescénță s. f., g.-d. art. delitescénței; pl. delitescénțe
delitescențe
DELITESCÉNȚĂ, delitescențe, s. f. Dispariție subită a unei tumori sau a unei inflamații. – Din fr. délitescence. DOOM
delitescénță s. f., g.-d. art. delitescénței; pl. delitescénțe
delitescenței
DELITESCÉNȚĂ, delitescențe, s. f. Dispariție subită a unei tumori sau a unei inflamații. – Din fr. délitescence. DOOM
delitescénță s. f., g.-d. art. delitescénței; pl. delitescénțe
delitescențele
DELITESCÉNȚĂ, delitescențe, s. f. Dispariție subită a unei tumori sau a unei inflamații. – Din fr. délitescence. DOOM
delitescénță s. f., g.-d. art. delitescénței; pl. delitescénțe
delitescențelor
DELITESCÉNȚĂ, delitescențe, s. f. Dispariție subită a unei tumori sau a unei inflamații. – Din fr. délitescence. DOOM
delitescénță s. f., g.-d. art. delitescénței; pl. delitescénțe
delitescenți
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescenții
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
delitescenților
DELITESCÉNT, -Ă adj. (Med.) Care prezintă delitescență. [< fr. délitescent].
deliu
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliu
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliul
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliul
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliului
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
deliului
DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli. DOOM
!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)
delius
Delius, denumire purtată de Apollo, fiindcă s-a născut în insula Delos.
delivrență
DELIVRÉNȚĂ s.f. Expulsie sau extracție a placentei după expulzarea fătului. [Cf. fr. délivrance].
delnița
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. d i 1' n y c' a. DOOM
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
delnițe
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. d i 1' n y c' a. DOOM
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
delniței
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. d i 1' n y c' a. DOOM
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
delnițele
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. d i 1' n y c' a. DOOM
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
delnițelor
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. d i 1' n y c' a. DOOM
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
deloc
DELÓC adv. Nicidecum. – De4 + loc. DOOM
de loc (originar, local) prep. + s. n. (este ~ din…; circumstanțial ~)
deloial
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloiala
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloiale
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialei
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialele
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialelor
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloiali
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialii
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialilor
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialul
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
deloialului
DELOIÁL, -Ă adj. (Franțuzism) Incorect, necinstit, nesincer. [Pron. -lo-ial. / < fr. déloyal].
delos
Delos, una dintre insulele Cyclade, denumită mai înainte Ortygia. Acolo s-au născut Apollo și Artemis (v. și Apollo) și tot acolo există un faimos oracol al lui Apollo.
delphi
Delphi, oraș din Phocis, socotit în Antichitate drept centrul universului. Acolo se afla un vestit templu al lui Apollo și tot acolo exista și un faimos oracol.
delphus
Delphus, unul dintre fiii lui Poseidon și întemeietorul cetății Delphi.
delta
DÉLTA, delta, s. m. A patra literă a aflabetului grecesc (în formă de triunghi). ♦ Fig. Simbol al adevărului; p. ext. adevăr. – Din gr. délta. DOOM
délta (literă grecească, adevăr) s. m., pl. délta; (litera) δ, Δ
delta
DÉLTĂ, delte, s. f. Formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. – Din fr. delta. DOOM
déltă (vărsare a unui fluviu) s. f., g.-d. art. déltei; pl. délte
deltaic
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaica
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaice
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicei
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicele
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicelor
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaici
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicii
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicilor
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicul
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaicului
DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. DOOM
deltáic (-ta-ic) adj. m., pl. deltáici; f. deltáică, pl. deltáice
deltaplan
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
deltaplane
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
deltaplanele
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
deltaplanelor
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
deltaplanism
DELTAPLANÍSM s. n. Sport aviatic practicat cu deltaplanul (1); deltaplan (2). – Din fr. deltaplanisme. DOOM
*deltaplanísm (-ta-pla-) s. n.
deltaplanismul
DELTAPLANÍSM s. n. Sport aviatic practicat cu deltaplanul (1); deltaplan (2). – Din fr. deltaplanisme. DOOM
*deltaplanísm (-ta-pla-) s. n.
deltaplanismului
DELTAPLANÍSM s. n. Sport aviatic practicat cu deltaplanul (1); deltaplan (2). – Din fr. deltaplanisme. DOOM
*deltaplanísm (-ta-pla-) s. n.
deltaplanist
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanista
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplaniste
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanistei
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanistele
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanistelor
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanistul
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanistului
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplaniști
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplaniștii
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplaniștilor
DELTAPLANÍST, deltaplaniști, s. m. Pilot sportiv al deltaplanului. – Din fr. deltaplaniste. DOOM
*deltaplaníst (-ta-pla-) s. m., pl. deltaplaníști
deltaplanul
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
deltaplanului
DELTAPLÁN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan. DOOM
*deltaplán (-ta-plan) s. n., pl. deltapláne
delte
DÉLTĂ, delte, s. f. Formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. – Din fr. delta. DOOM
déltă (vărsare a unui fluviu) s. f., g.-d. art. déltei; pl. délte
deltei
DÉLTĂ, delte, s. f. Formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. – Din fr. delta. DOOM
déltă (vărsare a unui fluviu) s. f., g.-d. art. déltei; pl. délte
deltele
DÉLTĂ, delte, s. f. Formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. – Din fr. delta. DOOM
déltă (vărsare a unui fluviu) s. f., g.-d. art. déltei; pl. délte
deltelor
DÉLTĂ, delte, s. f. Formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. – Din fr. delta. DOOM
déltă (vărsare a unui fluviu) s. f., g.-d. art. déltei; pl. délte
deltoid
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoid
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoida
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoide
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoidei
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoidele
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoidelor
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoidul
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoidului
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoizi
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoizii
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deltoizilor
DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. În formă de triunghi. 2. S. m. Mușchi al articulației umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă și capătul humerusului, care determină rotația internă și externă a brațului. – Din fr. deltoïde. DOOM
deltoíd2 s. m., pl. deltoízi
deluleț
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
delulețe
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
delulețele
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
delulețelor
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
delulețul
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
delulețului
DELULÉȚ, delulețe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uleț. DOOM
deluléț (rar) s. n., pl. deluléțe
deluroasa
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroase
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroasei
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroasele
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroaselor
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluros
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
delurosul
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
delurosului
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroși
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroșii
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluroșilor
DELURÓS, -OÁSĂ, deluroși, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os. DOOM
delurós adj. m., pl. deluróși; f. deluroásă, pl. deluroáse
deluvial
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluviala
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluviale
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialei
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialele
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialelor
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluviali
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialii
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialilor
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialul
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvialului
DELUVIÁL, -Ă, deluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care este format din deluvii. [Pr.: -vi-al] – Din it. deluvial. DOOM
*deluviál (sedimentar) (-vi-al) adj. m., pl. deluviáli; f. deluviálă, pl. deluviále
deluvii
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluviile
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluviilor
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluviu
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluviul
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluviului
DELÚVIU, deluvii, s. n. Material sedimentar provenit din alterarea și dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influența apelor de șiroire pe pantele diferiților versanți. – Din lat. diluvium. DOOM
delúviu (sediment) [viu pron. vĭu] s. n., art. delúviul; pl. delúvii, art. delúviile (-vi-i-)
deluzoria
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzorie
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriei
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzorii
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriii
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriile
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriilor
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriu
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriul
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
deluzoriului
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius. DOOM
deluzóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. deluzórie (-ri-e); pl. m. și f. deluzórii
delușoare
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
delușoarele
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
delușoarelor
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
delușor
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
delușorul
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
delușorului
DELUȘÓR, delușoare, s. n. Diminutiv al lui deal; deluț, deluleț. – Deal + suf. -ușor. DOOM
delușór s. n., pl. delușoáre
deluț
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
deluțe
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
deluțele
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
deluțelor
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
deluțul
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
deluțului
DELÚȚ, deluțe, s. n. (Rar) Delușor. – Deal + suf. -uț. DOOM
delúț (rar) s. n., pl. delúțe
delă
DÉLĂ, dele, s. f. (Învechit) 1. Acțiune judiciară, proces, cauză (3). Dela lui moș Neculcea de fel nu era încurcată. La TDRG. ◊ Expr. A da în (sau într-o) delă = a intra în bucluc. 2. Dosar. Mă primblu și eu pintre cele dele cum dă dumnezău. ALECSANDRI, T. I 65. Vulpe ? ciocoi... hrăpitor... molie de dulapuri cu dele afumate. id. T. 1344. ◊ Expr. A pune (ceva) la delă = a da uitării, a pune la dosar.
delăsai
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsam
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsare
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsare
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsarea
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsară
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsarăm
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsarăți
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsase
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsasem
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsaseră
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsaserăm
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsaserăți
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsaseși
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsaseți
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsat
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsau
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsași
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsați
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsând
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsînd
DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepăsare, neglijență față de o muncă începută, a abandona o treabă începută. – Din fr. délaisser. DOOM
!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse
delăsări
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsării
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsările
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsărilor
DELĂSÁRE, delăsări, s. f. Faptul de a se delăsa; nepăsare, neglijență față de o muncă începută. – V. delăsa. DOOM
delăsáre s. f., g.-d. art. delăsắrii; pl. delăsắri
delăsătoare
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoare
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarea
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarea
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarei
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarei
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarele
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarele
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarelor
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătoarelor
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsător
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsător
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsători
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsători
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorii
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorii
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorilor
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorilor
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorul
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorul
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorului
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delăsătorului
DELĂSĂTÓR, -OÁRE, delăsători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se delasă; neglijent, indolent. – Delăsa + suf. -tor. DOOM
*delăsătór adj. m., s. m., pl. delăsătóri; adj. f., s. f. delăsătoáre, pl. delăsătoáre
delătur
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delătura
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturai
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturam
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturare
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturare
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură.
delăturară
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturarăm
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturarăți
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturase
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturasem
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturaseră
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturaserăm
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturaserăți
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturaseși
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturaseți
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturat
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturat
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură.
delăturau
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturași
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturați
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăture
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delături
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturând
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
delăturînd
DELĂTURÁ, delắtur, vb. I. Tranz. (Reg.) A înlătura. – De4 + latură. DOOM
delăturá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 delắtură
dem
DEM- v. demo-.
dem
DEM s.n. (Genet.) Cea mai mică formă de populație. [Pl. -me. / < fr., engl. dem < gr. demos – popor].
dema
DÉMĂ, deme, s. f. Unitate administrativ-teritorială în Grecia antică și în Imperiul Bizantin. – Din fr. dème.
demachia
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiai
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiam
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiant
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiant
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianta
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianta
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiante
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiante
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantei
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantei
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantele
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantele
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantelor
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantelor
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantul
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantul
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantului
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiantului
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianți
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianți
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianții
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianții
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianților
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachianților
DEMACHIÁNT, -Ă, demachianți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care demachiază. [Pr.: -chi-ant. – Pl. și: (m.) demachianți] – Din fr. démaquillant. DOOM
*demachiánt2 (-chi-ant) s. n., pl. demachiánte
demachiară
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiarăm
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiarăți
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiase
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiasem
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiaseră
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiaserăm
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiaserăți
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiaseși
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiaseți
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiat
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiat
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiat
DEMACHIÁT1 s. n. Demachiere. [Pr.: -chi-at] – V. demachia. DOOM
*demachiát (-chi-at) s. n.
demachiata
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiate
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiatei
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiatele
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiatelor
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiatul
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiatului
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiau
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiază
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiași
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiați
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiați
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiații
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachiaților
DEMACHIÁT2, -Ă, demachiați, -te, adj. Cu machiajul sau fardul șters de pe obraz, ochi etc. [Pr.: -chi-at] – V. demachia.
demachie
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiem
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiere
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiere
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachierea
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachieri
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachierii
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachierile
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachierilor
DEMACHIÉRE, demachieri, s. f. Acțiunea de a (se) demachia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. demachia. DOOM
demachiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. demachiérii; pl. demachiéri
demachiez
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachieze
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiezi
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demachiind
DEMACHIÁ, demachiez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) șterge machiajul sau fardul. [Pr.: -chi-a] – Din fr. démaquiller. DOOM
demachiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 demachiáză, 1 pl. demachiém (-chi-em); conj. prez. 3 să demachiéze; ger. demachiínd (-chi-ind)
demagnetiza
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizai
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizam
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizant
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizanta
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizante
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizantei
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizantele
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizantelor
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizantul
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizantului
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizanți
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizanții
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizanților
DEMAGNETIZÁNT, -Ă, demagnetizanți, -te, adj. Care produce demagnetizare. – Din fr. démagnétisant. DOOM
demagnetizánt adj. m., pl. demagnetizánți; f. demagnetizántă, pl. demagnetizánte
demagnetizare
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizare
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagnetizarea
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagnetizară
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizarăm
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizarăți
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizase
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizasem
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizaseră
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizaserăm
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizaserăți
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizaseși
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizaseți
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizat
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizat
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizata
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizate
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizatei
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizatele
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizatelor
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizatul
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizatului
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizau
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizași
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizați
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizați
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizații
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizaților
DEMAGNETIZÁT, -Ă, demagnetizați, -te, adj. Care și-a pierdut proprietățile magnetice. – V. demagnetiza.
demagnetizează
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizez
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizeze
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizezi
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizoare
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizoarele
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizoarelor
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizor
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizorul
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizorului
DEMAGNETIZÓR, demagnetizoare, s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. – Din fr. démagnétiseur.
demagnetizând
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizînd
DEMAGNETIZÁ, demagnetizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face ca un corp să-și piardă proprietățile magnetice. – Din fr. démagnétiser. DOOM
demagnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demagnetizeáză
demagnetizări
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagnetizării
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagnetizările
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagnetizărilor
DEMAGNETIZÁRE, demagnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demagnetiza și rezultatul ei. – V. demagnetiza. DOOM
demagnetizáre s. f., g.-d. art. demagnetizắrii; pl. demagnetizắri
demagog
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagoga
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagoge
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogei
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogele
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogelor
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogi
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogia
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogic
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogica
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogice
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicei
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicele
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicelor
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogici
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicii
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicilor
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicul
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogicului
DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique. DOOM
demagógic adj. m., pl. demagógici; f. demagógică, pl. demagógice
demagogie
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogiei
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogii
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogii
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogiile
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogiilor
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie. DOOM
demagogíe s. f., art. demagogía, g.-d. art. demagogíei; pl. demagogíi, art. demagogíile
demagogilor
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogul
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demagogului
DEMAGÓG, -Ă, demagogi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase etc. – Din fr. démagogue. DOOM
demagógă (rar) s. f., g.-d. art. demagógei; pl. demagóge
demanganizare
DEMANGANIZÁRE s.f. Operația de eliminare din apă a oxizilor de mangan. [După fr. démanganisation].
demantela
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelai
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelam
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelare
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelară
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelarăm
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelarăți
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelase
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelasem
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelaseră
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelaserăm
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelaserăți
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelaseși
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelaseți
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelat
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelau
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelași
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelați
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelează
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelez
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demanteleze
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelezi
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelând
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demantelînd
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler. DOOM
*demantelá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 demanteleáză
demara
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarai
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraj
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demaraje
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demarajele
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demarajelor
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demarajul
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demarajului
DEMARÁJ, demaraje, s. n. 1. Demarare. 2. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). 3. Început al unei activități. 4. Fig. (Sport) Avânt, forță, viteză cu care se pornește într-o cursă, într-o întrecere etc. – Din fr. démarrage. DOOM
demaráj s. n., pl. demaráje
demaram
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarare
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarare
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demararea
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demarară
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demararăm
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demararăți
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarase
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarasem
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraseră
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraserăm
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraserăți
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraseși
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaraseți
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarat
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarat
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. (Sport) A-și lua avânt, a porni în viteză (într-o cursă). – Din fr. démarrer.
demarau
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarași
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarați
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarca
DEMARCÁ, demarchez, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [Prez. ind. și: demárc] – Din fr. démarquer. DOOM
!demarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 demarcheáză/demárcă
demarca
DEMARCÁ, demarchez, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [Prez. ind. și: demárc] – Din fr. démarquer.
demarcaj
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcaje
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcajele
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcajelor
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcajul
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcajului
DEMARCÁJ, demarcaje, s. n. Demarcare. ♦ Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. – Din fr. démarquage. DOOM
demarcáj s. n., pl. demarcáje
demarcare
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcarea
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcat
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcata
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcate
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcatei
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcatele
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcatelor
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcativ
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativa
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcative
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativei
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativele
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativelor
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativi
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativii
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativilor
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativul
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcativului
DEMARCATÍV, -Ă, demarcativi, -e, adj. De demarcație. – Din fr. démarcatif. DOOM
*demarcatív adj. m., pl. demarcatívi; f. demarcatívă, pl. demarcatíve
demarcatul
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcatului
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcați
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcația
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcație
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcației
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcații
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcații
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcațiile
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcațiilor
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcaților
DEMARCÁT, -Ă, demarcați, -te, adj. 1. (Despre suprafețe, spații etc.) Care este delimitat printr-o linie de demarcație. 2. (Despre sportivi angajați într-un meci, într-o întrecere) Care a scăpat de sub urmărirea adversarului. – V. demarca.
demarcațional
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționala
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționale
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalei
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalele
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalelor
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționali
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalii
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalilor
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalul
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcaționalului
DEMARCAȚIONÁL, -Ă adj. (Cu caracter) de demarcație. [Pron. -ți-o-. / < demarcație + -onal].
demarcațiune
DEMARCAȚIÚNE s. f. v. demarcație. DOOM
demarcáție (-ți-e) s. f., art. demarcáția (-ți-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (-ți-i-)
demarcări
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcării
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcările
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarcărilor
DEMARCÁRE, demarcări, s. f. Acțiunea de a (se) demarca și rezultatul ei. – V. demarca. DOOM
demarcáre s. f., g.-d. art. demarcắrii; pl. demarcắri
demarează
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarez
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demareze
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarezi
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demaroare
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demaroarele
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demaroarelor
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demaror
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demarorul
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demarorului
DEMARÓR, demaroare, s. n. Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. – Din fr. démarreur. DOOM
demarór s. n., pl. demaroáre
demarând
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarînd
DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. A-și lua avânt, a porni în viteză – Din fr. démarrer. DOOM
demará (a ~) vb., ind. prez. 3 demareáză
demarări
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demarării
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demarările
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demarărilor
DEMARÁRE, demarări, s. f. Acțiunea de a demara și rezultatul ei; demaraj. – V. demara. DOOM
demaráre s. f., g.-d. art. demarắrii; pl. demarắri
demasc
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demasca
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascabil
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabila
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabile
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilei
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilele
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilelor
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabili
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilii
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabililor
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilul
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascabilului
DEMASCÁBIL, -Ă, demascabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi demascat. – Demasca + suf. -bil.
demascai
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascam
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascare
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascare
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
demascarea
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
demascară
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascarăm
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascarăți
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascase
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascasem
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascaseră
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascaserăm
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascaserăți
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascaseși
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascaseți
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascat
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascat
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer.
demascau
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascași
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascați
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demasculiniza
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizai
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizam
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizare
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizare
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demasculinizarea
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demasculinizară
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizarăm
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizarăți
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizase
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizasem
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizaseră
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizaserăm
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizaserăți
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizaseși
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizaseți
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizat
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizat
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizata
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizate
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizatei
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizatele
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizatelor
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizatul
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizatului
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizau
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizași
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizați
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizați
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizații
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizaților
DEMASCULINIZÁT, -Ă, demasculinizați, -te, adj. Care și-a pierdut trăsăturile bărbătești. – V. demasculiniza.
demasculinizează
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizez
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizeze
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizezi
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizând
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizînd
DEMASCULINIZÁ, demasculinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterele de bărbat. – Din fr. démasculiniser. DOOM
*demasculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demasculinizeáză
demasculinizări
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demasculinizării
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demasculinizările
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demasculinizărilor
DEMASCULINIZÁRE, demasculinizări, s. f. Faptul de a (se) demasculiniza. – V. demasculiniza.
demascând
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascînd
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demascări
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
demascării
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
demascările
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
demascărilor
DEMASCÁRE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. – V. demasca. DOOM
demascáre s. f., g.-d. art. demascắrii; pl. demascắri
dematerializa
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializai
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializam
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializare
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializare
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
dematerializarea
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
dematerializară
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializarăm
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializarăți
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializase
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializasem
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializaseră
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializaserăm
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializaserăți
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializaseși
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializaseți
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializat
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializat
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializata
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializate
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializatei
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializatele
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializatelor
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializatul
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializatului
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializau
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializași
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializați
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializați
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializații
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializaților
DEMATERIALIZÁT, -Ă, dematerializați, -te, adj. Care a pierdut caracterele evidente ale materiei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa.
dematerializează
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializez
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializeze
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializezi
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializând
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializînd
DEMATERIALIZÁ, dematerializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde caracteristicile materiei sau chiar materia. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. dématérialiser. DOOM
dematerializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 dematerializeáză
dematerializări
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
dematerializării
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
dematerializările
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
dematerializărilor
DEMATERIALIZÁRE, dematerializări, s. f. Acțiunea de a (se) dematerializa și rezultatul ei. [Pr.: -ri-a-] – V. dematerializa. DOOM
dematerializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. dematerializắrii; pl. dematerializắri
demaște
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
demaști
DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. și refl. 1. A(-și) scoate masca. 2. Fig. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-și) da pe față planurile, acțiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acțiune ascunsă. – Din fr. démasquer. DOOM
demascá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. demáști, 3 demáscă; conj. prez. 3 să demáște
deme
DÉMĂ, deme, s. f. Unitate administrativ-teritorială în Grecia antică și în Imperiul Bizantin. – Din fr. dème.
demei
DÉMĂ, deme, s. f. Unitate administrativ-teritorială în Grecia antică și în Imperiul Bizantin. – Din fr. dème.
demele
DÉMĂ, deme, s. f. Unitate administrativ-teritorială în Grecia antică și în Imperiul Bizantin. – Din fr. dème.
demelor
DÉMĂ, deme, s. f. Unitate administrativ-teritorială în Grecia antică și în Imperiul Bizantin. – Din fr. dème.
dement
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dement
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementa
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementa
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demente
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demente
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementei
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementei
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementele
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementele
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementelor
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementelor
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementul
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementul
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementului
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
dementului
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demența
DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia. DOOM
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demențe
DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia. DOOM
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demenței
DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia. DOOM
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demențele
DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia. DOOM
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demențelor
DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia. DOOM
deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
demenți
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demenți
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demențial
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențiala
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențiale
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialei
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialele
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialelor
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențiali
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialii
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialilor
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialul
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demențialului
DEMENȚIÁL, -Ă, demențiali, -e, adj. Caracteristic unui nebun, care denotă nebunie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. démentiel. DOOM
demențiál (-ți-al) adj. m., pl. demențiáli; f. demențiálă, pl. demențiále
demenții
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demenții
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demenților
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demenților
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. DOOM
demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte
demers
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demersul
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demersului
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demersum
BRĂDÍȘ, brădișuri, s. n. 1. Brădet. 2. Numele unor plante erbacee acvatice cu tulpina lungă, subțire și foarte ramificată și cu frunzele în formă de ace (Ceratophyllum și Myriophyllum). ♦ Porțiune dintr-o apă acoperită cu această plantă. – Brad + suf. -iș.
demersuri
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demersurile
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demersurilor
DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De4 + mers (după fr. démarche). DOOM
demérs s. n., pl. demérsuri
demetana
DEMETANÁ vb. I. v. demetaniza.
demetanare
DEMETANÁRE s.f. v. demetanizare.
demetanat
DEMETANÁ vb. I. v. demetaniza.
demetaniza
DEMETANIZÁ vb. I. tr. A îndepărta metanul din hidrocarburi. [Var. demetana vb. I. / et. incertă].
demetanizare
DEMETANIZÁRE s.f. Acțiunea de a demetaniza și rezultatul ei. [Var. demetanare s.f. / < demetaniza].
demetanizat
DEMETANIZÁ vb. I. tr. A îndepărta metanul din hidrocarburi. [Var. demetana vb. I. / et. incertă].
demeter
Deo, denumire purtată de zeița Demeter.
demetra
Demetra = Demeter.
demi
DEMI- Element de compunere însemnând „(pe) jumătate”, „(relativ) puțin”, „parțial”, care servește la formarea unor substantive și adjective ca: demipensiune.
demilitariza
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizai
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizam
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizare
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizare
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demilitarizarea
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demilitarizară
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizarăm
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizarăți
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizase
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizasem
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizaseră
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizaserăm
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizaserăți
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizaseși
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizaseți
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizat
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizat
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizata
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizate
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizatei
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizatele
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizatelor
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizatul
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizatului
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizau
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizași
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizați
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizați
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizații
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizaților
DEMILITARIZÁT, -Ă, demilitarizați, -te, adj. (Despre țări, teritorii etc.) Care a fost lipsit de armată, de fortificații sau de industrie militară. ◊ Zonă demilitarizată = fâșie de teritoriu (de-a lungul graniței dintre două state) în care se interzice, prin convenții internaționale, să se construiască fortificații, instalații militare etc. sau să se țină forțe armate. – V. demilitariza.
demilitarizează
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizez
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizeze
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizezi
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizând
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizînd
DEMILITARIZÁ, demilitarizez, vb. I. Tranz. A desființa total sau parțial, în urma unei convenții internaționale, forțele armate, armamentul, instalațiile și orice activitate cu caracter militar, într-o regiune, o țară etc. ♦ A reda caracterul civil unor instituții, întreprinderi etc. militarizate. – Din fr. démilitariser. DOOM
demilitarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demilitarizeáză
demilitarizări
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demilitarizării
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demilitarizările
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demilitarizărilor
DEMILITARIZÁRE, demilitarizări, s. f. Acțiunea de a demilitariza și rezultatul ei. – V. demilitariza. DOOM
demilitarizáre s. f., g.-d. art. demilitarizắrii; pl. demilitarizắri
demimond
DEMIMÓND s.n. (Franțuzism) Lumea femeilor declasate, de moravuri ușoare. [< fr. demi-monde].
demimonden
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondena
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondene
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenei
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenele
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenelor
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondeni
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenii
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenilor
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenul
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenului
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondén adj. m., pl. demimondéni; f. demimondénă, pl. demimondéne
demimondenă
DEMIMONDÉN, -Ă, demimondeni, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv.) Femeie cu purtări ușuratice; cochetă. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1) sau la apucăturile ei. – Din fr. démi-mondaine. DOOM
!demimondénă (înv.) s. f., g.-d. art. demimondénei; pl. demimondéne
demimondul
DEMIMÓND s.n. (Franțuzism) Lumea femeilor declasate, de moravuri ușoare. [< fr. demi-monde].
demimondului
DEMIMÓND s.n. (Franțuzism) Lumea femeilor declasate, de moravuri ușoare. [< fr. demi-monde].
demimondă
DEMIMÓNDĂ, demimonde, s. f. (Franțuzism) Demimondenă. – Din fr. demi-monde.
demina
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminai
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminam
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminare
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminare
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
deminarea
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
deminară
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminarăm
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminarăți
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminase
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminasem
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminaseră
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminaserăm
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminaserăți
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminaseși
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminaseți
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminat
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminat
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminata
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminate
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminatei
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminatele
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminatelor
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminatul
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminatului
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminau
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminași
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminați
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminați
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminații
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminaților
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer.
deminează
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
demineraliza
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizai
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizam
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizare
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizare
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
demineralizarea
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
demineralizară
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizarăm
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizarăți
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizase
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizasem
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizaseră
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizaserăm
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizaserăți
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizaseși
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizaseți
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizat
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizat
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser.
demineralizau
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizași
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizați
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizează
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizez
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizeze
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizezi
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizând
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizînd
DEMINERALIZÁ, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componenții minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Refl. (Despre substanțe organice) A-și pierde componenții minerali. – Din fr. déminéraliser. DOOM
demineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineralizeáză
demineralizări
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
demineralizării
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
demineralizările
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
demineralizărilor
DEMINERALIZÁRE, demineralizări, s. f. Eliminare a componenților minerali dintr-o substanță de natură organică. ♦ Sărăcire a organismului, mai ales a articulațiilor, de sărurile anorganice proprii. – V. demineraliza. DOOM
demineralizáre s. f., g.-d. art. demineralizắrii; pl. demineralizắri
deminez
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
demineze
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminezi
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminând
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminînd
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăța un loc de mine explozive. – Din fr. déminer. DOOM
deminá (a ~) vb., ind. prez. 3 demineáză
deminări
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
deminării
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
deminările
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
deminărilor
DEMINÁRE, deminări, s. f. Acțiunea de a demina și rezultatul ei. – V. demina. DOOM
demináre s. f., g.-d. art. deminắrii; pl. deminắri
demipensiune
DEMIPENSIÚNE, demipensiuni, s. f. Pensiune în care se asigură o singură masă pe zi. – Demi- + pensiune. DOOM
*demipensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. demipensiúnii; pl. demipensiúni
demis
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demis
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisa
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demise
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demise
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisec
DEMISÉC, demiseci, adj. invar. (Despre vinuri) Care are un gust intermediar între dulce și sec. – Din fr. demi-sec. DOOM
demiséc (vin ~) adj. m.; pl. f. demiséci
demisei
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demisei
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisele
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demiselor
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demiseră
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiserăm
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiserăți
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisese
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisesem
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseseră
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseserăm
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseserăți
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseseși
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseseți
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiseși
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demisia
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisie
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisiei
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisii
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisiile
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisiilor
DIMÍSIE s. f. v. demisie. DOOM
demísie (-si-e) s. f., art. demísia (-si-a), g.-d. art. demísiei; pl. demísii, art. demísiile (-si-i-)
demisiona
DEMISIONÁ, demisionez, vb. I. Intranz. A-și prezenta demisia. [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionner. DOOM
demisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 demisioneáză
demisionar
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionara
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionare
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionare
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionarea
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionarei
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarele
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarelor
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionari
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarii
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarilor
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarul
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionarului
DEMISIONÁR, -Ă, demisionari, -e, adj. Care demisionează sau a demisionat (recent). [Pr.: -si-o-] – Din fr. démissionnaire. DOOM
demisionár (-si-o-) adj. m., pl. demisionári; f. demisionáră, pl. demisionáre
demisionat
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionata
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionate
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionatei
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionatele
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionatelor
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionatul
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionatului
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionați
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionații
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionaților
DEMISIONÁT, -Ă, demisionați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a retras prin cerere dintr-o funcție, o activitate etc.; care și-a prezentat demisia. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionită
demisionită, demisionite s. f. (pub., peior.) demisie simptomatică a mai multor persoane dintr-o funcție publică, într-un interval de timp relativ scurt.
demisionări
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionării
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionările
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisionărilor
DEMISIONÁRE, demisionări, s. f. Acțiunea de a demisiona. [Pr.: -si-o-] – V. demisiona.
demisiune
DEMISIÚNE s.f. v. demisie.
demisol
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demisolul
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demisolului
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demisoluri
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demisolurile
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demisolurilor
DEMISÓL, demisoluri, s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. – Demi- + sol. DOOM
demisól s. n., pl. demisóluri
demistific
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistifica
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificai
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificam
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificare
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificare
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demistificarea
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demistificară
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificarăm
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificarăți
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificase
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificasem
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificaseră
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificaserăm
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificaserăți
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificaseși
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificaseți
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificat
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificat
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificata
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificate
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificatei
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificatele
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificatelor
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificatoare
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatoarea
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatoarei
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatoarele
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatoarelor
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificator
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatori
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatorii
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatorilor
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatorul
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatorului
DEMISTIFICATÓR, -OÁRE, demistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care demistifică. – Demistifica + suf. -tor.
demistificatul
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificatului
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificau
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificași
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificați
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificați
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificații
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistificaților
DEMISTIFICÁT, -Ă, demistificați, -te, adj. Care a fost readus la ipostaza reală, după ce fusese denaturat. – V. demistifica.
demistifice
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistifici
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificând
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificînd
DEMISTIFICÁ, demistífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mistificator. ♦ A demitiza. – După fr. démystifier. DOOM
*demistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 demistífică
demistificări
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demistificării
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demistificările
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demistificărilor
DEMISTIFICÁRE, demistificări, s. f. Acțiunea de a demistifica și rezultatul ei. – V. demistifica.
demisul
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demisului
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demit
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demite
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demitea
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiteai
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiteam
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiteau
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiteați
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demitem
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demitenta
DEMITÉNTĂ s. f. Tentă între luminos și întunecat într-o pictură sau gravură. – Din fr. demi-teinte. DOOM
demiténtă s. f., g.-d. art. demiténtei; pl. demiténte
demitente
DEMITÉNTĂ s. f. Tentă între luminos și întunecat într-o pictură sau gravură. – Din fr. demi-teinte. DOOM
demiténtă s. f., g.-d. art. demiténtei; pl. demiténte
demitentei
DEMITÉNTĂ s. f. Tentă între luminos și întunecat într-o pictură sau gravură. – Din fr. demi-teinte. DOOM
demiténtă s. f., g.-d. art. demiténtei; pl. demiténte
demitentele
DEMITÉNTĂ s. f. Tentă între luminos și întunecat într-o pictură sau gravură. – Din fr. demi-teinte. DOOM
demiténtă s. f., g.-d. art. demiténtei; pl. demiténte
demitentelor
DEMITÉNTĂ s. f. Tentă între luminos și întunecat într-o pictură sau gravură. – Din fr. demi-teinte. DOOM
demiténtă s. f., g.-d. art. demiténtei; pl. demiténte
demitență
DEMITÉNȚĂ s.f. Tentă între clar și întunecat într-o pictură sau gravură. [< fr. demi-teinte].
demitere
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demitere
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiterea
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiteri
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiterii
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiterile
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiterilor
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite. DOOM
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
demiteți
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demitiza
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizai
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizam
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizant
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizanta
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizante
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizantei
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizantele
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizantelor
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizantul
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizantului
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizanți
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizanții
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizanților
DEMITIZÁNT, -Ă, demitizanți, -te, adj. Care demitizează; demitizator. – Demitiza + suf. -ant. DOOM
*demitizánt adj. m., pl. demitizánți; f. demitizántă, pl. demitizánte
demitizare
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizare
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demitizarea
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demitizară
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizarăm
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizarăți
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizase
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizasem
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizaseră
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizaserăm
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizaserăți
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizaseși
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizaseți
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizat
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizat
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizata
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizate
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizatei
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizatele
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizatelor
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizatoare
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatoarea
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatoarei
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatoarele
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatoarelor
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizator
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatori
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatorii
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatorilor
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatorul
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatorului
DEMITIZATÓR, -OÁRE, demitizatori, -oare, adj. Demitizant. – Demitiza + suf. -tor.
demitizatul
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizatului
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizau
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizași
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizați
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizați
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizații
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizaților
DEMITIZÁT, -Ă, demitizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul mitic. – V. demitiza.
demitizează
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizez
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizeze
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizezi
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizând
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizînd
DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă; a demistifica. – Cf. it. demitizzare. DOOM
*demitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demitizeáză
demitizări
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demitizării
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demitizările
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demitizărilor
DEMITIZÁRE, demitizări, s. f. Acțiunea de a demitiza. – V. demitiza. DOOM
demitizáre s. f., g.-d. art. demitizắrii; pl. demitizắri
demită
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demiu
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demiul
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demiului
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demiurg
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiurgi
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiurgic
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgica
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgice
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicei
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicele
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicelor
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgici
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicii
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicilor
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicul
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgicului
DEMIÚRGIC, -Ă, demiurgici, -ce, adj. De demiurg. [Pr.: -mi-ur-] – Din fr. démiurgique. DOOM
demiúrgic (-mi-ur-) adj. m., pl. demiúrgici; f. demiúrgică, pl. demiúrgice
demiurgii
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiurgilor
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiurgul
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiurgului
DEMIÚRG, demiurgi, s. m. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului divin care a făurit lumea; Creatorul Universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. demiurge. DOOM
!demiúrg (-mi-urg) s. m., pl. demiúrgi
demiuri
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demiurile
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demiurilor
DEMÍU, demiuri, s. f. Pardesiu gros, mai puțin călduros decât paltonul. – Din fr. [paletot de] demi[-saison], DOOM
demíu s. n., art. demíul; pl. demíuri
demivoleu
DEMIVOLÉU, demivoleuri, s. n. Lovitură (la tenis) prin care mingea este expediată imediat după contactul ei cu solul. – Din fr. demi-volée. DOOM
demivoléu s. n., art. demivoléul; pl. demivoléuri
demixta
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtai
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtam
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtare
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtare
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demixtarea
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demixtară
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtarăm
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtarăți
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtase
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtasem
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtaseră
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtaserăm
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtaserăți
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtaseși
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtaseți
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtat
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtat
DEMIXTÁT, -Ă, demixtați, -te, adj. (Despre clase, școli etc.) Care grupează separat fetele și băieții. – V. demixta.
demixtau
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtași
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtați
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtează
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtez
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixteze
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtezi
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtând
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtînd
DEMIXTÁ, demixtez, vb. I. Tranz. A despărți în școli sau clase diferite fetele de băieți. – Pref. de- + mixt. DOOM
*demixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 demixteáză
demixtări
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demixtării
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demixtările
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demixtărilor
DEMIXTÁRE, demixtări, s. f. Acțiunea de a demixta. – V. demixta.
demiși
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demișii
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demișilor
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
demiți
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demițând
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demițînd
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere. DOOM
demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís
demn
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demna
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnacior
demna cior! expr. (țig., intl.) m-ai trădat!
demne
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnei
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnele
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnelor
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demni
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnii
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnilor
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnitar
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitari
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitarii
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitarilor
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitarul
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitarului
DEMNITÁR, demnitari, s. m. Înalt funcționar al statului. – Din fr. dignitaire (după demn). DOOM
demnitár s. m., pl. demnitári
demnitate
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnitatea
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnități
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnității
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnitățile
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnităților
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). DOOM
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți
demnul
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demnului
DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DOOM
demn adj. m., pl. demni; f. démnă, pl. démne
demo
DEMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) popor”, „popular”, „populație”. [Var. dem-. / < fr. démo-, it. demo-, cf. gr. demos].
demoazela
DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle. DOOM
demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle
demoazele
DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle. DOOM
demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle
demoazelei
DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle. DOOM
demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle
demoazelele
DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle. DOOM
demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle
demoazelelor
DEMOAZÉLĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle. DOOM
demoazélă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazélei; pl. demoazéle
demobiliza
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizai
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizam
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizare
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizare
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
demobilizarea
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
demobilizară
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizarăm
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizarăți
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizase
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizasem
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizaseră
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizaserăm
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizaserăți
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizaseși
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizaseți
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizat
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizat
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizata
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizate
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizatei
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizatele
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizatelor
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizatoare
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatoarea
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatoarei
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatoarele
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatoarelor
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizator
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatori
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatorii
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatorilor
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatorul
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatorului
DEMOBILIZATÓR, -OÁRE, demobilizatori, -oare, adj. Care demobilizează (2); descurajant. – Demobiliza + suf. -tor. DOOM
demobilizatór adj. m., pl. demobilizatóri; f. sg. și pl. demobilizatoáre
demobilizatul
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizatului
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizau
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizași
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizați
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizați
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizații
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizaților
DEMOBILIZÁT, -Ă, demobilizați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Lăsat la vatră. 2. Fig. Cu puterea de luptă slăbită, lipsit de energie. – V. demobiliza.
demobilizează
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizez
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizeze
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizezi
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizând
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizînd
DEMOBILIZÁ, demobilizez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa la vatră trupele mobilizate, a trece armata la starea de pace. 2. Fig. A face să slăbească forța combativă, vigoarea, tenacitatea cuiva; a descuraja. – Din fr. démobiliser. DOOM
demobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demobilizeáză
demobilizări
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
demobilizării
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
demobilizările
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
demobilizărilor
DEMOBILIZÁRE, demobilizări, s. f. Acțiunea de a demobiliza și rezultatul ei. – V. demobiliza. DOOM
demobilizáre s. f., g.-d. art. demobilizắrii; pl. demobilizắri
democrat
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrat
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrata
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrata
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrate
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrate
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratei
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratei
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratele
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratele
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratelor
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratelor
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratic
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democratica
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democratice
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticei
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticele
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticelor
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democratici
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticii
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticilor
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticul
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democraticului
DEMOCRÁTIC, -Ă, democratici, -ce, adj. Care aparține democrației, caracteristic, propriu democrației; bazat, organizat pe principiile democrației; democrat (2). – Din fr. démocratique. DOOM
burghézo-democrátic (-mo-cra-) adj. m., pl. burghézo-democrátici; f. burghézo-democrátică, pl. burghézo-democrátice
democratism
DEMOCRATÍSM s. n. Totalitatea principiilor care exprimă, garantează și asigură realizarea libertăților democratice. – Din fr. démocratisme. Cf. rus. demokratizm. DOOM
democratísm (-mo-cra-) s. n.
democratismul
DEMOCRATÍSM s. n. Totalitatea principiilor care exprimă, garantează și asigură realizarea libertăților democratice. – Din fr. démocratisme. Cf. rus. demokratizm. DOOM
democratísm (-mo-cra-) s. n.
democratismului
DEMOCRATÍSM s. n. Totalitatea principiilor care exprimă, garantează și asigură realizarea libertăților democratice. – Din fr. démocratisme. Cf. rus. demokratizm. DOOM
democratísm (-mo-cra-) s. n.
democratiza
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizabil
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabila
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabile
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilei
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilele
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilelor
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabili
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilii
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabililor
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilul
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizabilului
DEMOCRATIZÁBIL, -Ă, democratizabili, -e, adj. Care poate fi democratizat. – Democratiza + suf. -bil.
democratizai
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizam
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizare
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizare
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratizarea
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratizară
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizarăm
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizarăți
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizase
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizasem
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizaseră
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizaserăm
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizaserăți
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizaseși
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizaseți
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizat
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizat
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser.
democratizau
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizași
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizați
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizează
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizez
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizeze
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizezi
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizând
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizînd
DEMOCRATIZÁ, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o instituție etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. démocratiser. DOOM
democratizá (a ~) (-mo-cra-) vb., ind. prez. 3 democratizeáză
democratizări
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratizării
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratizările
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratizărilor
DEMOCRATIZÁRE, democratizări, s. f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. – V. democratiza. DOOM
democratizáre (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratizắrii; pl. democratizắri
democratul
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratul
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratului
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratului
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democratura
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature. DOOM
*democratúră (livr.) (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratúrii; pl. democratúri
democraturi
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature. DOOM
*democratúră (livr.) (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratúrii; pl. democratúri
democraturii
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature. DOOM
*democratúră (livr.) (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratúrii; pl. democratúri
democraturile
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature. DOOM
*democratúră (livr.) (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratúrii; pl. democratúri
democraturilor
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature. DOOM
*democratúră (livr.) (-mo-cra-) s. f., g.-d. art. democratúrii; pl. democratúri
democrați
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrați
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrația
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democrație
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democrației
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democrații
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrații
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrații
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democrațiile
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democrațiilor
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie. DOOM
democrațíe (-mo-cra-) s. f., art. democrațía, g.-d. art. democrațíei; pl. democrațíi, art. democrațíile
democraților
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democraților
DEMOCRÁT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate. DOOM
*democrát-creștín (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrát-creștíni; adj. f., s. f. democrát-creștínă, pl. democrát-creștíne
democrațiune
DEMOCRAȚIÚNE s.f. v. democrație.
demoda
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodai
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodam
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodare
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodare
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demodarea
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demodară
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodarăm
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodarăți
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodase
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodasem
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodaseră
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodaserăm
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodaserăți
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodaseși
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodaseți
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodat
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodat
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodata
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodate
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodatei
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodatele
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodatelor
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodatul
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodatului
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodau
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodași
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodați
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodați
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodații
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodaților
DEMODÁT, -Ă, demodați, -te, adj. Care nu mai este la modă; învechit, perimat. – V. demoda. Cf. fr. démodé.
demodează
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodex
DEMODÉX s.m. (Zool.) Parazit din ordinul acarienilor, mic, vermiform, întâlnit la animale și la om, unde pare să fie agentul patogen al acneei. [< fr. demodex].
demodez
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodeze
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodezi
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodoc
Demodoc = Demodocus.
demodocus
Demodocus 1. Aed lăsat de către Agamemnon – cînd a plecat în războiul troian – ca s-o îndrume și s-o ocrotească pe Clytaemnestra. N-a putut-o feri însă de dragostea pentru Aegisthus. 2. Aed care a cîntat în palatul lui Alcinous, în prezența lui Odysseus.
demodulare
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodularea
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodulatoare
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulatoarele
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulatoarelor
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulator
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulatorul
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulatorului
DEMODULATÓR, demodulatoare, s. n. Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulația. – Din germ. Demodulator, fr. démodulateur. DOOM
demodulatór s. n., pl. demodulatoáre
demodulația
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulație
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulației
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulații
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulațiile
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulațiilor
DEMODULÁȚIE, demodulații, s. f. Separare a oscilației de frecvență joasă de unda purtătoare de înaltă frecvență. – Din germ. Demodulation, fr. démodulation. DOOM
demoduláție (-ți-e) s. f., art. demoduláția (-ți-a), g.-d. art. demoduláției; pl. demoduláții, art. demoduláțiile (-ți-i-)
demodulări
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodulării
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodulările
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodulărilor
DEMODULÁRE s.f. Demodulație. [Cf. fr. démodulation].
demodând
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodînd
DEMODÁ, demodez, vb. I. Refl. A înceta să mai fie la modă. – Din fr. démoder. DOOM
!demodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodeáză
demodări
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demodării
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demodările
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demodărilor
DEMODÁRE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare. – V. demoda. DOOM
demodáre s. f., g.-d. art. demodắrii; pl. demodắri
demofobia
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofobie
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofobiei
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofobii
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofobiile
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofobiilor
DEMOFOBÍE s. f. Teamă patologică de mulțime. – Din fr. démophobie. DOOM
*demofobíe (rar) (-bi-e) s. f., g.-d. demofobíi, art. demofobíei
demofonte
Demofonte = Demopho(o)n.
demograf
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografa
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografe
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografei
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografele
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografelor
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografi
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografia
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografic
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demografica
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demografice
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficei
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficele
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficelor
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demografici
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficii
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficilor
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficul
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demograficului
DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care aparține demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societății, exprimat de densitatea populației, ritmul de creștere, structura și mobilitatea ei. Explozie demografică = accelerare a ritmului de creștere a populației. – Din fr. démographique. DOOM
demográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. demográfici; f. demográfică, pl. demográfice
demografie
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografiei
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografii
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografii
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografiile
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografiilor
DEMOGRAFÍE s. f. Știință care, prin metode cantitative, studiază fenomene și procese privitoare la numărul, repartiția geografică, structura, densitatea, mișcarea populației umane și compoziția ei pe grupe de vârstă, de sexe etc. – Din fr. démographie. DOOM
demografíe (-mo-gra-) s. f., art. demografía, g.-d. demografíi, art. demografíei
demografilor
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demograful
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demografului
DEMOGRÁF, demografi, s. m. Specialist în demografie. – Din fr. démographe. DOOM
demográf (-mo-graf) s. m., pl. demográfi
demola
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolai
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolam
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolare
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolare
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demolarea
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demolară
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolarăm
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolarăți
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolase
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolasem
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolaseră
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolaserăm
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolaserăți
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolaseși
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolaseți
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolat
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolat
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolata
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolate
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolatei
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolatele
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolatelor
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolatul
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolatului
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolau
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolași
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolați
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolați
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolații
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolaților
demolat, ă, demolați, -te adj. (glum.) foarte obosit.
demolează
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolez
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demoleze
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolezi
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demoliție
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiune
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiunea
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiuni
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiunii
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiunile
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolițiunilor
DEMOLIȚIÚNE, demolițiuni, s. f. (Rar) Demolare, dărâmare. [Pr.: -ți-u-. – Var.: demolíție s. f.] – Din fr. démolition. DOOM
demolițiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. demolițiúnii; pl. demolițiúni
demolând
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolînd
DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir. DOOM
demolá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoleáză
demolări
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demolării
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demolările
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demolărilor
DEMOLÁRE, demolări, s. f. Acțiunea de a demola și rezultatul ei; dărâmare, demolițiune. – V. demola. DOOM
demoláre s. f., g.-d. art. demolắrii; pl. demolắri
demon
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demonetiza
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizai
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizam
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizare
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizare
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demonetizarea
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demonetizară
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizarăm
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizarăți
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizase
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizasem
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizaseră
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizaserăm
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizaserăți
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizaseși
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizaseți
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizat
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizau
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizași
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizați
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizează
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizez
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizeze
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizezi
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizând
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizînd
DEMONETIZÁ, demonetizez, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a retrage din circulație anumite monede. 2. Refl. (Despre monede) A se devaloriza. ♦ Fig. A-și pierde, a-și reduce valoarea; a se deprecia, a se banaliza. – Din fr. démonétiser. DOOM
demonetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonetizeáză
demonetizări
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demonetizării
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demonetizările
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demonetizărilor
DEMONETIZÁRE, demonetizări, s. f. Acțiunea de a (se) demonetiza și rezultatul ei. – V. demonetiza. DOOM
demonetizáre s. f., g.-d. art. demonetizắrii; pl. demonetizắri
demoni
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demonia
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demoniac
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniaca
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniace
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacei
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacele
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacelor
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniaci
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacii
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacilor
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacul
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demoniacului
DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. DOOM
demoniác (-ni-ac) adj. m., pl. demoniáci; f. demoniácă, pl. demoniáce
demonic
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonica
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonice
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicei
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicele
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicelor
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonici
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicii
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicilor
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicul
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonicului
DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus. DOOM
demónic adj. m., pl. demónici; f. demónică, pl. demónice
demonie
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demoniei
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demonii
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demonii
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demoniile
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demoniilor
DEMONÍE, demonii, s. f. (Rar) Demonism. – Demon + suf. -ie.
demonilor
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demonism
DEMONÍSM s. n. Credință în demoni; demonie. ♦ Atitudine diabolică. – Din fr. démonisme. DOOM
demonísm s. n.
demonismul
DEMONÍSM s. n. Credință în demoni; demonie. ♦ Atitudine diabolică. – Din fr. démonisme. DOOM
demonísm s. n.
demonismului
DEMONÍSM s. n. Credință în demoni; demonie. ♦ Atitudine diabolică. – Din fr. démonisme. DOOM
demonísm s. n.
demoniza
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizai
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizam
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizare
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizare
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demonizarea
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demonizară
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizarăm
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizarăți
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizase
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizasem
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizaseră
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizaserăm
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizaserăți
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizaseși
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizaseți
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizat
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizat
DEMONIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da caracter demonic. [< demon + -iza].
demonizau
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizași
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizați
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizează
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizez
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizeze
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizezi
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizând
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizînd
DEMONIZÁ, demonizez, vb. I. Tranz. A da caracter demonic; a atrage de partea diavolului, a răului. – Demon + suf. -iza. DOOM
*demonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonizeáză
demonizări
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demonizării
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demonizările
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demonizărilor
DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
demono
DEMONO- v. demon.
demonofobia
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonofobie
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonofobiei
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonofobii
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonofobiile
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonofobiilor
DEMONOFOBÍE s.f. Teamă patologică de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teamă].
demonograf
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografa
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografe
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografei
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografele
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografelor
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografi
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografia
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografie
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografiei
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografii
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografii
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografiile
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografiilor
DEMONOGRAFÍE s.f. Lucrare care prezintă credințele religioase despre demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonographie, cf. gr. daimon – demon, graphein – a scrie]-
demonografilor
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonograful
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonografului
DEMONOGRÁF, -Ă s.m. și f. Autor al unor studii despre demoni. [< fr. démonographe].
demonolatra
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatra
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatre
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatre
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrei
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrei
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrele
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrele
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrelor
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrelor
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatri
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatri
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatria
DEMONOLATRÍE s. f. Adorație a demonilor. – Din fr. démonolâtrie. DOOM
demonolatríe (-la-tri-) s. f., art. demonolatría, g.-d. demonolatríi, art. demonolatríei
demonolatrie
DEMONOLATRÍE s. f. Adorație a demonilor. – Din fr. démonolâtrie. DOOM
demonolatríe (-la-tri-) s. f., art. demonolatría, g.-d. demonolatríi, art. demonolatríei
demonolatriei
DEMONOLATRÍE s. f. Adorație a demonilor. – Din fr. démonolâtrie. DOOM
demonolatríe (-la-tri-) s. f., art. demonolatría, g.-d. demonolatríi, art. demonolatríei
demonolatrii
DEMONOLATRÍE s. f. Adorație a demonilor. – Din fr. démonolâtrie. DOOM
demonolatríe (-la-tri-) s. f., art. demonolatría, g.-d. demonolatríi, art. demonolatríei
demonolatrii
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrii
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrilor
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrilor
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatru
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatru
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrul
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrul
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrului
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolatrului
DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre. DOOM
demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre
demonolog
DEMONOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în demonologie. [< fr. démonologue].
demonologia
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologic
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologica
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologice
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicei
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicele
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicelor
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologici
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicii
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicilor
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicul
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologicului
DEMONOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la demonologie. [< fr. démonologique].
demonologie
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologiei
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologii
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologiile
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologiilor
DEMONOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul credințelor populare despre demoni. – Din fr. démonologie. DOOM
demonologíe s. f., art. demonología, g.-d. demonologíi, art. demonologíei
demonologă
DEMONOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în demonologie. [< fr. démonologue].
demonomania
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonomanie
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonomaniei
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonomanii
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonomaniile
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonomaniilor
DEMONOMANÍE s. f. Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon. – Din fr. démonomanie. DOOM
demonomaníe s. f., art. demonomanía, g.-d. demonomaníi, art. demonomaníei
demonstra
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrabil
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabila
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabile
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilei
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilele
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilelor
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabili
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilii
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabililor
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilitate
DEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi demonstrabil. – Din fr. démonstrabilité.
demonstrabilitatea
DEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi demonstrabil. – Din fr. démonstrabilité.
demonstrabilități
DEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi demonstrabil. – Din fr. démonstrabilité.
demonstrabilității
DEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi demonstrabil. – Din fr. démonstrabilité.
demonstrabilul
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrabilului
DEMONSTRÁBIL, -Ă, demonstrabili, -e, adj. Care poate fi demonstrat. – Din fr. démontrable, lat. demonstrabilis. DOOM
demonstrábil adj. m., pl. demonstrábili; f. demonstrábilă, pl. demonstrábile
demonstrai
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstram
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrant
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstranta
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrante
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrantei
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrantele
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrantelor
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrantul
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrantului
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstranți
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstranții
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstranților
DEMONSTRÁNT, -Ă, demonstranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o demonstrație (3); manifestant. – Din rus. demonstrant. DOOM
demonstrántă s. f., g.-d. art. demonstrántei; pl. demonstránte
demonstrare
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrare
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonstrarea
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonstrară
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrarăm
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrarăți
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrase
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrasem
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstraseră
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstraserăm
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstraserăți
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstraseși
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstraseți
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrat
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrativ
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativa
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrative
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativei
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativele
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativelor
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativi
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativii
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativilor
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativul
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrativului
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus. DOOM
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve
demonstrau
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrași
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrați
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrația
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrație
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrației
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrații
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrațiile
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrațiilor
DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia. DOOM
demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)
demonstrațiune
DEMONSTRAȚIÚNE s.f. v. demonstrație.
demonstrează
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrez
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstreze
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrezi
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrând
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrînd
DEMONSTRÁ, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule și prin raționamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. 2. Intranz. (Despre mulțimi de oameni) A manifesta. – Din fr. démontrer, lat. demonstrare. DOOM
demonstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonstreáză
demonstrări
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonstrării
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonstrările
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonstrărilor
DEMONSTRÁRE, demonstrări, s. f. Acțiunea de a demonstra și rezultatul ei; dovedire, argumentare. – V. demonstra. DOOM
demonstráre s. f., g.-d. art. demonstrắrii; pl. demonstrắri
demonta
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontabil
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabila
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabile
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilei
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilele
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilelor
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabili
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilii
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabililor
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilul
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontabilului
DEMONTÁBIL, -Ă, demontabili, -e, adj. Care poate fi demontat. – Din fr. démontable. DOOM
demontábil adj. m., pl. demontábili; f. demontábilă, pl. demontábile
demontai
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontam
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontare
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontare
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demontarea
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demontară
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontarăm
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontarăți
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontase
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontasem
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontaseră
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontaserăm
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontaserăți
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontaseși
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontaseți
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontat
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontat
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontata
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontate
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontatei
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontatele
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontatelor
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontatul
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontatului
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontau
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontași
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontați
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontați
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontații
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontaților
DEMONTÁT s. n. Faptul de a demonta. – V. demonta. DOOM
demontát s. n.
demontează
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontez
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demonteze
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontezi
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontând
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontînd
DEMONTÁ, demontez, vb. I. Tranz. A desface un aparat, un mecanism, un instrument etc. în părțile lui componente. ♦ Fig. A descuraja, a deprima, a dezorienta pe cineva; a obosi, a extenua pe cineva. – Din fr. démonter. DOOM
demontá (a ~) vb., ind. prez. 3 demonteáză
demontări
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demontării
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demontările
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demontărilor
DEMONTÁRE, demontări, s. f. Acțiunea de a demonta și rezultatul ei. – V. demonta. DOOM
demontáre s. f., g.-d. art. demontắrii; pl. demontắri
demonul
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demonului
DÍMON s. m. v. demon. DOOM
démon s. m., pl. démoni
demophon
Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus și al Metanirei și fratele lui Triptolemus. Cînd era mic, vrînd să-l facă nemuritor, Demeter îl ținea deasupra flăcărilor ca să-l facă să se lepede de tot ceea ce era muritor în trupul lui. O dată, noaptea, în timp ce-l purifica în felul acesta, Demeter a fost surprinsă de mama (de tatăl sau de doica) lui Demophon care, în fața acestui spectacol, a scos un țipăt. Speriată, zeița a scăpat copilul în foc. După o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flăcări, după alta, ar fi scăpat cu zile, dar ar fi rămas muritor. 2. Rege al cetății Athenae, fiul lui Theseus și al Phaedrei și fratele lui Acamas. A participat la războiul troian. La întoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a întîlnit o tînără fiică de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a căsătorit. Mai tîrziu, Demophon a părăsit-o și s-a întors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.
demophoon
Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus și al Metanirei și fratele lui Triptolemus. Cînd era mic, vrînd să-l facă nemuritor, Demeter îl ținea deasupra flăcărilor ca să-l facă să se lepede de tot ceea ce era muritor în trupul lui. O dată, noaptea, în timp ce-l purifica în felul acesta, Demeter a fost surprinsă de mama (de tatăl sau de doica) lui Demophon care, în fața acestui spectacol, a scos un țipăt. Speriată, zeița a scăpat copilul în foc. După o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flăcări, după alta, ar fi scăpat cu zile, dar ar fi rămas muritor. 2. Rege al cetății Athenae, fiul lui Theseus și al Phaedrei și fratele lui Acamas. A participat la războiul troian. La întoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a întîlnit o tînără fiică de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a căsătorit. Mai tîrziu, Demophon a părăsit-o și s-a întors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.
demoraliza
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizai
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizam
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizant
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizanta
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizante
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizantei
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizantele
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizantelor
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizantul
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizantului
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizanți
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizanții
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizanților
DEMORALIZÁNT, -Ă, demoralizanți, -te, adj. Care demoralizează; descurajant, deprimant. – Din fr. démoralisant. DOOM
demoralizánt adj. m., pl. demoralizánți; f. demoralizántă, pl. demoralizánte
demoralizare
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizare
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demoralizarea
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demoralizară
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizarăm
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizarăți
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizase
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizasem
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizaseră
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizaserăm
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizaserăți
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizaseși
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizaseți
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizat
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizat
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizata
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizate
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizatei
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizatele
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizatelor
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizatoare
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatoarea
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatoarei
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatoarele
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatoarelor
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizator
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatori
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatorii
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatorilor
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatorul
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatorului
DEMORALIZATÓR, -OÁRE, demoralizatori, -oare, adj. Care demoralizează; demoralizant. – Din fr. démoralisateur. DOOM
demoralizatór adj. m., pl. demoralizatóri; f. sg. și pl. demoralizatoáre
demoralizatul
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizatului
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizau
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizași
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizați
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizați
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizația
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizație
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizației
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizații
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizații
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizațiile
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizațiilor
DEMORALIZÁȚIE s. f. (Înv.) Demoralizare. – Din fr. démoralisation. DOOM
demoralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. demoralizáția (-ți-a), g.-d. demoralizáții, art. demoralizáției
demoralizaților
DEMORALIZÁT, -Ă, demoralizați, -te, adj. 1. Descurajat, deprimat. 2. (Înv.) Imoral. – V. demoraliza.
demoralizează
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizez
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizeze
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizezi
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizând
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizînd
DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser. DOOM
demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză
demoralizări
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demoralizării
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demoralizările
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demoralizărilor
DEMORALIZÁRE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza. DOOM
demoralizáre s. f., g.-d. art. demoralizắrii
demorfinizare
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfinizarea
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfinizări
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfinizării
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfinizările
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfinizărilor
DEMORFINIZÁRE s.f. Dezintoxicare făcută împotriva morfinomaniei. [După fr. démorphinisation].
demorfism
DEMORFÍSM s. n. Proces de descompunere și de distrugere a rocilor solide. – Din fr. démorphisme. DOOM
demorfísm s. n.
demorfismul
DEMORFÍSM s. n. Proces de descompunere și de distrugere a rocilor solide. – Din fr. démorphisme. DOOM
demorfísm s. n.
demorfismului
DEMORFÍSM s. n. Proces de descompunere și de distrugere a rocilor solide. – Din fr. démorphisme. DOOM
demorfísm s. n.
demos
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demoscopia
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demoscopie
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demoscopiei
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demoscopii
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demoscopiile
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demoscopiilor
DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].
demosul
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demosului
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demosuri
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demosurile
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demosurilor
DÉMOS s. n. (În Grecia antică) Denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr. DOOM
démos (gr.) s. n.
demotic
DEMÓTIC, -Ă, demotici, -e, adj. (În sintagma) Scriere demotică = scriere cursivă vulgară, folosită în vechiul Egipt, simplificată din scrierea hieratică. – Din fr. démotique. DOOM
!demótic adj. m.; f. demótică, pl. demótice
demotică
DEMÓTICĂ, adj. (În sintagma) Scriere demotică = scriere cursivă simplificată, folosită în vechiul Egipt. – Din fr. démotique.
demula
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulai
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulam
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulare
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulare
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demularea
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demulară
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demularăm
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demularăți
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulase
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulasem
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulaseră
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulaserăm
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulaserăți
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulaseși
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulaseți
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulat
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulat
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler.
demulau
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulași
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulați
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulează
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulez
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demuleze
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulezi
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulgatoare
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demulgatoarele
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demulgatoarelor
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demulgator
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demulgatorul
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demulgatorului
DEMULGATÓR s.n. Substanță care determină separarea unei emulsii stabile. [< germ. Demulgator].
demult
DEMÚLT adv. Cu mult timp înainte, de multă vreme. ◊ Mai demult = odinioară. De demult = din trecut, de altădată. – De4 + mult. DOOM
demúlt (odinioară) adv. (s-a întâmplat ~; răspunde la întrebarea: când?)
demultiplic
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplica
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicai
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicam
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicare
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicare
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultiplicarea
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultiplicară
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicarăm
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicarăți
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicase
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicasem
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicaseră
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicaserăm
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicaserăți
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicaseși
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicaseți
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicat
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicat
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica).
demultiplicatoare
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicatoarele
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicatoarelor
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicator
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicatorul
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicatorului
DEMULTIPLICATÓR, demultiplicatoare, s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. – Din fr. démultiplicateur. DOOM
demultiplicatór (-ti-pli-) s. n., pl. demultiplicatoáre
demultiplicau
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicași
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicați
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplice
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplici
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicând
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicînd
DEMULTIPLICÁ, demultíplic, vb. I. Tranz. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mișcare de rotație în altă mișcare de rotație mai înceată. – Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DOOM
demultiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 demultíplică
demultiplicări
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultiplicării
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultiplicările
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultiplicărilor
DEMULTIPLICÁRE, demultiplicări, s. f. Acțiunea de a demultiplica și rezultatul ei. – V. demultiplica. DOOM
demultiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. demultiplicắrii; pl. demultiplicắri
demultișor
DEMULTIȘÓR adv. (Pop.) Diminutiv al lui demult. – Demult + suf. -ișor. DOOM
demultișór (odinioară) (pop.) adv. (răspunde la întrebarea: când?)
demulând
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulînd
DEMULÁ, demulez, vb. I. Tranz. A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. – Din fr. démouler. DOOM
demulá (a ~) vb., ind. prez. 3 demuleáză
demulări
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demulării
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demulările
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demulărilor
DEMULÁRE, demulări, s. f. Acțiunea de a demula și rezultatul ei. – V. demula.
demutiza
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizai
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizam
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizare
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizare
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demutizarea
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demutizară
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizarăm
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizarăți
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizase
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizasem
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizaseră
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizaserăm
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizaserăți
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizaseși
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizaseți
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizat
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizat
DEMUTIZÁT, -Ă, demutizați, -te, adj. (Despre surdomuți) Care a fost educat pentru a înțelege limbajul oral. – V. demutiza.
demutizau
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizași
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizați
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizează
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizez
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizeze
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizezi
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizând
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizînd
DEMUTIZÁ, demutizez, vb. I. Tranz. A educa pe surdomuți spre a înțelege limbajul oral. – Din fr. démutiser.
demutizări
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demutizării
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demutizările
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demutizărilor
DEMUTIZÁRE, demutizări, s. f. Acțiunea de a demutiza și rezultatul ei. – V. demutiza.
demâncare
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demâncare
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
de mâncáre (de mâncat) prep. + s. f. (dă ~)
demâncarea
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demâncat
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demâncatul
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demâncatului
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demâncări
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demâncării
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demâncările
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demâncărilor
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demânda
demîndá (-d, -át), vb. – A porunci, a ordona. Creație ce pare artificială, și pe care o găsim numai la Murnu (așa demîndă Alcinou). Este formată pe baza fr. demander, it. dimandare, nu știm dacă pe baza vreunui împrumut mr., care nu ne este cunoscut. Totuși, Candrea-Dens., 496 menționează pe dimîndare, pe care îl consideră reprezentant direct al lat.
demândare
demîndá (-d, -át), vb. – A porunci, a ordona. Creație ce pare artificială, și pe care o găsim numai la Murnu (așa demîndă Alcinou). Este formată pe baza fr. demander, it. dimandare, nu știm dacă pe baza vreunui împrumut mr., care nu ne este cunoscut. Totuși, Candrea-Dens., 496 menționează pe dimîndare, pe care îl consideră reprezentant direct al lat.
demândat
demîndá (-d, -át), vb. – A porunci, a ordona. Creație ce pare artificială, și pe care o găsim numai la Murnu (așa demîndă Alcinou). Este formată pe baza fr. demander, it. dimandare, nu știm dacă pe baza vreunui împrumut mr., care nu ne este cunoscut. Totuși, Candrea-Dens., 496 menționează pe dimîndare, pe care îl consideră reprezentant direct al lat.
demîncare
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demîncarea
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demîncat
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demîncatul
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demîncatului
DEMÂNCÁT s. n. (Pop.) Demâncare. – De4 + mâncat. DOOM
!de mâncát prep. + vb. (dă ~; ~, aș mânca)
demîncări
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demîncării
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demîncările
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
demîncărilor
DEMÂNCÁRE s. f. (Pop.) Mâncare, hrană, bucate; demâncat. – De4 + mâncare. DOOM
demâncáre (mâncare) (pop.) s. f. (s-a dus cu ~)
denar
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denari
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denarii
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denarilor
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denarul
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denarului
DENÁR, denari, s. m. Monedă romană, de obicei de argint, în greutate de circa patru grame. – Din lat. denarius, it. denaro. DOOM
dinár2 (monedă veche) v. denár
denatalitate
DENATALITÁTE s. f. (Rar) Scădere a natalității. – Din fr. dénatalité. DOOM
denatalitáte (rar) s. f., g.-d. art. denatalitắții
denatalitatea
DENATALITÁTE s. f. (Rar) Scădere a natalității. – Din fr. dénatalité. DOOM
denatalitáte (rar) s. f., g.-d. art. denatalitắții
denatalități
DENATALITÁTE s. f. (Rar) Scădere a natalității. – Din fr. dénatalité. DOOM
denatalitáte (rar) s. f., g.-d. art. denatalitắții
denatalității
DENATALITÁTE s. f. (Rar) Scădere a natalității. – Din fr. dénatalité. DOOM
denatalitáte (rar) s. f., g.-d. art. denatalitắții
denatura
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturai
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaliza
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizai
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizam
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizare
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizare
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturalizarea
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturalizară
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizarăm
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizarăți
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizase
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizasem
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizaseră
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizaserăm
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizaserăți
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizaseși
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizaseți
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizat
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizat
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizau
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizași
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizați
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizează
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizez
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizeze
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizezi
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizând
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizînd
DENATURALIZÁ vb. I. tr. A ridica naturalizarea (cuiva), a priva (pe cineva) de drepturile câstigate prin naturalizare. [< fr. dénaturaliser].
denaturalizări
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturalizării
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturalizările
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturalizărilor
DENATURALIZÁRE s.f. Acțiunea de a denaturaliza și rezultatul ei. [< denaturaliza].
denaturam
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturant
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturant
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanta
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanta
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturante
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturante
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantei
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantei
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantele
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantele
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantelor
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantelor
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantul
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantul
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantului
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturantului
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanți
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanți
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanții
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanții
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanților
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturanților
DENATURÁNT, -Ă, denaturanți, -te, adj., s. n. (Substanță) folosită pentru denaturarea unui produs. – Din fr. dénaturant. DOOM
denaturánt2 s. m., pl. denaturánți
denaturare
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturare
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denaturarea
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denaturară
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturarăm
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturarăți
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturase
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturasem
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaseră
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaserăm
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaserăți
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaseși
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturaseți
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturat
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturat
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturata
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturate
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturatei
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturatele
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturatelor
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturatul
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturatului
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturau
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturași
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturați
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturați
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturații
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturaților
DENATURÁT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé. DOOM
*denaturát adj. m., pl. denaturáți; f. denaturátă, pl. denaturáte
denaturează
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturez
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denatureze
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturezi
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturând
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturînd
DENATURÁ, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer. DOOM
denaturá (a ~) vb., ind. prez. 3 denatureáză
denaturări
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denaturării
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denaturările
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denaturărilor
DENATURÁRE, denaturări, s. f. Acțiunea de a denatura și rezultatul ei. – V. denatura. DOOM
denaturáre s. f., g.-d. art. denaturắrii; pl. denaturắri
denazaliza
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizai
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizam
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizare
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizare
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazalizarea
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazalizară
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizarăm
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizarăți
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizase
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizasem
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizaseră
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizaserăm
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizaserăți
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizaseși
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizaseți
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizat
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizat
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser.
denazalizau
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizași
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizați
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizează
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizez
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizeze
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizezi
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizând
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizînd
DENAZALIZÁ, denazalizez, vb. I. Tranz. și refl. A pierde sau a face să-și piardă timbrul, caracterul nazal. – Din fr. dénasaliser. DOOM
denazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazalizeáză
denazalizări
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazalizării
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazalizările
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazalizărilor
DENAZALIZÁRE, denazalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denazaliza și rezultatul ei. – V. denazaliza. DOOM
denazalizáre s. f., g.-d. art. denazalizắrii; pl. denazalizắri
denazific
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazifica
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificai
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificam
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificare
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificare
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denazificarea
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denazificară
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificarăm
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificarăți
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificase
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificasem
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificaseră
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificaserăm
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificaserăți
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificaseși
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificaseți
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificat
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificat
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier, engl. denazify.
denazificau
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificași
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificați
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazifice
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazifici
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificând
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificînd
DENAZIFICÁ, denazífic, vb. I. Tranz. A supune acțiunii de denazificare. – După fr. dénazifier. DOOM
denazificá (a ~) vb., ind. prez. 3 denazífică
denazificări
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denazificării
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denazificările
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denazificărilor
DENAZIFICÁRE s. f. Acțiune de desființare a nazismului (fascismului) și a urmărilor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei. – Cf. fr. dénazification. DOOM
denazificáre s. f., g.-d. art. denazificắrii
denaționaliza
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizai
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizam
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizare
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizare
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
denaționalizarea
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
denaționalizară
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizarăm
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizarăți
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizase
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizasem
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizaseră
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizaserăm
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizaserăți
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizaseși
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizaseți
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizat
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizau
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizași
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizați
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizează
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizez
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizeze
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizezi
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizând
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizînd
DENAȚIONALIZÁ vb. I. tr. A supune un bun acțiunii de denaționalizare. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. dénationaliser].
denaționalizări
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
denaționalizării
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
denaționalizările
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
denaționalizărilor
DENAȚIONALIZÁRE, denaționalizări, s. f. Trecere a unei întreprinderi sau a unei ramuri economice naționalizate în proprietate privată. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
denaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. denaționalizắrii; pl. denaționalizắri
dendr
DENDR- v. dendro-.
dendrarii
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrariile
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrariilor
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrariu
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrariul
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrariului
DENDRÁRIU, dendrarii, s. n. Parc în care sunt prezentate colecții de plante vii, în condiții naturale sau în seră. – Din rus. dendrarii. DOOM
dendráriu [riu pron. rĭu] s. n., art. dendráriul; pl. dendrárii, art. dendráriile (-ri-i-)
dendrita
DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite. DOOM
dendrítă s. f., g.-d. art. dendrítei; pl. dendríte
dendrite
DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite. DOOM
dendrítă s. f., g.-d. art. dendrítei; pl. dendríte
dendritei
DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite. DOOM
dendrítă s. f., g.-d. art. dendrítei; pl. dendríte
dendritele
DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite. DOOM
dendrítă s. f., g.-d. art. dendrítei; pl. dendríte
dendritelor
DENDRÍTĂ, dendrite, s. f. 1. Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, de substanță minerală, pe fisurile și planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite. DOOM
dendrítă s. f., g.-d. art. dendrítei; pl. dendríte
dendritic
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendritica
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendritice
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticei
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticele
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticelor
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendritici
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticii
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticilor
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticul
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendriticului
DENDRÍTIC, -Ă, dendritici, -ce, adj. Care aparține dendritei (1), cu dendrită, de dendrită. – Din fr. dendritique. DOOM
dendrític adj. m., pl. dendrítici; f. dendrítică, pl. dendrítice
dendro
DENDRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „arbore”, „(referitor la) arbori”. [Var. dendr-. / < fr., it. dendro- < gr. dendron – arbore].
dendroclimatologia
DENDROCLIMATOLOGÍE s.f. Metodă de studiere a climatelor din trecut, cercetând schimbările anuale ale grosimii inelelor de creștere ale arborilor. [Cf. fr. dendro-climatologie].
dendroclimatologie
DENDROCLIMATOLOGÍE s.f. Metodă de studiere a climatelor din trecut, cercetând schimbările anuale ale grosimii inelelor de creștere ale arborilor. [Cf. fr. dendro-climatologie].
dendroclimatologiei
DENDROCLIMATOLOGÍE s.f. Metodă de studiere a climatelor din trecut, cercetând schimbările anuale ale grosimii inelelor de creștere ale arborilor. [Cf. fr. dendro-climatologie].
dendroclimatologii
DENDROCLIMATOLOGÍE s.f. Metodă de studiere a climatelor din trecut, cercetând schimbările anuale ale grosimii inelelor de creștere ale arborilor. [Cf. fr. dendro-climatologie].
dendrocronologia
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrocronologie
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrocronologiei
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrocronologii
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrocronologiile
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrocronologiilor
DENDROCRONOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].
dendrograf
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrografe
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrografele
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrografelor
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrografia
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrografic
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrografica
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrografice
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficei
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficele
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficelor
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrografici
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficii
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficilor
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficul
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrograficului
DENDROGRÁFIC, -Ă, dendrografici, -ce, adj. Care ține de dendrografie, privitor la dendrografie. – Din fr. dendrographique. DOOM
dendrográfic (-dro-gra-) adj. m., pl. dendrográfici; f. dendrográfică, pl. dendrográfice
dendrografie
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrografiei
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrografii
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrografiile
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrografiilor
DENDROGRAFÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie. DOOM
dendrografíe (-dro-gra-) s. f., art. dendrografía, g.-d. dendrografíi, art. dendrografíei
dendrograful
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrografului
DENDROGRÁF s.n. Dendrometru înregistrator. [< fr. dendrographe].
dendrolog
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologa
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologe
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologei
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologele
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologelor
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologi
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologia
DENDROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea arborilor. – Din fr. dendrologie. DOOM
dendrologíe s. f., art. dendrología, g.-d. dendrologíi, art. dendrologíei
dendrologic
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologica
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologice
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicei
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicele
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicelor
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologici
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicii
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicilor
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicul
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologicului
DENDROLÓGIC, -Ă, dendrologici, -ce, adj. Referitor la dendrologie, care aparține dendrologiei. – Din fr. dendrologique. DOOM
dendrológic adj. m., pl. dendrológici; f. dendrológică, pl. dendrológice
dendrologie
DENDROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea arborilor. – Din fr. dendrologie. DOOM
dendrologíe s. f., art. dendrología, g.-d. dendrologíi, art. dendrologíei
dendrologiei
DENDROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea arborilor. – Din fr. dendrologie. DOOM
dendrologíe s. f., art. dendrología, g.-d. dendrologíi, art. dendrologíei
dendrologii
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologii
DENDROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea arborilor. – Din fr. dendrologie. DOOM
dendrologíe s. f., art. dendrología, g.-d. dendrologíi, art. dendrologíei
dendrologilor
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologul
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrologului
DENDROLÓG, -Ă, dendrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în dendrologie. – Din dendrologie (derivat regresiv). DOOM
*dendrológă (rar) s. f., g.-d. art. dendrológei; pl. dendrológe
dendrometre
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendrometrele
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendrometrelor
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendrometria
DENDROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea metodelor de măsurare a volumului arborilor; taxație forestieră. – Din fr. dendrométrie. DOOM
dendrometríe (-me-tri-) s. f., art. dendrometría, g.-d. dendrometríi, art. dendrometríei
dendrometric
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometrica
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometrice
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricei
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricele
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricelor
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometrici
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricii
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricilor
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricul
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometricului
DENDROMÉTRIC, -Ă, dendrometrici, -ce, adj. De dendrometrie. – Din fr. dendrométrique.
dendrometrie
DENDROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea metodelor de măsurare a volumului arborilor; taxație forestieră. – Din fr. dendrométrie. DOOM
dendrometríe (-me-tri-) s. f., art. dendrometría, g.-d. dendrometríi, art. dendrometríei
dendrometriei
DENDROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea metodelor de măsurare a volumului arborilor; taxație forestieră. – Din fr. dendrométrie. DOOM
dendrometríe (-me-tri-) s. f., art. dendrometría, g.-d. dendrometríi, art. dendrometríei
dendrometrii
DENDROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea metodelor de măsurare a volumului arborilor; taxație forestieră. – Din fr. dendrométrie. DOOM
dendrometríe (-me-tri-) s. f., art. dendrometría, g.-d. dendrometríi, art. dendrometríei
dendrometrist
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometrista
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometriste
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometristei
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometristele
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometristelor
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometristul
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometristului
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometriști
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometriștii
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometriștilor
DENDROMETRÍST, -Ă, dendrometriști, -ste, s. m. și f. Specialist în dendrometrie. – Din fr. dendrométriste.
dendrometru
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendrometrul
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendrometrului
DENDROMÉTRU, dendrometre, s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor la arborii netăiați. – Din fr. dendromètre. DOOM
dendrométru (-me-tru) s. n., art. dendrométrul; pl. dendrométre
dendron
DENDRÓN s.n. Dendrită. [< fr. dendrone, cf. gr. dendron – arbore].
deneagă
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
deneg
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denega
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegai
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegam
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegare
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegare
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegarea
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegară
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegarăm
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegarăți
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegase
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegasem
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegaseră
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegaserăm
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegaserăți
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegaseși
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegaseți
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegat
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegat
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
denegatoriu
DENEGATÓRIU, -IE adj. Care are caracter de denegație. [Pron. -riu. / < fr. dénégatoire].
denegau
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegași
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegați
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegația
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegație
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegației
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegații
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegațiile
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegațiilor
DENEGÁȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation. DOOM
denegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegáția (-ți-a), g.-d. art. denegáției; pl. denegáții, art. denegáțiile (-ți-i-)
denegațiune
DENEGAȚIÚNE s.f. v. denegație.
denege
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegi
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegând
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegînd
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. DOOM
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă
denegări
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegării
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegările
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denegărilor
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. DOOM
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri
denerva
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervai
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervam
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervare
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervare
DENERVÁRE s.f. Acțiunea de a denerva și rezultatul ei. ♦ (Med.) Îndepărtare pe cale mecanică sau chimică a formațiilor nervoase dintr-un anumit organ sau regiune anatomică. [După fr. dénervation].
denervară
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervarăm
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervarăți
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervase
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervasem
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervaseră
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervaserăm
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervaserăți
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervaseși
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervaseți
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervat
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervat
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervau
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervași
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervați
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervează
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervez
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denerveze
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervezi
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervând
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denervînd
DENERVÁ vb. I. tr. A înlătura părțile nervoase de pe o piesă anatomică sau de pe o bucată de carne la măcelărie. [< fr. dénerver].
denga
DÉNGA s.f. (Med.) Febră epidemică din regiunea tropicelor, provocată de un virus transmis prin intermediul unui țânțar. [< fr., sp. dengue].
denghi
denghi s. m. pl. bani.
denia
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
denichela
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelai
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelam
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelare
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelare
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denichelarea
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denichelară
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelarăm
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelarăți
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelase
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelasem
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelaseră
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelaserăm
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelaserăți
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelaseși
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelaseți
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelat
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelat
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel depus pe plăcile de stereotipie. – De4 + nichela.
denichelau
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelași
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelați
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelează
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelez
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denicheleze
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelezi
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelând
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelînd
DENICHELÁ, denichelez, vb. I. Tranz. A înlătura stratul de nichel, depus pe plăcile de stereotipie. – Pref. de- + nichela. DOOM
denichelá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicheleáză
denichelări
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denichelării
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denichelările
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denichelărilor
DENICHELÁRE, denichelări, s. f. Acțiunea de a denichela și rezultatul ei. – V. denichela. DOOM
denicheláre s. f., g.-d. art. denichelắrii; pl. denichelắri
denicotiniza
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizai
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizam
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizare
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizare
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denicotinizarea
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denicotinizară
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizarăm
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizarăți
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizase
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizasem
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizaseră
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizaserăm
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizaserăți
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizaseși
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizaseți
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizat
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizat
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizata
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizate
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizatei
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizatele
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizatelor
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizatul
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizatului
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizau
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizași
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizați
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizați
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizații
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizaților
DENICOTINIZÁT, -Ă, denicotinizați, -te, adj. (Despre tutun) Din care s-a redus conținutul de nicotină. – V. denicotiniza.
denicotinizează
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizez
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizeze
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizezi
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizând
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizînd
DENICOTINIZÁ, denicotinizez, vb. I. Tranz. A reduce conținutul de nicotină din tutun prin trecerea ei în combinații mai puțin nocive. – Din fr. dénicotiniser. DOOM
denicotinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denicotinizeáză
denicotinizări
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denicotinizării
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denicotinizările
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denicotinizărilor
DENICOTINIZÁRE, denicotinizări, s. f. Acțiunea de a denicotiniza și rezultatul ei. – V. denicotiniza. DOOM
denicotinizáre s. f., g.-d. art. denicotinizắrii; pl. denicotinizắri
denie
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
deniei
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
denier
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denieri
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denierii
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denierilor
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denierul
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denierului
DENIÉR, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier. DOOM
deniér (-ni-er) s. m., pl. deniéri; simb. den
denigra
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrai
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigram
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrant
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigranta
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrante
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrantei
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrantele
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrantelor
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrantul
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrantului
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigranți
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigranții
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigranților
DENIGRÁNT, -Ă, denigranți, -te, adj. Denigrator. – Din fr. dénigrant. DOOM
*denigránt (sil. -ni-grant) adj. m., pl. denigránți; f. denigrántă, pl. denigránte
denigrare
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrare
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrarea
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrară
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrarăm
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrarăți
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrase
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrasem
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigraseră
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigraserăm
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigraserăți
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigraseși
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigraseți
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrat
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigratoare
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoare
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarea
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarea
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarei
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarei
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarele
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarele
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarelor
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratoarelor
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigrator
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigrator
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratori
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratori
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorii
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorii
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorilor
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorilor
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorul
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorul
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorului
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigratorului
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care denigrează, prin care se denigrează. 2. S. m. și f. Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, it. denigratore. DOOM
denigratór (-ni-gra-) adj. m., s. m., pl. denigratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. denigratoáre
denigrau
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrași
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrați
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrează
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrez
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigreze
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrezi
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrând
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrînd
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare. DOOM
denigrá (a ~) (-ni-gra) vb., ind. prez. 3 denigreáză
denigrări
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrării
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrările
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denigrărilor
DENIGRÁRE, denigrări, s. f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; ponegrire, defăimare, discreditare. – V. denigra. DOOM
denigráre (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrắrii; pl. denigrắri
denii
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
deniile
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
deniilor
DÉNIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije. DOOM
dénie (-ni-e) s. f., art. dénia (-ni-a), g.-d. art. déniei; pl. dénii, art. déniile (-ni-i-)
denisipa
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipai
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipam
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipare
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipare
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denisiparea
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denisipară
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisiparăm
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisiparăți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipase
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipasem
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipaseră
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipaserăm
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipaserăți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipaseși
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipaseți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipat
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipat
DEZNISIPÁT, -Ă adj. v. denisipat.
denisipatoare
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipatoarele
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipatoarelor
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipator
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipatorul
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipatorului
DENISIPATÓR, denisipatoare, s. n. Bazin pentru curățarea apei, în care se rețin aluviuni de dimensiuni mijlocii. – Denisipa + suf. -tor. DOOM
denisipatór s. n., pl. denisipatoáre
denisipau
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipași
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipați
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipează
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipez
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipeze
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipezi
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipând
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipînd
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
denisipări
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denisipării
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denisipările
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denisipărilor
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
denitra
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrai
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitram
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrare
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrare
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denitrarea
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denitrară
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrarăm
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrarăți
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrase
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrasem
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitraseră
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitraserăm
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitraserăți
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitraseși
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitraseți
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrat
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrat
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrau
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrași
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrați
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrează
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrez
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitreze
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrezi
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrific
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrifica
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificai
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificam
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificare
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificare
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrificarea
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrificară
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificarăm
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificarăți
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificase
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificasem
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificaseră
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificaserăm
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificaserăți
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificaseși
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificaseți
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificat
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificat
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificau
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificași
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificați
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrifice
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrifici
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificând
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificînd
DENITRIFICÁ vb. I. tr. A îndepărta azotul dintr-o substanță, din sol; denitra. [Cf. fr. dénitrifier].
denitrificări
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrificării
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrificările
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrificărilor
DENITRIFICÁRE, denitrificări, s. f. Reducere a azotaților și a azotiților din sol până la azot liber sau oxizi de azot datorită activității microorganismelor anaerobe, proces care duce la scăderea fertilității solurilor. – Cf. fr. dénitrification. DOOM
denitrificáre (-ni-tri-) s. f., g.-d. art. denitrificắrii; pl. denitrificắri
denitrând
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrînd
DENITRÁ vb. I. tr. Denitrifica. [< germ. denitrieren].
denitrări
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denitrării
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denitrările
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denitrărilor
DENITRÁRE s.f. Denitrificare. [< denitra].
denivela
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelai
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelam
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelare
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelare
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denivelarea
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denivelară
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelarăm
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelarăți
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelase
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelasem
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelaseră
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelaserăm
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelaserăți
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelaseși
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelaseți
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelat
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelat
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelata
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelate
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelatei
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelatele
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelatelor
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelatul
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelatului
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelau
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelași
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelați
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelați
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelații
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelaților
DENIVELÁT, -Ă, denivelați, -te, adj. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. – V. denivela.
denivelează
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelez
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
deniveleze
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelezi
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelând
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelînd
DENIVELÁ, denivelez, vb. I. Refl. (Despre un teren, un pavaj, un drum etc.) A-și pierde netezimea, nivelarea, prin formarea de gropi și de ridicături. – Din fr. déniveler. DOOM
denivelá (a ~) vb., ind. prez. 3 deniveleáză
denivelări
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denivelării
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denivelările
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denivelărilor
DENIVELÁRE, denivelări, s. f. Acțiunea de a denivela și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între două unități morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafață relativ plană. – V. denivela. DOOM
deniveláre s. f., g.-d. art. denivelắrii; pl. denivelắri
denombra
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrabil
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabila
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabile
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilei
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilele
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilelor
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabili
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilii
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabililor
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilul
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrabilului
DENOMBRÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism] Care poate fi numărat. [Cf. fr. dénombrable].
denombrai
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombram
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrare
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrară
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrarăm
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrarăți
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrase
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrasem
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombraseră
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombraserăm
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombraserăți
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombraseși
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombraseți
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrat
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrat
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrau
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrași
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrați
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrează
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrez
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombreze
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrezi
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrând
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denombrînd
DENOMBRÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A număra; (spec.) a face numărătoarea, recensământul (unei populații, armate etc.). [< fr. dénombrer].
denomina
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominai
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominal
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominala
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominale
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalei
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalele
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalelor
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominali
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalii
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalilor
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominaliza
DENOMINALIZÁ, pers. 3 denominalizează, vb. I. Refl. (Despre semnele bănești) A se reduce valoarea nominală. – Pref. de- + nominaliza. DOOM
denominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 denominalizeáză
denominalizare
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalizarea
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalizări
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalizării
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalizările
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalizărilor
DENOMINALIZÁRE, denominalizări, s. f. Acțiunea de a (se) denominaliza și rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor bănești. – V. denominaliza. DOOM
denominalizáre s. f., g.-d. art. denominalizắrii; pl. denominalizắri
denominalul
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominalului
DENOMINÁL, -Ă, denominali, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care este derivat de la un nume. – Denominal + suf. -al. DOOM
*denominál2 s. n., pl. denominále
denominam
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominare
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominare
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominară
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominarăm
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominarăți
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominase
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominasem
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominaseră
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominaserăm
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominaserăți
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominaseși
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominaseți
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominat
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominat
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominativ
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativa
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominative
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativei
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativele
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativelor
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativi
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativii
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativilor
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativul
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominativului
DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus. DOOM
denominatív2 s. n., pl. denominatíve
denominau
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominași
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominați
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominația
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominație
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominației
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominații
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominațiile
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominațiilor
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination. DOOM
denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)
denominațiune
DENOMINAȚIÚNE s.f. v. denominație.
denominează
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominez
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denomineze
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominezi
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominând
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denominînd
DENOMINÁ vb. I. tr. A denumi. [< it. denominare].
denota
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotare
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotare
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
denotarea
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
denotară
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotase
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotaseră
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotat
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotat
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotata
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotate
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotatei
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotatele
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotatelor
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotativ
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativa
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotative
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativei
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativele
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativelor
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativi
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativii
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativilor
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativul
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotativului
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif. DOOM
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
denotatul
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotatului
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotau
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotați
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotația
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotație
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotației
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotații
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denotații
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotațiile
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotațiilor
DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt. – Din fr. dénotation. DOOM
denotáție (-ți-e) s. f., art. denotáția (-ți-a), g.-d. art. denotáției; pl. denotáții, art. denotáțiile (-ți-i-)
denotaților
DENOTÁT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté. DOOM
*denotát s. n., pl. denotáte
denote
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotând
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotînd
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. DOOM
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
denotări
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
denotării
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
denotările
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
denotărilor
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
dens
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
dens
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”. DOOM
măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele
densa
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
dense
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
densei
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
densele
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
denselor
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
densi
DENSI- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la ) densitate”. [< fr. densi-, cf. lat. densus – dens].
densific
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densifica
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificai
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificam
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificare
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificare
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densificarea
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densificară
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificarăm
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificarăți
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificase
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificasem
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificaseră
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificaserăm
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificaserăți
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificaseși
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificaseți
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificat
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificat
DENSIFICÁT, -Ă, densificați, -te, adj. Condensat. – V. densifica.
densificau
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificași
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificați
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densifice
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densifici
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificând
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificînd
DENSIFICÁ, densífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) condensa. – Din fr. densifier.
densificări
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densificării
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densificările
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densificărilor
DENSIFICÁRE, densificări, s. f. Acțiunea de a (se) densifica și rezultatul ei. – V. densifica.
densigrama
DENSIGRÁMĂ, densigrame, s. f. Scară gradată care servește la corelarea valorilor densităților exprimate în diferite unități de măsură. – Din fr. densigramme. DOOM
densigrámă (-si-gra-) s. f., g.-d. art. densigrámei; pl. densigráme
densigrame
DENSIGRÁMĂ, densigrame, s. f. Scară gradată care servește la corelarea valorilor densităților exprimate în diferite unități de măsură. – Din fr. densigramme. DOOM
densigrámă (-si-gra-) s. f., g.-d. art. densigrámei; pl. densigráme
densigramei
DENSIGRÁMĂ, densigrame, s. f. Scară gradată care servește la corelarea valorilor densităților exprimate în diferite unități de măsură. – Din fr. densigramme. DOOM
densigrámă (-si-gra-) s. f., g.-d. art. densigrámei; pl. densigráme
densigramele
DENSIGRÁMĂ, densigrame, s. f. Scară gradată care servește la corelarea valorilor densităților exprimate în diferite unități de măsură. – Din fr. densigramme. DOOM
densigrámă (-si-gra-) s. f., g.-d. art. densigrámei; pl. densigráme
densigramelor
DENSIGRÁMĂ, densigrame, s. f. Scară gradată care servește la corelarea valorilor densităților exprimate în diferite unități de măsură. – Din fr. densigramme. DOOM
densigrámă (-si-gra-) s. f., g.-d. art. densigrámei; pl. densigráme
densimetre
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densimetrele
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densimetrelor
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densimetria
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetric
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetrica
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetrice
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricei
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricele
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricelor
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetrici
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricii
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricilor
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricul
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetricului
DENSIMÉTRIC, -Ă, densimetrici, -ce, adj. Referitor la densimetrie. – Din fr. densimétrique. DOOM
densimétric (-me-tric) adj. m., pl. densimétrici; f. densimétrică, pl. densimétrice
densimetrie
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetriei
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetrii
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetriile
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetriilor
DENSIMETRÍE s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a densității substanțelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie. DOOM
densimetríe (-me-tri-) s. f., art. densimetría, g.-d. densimetríi, art. densimetríei
densimetru
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densimetrul
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densimetrului
DENSIMÉTRU, densimetre, s. n. Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea lichidului în care a fost cufundat. – Din fr. densimètre. DOOM
densimétru (-me-tru) s. n., art. densimétrul; pl. densimétre
densitate
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densitatea
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densitometre
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densitometrele
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densitometrelor
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densitometru
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densitometrul
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densitometrului
DENSITOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea opacității materialelor fotografice. [< fr. densitomètre].
densități
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densității
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densitățile
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densităților
DENSITÁTE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DOOM
densitáte s. f., g.-d. art. densitắții; pl. densitắți
densometre
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densometrele
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densometrelor
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densometru
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densometrul
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densometrului
DENSOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea permeabilității la aer a hârtiei. [< germ. Densometer].
densul
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
densului
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
dent
-DENT- Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) dinte”. [Var. denti-, dento-. / < fr. denti-, cf. lat. dens, -tis].
dent
-DENT- Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) dinte”. [Var. denti-, dento-. / < fr. denti-, cf. lat. dens, -tis].
dental
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentala
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentale
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalei
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalele
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalelor
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentali
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalii
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalilor
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalium
DENTÁLIUM s.m. v. dental.
dentalul
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentalului
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentál (despre sunete) adj. m., pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentále
dentală
DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental. DOOM
dentálă s. f., g.-d. art. dentálei; pl. dentále
dentar
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentara
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentare
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarei
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarele
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarelor
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentari
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentaria
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.
dentarii
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarilor
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarul
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
dentarului
DENTÁR, -Ă, dentari, -e, adj. 1. De dinte, al dinților, privitor la dinți. 2. De dentist, care aparține dentistului, privitor la dentist. – Din fr. dentaire, lat. dentarius. DOOM
dentár (privitor la dinți) adj. m., pl. dentári; f. dentáră, pl. dentáre
denti
DENTI- v. -dent-.
denticul
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
denticul
DENTÍCUL s.n. 1. Dinte foarte mic. 2. Element de ornamentație în formă de dinte, folosit la decorarea cornișelor. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. denticule].
denticulat
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulata
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulate
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulatei
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulatele
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulatelor
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulatul
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulatului
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulați
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulații
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticulaților
DENTICULÁT, -Ă adj. Cu denticule; dințat. [Cf. fr. denticulé].
denticule
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
denticulele
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
denticulelor
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
denticulul
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
denticulului
DENTÍCUL, denticule, s. n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornișelor. – Din fr. denticule. DOOM
dentícul s. n., pl. dentícule
dentiform
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiforma
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiforme
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformei
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformele
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformelor
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformi
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformii
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformilor
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformul
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentiformului
DENTIFÓRM, -Ă, dentiformi, -e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. DOOM
dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. dentifórmă, pl. dentifórme
dentimetre
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentimetrele
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentimetrelor
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentimetru
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentimetrul
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentimetrului
DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre].
dentina
DENTÍNĂ s. f. Țesut osos sensibil care formează coroana și rădăcina dintelui; ivoriu. – Din fr. dentine. DOOM
dentínă s. f., g.-d. art. dentínei
dentine
DENTÍNĂ s. f. Țesut osos sensibil care formează coroana și rădăcina dintelui; ivoriu. – Din fr. dentine. DOOM
dentínă s. f., g.-d. art. dentínei
dentinei
DENTÍNĂ s. f. Țesut osos sensibil care formează coroana și rădăcina dintelui; ivoriu. – Din fr. dentine. DOOM
dentínă s. f., g.-d. art. dentínei
dentinogeneză
DENTINOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Formare (progresivă) a dentinei. [< fr. dentinogenèse].
dentist
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentist
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentista
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentista
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiste
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiste
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistei
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistei
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistele
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistele
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistelor
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistelor
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistica
DENTÍSTICĂ s. f. Specialitate a medicinii care se ocupă cu bolile și cu îngrijirea dinților; stomatologie. – Dentist + suf. -ică. DOOM
dentístică s. f., g.-d. art. dentísticii
dentistici
DENTÍSTICĂ s. f. Specialitate a medicinii care se ocupă cu bolile și cu îngrijirea dinților; stomatologie. – Dentist + suf. -ică. DOOM
dentístică s. f., g.-d. art. dentísticii
dentisticii
DENTÍSTICĂ s. f. Specialitate a medicinii care se ocupă cu bolile și cu îngrijirea dinților; stomatologie. – Dentist + suf. -ică. DOOM
dentístică s. f., g.-d. art. dentísticii
dentistul
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistul
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistului
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentistului
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiști
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiști
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiștii
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiștii
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiștilor
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentiștilor
DENTÍST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist. DOOM
!dentístă s. f., g.-d. art. dentístei; pl. dentíste
dentița
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte. DOOM
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
dentițe
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte. DOOM
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
dentiței
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte. DOOM
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
dentițele
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte. DOOM
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
dentițelor
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte. DOOM
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
dentiția
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentiție
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentiției
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentiții
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentițiile
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentițiilor
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dentițiune
DENTÍȚIE, dentiții, s. f. Totalitatea dinților mamiferelor, caracteristică, după structură și număr, unui tip de regim alimentar. Dentiție de carnivor. ♦ Proces de formare și de apariție a dinților la copii și la puii animalelor mamifere. Dentiție întârziată. ◊ Dentiție de lapte = dentiție formată din 20 de dinți, care apare, la copii, între 6 luni și 3 ani. Dentiție definitivă = dentiție formată din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt așezați dinții în gură. [Var.: dentițiúne s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DOOM
dentíție (-ți-e) s. f., art. dentíția (-ți-a), g.-d. art. dentíției; pl. dentíții, art. dentíțiile (-ți-i-)
dento
DENTO- v. -dent-.
dentom
DENTÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a unui dinte adult. [Pl. -oame. / < fr. dentome].
dentonomia
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentonomie
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentonomiei
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentonomii
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentonomiile
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentonomiilor
DENTONOMÍE s.f. Clasificare a dinților. [Gen. -iei. / < fr. dentonomie, cf. lat. dens – dinte, fr. nomos – regulă].
dentură
DENTÚRĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].
dentăi
DINTẤI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentắi num.] – De4 + întâi. DOOM
dintấi (înv., pop.) num.
denucleariza
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizai
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizam
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizare
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizare
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuclearizarea
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuclearizară
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizarăm
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizarăți
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizase
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizasem
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizaseră
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizaserăm
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizaserăți
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizaseși
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizaseți
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizat
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizat
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizata
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizate
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizatei
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizatele
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizatelor
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizatul
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizatului
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizau
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizași
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizați
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizați
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizații
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizaților
DENUCLEARIZÁT, -Ă, denuclearizați, -te, adj. Scos de sub acțiunea armelor nucleare. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza.
denuclearizează
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizez
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizeze
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizezi
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizând
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizînd
DENUCLEARIZÁ, denuclearizez, vb. I. Tranz. A interzice, pe baza unui tratat internațional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea și folosirea armelor nucleare într-un spațiu, teritoriu, într-o zonă, țară sau într-un grup de țări. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. dénucléariser. DOOM
denuclearizá (a ~) (-nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 denuclearizeáză
denuclearizări
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuclearizării
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuclearizările
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuclearizărilor
DENUCLEARIZÁRE, denuclearizări, s. f. Acțiunea de a denucleariza și rezultatul ei. [Pr.: -cle-a-] – V. denucleariza. DOOM
denuclearizáre (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. denuclearizắrii; pl. denuclearizắri
denuda
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudai
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudam
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudare
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudare
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denudarea
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denudară
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudarăm
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudarăți
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudase
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudasem
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudaseră
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudaserăm
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudaserăți
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudaseși
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudaseți
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudat
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudat
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudau
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudași
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudați
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudația
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudație
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudației
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudații
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudațiile
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudațiilor
DENUDÁȚIE, denudații, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoarței terestre, sub acțiunea agenților geografici externi, prin dezagregarea, alterarea și erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate și acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. dénudation, lat. denudatio. DOOM
denudáție (-ți-e) s. f., art. denudáția (-ți-a), g.-d. art. denudáției; pl. denudáții, art. denudáțiile (-ți-i-)
denudațiune
DENUDAȚIÚNE s.f. v. denudație.
denudează
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudez
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudeze
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudezi
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudând
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudînd
DENUDÁ vb. I. tr. A dezveli, a descoperi. [< fr. dénuder, cf. lat. denudare].
denudări
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denudării
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denudările
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denudărilor
DENUDÁRE, denudări, s. f. Denudație. – Cf. fr. dénudation. DOOM
denudáre s. f., g.-d. art. denudắrii; pl. denudắri
denumea
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumeai
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumeam
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumească
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumeau
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumeați
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumesc
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumește
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumești
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumi
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumii
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumim
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumind
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumire
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumire
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumirea
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumiri
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumirii
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumirile
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumirilor
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. DOOM
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumiră
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumirăm
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumirăți
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumise
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumisem
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiseră
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiserăm
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiserăți
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiseși
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiseți
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumit
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumit
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumita
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumite
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumitei
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumitele
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumitelor
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumitul
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumitului
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumiși
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiți
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). DOOM
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumiți
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumiții
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denumiților
DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
denunț
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunț
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunța
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțai
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțam
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțare
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțare
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțarea
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțară
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțarăm
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțarăți
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțase
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțasem
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțaseră
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțaserăm
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțaserăți
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțaseși
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțaseți
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțat
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțat
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni, a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.
denunțau
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțași
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțați
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțe
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunți
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțul
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțului
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțuri
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțurile
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțurilor
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). – Din denunța (derivat regresiv). DOOM
denúnț s. n., pl. denúnțuri
denunțând
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțînd
DENUNȚÁ, denunț, vb. I. Tranz. 1. A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DOOM
denunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 denúnță
denunțări
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțării
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțările
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțărilor
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța. DOOM
denunțáre s. f., g.-d. art. denunțắrii; pl. denunțắri
denunțătoare
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătoarea
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătoarei
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătoarele
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătoarelor
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțător
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțători
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătorii
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătorilor
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătorul
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denunțătorului
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DOOM
denunțătór s. m., pl. denunțătóri
denutriția
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutriție
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutriției
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutriții
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutrițiile
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutrițiilor
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition. DOOM
denutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. denutríția (-ți-a), g.-d. art. denutríției; pl. denutríții, art. denutríțiile (-ți-i-)
denutrițiune
DENUTRIȚIÚNE s.f. v. denutriție.
denși
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
denșii
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
denșilor
DENS, -Ă, denși, -se, adj. (Despre corpuri, substanțe, soluții) Cu densitate mare; cu părțile componente strâns unite; compact, des. – Din fr. dense, lat. densus. DOOM
dens adj. m., pl. denși; f. dénsă, pl. dénse
deo
Deo, denumire purtată de zeița Demeter.
deoache
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deoarece
DEOARECÉ conj. (Indică un raport de cauză între o propoziție regentă și una subordonată) Fiindcă, pentru că, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De4 + oare + ce. DOOM
deoarecé (de-oa-) conjcț.
deocamdată
DEOCAMDÁTĂ adv. Pentru moment, în mod provizoriu. – De4 + o + cam + dată. DOOM
!deocamdátă [deo pron. de-o (tempo lent)/deo (tempo rapid)] (de-o-) adv.
deoche
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochea
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheai
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheam
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheară
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochearăm
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochearăți
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochease
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheasem
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheaseră
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheaserăm
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheaserăți
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheaseși
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheaseți
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheat
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheat
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheata
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheate
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheatei
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheatele
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheatelor
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheatul
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheatului
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheau
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheași
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheați
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deocheați
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheații
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deocheaților
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă adj.] – V. deochea.
deochem
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochere
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochere
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-. – Var.: diocheá, vb. I.] – Din deochi.
deochetura
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deocheturi
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deocheturii
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deocheturile
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deocheturilor
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. DOOM
deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deochi
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochi
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deochind
DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diocheá vb. I] – Din deochi. DOOM
deocheá (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; conj. prez. 1 și 2 sg. să deóchi, 3 să deoáche; ger. deochínd; part. deocheát
deochiul
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deochiului
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deochiuri
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deochiurile
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deochiurilor
DEÓCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1. DOOM
deóchi s. n., pl. deóchiuri (să nu-ți fie de deochi!)
deodată
DEODÁTĂ adv. 1. Pe neașteptate, brusc, subit. 2. În același timp, simultan, concomitent. ◊ Expr. (Reg.) A fi deodată cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. (Reg.) Deocamdată. – De4 + o + dată. DOOM
!deodátă [deo pron. de-o (tempo lent)/deo (tempo rapid)] (de-o-) adv.
deodorant
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodoranta
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorante
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorantei
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorantele
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorantelor
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorantul
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodorantului
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodoranți
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodoranții
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deodoranților
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. (Produs cosmetic) care reduce sau elimină mirosul de transpirație. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant. DOOM
*deodoránt2 (de-o-) s. n., pl. deodoránte
deontologia
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie. DOOM
deontologíe (de-on-) s. f., art. deontología, g.-d. deontologíi, art. deontologíei
deontologic
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologica
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologice
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicei
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicele
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicelor
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologici
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicii
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicilor
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicul
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologicului
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique. DOOM
deontológic (de-on-) adj. m., pl. deontológici; f. deontológică, pl. deontológice
deontologie
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie. DOOM
deontologíe (de-on-) s. f., art. deontología, g.-d. deontologíi, art. deontologíei
deontologiei
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie. DOOM
deontologíe (de-on-) s. f., art. deontología, g.-d. deontologíi, art. deontologíei
deontologii
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie. DOOM
deontologíe (de-on-) s. f., art. deontología, g.-d. deontologíi, art. deontologíei
deontologism
DEONTOLOGÍSM s.n. (În doctrinele moraliștilor englezi) Principiul acțiunii conforme datoriei și nu urmărind utilul sau binele. [După engl. deontology].
deontologismul
DEONTOLOGÍSM s.n. (În doctrinele moraliștilor englezi) Principiul acțiunii conforme datoriei și nu urmărind utilul sau binele. [După engl. deontology].
deontologismului
DEONTOLOGÍSM s.n. (În doctrinele moraliștilor englezi) Principiul acțiunii conforme datoriei și nu urmărind utilul sau binele. [După engl. deontology].
deoparte
DEOPÁRTE adv. La o oarecare depărtare de vorbitor sau de alt punct fix; într-o parte, izolat. – De4 + o + parte. DOOM
!deopárte (la o oarecare depărtare, izolat) [deo pron. de-o (tempo lent)/deo (tempo rapid)] (de-o-) adv.
deopotrivă
DEOPOTRÍVĂ adv. În mod egal, la fel, fără deosebire. [Var.: (reg.) dopotrívă adv.] – De4 + o + potrivă. DOOM
!deopotrívă [deo pron. de-o (tempo lent)/deo (tempo rapid)] (de-o-po-tri-) adv.
deosebea
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebeai
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebeam
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebească
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebeau
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebeați
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebesc
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebește
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebești
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebi
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebii
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebim
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebind
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebire
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebire
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebirea
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebiri
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebirii
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebirile
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebirilor
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi. DOOM
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
deosebiră
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebirăm
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebirăți
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebise
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebisem
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiseră
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiserăm
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiserăți
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiseși
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiseți
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebit
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebit
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebita
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebite
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebitei
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebitele
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebitelor
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebitul
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebitului
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebiși
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiți
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi. DOOM
deosebí (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 să deosebeáscă
deosebiți
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebiții
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosebiților
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
deosibi
DEOSIBÍ vb. IV v. deosebi.
deosibire
DEOSIBÍRE s. f. v. deosebire.
deosibit
DEOSIBÍ vb. IV. v. deosebi.
depalataliza
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizare
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizare
DEPALATALIZÁRE, depalatalizări, s. f. Faptul de a se depalataliza. – V. depalataliza.
depalatalizară
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizase
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizaseră
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizat
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizat
DEPALATALIZÁT, -Ă, depalatalizați, -te, adj. (Fon.; despre consoane) Care și-a pierdut caracterul palatal. – V. depalataliza.
depalatalizau
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizează
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizeze
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizând
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depalatalizînd
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
depana
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanai
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanam
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanare
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanare
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
depanarea
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
depanară
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanarăm
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanarăți
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanase
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanasem
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanaseră
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanaserăm
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanaserăți
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanaseși
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanaseți
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanat
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanat
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner.
depanatoare
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatoarea
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatoarei
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatoarele
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatoarelor
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanator
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatori
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatorii
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatorilor
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatorul
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanatorului
DEPANATÓR, -OÁRE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor. DOOM
depanatór (reparator) s. m., pl. depanatóri
depanau
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanași
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanați
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanează
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanez
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depaneze
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanezi
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanoare
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanoarele
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanoarelor
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanor
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanorul
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanorului
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea, penelor2 la anumite sisteme tehnice, mașini etc. – Din fr. dépanneur. DOOM
depanór (aparat) s. n., pl. depanoáre
depanând
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanînd
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. DOOM
depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză
depanări
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
depanării
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
depanările
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
depanărilor
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana. DOOM
depanáre (reparare) s. f., g.-d. art. depanắrii; pl. depanắri
deparafina
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinai
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinam
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinare
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinare
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparafinarea
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparafinară
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinarăm
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinarăți
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinase
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinasem
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinaseră
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinaserăm
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinaserăți
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinaseși
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinaseți
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinat
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinat
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinata
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinate
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinatei
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinatele
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinatelor
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinatul
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinatului
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinau
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinași
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinați
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinați
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinații
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinaților
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
deparafinează
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinez
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafineze
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinezi
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinând
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinînd
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner. DOOM
deparafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 deparafineáză
deparafinări
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparafinării
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparafinările
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparafinărilor
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina. DOOM
deparafináre s. f., g.-d. art. deparafinắrii; pl. deparafinắri
deparaia
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
deparaiat
DEPAREIÁT, -Ă, depareiați, -te, adj. (Filatelie; despre serii de mărci poștale) Care a fost descompletat. – V. depareia.
deparaiere
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
deparazita
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitai
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitam
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitare
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitare
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
deparazitarea
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
deparazitară
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitarăm
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitarăți
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitase
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitasem
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitaseră
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitaserăm
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitaserăți
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitaseși
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitaseți
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitat
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitat
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitata
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitate
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitatei
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitatele
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitatelor
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitatul
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitatului
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitau
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitași
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitați
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitați
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitații
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitaților
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit.
deparazitează
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitez
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparaziteze
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitezi
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitând
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitînd
DEPARAZITÁ, deparazitez, vb. I. Tranz. A distruge sau a înlătura paraziții de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. – De4 + parazit. DOOM
deparazitá (a ~) vb., ind. prez. 3 deparaziteáză
deparazitări
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
deparazitării
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
deparazitările
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
deparazitărilor
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = înlăturare sau reducere a perturbațiilor provocate de mașini, aparate electrice în recepția cu un aparat de radiofonie sau de televiziune. – V. deparazita. DOOM
deparazitáre s. f., g.-d. art. deparazitắrii; pl. deparazitắri
depareia
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiai
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiam
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiară
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiarăm
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiarăți
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiase
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiasem
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiaseră
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiaserăm
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiaserăți
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiaseși
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiaseți
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiat
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiat
DEPAREIÁT, -Ă, depareiați, -te, adj. (Filatelie; despre serii de mărci poștale) Care a fost descompletat. – V. depareia.
depareiau
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiază
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiași
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiați
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareie
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiem
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiere
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiere
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareierea
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareieri
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareierii
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareierile
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareierilor
DEPAREIÉRE, depareieri, s. f. Acțiunea de a depareia. – V. depareia.
depareiez
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareieze
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareiezi
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
depareind
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
departaja
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajai
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajam
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajare
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajare
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departajarea
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departajară
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajarăm
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajarăți
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajase
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajasem
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajaseră
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajaserăm
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajaserăți
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajaseși
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajaseți
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajat
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajat
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. – Din fr. départager.
departajau
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajași
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajați
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajează
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajez
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajeze
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajezi
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajând
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajînd
DEPARTAJÁ, departajez, vb. I. Tranz. A pune capăt unui balotaj, a arbitra între două opinii. ♦ Refl. (Despre doi adversari) A se distanța în punctaj. – Din fr. départager. DOOM
departajá (a ~) vb., ind. prez. 3 departajéază, 1 pl. departajắm; conj. prez. 3 să departajéze; ger. departajấnd
departajări
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departajării
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departajările
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departajărilor
DEPARTAJÁRE, departajări, s. f. Acțiunea de a (se) departaja și rezultatul ei. – V. departaja. DOOM
departajáre s. f., g.-d. art. departajắrii; pl. departajắri
departament
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departament
DEPARTAMÉNT s.n. 1. Ramură importantă a administrației de stat sau a unei instituții; departament de stat = denumirea oficială a Ministerului Afacerilor Externe al S.U.A. 2. Unitate administrativ-teritorială în Franța, condusă de către un prefect. [Pl. -te, -turi. / < fr. département].
departamental
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentala
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentale
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalei
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalele
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalelor
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentali
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalii
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalilor
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalul
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamentalului
DEPARTAMENTÁL, -Ă, departamentali, -e, adj. Care ține de un departament, privitor la un departament. – Din fr. départemental. DOOM
departamentál adj. m., pl. departamentáli; f. departamentálă, pl. departamentále
departamente
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departamentele
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departamentelor
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departamentul
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departamentului
DEPARTAMÉNT, departamente, s. n. 1. Subdiviziune a unui minister sau a unui organism, întreprindere etc. 2. (În SUA) Minister. 3. (În Franța) Unitate administrativ-teritorială. – Din fr. département. DOOM
departamént s. n., pl. departaménte
departe
DEPÁRTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanță. ◊ Loc. prep. Departe de... = la mare distanță de... ◊ Expr. Departe de mine gândul = nici nu mă gândesc... Până departe = pe o distanță mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici măcar puțin; deloc. ♦ Într-un loc îndepărtat; în depărtare. A plecat departe. ◊ Expr. Mai departe = dincolo de...; în continuare, înainte. De departe = de la mare distanță, din depărtare. Rudă de departe = persoană aparținând unei ramuri îndepărtate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Într-un moment depărtat de timpul prezent (în trecut sau în viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprimă continuarea unei acțiuni sau menținerea în timp a unei situații. Nu mai departe = a) (în legătură cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât..., nu mai târziu decât... Nu mai departe de ieri; b) (rar, întărind un pronume personal) nu altul, chiar eu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am văzut. – De4 + parte. DOOM
depárte adv.
depava
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavai
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavam
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavare
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavare
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depavarea
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depavară
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavarăm
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavarăți
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavase
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavasem
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavaseră
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavaserăm
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavaserăți
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavaseși
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavaseți
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavat
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavat
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavata
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavate
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavatei
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavatele
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavatelor
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavatul
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavatului
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavau
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavași
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavați
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavați
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavații
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavaților
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A strica caldarâmul. – Din fr. dépaver.
depavează
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavez
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depaveze
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavezi
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavând
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavînd
DEPAVÁ, depavez, vb. I. Tranz. A scoate pavajul. ♦ A deteriora caldarâmul. – Din fr. dépaver. DOOM
depavá (a ~) vb., ind. prez. 3 depaveáză
depavări
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depavării
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depavările
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depavărilor
DEPAVÁRE, depavări, s. f. Acțiunea de a depava. – V. depava. DOOM
depaváre s. f., g.-d. art. depavắrii; pl. depavắri
depectinizare
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depectinizarea
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depectinizări
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depectinizării
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depectinizările
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depectinizărilor
DEPECTINIZÁRE s.f. Tratament aplicat sucurilor de fructe care conțin mari cantități de substanțe pectice. [Et. incertă].
depeiza
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizai
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizam
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizare
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizare
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
depeizarea
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
depeizară
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizarăm
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizarăți
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizase
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizasem
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizaseră
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizaserăm
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizaserăți
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizaseși
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizaseți
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizat
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizat
DEPEIZÁT adj. (Franțuzism) Rupt de țara, de locul de origine; înstrăinat. ♦ (Fig.) Dezorientat, derutat; înstrăinat, însingurat. [< fr. dépaysé].
depeizau
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizași
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizați
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizează
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizez
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizeze
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizezi
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizând
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizînd
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser]. DOOM
depeizá (a ~) (livr.) (-pe-i-) vb., ind. prez. 3 depeizeáză
depeizări
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
depeizării
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
depeizările
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
depeizărilor
DEPEIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) depeiza și rezultatul ei. [< depeiza].
dependent
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependenta
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependente
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependentei
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependentele
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependentelor
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependentul
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependentului
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependența
DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance. DOOM
dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe
dependențe
DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance. DOOM
dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe
dependenței
DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance. DOOM
dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe
dependențele
DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance. DOOM
dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe
dependențelor
DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance. DOOM
dependénță (subordonare) s. f., g.-d. art. dependénței; pl. dependénțe
dependenți
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependenții
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependenților
DEPENDÉNT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde (de cineva sau de ceva); care nu este autonom. – Din fr. dépendant. DOOM
dependént adj. m., pl. dependénți; f. dependéntă, pl. dependénte
dependința
DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances. DOOM
dependínță (încăpere) s. f., g.-d. art. dependínței; pl. dependínțe
dependințe
DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances. DOOM
dependínță (încăpere) s. f., g.-d. art. dependínței; pl. dependínțe
dependinței
DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances. DOOM
dependínță (încăpere) s. f., g.-d. art. dependínței; pl. dependínțe
dependințele
DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances. DOOM
dependínță (încăpere) s. f., g.-d. art. dependínței; pl. dependínțe
dependințelor
DEPENDÍNȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. – Din fr. dépendances. DOOM
dependínță (încăpere) s. f., g.-d. art. dependínței; pl. dependínțe
depene
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depeni
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
deperdiția
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
deperdiție
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
deperdiției
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
deperdiții
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
deperdițiile
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
deperdițiilor
DEPERDÍȚIE s.f. (Franțuzism) Pierdere, diminuare. [< fr. déperdition].
depersonaliza
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizai
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizam
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizare
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizare
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depersonalizarea
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depersonalizară
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizarăm
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizarăți
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizase
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizasem
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizaseră
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizaserăm
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizaserăți
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizaseși
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizaseți
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizat
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizat
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizata
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizate
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizatei
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizatele
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizatelor
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizatul
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizatului
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizau
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizași
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizați
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizați
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizații
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizaților
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
depersonalizează
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizez
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizeze
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizezi
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizând
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizînd
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
depersonalizări
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depersonalizării
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depersonalizările
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depersonalizărilor
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
depesaj
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depesaje
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depesajele
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depesajelor
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depesajul
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depesajului
DEPESÁJ s.n. Ciopârțire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. [< fr. dépeçage].
depeșa
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșa
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche. DOOM
depéșă (înv.) s. f., art. depéșa, g.-d. art. depéșei; pl. depéșe
depeșai
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșam
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșare
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșare
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Rar) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher.
depeșară
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșarăm
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșarăți
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșase
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșasem
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșaseră
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșaserăm
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșaserăți
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșaseși
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșaseți
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșat
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșat
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Rar) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher.
depeșau
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșași
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșați
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșe
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche. DOOM
depéșă (înv.) s. f., art. depéșa, g.-d. art. depéșei; pl. depéșe
depeșează
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșei
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche. DOOM
depéșă (înv.) s. f., art. depéșa, g.-d. art. depéșei; pl. depéșe
depeșele
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche. DOOM
depéșă (înv.) s. f., art. depéșa, g.-d. art. depéșei; pl. depéșe
depeșelor
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche. DOOM
depéșă (înv.) s. f., art. depéșa, g.-d. art. depéșei; pl. depéșe
depeșez
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșeze
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșezi
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșând
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depeșînd
DEPEȘÁ, depeșez, vb. I. Tranz. (Înv.) A expedia o depeșă; a telegrafia. – Din fr. dépêcher. DOOM
depeșá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 depeșeáză, 1 pl. depeșắm; conj. prez. 3 să depeșéze; ger. depeșấnd
depigmenta
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentai
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentam
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentare
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentare
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depigmentarea
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depigmentară
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentarăm
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentarăți
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentase
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentasem
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentaseră
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentaserăm
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentaserăți
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentaseși
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentaseți
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentat
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentau
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentași
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentați
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentează
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentez
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmenteze
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentezi
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentând
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentînd
DEPIGMENTÁ, depigmentez, vb. I. Refl. A se decolora din cauza scăderii sau dispariției pigmentului melanic. – Din fr. dépigmenter. DOOM
depigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 depigmenteáză
depigmentări
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depigmentării
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depigmentările
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depigmentărilor
DEPIGMENTÁRE, depigmentări, s. f. Acțiunea de a se depigmenta și rezultatul ei. – V. depigmenta. DOOM
depigmentáre s. f., g.-d. art. depigmentắrii; pl. depigmentắri
depila
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilai
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilam
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilant
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilanta
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilante
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilantei
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilantele
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilantelor
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilantul
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilantului
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilanți
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilanții
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilanților
DEPILÁNT, -Ă, depilanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care servește la depilare. – Din fr. dépilant. DOOM
*depilánt2 s. n., pl. depilánte
depilare
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilare
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depilarea
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depilară
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilarăm
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilarăți
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilase
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilasem
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilaseră
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilaserăm
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilaserăți
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilaseși
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilaseți
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilat
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilat
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilata
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilate
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilatei
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilatele
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilatelor
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilatoare
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatoarea
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatoarei
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatoarele
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatoarelor
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilator
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatori
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatorii
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatorilor
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatorul
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatorului
DEPILATÓR, -OÁRE, depilatori, -oare, s. n., adj. (Substanță) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului; epilator. – Din fr. dépilatoire. DOOM
depilatór2 s. n., pl. depilatoáre
depilatul
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilatului
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilau
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilași
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilați
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilați
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilația
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilație
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilației
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilații
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilații
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilațiile
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilațiilor
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilaților
DEPILÁT, -Ă, depilați, -te, adj. (Despre suprafețe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. – V. depila. DOOM
*depilát adj. m., s. m, pl. depiláți, adj. f., s. f. depilátă, pl. depiláte
depilațiune
DEPILÁȚIE, depilații, s. f. (Rar) Depilare. [Var.: depilațiune s. f.] – Din fr. depilation. DOOM
depiláție (rar) (-ți-e) s. f., art. depiláția (-ți-a), g.-d. art. depiláției; pl. depiláții, art. depiláțiile (-ți-i-)
depilează
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilez
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depileze
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilezi
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilând
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilînd
DEPILÁ, depilez, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. Tranz. și refl. A(-și) îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare. DOOM
depilá (a ~) vb., ind. prez. 3 depileáză
depilări
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depilării
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depilările
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depilărilor
DEPILÁRE, depilări, s. f. Acțiunea de a depila și rezultatul ei; îndepărtare a părului de pe piele. – V. depila. DOOM
depiláre s. f., g.-d. art. depilắrii; pl. depilắri
depind
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinde
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindea
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindeai
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindeam
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindeau
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindeați
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindem
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindere
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindere
DEPÍNDE vb. III. intr. 1. A fi în funcție de..., a atârna de... 2. A fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. [P.i. depínd. / < fr. dépendre, it. dipendere, lat. dependere].
depindeți
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depindă
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depins
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinse
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinsei
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseră
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinserăm
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinserăți
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinsese
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinsesem
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseseră
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseserăm
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseserăți
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseseși
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseseți
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinseși
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinz
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinzi
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinzând
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinzînd
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depinză
DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere. DOOM
depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 să depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns
depiridinizare
DEPIRIDINIZÁRE s.f. Operația de captare a piridinei. [Et. incertă].
depista
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistai
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistam
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistare
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistare
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
depistarea
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
depistară
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistarăm
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistarăți
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistase
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistasem
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistaseră
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistaserăm
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistaserăți
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistaseși
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistaseți
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistat
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistat
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistata
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistate
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistatei
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistatele
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistatelor
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistatul
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistatului
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistau
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistași
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistați
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistați
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistații
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistaților
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
depistează
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistez
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depisteze
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistezi
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistând
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistînd
DEPISTÁ, depistez, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. ♦ (Med.) A descoperi și a cerceta cazuri de boală inaparentă. – Din fr. dépister. DOOM
depistá (a ~) vb., ind. prez. 3 depisteáză
depistări
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
depistării
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
depistările
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
depistărilor
DEPISTÁRE, depistări, s. f. Acțiunea de a depista și rezultatul ei. – V. depista. DOOM
depistáre s. f., g.-d. art. depistắrii; pl. depistắri
deplana
DEPLANÁ vb. I. tr., refl. A (se) curba, a-și pierde calitatea de a fi plan. [Et. incertă].
deplanare
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplanarea
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplanat
DEPLANÁ vb. I. tr., refl. A (se) curba, a-și pierde calitatea de a fi plan. [Et. incertă].
deplanta
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantai
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantam
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantare
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantare
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplantarea
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplantară
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantarăm
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantarăți
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantase
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantasem
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantaseră
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantaserăm
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantaserăți
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantaseși
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantaseți
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantat
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantat
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter.
deplantau
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantași
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantați
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantează
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantez
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplanteze
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantezi
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantoare
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantoarele
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantoarelor
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantor
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantorul
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantorului
DEPLANTÓR s.n. Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. [Cf. fr. déplantoir].
deplantând
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantînd
DEPLANTÁ, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta în altă parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. déplanter. DOOM
deplantá (a ~) (de-plan-) vb., ind. prez. 3 deplanteáză
deplantări
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplantării
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplantările
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplantărilor
DEPLANTÁRE, deplantări, s. f. Acțiunea de a deplanta și rezultatul ei. ◊ Deplantarea minelor = operația de dezgropare și de ridicare a minelor explozive. – V. deplanta. DOOM
deplantáre (de-plan-) s. f., g.-d. art. deplantắrii; pl. deplantắri
deplanări
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplanării
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplanările
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplanărilor
DEPLANÁRE, deplanări, s. f. Curbare a unei secțiuni plane a unui corp elastic sub acțiunea sarcinilor exterioare. – Pref. de- + plan. DOOM
deplanáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplanắrii; pl. deplanắri
deplasa
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasabil
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabila
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabile
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilei
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilele
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilelor
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabili
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilii
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabililor
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilul
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasabilului
DEPLASÁBIL, -Ă, deplasabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) deplasat. – Din fr. déplaçable. DOOM
deplasábil (de-pla-) adj. m., pl. deplasábili; f. deplasábilă, pl. deplasábile
deplasai
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasam
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasament
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasamente
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasamentele
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasamentelor
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasamentul
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasamentului
DEPLASAMÉNT, deplasamente, s. n. Greutatea volumului de apă dezlocuit de o navă care plutește; greutatea totală a unei nave. – Din fr. déplacement. DOOM
deplasamént (de-pla-) s. n., pl. deplasaménte
deplasare
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasare
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
deplasarea
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
deplasară
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasarăm
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasarăți
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasase
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasasem
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasaseră
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasaserăm
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasaserăți
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasaseși
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasaseți
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasat
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasat
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasata
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasate
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasatei
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasatele
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasatelor
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasatul
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasatului
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasau
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasași
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasați
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasați
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasații
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasaților
DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé. DOOM
*deplasát (de-pla-) adj. m., pl. deplasáți; f. deplasátă, pl. deplasáte
deplasează
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasez
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplaseze
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasezi
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplastifiant
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastifiantul
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastifiantului
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastifianți
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastifianții
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastifianților
DEPLASTIFIÁNT, deplastifianți, s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micșorează plasticitatea; deplastificator. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. déplastifiant. DOOM
deplastifiánt (de-plas-, -fi-ant) s. m., pl. deplastifiánți
deplastificator
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplastificatori
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplastificatorii
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplastificatorilor
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplastificatorul
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplastificatorului
DEPLASTIFICATÓR, deplastificatori, s. m. Deplastifiant. – Cf. deplastifiant. DOOM
deplastificatór (de-plas-) s. m., pl. deplastificatóri
deplasând
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasînd
DEPLASÁ, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer. DOOM
deplasá (a ~) (de-pla-) vb., ind. prez. 3 deplaseáză
deplasări
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
deplasării
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
deplasările
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
deplasărilor
DEPLASÁRE, deplasări, s. f. Acțiunea de a (se) deplasa și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa. DOOM
deplasáre (de-pla-) s. f., g.-d. art. deplasắrii; pl. deplasắri
depletiv
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletiva
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletive
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivei
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivele
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivelor
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivi
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivii
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivilor
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivul
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depletivului
DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif].
depleție
DEPLÉȚIE s.f. v. deplețiune.
deplețiune
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplețiunea
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplețiuni
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplețiunii
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplețiunile
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplețiunilor
DEPLEȚIÚNE, deplețiuni, s. f. 1. (Med.) Diminuare sau dispariție a unui lichid acumulat în mod patologic într-o cavitate anatomică. ♦ Suprimare sau micșorare a unei obstrucții, a unei piedici în circulația fluidelor. 2. Epuizare cauzată de pierderea unui lichid organic, în special a sângelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. déplétion, lat. depletio. DOOM
deplețiúne (de-ple-ți-u-) s. f., g.-d. art. deplețiúnii; pl. deplețiúni
deplia
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliai
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliam
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliară
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliarăm
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliarăți
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliase
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliasem
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliaseră
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliaserăm
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliaserăți
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliaseși
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliaseți
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliat
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliat
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier.
depliau
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliază
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliași
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliați
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
deplie
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliem
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliere
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliere
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
deplierea
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
deplieri
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
deplierii
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
deplierile
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
deplierilor
DEPLIÉRE, deplieri, s. f. Acțiunea de a deplia și rezultatul ei. [Pr.: -pli-e-] – V. deplia.
depliez
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
deplieze
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliezi
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
depliind
DEPLIÁ, depliez, vb. I. Tranz. A desface ceva pliat, împăturit. [Pr.: -pli-a] – Din fr. déplier. DOOM
depliá (a ~) (de-pli-a) vb., ind. prez. 3 depliáză, 1 pl. depliém (-pli-em); conj. prez. 3 să depliéze; ger. depliínd (-pli-ind)
deplin
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplina
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
depline
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinei
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinele
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinelor
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplini
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinii
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinilor
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinul
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinului
DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin. DOOM
deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne
deplinătate
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate. DOOM
deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții
deplinătatea
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate. DOOM
deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții
deplinătăți
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate. DOOM
deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții
deplinătății
DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate. DOOM
deplinătáte (de-pli-) s. f., g.-d. art. deplinătắții
deplor
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplora
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorabil
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabila
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabile
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilei
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilele
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilelor
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabili
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilii
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabililor
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilul
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorabilului
DEPLORÁBIL, -Ă, deplorabili, -e, adj. Vrednic de plâns, de compătimit; care produce o impresie penibilă; jalnic, lamentabil. – Din fr. déplorable. DOOM
deplorábil (de-plo-) adj. m., pl. deplorábili; f. deplorábilă, pl. deplorábile
deplorai
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploram
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorare
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorare
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. (Rar) A deplânge. – Din fr. déplorer.
deplorară
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorarăm
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorarăți
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorase
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorasem
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploraseră
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploraserăm
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploraserăți
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploraseși
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deploraseți
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorat
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorat
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. (Rar) A deplânge. – Din fr. déplorer.
deplorau
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorași
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorați
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorația
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplorație
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplorației
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplorații
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplorațiile
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplorațiilor
DEPLORÁȚIE, deplorații, s. f. (Rar) Plângere, lamentare, lamentație. ♦ Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. – Din fr. déploration, lat. deploratio. DOOM
deploráție (rar) (de-plo-, -ți-e) s. f., art. deploráția (-ți-a), g.-d. art. deploráției; pl. deploráții, art. deploráțiile (-ți-i-)
deplore
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplori
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorând
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
deplorînd
DEPLORÁ, deplór, vb. I. Tranz. A deplânge. – Din fr. déplorer. DOOM
deplorá (a ~) (de-plo-) vb., ind. prez. 3 deplóră
depluma
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumai
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumam
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumare
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumare
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumară
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumarăm
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumarăți
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumase
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumasem
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumaseră
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumaserăm
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumaserăți
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumaseși
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumaseți
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumat
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumat
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumau
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumași
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumați
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumează
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumez
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumeze
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumezi
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumând
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplumînd
DEPLUMÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A smulge penele; a jumuli. [< fr. déplumer].
deplâng
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânge
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângea
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângeai
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângeam
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângeau
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângeați
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângem
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângere
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângeți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângi
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângând
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplângă
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplâns
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplâns
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânse
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânsei
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseră
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânserăm
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânserăți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânsese
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânsesem
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseseră
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseserăm
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseserăți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseseși
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseseți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplânseși
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîng
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînge
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngea
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngeai
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngeam
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngeau
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngeați
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngem
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngere
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngeți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngi
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngînd
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîngă
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplîns
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînse
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînsei
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseră
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînserăm
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînserăți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînsese
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînsesem
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseseră
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseserăm
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseserăți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseseși
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseseți
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
deplînseși
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DOOM
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns
depoetiza
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizai
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizam
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizare
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizare
DEPOETIZÁRE s.f. Acțiunea de a depoetiza și rezultatul ei. [< depoetiza].
depoetizară
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizarăm
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizarăți
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizase
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizasem
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizaseră
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizaserăm
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizaserăți
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizaseși
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizaseți
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizat
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizau
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizași
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizați
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizează
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizez
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizeze
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizezi
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizând
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depoetizînd
DEPOETIZÁ vb. I. tr. A lipsi de poezie, a lua caracterul poetic. [Pron. -po-e-. / cf. fr. dépoétiser].
depolariza
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizai
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizam
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizant
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizant
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanta
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanta
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizante
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizante
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantei
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantei
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantele
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantele
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantelor
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantelor
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantul
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantul
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantului
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizantului
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanți
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanți
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanții
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanții
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanților
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizanților
DEPOLARIZÁNT, -Ă, depolarizanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). 2. S. m. Depolarizator. – Din fr. dépolarisant. DOOM
depolarizánt2 s. m., pl. depolarizánți
depolarizare
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizare
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolarizarea
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolarizară
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizarăm
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizarăți
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizase
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizasem
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizaseră
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizaserăm
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizaserăți
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizaseși
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizaseți
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizat
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizat
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser.
depolarizator
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizatori
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizatorii
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizatorilor
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizatorul
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizatorului
DEPOLARIZATÓR, depolarizatori, s. m. Substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant (2). – Depolariza + suf. -tor. DOOM
depolarizatór s. m., pl. depolarizatóri
depolarizau
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizași
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizați
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizația
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizație
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizației
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizații
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizațiile
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizațiilor
DEPOLARIZÁȚIE s.f. Depolarizare. [Gen. -iei. / < fr. dépolarisation].
depolarizează
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizez
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizeze
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizezi
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizând
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizînd
DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser. DOOM
depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză
depolarizări
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolarizării
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolarizările
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolarizărilor
DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza. DOOM
depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri
depolimeriza
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizai
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizam
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizare
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizare
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolimerizarea
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolimerizară
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizarăm
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizarăți
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizase
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizasem
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizaseră
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizaserăm
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizaserăți
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizaseși
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizaseți
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizat
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizat
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizau
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizași
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizați
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizează
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizez
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizeze
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizezi
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizând
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizînd
DEPOLIMERIZÁ, depolimerizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A supune depolimerizării. – Din fr. dépolymériser.
depolimerizări
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolimerizării
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolimerizările
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolimerizărilor
DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizări, s. f. Reacție prin care un polimer trece în polimeri cu mase moleculare mai mici, sub acțiunea căldurii, a luminii, a radiațiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n. DOOM
depolimerizáre s. f., g.-d. art. depolimerizắrii; pl. depolimerizắri
depolitiza
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizai
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizam
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizare
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizare
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolitizarea
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolitizară
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizarăm
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizarăți
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizase
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizasem
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizaseră
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizaserăm
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizaserăți
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizaseși
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizaseți
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizat
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizat
DEPOLITIZÁT, -Ă, depolitizați, -te, adj. Care nu mai are caracter politic. – V. depolitiza.
depolitizau
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizași
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizați
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizează
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizez
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizeze
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizezi
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizând
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizînd
DEPOLITIZÁ, depolitizez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă caracterul politic. – Din fr. dépolitiser. DOOM
*depolitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolitizeáză
depolitizări
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolitizării
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolitizările
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolitizărilor
DEPOLITIZÁRE, depolitizări, s. f. Acțiunea de a depolitiza și rezultatul ei. – V. depolitiza.
depolua
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluai
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluam
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluant
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluant
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanta
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluante
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantei
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantele
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantelor
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantul
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantul
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantului
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluantului
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanți
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanți
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanții
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanții
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanților
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluanților
DEPOLUÁNT, -Ă, depoluanți, -te, adj., s. m. (Produs, procedeu) care servește la depoluare. [Pr.: -lu-ant] – Din fr. dépolluant. DOOM
*depoluánt2 (-lu-ant) s. m., pl. depoluánți
depoluare
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluare
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
depoluarea
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
depoluară
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluarăm
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluarăți
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluase
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluasem
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluaseră
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluaserăm
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluaserăți
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluaseși
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluaseți
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluat
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluat
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluata
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluate
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluatei
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluatele
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluatelor
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluatul
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluatului
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluau
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluași
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluați
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluați
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluații
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluaților
DEPOLUÁT, -Ă, depoluați, -te, adj. (Despre atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea, care a fost purificat. [Pr.: -lu-at] – V. depolua.
depoluează
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluez
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depolueze
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluezi
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluând
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluînd
DEPOLUÁ, depoluez, vb. I. Tranz. A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. [Pr.: -lu-a] – Din fr. dépolluer. DOOM
depoluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 depolueáză, 1 pl. depoluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să depoluéze (-lu-e-); ger. depoluấnd (-lu-ând)
depoluări
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
depoluării
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
depoluările
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
depoluărilor
DEPOLUÁRE, depoluări, s. f. Acțiunea de a depolua și rezultatul ei; purificare. [Pr.: -lu-a-] – V. depolua. DOOM
depoluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. depoluắrii; pl. depoluắri
deponent
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponent
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenta
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenta
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponente
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponente
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentei
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentei
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentele
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentele
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentelor
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentelor
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentul
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentul
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentului
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponentului
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenți
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenți
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenții
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenții
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenților
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponenților
DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente. DOOM
deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte
deponta
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontai
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontam
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontare
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontare
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depontarea
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depontară
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontarăm
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontarăți
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontase
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontasem
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontaseră
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontaserăm
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontaserăți
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontaseși
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontaseți
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontat
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontat
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer.
depontau
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontași
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontați
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontează
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontez
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
deponteze
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontezi
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontând
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontînd
DEPONTÁ, depontez, vb. I. Tranz. A demonta un pod militar. – Din fr. dépointer. DOOM
depontá (a ~) vb., ind. prez. 3 deponteáză
depontări
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depontării
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depontările
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depontărilor
DEPONTÁRE s.f. Acțiunea de a deponta. [< deponta].
depopula
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulai
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulam
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulare
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulare
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
depopularea
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
depopulară
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopularăm
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopularăți
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulase
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulasem
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulaseră
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulaserăm
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulaserăți
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulaseși
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulaseți
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulat
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulat
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare.
depopulau
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulași
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulați
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulează
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulez
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopuleze
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulezi
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulând
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulînd
DEPOPULÁ, depopulez, vb. I. Tranz. (Despre calamități) A reduce numeric sau a distruge în mare parte populația unei țări, a unei regiuni. ♦ Refl. A se reduce drastic populația unei regiuni sau a unei țări din cauza sporului migratoriu sau natural negativ. – Din lat. depopulare. Cf. fr. dépeupler, it. depopolare. DOOM
depopulá (a ~) vb., ind. prez. 3 depopuleáză
depopulări
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
depopulării
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
depopulările
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
depopulărilor
DEPOPULÁRE, depopulări, s. f. Acțiunea de a depopula și rezultatul ei; reducere a populației unei țări, a unei regiuni etc. – V. depopula. DOOM
depopuláre s. f., g.-d. art. depopulắrii; pl. depopulắri
deporta
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportai
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportam
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportare
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportare
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportarea
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportară
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportarăm
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportarăți
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportase
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportasem
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportaseră
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportaserăm
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportaserăți
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportaseși
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportaseți
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportat
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportat
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportat
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportata
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportata
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportate
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportate
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatei
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatei
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatele
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatele
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatelor
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatelor
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatul
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatul
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatului
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportatului
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportau
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportași
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportați
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportați
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportați
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportații
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportații
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportaților
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportaților
DEPORTÁT, -Ă, deportați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în deportare. – V. deporta. Cf. fr. déporté. DOOM
deportát adj. m., s. m., pl. deportáți; adj. f., s. f. deportátă, pl. deportáte
deportează
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportez
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deporteze
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportezi
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportând
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportînd
DEPORTÁ, deportez, vb. I. Tranz. A trimite forțat pe cineva într-o regiune îndepărtată, într-un lagăr de concentrare, ca măsură represivă, a condamna pe cineva la exil politic. – Din fr. déporter, lat. deportare. DOOM
deportá (a ~) vb., ind. prez. 3 deporteáză
deportări
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportării
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportările
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deportărilor
DEPORTÁRE, deportări, s. f. Acțiunea de a deporta și rezultatul ei. – V. deporta. DOOM
deportáre s. f., g.-d. art. deportắrii; pl. deportắri
deposeda
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedai
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedam
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedare
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedare
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedarea
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedară
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedarăm
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedarăți
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedase
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedasem
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedaseră
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedaserăm
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedaserăți
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedaseși
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedaseți
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedat
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedau
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedași
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedați
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedează
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedez
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedeze
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedezi
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedând
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedînd
DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder. DOOM
deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză
deposedări
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedării
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedările
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
deposedărilor
DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda. DOOM
deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri
depou
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depoul
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depoului
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depouri
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depourile
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depourilor
DEPÓU, depouri, s. n. Clădire în care se adăpostesc, se întrețin și se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. – Din fr. dépôt. DOOM
depóu s. n., art. depóul; pl. depóuri
depozant
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozanta
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozante
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozantei
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozantele
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozantelor
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozantul
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozantului
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozanți
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozanții
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozanților
DEPOZÁNT, -Ă, depozanți, -te, s. m. și f. (Rar) 1. (Jur.) Martor care depune mărturie în fața judecătorului. 2. Depunător. – Din fr. déposant. DOOM
*depozántă (rar) s. f., g.-d. art. depozántei; pl. depozánte
depozit
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozita
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitai
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitam
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitar
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitara
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitare
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitare
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitare
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitarea
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitarei
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarele
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarelor
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitari
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarii
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarilor
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarul
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitarului
DEPOZITÁR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire. DOOM
depozitáră s. f., g.-d. art. depozitárei; pl. depozitáre
depozitară
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitarăm
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitarăți
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitase
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitasem
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitaseră
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitaserăm
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitaserăți
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitaseși
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitaseți
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitat
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitat
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit.
depozitau
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitași
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitați
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozite
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozitează
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitele
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozitelor
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozitez
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depoziteze
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitezi
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitul
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozitului
DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc. 2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊ Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦ Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară. 3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri după fr. dépôt). DOOM
depózit s. n., pl. depózite
depozitând
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitînd
DEPOZITÁ, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. DOOM
depozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 depoziteáză
depozitări
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitării
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitările
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depozitărilor
DEPOZITÁRE, depozitări, s. f. Acțiunea de a depozita și rezultatul ei; înmagazinare, păstrare. – V. depozita. DOOM
depozitáre s. f., g.-d. art. depozitắrii; pl. depozitắri
depoziția
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depoziție
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depoziției
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depoziții
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depozițiile
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depozițiilor
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
depozițiune
DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DOOM
depozíție (-ți-e) s. f., art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)
deprava
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravai
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravam
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravare
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravare
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravarea
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravară
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravarăm
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravarăți
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravase
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravasem
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravaseră
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravaserăm
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravaserăți
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravaseși
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravaseți
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravat
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravat
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravata
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravate
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravatei
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravatele
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravatelor
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravatul
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravatului
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravau
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravași
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravați
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravați
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravații
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravaților
DEPRAVÁT, -Ă, depravați, -te, adj. Decăzut din punct de vedere moral; corupt, desfrânat. – V. deprava.
depravațiune
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravațiunea
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravațiuni
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravațiunii
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravațiunile
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravațiunilor
DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. (Rar) Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DOOM
depravațiúne (rar) (de-pra-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
depravează
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravez
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depraveze
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravezi
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravând
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravînd
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. DOOM
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză
depravări
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravării
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravările
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
depravărilor
DEPRAVÁRE, depravări, s. f. Faptul de a se deprava; corupție (2), blestemăție, desfrâu, depravațiune. – V. deprava. DOOM
depraváre (de-pra-) s. f., g.-d. art. depravắrii; pl. depravắri
deprecatoria
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatorie
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriei
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatorii
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriii
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriile
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriilor
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriu
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriul
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecatoriului
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius. DOOM
deprecatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] (de-pre-) adj. m., f. deprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. deprecatórii
deprecația
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecație
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecației
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecații
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecațiile
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecațiilor
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecațiune
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation. DOOM
deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)
deprecia
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciai
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciam
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciară
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciarăm
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciarăți
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciase
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciasem
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciaseră
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciaserăm
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciaserăți
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciaseși
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciaseți
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciat
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciat
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciata
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciate
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciatei
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciatele
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciatelor
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciativ
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativa
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciative
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativei
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativele
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativelor
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativi
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativii
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativilor
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativul
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciativului
DEPRECIATÍV, -Ă, depreciativi, -e, adj. Care arată lipsă de considerație sau dispreț, care conține o notă de batjocură. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciatif. DOOM
depreciatív (de-pre-ci-a-) adj. m., pl. depreciatívi; f. depreciatívă, pl. depreciatíve
depreciatoare
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatoarea
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatoarei
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatoarele
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatoarelor
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciator
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciator
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatori
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatori
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorii
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorii
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorilor
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorilor
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorul
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorul
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorului
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatorului
DEPRECIATÓR, -OÁRE, depreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care depreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dépréciateur.
depreciatul
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciatului
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciau
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciază
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciași
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciați
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciați
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciații
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
depreciaților
DEPRECIÁT, -Ă, depreciați, -te, adj. Care nu este apreciat la justa valoare; desconsiderat, devalorizat. ♦ Cu valoare scăzută. [Pr.: -ci-at] – V. deprecia.
deprecie
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciem
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciere
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciere
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
deprecierea
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
deprecieri
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
deprecierii
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
deprecierile
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
deprecierilor
DEPRECIÉRE, deprecieri, s. f. Faptul de a (se) deprecia; nesocotire a valorii; devalorizare. ◊ Depreciere monetară = scădere a puterii de cumpărare a unei monede, cauzată de inflație sau de reducerea volumului de bunuri oferite spre vânzare. [Pr.: -ci-e-] – V. deprecia. DOOM
depreciére (de-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. depreciérii; pl. depreciéri
depreciez
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
deprecieze
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciezi
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depreciind
DEPRECIÁ, depreciez, vb. I. 1. Tranz. A aprecia ceva sub valoarea sa reală; p. ext. a nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 2. Tranz. și refl. A(-și) micșora, a(-și) pierde valoarea sau calitatea; a (se) devaloriza; a (se) degrada. [Pr.: -ci-a] – Din fr. déprécier. DOOM
depreciá (a ~) (de-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 depreciáză, 1 pl. depreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să depreciéze; ger. depreciínd (-ci-ind)
depresa
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresai
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaj
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresaje
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresajele
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresajelor
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresajul
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresajului
DEPRESÁJ, depresaje, s. n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. Acțiune de rărire a puieților dintr-o pepinieră. 3. Modificare a proprietăților superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage. DOOM
depresáj (de-pre-) s. n., pl. depresáje
depresam
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresant
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresanta
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresante
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresantei
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresantele
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresantelor
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresantul
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresantului
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresanți
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresanții
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresanților
DEPRESÁNT, depresante, s. n. Reactiv folosit pentru a împiedica flotația unui anumit mineral dintr-un minereu. – Din fr. dépressant, engl. depressant. DOOM
depresánt (de-pre-) s. n., pl. depresánte
depresare
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresare
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depresarea
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depresară
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresarăm
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresarăți
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresase
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresasem
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaseră
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaserăm
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaserăți
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaseși
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresaseți
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresat
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresat
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a se dezvolta normal. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser.
depresau
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresași
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresați
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresează
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresez
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depreseze
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresezi
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresie
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiometre
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresiometrele
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresiometrelor
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresiometru
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresiometrul
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresiometrului
DEPRESIOMÉTRU, depresiometre, s. n. Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. dépressiomètre. DOOM
depresiométru (de-pre-si-o-me-tru) s. n., art. depresiométrul; pl. depresiométre
depresionar
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionara
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionare
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarei
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarele
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarelor
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionari
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarii
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarilor
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarul
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresionarului
DEPRESIONÁR, -Ă, depresionari, -e, adj. (În sintagma) Zonă depresionară = zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută, proprie formării ciclonilor. [Pr.: -si-o-] – Depresiune + suf. -ar. DOOM
!depresionár (de-pre-si-o-) adj. m., pl. depresionári; f. depresionáră, pl. depresionáre
depresiune
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiunea
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiuni
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiunii
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiunile
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiunilor
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. (În forma depresie) Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, ulterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a populației rămâne redusă. [Pr.: -si-u-. – Var.: deprésie s. f.] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. DOOM
depresiúne (formă de relief, criză economică) (de-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. depresiúnii; pl. depresiúni
depresiv
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresiva
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresive
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivei
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivele
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivelor
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivi
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivii
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivilor
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivitate
DEPRESIVITÁTE s.f. Stare depresivă; depresiune. [Cf. fr. dépressivité].
depresivitatea
DEPRESIVITÁTE s.f. Stare depresivă; depresiune. [Cf. fr. dépressivité].
depresivități
DEPRESIVITÁTE s.f. Stare depresivă; depresiune. [Cf. fr. dépressivité].
depresivității
DEPRESIVITÁTE s.f. Stare depresivă; depresiune. [Cf. fr. dépressivité].
depresivul
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresivului
DEPRESÍV, -Ă, depresivi, -e, adj. 1. Care provoacă starea de depresie neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2. De depresie (II). 3. (Despre persoane) Înclinat spre tristețe, descurajare. – Din fr. dépressif. DOOM
depresív (de-pre-) adj. m., pl. depresívi; f. depresívă, pl. depresíve
depresoare
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresoarea
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresoarei
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresoarele
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresoarelor
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresor
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresori
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresorii
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresorilor
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresorul
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresorului
DEPRESÓR, -OÁRE, depresori, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Nerv depresor = nerv senzitiv prin intermediul căruia excitațiile de la receptorii nervoși din pereții sinusului carotidei se transmit la centrii nervoși și determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. 2. S. n. Substanță capabilă să deblocheze o genă sau un grup de gene inactive dintr-un genom.- Din fr. dépresseur. DOOM
depresór2 (de-pre-) s. n., pl. depresoáre
depresuriza
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizai
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizam
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizare
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizare
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresurizarea
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresurizară
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizarăm
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizarăți
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizase
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizasem
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizaseră
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizaserăm
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizaserăți
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizaseși
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizaseți
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizat
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizat
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizata
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizate
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizatei
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizatele
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizatelor
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizatul
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizatului
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizau
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizași
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizați
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizați
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizații
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizaților
DEPRESURIZÁT, -Ă, depresurizați, -te, adj. (Despre presiunea atmosferică) Care a slăbit, a scăzut. – V. depresuriza.
depresurizează
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizez
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizeze
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizezi
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizând
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizînd
DEPRESURIZÁ, pers. 3 depresurizează, vb. I. Refl. (Despre presiunea atmosferică) A scădea, a slăbi. – Din fr. dépressuriser. DOOM
depresurizá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depresurizeáză
depresurizări
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresurizării
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresurizările
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresurizărilor
DEPRESURIZÁRE, depresurizări, s. f. Acțiunea de a se depresuriza și rezultatul ei. – V. depresuriza. Cf. fr. dépressurisation. DOOM
depresurizáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresurizắrii; pl. depresurizắri
depresând
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresînd
DEPRESÁ, depresez, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forțat. 2. A rări puieții crescuți prea des, pentru a permite dezvoltarea normală a celorlalți. 3. A modifica proprietățile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser. DOOM
depresá (a ~) (de-pre-) vb., ind. prez. 3 depreseáză
depresări
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depresării
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depresările
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depresărilor
DEPRESÁRE s.f. Acțiunea de a depresa și rezultatul ei; depresaj. [< depresa]. DOOM
depresáre (de-pre-) s. f., g.-d. art. depresắrii; pl. depresắri
depreună
DEPREÚNĂ adv. Împreună. – De4 + pre + una.
deprim
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprima
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimai
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimam
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimant
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimanta
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimante
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimantei
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimantele
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimantelor
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimantul
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimantului
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimanți
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimanții
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimanților
DEPRIMÁNT, -Ă, deprimanți, -te, adj. Care deprimă; descurajant, întristător. – Din fr. déprimant. DOOM
deprimánt (de-pri-) adj. m., pl. deprimánți; f. deprimántă, pl. deprimánte
deprimare
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimare
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprimarea
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprimară
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimarăm
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimarăți
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimase
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimasem
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimaseră
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimaserăm
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimaserăți
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimaseși
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimaseți
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimat
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimat
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimata
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimate
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimatei
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimatele
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimatelor
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimatul
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimatului
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimau
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimași
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimați
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimați
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimații
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprimaților
DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
deprime
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimi
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimometre
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimometrele
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimometrelor
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimometru
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimometrul
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimometrului
DEPRIMOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor și a lucrărilor miniere. [Cf. fr. déprimomètre].
deprimând
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimînd
DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer. DOOM
deprimá (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprímă
deprimări
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprimării
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprimările
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprimărilor
DEPRIMÁRE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima. DOOM
deprimáre (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimắrii; pl. deprimắri
deprinde
DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere. DOOM
deprínde (a ~) (de-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deprínd, 1 pl. depríndem, 2 pl. depríndeți, perf. s. 1 sg. deprinséi, 1 pl. deprínserăm; conj. prez. 3 să depríndă; imper. 2 sg. deprínde; ger. deprinzấnd; part. depríns
deprindere
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprinderea
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprinderi
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprinderii
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprinderile
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprinderilor
DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde. DOOM
depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
deprins
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinsa
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinse
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinsei
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinsele
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinselor
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinsul
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinsului
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinși
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinșii
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprinșilor
DEPRÍNS, -Ă, deprinși, -se, adj. Experimentat, învățat, obișnuit. – V. deprinde.
deprofesionaliza
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizai
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizam
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizare
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizară
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizarăm
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizarăți
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizase
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizasem
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizaseră
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizaserăm
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizaserăți
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizaseși
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizaseți
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizat
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizau
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizași
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizați
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizează
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizez
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizeze
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizezi
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizând
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
deprofesionalizînd
DEPROFESIONALIZÁ, deprofesionalizez, vb. I. Refl. (Despre oameni sau realizări ale acestora) A-și pierde profesionalismul. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + profesionaliza. DOOM
*deprofesionalizá (a ~) (de-pro-, -si-o-) vb., ind. prez. 3 deprofesionalizeáză
depropanizare
DEPROPANIZÁRE s.f. Operație de separare a hidrocarburilor mai ușoare de cele mai grele dintr-un amestec de hidrocarburi. [După fr. dépropanisation].
deproteiniza
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizai
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizam
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizare
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizară
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizarăm
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizarăți
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizase
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizasem
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizaseră
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizaserăm
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizaserăți
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizaseși
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizaseți
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizat
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizat
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizata
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizate
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizatei
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizatele
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizatelor
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizatul
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizatului
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizau
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizași
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizați
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizați
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizații
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizaților
DEPROTEINIZÁT, -Ă, deproteinizați, -te, adj. (Despre alimente) Fără proteine. [Pr.: -te-i-] – De la proteină.
deproteinizează
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizez
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizeze
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizezi
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizând
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deproteinizînd
DEPROTEINIZÁ, deproteinizez, vb. I. Tranz. A îndepărta proteinele din produse biologice, alimente etc. [Pr.: -te-i-] – Cf. engl. deproteinize. DOOM
*deproteinizá (a ~) (de-pro-te-i-) vb., ind. prez. 3 deproteinizeáză
deprăci
deprắci, Adv. – Complet, cu desăvîrșire. Rut. preč (Tiktin; Candrea; Scriban). În Bucov.
depui
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuie
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depun
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuncta
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctai
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctam
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctare
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctare
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depunctarea
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depunctară
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctarăm
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctarăți
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctase
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctasem
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctaseră
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctaserăm
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctaserăți
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctaseși
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctaseți
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctat
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctat
DEPUNCTÁT, -Ă, depunctați, -te, adj. Căruia i s-a redus punctajul la o competiție sau la un examen. – V. depuncta.
depunctau
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctași
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctați
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctează
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctez
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depuncteze
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctezi
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctând
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctînd
DEPUNCTÁ, depunctez, vb. I. Tranz. A reduce în funcție de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiție, la un examen. – Pref. de- + puncta. DOOM
*depunctá (a ~) (-punc-ta) vb., ind. prez. 3 depuncteáză
depunctări
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depunctării
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depunctările
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depunctărilor
DEPUNCTÁRE, depunctări, s. f. Acțiunea de a depuncta și rezultatul ei. – V. depuncta.
depune
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunea
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuneai
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuneam
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuneau
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuneați
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunem
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunere
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunere
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depunerea
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depuneri
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depunerii
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depunerile
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depunerilor
DEPÚNERE, depuneri, s. f. Acțiunea de a (se) depune1 și rezultatul ei. 1. Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2. Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. – V. depune1. DOOM
depúnere s. f., g.-d. art. depúnerii; pl. depúneri
depuneți
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunând
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunînd
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depună
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depunătoare
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătoarea
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătoarei
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătoarele
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătoarelor
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunător
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunători
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătorii
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătorilor
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătorul
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depunătorului
DEPUNĂTÓR, -OÁRE, depunători, -oare, s. m. și f. Persoană care depune pentru păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. – Depune + suf. -ător. DOOM
depunătór s. m., pl. depunătóri
depurativ
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativa
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurative
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativei
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativele
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativelor
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativi
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativii
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativilor
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativul
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depurativului
DEPURATÍV, -Ă, depurativi, -e, s. n., adj. (Substanță) care favorizează eliminarea toxinelor și a produșilor de dezasimilație2. – Din fr. dépuratif. DOOM
depuratív2 s. n., pl. depuratíve
depuratoare
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratoarea
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratoarei
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratoarele
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratoarelor
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depurator
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratori
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratorii
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratorilor
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratorul
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depuratorului
DEPURATÓR2, -OÁRE, depuratori, -oare, adj. Depurativ. ◊ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreție prin care se face curățarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. – Din fr. dépurateur. DOOM
depuratór2 s. n., pl. depuratoáre
depurația
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depurație
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depurației
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depurații
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depurațiile
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depurațiilor
DEPURÁȚIE, depurații, s. f. Curățare, purificare (mai ales a sângelui). – Din fr. dépuration. DOOM
depuráție (-ți-e) s. f., art. depuráția (-ți-a), g.-d. art. depuráției; pl. depuráții, art. depuráțiile (-ți-i-)
depus
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depus
DEPÚNE2 pers. 3 depúne, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere.
depuse
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depusei
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseră
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuserăm
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuserăți
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depusese
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depusesem
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseseră
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseserăm
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseserăți
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseseși
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseseți
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
depuseși
DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). DOOM
depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús
deputa
deputá (-téz, -át), vb. – A numi, a desemna. Fr. députer. – Der. deputat, s. m., pe baza fr. député; deputați(un)e, s. f., din fr. députation; deputăție, s. f.
deputare
deputá (-téz, -át), vb. – A numi, a desemna. Fr. députer. – Der. deputat, s. m., pe baza fr. député; deputați(un)e, s. f., din fr. députation; deputăție, s. f.
deputat
deputá (-téz, -át), vb. – A numi, a desemna. Fr. députer. – Der. deputat, s. m., pe baza fr. député; deputați(un)e, s. f., din fr. députation; deputăție, s. f.
deputat
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputata
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputate
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputatei
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputatele
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputatelor
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputatul
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputatului
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputați
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputație
DEPUTÁȚIE, deputații, s. f. (Învechit și arhaizant) Deputăție (2). Eliade a pus pe umeri o pelerină albă și așteaptă solemn deputația de săteni. CAMIL PETRESCU, B. 112. Mihai-vodă trimise o deputație de două persoane. BĂLCESCU, O. II 266. – Variantă: (învechit) deputațiune (pronunțat -ți-u-) (CAMIL PETRESCU, B. 110) s. f.
deputații
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputaților
DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. și f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. député, it. deputato. DOOM
deputátă s. f., g.-d. art. deputátei; pl. deputáte
deputațiune
DEPUTAȚIÚNE s. f. v. deputație.
deputăția
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
deputăție
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
deputăției
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
deputății
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
deputățiile
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
deputățiilor
DEPUTĂȚÍE, deputății, s. f. 1. Demnitate, sarcină, funcție de deputat (1). 2. Delegație de deputați (2); solie. – Deputat + suf. -ie. DOOM
deputățíe s. f., art. deputățía, g.-d. art. deputățíei; pl. deputățíi, art. deputățíile
depăn
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depăna
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănai
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănam
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănare
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănare
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănarea
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănară
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănarăm
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănarăți
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănase
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănasem
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănaseră
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănaserăm
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănaserăți
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănaseși
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănaseți
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănat
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănat
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănat
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănata
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănate
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatei
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatele
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatelor
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatul
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatul
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănatului
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănatului
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănaturi
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănaturile
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănaturilor
DEPĂNÁT1, depănaturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna. DOOM
depănát (depănare) s. n., pl. depănáturi
depănau
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănași
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănați
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănați
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănații
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănaților
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
depănușa
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușai
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușam
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușare
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușare
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușarea
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușară
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușarăm
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușarăți
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușase
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușasem
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușaseră
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușaserăm
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușaserăți
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușaseși
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușaseți
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușat
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușat
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușau
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușași
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușați
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușează
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușez
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușeze
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușezi
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușând
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușînd
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Pref. de- + pănușă. DOOM
depănușá (a ~) (a desface pănușile) vb., ind. prez. 3 depănușeáză, 1 pl. depănușắm; conj. prez. 3 să depănușéze; ger. depănușấnd
depănușări
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușării
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușările
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușărilor
DEPĂNUȘÁ, depănușez, vb. I. Tranz. A desface, manual sau mecanic, pănușile de pe știuleții de porumb. – Des1 + pănușă.
depănușătoare
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănușătoarele
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănușătoarelor
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănușător
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănușătorul
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănușătorului
DEPĂNUȘĂTÓR, depănușătoare, s. n. Mașină pentru desfacerea pănușilor de pe știuleții de porumb. – Depănușa + suf. -tor. DOOM
depănușătór s. n., pl. depănușătoáre
depănând
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănînd
DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn] – Lat. *depanare. DOOM
!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 să dépene
depănări
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănării
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănările
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănărilor
DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna. DOOM
depănáre (acțiunea de a depăna) s. f., g.-d. art. depănắrii; pl. depănắri
depănătoare
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănătoare
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătoarea
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănătoarea
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătoarei
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătoarele
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătoarelor
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănător
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănători
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănători
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătorii
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănătorii
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătorile
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănătorilor
DEPĂNĂTOÁRE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță. DOOM
depănătoáre2 (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătórii; pl. depănătóri
depănătorilor
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătorul
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătorului
DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător. DOOM
depănătór2 (piesă) s. n., pl. depănătoáre
depănătura
DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. – Depăna + suf. -tură.
depănături
DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. – Depăna + suf. -tură.
depănăturii
DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. – Depăna + suf. -tură.
depănăturile
DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. – Depăna + suf. -tură.
depănăturilor
DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. – Depăna + suf. -tură.
depăra
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare. DOOM
depărá2/dăpărá (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr/dápăr, 2 sg. déperi/dáperi, 3 deápără/dápără, 1 pl. depărắm/dăpărắm; conj. prez. 3 să dépere/să dápere
depăra
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărai
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăram
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărare
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărare
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărarea
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărară
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărarăm
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărarăți
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărase
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărasem
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăraseră
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăraserăm
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăraserăți
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăraseși
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăraseți
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărat
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărat
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărau
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărași
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărați
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărcior
DEPĂRCIÓR adv. (Reg.) Depărtișor. – Departe + suf. -ior. DOOM
depărciór (reg.) adv.
depărează
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărez
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depăreze
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărezi
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărta
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtai
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtam
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtare
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtare
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtarea
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtară
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtarăm
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtarăți
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtase
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtasem
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtaseră
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtaserăm
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtaserăți
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtaseși
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtaseți
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtat
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtat
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtata
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtate
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtatei
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtatele
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtatelor
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtatul
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtatului
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtau
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtași
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtați
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtați
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtații
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtaților
DEPĂRTÁT, -Ă, depărtați, -te, adj. 1. Care este departe în spațiu, care se află la (mare) distanță. 2. Care este departe în timp de momentul actual. – V. depărta.
depărtează
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtez
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărteze
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtezi
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtișor
DEPĂRTIȘÓR adv. Diminutiv al lui departe; depărcior. – Departe + suf. -ișor. DOOM
depărtișór adv.
depărtând
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtînd
DEPĂRTÁ, depărtez, vb. I. 1. Refl. A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se așeza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstrăina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanța de ceva; a trimite sau a ține pe cineva departe. ♦ Fig. A înlătura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe. DOOM
depărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 depărteáză
depărtări
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtării
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtările
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtărilor
DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta. DOOM
depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri
depărtătoare
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărtătoarele
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărtătoarelor
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărtător
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărtătorul
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărtătorului
DEPĂRTĂTÓR, depărtătoare, s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea țesuturilor dintr-o plagă operatorie. – Depărta + suf. -ător. DOOM
depărtătór s. n., pl. depărtătoáre
depărând
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărînd
depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).
depărări
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărării
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărările
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depărărilor
DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.
depășea
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășeai
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășeam
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășească
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășeau
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășeați
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășesc
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășește
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășești
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depăși
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășii
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășim
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășind
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășire
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășire
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășirea
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășiri
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășirii
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășirile
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășirilor
DEPĂȘÍRE, depășiri, s. f. Acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită. ♦ (Inform.) Obținerea, prin operație aritmetică, a unui rezultat ce nu poate fi reprezentat în memoria unui calculator. – V. depăși. DOOM
depășíre s. f., g.-d. art. depășírii; pl. depășíri
depășiră
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășirăm
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășirăți
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășise
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășisem
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiseră
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiserăm
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiserăți
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiseși
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiseți
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășit
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășit
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășita
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășite
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășitei
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășitele
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășitelor
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășitul
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășitului
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășiși
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiți
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși). DOOM
depășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depășésc, imperf. 3 sg. depășeá; conj. prez. 3 să depășeáscă
depășiți
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășiții
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
depășiților
DEPĂȘÍT, -Ă, depășiți, -te, adj. 1. Întrecut. 2. Învechit, perimat. – V. depăși.
deraia
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiai
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiam
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiară
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiarăm
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiarăți
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiase
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiasem
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiaseră
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiaserăm
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiaserăți
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiaseși
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiaseți
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiat
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiau
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiază
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiași
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiați
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraie
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiem
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiere
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiere
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraierea
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraieri
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraierii
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraierile
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraierilor
DERAIÉRE, deraieri, s. f. Acțiunea de a deraia și rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia. DOOM
deraiére s. f., g.-d. art. deraiérii; pl. deraiéri
deraiez
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraieze
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraiezi
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deraind
DERAIÁ, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre mijloace de transport care circulă pe șine) A sări de pe șine. 2. Fig. A vorbi aiurea, a bate câmpii, a divaga; a se abate, a devia de la subiect. [Pr.: -ra-ia] – Din fr. dérailler. DOOM
deraiá (a ~) vb., ind. prez. 3 deraiáză, 1 pl. deraiém; conj. prez. 3 să deraiéze; ger. deraínd
deranj
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranja
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjai
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjam
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjament
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjamente
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjamentele
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjamentelor
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjamentul
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjamentului
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement. DOOM
deranjamént s. n., pl. deranjaménte
deranjare
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjare
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
deranjarea
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
deranjară
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjarăm
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjarăți
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjase
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjasem
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjaseră
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjaserăm
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjaserăți
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjaseși
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjaseți
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjat
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjat
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjata
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjate
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjatei
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjatele
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjatelor
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjatul
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjatului
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjau
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjași
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjați
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjați
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjații
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjaților
DERANJÁT, -Ă, deranjați, -te, adj. Care este în dezordine, în neorânduială; răvășit, răscolit; mutat de la loc. – V. deranja.
deranjează
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjez
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjeze
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjezi
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjul
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranjului
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranjuri
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranjurile
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranjurilor
DERÁNJ, deranjuri, s. n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. Fig. Tulburare a liniștii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). DOOM
deránj s. n., pl. deránjuri
deranjând
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjînd
DERANJÁ, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăși, a răscoli. ◊ Expr. A-și deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politețe sau ir.) A nu se obosi să facă ceva. Nu vă deranjați. – Din fr. déranger. DOOM
deranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 deranjeáză, 1 pl. deranjắm; conj. prez. 3 să deranjéze; ger. deranjấnd
deranjări
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
deranjării
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
deranjările
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
deranjărilor
DERANJÁRE, deranjări, s. f. Acțiunea de a (se) deranja și rezultatul ei. – V. deranja. DOOM
deranjáre s. f., g.-d. art. deranjắrii; pl. deranjắri
derapa
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapaj
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapaje
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapajele
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapajelor
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapajul
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapajului
DERAPÁJ, derapaje, s. n. Faptul de a derapa; derapare. – Din fr. dérapage. DOOM
derapáj s. n., pl. derapáje
derapare
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapare
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
deraparea
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
derapară
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapase
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapaseră
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapat
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapau
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapează
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapeze
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapând
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapînd
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. DOOM
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză
derapări
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
derapării
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
derapările
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
derapărilor
DERAPÁRE, derapări, s. f. 1. Faptul de a derapa. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei. 3. Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. – V. derapa. DOOM
derapáre s. f., g.-d. art. derapắrii; pl. derapắri
deratiza
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizai
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizam
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizant
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizanta
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizante
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizantei
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizantele
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizantelor
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizantul
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizantului
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizanți
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizanții
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizanților
DERATIZÁNT, -Ă, deratizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) cu ajutorul căreia se deratizează. – Deratiza + suf. -ant. DOOM
deratizánt2 s. n., pl. deratizánte
deratizare
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizare
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
deratizarea
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
deratizară
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizarăm
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizarăți
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizase
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizasem
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizaseră
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizaserăm
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizaserăți
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizaseși
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizaseți
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizat
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizat
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser.
deratizau
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizași
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizați
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizează
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizez
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizeze
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizezi
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizând
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizînd
DERATIZÁ, deratizez, vb. I. Tranz. A stârpi șoarecii sau șobolanii prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene. – Din fr. dératiser. DOOM
deratizá (a ~) vb., ind. prez. 3 deratizeáză
deratizări
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
deratizării
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
deratizările
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
deratizărilor
DERATIZÁRE, deratizări, s. f. Acțiunea de a deratiza și rezultatul ei. – V. deratiza. DOOM
deratizáre s. f., g.-d. art. deratizắrii; pl. deratizắri
derbedei
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbedeii
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbedeilor
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbedeism
derbedeism s. n. sg. (pub., peior.) atitudine sau comportament antisocial / de derbedeu.
derbedeu
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbedeul
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbedeului
DERBEDÉU, derbedei, s. m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder. DOOM
derbedéu s. m., art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéii
derbi
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derbiul
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derbiului
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derbiuri
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derbiurile
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derbiurilor
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
dérby (angl.) / dérbi (cursă de călărie, întrecere sportivă) s. n., art. dérby-ul / dérbiul (-bi-ul); pl. dérby-uri / dérbiuri
derby
DÉRBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby. DOOM
*Dérby (nume de loc) s. propriu n.
derdeluș
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdelușul
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdelușului
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdelușuri
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdelușurile
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdelușurilor
DERDELÚȘ, derdelușuri, s. n. Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuța; săniuș. – Et. nec. DOOM
derdelúș s. n., pl. derdelúșuri
derdica
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
derdicare
DERDICÁ vb. I v. deretica.
derdicat
DERDICÁ vb. I v. deretica.
derebei
DEREBÉI s. m. (Înv.) Principe turc cu putere despotică, care întreprindea acțiuni de brigandaj. – Tc. derebei.
derege
DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere. DOOM
drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres
deregere
DERÉGE vb. III v. drege.
deregla
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglai
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaj
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglaje
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglajele
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglajelor
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglajul
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglajului
DEREGLÁJ, dereglaje, s. n. Dereglare. – Din fr. déréglage. DOOM
deregláj (-re-glaj) s. n., pl. deregláje
dereglam
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglare
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglare
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglarea
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglară
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglarăm
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglarăți
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglase
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglasem
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaseră
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaserăm
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaserăți
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaseși
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglaseți
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglat
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglau
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglași
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglați
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglează
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglez
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
deregleze
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglezi
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglând
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglînd
DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler. DOOM
dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză
dereglări
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglării
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglările
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
dereglărilor
DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla. DOOM
deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri
derelict
DERELÍCT s.n. (Mar.) Epavă abandonată în mare. [< engl. derelict].
derencefal
DERENCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. (Monstru) care prezintă derencefalie. [< fr. dérencéphale].
derencefalie
DERENCEFALÍE s.f. (Med.) Monstruozitate constând din dezvoltarea rudimentară a craniului, porțiunea posterioară a occipitalului lipsind complet. [Gen. -iei. / < fr. dérencéphalie].
deres
DERÉGE vb. III v. drege.
dereteca
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
deretecare
DERETECÁ vb. I v. deretica.
deretecat
DERETECÁ vb. I v. deretica.
deretic
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
deretica
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticai
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticam
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticare
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticare
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticarea
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticară
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticarăm
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticarăți
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticase
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticasem
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticaseră
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticaserăm
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticaserăți
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticaseși
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticaseți
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticat
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticat
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticata
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticate
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticatei
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticatele
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticatelor
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticatul
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticatului
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticau
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticași
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticați
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticați
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticații
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
dereticaților
DERETICÁT s. n. Faptul de a deretica. – V. deretica.
deretice
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
deretici
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticând
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticînd
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
dereticări
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticării
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticările
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereticărilor
DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. DOOM
dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri
dereș
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșa
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșe
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșei
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșele
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșelor
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereși
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșii
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșilor
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșul
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
dereșului
DÉREȘ, -Ă, dereși, -e, adj. (Reg.; despre cai; și substantivat) Cu părul roșu amestecat cu alb și negru. – Din magh. deres. DOOM
déreș (reg.) adj. m., pl. déreși; f. déreșă, art. déreșa, pl. déreșe
deriv
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
deriva
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
deriva
DERIVÁ vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].
deriva
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive. DOOM
derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve
derivai
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivam
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivare
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivare
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivarea
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivară
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivarăm
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivarăți
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivase
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivasem
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivaseră
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivaserăm
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivaserăți
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivaseși
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivaseți
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivat
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivat
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivat
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivata
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivata
DERIVÁTĂ, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre creșterea funcției și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. – Din fr. derivée. DOOM
derivátă (mat.) s. f., g.-d. art. derivátei; pl. deriváte
derivate
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivate
DERIVÁTĂ, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre creșterea funcției și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. – Din fr. derivée. DOOM
derivátă (mat.) s. f., g.-d. art. derivátei; pl. deriváte
derivatei
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatei
DERIVÁTĂ, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre creșterea funcției și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. – Din fr. derivée. DOOM
derivátă (mat.) s. f., g.-d. art. derivátei; pl. deriváte
derivatele
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatele
DERIVÁTĂ, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre creșterea funcției și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. – Din fr. derivée. DOOM
derivátă (mat.) s. f., g.-d. art. derivátei; pl. deriváte
derivatelor
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatelor
DERIVÁTĂ, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre creșterea funcției și creșterea variabilei, când creșterea variabilei tinde către zero. – Din fr. derivée. DOOM
derivátă (mat.) s. f., g.-d. art. derivátei; pl. deriváte
derivativ
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativa
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivative
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativei
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativele
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativelor
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativi
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativii
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativilor
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativul
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivativului
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus. DOOM
derivatív adj. m., pl. derivatívi; f. derivatívă, pl. derivatíve
derivatoare
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatoarea
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatoarei
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatoarele
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatoarelor
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatograf
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivatografe
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivatografele
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivatografelor
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivatograful
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivatografului
DERIVATOGRÁF, derivatografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea variației greutății unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe. DOOM
derivatográf (-to-graf) s. n., pl. derivatográfe
derivator
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatori
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatorii
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatorilor
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatorul
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatorului
DERIVATÓR, -OÁRE adj., s.m. (Procedeu, substanță) care produce o derivație (4) [în DN] [Cf. fr. dérivateur].
derivatul
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatul
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatului
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivatului
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivau
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivași
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivați
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivați
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivați
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivația
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivație
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivației
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivații
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivații
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivații
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivațiile
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivațiilor
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derivaților
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivaților
DERIVÁT, -Ă, (I) derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II, 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial obținut prin prelucrarea unei materii prime de bază. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva. DOOM
derivát2 (produs industrial, cuvânt, lucru) s. n., pl. deriváte
derivațiune
DERIVÁȚIE, derivații, s. f. 1. Ramificație secundară, temporară sau permanentă, a unui curs de apă, a unei canalizări, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei căi de comunicație. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotația în jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operație în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcții. [Var.: (înv.) derivațiúne s. f.] – Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DOOM
deriváție (-ți-e) s. f., art. deriváția (-ți-a), g.-d. art. deriváției; pl. deriváții, art. deriváțiile (-ți-i-)
derive
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derive
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive. DOOM
derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve
derivei
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive. DOOM
derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve
derivele
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive. DOOM
derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve
derivelor
DERÍVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive. DOOM
derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve
derivi
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivoare
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivoarele
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivoarelor
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivograf
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivografe
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivografele
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivografelor
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivograful
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivografului
DERIVOGRÁF s.n. Derivometru înregistrator. [< fr. dérivographe].
derivometre
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivometrele
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivometrelor
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivometru
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivometrul
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivometrului
DERIVOMÉTRU, derivometre, s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. – Din fr. dérivomètre. DOOM
derivométru (-me-tru) s. n., art. derivométrul; pl. derivométre
derivor
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivorul
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivorului
DERIVÓR, derivoare, s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcațiuni cu pânze cu scopul de a împiedica deplasarea laterală a ambarcațiunii. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. – Din fr. dériveur. DOOM
derivór s. n., pl. derivoáre
derivând
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivînd
DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare. DOOM
derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă
derivări
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivării
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivările
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
derivărilor
DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul. b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.; în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva. DOOM
deriváre s. f., g.-d. art. derivắrii; pl. derivắri
deriziune
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
deriziunea
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
deriziuni
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
deriziunii
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
deriziunile
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
deriziunilor
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis. DOOM
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni
derizoria
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizorie
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriei
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizorii
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriii
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriile
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriilor
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriu
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriul
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derizoriului
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius. DOOM
derizóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii
derm
DERM1- v. dermato-.
derm
-DERM2 Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) piele”, „de piele”. [< fr. -derme, cf. gr. derma].
derm
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
derma
DERMA- v. dermato-.
derma
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
dermatalgia
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatalgie
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatalgiei
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatalgii
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatalgiile
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatalgiilor
DERMATALGÍE, dermatalgii, s. f. Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. – Din fr. dermatalgie. DOOM
!dermatalgíe (-ma-tal-/-mat-al-) s. f., art. dermatalgía, g.-d. art. dermatalgíei; pl. dermatalgíi, art. dermatalgíile
dermatina
DERMATÍNĂ s. f. Înlocuitor sintetic al pielii, obținut prin aglomerarea cu ajutorul unui liant a fibrelor de piele naturală rezultate din măcinarea deșeurilor și folosit în industria încălțămintei și în marochinărie. – Din fr. dermatine. DOOM
dermatínă (piele sintetică) s. f., g.-d. art. dermatínei
dermatine
DERMATÍNĂ s. f. Înlocuitor sintetic al pielii, obținut prin aglomerarea cu ajutorul unui liant a fibrelor de piele naturală rezultate din măcinarea deșeurilor și folosit în industria încălțămintei și în marochinărie. – Din fr. dermatine. DOOM
dermatínă (piele sintetică) s. f., g.-d. art. dermatínei
dermatinei
DERMATÍNĂ s. f. Înlocuitor sintetic al pielii, obținut prin aglomerarea cu ajutorul unui liant a fibrelor de piele naturală rezultate din măcinarea deșeurilor și folosit în industria încălțămintei și în marochinărie. – Din fr. dermatine. DOOM
dermatínă (piele sintetică) s. f., g.-d. art. dermatínei
dermatita
DERMATÍTĂ, dermatite, s. f. 1. Inflamație a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. 2. Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna și reapar, în același loc, la revenirea căldurii. – Din fr. dermatite. DOOM
dermatítă (inflamație a pielii) s. f., g.-d. art. dermatítei; pl. dermatíte
dermatite
DERMATÍTĂ, dermatite, s. f. 1. Inflamație a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. 2. Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna și reapar, în același loc, la revenirea căldurii. – Din fr. dermatite. DOOM
dermatítă (inflamație a pielii) s. f., g.-d. art. dermatítei; pl. dermatíte
dermatitei
DERMATÍTĂ, dermatite, s. f. 1. Inflamație a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. 2. Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna și reapar, în același loc, la revenirea căldurii. – Din fr. dermatite. DOOM
dermatítă (inflamație a pielii) s. f., g.-d. art. dermatítei; pl. dermatíte
dermatitele
DERMATÍTĂ, dermatite, s. f. 1. Inflamație a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. 2. Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna și reapar, în același loc, la revenirea căldurii. – Din fr. dermatite. DOOM
dermatítă (inflamație a pielii) s. f., g.-d. art. dermatítei; pl. dermatíte
dermatitelor
DERMATÍTĂ, dermatite, s. f. 1. Inflamație a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. 2. Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna și reapar, în același loc, la revenirea căldurii. – Din fr. dermatite. DOOM
dermatítă (inflamație a pielii) s. f., g.-d. art. dermatítei; pl. dermatíte
dermato
DERMATO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) piele”, „de piele”. [Var. derm(o, a)-. / < fr. derm(ato)-, cf. gr. derma – piele].
dermatofit
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofite
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofitele
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofitelor
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofitoză
DERMATOFITÓZĂ s.f. Dermatomicoză; dermatofiție. [< fr. dermatophytose].
dermatofitul
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofitului
DERMATOFÍT s.n. (Bot.) Ciupercă ce parazitează pielea și anexele ei. [< fr. dermatophyte, cf. gr. derma – piele, phyton – plantă].
dermatofiția
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatofiție
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatofiției
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatofiții
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatofițiile
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatofițiilor
DERMATOFIȚÍE, dermatofiții, s. f. Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului. – Din fr. dermatophitie. DOOM
dermatofițíe s. f., art. dermatofițía, g.-d. art. dermatofițíei; pl. dermatofițíi, art. dermatofițíile
dermatograf
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatografe
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatografele
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatografelor
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatograful
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatografului
DERMATOGRÁF dermatografe, s. n., adj. (Creion colorat) care are o compoziție specială și servește la machiaj. – Din fr. dermatographe. DOOM
dermatográf2 (-to-graf) s. n., pl. dermatográfe
dermatoliză
DERMATOLÍZĂ s.f. (Med.) Tumoare voluminoasă a pielii, de natură conjunctivă; șalazodermie. [< fr. dermatolysis, cf. gr. derma – piele, lysis – dizolvare].
dermatolog
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologa
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologe
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologei
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologele
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologelor
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologi
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologia
DERMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele. – Din fr. dermatologie. DOOM
dermatologíe s. f., art. dermatología, g.-d. dermatologíi, art. dermatologíei
dermatologic
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologica
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologice
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicei
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicele
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicelor
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologici
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicii
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicilor
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicul
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologicului
DERMATOLÓGIC, -Ă, dermatologici, -ce, adj. Care aparține dermatologiei, privitor la dermatologie. – Din fr. dermatologique. DOOM
dermatológic adj. m., pl. dermatológici; f. dermatológică, pl. dermatológice
dermatologie
DERMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele. – Din fr. dermatologie. DOOM
dermatologíe s. f., art. dermatología, g.-d. dermatologíi, art. dermatologíei
dermatologiei
DERMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele. – Din fr. dermatologie. DOOM
dermatologíe s. f., art. dermatología, g.-d. dermatologíi, art. dermatologíei
dermatologii
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologii
DERMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele. – Din fr. dermatologie. DOOM
dermatologíe s. f., art. dermatología, g.-d. dermatologíi, art. dermatologíei
dermatologilor
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologul
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatologului
DERMATOLÓG, -Ă, dermatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de piele. – Din fr. dermatologue. DOOM
dermatológă (rar) s. f., g.-d. art. dermatológei; pl. dermatológe
dermatom
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatomicoza
DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s. f. Infecție provocată de ciuperci microscopice, la nivelul pielii, la unghii, păr etc. – Din fr. dermatomycose. DOOM
dermatomicóză s. f., g.-d. art. dermatomicózei; pl. dermatomicóze
dermatomicoze
DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s. f. Infecție provocată de ciuperci microscopice, la nivelul pielii, la unghii, păr etc. – Din fr. dermatomycose. DOOM
dermatomicóză s. f., g.-d. art. dermatomicózei; pl. dermatomicóze
dermatomicozei
DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s. f. Infecție provocată de ciuperci microscopice, la nivelul pielii, la unghii, păr etc. – Din fr. dermatomycose. DOOM
dermatomicóză s. f., g.-d. art. dermatomicózei; pl. dermatomicóze
dermatomicozele
DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s. f. Infecție provocată de ciuperci microscopice, la nivelul pielii, la unghii, păr etc. – Din fr. dermatomycose. DOOM
dermatomicóză s. f., g.-d. art. dermatomicózei; pl. dermatomicóze
dermatomicozelor
DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s. f. Infecție provocată de ciuperci microscopice, la nivelul pielii, la unghii, păr etc. – Din fr. dermatomycose. DOOM
dermatomicóză s. f., g.-d. art. dermatomicózei; pl. dermatomicóze
dermatomiom
DERMATOMIÓM s.n. Miom al pielii. [Pl. -oame. / < fr. dermatomyome].
dermatomiozită
DERMATOMIOZÍTĂ s.f. Dermatită scleroasă, însoțită de degenerarea nesupurativă, cu contractură, a mușchilor striați. [Pron. -mi-o-. / < fr. dermatomyosite, cf. gr. derma – piele, mys – mușchi].
dermatomul
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatomului
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatomuri
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatomurile
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatomurilor
DERMATÓM, dermatomuri, s. n. Instrument chirurgical cu care se taie fâșii subțiri de piele pentru transplantarea lor. – Din fr. dermatome. DOOM
dermatóm s. n., pl. dermatómuri
dermatonevroza
DERMATONEVRÓZĂ, dermatonevroze, s. f. Boală de piele provocată de anumite tulburări ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonévrose. DOOM
dermatonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. dermatonevrózei; pl. dermatonevróze
dermatonevroze
DERMATONEVRÓZĂ, dermatonevroze, s. f. Boală de piele provocată de anumite tulburări ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonévrose. DOOM
dermatonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. dermatonevrózei; pl. dermatonevróze
dermatonevrozei
DERMATONEVRÓZĂ, dermatonevroze, s. f. Boală de piele provocată de anumite tulburări ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonévrose. DOOM
dermatonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. dermatonevrózei; pl. dermatonevróze
dermatonevrozele
DERMATONEVRÓZĂ, dermatonevroze, s. f. Boală de piele provocată de anumite tulburări ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonévrose. DOOM
dermatonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. dermatonevrózei; pl. dermatonevróze
dermatonevrozelor
DERMATONEVRÓZĂ, dermatonevroze, s. f. Boală de piele provocată de anumite tulburări ale sistemului nervos. – Din fr. dermatonévrose. DOOM
dermatonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. dermatonevrózei; pl. dermatonevróze
dermatoree
DERMATORÉE s. f. Transpirație abundentă care apare în anumite boli febrile. – Din fr. dermatorrhée. DOOM
dermatorée s. f., art. dermatoréea, g.-d. dermatorée, art. dermatoréei
dermatoreea
DERMATORÉE s. f. Transpirație abundentă care apare în anumite boli febrile. – Din fr. dermatorrhée. DOOM
dermatorée s. f., art. dermatoréea, g.-d. dermatorée, art. dermatoréei
dermatoreei
DERMATORÉE s. f. Transpirație abundentă care apare în anumite boli febrile. – Din fr. dermatorrhée. DOOM
dermatorée s. f., art. dermatoréea, g.-d. dermatorée, art. dermatoréei
dermatoscopie
DERMATOSCOPÍE s.f. Examen microscopic al suprafeței pielii cu ajutorul unui microscop special. [Gen. -iei. / < fr. dermatoscopie, cf. gr. derma – piele, skopein – a privi].
dermatovenerologia
DERMATOVENEROLOGÍE s. f. Parte a medicinii care studiază bolile de piele și bolile venerice. – Din fr. dermatovénérologie. DOOM
dermatovenerologíe s. f., art. dermatovenerología, g.-d. dermatovenerologíi, art. dermatovenerologíei
dermatovenerologie
DERMATOVENEROLOGÍE s. f. Parte a medicinii care studiază bolile de piele și bolile venerice. – Din fr. dermatovénérologie. DOOM
dermatovenerologíe s. f., art. dermatovenerología, g.-d. dermatovenerologíi, art. dermatovenerologíei
dermatovenerologiei
DERMATOVENEROLOGÍE s. f. Parte a medicinii care studiază bolile de piele și bolile venerice. – Din fr. dermatovénérologie. DOOM
dermatovenerologíe s. f., art. dermatovenerología, g.-d. dermatovenerologíi, art. dermatovenerologíei
dermatovenerologii
DERMATOVENEROLOGÍE s. f. Parte a medicinii care studiază bolile de piele și bolile venerice. – Din fr. dermatovénérologie. DOOM
dermatovenerologíe s. f., art. dermatovenerología, g.-d. dermatovenerologíi, art. dermatovenerologíei
dermatoza
DERMATÓZĂ, dermatoze, s. f. Nume generic dat bolilor de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele cauzate de contactul cu substanțe toxice în timpul procesului de muncă. – Din fr. dermatose. DOOM
dermatóză s. f., g.-d. art. dermatózei; pl. dermatóze
dermatoze
DERMATÓZĂ, dermatoze, s. f. Nume generic dat bolilor de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele cauzate de contactul cu substanțe toxice în timpul procesului de muncă. – Din fr. dermatose. DOOM
dermatóză s. f., g.-d. art. dermatózei; pl. dermatóze
dermatozei
DERMATÓZĂ, dermatoze, s. f. Nume generic dat bolilor de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele cauzate de contactul cu substanțe toxice în timpul procesului de muncă. – Din fr. dermatose. DOOM
dermatóză s. f., g.-d. art. dermatózei; pl. dermatóze
dermatozele
DERMATÓZĂ, dermatoze, s. f. Nume generic dat bolilor de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele cauzate de contactul cu substanțe toxice în timpul procesului de muncă. – Din fr. dermatose. DOOM
dermatóză s. f., g.-d. art. dermatózei; pl. dermatóze
dermatozelor
DERMATÓZĂ, dermatoze, s. f. Nume generic dat bolilor de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele cauzate de contactul cu substanțe toxice în timpul procesului de muncă. – Din fr. dermatose. DOOM
dermatóză s. f., g.-d. art. dermatózei; pl. dermatóze
dermatozoonoza
DERMATOZOONÓZĂ, dermatozoonoze, s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. – Din fr. dermatozoonose. DOOM
dermatozoonóză s. f., g.-d. art. dermatozoonózei; pl. dermatozoonóze
dermatozoonoze
DERMATOZOONÓZĂ, dermatozoonoze, s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. – Din fr. dermatozoonose. DOOM
dermatozoonóză s. f., g.-d. art. dermatozoonózei; pl. dermatozoonóze
dermatozoonozei
DERMATOZOONÓZĂ, dermatozoonoze, s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. – Din fr. dermatozoonose. DOOM
dermatozoonóză s. f., g.-d. art. dermatozoonózei; pl. dermatozoonóze
dermatozoonozele
DERMATOZOONÓZĂ, dermatozoonoze, s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. – Din fr. dermatozoonose. DOOM
dermatozoonóză s. f., g.-d. art. dermatozoonózei; pl. dermatozoonóze
dermatozoonozelor
DERMATOZOONÓZĂ, dermatozoonoze, s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. – Din fr. dermatozoonose. DOOM
dermatozoonóză s. f., g.-d. art. dermatozoonózei; pl. dermatozoonóze
derme
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
dermei
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
dermele
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
dermelor
DÉRMĂ, derme, s. f. Stratul mijlociu al pielii vertebratelor, sub epidermă, conținând vase sangvine și limfatice, terminații nervoase, glande sebacee etc. – Din fr. derme. DOOM
dérmă s. f., g.-d. art. dérmei; pl. dérme
dermic
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermica
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermice
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicei
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicele
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicelor
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermici
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicii
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicilor
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicul
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermicului
DÉRMIC, -Ă, dermici, -ce, adj. Care ține de dermă, privitor la dermă; p. ext. de piele, al pielii. – Din fr. dermique. DOOM
dérmic adj. m., pl. dérmici; f. dérmică, pl. dérmice
dermie
-DERMIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) piele”, „de piele”, „dermic”. [< fr. -dermie, it. -dermia, cf. gr. derma].
dermita
DERMÍTĂ, dermite, s. f. Inflamație a pielii provocată de diferite cauze mecanice, fizice, infecții etc.; dermatită (1). – Din fr. dermite. DOOM
dermítă s. f., g.-d. art. dermítei; pl. dermíte
dermite
DERMÍTĂ, dermite, s. f. Inflamație a pielii provocată de diferite cauze mecanice, fizice, infecții etc.; dermatită (1). – Din fr. dermite. DOOM
dermítă s. f., g.-d. art. dermítei; pl. dermíte
dermitei
DERMÍTĂ, dermite, s. f. Inflamație a pielii provocată de diferite cauze mecanice, fizice, infecții etc.; dermatită (1). – Din fr. dermite. DOOM
dermítă s. f., g.-d. art. dermítei; pl. dermíte
dermitele
DERMÍTĂ, dermite, s. f. Inflamație a pielii provocată de diferite cauze mecanice, fizice, infecții etc.; dermatită (1). – Din fr. dermite. DOOM
dermítă s. f., g.-d. art. dermítei; pl. dermíte
dermitelor
DERMÍTĂ, dermite, s. f. Inflamație a pielii provocată de diferite cauze mecanice, fizice, infecții etc.; dermatită (1). – Din fr. dermite. DOOM
dermítă s. f., g.-d. art. dermítei; pl. dermíte
dermo
DERMO- v. dermato-.
dermografia
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografie
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografiei
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografii
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografiile
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografiilor
DERMOGRAFÍE s.f. Dermografism. [Gen. -iei. / < fr. dermographie].
dermografism
DERMOGRAFÍSM s. n. Reacție particulară a pielii care, la o atingere ușoară, se umflă. – Din fr. dermographisme. DOOM
dermografísm (-mo-gra-) s. n.
dermografismul
DERMOGRAFÍSM s. n. Reacție particulară a pielii care, la o atingere ușoară, se umflă. – Din fr. dermographisme. DOOM
dermografísm (-mo-gra-) s. n.
dermografismului
DERMOGRAFÍSM s. n. Reacție particulară a pielii care, la o atingere ușoară, se umflă. – Din fr. dermographisme. DOOM
dermografísm (-mo-gra-) s. n.
dermoid
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoida
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoide
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoidei
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoidele
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoidelor
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoidul
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoidului
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoizi
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoizii
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermoizilor
DERMOÍD, -Ă adj. Asemănător cu pielea. [Pron. -mo-id. / < fr. dermoïde, cf. gr. derma – piele, eidos – aspect].
dermopunctura
DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture.
dermopuncturi
DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture.
dermopuncturii
DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture.
dermopuncturile
DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture.
dermopuncturilor
DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture.
dermotrop
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropa
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotrope
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropei
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropele
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropelor
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropi
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropii
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropilor
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropism
DERMOTROPÍSM s.n. Însușirea unor microbi de a se fixa pe țesuturile cutanate. [< fr. dermotropisme].
dermotropul
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermotropului
DERMOTRÓP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care se fixează pe piele. – Din fr. dermotrope. DOOM
dermotróp (-mo-trop) adj. m., pl. dermotrópi; f. dermotrópă, pl. dermotrópe
dermovaccin
DERMOVACCÍN s.n. Vaccin destinat a fi injectat în dermă. [< fr. dermovaccin].
derny
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
derny
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
dernyul
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
dernyului
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
dernyuri
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
dernyurile
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
dernyurilor
DERNY s.n. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliștii, la anumite probe. [< fr. derny, cf. Derny – numele inventatorului francez].
deroba
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobai
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobam
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobare
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobare
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
derobarea
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
derobară
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobarăm
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobarăți
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobase
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobasem
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobaseră
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobaserăm
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobaserăți
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobaseși
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobaseți
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobat
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobau
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobași
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobați
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobează
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobez
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobeze
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobezi
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobând
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobînd
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. DOOM
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză
derobări
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
derobării
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
derobările
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
derobărilor
DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
deroca
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocai
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocam
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocare
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocare
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derocarea
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derocară
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocarăm
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocarăți
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocase
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocasem
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocaseră
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocaserăm
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocaserăți
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocaseși
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocaseți
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocat
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocat
DEROCÁT, -Ă, derocați, -te, adj. (Despre albia râurilor) Care a fost curățată de mâl, de nisip etc. – V. deroca.
derocau
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocași
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocați
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derochează
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derochez
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocheze
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derochezi
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocând
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocînd
DEROCÁ, derochez, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher. DOOM
derocá (a ~) (a curăța de roci) vb., ind. prez. 3 derocheáză
derocări
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derocării
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derocările
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derocărilor
DEROCÁRE, derocări, s. f. Acțiunea de a deroca și rezultatul ei. – V. deroca.
derodim
DERODÍM s.m. Monstru având un singur corp, cu două capete și cu două gâturi. [< fr. dérodyme].
derog
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
deroga
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogai
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogam
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogare
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogare
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
derogarea
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
derogară
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogarăm
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogarăți
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogase
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogasem
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogaseră
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogaserăm
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogaserăți
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogaseși
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogaseți
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogat
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogatoria
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatorie
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriei
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatorii
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriii
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriile
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriilor
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriu
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriul
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogatoriului
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius. DOOM
derogatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii
derogau
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogași
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogați
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogația
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogație
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogației
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogații
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogațiile
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogațiilor
DEROGÁȚIE s.f. Derogare. [Cf. fr. dérogation, lat. derogatio].
derogațiune
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
derogațiunea
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
derogațiuni
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
derogațiunii
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
derogațiunile
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
derogațiunilor
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dérogation. DOOM
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni
deroge
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogi
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogând
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogînd
DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare. DOOM
derogá (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derógă; conj. prez. 3 să deróge
derogări
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
derogării
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
derogările
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
derogărilor
DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga. DOOM
derogáre s. f., g.-d. art. derogắrii; pl. derogắri
deroșeza
DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
deroșeze
DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
deroșezei
DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
deroșezele
DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
deroșezelor
DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
derrick
DÉRRICK s.n. Șarpantă de metal care suportă aparatul de foraj al unui puț petrolier. [< engl. derrick].
dert
DERT s. m. (Reg.) Dor, alean. – Tc. dert.
derula
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulai
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulam
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulare
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulare
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derularea
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derulară
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derularăm
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derularăți
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulase
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulasem
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulaseră
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulaserăm
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulaserăți
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulaseși
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulaseți
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulat
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulat
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulata
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulate
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulatei
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulatele
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulatelor
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulatoare
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulatoarele
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulatoarelor
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulator
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulatorul
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulatorului
DERULATÓR, derulatoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru rebobinarea peliculei cinematografice. – Derula + suf. -tor. DOOM
derulatór s. n., pl. derulatoáre
derulatul
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulatului
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulau
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulași
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulați
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulați
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulații
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulaților
DERULÁT s.n. Derulare. [< derula].
derulează
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulez
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
deruleze
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulezi
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
deruloare
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
deruloarele
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
deruloarelor
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
derulor
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
derulorul
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
derulorului
DERULÓR, deruloare, s. n. Mașină de derulat furnire. – Cf fr. d é r o u l e u s e. DOOM
derulór s. n., pl. deruloáre
derulând
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulînd
DERULÁ, derulez, vb. I. 1. Tranz. A desface, a desfășura, a întinde ceva care a fost rulat. 2. Tranz. A tăia furnir dintr-un buștean căruia i se dă o mișcare lentă de învârtire în fața fierăstrăului. 3. Refl. (Despre fapte) A se desfășura.- Din fr. dérouler. DOOM
derulá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruleáză
derulări
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derulării
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derulările
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derulărilor
DERULÁRE, derulări, s. f. Acțiunea de a (se) derula și rezultatul ei. – V. derula. DOOM
deruláre s. f., g.-d. art. derulắrii; pl. derulắri
derusifica
DERUSIFICÁ, derusífic, vb. I. Tranz. 1. A înlătura caracterul rusesc. 2. A înlătura influența limbii ruse din structura cuvintelor, expresiilor etc. – Pref. de- + rusifica. DOOM
*derusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 derusífică
deruta
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
deruta
DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. DOOM
derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte
derutai
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutam
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutant
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutanta
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutante
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutantei
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutantele
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutantelor
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutantul
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutantului
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutanți
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutanții
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutanților
DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant. DOOM
derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte
derutare
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutare
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derutarea
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derutară
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutarăm
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutarăți
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutase
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutasem
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutaseră
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutaserăm
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutaserăți
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutaseși
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutaseți
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutat
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutat
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutata
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutate
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutatei
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutatele
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutatelor
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutatul
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutatului
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutau
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutași
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutați
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutați
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutații
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derutaților
DERUTÁT, -Ă, derutați, -te, adj. Încurcat, zăpăcit, dezorientat. – V. deruta.
derute
DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. DOOM
derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte
derutează
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutei
DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. DOOM
derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte
derutele
DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. DOOM
derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte
derutelor
DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute. DOOM
derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte
derutez
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
deruteze
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutezi
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutând
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutînd
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter. DOOM
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză
derutări
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derutării
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derutările
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derutărilor
DERUTÁRE, derutări, s. f. Acțiunea de a deruta și rezultatul ei. – V. deruta. DOOM
derutáre s. f., g.-d. art. derutắrii; pl. derutắri
derviș
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
dervișeasca
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișesc
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișescul
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișescului
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișești
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișeștii
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișeștile
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
dervișeștilor
DERVIȘÉSC, -EÁSCĂ, dervișești, adj. (Rar) De derviș. – Derviș + suf. -esc. DOOM
dervișésc (rar) adj. m., f. dervișeáscă; pl. m. și f. dervișéști
derviși
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
dervișii
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
dervișilor
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
dervișul
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
dervișului
DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș. DOOM
dervíș s. m., pl. dervíși
derâdere
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derâderea
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derâderi
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derâderii
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derâderile
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derâderilor
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîdere
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîderea
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîderi
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîderii
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîderile
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derîderilor
DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision). DOOM
derấdere s. f., g.-d. art. derấderii
derădica
DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I.
derăteca
DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. DOOM
dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
derătecare
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
derătecat
DERĂTECÁ vb. I v. deretica.
des
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
desabuza
DESABUZÁ vb. I. v. dezabuza.
desabuzare
DESABUZÁRE s.f. v. dezabuzare.
desabuzat
DESABUZÁT, -Ă adj. v. dezabuzat.
desacraliza
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizai
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizam
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizare
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizare
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desacralizarea
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desacralizară
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizarăm
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizarăți
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizase
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizasem
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizaseră
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizaserăm
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizaserăți
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizaseși
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizaseți
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizat
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizat
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizata
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizate
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizatei
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizatele
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizatelor
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizatul
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizatului
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizau
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizași
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizați
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizați
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizații
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizaților
DESACRALIZÁT, -Ă, desacralizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul sacru. – V. desacraliza.
desacralizează
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizez
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizeze
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizezi
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizând
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizînd
DESACRALIZÁ, desacralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde caracterul sacru. – Din fr. désacraliser. DOOM
*desacralizá (a ~) (-sa-cra-) vb., ind. prez. 3 desacralizeáză
desacralizări
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desacralizării
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desacralizările
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desacralizărilor
DESACRALIZÁRE, desacralizări, s. f. Acțiunea de a (se) desacraliza. – V. desacraliza.
desag
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desaga
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desagi
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desagii
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desagile
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desagilor
DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. DOOM
deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági
desalina
DESALINÁ vb. I. v. desaliniza.
desalinare
DESALINÁRE s.f. v. desalinizare.
desalinat
DESALINÁ vb. I. v. desaliniza.
desaliniza
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizai
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizam
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizare
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizare
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desalinizarea
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desalinizară
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizarăm
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizarăți
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizase
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizasem
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizaseră
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizaserăm
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizaserăți
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizaseși
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizaseți
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizat
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizat
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizata
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizate
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizatei
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizatele
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizatelor
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizatul
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizatului
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizau
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizași
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizați
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizați
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizații
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizaților
DESALINIZÁT, -Ă, desalinizați, -te, adj. Care a fost supus procesului de desalinizare, care este mai puțin sărat; desărat. – V. desaliniza.
desalinizează
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizez
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizeze
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizezi
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizând
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizînd
DESALINIZÁ, desalinizez, vb. I. Tranz. A desăra; a face mai puțin sărat. – Cf. fr. dessaler. DOOM
desalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desalinizeáză
desalinizări
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desalinizării
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desalinizările
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desalinizărilor
DESALINIZÁRE, desalinizări, s. f. Acțiunea de a desaliniza și rezultatul ei; desărare. – V. desaliniza. DOOM
desalinizáre s. f., g.-d. art. desalinizắrii; pl. desalinizắri
desant
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desant
DESÁNT s.n. Trupe transportate pe calea aerului, pe mare sau pe tancuri și lansate în spatele frontului inamic în vederea îndeplinirii unor misiuni de luptă în folosul trupelor de uscat. [Pl. -nturi, (s.m.) -nți. / < fr. descente, engl. descent].
desanta
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantai
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantam
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantare
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantare
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desantarea
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desantară
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantarăm
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantarăți
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantase
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantasem
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantaseră
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantaserăm
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantaserăți
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantaseși
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantaseți
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantat
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantat
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.
desantau
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantași
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantați
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantează
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantez
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desanteze
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantezi
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantul
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desantului
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desanturi
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desanturile
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desanturilor
DESÁNT, desanturi, s. n. 1. Trupe special pregătite pentru a fi parașutate sau debarcate pe teritoriul inamic. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. – Din fr. descente, rus. desant. DOOM
desánt s. n., pl. desánturi
desantând
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantînd
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant. DOOM
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
desantări
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desantării
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desantările
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desantărilor
DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta. – V. desanta.
desară
DISEÁRĂ adv. v. deseară. DOOM
!diseáră/deseáră adv.
desbarca
DESBARCÁ vb. I v. debarca.
desbate
desbáte (-t, -ătút), vb. – 1. (Înv.) A elibera, a da drumul, a emancipa. – 2. A desprinde, a scoate. – 3. A dezbate, a discuta. De la bate cu pref. des-; cu ultimul sens, este traducere din fr. débattre. – Der. desbatere, s. f. (discuție), cu semantismul fr. débat.
desbătut
desbáte (-t, -ătút), vb. – 1. (Înv.) A elibera, a da drumul, a emancipa. – 2. A desprinde, a scoate. – 3. A dezbate, a discuta. De la bate cu pref. des-; cu ultimul sens, este traducere din fr. débattre. – Der. desbatere, s. f. (discuție), cu semantismul fr. débat.
descalc
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalcați
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalce
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalci
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalcă
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalcăm
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descalec
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descalecați
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descalece
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descaleci
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descalecă
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descalecăm
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descalific
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalifica
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificai
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificam
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificare
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificare
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalificarea
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalificară
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificarăm
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificarăți
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificase
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificasem
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificaseră
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificaserăm
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificaserăți
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificaseși
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificaseți
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificat
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificat
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificata
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificate
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificatei
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificatele
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificatelor
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificatul
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificatului
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificau
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificași
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificați
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificați
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificații
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalificaților
DESCALIFICÁT, -Ă, descalificați, -te, adj. Care a suferit o descalificare; dezonorat. – V. descalifica.
descalifice
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalifici
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificând
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificînd
DESCALIFICÁ, descalífic, vb. I. Tranz. 1. A declara pe cineva nedemn de stima, de respectul altora (din cauza unei fapte reprobabile pe care a săvârșit-o); a dezonora. 2. A elimina o persoană sau o echipă dintr-o competiție sportivă din cauza săvârșirii unor abateri. 3. Refl. A-și pierde calificarea (profesională). – Pref. de- + califica. DOOM
descalificá (a ~) vb., ind. prez. 3 descalífică
descalificări
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalificării
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalificările
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalificărilor
DESCALIFICÁRE, descalificări, s. f. Acțiunea de a (se) descalifica și rezultatul ei. – V. descalifica. DOOM
descalificáre s. f., g.-d. art. descalificắrii; pl. descalificắri
descalț
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descalțe
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descalți
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descalță
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descarc
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descarcați
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descarce
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descarcera
DESCARCERÁ, descarcerez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva dintr-un blocaj cauzat de un accident rutier, cutremur etc. – Pref. des- + [în]carcera. DOOM
descarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 descarcereáză
descarcerare
DESCARCERÁRE, descarcerări, s. f. Acțiunea de a descarcera și rezultatul ei. V. descarcera. DOOM
descarceráre s. f., g.-d. art. descarcerắrii; pl. descarcerắri
descarcerat
DESCARCERÁ, descarcerez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva dintr-un blocaj cauzat de un accident rutier, cutremur etc. – Pref. des- + [în]carcera. DOOM
descarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 descarcereáză
descarci
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descarcă
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descarcăm
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descendent
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendent
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenta
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenta
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendente
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendente
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentei
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentei
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentele
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentele
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentelor
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentelor
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentul
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentul
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentului
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendentului
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendența
DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. DOOM
descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe
descendențe
DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. DOOM
descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe
descendenței
DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. DOOM
descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe
descendențele
DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. DOOM
descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe
descendențelor
DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance. DOOM
descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe
descendenți
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenți
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenții
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenții
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenților
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descendenților
DESCENDÉNT, -Ă, descendenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care coboară; coborâtor. 2. S. m. și f. Persoană care coboară din..., care se trage din...; urmaș. – Din fr. descendant, lat. descendens, -ntis. DOOM
descendént adj. m., s. m., pl. descendénți; adj. f., s. f. descendéntă, pl. descendénte
descensiune
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiunea
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiuni
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiunii
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiunile
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiunilor
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis. DOOM
descensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. descensiúnii; pl. descensiúni
descensiv
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensiva
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensive
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivei
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivele
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivelor
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivi
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivii
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivilor
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivul
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensivului
DESCENSÍV, -Ă, descensivi, -e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune. DOOM
descensív (livr.) adj. m., pl. descensívi; f. descensívă, pl. descensíve
descensoare
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descensoarele
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descensoarelor
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descensor
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descensorul
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descensorului
DESCENSÓR s.n. Instalație folosită pentru transportul pe verticală sau în pantă a produselor miniere. [Cf. fr. descenseur].
descentra
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrai
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraliza
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizai
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizam
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizare
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizare
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentralizarea
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentralizară
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizarăm
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizarăți
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizase
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizasem
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizaseră
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizaserăm
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizaserăți
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizaseși
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizaseți
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizat
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizat
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizata
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizate
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizatei
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizatele
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizatelor
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizatoare
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatoarea
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatoarei
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatoarele
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatoarelor
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizator
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatori
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatorii
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatorilor
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatorul
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatorului
DESCENTRALIZATÓR, -OÁRE, descentralizatori, -oare, adj. Care descentralizează. – Descentraliza + suf. -tor.
descentralizatul
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizatului
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizau
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizași
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizați
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizați
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizații
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizaților
DESCENTRALIZÁT, -Ă, descentralizați, -te, adj. (Despre organele locale ale administrației de stat, ale unor instituții, organizații) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). – V. descentraliza.
descentralizează
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizez
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizeze
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizezi
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizând
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizînd
DESCENTRALIZÁ, descentralizez, vb. I. Tranz. A acorda autonomie unor instituții. – Din fr. décentraliser. DOOM
descentralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentralizeáză
descentralizări
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentralizării
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentralizările
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentralizărilor
DESCENTRALIZÁRE, descentralizări, s. f. Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale. 2. Transferare în afara centrelor urbane supraaglomerate a unor unități industriale, comerciale sau a unor servicii. – V. descentraliza. DOOM
descentralizáre s. f., g.-d. art. descentralizắrii; pl. descentralizắri
descentram
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrare
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrare
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descentrarea
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descentrară
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrarăm
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrarăți
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrase
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrasem
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraseră
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraserăm
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraserăți
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraseși
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentraseți
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrat
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrat
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentrata
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentrate
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentratei
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentratele
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentratelor
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentratul
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentratului
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentrau
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrași
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrați
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrați
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentrații
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentraților
DESCENTRÁT, -Ă, descentrați, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care și-a pierdut poziția simetrică față de centru, care s-a deplasat în așa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. – V. descentra.
descentrează
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrez
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentreze
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrezi
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrând
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrînd
DESCENTRÁ, descentrez, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face să-și piardă poziția simetrică față de centru, a deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. ◊ Refl. Roata s-a descentrat. – Pref. des- + centra (după fr. décentrer). DOOM
descentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descentreáză
descentrări
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descentrării
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descentrările
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descentrărilor
DESCENTRÁRE, descentrări, s. f. Acțiunea de a (se) descentra. – V. descentra. DOOM
*descentráre s. f., g.-d. art. descentrắrii; pl. descentrắri
descerni
DESCERNÍ, descernesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A înceta să mai poarte haine de doliu. – Din des1- + cerni.
descernire
DESCERNÍ, descernesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A înceta să mai poarte haine de doliu. – Din des1- + cerni.
deschei
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheia
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiai
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiam
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiară
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiarăm
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiarăți
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiase
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiasem
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiaseră
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiaserăm
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiaserăți
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiaseși
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiaseți
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiat
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiat
DESCHIÁT, -Ă adj. v. descheiat.
descheiau
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiași
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiați
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheie
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiem
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiere
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
descheiere
DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți; p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [Pr.: -che-ia. – Var.: deschiá vb. I] – Lat. disclavare.
descheind
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
deschia
DESCHIÁ vb. I v. descheia. DOOM
descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd
deschiaburea
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiabureai
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiabuream
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburească
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiabureau
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiabureați
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburesc
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburește
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburești
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburii
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburim
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburind
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburire
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburire
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburirea
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburiri
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburirii
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburirile
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburirilor
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi. DOOM
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburiră
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburirăm
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburirăți
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburise
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburisem
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiseră
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiserăm
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiserăți
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiseși
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiseți
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburit
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburit
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Des1- + chiabur.
deschiaburiși
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburiți
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. DOOM
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiat
DESCHIÁT, -Ă adj. v. descheiat.
deschid
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschide
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschidea
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschideai
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschideam
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschideau
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschideați
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschidem
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschidere
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschidere
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschiderea
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschideri
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschiderii
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschiderile
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschiderilor
DESCHÍDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Mutare sau serie de mutări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Pasare a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-o competiție. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile unei menghine, ale unui clește etc. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchídere s. f.] – V. deschide. DOOM
deschídere s. f., g.-d. art. deschíderii; pl. deschíderi
deschideți
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschidă
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiere
DESCHIÁ vb. I v. descheia.
deschilinea
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilineai
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilineam
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinească
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilineau
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilineați
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinesc
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinește
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinești
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilini
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinii
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinim
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinind
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinire
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniră
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinirăm
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinirăți
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinise
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinisem
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniseră
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniserăm
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniserăți
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniseși
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniseți
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschilinit
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniși
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
deschiliniți
DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön).
desching
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschinga
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingai
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingam
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingare
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingare
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Des1- + [în]chinga.
deschingară
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingarăm
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingarăți
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingase
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingasem
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingaseră
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingaserăm
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingaserăți
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingaseși
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingaseți
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingat
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingat
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Des1- + [în]chinga.
deschingau
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingași
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingați
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschinge
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingi
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingând
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschingînd
DESCHINGÁ, deschíng, vb. I. Tranz. A scoate sau a slăbi chinga. – Pref. des- + [în]chinga. DOOM
deschingá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deschíngă
deschiotora
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorai
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoram
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorare
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorară
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorarăm
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorarăți
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorase
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorasem
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoraseră
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoraserăm
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoraserăți
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoraseși
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoraseți
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorat
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorau
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorași
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorați
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorează
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorez
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotoreze
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorezi
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorând
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschiotorînd
DESCHIOTORÁ, deschiotorez, vb. I. Tranz. (Regional) A desface cheotorile, a dezlega un șiret, o baieră etc. – Pronunțat: -chio-. DOOM
deschiotorá (a ~) (reg.) (-chio-) vb., ind. prez. 3 deschiotoreáză
deschis
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschis
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschisa
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschise
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschise
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschisei
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschisei
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschisele
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschiselor
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschiseră
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiserăm
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiserăți
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschisese
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschisesem
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseseră
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseserăm
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseserăți
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseseși
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseseți
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiseși
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschisul
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschisului
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschiz
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschizi
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschizând
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschizînd
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschiză
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere. DOOM
deschíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíserăm; conj. prez. 3 să deschídă; part. deschís
deschizătoare
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătoarea
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătoarei
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătoarele
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătoarelor
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizător
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizători
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătorii
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătorilor
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătorul
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătorului
DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător. DOOM
deschizătór2 (instrument) s. n., pl. deschizătoáre
deschizătura
DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură. DOOM
deschizătúră s. f., g.-d. art. deschizătúrii; pl. deschizătúri
deschizături
DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură. DOOM
deschizătúră s. f., g.-d. art. deschizătúrii; pl. deschizătúri
deschizăturii
DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură. DOOM
deschizătúră s. f., g.-d. art. deschizătúrii; pl. deschizătúri
deschizăturile
DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură. DOOM
deschizătúră s. f., g.-d. art. deschizătúrii; pl. deschizătúri
deschizăturilor
DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură. DOOM
deschizătúră s. f., g.-d. art. deschizătúrii; pl. deschizătúri
deschiși
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschișii
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
deschișilor
DESCHÍS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchís, -ă adj.] – V. deschide. DOOM
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
descifra
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrabil
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabila
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabile
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilei
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilele
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilelor
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabili
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilii
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabililor
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilul
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrabilului
DESCIFRÁBIL, -Ă, descifrabili, -e, adj. Care poate fi (ușor) descifrat. – Descifra + suf. -bil (după fr. déchiffrable). DOOM
descifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. descifrábili; f. descifrábilă, pl. descifrábile
descifrai
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifram
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrare
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrare
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descifrarea
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descifrară
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrarăm
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrarăți
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrase
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrasem
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifraseră
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifraserăm
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifraserăți
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifraseși
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifraseți
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrat
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrat
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifrata
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifrate
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifratei
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifratele
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifratelor
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifratoare
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifratoarele
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifratoarelor
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifrator
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifratorul
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifratorului
DESCIFRATÓR s.n. (Electr.) Decodificator de adrese. [Cf. rus. deșcifrator].
descifratul
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifratului
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifrau
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrași
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrați
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrați
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifrații
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifraților
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des1- + cifra (după fr. déchiffrer).
descifrează
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrez
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifreze
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrezi
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrând
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrînd
DESCIFRÁ, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A citi (și a înțelege) un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate ori cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DOOM
descifrá (a ~) (-ci-fra) vb., ind. prez. 3 descifreáză
descifrări
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descifrării
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descifrările
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descifrărilor
DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra. DOOM
descifráre (-ci-fra-) s. f., g.-d. art. descifrắrii; pl. descifrắri
descind
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinde
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindea
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindeai
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindeam
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindeau
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindeați
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindem
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindere
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindere
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descinderea
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descinderi
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descinderii
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descinderile
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descinderilor
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. – V. descinde. DOOM
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi
descindeți
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descindă
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descing
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinge
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingea
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingeai
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingeam
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingeau
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingeați
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingem
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingere
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingere
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere.
descingeți
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingi
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingând
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingînd
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descingă
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descins
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descins
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descins
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinsa
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinse
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinse
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinse
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinsei
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinsei
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinsei
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinsele
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinselor
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinseră
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseră
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinserăm
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinserăm
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinserăți
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinserăți
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinsese
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinsese
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinsesem
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinsesem
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseseră
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseseră
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseserăm
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseserăm
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseserăți
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseserăți
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseseși
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseseși
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseseți
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseseți
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinseși
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinseși
DESCÍNGE, descíng, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere. DOOM
descínge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descíng, 1 pl. descíngem, perf. s. 1 sg. descinséi, 1 pl. descínserăm; conj. prez. 3 să descíngă; ger. descingấnd; part. descíns
descinsul
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinsului
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descintra
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrai
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintram
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrare
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrare
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descintrarea
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descintrară
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrarăm
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrarăți
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrase
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrasem
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintraseră
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintraserăm
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintraserăți
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintraseși
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintraseți
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrat
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrat
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer.
descintrau
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrași
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrați
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrează
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrez
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintreze
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrezi
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrând
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrînd
DESCINTRÁ, descintrez, vb. I. Tranz. A îndepărta cintrele care au servit la construirea unei bolți sau a unui arc. – După fr. décintrer. DOOM
descintrá (a ~) vb., ind. prez. 3 descintreáză
descintrări
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descintrării
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descintrările
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descintrărilor
DESCINTRÁRE, descintrări, s. f. Acțiunea de a descintra și rezultatul ei. – V. descintra. DOOM
descintráre s. f., g.-d. art. descintrắrii; pl. descintrắri
descinz
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinzi
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinzând
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinzînd
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinză
DESCÍNDE, descínd, vb. III. Intranz. 1. A-și avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (și a se opri) într-un loc; a fi cazat (la un hotel, la o gazdă). 4. (Despre organele forței publice) A se deplasa, a sosi la fața locului în vederea unei investigații sau a unei percheziții. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre. DOOM
descínde (a ~) (a proveni, a coborî) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descínd, 1 pl. descíndem; conj. prez. 3 să descíndă; ger. descinzấnd; part. descíns
descinși
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinșii
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
descinșilor
DESCÍNS, -Ă, descinși, -se, adj. Cu brâul, cingătoarea sau cureaua dezlegată. – V. descinge.
desclei
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). Sus, într-o ramă descleiată, era o fotografie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. De multe ori l-am găsit descleind un zmeu ca să copieze vreun vers. NEGRUZZI, S. I 206. ◊ Refl. Uite, că s-au descleiat ochelarii. SADOVEANU, P. M. 86. 2. A curăța prin spălare firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac de substanțele cleioase. – Variantă: descleí, descléi, vb. IV.
descleia
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiai
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiam
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiară
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiarăm
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiarăți
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiase
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiasem
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiaseră
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiaserăm
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiaserăți
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiaseși
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiaseți
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiat
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiat
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Des1- + clei.
descleiau
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiază
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiași
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiați
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleie
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiem
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiere
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiere
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleierea
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleieri
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleierii
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleierile
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleierilor
DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de țesere. – V. descleia. DOOM
descleiére s. f., g.-d. art. descleiérii; pl. descleiéri
descleiez
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleieze
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleiezi
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleind
DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Pref. des- + [în]cleia. DOOM
descleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleiáză, 1 pl. descleiém; conj. prez. 3 să descleiéze; ger. descleínd
descleșta
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștai
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștam
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștare
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștare
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descleștarea
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descleștară
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștarăm
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștarăți
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștase
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștasem
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștaseră
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștaserăm
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștaserăți
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștaseși
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștaseți
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștat
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștat
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștata
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștate
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștatei
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștatele
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștatelor
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștatul
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștatului
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștau
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștași
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștați
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștați
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștații
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștaților
DESCLEȘTÁT, -Ă, descleștați, -te, adj. Desfăcut dintr-o încleștare; degajat. – V. descleșta.
descleștează
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștez
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleșteze
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștezi
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștând
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștînd
DESCLEȘTÁ, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta. DOOM
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștări
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descleștării
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descleștările
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descleștărilor
DESCLEȘTÁRE, descleștări, s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. – V. descleșta. DOOM
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
desclifta
desclifta, descliftez I v. t. a dezbrăca. II v. r. a se dezbrăca.
descliftat
descliftat, -ă, descliftați, -te adj. dezbrăcat.
desclocea
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descloceai
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descloceam
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocească
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descloceau
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descloceați
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocesc
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocește
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocești
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descloci
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocii
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocim
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocind
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocire
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocire
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Des1- + cloci.
desclociră
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocirăm
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocirăți
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocise
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocisem
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociseră
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociserăm
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociserăți
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociseși
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociseți
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocit
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclocit
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Des1- + cloci.
desclociși
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
desclociți
DESCLOCÍ, desclocesc, vb. IV. Tranz. A face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească. – Pref. des- + cloci. DOOM
desclocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desclocésc, imperf. 3 sg. descloceá; conj. prez. 3 să descloceáscă
descoase
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoasem
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoasere
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoasere
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaserea
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaseri
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaserii
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaserile
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaserilor
DESCOÁSERE, descoaseri, s. f. Acțiunea de a (se) descoase și rezultatul ei. – V. descoase. DOOM
descoásere s. f., g.-d. art. descoáserii; pl. descoáseri
descoaseți
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoasă
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descojea
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojeai
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojeam
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojească
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojeau
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojeați
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojesc
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojește
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojești
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descoji
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojii
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojim
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojind
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojire
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojire
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojirea
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojiri
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojirii
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojirile
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojirilor
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. DOOM
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri
descojiră
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojirăm
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojirăți
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojise
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojisem
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiseră
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiserăm
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiserăți
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiseși
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiseți
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojit
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojit
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojit
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojita
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojite
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitei
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitele
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitelor
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitoare
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitoarele
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitoarelor
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitor
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitorul
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitorului
DESCOJITÓR, descojitoare, s. n. Mașină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. – Descoji + suf. -tor.
descojitul
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitul
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojitului
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojitului
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojituri
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojiturile
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojiturilor
DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de a descoji. – V. descoji.
descojiși
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiți
DESCOJÍ, descojesc, vb. IV. Tranz. A curăța de coajă. – Pref. des- + coji. DOOM
descojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descojésc, imperf. 3 sg. descojeá; conj. prez. 3 să descojeáscă
descojiți
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojiții
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descojiților
DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. – V. descoji. DOOM
descojít s. n., pl. descojíturi
descolăcea
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăceai
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăceam
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcească
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăceau
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăceați
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcesc
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcește
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcești
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăci
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcii
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcim
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcind
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcire
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcire
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăcirea
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăciri
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăcirii
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăcirile
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăcirilor
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci. DOOM
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăciră
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcirăm
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcirăți
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcise
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcisem
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciseră
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciserăm
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciserăți
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciseși
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciseți
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcit
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcit
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcita
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcite
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcitei
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcitele
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcitelor
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcitul
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăcitului
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăciși
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciți
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci. DOOM
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăciți
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăciții
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descolăciților
DESCOLĂCÍT, -Ă, descolăciți, -te, adj. Care nu mai este încolăcit. – V. descolăci.
descomplecta
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descomplectare
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descomplectat
DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.
descompleta
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletai
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletam
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletare
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletare
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompletarea
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompletară
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletarăm
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletarăți
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletase
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletasem
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletaseră
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletaserăm
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletaserăți
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletaseși
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletaseți
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletat
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletau
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletași
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletați
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletează
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletez
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompleteze
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletezi
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletând
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletînd
DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter). DOOM
descompletá (a ~) vb., ind. prez. 3 descompleteáză
descompletări
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompletării
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompletările
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompletărilor
DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta. DOOM
descompletáre s. f., g.-d. art. descompletắrii; pl. descompletắri
descompui
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuie
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompun
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompune
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunea
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuneai
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuneam
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuneau
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuneați
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunem
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunere
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunere
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompunerea
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompuneri
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompunerii
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompunerile
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompunerilor
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune. DOOM
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompuneți
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunând
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompunînd
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompună
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompus
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompus
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompusa
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompuse
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuse
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompusei
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompusei
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompusele
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompuselor
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompuseră
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuserăm
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuserăți
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompusese
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompusesem
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseseră
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseserăm
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseserăți
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseseși
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseseți
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompuseși
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). DOOM
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompusul
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompusului
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompuși
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompușii
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
descompușilor
DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
desconcentra
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrai
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentram
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrare
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrare
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
desconcentrarea
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
desconcentrară
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrarăm
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrarăți
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrase
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrasem
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentraseră
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentraserăm
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentraserăți
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentraseși
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentraseți
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrat
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrat
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentrata
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentrate
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentratei
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentratele
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentratelor
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentratul
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentratului
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentrau
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrași
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrați
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrați
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentrații
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentraților
DESCONCENTRÁT, -Ă, desconcentrați, -te, adj. (Despre militari concentrați) Lăsat la vatră. – V. desconcentra.
desconcentrează
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrez
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentreze
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrezi
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrând
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrînd
DESCONCENTRÁ, desconcentrez, vb. I. Tranz. A lăsa la vatră un ostaș concentrat. – Pref. des- + concentra. DOOM
desconcentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconcentreáză
desconcentrări
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
desconcentrării
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
desconcentrările
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
desconcentrărilor
DESCONCENTRÁRE, desconcentrări, s. f. Acțiunea de a se desconcentra și rezultatul ei. – V. desconcentra. DOOM
desconcentráre s. f., g.-d. art. desconcentrắrii; pl. desconcentrắri
descongestiona
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionai
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionam
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionare
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionare
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
descongestionarea
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
descongestionară
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionarăm
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionarăți
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionase
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionasem
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionaseră
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionaserăm
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionaserăți
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionaseși
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionaseți
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionat
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionat
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionata
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionate
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionatei
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionatele
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionatelor
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionatul
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionatului
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionau
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionași
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionați
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionați
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionații
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionaților
DESCONGESTIONÁT, -Ă, descongestionați, -te, adj. Care nu mai este congestionat. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona.
descongestionează
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionez
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestioneze
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionezi
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionând
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionînd
DESCONGESTIONÁ, descongestionez, vb. I. Tranz. A elibera un organ de un aflux de sânge; a face să dispară congestia. ♦ Fig. A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populație; a face ca o cale de comunicație să nu mai fie aglomerată. [Pr.: -ti-o-] – Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DOOM
descongestioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 descongestioneáză
descongestionări
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
descongestionării
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
descongestionările
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
descongestionărilor
DESCONGESTIONÁRE, descongestionări, s. f. Acțiunea de a descongestiona și rezultatul ei; dezaglomerare. [Pr.: -ti-o-] – V. descongestiona. DOOM
descongestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. descongestionắrii; pl. descongestionắri
desconsider
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsidera
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderai
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideram
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderare
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderare
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
desconsiderarea
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
desconsiderară
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderarăm
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderarăți
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderase
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderasem
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideraseră
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideraserăm
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideraserăți
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideraseși
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideraseți
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderat
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderat
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderata
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderate
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsideratei
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsideratele
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsideratelor
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsideratul
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsideratului
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderau
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderași
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderați
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderați
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderația
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsiderație
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsiderației
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsiderații
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderații
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsiderațiile
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsiderațiilor
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsideraților
DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.
desconsiderațiune
DESCONSIDERÁȚIE, desconsiderații, s. f. (Rar) Desconsiderare. [Var.: desconsiderațiúne s. f.] – După fr. déconsidération. DOOM
desconsideráție (rar) (-ți-e) s. f., art. desconsideráția (-ți-a), g.-d. art. desconsideráției; pl. desconsideráții, art. desconsideráțiile (-ți-i-)
desconsidere
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsideri
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderând
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderînd
DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DOOM
desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă
desconsiderări
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
desconsiderării
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
desconsiderările
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
desconsiderărilor
DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera. DOOM
desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri
descopere
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperea
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descopereai
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descopeream
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descopereau
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descopereați
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperi
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperii
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperim
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperind
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperire
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperire
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperirea
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperiri
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperirii
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperirile
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperirilor
DESCOPERÍRE, descoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) descoperi și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost descoperit, aflat. ♦ Revelație. – V. descoperi. DOOM
descoperíre s. f., g.-d. art. descoperírii; pl. descoperíri
descoperiră
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperirăm
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperirăți
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperise
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperisem
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiseră
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiserăm
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiserăți
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiseși
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiseți
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperit
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperit
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperita
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperite
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperitei
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperitele
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperitelor
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperitoare
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitoarea
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitoarei
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitoarele
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitoarelor
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitor
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitori
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitorii
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitorilor
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitorul
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitorului
DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor. DOOM
descoperitór s. m., pl. descoperitóri
descoperitul
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperitului
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperiși
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiți
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descoperiți
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperiții
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperiților
DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. 3. Aflat pentru prima dată. – V. descoperi.
descoperta
DECOPERTÁ, decopertez, vb. I. Tranz. A desface acoperișul unei construcții. ♦ Spec. A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafață). [Var.: descopertá vb. I] – Pref. de- + coperta. DOOM
*decopertá (a ~) vb., ind. prez. 3 decoperteáză
descopertare
DECOPERTÁRE, decopertări, s. f. Acțiunea de a decoperta. [Var.: descopertáre s. f.] – V. decoperta.
descopertat
DECOPERTÁT, -Ă, decopertați, -te, adj. 1. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. 2. (Despre zăcăminte) Care a rămas descoperit. [Var.: descopertát, -ă adj.] – V. decoperta.
descopertă
DECOPÉRTĂ, decoperte, s. f. Decopertare. [Var.: descopértă s. f.] – Pref. de- + copertă.
descoperă
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descopăr
DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa fără acoperire flancul unei unități militare pe front. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o]perire. DOOM
descoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descópăr, 3 descóperă, imperf. 3 sg. descopereá; conj. prez. 3 să descópere
descorda
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordai
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordam
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordare
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordare
DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. El simți o rupere bruscă, o discordare dureroasă în tot trupul și conștiința lui; ca într-o vîlvătaie de incendiu, îi tremurară deodată toate gîndurile. VLAHUȚĂ, O. A. 313. – Variantă: descordáre s. f.
descordară
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordarăm
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordarăți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordase
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordasem
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordaseră
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordaserăm
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordaserăți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordaseși
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordaseți
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordat
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordat
DISCORDÁT, -Ă, discordați, -te, adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Dezacordat, neacordat. Flașnetele... din cînd în cînd se opreau, oftînd obosite și discordate. SADOVEANU, D. 74. ♦ (Despre arcuri etc.) Care nu e încordat bine, care nu e întins cum trebuie; destins, relaxat. Se mai găseau arce discordate și săgeți în tolbe sparte. SADOVEANU, D. P. 71. 2. Fig. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorît. După atît de bună petrecere, sînt cam discordat, – mai cu seamă că am primit... știri urîte. CARAGIALE, O. VII 19. – Variantă: descordát, -ă (SLAVICI, O. I 157) adj.
descordau
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordași
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordați
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordează
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordez
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordeze
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordezi
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordând
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descordînd
DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.
descos
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descosea
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoseai
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoseam
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoseau
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descoseați
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descosând
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descosînd
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descotorosea
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotoroseai
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotoroseam
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosească
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotoroseau
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotoroseați
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosesc
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosește
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosești
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosi
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosii
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosim
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosind
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosire
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosire
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosirea
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosiri
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosirii
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosirile
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosirilor
DESCOTOROSÍRE, descotorosiri, s. f. Acțiunea de a (se) descotorosi și rezultatul ei. – V. descotorosi. DOOM
descotorosíre s. f., g.-d. art. descotorosírii; pl. descotorosíri
descotorosiră
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosirăm
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosirăți
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosise
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosisem
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiseră
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiserăm
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiserăți
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiseși
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiseți
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosit
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosit
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Des1- + cotorosi.
descotorosiși
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotorosiți
DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Pref. des- + cotorosi. DOOM
descotorosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descotorosésc, imperf. 3 sg. descotoroseá; conj. prez. 3 să descotoroseáscă
descotoșmăna
DESCOTOȘMĂNI vb. IV v. descotoșmăna. DOOM
!descotoșmăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 descotoșmăneáză
descotoșmănare
DESCOTOȘMĂNÁ vb. I v. descotoșmăni.
descotoșmănat
DESCOTOȘMĂNÁ vb. I v. descotoșmăni.
descotoșmăni
DESCOTOȘMĂNI vb. IV v. descotoșmăna. DOOM
!descotoșmăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 descotoșmăneáză
descotoșmănire
DESCOTOȘMĂNÍ, descotoșmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate hainele (prea groase și prea multe); a (se) dezbrăca de lucruri care incomodează. [Var.: descotoșmăná vb. I] – Des1- + [în]cotoșmăni.
descotoșmănit
DESCOTOȘMĂNÍ, descotoșmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate hainele (prea groase și prea multe); a (se) dezbrăca de lucruri care incomodează. [Var.: descotoșmăná vb. I] – Des1- + [în]cotoșmăni.
descovoaie
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoi
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoia
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiai
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiam
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiară
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiarăm
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiarăți
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiase
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiasem
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiaseră
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiaserăm
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiaserăți
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiaseși
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiaseți
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiat
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiat
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-iá] – Des1- + [în]covoia.
descovoiau
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiași
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiați
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoie
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiem
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiere
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descovoiere
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoierea
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoieri
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoierii
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoierile
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoierilor
DESCOVOIÉRE, descovoieri, s. f. Acțiunea de a (se) descovoia și rezultatul ei. – V. descovoia. DOOM
descovoiére s. f., g.-d. art. descovoiérii; pl. descovoiéri
descovoind
DESCOVOIÁ, descovói, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îndrepta un obiect încovoiat, arcuit sau curbat; a (se) dezdoi. [Pr.: -vo-ia] – Pref. des- + [în]covoia. DOOM
descovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descovói, 3 descovoáie, 1 pl. descovoiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să descovói, 3 să descovoáie; ger. descovoínd
descoși
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descrească
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreierat
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreierata
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreierate
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieratei
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieratele
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieratelor
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieratul
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieratului
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreierați
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreierații
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descreieraților
DESCREIERÁT, -Ă, descreierați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de rațiune, fără minte; smintit, nebun, nesăbuit. – Pref. des- + creier + suf. -at (după fr. écervelé). DOOM
descreierát adj. m., pl. descreieráți; f. descreierátă, pl. descreieráte
descresc
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescent
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescenta
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescente
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescentei
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescentele
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescentelor
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescentul
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescentului
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescenți
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescenții
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescenților
DESCRESCÉNT, -Ă adj. Care descrește, descrescător. [Pron. -scent, var. decrescent, -ă adj. / cf. fr. décrescent]. DOOM
descrescént adj. m., pl. descrescénți; f. descrescéntă, pl. descrescénte
descrescu
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescui
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescură
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescurăm
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescurăți
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuse
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescusem
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuseră
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuserăm
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuserăți
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuseși
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuseți
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescut
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescuși
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescând
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescând
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescânda
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescânde
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescândei
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescândele
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescândelor
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescândul
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescândului
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescânzi
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescânzii
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescânzilor
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînd
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînd
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrescînda
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînde
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescîndei
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescîndele
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescîndelor
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescîndul
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescîndului
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînzi
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînzii
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescînzilor
DESCRESCẤND, -Ă, descrescânzi, -de, adj. Care descrește. – V. descrește. DOOM
*descrescấnd adj. m., pl. descrescấnzi; f. descrescấndă, pl. descrescấnde
descrescătoare
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătoarea
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătoarei
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătoarele
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătoarelor
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescător
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescători
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătorii
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătorilor
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătorul
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrescătorului
DESCRESCĂTÓR, -OÁRE, descrescători, -oare, adj. Care descrește; degresiv. – Descrește + suf. -ător. DOOM
descrescătór adj. m., pl. descrescătóri; f. sg. și pl. descrescătoáre
descrește
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreștea
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreșteai
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreșteam
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreșteau
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreșteați
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreștem
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreștere
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descreștere
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșterea
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșteri
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșterii
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșterile
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșterilor
DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește. DOOM
descréștere s. f., g.-d. art. descréșterii; pl. descréșteri
descreșteți
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrești
DESCRÉȘTE, descrésc, vb. III. Intranz. A scădea, a se reduce, a se micșora, a se împuțina. – Pref. des- + crește (după fr. décroître). DOOM
descréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrésc, 1 pl. descréștem; conj. prez. 3 să descreáscă; part. descrescút
descrețea
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețeai
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețeam
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețească
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețeau
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețeați
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețesc
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețește
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețești
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descreți
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descreții
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețim
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețind
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețire
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețire
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețirea
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețiri
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețirii
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețirile
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețirilor
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți. DOOM
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețiră
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețirăm
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețirăți
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețise
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețisem
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiseră
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiserăm
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiserăți
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiseși
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiseți
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețit
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețit
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețita
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețite
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețitei
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețitele
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețitelor
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețitul
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețitului
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețiși
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiți
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți. DOOM
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețiți
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețiții
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrețiților
DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.
descrie
DESCRÍE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi (prin cuvinte) pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curbă, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. décrire (după scrie). DOOM
!descríe (a ~) (des-cri-/de-scri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descríu, 2 sg. descríi, 1 pl. descríem, 2 pl. descríeți; conj. prez. 3 să descríe; imper. 2 pl. descríeți; ger. descriínd (-cri-ind/-scri-ind); part. descrís
descriere
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descrierea
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descrieri
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descrierii
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descrierile
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descrierilor
DESCRÍERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Scriere sau pasaj dintr-o scriere în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. – V. descrie. DOOM
!descríere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descríerii; pl. descríeri
descriptibil
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibila
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibile
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilei
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilele
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilelor
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibili
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilii
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibililor
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilul
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptibilului
DESCRIPTÍBIL, -Ă, descriptibili, -e, adj. Care poate fi descris. – Din fr. descriptible. DOOM
!descriptíbil (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptíbili; f. descriptíbilă, pl. descriptíbile
descriptic
DESCRÍPTIC, -Ă adj. (Rar) Descriptiv. [Et. incertă].
descriptiv
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptiva
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptive
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivei
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivele
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivelor
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivi
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivii
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivilor
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivism
DESCRIPTIVÍSM s. n. Curent lingvistic care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. – Descriptiv + suf. -ism. DOOM
!descriptivísm (des-crip-/de-scrip-) s. n.
descriptivismul
DESCRIPTIVÍSM s. n. Curent lingvistic care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. – Descriptiv + suf. -ism. DOOM
!descriptivísm (des-crip-/de-scrip-) s. n.
descriptivismului
DESCRIPTIVÍSM s. n. Curent lingvistic care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. – Descriptiv + suf. -ism. DOOM
!descriptivísm (des-crip-/de-scrip-) s. n.
descriptivist
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivist
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivista
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivista
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviste
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviste
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistei
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistei
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistele
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistele
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistelor
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistelor
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistul
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistul
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistului
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivistului
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviști
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviști
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviștii
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviștii
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviștilor
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptiviștilor
DESCRIPTIVÍST, -Ă, descriptiviști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al descriptivismului. – Din fr. descriptiviste. DOOM
*descriptivíst (des-crip-/de-scrip-) adj. m., s. m., pl. descriptivíști; adj. f., s. f. descriptivístă, pl. descriptivíste
descriptivul
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptivului
DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus. DOOM
!descriptív (des-crip-/de-scrip-) adj. m., pl. descriptívi; f. descriptívă, pl. descriptíve
descriptor
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descriptori
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descriptorii
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descriptorilor
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descriptorul
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descriptorului
DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
descripția
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripție
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripției
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripții
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripțiile
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripțiilor
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descripțiune
DESCRÍPȚIE, descripții, s. f. (Rar) Descriere. ♦ (Log.) Procedeu de descriere a unui obiect ca fiind singurul deținător al unei proprietăți. [Var.: (înv.) descripțiúne s. f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis. DOOM
descrípție (rar) (des-crip-ți-e/de-scrip-) s. f., art. descrípția (-ți-a), g.-d. art. descrípției; pl. descrípții, art. descrípțiile (-ți-i-)
descris
DESCRÍE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curbă, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. décrire (după scrie).
descrucișa
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișai
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișam
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișare
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișare
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișarea
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișară
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișarăm
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișarăți
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișase
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișasem
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișaseră
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișaserăm
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișaserăți
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișaseși
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișaseți
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișat
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișat
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Des1 + [în]crucișa.
descrucișau
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișași
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișați
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișează
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișez
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișeze
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișezi
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișând
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișînd
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa. DOOM
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișări
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișării
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișările
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișărilor
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa. DOOM
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrunt
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descrunta
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntai
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntam
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntare
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntare
DESCRUNTÁ, descrunt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Des1- + [în]crunta.
descruntară
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntarăm
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntarăți
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntase
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntasem
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntaseră
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntaserăm
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntaserăți
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntaseși
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntaseți
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntat
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntat
DESCRUNTÁ, descrunt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Des1- + [în]crunta.
descruntau
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntași
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntați
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descrunte
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntând
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descruntînd
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descrunți
DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta. DOOM
descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă
descuama
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamare
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamare
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descuamarea
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descuamară
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamase
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamaseră
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamat
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamat
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamata
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamate
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamatei
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamatele
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamatelor
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamatul
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamatului
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamau
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamați
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamația
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamație
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamației
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamații
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamații
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamațiile
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamațiilor
DESCUAMÁȚIE, descuamații, s. f. (Rar) Descuamare. ♦ Scuamă. – Din fr. desquamation.
descuamaților
DESCUAMÁT, -Ă, descuamați, -te, adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – V. descuama.
descuamează
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuameze
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamând
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamînd
DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. DOOM
!descuamá (a se ~) (-cua-) vb. refl., ind. prez. 3 se descuameáză
descuamări
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descuamării
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descuamările
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descuamărilor
DESCUAMÁRE, descuamări, s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. – V. descuama. DOOM
!descuamáre (-cua-) s. f., g.-d. art. descuamắrii; pl. descuamắri
descui
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuia
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiai
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiam
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiară
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiarăm
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiarăți
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiase
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiasem
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiaseră
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiaserăm
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiaserăți
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiaseși
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiaseți
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiat
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiat
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiata
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiate
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiatei
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiatele
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiatelor
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiatul
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiatului
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiau
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiași
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiați
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiați
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiații
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuiaților
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
descuie
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiem
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiere
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuind
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare. DOOM
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
desculț
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculț
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculța
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculța
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțai
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțam
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțare
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțare
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțară
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțarăm
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțarăți
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțase
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțasem
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțaseră
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțaserăm
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțaserăți
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțaseși
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțaseți
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțat
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțat
DESCULȚÁT, -Ă, desculțați, -te, adj. (Reg.) Descălțat, desculț. – V. desculța.
desculțau
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțași
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțați
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțe
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțe
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculței
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțele
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțelor
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculți
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculți
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculții
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculților
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțul
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțului
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). DOOM
descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe
desculțând
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
desculțînd
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
descumpănea
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăneai
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăneam
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănească
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăneau
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăneați
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănesc
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănește
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănești
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăni
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănii
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănim
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănind
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănire
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănire
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpănirea
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpăniri
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpănirii
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpănirile
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpănirilor
DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni. DOOM
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
descumpăniră
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănirăm
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănirăți
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănise
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănisem
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniseră
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniserăm
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniserăți
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniseși
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniseți
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănit
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpănit
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănita
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănite
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănitei
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănitele
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănitelor
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănitul
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpănitului
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpăniși
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniți
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Pref. des- + cumpăni. DOOM
descumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 să descumpăneáscă
descumpăniți
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpăniții
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descumpăniților
DESCUMPĂNÍT, -Ă, descumpăniți, -te, adj. Care și-a pierdut, și-a zdruncinat echilibrul sufletesc; dezorientat, dezechilibrat. – V. descumpăni.
descuraja
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajai
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajam
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajant
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajanta
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajante
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajantei
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajantele
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajantelor
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajantul
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajantului
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajanți
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajanții
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajanților
DESCURAJÁNT, -Ă, descurajanți, -te, adj. Descurajator. – Descuraja + suf. -ant. DOOM
descurajánt adj. m., pl. descurajánți; f. descurajántă, pl. descurajánte
descurajare
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajare
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajarea
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajară
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajarăm
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajarăți
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajase
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajasem
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajaseră
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajaserăm
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajaserăți
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajaseși
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajaseți
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajat
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajat
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajata
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajate
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajatei
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajatele
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajatelor
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajatoare
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatoarea
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatoarei
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatoarele
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatoarelor
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajator
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatori
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatorii
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatorilor
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatorul
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatorului
DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor. DOOM
descurajatór adj. m., pl. descurajatóri; f. sg. și pl. descurajatoáre
descurajatul
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajatului
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajau
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajași
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajați
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajați
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajații
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajaților
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
descurajează
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajez
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajeze
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajezi
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajând
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajînd
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager. DOOM
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajări
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajării
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajările
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajărilor
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja. DOOM
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurc
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurca
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcai
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcam
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcare
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcară
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcarăm
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcarăți
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcase
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcasem
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcaseră
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcaserăm
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcaserăți
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcaseși
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcaseți
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcat
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcat
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcata
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcate
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcatei
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcatele
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcatelor
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcatul
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcatului
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcau
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcași
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcați
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcați
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcații
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurcaților
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
descurce
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurci
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcând
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcînd
DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca. DOOM
descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce
descurcăreală
descurcăreală, descurcăreli s. f. (deț.) obținerea unui avantaj material prin procurarea unor lucruri interzise în penitenciar
descurcăreața
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcăreț
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcărețe
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcăreței
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcărețele
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcărețelor
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcăreți
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcăreții
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcăreților
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcărețul
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descurcărețului
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. DOOM
descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe
descusu
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusui
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusură
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusurăm
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusurăți
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususe
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususem
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususeră
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususerăm
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususerăți
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususeși
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descususeți
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusut
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusut
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusuta
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusute
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusutei
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusutele
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusutelor
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusutul
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusutului
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusuși
DESCOÁSE, descós, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) desface cusăturile. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amănunțit o problemă sau o situație pentru a o înțelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Pref. des- + coase. DOOM
descoáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descós, 3 sg. descoáse, 1 pl. descoásem, imperf. 3 sg. descoseá, perf. s. 1 sg. descusúi, 1 pl. descusúrăm; conj. prez. 1 sg. să descós, 3 să descoásă; ger. descosấnd; part. descusút
descusuți
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusuții
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descusuților
DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.
descâlcea
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlceai
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlceam
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcească
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlceau
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlceați
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcesc
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcește
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcești
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlci
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcii
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcim
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcind
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcire
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcire
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlcirea
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlciri
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlcirii
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlcirile
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlcirilor
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descâlciră
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcirăm
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcirăți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcise
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcisem
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciseră
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciserăm
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciserăți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciseși
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciseți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcit
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlcit
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcit
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlcita
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcite
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitei
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitele
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitelor
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitul
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitul
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlcitului
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlcitului
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlcituri
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlciturile
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlciturilor
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descâlciși
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descâlciți
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlciții
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descâlciților
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descânt
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descânta
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântai
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântam
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântare
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântare
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântarea
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântară
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântarăm
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântarăți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântase
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântasem
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântaseră
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântaserăm
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântaserăți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântaseși
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântaseți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântat
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântat
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântatul
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântatului
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântaturi
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântaturile
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântaturilor
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descântau
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântași
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântați
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descânte
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântec
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântece
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântecele
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântecelor
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântecul
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântecului
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descântând
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântări
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântării
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântările
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântărilor
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descântătoare
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoare
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarea
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarea
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarei
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarei
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarele
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarele
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarelor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătoarelor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântător
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântător
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântători
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântători
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorii
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorii
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorilor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorilor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorul
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorul
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorului
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătorului
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătura
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descântături
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descântăturii
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descântăturile
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descântăturilor
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descânți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîlcea
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlceai
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlceam
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcească
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlceau
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlceați
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcesc
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcește
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcești
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlci
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcii
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcim
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcind
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcire
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcire
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlcirea
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlciri
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlcirii
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlcirile
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlcirilor
DESCÂLCÍRE, descâlciri, s. f. Acțiunea de a descâlci și rezultatul ei. – V. descâlci. DOOM
descâlcíre s. f., g.-d. art. descâlcírii; pl. descâlcíri
descîlciră
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcirăm
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcirăți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcise
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcisem
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciseră
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciserăm
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciserăți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciseși
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciseți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcit
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlcit
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcit
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlcita
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcite
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitei
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitele
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitelor
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitul
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitul
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlcitului
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlcitului
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlcituri
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlciturile
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlciturilor
DESCÂLCÍT1, descâlcituri, s. n. Faptul de a descâlci. – V. descâlci.
descîlciși
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciți
DESCÂLCÍ, descâlcesc, vb. IV. Tranz. A descurca fire de ață, de păr etc. încâlcite, încurcate. ♦ Fig. A descurca, a lămuri, a limpezi. – Pref. des- + [în]câlci. DOOM
descâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descâlcésc, imperf. 3 sg. descâlceá; conj. prez. 3 să descâlceáscă
descîlciți
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlciții
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descîlciților
DESCÂLCÍT2, -Ă, descâlciți, -te, adj. (Despre fire de păr, de ață etc.). Care a fost descurcat. – V. descâlci. DOOM
descâlcít s. n., pl. descâlcíturi
descînt
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descînta
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntai
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntam
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntare
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntare
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntarea
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntară
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntarăm
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntarăți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntase
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntasem
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntaseră
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntaserăm
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntaserăți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntaseși
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntaseți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntat
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntat
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntatul
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntatului
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntaturi
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntaturile
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntaturilor
DESCÂNTÁT, descântaturi, s. n. Faptul de a descânta. – V. descânta. DOOM
descântát s. n., pl. descântáturi
descîntau
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntași
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntați
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descînte
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntec
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntece
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntecele
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntecelor
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntecul
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntecului
DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – De la descânta. DOOM
descấntec s. n., pl. descấntece
descîntînd
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descîntări
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntării
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntările
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntărilor
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
descîntătoare
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoare
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarea
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarea
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarei
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarei
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarele
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarele
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarelor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătoarelor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntător
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntător
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntători
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntători
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorii
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorii
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorilor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorilor
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorul
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorul
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorului
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătorului
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător. DOOM
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descîntătura
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descîntături
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descîntăturii
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descîntăturile
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descîntăturilor
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. (Rar) Descântec. – Descânta + suf. -ătură. DOOM
descântătúră (rar) s. f., g.-d. art. descântătúrii; pl. descântătúri
descînți
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare. DOOM
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descălcai
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcare
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcare
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălcarea
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălcară
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcarăm
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcarăți
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcase
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcasem
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcaseră
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcaserăm
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcaserăți
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcaseși
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcaseți
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcat
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcat
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Des1- + călca.
descălcau
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcași
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcând
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcînd
DESCĂLCÁ, descálc, vb. I. Tranz. A înlătura cu fierul de călcat o cută sau o îndoitură a unei țesături. – Pref. des- + călca. DOOM
descălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descálc, 3 descálcă, 1 pl. descălcắm; conj. prez. 1 sg. să descálc, 3 să descálce
descălcări
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălcării
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălcările
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălcărilor
DESCĂLCÁRE, descălcări, s. f. Acțiunea de a descălca și rezultatul ei. – V. descălca. DOOM
descălcáre s. f., g.-d. art. descălcắrii; pl. descălcắri
descălecai
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecare
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecare
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecarea
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecară
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecarăm
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecarăți
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecase
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecasem
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecaseră
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecaserăm
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecaserăți
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecaseși
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecaseți
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecat
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecat
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecatul
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecatului
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecaturi
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecaturile
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecaturilor
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălecau
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecași
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecând
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecînd
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălecări
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecării
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecările
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecărilor
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălecătoare
DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare. DOOM
descălecătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. descălecătórii
descălecător
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălecători
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălecătorii
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălecătorilor
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălecătorul
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălecătorului
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălica
DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare. DOOM
descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
descălicare
DESCĂLICÁRE s. f. v. descălecare. DOOM
descălecáre s. f., g.-d. art. descălecắrii; pl. descălecắri
descălicat
DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat. DOOM
descălecát s. n., pl. descălecáturi
descălicătoare
DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare. DOOM
descălecătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. descălecătórii
descălicător
DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător. DOOM
descălecătór s. m., pl. descălecătóri
descălțai
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțam
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțare
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțare
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțarea
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțară
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțarăm
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțarăți
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțase
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțasem
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțaseră
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțaserăm
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțaserăți
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțaseși
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțaseți
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțat
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțat
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțat
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțata
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțate
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțatei
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțatele
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțatelor
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțatul
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțatul
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțatului
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțatului
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțaturi
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțaturile
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțaturilor
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța. DOOM
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțau
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțași
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțați
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțați
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțații
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțaților
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
descălțând
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțînd
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare. DOOM
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțări
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțării
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțările
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțărilor
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța. DOOM
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descăpui
DESCĂPUÍ, descăpuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar, învechit) A decapita, a descăpățîna. Porunci gîdei... să mă ducă într-o pădure și acolo să mă descăpuiască. GORJAN, H. I 107.
descăpățina
DESCĂPĂȚÎNÁ, descăpățînez, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) A tăia, a reteza capul (cuiva); a decapita. Încă să zicem că pe stăpînul meu îl descăpățînează; se cheamă că și-a luat de o grijă și atuncea într-adevăr că s-a tămăduit de toate. SADOVEANU, F. J. 297. – Variantă: descăpățina (SADOVEANU, Z. C. 174, ALECSANDRI, P. III 345) vb. I.
descăpăținare
DESCĂPĂȚINÁ vb. I. v. descăpățâna.
descăpăținat
DESCĂPĂȚINÁ vb. I. v. descăpățâna.
descăpățâna
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânai
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânam
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânare
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânare
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Des1- + căpățână.
descăpățânară
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânarăm
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânarăți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânase
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânasem
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânaseră
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânaserăm
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânaserăți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânaseși
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânaseți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânat
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânat
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Des1- + căpățână.
descăpățânau
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânași
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânați
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânează
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânez
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățâneze
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânezi
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățânând
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățîna
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînai
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînam
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînare
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînară
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînarăm
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînarăți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînase
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînasem
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînaseră
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînaserăm
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînaserăți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînaseși
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînaseți
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînat
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînau
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînași
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînați
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînează
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînez
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățîneze
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînezi
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățînînd
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. DOOM
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descărcai
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcare
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcare
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcarea
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcară
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcarăm
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcarăți
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcase
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcasem
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcaseră
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcaserăm
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcaserăți
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcaseși
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcaseți
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcat
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcat
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcata
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcate
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcatei
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcatele
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcatelor
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcatul
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcatului
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcau
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcași
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcați
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcații
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcaților
DESCĂRCÁT s. n. Descărcare. – V. descărca. DOOM
descărcát s. n.
descărcând
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcînd
DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încărcătura. 2. A suprima sau a micșora forțele care acționează asupra unui corp solid, unui sistem tehnic etc. și care ar putea produce deformarea acestora. 3. A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. ♦ A face să ia foc, a declanșa o armă; a trage un foc de armă. ♦ A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. ♦ Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde încărcătura electrică. ♦ Refl. (Despre trăsnet sau furtună) A se dezlănțui. 4. Fig. A da curs liber unor stări sufletești, a se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). ♦ Refl. A se ușura de o vină, de un păcat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și descărca conștiința (sau inima) = a-și ușura conștiința, făcând confidențe cuiva. 5. A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare. DOOM
descărcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descárcă
descărcări
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcării
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcările
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcărilor
DESCĂRCÁRE, descărcări, s. f. Acțiunea de a (se) descărca și rezultatul ei; descărcat. – V. descărca. DOOM
descărcáre s. f., g.-d. art. descărcắrii; pl. descărcắri
descărcătoare
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătoarea
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătoarei
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătoarele
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătoarelor
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcător
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcători
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătorii
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătorilor
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătorul
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătorului
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de protecție a instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. – Descărca + suf. -ător. DOOM
descărcătór2 s. n., pl. descărcătoáre
descărcătura
DESCĂRCĂTÚRĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură. DOOM
descărcătúră s. f., g.-d. art. descărcătúrii; pl. descărcătúri
descărcături
DESCĂRCĂTÚRĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură. DOOM
descărcătúră s. f., g.-d. art. descărcătúrii; pl. descărcătúri
descărcăturii
DESCĂRCĂTÚRĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură. DOOM
descărcătúră s. f., g.-d. art. descărcătúrii; pl. descărcătúri
descărcăturile
DESCĂRCĂTÚRĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură. DOOM
descărcătúră s. f., g.-d. art. descărcătúrii; pl. descărcătúri
descărcăturilor
DESCĂRCĂTÚRĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură. DOOM
descărcătúră s. f., g.-d. art. descărcătúrii; pl. descărcătúri
descărna
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnai
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnam
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnare
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnare
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descărnarea
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descărnară
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnarăm
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnarăți
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnase
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnasem
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnaseră
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnaserăm
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnaserăți
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnaseși
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnaseți
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnat
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnat
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnata
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnate
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnatei
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnatele
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnatelor
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnatul
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnatului
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnau
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnași
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnați
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnați
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnații
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnaților
DESCĂRNÁT, -Ă, descărnați, -te, adj. Foarte slab, numai piele și oase. – V. descărna.
descărnează
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnez
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărneze
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnezi
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnând
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnînd
DESCĂRNÁ, descărnez, vb. I. 1. Refl. A slăbi, a fi foarte slab. 2. Tranz. (În industria pielăriei) A îndepărta țesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă). – Pref. des- + carne (după fr. décharner). DOOM
descărná (a ~) vb., ind. prez. 3 descărneáză
descărnări
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descărnării
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descărnările
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descărnărilor
DESCĂRNÁRE, descărnări, s. f. Acțiunea de a (se) descărna și rezultatul ei. – V. descărna. DOOM
descărnáre s. f., g.-d. art. descărnắrii; pl. descărnắri
descătușa
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușai
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușam
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușare
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușare
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătușarea
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătușară
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușarăm
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușarăți
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușase
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușasem
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușaseră
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușaserăm
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușaserăți
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușaseși
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușaseți
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușat
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușat
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușata
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușate
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușatei
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușatele
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușatelor
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușatul
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușatului
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușau
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușași
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușați
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușați
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușații
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușaților
DESCĂTUȘÁT, -Ă, descătușați, -te, adj. Care a fost eliberat din lanțuri, din constrângere, din apăsare etc.; dezrobit, liber. – V. descătușa.
descătușează
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușez
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușeze
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușezi
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușând
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușînd
DESCĂTUȘÁ, descătușez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) elibera din lanțuri sau din cătușe; fig. a (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. – Pref. des- + [în]cătușa. DOOM
descătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătușeáză, 1 pl. descătușắm; conj. prez. 3 să descătușéze; ger. descătușấnd
descătușări
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătușării
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătușările
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătușărilor
DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. DOOM
descătușáre s. f., g.-d. art. descătușắrii; pl. descătușắri
descătărăma
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămai
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămam
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămare
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămare
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descătărămarea
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descătărămară
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămarăm
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămarăți
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămase
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămasem
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămaseră
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămaserăm
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămaserăți
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămaseși
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămaseți
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămat
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămat
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Des1- + cataramă.
descătărămau
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămași
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămați
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămează
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămez
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămeze
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămezi
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămând
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămînd
DESCĂTĂRĂMÁ, descătărămez, vb. I. Tranz. A desprinde din catarame. ♦ Refl. (Rar) A-și scoate hainele (încheiate cu catarame). – Pref. des- + [în]catarama. DOOM
descătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 descătărămeáză
descătărămări
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descătărămării
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descătărămările
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descătărămărilor
DESCĂTĂRĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) descătărăma și rezultatul ei. – V. descătărăma. DOOM
descătărămáre s. f., g.-d. art. descătărămắrii
descăzut
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
descăzutul
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
descăzutului
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
descăzuturi
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
descăzuturile
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
descăzuturilor
DESCĂZÚT s. n. Primul termen al unei scăderi, numărul din care se scade alt număr. – De4 + scăzut. DOOM
*de scăzút prep. + vb.
desdimineață
DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață. DOOM
dis-de-dimineáță adv.
desdăuna
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna.
desdăunare
DEZDĂUNÁRE, dezdăunări, s. f. Acțiunea de a dezdăuna și rezultatul ei; despăgubire. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – V. dezdăuna.
desdăunat
DEZDĂUNÁT, -Ă, dezdăunați, -te, adj. Despăgubit. [Scris și desdăunat. -Pr.: -dă-u-] – V. dezdăuna.
dese
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deseară
DISEÁRĂ adv. v. deseară. DOOM
!diseáră/deseáră adv.
deseatină
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina.
deseca
DESECÁ, deséc, vb. I. Tranz. 1. A elimina excesul de apă de la suprafața terenurilor joase în vederea cultivării lor sau din motive sanitare profilactice. 2. A elimina apa din diferite materiale. – Pref. de- + seca (după fr. dessécher). DOOM
desecá (a ~) (a elimina apa) vb., ind. prez. 3 deseácă; conj. prez. 3 să deséce
desecare
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desecarea
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desecat
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecata
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecate
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecatei
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecatele
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecatelor
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecatul
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecatului
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecați
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecații
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecaților
DESECÁT, -Ă, desecați, -te, adj. (Despre terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. – V. deseca.
desecări
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desecării
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desecările
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desecărilor
DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Eliminare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca. DOOM
desecáre (eliminare a apei) s. f., g.-d. art. desecắrii; pl. desecắri
desegregare
DESEGREGÁRE s.f. Desegregație. [După fr. déségrégation].
desegregația
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desegregație
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desegregației
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desegregații
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desegregațiile
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desegregațiilor
DESEGREGÁȚIE, desegregații, s. f. Înlăturare a segregației rasiale. – Din fr. déségrégation. DOOM
desegregáție (-se-gre-, -ți-e) s. f., art. desegregáția (-ți-a), g.-d. art. desegregáției; pl. desegregáții, art. desegregáțiile (-ți-i-)
desei
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
desele
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deselor
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
desemn
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin.
desemn
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin.
desemna
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemna
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnai
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnai
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnam
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnam
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnare
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnare
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desemnare
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnarea
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desemnară
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnară
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnarăm
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnarăm
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnarăți
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnarăți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnase
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnase
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnasem
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnasem
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnaseră
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnaseră
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnaserăm
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnaserăm
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnaserăți
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnaserăți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnaseși
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnaseși
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnaseți
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnaseți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnat
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnat
DESEMNÁ2 vb. I v. desena.
desemnat
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnau
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnau
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnași
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnași
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnați
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnați
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnează
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnează
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnez
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnez
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemneze
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemneze
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnezi
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnezi
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnând
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnând
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnînd
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). DOOM
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnînd
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemnări
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desemnării
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desemnările
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desemnărilor
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna. DOOM
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desen
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desen
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin.
desena
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenai
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenam
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenare
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenare
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
desenarea
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
desenară
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenarăm
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenarăți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenase
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenasem
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenaseră
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenaserăm
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenaserăți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenaseși
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenaseți
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenat
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenat
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenata
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenate
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatei
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatele
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatelor
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatoare
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatoarea
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatoarei
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatoarele
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatoarelor
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenator
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatori
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatorii
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatorilor
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatorul
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatorului
DESENATÓR, -OÁRE, desenatori, -oare, s. m. și f. Persoană care desenează; artist care practică arta desenului, în special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur. DOOM
desenatór s. m., pl. desenatóri
desenatul
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatului
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenatura
DESENATÚRĂ, desenaturi, s. f. Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie. – Desena + suf. -tură. DOOM
desenatúră s. f., g.-d. art. desenatúrii; pl. desenatúri
desenaturi
DESENATÚRĂ, desenaturi, s. f. Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie. – Desena + suf. -tură. DOOM
desenatúră s. f., g.-d. art. desenatúrii; pl. desenatúri
desenaturii
DESENATÚRĂ, desenaturi, s. f. Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie. – Desena + suf. -tură. DOOM
desenatúră s. f., g.-d. art. desenatúrii; pl. desenatúri
desenaturile
DESENATÚRĂ, desenaturi, s. f. Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie. – Desena + suf. -tură. DOOM
desenatúră s. f., g.-d. art. desenatúrii; pl. desenatúri
desenaturilor
DESENATÚRĂ, desenaturi, s. f. Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie. – Desena + suf. -tură. DOOM
desenatúră s. f., g.-d. art. desenatúrii; pl. desenatúri
desenau
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenași
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenați
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenați
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenații
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desenaților
DESENÁT s. n. Desenare. – V. desena. DOOM
desenát s. n.
desene
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desenează
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenele
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desenelor
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desenez
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
deseneze
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenezi
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desensibiliza
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizai
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizam
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizant
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizanta
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizante
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizantei
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizantele
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizantelor
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizantul
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizantului
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizanți
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizanții
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizanților
DESENSIBILIZÁNT, -Ă, desensibilizanți, -te, adj. Care desensibilizează. – Desensibiliza + suf. -ant.
desensibilizare
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizare
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desensibilizarea
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desensibilizară
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizarăm
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizarăți
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizase
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizasem
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizaseră
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizaserăm
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizaserăți
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizaseși
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizaseți
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizat
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizat
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizata
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizate
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizatei
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizatele
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizatelor
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizatoare
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizatoarele
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizatoarelor
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizator
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizatorul
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizatorului
DESENSIBILIZATÓR, desensibilizatoare, s. n. Substanță care se adaugă în soluțiile developatoare pentru a micșora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. – Din fr. désensibilisateur. DOOM
desensibilizatór s. n., pl. desensibilizatoáre
desensibilizatul
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizatului
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizau
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizași
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizați
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizați
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizații
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizaților
DESENSIBILIZÁT, -Ă, desensibilizați, -te, adj. Lipsit de sensibilitate. – V. desensibiliza.
desensibilizează
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizez
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizeze
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizezi
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizând
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizînd
DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane față de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micșora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser. DOOM
desensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desensibilizeáză
desensibilizări
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desensibilizării
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desensibilizările
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desensibilizărilor
DESENSIBILIZÁRE, desensibilizări, s. f. Acțiunea de a desensibiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen sau față de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza. DOOM
desensibilizáre s. f., g.-d. art. desensibilizắrii; pl. desensibilizắri
desenul
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desenului
DESÉN, desene, s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) folosind proiecțiile orizontale și verticale la o anumită scară și indicând dimensiunile obiectului. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin. DOOM
desén s. n., pl. deséne
desenând
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenînd
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desenări
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
desenării
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
desenările
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
desenărilor
DESENÁRE, desenări, s. f. Acțiunea de a desena (1) și rezultatul ei; desenat. – V. desena. DOOM
desenáre (executare a unui desen) s. f., g.-d. art. desenắrii; pl. desenắri
deseori
DÉSEORI adv. Adeseori. [Pr.: -se-ori] – Des + oară. DOOM
déseori (-se-ori) adv.
desert
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
desertiza
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizai
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizam
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizare
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizare
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertizarea
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertizară
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizarăm
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizarăți
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizase
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizasem
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizaseră
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizaserăm
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizaserăți
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizaseși
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizaseți
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizat
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizat
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir.
desertizau
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizași
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizați
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizează
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizez
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizeze
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizezi
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizând
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizînd
DESERTIZÁ, desertizez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din montură o piatră prețioasă. 2. A efectua o desertizare. – Cf. fr. dessertir. DOOM
desertizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desertizeáză
desertizări
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertizării
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertizările
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertizărilor
DESERTIZÁRE, desertizări, s. f. Acțiunea de a desertiza și rezultatul ei. ♦ Operație de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. – V. desertiza. DOOM
desertizáre s. f., g.-d. art. desertizắrii; pl. desertizắri
desertul
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
desertului
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
deserturi
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
deserturile
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
deserturilor
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert. DOOM
desért s. n., pl. desérturi
deservea
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservea
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveai
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveai
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveam
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveam
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservească
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservească
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveau
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveau
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveați
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserveați
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservent
DESERVÉNT, deservenți, s. m. (Rar) Persoană care deservește2. – Din fr. desservant.
deservesc
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservesc
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservește
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservește
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservești
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservești
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservi
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservi
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservicii
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deserviciile
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deserviciilor
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deserviciu
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deserviciul
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deserviciului
DESERVÍCIU, deservicii, s. n. Prejudiciere (neintenționată) adusă unei persoane; contraserviciu (2). – Pref. de- + serviciu. DOOM
*deservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., pl. deservícii, art. deservíciile (-ci-i-)
deservii
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservii
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservim
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservim
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservind
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservind
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservire
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservire
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservire
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservire
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirea
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirea
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deserviri
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deserviri
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirii
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirii
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirile
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirile
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirilor
DESERVÍRE1, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi1 și rezultatul ei. – V. deservi1. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deservirilor
DESERVÍRE2, deserviri, s. f. Acțiunea de a deservi2 și rezultatul ei. – V. deservi2. DOOM
deservíre s. f., g.-d. art. deservírii; pl. deservíri
deserviră
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviră
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservirăm
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservirăm
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservirăți
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservirăți
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservise
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservise
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservisem
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservisem
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseră
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseră
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviserăm
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviserăm
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviserăți
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviserăți
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseși
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseși
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseți
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviseți
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservit
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deservit
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviși
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviși
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviți
DESERVÍ1, deservesc, vb. IV. Tranz. A provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
deserviți
DESERVÍ2, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A presta un serviciu în folos public, a servi o colectivitate. 2. A avea în grijă supravegherea și dirijarea funcționării unei mașini. – Din fr. desservir, lat. deservire. DOOM
deserví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservésc, imperf. 3 sg. deserveá; conj. prez. 3 să deserveáscă
desesiza
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizai
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizam
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizare
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizare
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
desesizarea
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
desesizară
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizarăm
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizarăți
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizase
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizasem
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizaseră
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizaserăm
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizaserăți
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizaseși
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizaseți
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizat
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizau
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizași
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizați
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizează
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizez
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizeze
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizezi
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizând
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizînd
DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea și soluționarea unui litigiu. ♦ Tranz. A face să înceteze învestirea unui organ de jurisdicție pentru soluționarea unui litigiu, prin hotărârea unui organ juridic superior. – Din fr. dessaisir. DOOM
!desesizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desesizeáză
desesizări
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
desesizării
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
desesizările
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
desesizărilor
DESESIZÁRE, desesizări, s. f. Faptul de a (se) desesiza. – V. desesiza. DOOM
desesizáre s. f., g.-d. art. desesizắrii; pl. desesizắri
deset
DÉSET s. n. (Rar) 1. Desiș de tufe sau de copăcei. 2. Îngrămădire de oameni sau de lucruri; înghesuială, aglomerație. – Des + suf. -et. DOOM
déset (rar) s. n.
deset
DÉSET s. n. (Rar) 1. Desiș de tufe sau de copăcei. 2. Îngrămădire de oameni sau de lucruri; înghesuială, aglomerație. – Des2 + suf. -et.
desetina
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina. DOOM
desetínă/desétină (înv.) s. f., g.-d. art. desetínei/desétinei; pl. desetíne/desétine
desetine
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina. DOOM
desetínă/desétină (înv.) s. f., g.-d. art. desetínei/desétinei; pl. desetíne/desétine
desetinei
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina. DOOM
desetínă/desétină (înv.) s. f., g.-d. art. desetínei/desétinei; pl. desetíne/desétine
desetinele
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina. DOOM
desetínă/desétină (înv.) s. f., g.-d. art. desetínei/desétinei; pl. desetíne/desétine
desetinelor
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită în trecut și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., sb. desetina. DOOM
desetínă/desétină (înv.) s. f., g.-d. art. desetínei/desétinei; pl. desetíne/desétine
desetină
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., scr. desetina.
desezisa
DESEZISÁ, desezisez, vb. I. Refl. (Jur.; despre autorități, în special despre instanțe de judecată) A se desărcina de cercetarea unei pricini. ♦ Tranz. A deposeda pe cineva de o sarcină.
desezisare
DESEZISÁRE, desezisări, s. f. (Jur.) Faptul de a (se) desezisa; deposedare de o sarcină.
desezisat
DESEZISÁ, desezisez, vb. I. Refl. (Despre autorități) A se declara incompatibil pentru cercetarea unei pricini. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A deposeda pe cineva de o sarcină. – După fr. dessaisir.
desfac
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfacați
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desface
DESFÁCE, desfác, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) descompune în părțile componente. ♦ Tranz. A face ca ceva efectuat să revină la starea anterioară. ♦ Tranz. A anula o învoială, un contract etc. 2. Tranz. și refl. A (se) desprinde din locul sau din legătura în care este prins, fixat. 3. Refl. și tranz. A (se) despărți, a (se) separa de cineva sau de ceva. 4. Tranz. A deschide un obiect, dezlegându-l, tăindu-l, ridicându-i capacul etc. ♦ A desfășura, deschizând, întinzând, răsfirând; a despături. ◊ Expr. A desface patul = a pregăti patul pentru dormit. ♦ Refl. (Despre flori) A-și deschide petalele. 5. Tranz. A vinde produse; a lichida prin vânzare. 6. Intranz. (În superstiții; construit cu dativul persoanei) A înlătura vraja sau farmecul făcute asupra cuiva. – Pref. des- + face. DOOM
desfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfác, 1 pl. desfácem, 2 pl. desfáceți; imper. 2 sg. desfắ, neg. nu desfáce; part. desfăcút
desface
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfacere
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfacerea
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfaceri
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfacerii
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfacerile
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfacerilor
DESFÁCERE, desfaceri, s. f. Acțiunea de a (se) desface și rezultatul ei; desfăcut1, descompunere, despărțire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface. DOOM
desfácere s. f., g.-d. art. desfácerii; pl. desfáceri
desfaci
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfacă
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfacăm
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfată
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfață
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desferec
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desfereca
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecai
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecam
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecare
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecare
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desferecarea
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desferecară
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecarăm
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecarăți
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecase
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecasem
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecaseră
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecaserăm
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecaserăți
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecaseși
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecaseți
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecat
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecat
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecata
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecate
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecatei
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecatele
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecatelor
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecatul
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecatului
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecau
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecași
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecați
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecați
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecații
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferecaților
DESFERECÁT, -Ă, desferecați, -te, adj. 1. (Despre roți, p. ext. despre car) Care și-a pierdut șinele de fier. 2. Desfăcut din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. (Despre pietrele de moară) Cu zimții tociți. – V. desfereca.
desferece
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desfereci
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecând
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecînd
DESFERECÁ, desférec, vb. I. 1. Refl. (Despre roți, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde șinele de fier. 2. Tranz. și refl. A (se) desface din fiare, din cătușe, din lanțuri. 3. Refl. (Despre pietrele de moară, la pers. 3) A-și toci zimții de pe fețele interioare, între care sunt zdrobite boabele. – Pref. des- + fereca. DOOM
desferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 desférecă
desferecări
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desferecării
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desferecările
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desferecărilor
DESFERECÁRE, desferecări, s. f. Acțiunea de a (se) desfereca și rezultatul ei. – V. desfereca. DOOM
desferecáre s. f., g.-d. art. desferecắrii; pl. desferecắri
desfete
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfețe
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfeți
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfeți
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfia
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiai
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiam
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiară
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiarăm
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiarăți
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiase
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiasem
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiaseră
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiaserăm
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiaserăți
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiaseși
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiaseți
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiat
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiat
DESFIÁT, -Ă, desfiați, -te, adj. (Despre minori) Căruia i-a fost anulată înfierea. [Pr.: -fi-at] – V. desfia.
desfiau
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiază
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiași
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiați
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfid
DESFÍD s. n. (Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv). DOOM
desfíd (înv., rar) s. n.
desfid
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfide
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidea
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfideai
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfideam
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfideau
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfideați
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidem
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidere
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidere
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfiderea
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfideri
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfiderii
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfiderile
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfiderilor
DESFÍDERE, desfideri, s. f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide. DOOM
desfídere (rar) s. f., g.-d. art. desfíderii; pl. desfíderi
desfideți
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidul
DESFÍD s. n. (Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv). DOOM
desfíd (înv., rar) s. n.
desfidului
DESFÍD s. n. (Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv). DOOM
desfíd (înv., rar) s. n.
desfidând
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidînd
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfidă
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfie
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiem
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiere
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiere
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfierea
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfieri
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfierii
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfierile
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfierilor
DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.
desfiez
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfieze
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfiezi
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desfigura
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurai
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguram
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurare
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurare
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurarea
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurară
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurarăm
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurarăți
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurase
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurasem
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguraseră
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguraserăm
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguraserăți
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguraseși
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguraseți
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurat
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurat
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfigurata
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfigurate
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguratei
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguratele
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguratelor
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguratul
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguratului
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfigurau
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurași
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurați
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurați
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfigurații
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfiguraților
DESFIGURÁT, -Ă, desfigurați, -te, adj. Urâțit, pocit, sluțit, deformat. – V. desfigura.
desfigurează
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurez
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigureze
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurezi
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurând
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurînd
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer. DOOM
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfigurări
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurării
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurările
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurărilor
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura. DOOM
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfiind
DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia. DOOM
*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)
desființa
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființai
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființam
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființare
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființare
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desființarea
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desființară
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființarăm
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființarăți
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființase
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființasem
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființaseră
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființaserăm
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființaserăți
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființaseși
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființaseți
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființat
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființat
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființata
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființate
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființatei
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființatele
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființatelor
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființatul
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființatului
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființau
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființași
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființați
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființați
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființații
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființaților
DESFIINȚÁT, -Ă, desființați, -te, adj. Suprimat, înlăturat; distrus, nimicit. ♦ (Jur.) Abrogat, anulat. – V. desființa.
desființează
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființez
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființeze
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființezi
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființând
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființînd
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Pref. des- + [în]ființa. DOOM
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză
desființări
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desființării
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desființările
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desființărilor
DESFIINȚÁRE, desființări, s. f. Acțiunea de a desființa și rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, înlăturare; abrogare, anulare. – V. desființa. DOOM
desființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. desființắrii; pl. desființắri
desfir
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfira
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirai
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiram
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirare
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirare
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfirarea
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfirară
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirarăm
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirarăți
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirase
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirasem
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiraseră
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiraserăm
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiraserăți
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiraseși
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiraseți
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirat
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirau
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirași
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirați
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfire
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfiri
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirând
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirînd
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare. DOOM
!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră
desfirări
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfirării
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfirările
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfirărilor
DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.
desfizi
DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida). DOOM
desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 să desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
desfoaie
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoi
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoia
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiai
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiam
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiară
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiarăm
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiarăți
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiase
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiasem
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiaseră
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiaserăm
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiaserăți
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiaseși
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiaseți
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiat
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiat
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiata
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiate
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiatei
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiatele
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiatelor
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiatul
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiatului
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiau
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiași
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiați
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiați
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiații
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoiaților
DESFOIÁT, -Ă, desfoiați, -te, adj. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. – V. desfoia.
desfoie
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiem
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiere
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfoiere
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoierea
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoieri
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoierii
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoierile
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoierilor
DESFOIÉRE, desfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) desfoia și rezultatul ei. – V. desfoia. DOOM
desfoiére s. f., g.-d. art. desfoiérii; pl. desfoiéri
desfoind
DESFOIÁ, desfói, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A înflori, a se deschide. – Pref. des- + [în]foia. DOOM
desfoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. desfói, 1 pl. desfoiém, 3 desfoáie; conj. prez. 3 să desfoáie; ger. desfoínd
desfrunzi
DESFRUNZÍ, desfrunzesc, vb. IV. Refl. (Despre copaci sau despre pădure) A-și pierde frunzele. ♦ Tranz. A despuia de frunze. – Pref. des- + [în]frunzi. DOOM
desfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfrunzésc, imperf. 3 sg. desfrunzeá; conj. prez. 3 să desfrunzeáscă
desfrunzire
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunzirea
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunziri
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunzirii
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunzirile
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunzirilor
DESFRUNZÍRE, desfrunziri, s. f. Acțiunea de a (se) desfrunzi și rezultatul ei. – V. desfrunzi. DOOM
desfrunzíre s. f., g.-d. art. desfrunzírii; pl. desfrunzíri
desfrunzit
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzita
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzite
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzitei
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzitele
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzitelor
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzitul
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunzitului
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunziți
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunziții
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrunziților
DESFRUNZÍT, -Ă, desfrunziți, -te, adj. Care și-a pierdut frunzele, fără frunze. – V. desfrunzi.
desfrâna
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânai
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânam
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânare
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânare
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrânarea
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrânară
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânarăm
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânarăți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânase
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânasem
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânaseră
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânaserăm
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânaserăți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânaseși
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânaseți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânat
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânat
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânata
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânate
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânatei
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânatele
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânatelor
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânatul
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânatului
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânau
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânași
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânați
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânați
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânații
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânaților
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrânează
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânez
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrâneze
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânezi
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânând
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânări
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrânării
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrânările
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrânărilor
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrâu
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrâul
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrâului
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrâuri
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrâurile
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrâurilor
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîna
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînai
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînam
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînare
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînare
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrînarea
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrînară
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînarăm
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînarăți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînase
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînasem
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînaseră
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînaserăm
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînaserăți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînaseși
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînaseți
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînat
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînat
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînata
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînate
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînatei
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînatele
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînatelor
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînatul
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînatului
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînau
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînași
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînați
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînați
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînații
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînaților
DESFRÂNÁT, -Ă, desfrânați, -te, adj. (Adesea substantivat) Destrăbălat, corupt, depravat, imoral. – V. desfrâna.
desfrînează
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînez
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrîneze
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînezi
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînînd
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna. DOOM
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrînări
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrînării
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrînările
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrînărilor
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna. DOOM
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrîu
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîul
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîului
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîuri
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîurile
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfrîurilor
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. DOOM
desfrấu s. n., art. desfrấul; pl. desfrấuri
desfund
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfunda
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundai
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundam
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundare
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundare
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfundarea
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfundară
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundarăm
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundarăți
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundase
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundasem
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundaseră
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundaserăm
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundaserăți
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundaseși
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundaseți
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundat
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundat
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundata
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundate
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundatei
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundatele
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundatelor
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundatul
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundatului
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundau
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundași
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundați
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundați
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundații
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfundaților
DESFUNDÁT, -Ă, desfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente închise) Cu fundul (sau capacul, dopul) scos; deschis, destupat. 2. (Despre canale, țevi etc.) Curățat, golit de impuritățile care îl obturau. 3. (Despre artere de circulație sau terenuri) Impracticabil (din cauza ploilor). – V. desfunda.
desfunde
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundând
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundînd
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfundări
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfundării
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfundările
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfundărilor
DESFUNDÁRE, desfundări, s. f. Faptul de a (se) desfunda. – V. desfunda. DOOM
desfundáre s. f., g.-d. art. desfundắrii; pl. desfundắri
desfunzi
DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda. DOOM
desfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfúndă
desfăcai
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcare
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcare
desfăcá (-ác, -át), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.
desfăcară
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcarăm
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcarăți
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcase
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcasem
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcaseră
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcaserăm
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcaserăți
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcaseși
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcaseți
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcat
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcat
DESFĂCÁT2, -Ă, desfăcați, -te, adj. (Despre știuleții de porumb) Cu boabele scoase; curățat de pănuși.
desfăcau
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcași
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcut
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcut
DESFĂCÚT1 s. n. Desfacere. – V. desface. DOOM
desfăcút s. n.
desfăcuta
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcute
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcutei
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcutele
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcutelor
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcutul
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcutului
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcuți
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcuții
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcuților
DESFĂCÚT2, -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre obiecte formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.
desfăcând
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcînd
DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. DOOM
desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă
desfăcăreț
desfăcăreț, desfăcărețe s. n. 1. deschizător de conserve. 2. deschizător de sticle.
desfăt
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfăt
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătai
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătam
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătare
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătare
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătarea
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătară
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătarăm
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătarăți
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătase
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătasem
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătaseră
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătaserăm
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătaserăți
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătaseși
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătaseți
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătat
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătat
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătata
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătate
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătatei
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătatele
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătatelor
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătatul
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătatului
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătau
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătași
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătați
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătați
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătații
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătaților
DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.
desfătui
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuia
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiai
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiam
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiască
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiau
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiați
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiesc
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiește
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiești
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuii
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuim
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuind
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuire
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuire
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuirea
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuiri
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuirii
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuirile
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuirilor
DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui. DOOM
!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri
desfătuiră
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuirăm
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuirăți
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuise
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuisem
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiseră
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiserăm
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiserăți
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiseși
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiseți
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuit
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuit
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des1- + sfătui (după fr. déconseiller).
desfătuiși
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătuiți
DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DOOM
!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă
desfătul
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfătului
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfături
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfăturile
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfăturilor
DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). DOOM
desfắt (rar) s. n.
desfătând
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătînd
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. DOOM
!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte
desfătări
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătării
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătările
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătărilor
DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta. DOOM
desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri
desfătătoare
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătoarea
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătoarei
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătoarele
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătoarelor
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătător
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătători
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătorii
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătorilor
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătorul
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfătătorului
DESFĂTĂTÓR, -OÁRE, desfătători, -oare, adj. Care-ți desfată ochii sau simțurile; încântător, plăcut. – Desfăta + suf. -tor. DOOM
desfătătór adj. m., pl. desfătătóri; f. sg. și pl. desfătătoáre
desfășa
DESFĂȘÁ, desfắș, vb. I. Tranz. A desface un copil de fașă sau, p. ext., de scutecele cu care este înfășat. [Prez. ind.: desfăș, desfeși, desfașă, desfășăm etc.] – Lat. disfasciare. DOOM
desfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắș, 2 sg. desféși, 3 desfáșă, 1 pl. desfășắm; conj. prez. 3 să desféșe; ger. desfășấnd
desfășare
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfășarea
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfășat
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășata
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășate
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășatei
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășatele
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășatelor
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășatul
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășatului
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășați
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășații
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășaților
DESFĂȘÁT, -Ă, desfășați, -te, adj. Cu fașa sau cu scutecele desfăcute. – V. desfășa.
desfășoare
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășoară
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășor
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășori
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășura
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășura
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura. DOOM
desfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfășór, 3 desfășoáră; conj. prez. 3 să desfășoáre
desfășurai
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuram
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurare
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurare
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurarea
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurară
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurarăm
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurarăți
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurase
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurasem
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuraseră
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuraserăm
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuraserăți
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuraseși
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășuraseți
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurat
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurat
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășurata
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășurate
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuratei
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuratele
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuratelor
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuratul
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuratului
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășurau
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurași
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurați
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurați
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășurații
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășuraților
DESFĂȘURÁT, -Ă, desfășurați, -te, adj. (Despre obiecte înfășurate) Întins, desfăcut. ♦ (Despre un grup compact) Răsfirat într-o anumită ordine. ♦ (În sintagma) Plan desfășurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. – V. desfășura.
desfășurând
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurînd
DESFĂȘURÁ, desfășór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. ◊ Refl. Un sul de hârtie se desfășoară. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș la dispozitivul de luptă. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A (se) înfățișa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea); a (se) întinde, a (se) așterne până departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfăptui o acțiune de durată, pe etape succesive și pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viață trepidantă trebuie să se desfășoare acolo! [Prez. ind. și: desfắșur] – Pref. des- + [în]fășura.
desfășurări
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurării
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurările
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurărilor
DESFĂȘURÁRE, desfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) desfășura și rezultatul ei. ♦ Așezare a unei suprafețe geometrice pe un plan fără deformări, rupturi, îndoiri. ♦ (În literatură și în reprezentări scenice, în sintagma) Desfășurarea acțiunii = evoluția acțiunii, succesiunea diferitelor momente ale acesteia în vederea deznodământului. – V. desfășura. DOOM
desfășuráre s. f., g.-d. art. desfășurắrii; pl. desfășurắri
desfășurător
DESFĂȘURĂTÓR, desfășurătoare, s. n. Planificare amănunțită a unei acțiuni, a unei ceremonii etc. – Desfășura + suf. -tor. DOOM
desfășurătór s. n., pl. desfășurătoáre
desfășări
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfășării
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfășările
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfășărilor
DESFĂȘÁRE, desfășări, s. f. Acțiunea de a desfășa și rezultatul ei. – V. desfășa. DOOM
desfășáre s. f., g.-d. art. desfășắrii; pl. desfășắri
desfăț
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățai
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățam
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățare
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățară
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățarăm
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățarăți
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățase
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățasem
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățaseră
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățaserăm
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățaserăți
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățaseși
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățaseți
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățat
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățat
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățata
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățate
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățatei
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățatele
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățatelor
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățatul
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățatului
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățau
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățași
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățați
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățați
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățații
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățaților
DESFĂȚÁT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.
desfățând
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desfățînd
DESFĂȚÁ, desfắț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța. DOOM
desfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắț, 2 sg. desféți, 3 desfáță; conj. prez. 3 să desféțe
desghin
desghín (-nuri), s. n. – Cabriolă, săritură. var. dezghin, dejghin. Tc. dezgin (Șeineanu, II, 157; Lokotsch 527; Ronzevalle 93), cf. bg., sb. dizgin. Cuvîntul turc înseamnă „hăț”, astfel încît este posibilă o etimologie populară, care ar fi apropiat termenul de desghina „a separa, a despărți” (Tiktin).
desghina
desghiná (-n, -át), vb. – A separa, a despărți. – Var. dejghina, dezghina, desbina. Origine necunoscută. Pare cuvînt tradițional (sec. XVIII), modificat modern prin analogie cu îmbina, combina (Pușcariu 778; Philippide, Principii, 107). Originea lat. pare sigură, cf. mr. dizgl’inare „a tăia crengile”; este însă greu de admis etimonul lat. *dĭsglŭtināre care este propus în mod curent (Candrea-Dens., 482; Pascu, I, 76); tot așa este și lat. *dĭsglināre, din ngr. γλίνη „cocă, pap” (Giuglea, Dacor., III, 620).
desghinare
desghiná (-n, -át), vb. – A separa, a despărți. – Var. dejghina, dezghina, desbina. Origine necunoscută. Pare cuvînt tradițional (sec. XVIII), modificat modern prin analogie cu îmbina, combina (Pușcariu 778; Philippide, Principii, 107). Originea lat. pare sigură, cf. mr. dizgl’inare „a tăia crengile”; este însă greu de admis etimonul lat. *dĭsglŭtināre care este propus în mod curent (Candrea-Dens., 482; Pascu, I, 76); tot așa este și lat. *dĭsglināre, din ngr. γλίνη „cocă, pap” (Giuglea, Dacor., III, 620).
desghinat
desghiná (-n, -át), vb. – A separa, a despărți. – Var. dejghina, dezghina, desbina. Origine necunoscută. Pare cuvînt tradițional (sec. XVIII), modificat modern prin analogie cu îmbina, combina (Pușcariu 778; Philippide, Principii, 107). Originea lat. pare sigură, cf. mr. dizgl’inare „a tăia crengile”; este însă greu de admis etimonul lat. *dĭsglŭtināre care este propus în mod curent (Candrea-Dens., 482; Pascu, I, 76); tot așa este și lat. *dĭsglināre, din ngr. γλίνη „cocă, pap” (Giuglea, Dacor., III, 620).
deshalogena
DESHALOGENÁ vb. I. tr. A elimina halogenul dintr-un compus. [< fr. deshalogéner].
deshalogenare
DESHALOGENÁRE s.f. Acțiunea de a deshalogena. [< deshalogena].
deshalogenat
DESHALOGENÁ vb. I. tr. A elimina halogenul dintr-un compus. [< fr. deshalogéner].
desham
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshame
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshami
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshamă
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshidrata
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratai
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratam
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratant
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratanta
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratante
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratantei
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratantele
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratantelor
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratantul
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratantului
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratanți
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratanții
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratanților
DESHIDRATÁNT, -Ă, deshidratanți, -te, s. m., adj. (Substanță) care deshidratează. – Din fr. déshydratant. DOOM
*deshidratánt2 (-hi-dra-) s. m., pl. deshidratánți
deshidratare
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratare
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidratarea
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidratară
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratarăm
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratarăți
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratase
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratasem
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrataseră
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrataserăm
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrataserăți
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrataseși
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrataseți
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratat
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratatoare
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratatoarele
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratatoarelor
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratator
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratatorul
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratatorului
DESHIDRATATÓR, deshidratatoare, s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor și a legumelor. – Deshidrata + suf. -tor. Cf. fr. déshydrateur. DOOM
deshidratatór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratatoáre
deshidratau
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratași
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratați
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratează
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratez
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidrateze
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratezi
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratoare
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidratoarele
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidratoarelor
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidrator
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidratorul
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidratorului
DESHIDRATÓR, deshidratoare, s. n. (Tehn.) Aparat pentru uscarea fructelor și a legumelor prin ventilație naturală sau artificială. DOOM
deshidratór (-hi-dra-) s. n., pl. deshidratoáre
deshidratând
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratînd
DESHIDRATÁ, deshidratez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre corpuri) A pierde sau a face să-și piardă, total sau parțial, apa pe care o conține. – Din fr. déshydrater. DOOM
deshidratá (a ~) (-hi-dra-) vb., ind. prez. 3 deshidrateáză
deshidratări
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidratării
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidratările
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidratărilor
DESHIDRATÁRE, deshidratări, s. f. Acțiunea de a (se) deshidrata și rezultatul ei; eliminare totală sau parțială a apei pe care o conține un corp în mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormală a apei din țesuturile organice prin transpirație, vomă repetată sau diaree. – V. deshidrata. DOOM
deshidratáre (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. deshidratắrii; pl. deshidratắri
deshidrogena
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenai
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenam
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenare
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenare
DESHIDROGENÁRE v. dehidrogenare. DOOM
dehidrogenáre (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. dehidrogenắrii; pl. dehidrogenắri
deshidrogenară
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenarăm
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenarăți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenase
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenasem
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenaseră
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenaserăm
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenaserăți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenaseși
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenaseți
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenat
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenat
DESHIDROGENÁ, deshidrogenez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrogenul dintr-o substanță. – Din fr. déshydrogéner.
deshidrogenau
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenași
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenați
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenează
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenez
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogeneze
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenezi
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenând
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshidrogenînd
DESHIDROGENÁ v. dehidrogena. DOOM
dehidrogená (a ~) (-hi-dro-) vb., ind. prez. 3 dehidrogeneáză
deshuma
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumai
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumam
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumare
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumare
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshumarea
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshumară
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumarăm
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumarăți
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumase
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumasem
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumaseră
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumaserăm
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumaserăți
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumaseși
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumaseți
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumat
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumat
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Des1- + [în]huma.
deshumau
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumași
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumați
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumează
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumez
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumeze
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumezi
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumând
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumînd
DESHUMÁ, deshumez, vb. I. Tranz. A dezgropa osemintele unui mort; a exhuma. – Pref. des- + [în]huma. DOOM
deshumá (a ~) vb., ind. prez. 3 deshumeáză
deshumări
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshumării
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshumările
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshumărilor
DESHUMÁRE, deshumări, s. f. Acțiunea de a deshuma și rezultatul ei; exhumare. – V. deshuma. DOOM
deshumáre s. f., g.-d. art. deshumắrii; pl. deshumắri
deshămai
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămam
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămare
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămare
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
deshămarea
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
deshămară
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămarăm
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămarăți
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămase
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămasem
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămaseră
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămaserăm
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămaserăți
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămaseși
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămaseți
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămat
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămat
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Des1- + [în]hăma.
deshămau
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămași
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămați
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămând
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămînd
DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma. DOOM
deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme
deshămări
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
deshămării
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
deshămările
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
deshămărilor
DESHĂMÁRE, deshămări, s. f. Acțiunea de a deshăma și rezultatul ei. – V. deshăma. DOOM
deshămáre s. f., g.-d. art. deshămắrii; pl. deshămắri
desic
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desica
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicai
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicam
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicare
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicare
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desicarea
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desicară
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicarăm
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicarăți
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicase
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicasem
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicaseră
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicaserăm
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicaserăți
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicaseși
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicaseți
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicat
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicat
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicativ
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativ
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativa
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativa
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicative
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicative
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativei
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativei
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativele
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativele
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativelor
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativelor
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativi
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativi
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativii
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativii
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativilor
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativilor
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativul
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativul
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativului
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicativului
DESICATÍV, -Ă adj., s.m. Sicativ. [Cf. fr. dessiccatif, lat. desicativus].
desicatoare
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicatoarele
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicatoarelor
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicator
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicatorul
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicatorului
DESICATÓR s.n. Exsicator. [Cf. fr. dessiccateur].
desicau
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicași
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicați
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicația
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desicație
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desicației
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desicații
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desicațiile
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desicațiilor
DESICÁȚIE s.f. Desicare. [< fr. dessiccation].
desice
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desici
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicând
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicînd
DESICÁ vb. I. tr. A elimina apa dintr-un corp, a usca. [< it. desiccare].
desicări
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desicării
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desicările
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desicărilor
DESICÁRE s.f. Acțiunea de a desica; desicație. [< desica].
desiderata
DESIDERÁTA s.n. (Liv.) Termen care indică publicațiile absente dintr-o bibliotecă propuse de cititori pentru achiziționare. [< lat. desiderata – lucruri dorite].
desigila
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilai
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilam
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilare
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilare
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
desigilarea
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
desigilară
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilarăm
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilarăți
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilase
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilasem
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilaseră
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilaserăm
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilaserăți
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilaseși
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilaseți
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilat
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilau
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilași
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilați
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilează
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilez
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigileze
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilezi
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilând
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilînd
DESIGILÁ, desigilez, vb. I. Tranz. A deschide o încăpere sau un obiect sigilat prin scoaterea sigiliului; a despecetlui. – Pref. de- + sigila. DOOM
desigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 desigileáză
desigilări
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
desigilării
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
desigilările
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
desigilărilor
DESIGILÁRE, desigilări, s. f. Acțiunea de a desigila și rezultatul ei; desfacere a unui sigiliu; despecetluire. – V. desigila. DOOM
desigiláre s. f., g.-d. art. desigilắrii; pl. desigilắri
design
DESIGN s. n. 1. Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, funcționali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul și calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din punct de vedere estetic). [Pr.: dizáin] – Din engl. design. DOOM
design (angl.) [pron. dizáin] s. n.
designa
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designai
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designam
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designare
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designare
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
designarea
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
designară
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designarăm
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designarăți
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designase
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designasem
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designaseră
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designaserăm
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designaserăți
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designaseși
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designaseți
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designat
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designat
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner.
designau
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designași
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designați
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designează
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designer
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designeri
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designerii
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designerilor
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designerul
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designerului
DESIGNER, designeri, s. m. Specialist în design. [Pr.: dizáinăr] – Din engl. designer. DOOM
designer (angl.) [pron. dizáinăr] s. m., pl. designeri
designez
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designeze
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designezi
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designând
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designînd
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner. DOOM
designá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 designeáză
designări
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
designării
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
designările
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
designărilor
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
desigur
DESÍGUR adv. 1. Da. 2. Fără îndoială, cu siguranță, negreșit, bineînțeles. – De4 + sigur. DOOM
*de sígur prep. + adj./adv. (~, e sigur)
desilicifiere
DESILICIFIÉRE s.f. (Geol.) Proces de îndepărtare din sol a silicei și de transportare a ei în apa râurilor. [Pron. -fi-e-. / et. incertă].
desime
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desimea
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desimi
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desimii
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desimile
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desimilor
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. DOOM
desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími
desina
DESINÁ vb. I v. desena. DOOM
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desinare
DESINÁ vb. I v. desena.
desinat
DESINÁ vb. I v. desena.
desincroniza
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizai
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizam
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizare
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizară
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizarăm
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizarăți
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizase
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizasem
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizaseră
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizaserăm
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizaserăți
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizaseși
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizaseți
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizat
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizat
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizata
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizate
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizatei
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizatele
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizatelor
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizatul
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizatului
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizau
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizași
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizați
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizați
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizații
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizaților
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Des1- + sincroniza.
desincronizează
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizez
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizeze
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizezi
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizând
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desincronizînd
DESINCRONIZÁ, desincronizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde sincronismul. – Pref. de- + sincroniza. DOOM
*desincronizá (a ~) vb., ind. prez. 3 desincronizeáză
desinența
DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. DOOM
desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe
desinențe
DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. DOOM
desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe
desinenței
DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. DOOM
desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe
desinențele
DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. DOOM
desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe
desinențelor
DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence. DOOM
desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe
desinențial
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențiala
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențiale
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialei
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialele
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialelor
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențiali
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialii
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialilor
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialul
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinențialului
DESINENȚIÁL, -Ă, desinențiali, -e, adj. (Lingv.) Care se referă la desinență, specific desinențelor. [Pr.: -ți-al] – Din fr. désinentiel. DOOM
*desinențiál (-ți-al) adj. m., pl. desinențiáli; f. desinențiálă, pl. desinențiále
desinit
DÉSINIT s. n. Termen folosit la descrierea lucrărilor sau a manuscriselor, pentru a indica cuvintele care încheie un text. – Cuv. lat. DOOM
désinit (lat.) s. n.
desinitul
DÉSINIT s. n. Termen folosit la descrierea lucrărilor sau a manuscriselor, pentru a indica cuvintele care încheie un text. – Cuv. lat. DOOM
désinit (lat.) s. n.
desinitului
DÉSINIT s. n. Termen folosit la descrierea lucrărilor sau a manuscriselor, pentru a indica cuvintele care încheie un text. – Cuv. lat. DOOM
désinit (lat.) s. n.
desista
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistai
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistam
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistare
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistare
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desistarea
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desistară
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistarăm
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistarăți
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistase
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistasem
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistaseră
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistaserăm
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistaserăți
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistaseși
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistaseți
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistat
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistat
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.
desistau
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistași
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistați
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistează
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistez
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desisteze
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistezi
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistând
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistînd
DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister. DOOM
desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză
desistări
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desistării
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desistările
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desistărilor
DESISTÁRE, desistări, s. f. Acțiunea de a desista și rezultatul ei. – V. desista. DOOM
desistáre s. f., g.-d. art. desistắrii; pl. desistắri
desiș
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desișul
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desișului
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desișuri
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desișurile
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desișurilor
DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des2 + suf. -iș. DOOM
desíș s. n., pl. desíșuri
desjuca
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. DOOM
dejucá (a ~) vb., ind. prez. 3 dejoácă
desjucare
DESJUCÁ vb. I v. dejuca.
desjucat
DESJUCÁ vb. I v. dejuca.
desjuga
DESJUGÁ vb. I v. dejuga.
desktop
DÉSKTOP, desktopuri, s. n. Imagine care apare la deschiderea calculatorului și pe care se pot vedea simbolurile programelor ce pot fi activate. – Din engl. desktop. DOOM
désktop (angl.) (desk-top) s. n., pl. désktopuri
deslega
deslegá (-g, -at), vb. – A desface nodul. – Mr. dizlegu, megl. disleg, istr. dezlegu. Lat. dĭslĭgāre (Pușcariu 521; Candrea-Dens., 972; REW 2672; Candrea); cf. it. dislegare, prov. desliar, fr. délier, cat. deslligar, sp., port. desligar. Ar putea fi o formație internă, pornindu-se de la lega. – Der. deslegare, s. f. (acțiunea de a dezlega; absolvire); deslegător, adj. (care dezleagă); deslegătură, s. f. (acțiunea de a dezlega).
deslegare
deslegá (-g, -at), vb. – A desface nodul. – Mr. dizlegu, megl. disleg, istr. dezlegu. Lat. dĭslĭgāre (Pușcariu 521; Candrea-Dens., 972; REW 2672; Candrea); cf. it. dislegare, prov. desliar, fr. délier, cat. deslligar, sp., port. desligar. Ar putea fi o formație internă, pornindu-se de la lega. – Der. deslegare, s. f. (acțiunea de a dezlega; absolvire); deslegător, adj. (care dezleagă); deslegătură, s. f. (acțiunea de a dezlega).
deslegat
deslegá (-g, -at), vb. – A desface nodul. – Mr. dizlegu, megl. disleg, istr. dezlegu. Lat. dĭslĭgāre (Pușcariu 521; Candrea-Dens., 972; REW 2672; Candrea); cf. it. dislegare, prov. desliar, fr. délier, cat. deslligar, sp., port. desligar. Ar putea fi o formație internă, pornindu-se de la lega. – Der. deslegare, s. f. (acțiunea de a dezlega; absolvire); deslegător, adj. (care dezleagă); deslegătură, s. f. (acțiunea de a dezlega).
desluși
DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaște, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înțelege. – Din bg. doslušam. DOOM
deslușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușésc, imperf. 3 sg. deslușeá; conj. prez. 3 să deslușeáscă
deslușire
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușirea
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușiri
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușirii
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușirile
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușirilor
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. DOOM
deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
deslușit
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușita
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușite
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușitei
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușitele
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușitelor
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușitoare
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitoarea
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitoarei
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitoarele
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitoarelor
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitor
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitori
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitorii
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitorilor
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitorul
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitorului
DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor. DOOM
deslușitór (înv.) adj. m., pl. deslușitóri; f. sg. și pl. deslușitoáre
deslușitul
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușitului
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușiți
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușiții
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
deslușiților
DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.
desm
DESM- v. desmo-.
desman
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmana
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman.
desmani
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmanii
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmanilor
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmanul
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmanului
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan-moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman. DOOM
desmán s. m., pl. desmáni
desmierda
desmierdá (-d, -át), vb. – 1. A mîngîia. – 2. (Refl.) a se desfăta. – Mr. disńerdu, disńierdare. Lat. *dĭsmerdāre, de la merda (Pușcariu 522; Candrea-Dens., 491; REW 5520; Tiktin; Densusianu, GS, II, 18; Candrea; Scriban). Pentru evoluția semantică, cf. desfăta. Cihac, II, 495 explică greșit acest cuvînt prin intermediul mag. – Der. desmerdăciune, s. f. (înv., voluptate); desmierdător, adj. (mîngîietor, măgulitor).
desmierdat
desmierdá (-d, -át), vb. – 1. A mîngîia. – 2. (Refl.) a se desfăta. – Mr. disńerdu, disńierdare. Lat. *dĭsmerdāre, de la merda (Pușcariu 522; Candrea-Dens., 491; REW 5520; Tiktin; Densusianu, GS, II, 18; Candrea; Scriban). Pentru evoluția semantică, cf. desfăta. Cihac, II, 495 explică greșit acest cuvînt prin intermediul mag. – Der. desmerdăciune, s. f. (înv., voluptate); desmierdător, adj. (mîngîietor, măgulitor).
desmin
DESMÍN s. n. Alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazice și în filoane termale. – Din fr. desmine. DOOM
desmín s. n.
desminul
DESMÍN s. n. Alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazice și în filoane termale. – Din fr. desmine. DOOM
desmín s. n.
desminului
DESMÍN s. n. Alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazice și în filoane termale. – Din fr. desmine. DOOM
desmín s. n.
desmită
DESMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui ligament. [< fr. desmite, cf. gr. desmos – ligament].
desmo
DEZMO- v. desmo-.
desmodrom
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodroma
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodrome
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromei
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromele
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromelor
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromi
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromii
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromilor
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromul
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmodromului
DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre mecanisme) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome. DOOM
desmodróm (-mo-drom) adj. m., pl. desmodrómi; f. desmodrómă, pl. desmodróme
desmografia
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmografie
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmografiei
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmografii
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmografiile
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmografiilor
DESMOGRAFÍE s.f. (Anat.) Descrierea ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmografie s.f. / < fr. desmographie].
desmologia
DESMOLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmologie s.f. / < fr. desmologie, cf. gr. desmos – ligament, logos – știință]. DOOM
desmologíe s. f., art. desmología, g.-d. desmologíi, art. desmologíei
desmologie
DESMOLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmologie s.f. / < fr. desmologie, cf. gr. desmos – ligament, logos – știință]. DOOM
desmologíe s. f., art. desmología, g.-d. desmologíi, art. desmologíei
desmologiei
DESMOLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmologie s.f. / < fr. desmologie, cf. gr. desmos – ligament, logos – știință]. DOOM
desmologíe s. f., art. desmología, g.-d. desmologíi, art. desmologíei
desmologii
DESMOLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmologie s.f. / < fr. desmologie, cf. gr. desmos – ligament, logos – știință]. DOOM
desmologíe s. f., art. desmología, g.-d. desmologíi, art. desmologíei
desmopatia
DESMOPATÍE s.f. (Med.) Boală a ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmopatie s.f. / < fr. desmopathie, cf. gr. desmos – ligament, pathos – boală]. DOOM
desmopatíe s. f., art. desmopatía, g.-d. desmopatíi, art. desmopatíei
desmopatie
DESMOPATÍE s.f. (Med.) Boală a ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmopatie s.f. / < fr. desmopathie, cf. gr. desmos – ligament, pathos – boală]. DOOM
desmopatíe s. f., art. desmopatía, g.-d. desmopatíi, art. desmopatíei
desmopatiei
DESMOPATÍE s.f. (Med.) Boală a ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmopatie s.f. / < fr. desmopathie, cf. gr. desmos – ligament, pathos – boală]. DOOM
desmopatíe s. f., art. desmopatía, g.-d. desmopatíi, art. desmopatíei
desmopatii
DESMOPATÍE s.f. (Med.) Boală a ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmopatie s.f. / < fr. desmopathie, cf. gr. desmos – ligament, pathos – boală]. DOOM
desmopatíe s. f., art. desmopatía, g.-d. desmopatíi, art. desmopatíei
desmotomie
DESMOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unui ligament. [Gen. -iei. / < fr. desmotomie, cf. gr. desmos – ligament, tome – tăiere].
desmotrop
DESMOTRÓP, -Ă adj. (Despre compuși) Care prezintă desmotropie. [< fr. desmotrope].
desmotropia
DESMOTROPÍE s.f. (Biol.; chim.) Izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență. [Gen. -iei. / < fr. desmotropie]. DOOM
desmotropíe (-mo-tro-) s. f., art. desmotropía, g.-d. desmotropíi, art. desmotropíei
desmotropic
DESMOTRÓPIC, -Ă adj. Care rezultă din desmotropie. [< fr. desmotropique].
desmotropie
DESMOTROPÍE s.f. (Biol.; chim.) Izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență. [Gen. -iei. / < fr. desmotropie]. DOOM
desmotropíe (-mo-tro-) s. f., art. desmotropía, g.-d. desmotropíi, art. desmotropíei
desmotropiei
DESMOTROPÍE s.f. (Biol.; chim.) Izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență. [Gen. -iei. / < fr. desmotropie]. DOOM
desmotropíe (-mo-tro-) s. f., art. desmotropía, g.-d. desmotropíi, art. desmotropíei
desmotropii
DESMOTROPÍE s.f. (Biol.; chim.) Izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență. [Gen. -iei. / < fr. desmotropie]. DOOM
desmotropíe (-mo-tro-) s. f., art. desmotropía, g.-d. desmotropíi, art. desmotropíei
desmânta
desmântá (-t, -at), vb. – (Trans.) A face să se răzgîndească. Origine incertă. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a aștepta”, intensiv de la manēre; în acest caz *dĭsmantāre ar însemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. După Tiktin, de la un lat. *dĭsmentāre, de la mens; după Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dĭsmonĭtāre. Candrea trece sub tăcere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvîntul, care este destul de rar.
desmântare
desmântá (-t, -at), vb. – (Trans.) A face să se răzgîndească. Origine incertă. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a aștepta”, intensiv de la manēre; în acest caz *dĭsmantāre ar însemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. După Tiktin, de la un lat. *dĭsmentāre, de la mens; după Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dĭsmonĭtāre. Candrea trece sub tăcere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvîntul, care este destul de rar.
desmăța
desmățá (-țéz, -át), vb. refl. – A duce o viață desfrînată, a trăi în libertinaj. Lat. mētῑri, „a măsura”, cu pref. dĭs-, care imprimă cuvîntului sensul contrar, cf. sp. des(co)medido. Se cuvine să presupunem forma intermediară *dĭsmētiāre, cu schimbare de conjugare. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. mĕtati „a zăcea”, cf. sl. razmĕtati „a împrăștia” (Cihac, II, 95); sau din lat. *dĭsmatĭāre, de la matia „intestin” (P. Papahagi, Notițe, 18; Tiktin; Iordan, Arhiva, XXXIX, 527; REW 5412; Candrea; Scriban), cf. mr. dizmațare „a scoate mațele”. Baza semantică ar fi, în acest ultim caz, imaginea omului zdrențăros comparat cu animalul sacrificat, cu mațele atîrnînde; dar, pe lîngă ciudățenia imaginii, dis- se pare că nu indică mațele atîrnînde, ci lipsa lor. Sensul de „zdrențăros”, care apare în dicționare, pare a se datora influenței acestei etimologii. – Der. desmăț, s. n. (libertinaj, desfrîu); postverbal; desmățat, s. m. (libertin, golan).
desmățare
desmățá (-țéz, -át), vb. refl. – A duce o viață desfrînată, a trăi în libertinaj. Lat. mētῑri, „a măsura”, cu pref. dĭs-, care imprimă cuvîntului sensul contrar, cf. sp. des(co)medido. Se cuvine să presupunem forma intermediară *dĭsmētiāre, cu schimbare de conjugare. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. mĕtati „a zăcea”, cf. sl. razmĕtati „a împrăștia” (Cihac, II, 95); sau din lat. *dĭsmatĭāre, de la matia „intestin” (P. Papahagi, Notițe, 18; Tiktin; Iordan, Arhiva, XXXIX, 527; REW 5412; Candrea; Scriban), cf. mr. dizmațare „a scoate mațele”. Baza semantică ar fi, în acest ultim caz, imaginea omului zdrențăros comparat cu animalul sacrificat, cu mațele atîrnînde; dar, pe lîngă ciudățenia imaginii, dis- se pare că nu indică mațele atîrnînde, ci lipsa lor. Sensul de „zdrențăros”, care apare în dicționare, pare a se datora influenței acestei etimologii. – Der. desmăț, s. n. (libertinaj, desfrîu); postverbal; desmățat, s. m. (libertin, golan).
desofisticare
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desofisticarea
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desofisticări
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desofisticării
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desofisticările
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desofisticărilor
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
desolidariza
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizai
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizam
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizare
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizare
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidarizarea
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidarizară
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizarăm
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizarăți
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizase
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizasem
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizaseră
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizaserăm
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizaserăți
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizaseși
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizaseți
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizat
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizau
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizași
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizați
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizează
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizez
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizeze
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizezi
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizând
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizînd
DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser. DOOM
!desolidarizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desolidarizeáză
desolidarizări
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidarizării
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidarizările
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidarizărilor
DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza. DOOM
desolidarizáre s. f., g.-d. art. desolidarizắrii; pl. desolidarizắri
desolidifica
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificare
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificare
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolidificarea
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolidificară
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificase
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificaseră
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificat
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificau
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidifice
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificând
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificînd
DESOLIDIFICÁ vb. I. refl. (Despre lichide) A-și pierde consistența, a redeveni lichid. [Et. incertă].
desolidificări
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolidificării
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolidificările
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolidificărilor
DESOLIDIFICÁRE s.f. Faptul de a se desolidifica. [< desolidifica].
desolvata
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatai
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatam
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatare
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatare
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desolvatarea
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desolvatară
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatarăm
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatarăți
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatase
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatasem
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvataseră
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvataserăm
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvataserăți
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvataseși
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvataseți
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatat
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatat
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater.
desolvatau
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatași
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatați
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatează
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatez
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvateze
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatezi
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatând
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatînd
DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater. DOOM
desolvatá (a ~) vb., ind. prez. 3 desolvateáză
desolvatări
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desolvatării
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desolvatările
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desolvatărilor
DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata. DOOM
desolvatáre s. f., g.-d. art. desolvatắrii; pl. desolvatắri
desonorizant
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizanta
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizante
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizantei
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizantele
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizantelor
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizantul
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizantului
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizanți
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizanții
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desonorizanților
DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.
desorbția
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desorbție
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desorbției
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desorbții
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desorbțiile
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desorbțiilor
DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption. DOOM
desórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. desórbția (-ți-a), g.-d. art. desórbției; pl. desórbții, art. desórbțiile (-ți-i-)
desovietiza
DESOVIETIZÁ, desovietizez, vb. I. Tranz. A scoate de sub influența puterii și a ideologiei sovietice. – Pref. de- + sovietiza. DOOM
*desovietizá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 desovietizeáză
despacheta
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetai
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetam
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetare
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetare
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despachetarea
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despachetară
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetarăm
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetarăți
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetase
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetasem
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetaseră
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetaserăm
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetaserăți
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetaseși
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetaseți
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetat
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetat
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetata
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetate
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetatei
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetatele
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetatelor
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetatul
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetatului
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetau
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetași
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetați
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetați
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetații
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetaților
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des1- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.
despachetează
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetez
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despacheteze
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetezi
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetând
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetînd
DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter. DOOM
despachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 despacheteáză
despachetări
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despachetării
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despachetările
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despachetărilor
DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta. DOOM
despachetáre s. f., g.-d. art. despachetắrii; pl. despachetắri
despart
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
desparte
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despartă
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
desparți
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despecetlui
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluia
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiai
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiam
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiască
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiau
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiați
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiesc
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiește
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiești
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluii
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluim
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluind
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluire
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluire
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluirea
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluiri
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluirii
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluirile
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluirilor
DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui. DOOM
despecetluíre (înv.) (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. despecetluírii; pl. despecetluíri
despecetluiră
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluirăm
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluirăți
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluise
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluisem
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiseră
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiserăm
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiserăți
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiseși
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiseți
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluit
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluit
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluita
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluite
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluitei
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluitele
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluitelor
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluitul
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluitului
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluiși
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiți
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui. DOOM
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluiți
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluiții
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluiților
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui. DOOM
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecializare
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despecializarea
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despecializări
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despecializării
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despecializările
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despecializărilor
DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.
despera
DESPERÁ vb. I v. dispera.
despera
DESPERÁ vb. I v. dispera.
desperant
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperanta
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperante
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperantei
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperantele
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperantelor
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperantul
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperantului
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperanți
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperanții
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperanților
DISPERÁNT, -Ă, disperanți, -te, adj. Care provoacă disperare. [Var.: desperánt, -ă, adj.] – Dispera + suf. -ant.
desperare
DISPERÁRE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperáre s. f.] – V. dispera. DOOM
!disperáre (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperắrii; pl. disperắri
desperat
DISPERÁT, -Ă, disperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc disperare. 3. Care provoacă disperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: desperát, -ă adj.] – V. dispera.
desperația
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
desperație
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
desperației
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
desperații
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
desperațiile
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
desperațiilor
DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio. DOOM
!desperáție (înv.) (des-pe-, -ți-e/de-spe-) s. f., art. desperáția (-ți-a), g.-d. art. desperáției; pl. desperáții, art. desperáțiile (-ți-i-)
despereche
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechea
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheai
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheam
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheară
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechearăm
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechearăți
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechease
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheasem
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheaseră
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheaserăm
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheaserăți
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheaseși
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheaseți
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheat
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheat
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheata
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheate
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheatei
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheatele
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheatelor
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheatul
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheatului
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheau
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechează
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheași
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheați
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheați
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheații
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperecheaților
DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.
desperechem
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechere
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechere
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperecherea
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperecheri
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperecherii
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperecherile
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperecherilor
DESPERECHÉRE, desperecheri, s. f. Acțiunea de a desperechea și rezultatul ei. – V. desperechea. DOOM
desperechére s. f., g.-d. art. desperechérii; pl. desperechéri
desperechez
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperecheze
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechezi
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
desperechind
DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea. DOOM
desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
despersonaliza
DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza. DOOM
depersonalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depersonalizeáză
despersonalizare
DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare. DOOM
depersonalizáre s. f., g.-d. art. depersonalizắrii; pl. depersonalizắri
despersonalizat
DEPERSONALIZÁT, -Ă, depersonalizați, -te, adj. Care și-a pierdut personalitatea; fără personalitate. [Var.: despersonalizát, -ă adj.] – V. depersonaliza.
despic
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despica
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicai
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicam
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicare
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicare
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicarea
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicară
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicarăm
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicarăți
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicase
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicasem
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicaseră
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicaserăm
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicaserăți
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicaseși
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicaseți
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicat
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicat
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicata
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicate
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicatei
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicatele
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicatelor
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicatul
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicatului
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicau
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicași
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicați
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicați
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicații
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despicaților
DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.
despice
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despici
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicând
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicînd
DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. DOOM
despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă
despicări
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicării
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicările
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicărilor
DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica. DOOM
despicáre s. f., g.-d. art. despicắrii; pl. despicắri
despicătura
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură. DOOM
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despicături
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură. DOOM
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despicăturii
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură. DOOM
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despicăturile
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură. DOOM
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despicăturilor
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură. DOOM
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despiedeca
DESPIEDICÁ, despiédic, vb. I. Tranz. 1. A scoate piedica de la picioarele unui animal sau de la roata unui vehicul. 2. A ridica piedica de la o armă de foc. [Var.: despiedecá vb. I] – Pref. des- + [îm]piedica. DOOM
despiedicá (a ~) (-pie-) vb., ind. prez. 1 sg. despiédic, 3 despiédică
despiedecare
DESPIEDECÁ vb. I v. despiedica.
despiedecat
DESPIEDECÁ vb. I v. despiedica.
despiedica
DESPIEDICÁ, despiédic, vb. I. Tranz. 1. A scoate piedica de la picioarele unui animal sau de la roata unui vehicul. 2. A ridica piedica de la o armă de foc. [Var.: despiedecá vb. I] – Pref. des- + [îm]piedica. DOOM
despiedicá (a ~) (-pie-) vb., ind. prez. 1 sg. despiédic, 3 despiédică
despiedicare
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despiedicarea
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despiedicat
DESPIEDICÁ, despiédic, vb. I. Tranz. 1. A scoate piedica de la picioarele unui animal sau de la roata unui vehicul. 2. A ridica piedica de la o armă de foc. [Var.: despiedecá vb. I] – Des1- + [îm]piedica.
despiedicări
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despiedicării
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despiedicările
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despiedicărilor
DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica. DOOM
despiedicáre (-pie-) s. f., g.-d. art. despiedicắrii; pl. despiedicắri
despieptănat
DESPIEPTĂNÁT, -Ă, despieptănați, -te, adj. Cu pieptănătura desfăcută, cu părul deranjat. – Pref. des- + pieptănat.
despintec
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despinteca
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecai
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecam
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecare
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecare
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Des1- + spinteca.
despintecară
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecarăm
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecarăți
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecase
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecasem
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecaseră
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecaserăm
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecaserăți
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecaseși
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecaseți
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecat
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecat
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Des1- + spinteca.
despintecau
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecași
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecați
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintece
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despinteci
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecând
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despintecînd
DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Pref. des- + spinteca. DOOM
!despintecá (a ~) (rar) (des-pin-/de-spin-) vb., ind. prez. 3 despíntecă
despironea
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironeai
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironeam
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironească
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironeau
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironeați
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironesc
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironește
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironești
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironi
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironii
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironim
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironind
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironire
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironire
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Des1- + pironi.
despironiră
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironirăm
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironirăți
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironise
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironisem
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiseră
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiserăm
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiserăți
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiseși
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiseți
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironit
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironit
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Des1- + pironi.
despironiși
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despironiți
DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Pref. des- + pironi. DOOM
despironí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despironésc, imperf. 3 sg. despironeá; conj. prez. 3 să despironeáscă
despletea
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despleteai
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despleteam
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletească
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despleteau
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despleteați
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletesc
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletește
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletești
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despleti
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletii
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletim
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletind
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletire
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletire
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletirea
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletiri
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletirii
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletirile
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletirilor
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti. DOOM
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletiră
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletirăm
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletirăți
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletise
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletisem
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiseră
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiserăm
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiserăți
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiseși
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiseți
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletit
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletit
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletita
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletite
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletitei
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletitele
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletitelor
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletitul
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletitului
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletiși
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiți
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti. DOOM
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletiți
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletiții
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despletiților
DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.
despoaie
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despodobea
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobeai
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobeam
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobească
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobeau
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobeați
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobesc
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobește
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobești
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobi
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobii
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobim
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobind
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobire
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobire
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Des1- + [îm]podobi.
despodobiră
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobirăm
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobirăți
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobise
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobisem
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiseră
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiserăm
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiserăți
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiseși
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiseți
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobit
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobit
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Des1- + [îm]podobi.
despodobiși
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despodobiți
DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Pref. des- +[îm]podobi. DOOM
despodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despodobésc, imperf. 3 sg. despodobeá; conj. prez. 3 să despodobeáscă
despoi
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despoia
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despoiat
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despoiere
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despoleit
DESPOLEÍT, -Ă, despoleiți, -te, adj. (Rar) Care și-a pierdut poleiala. Se uita... la pervazurile despoleite ale oglinzilor. MACEDONSKI, O. III 84.
despopea
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopeai
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopeam
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopească
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopeau
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopeați
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopesc
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopește
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopești
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopi
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopii
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopim
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopind
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopire
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiră
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopirăm
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopirăți
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopise
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopisem
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiseră
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiserăm
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiserăți
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiseși
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiseți
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopit
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiși
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopiți
DESPOPÍ, despopesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A răspopi. Puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, O. II 138.
despopula
DESPOPULÁ vb. I v. depopula.
despopulare
DESPOPULÁRE s.f. v. depopulare.
despopulat
DESPOPULÁT, -Ă adj. v. depopulat.
despot
DÉSPOT, despoți, s. m. 1. (În Antichitate și în Evul Mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Om excesiv de autoritar, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: despót] – Din ngr. despótis, fr. despote. DOOM
!déspot s. m., pl. déspoți
despot
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despotat
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotate
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotatele
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotatelor
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotatul
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotatului
DESPOTÁT, despotate, s. n. (Rar) 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat. DOOM
despotát (rar) s. n., pl. despotáte
despotcovea
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoveai
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoveam
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovească
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoveau
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoveați
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovesc
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovește
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovești
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovi
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovii
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovim
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovind
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovire
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovire
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcovirea
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcoviri
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcovirii
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcovirile
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcovirilor
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des1- + potcovi.
despotcoviră
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovirăm
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovirăți
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovise
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovisem
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviseră
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviserăm
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviserăți
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviseși
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviseți
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovit
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcovit
DESPOTCOVÍT, -Ă, despotcoviți, -te, adj. Căruia i-au căzut sau i-au fost scoase potcoavele; fără potcoave. – V. despotcovi.
despotcoviși
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotcoviți
DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Pref. des- + potcovi. DOOM
despotcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotcovésc, imperf. 3 sg. despotcoveá; conj. prez. 3 să despotcoveáscă
despotic
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despotica
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despotice
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticei
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticele
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticelor
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despotici
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticii
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticilor
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticul
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despoticului
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. DOOM
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despotism
DESPOTÍSM s. n. Regim politic caracterizat prin puterea nelimitată și guvernarea arbitrară, neîngrădită de nicio lege, a despotului; absolutism, tiranie, autocrație; despoție (1). ♦ Fig. Comportare sau atitudine arbitrară; samavolnicie. – Din fr. despotisme. DOOM
despotísm s. n.
despotmolea
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoleai
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoleam
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolească
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoleau
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoleați
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolesc
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolește
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolești
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoli
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolii
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolim
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolind
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolire
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolire
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmolirea
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmoliri
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmolirii
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmolirile
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmolirilor
DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli. DOOM
despotmolíre s. f., g.-d. art. despotmolírii; pl. despotmolíri
despotmoliră
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolirăm
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolirăți
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolise
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolisem
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliseră
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliserăm
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliserăți
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliseși
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliseți
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolit
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmolit
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Des1- + [îm]potmoli.
despotmoliși
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotmoliți
DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Pref. des- + [îm]potmoli. DOOM
despotmolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despotmolésc, imperf. 3 sg. despotmoleá; conj. prez. 3 să despotmoleáscă
despotul
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despotului
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despovăra
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărai
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăram
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărare
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărară
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărarăm
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărarăți
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărase
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărasem
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăraseră
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăraserăm
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăraserăți
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăraseși
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăraseți
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărat
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărat
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Des1- + [îm]povăra.
despovărau
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărași
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărați
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărează
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărez
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovăreze
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărezi
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărând
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despovărînd
DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra. DOOM
despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză
despoți
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despoția
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoție
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoției
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoții
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despoții
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoțiile
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoțiilor
DESPOȚÍE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie. DOOM
despoțíe (rar) s. f., art. despoțía, g.-d. art. despoțíei; pl. despoțíi, art. despoțíile
despoților
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
despre
DÉSPRE prep. 1. (Introduce un complement indirect, un complement circumstanțial de relație sau un atribut) În legătură cu..., privitor la..., referitor la..., de... Înțelegea că este vorba despre ei. ♦ (Înv.) Împotriva..., asupra... ♦ (Pop.) După, dinspre. Văr despre tată. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Din partea, din regiunea, de la. ♦ (Pop.) Spre, înspre, către. 3. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Aproape de..., către..., înspre... Era despre ziuă. 4. (Introduce un atribut) Din partea de..., dinspre... Peretele despre curte. 5. (Înv.; introduce un complement de agent, indicând autorul unei acțiuni) De, de către, din partea. – De4 + spre. DOOM
déspre (des-pre / de-spre) prep.
desprejmui
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuia
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiai
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiam
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiască
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiau
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiați
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiesc
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiește
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiești
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuii
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuim
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuind
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuire
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuire
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuirea
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuiri
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuirii
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuirile
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuirilor
DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui. DOOM
desprejmuíre s. f., g.-d. art. desprejmuírii; pl. desprejmuíri
desprejmuiră
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuirăm
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuirăți
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuise
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuisem
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiseră
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiserăm
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiserăți
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiseși
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiseți
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuit
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuit
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuita
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuite
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuitei
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuitele
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuitelor
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuitul
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuitului
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuiși
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiți
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Pref. des- + [îm]prejmui. DOOM
desprejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprejmuiésc, imperf. 3 sg. desprejmuiá; conj. prez. 3 să desprejmuiáscă
desprejmuiți
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuiții
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejmuiților
DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des1- + [îm]prejmui.
desprejura
DESPREJURÁ, desprejurez, vb. I. Tranz. (Mold., rar, cu privire la obiecte de îmbrăcăminte care se leagă la cingătoare) A dezlega, a desprinde, a înlătura (de pe corp).
desprejurare
DESPREJURÁ, desprejurez, vb. I. Tranz. (Reg.) A dezlega, a descinge (brâul, cingătoarea etc.). – Din des1- + [îm]prejura.
desprejurat
DESPREJURÁT, -Ă, desprejurați, -te, adj. (Mold., rar) Descins (de brîu, de cingătoare, de fustă, de catrință). Au venit oameni la dînsa în pețite și au aflat-o desprejurată. SBIERA, P. 220.
despresoare
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresoară
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresor
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresori
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresura
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresura
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura. DOOM
despresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despresór, 3 despresoáră; conj. prez. 3 să despresoáre
despresurai
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuram
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurare
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurare
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despresurarea
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despresurară
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurarăm
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurarăți
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurase
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurasem
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuraseră
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuraserăm
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuraserăți
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuraseși
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresuraseți
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurat
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurat
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresurata
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresurate
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuratei
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuratele
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuratelor
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuratul
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuratului
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresurau
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurași
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurați
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurați
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresurații
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresuraților
DESPRESURÁT, -Ă, despresurați, -te, adj. (Despre o cetate, o armată etc.) Scăpat, eliberat din asediu.
despresurând
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurînd
DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des1- + [îm]presura.
despresurări
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despresurării
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despresurările
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despresurărilor
DESPRESURÁRE, despresurări, s. f. Acțiunea de a despresura și rezultatul ei. – V. despresura. DOOM
despresuráre s. f., g.-d. art. despresurắrii; pl. despresurắri
despreuna
DESPREUNÁ, despreunez, vb. I. Tranz. (Pop.) A despărți ființe sau lucruri care sunt împreună sau unite. [Pr.: -pre-u-] – Pref. des- + [îm]preuna. DOOM
despreuná (a ~) (pop.) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 despreuneáză
despreunare
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreunarea
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreunat
DESPREUNÁ, despreunez, vb. I. Tranz. (Pop.) A despărți ființe sau lucruri care sunt împreună sau unite. [Pr.: -pre-u-] – Des1- + [îm]preună.
despreunări
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreunării
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreunările
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreunărilor
DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna. DOOM
despreunáre (pop.) (-pre-u-) s. f., g.-d. art. despreunắrii; pl. despreunắri
despreț
DESPRÉȚ s. n. v. dispreț. DOOM
dispréț s. n.
desprețui
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui. DOOM
disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 să disprețuiáscă
desprețuire
DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire. DOOM
disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri
desprețuit
DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.
desprimăvăra
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărare
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărare
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprimăvărarea
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprimăvărară
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărase
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvăraseră
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărat
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărat
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvărata
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvărate
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăratei
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăratele
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăratelor
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăratul
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăratului
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvărau
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărați
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvărații
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvăraților
DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.
desprimăvărează
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvăreze
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărând
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărînd
DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Cf. primăvară. DOOM
!desprimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se desprimăvăreáză
desprimăvărări
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprimăvărării
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprimăvărările
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprimăvărărilor
DESPRIMĂVĂRÁRE s. f. Faptul de a se desprimăvăra. ♦ Trecere de la iarnă la primăvară; început de primăvară. – V. desprimăvăra. DOOM
desprimăvăráre s. f., g.-d. art. desprimăvărắrii
desprind
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinde
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindea
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindeai
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindeam
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindeau
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindeați
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindem
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindere
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindere
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprinderea
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprinderi
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprinderii
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprinderile
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprinderilor
DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde. DOOM
despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi
desprindeți
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprindă
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprins
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprins
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinsa
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinse
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinse
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinsei
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinsei
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinsele
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinselor
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinseră
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinserăm
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinserăți
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinsese
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinsesem
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseseră
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseserăm
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseserăți
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseseși
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseseți
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinseși
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinsul
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinsului
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinz
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinzi
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinzând
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinzînd
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinză
DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. DOOM
desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd
desprinși
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinșii
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
desprinșilor
DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.
despriponea
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponeai
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponeam
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponească
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponeau
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponeați
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponesc
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponește
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponești
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponi
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponii
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponim
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponind
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponire
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponire
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponirea
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponiri
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponirii
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponirile
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponirilor
DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi. DOOM
despriponíre (pop.) s. f., g.-d. art. despriponírii; pl. despriponíri
despriponiră
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponirăm
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponirăți
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponise
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponisem
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiseră
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiserăm
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiserăți
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiseși
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiseți
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponit
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponit
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Des1- + priponi.
despriponiși
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
despriponiți
DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Pref. des- + priponi. DOOM
despriponí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despriponésc, imperf. 3 sg. despriponeá; conj. prez. 3 să despriponeáscă
desproprietărea
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăreai
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăream
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărească
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăreau
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăreați
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăresc
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărește
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărești
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietări
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietării
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărim
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărind
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărire
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărire
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietărirea
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietăriri
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietăririi
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietăririle
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietăririlor
DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări. DOOM
desproprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. desproprietărírii; pl. desproprietăríri
desproprietăriră
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărirăm
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărirăți
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărise
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărisem
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriseră
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriserăm
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriserăți
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriseși
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriseți
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărit
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietărit
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Des1- + [îm]proprietări.
desproprietăriși
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desproprietăriți
DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări. DOOM
desproprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desproprietărésc, imperf. 3 sg. desproprietăreá; conj. prez. 3 să desproprietăreáscă
desprăfui
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuia
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiai
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiam
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiască
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiau
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiați
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiesc
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiește
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiești
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuii
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuim
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuind
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuire
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuire
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuirea
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuiri
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuirii
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuirile
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuirilor
DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării solide valoroase. – V. desprăfui. DOOM
desprăfuíre s. f., g.-d. art. desprăfuírii; pl. desprăfuíri
desprăfuiră
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuirăm
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuirăți
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuise
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuisem
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiseră
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiserăm
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiserăți
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiseși
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiseți
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuit
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuit
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Des1- + prăfui.
desprăfuitoare
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuitoarele
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuitoarelor
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuitor
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuitorul
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuitorului
DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor. DOOM
desprăfuitór (-fu-i-) s. n., pl. desprăfuitoáre
desprăfuiși
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
desprăfuiți
DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Pref. des- + prăfui. DOOM
desprăfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprăfuiésc, imperf. 3 sg. desprăfuiá; conj. prez. 3 să desprăfuiáscă
despuia
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiai
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiam
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiară
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiarăm
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiarăți
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiase
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiasem
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiaseră
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiaserăm
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiaserăți
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiaseși
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiaseți
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiat
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiat
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiata
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiate
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiatei
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiatele
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiatelor
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiatul
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiatului
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiau
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiași
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiați
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiați
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiații
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuiaților
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
despuie
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiem
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiere
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiere
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuierea
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuieri
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuierii
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuierile
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuierilor
DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia. DOOM
despuiére s. f., g.-d. art. despuiérii; pl. despuiéri
despuind
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare. DOOM
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despune
despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Pușcariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv. (sec. XVI-XVII), și der. despuitor, s. m. (conducător, șef, căpetenie); despus, s. n. (dominație, cîrmuire). Cf. dispune.
despunere
despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Pușcariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv. (sec. XVI-XVII), și der. despuitor, s. m. (conducător, șef, căpetenie); despus, s. n. (dominație, cîrmuire). Cf. dispune.
despăduche
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchea
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheai
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheam
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheară
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchearăm
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchearăți
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchease
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheasem
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheaseră
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheaserăm
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheaserăți
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheaseși
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheaseți
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheat
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheat
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Des1- + păduche.
despăducheau
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchează
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheași
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheați
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchem
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchere
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchere
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăducherea
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăducheri
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăducherii
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăducherile
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăducherilor
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. DOOM
despăduchére s. f., g.-d. art. despăduchérii; pl. despăduchéri
despăduchez
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăducheze
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchezi
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despăduchind
DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Pref. des- + păduche. DOOM
despăducheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. despăduchéz, 3 despăducheáză, 1 pl. despăduchém; conj. prez. 3 să despăduchéze; ger. despăduchínd
despădurea
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădureai
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduream
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurească
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădureau
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădureați
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduresc
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurește
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurești
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduri
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurii
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurim
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurind
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurire
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurire
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despădurirea
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despăduriri
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despăduririi
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despăduririle
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despăduririlor
DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri. DOOM
despăduríre s. f., g.-d. art. despădurírii; pl. despăduríri
despăduriră
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurirăm
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurirăți
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurise
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurisem
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriseră
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriserăm
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriserăți
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriseși
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriseți
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurit
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despădurit
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despădurita
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despădurite
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduritei
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduritele
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduritelor
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduritul
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduritului
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduriși
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriți
DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Pref. des- + [îm]păduri (după fr. déboiser). DOOM
despădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despădurésc, imperf. 3 sg. despădureá; conj. prez. 3 să despădureáscă
despăduriți
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduriții
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăduriților
DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.
despăgubea
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubeai
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubeam
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubească
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubeau
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubeați
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubesc
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubește
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubești
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubi
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubii
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubim
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubind
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubire
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubire
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubirea
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubiri
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubirii
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubirile
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubirilor
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; dezdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi. DOOM
despăgubíre s. f., g.-d. art. despăgubírii; pl. despăgubíri
despăgubiră
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubirăm
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubirăți
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubise
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubisem
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiseră
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiserăm
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiserăți
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiseși
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiseți
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubit
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubit
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubita
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubite
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubitei
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubitele
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubitelor
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubitul
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubitului
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubiși
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiți
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi. DOOM
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubiți
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubiții
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăgubiților
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
despăienjenea
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeneai
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeneam
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenească
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeneau
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeneați
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenesc
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenește
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenești
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeni
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenii
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenim
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenind
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenire
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenire
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Des1- + [îm]păienjeni.
despăienjeniră
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenirăm
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenirăți
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenise
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenisem
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniseră
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniserăm
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniserăți
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniseși
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniseți
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjenit
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniși
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despăienjeniți
DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Pref. des- + [îm]păienjeni. DOOM
despăienjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăienjenésc, imperf. 3 sg. despăienjeneá; conj. prez. 3 să despăienjeneáscă
despărțea
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțeai
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțeam
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțeau
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțeați
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțenia
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărțenie
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărțeniei
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărțenii
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărțeniile
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărțeniilor
DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie. DOOM
despărțénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. despărțénia (-ni-a), g.-d. art. despărțéniei; pl. despărțénii, art. despărțéniile (-ni-i-)
despărții
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțim
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțimânt
DESPĂRȚIMÎ́NT s. n. v. despărțămînt.
despărțind
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțire
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțire
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțirea
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțiri
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțirii
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțirile
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțirilor
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți. DOOM
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțiră
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțirăm
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțirăți
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțise
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțisem
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiseră
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiserăm
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiserăți
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiseși
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiseți
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțit
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțit
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțit
DESPĂRȚÍT1 s. n. Despărțire (1). ◊ Despărțitul oilor = desfacerea tovărășiei de stână, toamna, când se împart proprietarilor oile și produsele lor. – V. despărți. DOOM
despărțít s. n.
despărțita
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțite
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitei
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitele
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitelor
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitoare
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitoarea
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitoarei
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitoarele
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitoarelor
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitor
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitori
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitorii
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitorilor
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitorul
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitorului
DESPĂRȚITÓR, -OÁRE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor. DOOM
despărțitór2 s. n., pl. despărțitoáre
despărțitul
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitului
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțitura
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură. DOOM
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțituri
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură. DOOM
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțiturii
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură. DOOM
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțiturile
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură. DOOM
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțiturilor
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură. DOOM
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțiși
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiți
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire. DOOM
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțiți
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțiții
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțiților
DESPĂRȚÍT2, -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.
despărțăminte
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțămintele
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțămintelor
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțământ
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțământul
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțământului
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțămînt
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțămîntul
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despărțămîntului
DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département). DOOM
despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte
despătur
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despătura
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturai
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturam
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturare
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturare
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturară
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturarăm
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturarăți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturase
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturasem
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturaseră
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturaserăm
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturaserăți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturaseși
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturaseți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturat
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
despăturat
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturau
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturași
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturați
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăture
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturea
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despătureai
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despătuream
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturească
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despătureau
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despătureați
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturesc
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturește
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturești
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despături
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturii
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturim
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturind
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturire
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturire
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturirea
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturiri
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturirii
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturirile
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturirilor
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături. DOOM
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturiră
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturirăm
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturirăți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturise
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturisem
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiseră
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiserăm
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiserăți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiseși
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiseți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturit
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiși
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturiți
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturând
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături. DOOM
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
dessous
DESSOUS s.n. (Franțuzism) Lenjerie de damă care se poartă sub jupă sau rochie. [Pron. de-sú, scris și desu, pl. -uri. / < fr. dessous].
destabiliza
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizai
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizam
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizare
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizare
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destabilizarea
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destabilizară
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizarăm
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizarăți
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizase
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizasem
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizaseră
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizaserăm
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizaserăți
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizaseși
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizaseți
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizat
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizat
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizata
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizate
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizatei
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizatele
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizatelor
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizatoare
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatoarea
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatoarei
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatoarele
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatoarelor
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizator
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatori
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatorii
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatorilor
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatorul
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatorului
DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor. DOOM
*destabilizatór (des-ta-/de-sta-) adj. m., pl. destabilizatóri; f. sg. și pl. destabilizatoáre
destabilizatul
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizatului
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizau
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizași
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizați
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizați
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizații
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizaților
DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.
destabilizează
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizez
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizeze
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizezi
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizând
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizînd
DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DOOM
*destabilizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destabilizeáză
destabilizări
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destabilizării
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destabilizările
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destabilizărilor
DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza. DOOM
*destabilizáre (des-ta-/de-sta-) s. f., g.-d. art. destabilizắrii; pl. destabilizắri
destaliniza
DESTALINIZÁ, destalinizez, vb. I. A înlătura aspectele autoritare și cultul, personalității, proprii regimurilor staliniste din fosta URSS și fostele țări satelite. – Din fr. déstaliniser. DOOM
*destalinizá (a ~) (des-ta-/de-sta-) vb., ind. prez. 3 destalinizeáză
destin
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destina
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinai
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinam
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinare
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinare
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinarea
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinară
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinarăm
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinarăți
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinase
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinasem
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinaseră
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinaserăm
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinaserăți
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinaseși
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinaseți
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinat
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinat
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinata
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatar
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatara
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatare
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarei
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarele
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarelor
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatari
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarii
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarilor
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarul
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinatarului
DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire. DOOM
destinatáră s. f., g.-d. art. destinatárei, pl. destinatáre; abr. dest.
destinate
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatei
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatele
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatelor
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatoria
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatorie
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriei
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatorii
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriii
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriile
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriilor
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriu
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriul
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatoriului
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. DOOM
destinatóriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. destinatórie (-ri-e); pl. m. și f. destinatórii
destinatul
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinatului
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinau
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinași
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinați
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinați
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinația
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinație
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinației
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinații
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinații
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinațiile
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinațiilor
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio. DOOM
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destinaților
DESTINÁT, -Ă, destinați, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; hărăzit. 2. Ursit, menit, sortit, predestinat. – V. destina.
destinațiune
DESTINAȚIÚNE s.f. v. destinație.
destind
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinde
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindea
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindeai
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindeam
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindeau
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindeați
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindem
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindere
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindere
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destinderea
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destinderi
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destinderii
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destinderile
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destinderilor
DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde. DOOM
destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi
destindeți
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destindă
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destine
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinează
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinele
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinelor
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinez
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destineze
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinezi
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destins
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destins
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinsa
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinse
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinse
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinsei
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinsei
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinsele
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinselor
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinseră
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinserăm
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinserăți
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinsese
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinsesem
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseseră
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseserăm
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseserăți
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseseși
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseseți
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinseși
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinsul
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinsului
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinul
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinului
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinuri
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinurile
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinurilor
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin. DOOM
destín s. n., pl. destíne
destinzi
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinzând
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinzînd
DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). DOOM
destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns
destinzătoare
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătoarea
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătoarei
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătoarele
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătoarelor
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzător
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzători
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătorii
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătorilor
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătorul
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinzătorului
DESTINZĂTÓR, -OÁRE, destinzători, -oare, adj. (Rar) Care destinde. – Destinde + suf. -tor. DOOM
destinzătór (rar) adj. m., pl. destinzătóri; f. sg. și pl. destinzătoáre
destinând
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinînd
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare. DOOM
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză
destinări
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinării
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinările
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinărilor
DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina. DOOM
destináre s. f., g.-d. art. destinắrii; pl. destinắri
destinși
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinșii
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destinșilor
DESTÍNS, -Ă, destinși, -se, adj. Care a pierdut din încordare, care nu este întins; (despre nervi) relaxat, calmat, liniștit. – V. destinde.
destitui
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituia
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiai
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiam
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiau
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiați
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituie
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituii
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituim
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituind
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituire
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituire
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituirea
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituiri
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituirii
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituirile
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituirilor
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui. DOOM
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituiră
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituirăm
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituirăți
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituise
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituisem
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiseră
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiserăm
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiserăți
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiseși
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiseți
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituit
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituit
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituita
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituite
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituitei
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituitele
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituitelor
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituitul
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituitului
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituiși
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiți
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. DOOM
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituiți
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituiții
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituiților
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
destituțiune
DESTITUȚIÚNE s.f. Destituire, scoatere din serviciu. [Cf. fr. destitution, lat. destitutio].
destoaie
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoarce
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarcem
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarcere
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarcere
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60.
destoarceți
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarcă
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarse
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarseră
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarserăm
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoarserăți
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destoi
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoia
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiai
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiam
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiară
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiarăm
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiarăți
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiase
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiasem
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiaseră
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiaserăm
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiaserăți
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiaseși
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiaseți
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiat
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiat
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des1- + toi.
destoiau
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiași
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiați
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoie
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiem
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiere
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoiere
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des1- + toi.
destoind
DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi. DOOM
destoiá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoáie; conj. prez. 3 să destoáie; ger. destoínd
destoinic
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinica
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinice
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicei
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicele
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicelor
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinici
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicie
DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie. DOOM
destoinicíe s. f., art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei
destoinicii
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicilor
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicul
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destoinicului
DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ. DOOM
destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice
destorc
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorcea
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorceai
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorceam
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorceau
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorceați
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorci
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorcând
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorcînd
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destors
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destors
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60.
destorsei
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorsese
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorsesem
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseseră
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseserăm
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseserăți
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseseși
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseseți
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destorseși
DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. DOOM
destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs
destram
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrame
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrami
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destramă
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destroienea
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieneai
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieneam
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienească
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieneau
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieneați
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienesc
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienește
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienești
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieni
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienii
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienim
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienind
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienire
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienire
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroienirea
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroieniri
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroienirii
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroienirile
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroienirilor
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni. DOOM
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroieniră
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienirăm
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienirăți
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienise
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienisem
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniseră
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniserăm
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniserăți
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniseși
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniseți
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienit
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroienit
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienita
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienite
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienitei
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienitele
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienitelor
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienitul
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroienitului
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroieniși
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniți
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni. DOOM
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieniți
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroieniții
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destroieniților
DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.
destructibil
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibila
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibile
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilei
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilele
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilelor
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibili
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilii
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibililor
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilul
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructibilului
DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible. DOOM
destructíbil adj. m., pl. destructíbili; f. destructíbilă, pl. destructíbile
destructiv
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge). DOOM
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve
destructoare
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoare
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarea
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarea
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarei
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarei
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarele
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarele
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarelor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructoarelor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructori
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructori
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorii
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorii
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorilor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorilor
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorul
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorul
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorului
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructorului
DESTRUCTÓR, -OÁRE, destructori, -oare, s. m. și f., adj. (Rar) (Persoană) care distruge. – Din fr. destructeur. DOOM
destructór (rar) adj. m., s. m., pl. destructóri; adj. f., s. f. sg. și pl. destructoáre
destructura
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurai
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuram
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurare
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurare
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destructurarea
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destructurară
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurarăm
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurarăți
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurase
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurasem
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuraseră
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuraserăm
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuraserăți
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuraseși
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructuraseți
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurat
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurat
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructurata
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructurate
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuratei
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuratele
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuratelor
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuratul
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuratului
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructurau
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurași
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurați
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurați
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructurații
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructuraților
DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurați, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.
destructurează
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurez
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructureze
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurezi
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurând
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurînd
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. DOOM
*destructurá (a ~) (des-truc-/de-struc-) vb., ind. prez. 3 destructureáză
destructurări
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destructurării
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destructurările
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destructurărilor
DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.
destrucție
DESTRÚCȚIE s.f. v. destrucțiune.
destrucțiune
DESTRUCȚIÚNE s.f. (Rar) Distrugere, nimicire. ♦ (Geol.) Reducere a altitudinii reliefului sub acțiunea agenților geomorfologici interni sau externi. [Var. destrucție s.f. / < fr. destruction].
destruna
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunai
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunam
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunare
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunare
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrunarea
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrunară
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunarăm
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunarăți
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunase
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunasem
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunaseră
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunaserăm
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunaserăți
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunaseși
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunaseți
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunat
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunat
DESTRUNÁT, -Ă, destrunați, -te, adj. Care nu (mai) este încordat; discordat. ♦ Fig. Slăbit, moleșit. A doua zi însă, Elefterescu era destrunat de oboseală. POPA, V. 231.
destrunau
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunași
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunați
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunează
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunez
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destruneze
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunezi
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunând
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunînd
DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna. DOOM
!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză
destrunări
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrunării
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrunările
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrunărilor
DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna. DOOM
!destrunáre (des-tru-/de-stru-) s. f., g.-d. art. destrunắrii; pl. destrunắri
destrăbăla
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălai
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălam
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălare
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălare
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălarea
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălară
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălarăm
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălarăți
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălase
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălasem
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălaseră
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălaserăm
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălaserăți
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălaseși
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălaseți
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălat
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălat
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălat
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălata
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălata
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălate
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălate
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatei
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatei
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatele
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatele
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatelor
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatelor
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatul
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatul
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatului
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălatului
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălau
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălași
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălați
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălați
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălați
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălații
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălații
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălaților
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălaților
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec. DOOM
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălează
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălez
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbăleze
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălezi
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălând
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălînd
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat. DOOM
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălări
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălării
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălările
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălărilor
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla. DOOM
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrămai
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămam
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămare
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămare
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămarea
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămară
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămarăm
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămarăți
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămase
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămasem
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămaseră
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămaserăm
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămaserăți
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămaseși
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămaseți
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămat
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămat
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămata
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămate
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămatei
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămatele
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămatelor
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămatul
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămatului
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămau
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămași
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămați
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămați
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămații
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămaților
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
destrămând
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămînd
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă. DOOM
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămări
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămării
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămările
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămărilor
DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma. DOOM
destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri
destrămătoare
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămătoarele
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămătoarelor
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămător
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămătorul
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămătorului
DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.
destrămătura
DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură. DOOM
destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii
destrămături
DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură. DOOM
destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii
destrămăturii
DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură. DOOM
destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii
destrămăturile
DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură. DOOM
destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii
destrămăturilor
DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. (Rar) Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -tură. DOOM
destrămătúră (rar) s. f., g.-d. art. destrămătúrii
destui
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destuii
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destuilor
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destul
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destula
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destule
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destulei
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destulele
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destulelor
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destulul
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destulului
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul. DOOM
*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)
destup
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupa
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupai
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupam
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupare
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupare
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destuparea
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destupară
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destuparăm
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destuparăți
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupase
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupasem
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupaseră
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupaserăm
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupaserăți
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupaseși
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupaseți
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupat
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupat
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupata
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupate
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupatei
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupatele
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupatelor
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupatul
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupatului
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupau
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupași
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupați
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupați
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupații
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupaților
destupat, -ă, destupați, -te adj. receptiv la nou; receptiv la sugestiile cuiva; cu care se poate discuta.
destupe
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupi
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupuș
destupuș, destupușuri s. n. tirbușon.
destupând
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupînd
DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Pref. de- + [a]stupa. DOOM
!destupá (a ~) vb., ind. prez. 3 destúpă
destupări
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destupării
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destupările
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destupărilor
DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa. DOOM
!destupáre s. f., g.-d. art. destupắrii; pl. destupắri
destupătoare
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destupătoarele
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destupătoarelor
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destupător
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destupătorul
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destupătorului
DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător. DOOM
!destupătór s. n., pl. destupătoáre
destăinui
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuia
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiai
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiam
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiască
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiau
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiați
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiesc
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiește
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiești
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuii
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuim
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuind
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuire
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuire
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuirea
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuiri
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuirii
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuirile
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuirilor
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui. DOOM
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuiră
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuirăm
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuirăți
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuise
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuisem
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiseră
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiserăm
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiserăți
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiseși
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiseți
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuit
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiși
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuiți
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui. DOOM
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destărnița
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițai
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițam
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițare
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițare
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Des1- + [în]tărnița.
destărnițară
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițarăm
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițarăți
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițase
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițasem
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițaseră
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițaserăm
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițaserăți
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițaseși
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițaseți
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițat
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițau
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițași
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițați
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițează
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițez
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițeze
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițezi
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițând
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
destărnițînd
DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița. DOOM
destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză
desu
DESÚ s.n. v. dessous.
desublima
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimai
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimam
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimare
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimare
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desublimarea
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desublimară
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimarăm
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimarăți
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimase
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimasem
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimaseră
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimaserăm
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimaserăți
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimaseși
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimaseți
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimat
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimat
DESUBLIMÁT, -Ă, desublimați, -te, adj. Care a trecut din stare gazoasă direct în stare solidă. – V. desublima.
desublimau
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimași
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimați
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimează
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimez
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimeze
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimezi
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimând
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimînd
DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.
desublimări
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desublimării
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desublimările
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desublimărilor
DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima. DOOM
desublimáre (-su-bli-) s. f., g.-d. art. desublimắrii; pl. desublimắri
desudația
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desudație
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desudației
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desudații
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desudațiile
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desudațiilor
DESUDÁȚIE s.f. Erupție de bubulițe, mai ales la copiii neîngrijiți. [Gen. -iei. / < fr. désudation, cf. lat. desudatio]. DOOM
desudáție (-ți-e) s. f., art. desudáția (-ți-a), g.-d. art. desudáției; pl. desudáții, art. desudáțiile (-ți-i-)
desuet
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desueta
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuete
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuetei
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuetele
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuetelor
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuetudine
DESUETÚDINE s. f. (În expr.) A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. désuétude, lat. desuetudo, -inis. DOOM
desuetúdine (-su-e-) s. f., g.-d. art. desuetúdinii
desuetudinea
DESUETÚDINE s. f. (În expr.) A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. désuétude, lat. desuetudo, -inis. DOOM
desuetúdine (-su-e-) s. f., g.-d. art. desuetúdinii
desuetudini
DESUETÚDINE s. f. (În expr.) A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. désuétude, lat. desuetudo, -inis. DOOM
desuetúdine (-su-e-) s. f., g.-d. art. desuetúdinii
desuetudinii
DESUETÚDINE s. f. (În expr.) A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. désuétude, lat. desuetudo, -inis. DOOM
desuetúdine (-su-e-) s. f., g.-d. art. desuetúdinii
desuetul
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuetului
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desueți
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desueții
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desueților
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus. DOOM
desuét (-su-et) adj. m., pl. desuéți; f. desuétă, pl. desuéte
desuflec
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desufleca
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecai
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecam
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecare
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecare
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99.
desuflecară
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecarăm
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecarăți
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecase
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecasem
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecaseră
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecaserăm
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecaserăți
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecaseși
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecaseți
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecat
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecat
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99.
desuflecau
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecași
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecați
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflece
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desufleci
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecând
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desuflecînd
DESUFLECÁ, desúflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebușoara asta. CREANGĂ, A. 99. DOOM
desuflecá (a ~) (reg.) (-su-fle-) vb., ind. prez. 3 desúflecă
desul
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
desulfita
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitai
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitam
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitare
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitare
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfitarea
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfitară
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitarăm
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitarăți
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitase
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitasem
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitaseră
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitaserăm
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitaserăți
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitaseși
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitaseți
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitat
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitat
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitata
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitate
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitatei
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitatele
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitatelor
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitatul
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitatului
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitau
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitași
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitați
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitați
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitații
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitaților
DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat dioxidul de sulf. – V. desulfita.
desulfitează
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitez
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfiteze
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitezi
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitând
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitînd
DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta dioxidul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. désulfiter.
desulfitări
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfitării
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfitările
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfitărilor
DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita. DOOM
desulfitáre s. f., g.-d. art. desulfitắrii; pl. desulfitắri
desulfura
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurai
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuram
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurare
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurare
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desulfurarea
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desulfurară
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurarăm
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurarăți
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurase
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurasem
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuraseră
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuraserăm
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuraserăți
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuraseși
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfuraseți
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurat
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurat
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfurata
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfurate
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuratei
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuratele
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuratelor
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuratoare
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfuratoarele
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfuratoarelor
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfurator
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfuratorul
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfuratorului
DESULFURATÓR s.n. Aparat pentru desulfurare. [Et. incertă].
desulfuratul
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuratului
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfurau
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurași
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurați
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurați
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfurații
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfuraților
DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.
desulfurează
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurez
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfureze
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurezi
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurând
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurînd
DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer. DOOM
desulfurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desulfureáză
desulfurări
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desulfurării
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desulfurările
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desulfurărilor
DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura. DOOM
desulfuráre s. f., g.-d. art. desulfurắrii; pl. desulfurắri
desului
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
desvoalbe
desvoálbe (-ólb, -ólt), vb. – 1. (Înv.) A dezvolta, a extinde. – 2. (Înv.) A se desface florile. Lat. *disvolvĕre (Candrea). Cuvînt înv., se regăsește numai în expresia floare desvoaltă „floare desfăcută”. Este dublet de la forma neol. desvolta, vb. (a dezvolta), format de la part. desvolt, ca it. svoltare de la svolgere (Scriban).
desvoalbere
desvoálbe (-ólb, -ólt), vb. – 1. (Înv.) A dezvolta, a extinde. – 2. (Înv.) A se desface florile. Lat. *disvolvĕre (Candrea). Cuvînt înv., se regăsește numai în expresia floare desvoaltă „floare desfăcută”. Este dublet de la forma neol. desvolta, vb. (a dezvolta), format de la part. desvolt, ca it. svoltare de la svolgere (Scriban).
deszice
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deszicere
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
deszis
DESZÍCE vb. III v. dezice.
deszăpezea
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezeai
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezeam
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezească
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezeau
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezeați
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezesc
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezește
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezești
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezi
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezii
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezim
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezind
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezire
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezire
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpezirea
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpeziri
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpezirii
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpezirile
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpezirilor
DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi. DOOM
deszăpezíre s. f., g.-d. art. deszăpezírii; pl. deszăpezíri
deszăpeziră
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezirăm
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezirăți
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezise
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezisem
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziseră
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziserăm
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziserăți
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziseși
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziseți
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezit
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpezit
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezita
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezite
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezitei
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezitele
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezitelor
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezitul
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpezitului
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpeziși
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziți
DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Pref. des- + [în]zăpezi. DOOM
deszăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăpezésc, imperf. 3 sg. deszăpezeá; conj. prez. 3 să deszăpezeáscă
deszăpeziți
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpeziții
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăpeziților
DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.
deszăvora
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorai
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvoram
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorască
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorau
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvoraște
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorați
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorând
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâre
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorâre
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorârea
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorâri
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorârii
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorârile
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorârilor
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorâră
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorârăm
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorârăți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâse
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâsem
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâseră
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâserăm
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâserăți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâseși
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâseți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorât
DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des1- + zăvorî.
deszăvorât
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorâși
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorî
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîi
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîm
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorînd
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîre
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîre
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîrea
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîri
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîrii
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîrile
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîrilor
DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî. DOOM
deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri
deszăvorîră
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîrăm
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîrăți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîse
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîsem
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîseră
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîserăm
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîserăți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîseși
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîseți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorît
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîși
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorîți
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorăsc
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
deszăvorăști
DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî. DOOM
deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất
desăgea
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgeai
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgeam
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgească
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgeau
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgeați
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgei
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgeii
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgeilor
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgel
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgelul
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgelului
DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el. DOOM
desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii
desăgesc
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgește
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgești
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgi
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgii
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgim
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgind
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgior
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgiori
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgiorii
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgiorilor
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgiorul
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgiorului
DESĂGIÓR, desăgiori, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -ior. DOOM
desăgiór (pop.) (-gior) s. m., pl. desăgióri
desăgire
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgire
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă.
desăgiră
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgirăm
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgirăți
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgise
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgisem
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiseră
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiserăm
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiserăți
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiseși
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiseți
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgit
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgit
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă.
desăgiși
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăgiți
DESĂGÍ, desăgesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. DOOM
desăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 să desăgeáscă
desăguța
DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. DOOM
desăgúță s. f., g.-d. art. desăgúței; pl. desăgúțe
desăguțe
DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. DOOM
desăgúță s. f., g.-d. art. desăgúței; pl. desăgúțe
desăguței
DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. DOOM
desăgúță s. f., g.-d. art. desăgúței; pl. desăgúțe
desăguțele
DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. DOOM
desăgúță s. f., g.-d. art. desăgúței; pl. desăgúțe
desăguțelor
DESĂGÚȚĂ, desăguțe, s. f. Diminutiv al lui desagă; desăgel, desăgior. – Desag + suf. -uță. DOOM
desăgúță s. f., g.-d. art. desăgúței; pl. desăgúțe
desăgărița
DESĂGĂRÍȚĂ, desăgărițe, s. f. (Rar) Călugăriță care umblă cu desaga pentru a strânge daruri. – Desagă + suf. -ăriță. DOOM
desăgăríță (rar) s. f., g.-d. art. desăgăríței; pl. desăgăríțe
desăgărițe
DESĂGĂRÍȚĂ, desăgărițe, s. f. (Rar) Călugăriță care umblă cu desaga pentru a strânge daruri. – Desagă + suf. -ăriță. DOOM
desăgăríță (rar) s. f., g.-d. art. desăgăríței; pl. desăgăríțe
desăgăriței
DESĂGĂRÍȚĂ, desăgărițe, s. f. (Rar) Călugăriță care umblă cu desaga pentru a strânge daruri. – Desagă + suf. -ăriță. DOOM
desăgăríță (rar) s. f., g.-d. art. desăgăríței; pl. desăgăríțe
desăgărițele
DESĂGĂRÍȚĂ, desăgărițe, s. f. (Rar) Călugăriță care umblă cu desaga pentru a strânge daruri. – Desagă + suf. -ăriță. DOOM
desăgăríță (rar) s. f., g.-d. art. desăgăríței; pl. desăgăríțe
desăgărițelor
DESĂGĂRÍȚĂ, desăgărițe, s. f. (Rar) Călugăriță care umblă cu desaga pentru a strânge daruri. – Desagă + suf. -ăriță. DOOM
desăgăríță (rar) s. f., g.-d. art. desăgăríței; pl. desăgăríțe
desăra
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărai
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăram
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărare
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărare
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desărarea
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desărară
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărarăm
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărarăți
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărase
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărasem
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăraseră
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăraserăm
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăraserăți
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăraseși
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăraseți
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărat
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărat
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desărata
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desărate
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăratei
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăratele
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăratelor
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăratul
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăratului
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desărau
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărași
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărați
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărați
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desărații
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desăraților
DESĂRÁT, -Ă, desărați, -te, adj. Din care s-a eliminat, total sau parțial, sarea; desalinizat. – V. desăra.
desărcina
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinai
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinam
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinare
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinare
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărcinarea
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărcinară
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinarăm
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinarăți
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinase
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinasem
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinaseră
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinaserăm
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinaserăți
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinaseși
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinaseți
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinat
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinat
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Des1- + [în]sărcina (după fr. décharger).
desărcinau
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinași
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinați
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinează
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinez
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcineze
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinezi
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinând
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinînd
DESĂRCINÁ, desărcinez, vb. I. Tranz. A elibera pe cineva de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcție. – Pref. de- + [în]sărcina (după fr. déchanger). DOOM
desărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 desărcineáză
desărcinări
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărcinării
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărcinările
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărcinărilor
DESĂRCINÁRE, desărcinări, s. f. Acțiunea de a desărcina și rezultatul ei. – V. desărcina. DOOM
desărcináre s. f., g.-d. art. desărcinắrii; pl. desărcinắri
desărează
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărez
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desăreze
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărezi
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărând
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărînd
DESĂRÁ, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra. DOOM
desărá (a ~) vb., ind. prez. 3 desăreáză
desărări
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desărării
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desărările
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desărărilor
DESĂRÁRE, desărări, s. f. Acțiunea de a desăra și rezultatul ei; desalinizare. – V. desăra. DOOM
desăráre s. f., g.-d. art. desărắrii; pl. desărắri
desăvârșea
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșeai
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșeam
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșească
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșeau
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșeați
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșesc
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșește
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșești
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșii
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșim
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșind
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșire
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșire
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșirea
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșiri
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșirii
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșirile
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșirilor
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșiră
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșirăm
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșirăți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșise
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșisem
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiseră
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiserăm
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiserăți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiseși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiseți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșit
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșit
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșita
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșite
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșitei
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșitele
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșitelor
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșitul
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșitului
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșiși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșiți
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșiții
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvârșiților
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșea
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșeai
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșeam
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșească
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșeau
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșeați
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșesc
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșește
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșești
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșii
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșim
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșind
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșire
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșire
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșirea
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșiri
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșirii
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșirile
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșirilor
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși. DOOM
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvîrșiră
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșirăm
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșirăți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșise
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșisem
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiseră
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiserăm
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiserăți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiseși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiseți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșit
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșit
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșita
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșite
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșitei
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșitele
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșitelor
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșitul
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșitului
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșiși
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiți
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit. DOOM
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvîrșiți
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșiții
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desăvîrșiților
DESĂVÂRȘÍT, -Ă, desăvârșiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + săvârșit.
desșuruba
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul. ▭ Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.
desșurupa
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul. ▭ Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.
desțelenea
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleneai
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleneam
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenească
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleneau
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleneați
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenesc
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenește
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenești
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleni
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenii
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenim
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenind
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenire
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenire
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțelenirea
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțeleniri
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțelenirii
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțelenirile
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțelenirilor
DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni. DOOM
desțeleníre s. f., g.-d. art. desțelenírii; pl. desțeleníri
desțeleniră
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenirăm
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenirăți
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenise
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenisem
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniseră
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniserăm
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniserăți
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniseși
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniseți
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenit
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțelenit
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenita
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenite
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenitei
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenitele
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenitelor
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenitul
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțelenitului
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțeleniși
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniți
DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar; despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). – Pref. des- + [în]țeleni. DOOM
desțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desțelenésc, imperf. 3 sg. desțeleneá; conj. prez. 3 să desțeleneáscă
desțeleniți
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțeleniții
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțeleniților
DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.
desțepeni
DESȚEPENÍ, desțepenesc, vb. IV. Refl. (Despre corp sau mușchi, p. ext. despre ființe) A nu mai fi țeapăn, a-și recăpăta elasticitatea. ♦ Tranz. A face să nu mai fie înțepenit. Mă mișc ca să-mi desțepenesc picioarele.
desțepenire
DESȚEPENÍ, desțepenesc, vb. IV. Refl. (Despre corp sau mușchi, p. ext. despre ființe) A nu mai fi țeapăn sau înțepenit; a-și recăpăta elasticitatea. – Din des1- + [în]țepeni.
detai
DETÁI s.n. v. detaliu.
detaiat
DETAIÁT, -Ă adj. v. detaliat.
detail
EN DÉTAIL loc. adj., loc. adv. (Care este) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. [Pr.: ãdetáĭ] – Loc. fr. DOOM
en détáil (fr.) [pron. ãdetáǐ] (-tail) loc. adj., loc. adv.
detaila
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detailare
DETAILÁ vb. I v. detalia.
detailat
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detailist
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailista
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailiste
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailistei
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailistele
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailistelor
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailistul
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailistului
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailiști
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailiștii
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detailiștilor
DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste. DOOM
detailístă (-tai-) s. f., g.-d. art. detailístei; pl. detailíste
detalia
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliai
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliam
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliară
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliarăm
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliarăți
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliase
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliasem
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliaseră
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliaserăm
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliaserăți
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliaseși
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliaseți
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliat
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliat
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliata
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliate
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliatei
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliatele
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliatelor
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliatul
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliatului
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliau
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliază
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliași
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliați
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliați
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliații
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detaliaților
DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.
detalie
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliem
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliere
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliere
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detalierea
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detalieri
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detalierii
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detalierile
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detalierilor
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia. DOOM
detaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. detaliérii; pl. detaliéri
detaliez
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detalieze
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliezi
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detalii
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detaliile
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detaliilor
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detaliind
DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler. DOOM
detaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 detaliáză, 1 pl. detaliém (-li-em); conj. prez. 3 să detaliéze; ger. detaliínd (-li-ind)
detaliu
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detaliul
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detaliului
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail. DOOM
detáliu [liu pron. lĭu] s. n., art. detáliul; pl. detálii, art. detáliile (-li-i-)
detalonare
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detalonarea
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detalonări
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detalonării
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detalonările
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detalonărilor
DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Teșitură pe fața de așezare a sculelor așchietoare. ♦ Operație prin care se obține o astfel de teșitură. [După fr. détalonnage]. DOOM
detalonáre s. f., g.-d. art. detalonắrii
detartra
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrai
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraj
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartraje
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartrajele
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartrajelor
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartrajul
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartrajului
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. Detartrare. – Din fr. détartrage. DOOM
*detartráj s. n., pl. detartráje
detartram
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrant
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartranta
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrante
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrantei
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrantele
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrantelor
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrantul
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrantului
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartranți
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartranții
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartranților
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant. DOOM
*detartránt2 s. n., pl. detartránte
detartrare
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrare
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detartrarea
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detartrară
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrarăm
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrarăți
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrase
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrasem
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraseră
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraserăm
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraserăți
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraseși
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartraseți
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrat
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrat
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer.
detartrau
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrași
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrați
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrează
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrez
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartreze
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrezi
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrizare
DETARTRIZÁRE s.f. Detartrare. [După fr. détartrage].
detartrând
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrînd
DETARTRÁ, detartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer. DOOM
*detartrá (a ~) vb., ind. prez. 3 detartreáză
detartrări
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detartrării
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detartrările
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detartrărilor
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra. DOOM
*detartráre s. f., g.-d. art. detartrắrii; pl. detartrắri
detașa
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașabil
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabila
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabile
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilei
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilele
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilelor
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabili
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilii
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabililor
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilul
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașabilului
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable. DOOM
detașábil adj. m., pl. detașábili; f. detașábilă, pl. detașábile
detașai
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașam
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașament
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașamente
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașamentele
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașamentelor
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașamentul
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașamentului
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement. DOOM
detașamént s. n., pl. detașaménte
detașare
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașare
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
detașarea
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
detașară
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașarăm
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașarăți
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașase
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașasem
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașaseră
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașaserăm
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașaserăți
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașaseși
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașaseți
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașat
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașat
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașata
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașate
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașatei
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașatele
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașatelor
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașatul
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașatului
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașau
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașași
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașați
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașați
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașații
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașaților
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) În mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. détaché.
detașează
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașez
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașeze
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașezi
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașoare
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașoarele
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașoarelor
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașor
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașorul
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașorului
DETAȘÓR s.n. (Tehn.) Mașină folosită în procesul de măcinare a grâului pentru sfărâmarea solzișorilor de făină formați la trecerea prin măcinătoare. [< fr. détacheur].
detașând
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașînd
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher. DOOM
detașá (a ~) vb., ind. prez. 3 detașeáză, 1 pl. detașắm; conj. prez. 3 să detașéze; ger. detașấnd
detașări
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
detașării
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
detașările
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
detașărilor
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa. DOOM
detașáre s. f., g.-d. art. detașắrii; pl. detașắri
dete
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detecta
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectabil
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabila
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabile
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilei
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilele
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilelor
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabili
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilii
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabililor
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilitate
DETECTABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este detectabil. [Cf. fr. détectabilité].
detectabilitatea
DETECTABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este detectabil. [Cf. fr. détectabilité].
detectabilități
DETECTABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este detectabil. [Cf. fr. détectabilité].
detectabilității
DETECTABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este detectabil. [Cf. fr. détectabilité].
detectabilul
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectabilului
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable. DOOM
*detectábil adj. m., pl. detectábili; f. detectábilă, pl. detectábile
detectai
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectam
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectare
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectare
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detectarea
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detectară
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectarăm
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectarăți
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectase
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectasem
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectaseră
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectaserăm
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectaserăți
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectaseși
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectaseți
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectat
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectat
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter.
detectau
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectași
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectați
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectează
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectez
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detecteze
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectezi
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectiv
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivi
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivii
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivilor
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivism
DETECTIVÍSM s. n. Aptitudine sau atitudine, manieră de detectiv. – Detectiv + suf. -ism.
detectivismul
DETECTIVÍSM s. n. Aptitudine sau atitudine, manieră de detectiv. – Detectiv + suf. -ism.
detectivismului
DETECTIVÍSM s. n. Aptitudine sau atitudine, manieră de detectiv. – Detectiv + suf. -ism.
detectivist
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivista
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectiviste
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivistei
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivistele
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivistelor
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivistic
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivistica
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivistice
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticei
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticele
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticelor
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivistici
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticii
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticilor
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticul
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivisticului
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
detectivistul
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivistului
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectiviști
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectiviștii
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectiviștilor
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, referitor la detectivi; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
detectivul
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivului
DETECTÍV, detectivi, s. m. Agent aflat în serviciul poliției sau al unei persoane particulare, care culege date ori investighează în cazul unei persoane. – Din fr. détective. DOOM
detectív s. m., pl. detectívi
detectivă
DETECTÍVĂ s. f. v. detectiv.
detectoare
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detectoarele
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detectoarelor
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detector
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detectorul
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detectorului
DETECTÓR, detectoare, s. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva. ◊ (În sintagmele) Detector colorimetric = aparat pentru determinarea concentrației gazelor toxice în aer. Detector de metale = aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. Detector de proximitate = aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect de o zonă controlată. – Din fr. détecteur. DOOM
detectór s. n., pl. detectoáre
detectând
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectînd
DETECTÁ, detectez, vb. I. Tranz. A identifica, a descoperi, a determina existența unui element care este ascuns (vederii). – Din fr. détecter. DOOM
detectá (a ~) vb., ind. prez. 3 detecteáză
detectări
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detectării
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detectările
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detectărilor
DETECTÁRE, detectări, s. f. Faptul de a detecta. – V. detecta. DOOM
detectáre s. f., g.-d. art. detectắrii; pl. detectắri
detecția
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecție
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecției
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecții
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecțiile
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecțiilor
DETÉCȚIE, detecții, s. f. Operație de identificare a prezenței unui semnal util într-o recepție de unde electromagnetice. – Din fr. détection. DOOM
detécție (-ți-e) s. f., art. detécția (-ți-a), g.-d. art. detécției; pl. detécții, art. detécțiile (-ți-i-)
detecțiune
DETECȚIÚNE s.f. v. detecție.
detei
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detensiona
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionai
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionam
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionare
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionare
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detensionarea
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detensionară
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionarăm
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionarăți
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionase
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionasem
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionaseră
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionaserăm
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionaserăți
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionaseși
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionaseți
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionat
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionat
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionata
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionate
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionatei
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionatele
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionatelor
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionatul
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionatului
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionau
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionași
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionați
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionați
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionații
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionaților
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
detensionează
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionez
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensioneze
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionezi
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionând
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionînd
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + tensiona. DOOM
*detensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detensioneáză
detensionări
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detensionării
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detensionările
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detensionărilor
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona. DOOM
detensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. detensionắrii; pl. detensionắri
detenta
DETÉNTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente. DOOM
deténtă s. f., g.-d. art. deténtei; pl. deténte
detente
DETÉNTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente. DOOM
deténtă s. f., g.-d. art. deténtei; pl. deténte
detentei
DETÉNTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente. DOOM
deténtă s. f., g.-d. art. deténtei; pl. deténte
detentele
DETÉNTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente. DOOM
deténtă s. f., g.-d. art. deténtei; pl. deténte
detentelor
DETÉNTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente. DOOM
deténtă s. f., g.-d. art. deténtei; pl. deténte
detentor
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detentori
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detentorii
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detentorilor
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detentorul
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detentorului
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur. DOOM
detentór s. m., pl. detentóri
detenție
DETENȚIÚNE s. f. v. detenție. DOOM
!deténție (-ți-e) s. f., g.-d. art. deténției; pl. deténții
detențiune
DETENȚIÚNE s. f. v. detenție. DOOM
!deténție (-ți-e) s. f., g.-d. art. deténției; pl. deténții
detergent
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergent
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenta
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenta
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergente
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergente
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentei
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentei
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentele
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentele
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentelor
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentelor
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentul
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentul
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentului
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergentului
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenți
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenți
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenții
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenții
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenților
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
detergenților
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent. DOOM
detergént2 s. m., pl. detergénți
deteriora
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorai
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioram
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorare
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorare
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
deteriorarea
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
deteriorară
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorarăm
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorarăți
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorase
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorasem
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioraseră
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioraserăm
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioraserăți
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioraseși
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioraseți
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorat
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorat
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deteriorata
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deteriorate
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioratei
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioratele
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioratelor
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioratul
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioratului
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deteriorau
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorași
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorați
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorați
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deteriorații
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deterioraților
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj. Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
deteriorează
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorez
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deterioreze
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorezi
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorând
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorînd
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare. DOOM
deteriorá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 deterioreáză
deteriorări
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
deteriorării
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
deteriorările
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
deteriorărilor
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora. DOOM
deterioráre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. deteriorắrii; pl. deteriorắri
determin
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determina
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinabil
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabila
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabile
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilei
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilele
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilelor
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabili
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilii
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabililor
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilul
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinabilului
DETERMINÁBIL, -Ă, determinabili, -e, adj. Care poate fi determinat. – Din fr. déterminable. DOOM
determinábil adj. m., pl. determinábili; f. determinábilă, pl. determinábile
determinai
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinam
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinant
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinant
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanta
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanta
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinante
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinante
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantei
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantei
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantele
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantele
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantelor
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantelor
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantul
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantul
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantului
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinantului
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanți
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanți
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanții
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanții
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanților
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinanților
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant. DOOM
determinánt1 adj. m., pl. determinánți; f. determinántă, pl. determinánte
determinare
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinare
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
determinarea
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
determinară
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinarăm
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinarăți
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinase
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinasem
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinaseră
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinaserăm
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinaserăți
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinaseși
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinaseți
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinat
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinat
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinata
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinate
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinatei
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinatele
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinatelor
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinativ
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativa
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinative
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativei
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativele
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativelor
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativi
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativii
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativilor
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativul
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinativului
DETERMINATÍV, -Ă, determinativi, -e, adj. (Adesea substantivat, n.) Determinant. – Din fr. déterminatif. DOOM
determinatív adj. m., pl. determinatívi; f. determinatívă, pl. determinatíve
determinatoare
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinatoarele
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinatoarelor
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinator
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinatorul
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinatorului
DETERMINATÓR, determinatoare, s. n. Lucrare pe baza căreia se identifică diverse specii, genuri etc. de plante și de animale. – Determina + suf. -tor. DOOM
determinatór s. n., pl. determinatoáre
determinatul
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinatului
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinau
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinași
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinați
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinați
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinații
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determinaților
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.
determine
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determini
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinism
DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni necesare și repetitive. – Din fr. déterminisme. DOOM
determinísm s. n.
determinismul
DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni necesare și repetitive. – Din fr. déterminisme. DOOM
determinísm s. n.
determinismului
DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni necesare și repetitive. – Din fr. déterminisme. DOOM
determinísm s. n.
determinist
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determinist
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determinista
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determinista
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministe
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministe
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministei
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministei
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministele
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministele
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministelor
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministelor
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministul
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministul
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministului
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
deterministului
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniști
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniști
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniștii
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniștii
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniștilor
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determiniștilor
DETERMINÍST, -Ă, determiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține determinismului, privitor la determinism. 2. S. m. și f. Adept al determinismului. – Din fr. déterministe. DOOM
determiníst adj. m., s. m., pl. determiníști; adj. f., s. f. determinístă, pl. determiníste
determinând
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinînd
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. DOOM
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină
determinări
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
determinării
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
determinările
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
determinărilor
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina. DOOM
determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri
detersie
DETÉRSIE s.f. v. detersiune.
detersiune
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiunea
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiuni
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiunii
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiunile
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiunilor
DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenți; curățare, spălare. ♦ Dezlipire a peliculei de material străin de pe suprafața unui material. 2. Roadere, șlefuire a scoarței terestre de către ghețari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion]. DOOM
detersiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. detersiúnii
detersiv
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersiv
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersiva
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersive
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivei
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivele
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivelor
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivi
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivi
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivii
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivii
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivilor
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivilor
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivul
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivul
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivului
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
detersivului
DETERSÍV, -Ă adj., s.m. Detergent. [< fr. détersif].
deteră
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deterăm
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deterăți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detese
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detesem
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deteseră
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deteserăm
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deteserăți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deteseși
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
deteseți
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detest
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detesta
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestabil
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabila
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabile
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilei
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilele
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilelor
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabili
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilii
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabililor
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilul
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestabilului
DETESTÁBIL, -Ă, detestabili, -e, adj. Vrednic de ură, de dispreț. ♦ Care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul așteptat sau cerut. – Din fr. détestable, lat. detestabilis. DOOM
detestábil adj. m., pl. detestábili; f. detestábilă, pl. detestábile
detestai
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestam
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestare
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestare
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
detestarea
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
detestară
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestarăm
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestarăți
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestase
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestasem
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestaseră
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestaserăm
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestaserăți
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestaseși
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestaseți
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestat
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestat
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari.
detestau
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestași
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestați
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
deteste
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestând
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestînd
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detestări
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
detestării
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
detestările
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
detestărilor
DETESTÁRE, detestări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) detesta. – V. detesta.
deteși
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare. DOOM
da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
detești
DETESTÁ, detést, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari. DOOM
detestá (a ~) vb., ind. prez. 3 detéstă
detimbrare
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detimbrarea
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detimbrări
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detimbrării
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detimbrările
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detimbrărilor
DETIMBRÁRE s.f. Modificarea caracteristicii de frecvență a unui canal de transmisiune fonetică. [< de- + timbru]. DOOM
detimbráre s. f., g.-d. art. detimbrắrii
detolitare
DETOLITÁRE s.f. Operația de purificare a amestecurilor sulfonitrice uzate. [Et. incertă].
detona
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonabil
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabila
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabile
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilei
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilele
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilelor
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabili
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilii
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabililor
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilul
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonabilului
DETONÁBIL, -Ă, detonabili, -e, adj. Detonant. – Din it. detonabile. DOOM
detonábil adj. m., pl. detonábili; f. detonábilă, pl. detonábile
detonai
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonam
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonant
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonanta
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonante
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonantei
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonantele
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonantelor
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonantul
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonantului
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonanți
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonanții
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonanților
DETONÁNT, -Ă, detonanți, -te, adj. Care (poate) produce o detonație; detonabil. – Din fr. détoner. DOOM
detonánt adj. m., pl. detonánți; f. detonántă, pl. detonánte
detonare
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonară
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonarăm
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonarăți
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonase
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonasem
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonaseră
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonaserăm
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonaserăți
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonaseși
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonaseți
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonat
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonat
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner.
detonatoare
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonatoarele
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonatoarelor
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonator
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonatorul
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonatorului
DETONATÓR, detonatoare, s. n. Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonația unei substanțe explozive. – Din fr. détonateur. DOOM
detonatór (dispozitiv) s. n., pl. detonatoáre
detonau
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonași
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonați
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonația
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonație
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonației
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonații
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonațiile
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonațiilor
DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation. DOOM
detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)
detonațiune
DETONAȚIÚNE s.f. v. detonație.
detonează
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonez
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detoneze
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonezi
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonit
DETONÍT s.n. Substanță explozivă foarte brizantă. [Et. incertă].
detonând
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detonînd
DETONÁ, detonez, vb. I. Tranz. A declanșa o explozie. ♦ Intranz. A exploda. – Din fr. détoner. DOOM
detoná (a ~) (a declanșa o explozie) vb., ind. prez. 3 detoneáză
detorsiona
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionai
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionam
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionare
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionare
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionarea
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionară
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionarăm
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionarăți
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionase
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionasem
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionaseră
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionaserăm
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionaserăți
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionaseși
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionaseți
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionat
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionat
DETORSIONÁT, -Ă, detorsionați, -te, adj. Care nu mai este răsucit. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionau
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionași
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionați
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionează
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionez
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsioneze
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionezi
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionând
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionînd
DETORSIONÁ, detorsionez, vb. I. Tranz. A înlătura o torsiune (1). [Pr.: -si-o-] – Pref. de- + torsiona. DOOM
*detorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 detorsioneáză
detorsionări
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionării
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionările
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsionărilor
DETORSIONÁRE, detorsionări, s. f. Acțiunea de a detorsiona. [Pr.: -si-o-] – V. detorsiona.
detorsiune
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detorsiunea
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detorsiuni
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detorsiunii
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detorsiunile
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detorsiunilor
DETORSIÚNE, detorsiuni, s. f. Detorsionare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. détorsion.
detoxific
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxifica
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificai
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificam
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificare
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificare
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxificarea
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxificară
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificarăm
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificarăți
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificase
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificasem
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificaseră
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificaserăm
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificaserăți
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificaseși
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificaseți
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificat
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificat
DETOXIFICÁT, -Ă, detoxificați, -te, adj. Care a fost supus detoxificării. – V. detoxifica.
detoxificau
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificași
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificați
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificația
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxificație
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxificației
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxificații
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxificațiile
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxificațiilor
DETOXIFICÁȚIE s.f. Detoxificare. [Cf. fr. détoxification].
detoxifice
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxifici
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificând
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificînd
DETOXIFICÁ, detoxífic, vb. I. Tranz. A neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu etc. – Din fr. détoxifier. DOOM
*detoxificá (a ~) vb., ind. prez. 3 detoxífică
detoxificări
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxificării
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxificările
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxificărilor
DETOXIFICÁRE, detoxificări, s. f. Acțiunea de a detoxifica și rezultatul ei. – V. detoxifica.
detoxifiere
DETOXIFIÉRE s.f. Detoxificare. [Et. incertă].
detraca
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer. DOOM
!detracá (a se ~) (a decădea) (livr.) (de-tra-) vb. refl., ind. perf. c. 3 sg. s-a detracát (folosit numai la timpuri compuse)
detracare
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracarea
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracat
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracata
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracate
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracatei
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracatele
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracatelor
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracatul
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracatului
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracați
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracații
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracaților
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
detracta
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractai
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractam
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractare
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractare
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detractarea
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detractară
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractarăm
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractarăți
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractase
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractasem
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractaseră
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractaserăm
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractaserăți
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractaseși
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractaseți
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractat
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractat
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter.
detractau
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractași
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractați
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractează
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractez
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detracteze
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractezi
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractoare
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractoarea
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractoarei
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractoarele
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractoarelor
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractor
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractori
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractorii
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractorilor
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractorul
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractorului
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor. DOOM
detractór (livr.) (de-trac-) s. m., pl. detractóri
detractând
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractînd
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter. DOOM
detractá (a ~) (a ponegri) (livr.) (de-trac-) vb., ind. prez. 3 detracteáză
detractări
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detractării
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detractările
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detractărilor
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta. DOOM
detractáre (livr.) (de-trac-) s. f., g.-d. art. detractắrii; pl. detractắri
detracări
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracării
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracările
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracărilor
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca. DOOM
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracție
DETRÁCȚIE s.f. v. detracțiune.
detracțiune
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detracțiunea
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detracțiuni
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detracțiunii
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detracțiunile
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detracțiunilor
DETRACȚIÚNE s.f. 1. Ponegrire, defăimare. 2. Proces de dislocare a blocurilor de rocă sub acțiunea ghețarilor. [Var. detracție s.f. / < fr. détraction, cf. it. detrazione, germ. Detraktion].
detriment
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detriment
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum.
detriment
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum.
detrimente
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detrimentele
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detrimentelor
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detrimentul
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detrimentului
DETRIMÉNT s. n. (În loc. prep.) În detrimentul (cuiva sau a ceva) = în dauna, în paguba (cuiva sau a ceva). – Din fr. détriment, lat. detrimentum. DOOM
detrimént (mai ales în constr. în ŭl) (de-tri-) s. n.
detritic
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detritica
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detritice
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticei
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticele
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticelor
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detritici
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticii
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticilor
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticul
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detriticului
DETRÍTIC, -Ă, detritici, -ce, adj. (Geol.) Clastic. – Din fr. détritique. DOOM
detrític (de-tri-) adj. m., pl. detrítici; f. detrítică, pl. detrítice
detritus
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detritus
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus.
detrituse
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detritusele
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detrituselor
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detritusul
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detritusului
DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi. 2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației. 3. (Rar) Tartru dentar. – Din fr. détritus, lat. detritus. DOOM
detrítus (de-tri-) s. n.
detrona
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronai
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronam
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronare
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronare
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detronarea
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detronară
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronarăm
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronarăți
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronase
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronasem
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronaseră
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronaserăm
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronaserăți
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronaseși
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronaseți
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronat
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronat
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronata
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronate
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronatei
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronatele
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronatelor
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronatul
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronatului
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronau
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronași
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronați
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronați
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronații
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronaților
DETRONÁT, -Ă, detronați, -te, adj. Înlăturat de la domnie, alungat de pe tron. – V. detrona.
detronează
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronez
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detroneze
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronezi
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronând
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronînd
DETRONÁ, detronez, vb. I. Tranz. A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. ♦ (Ir.) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție. ♦ A deposeda pe cineva de titlul de campion. – Din fr. détrôner. DOOM
detroná (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detroneáză
detronări
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detronării
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detronările
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detronărilor
DETRONÁRE, detronări, s. f. Acțiunea de a detrona. – V. detrona. DOOM
detronáre (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronắrii; pl. detronắri
detubare
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detubarea
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detubări
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detubării
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detubările
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detubărilor
DETUBÁRE s.f. Totalitatea operațiilor efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare. [După fr. détubage]. DOOM
detubáre s. f., g.-d. art. detubắrii; pl. detubắri
detumescența
DETUMESCÉNȚĂ s.f. Micșorare treptată a unei tumori, a unei umflături. [< fr. détumescence]. DOOM
detumescénță s. f., g.-d. art. detumescénței; pl. detumescénțe
detumescențe
DETUMESCÉNȚĂ s.f. Micșorare treptată a unei tumori, a unei umflături. [< fr. détumescence]. DOOM
detumescénță s. f., g.-d. art. detumescénței; pl. detumescénțe
detumescenței
DETUMESCÉNȚĂ s.f. Micșorare treptată a unei tumori, a unei umflături. [< fr. détumescence]. DOOM
detumescénță s. f., g.-d. art. detumescénței; pl. detumescénțe
detumescențele
DETUMESCÉNȚĂ s.f. Micșorare treptată a unei tumori, a unei umflături. [< fr. détumescence]. DOOM
detumescénță s. f., g.-d. art. detumescénței; pl. detumescénțe
detumescențelor
DETUMESCÉNȚĂ s.f. Micșorare treptată a unei tumori, a unei umflături. [< fr. détumescence]. DOOM
detumescénță s. f., g.-d. art. detumescénței; pl. detumescénțe
detun
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detuna
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunai
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunam
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunare
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunare
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunarea
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunară
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunarăm
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunarăți
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunase
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunasem
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunaseră
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunaserăm
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunaserăți
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunaseși
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunaseți
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunat
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunat
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunata
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunate
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunatei
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunatele
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunatelor
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunatul
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunatului
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunau
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunași
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunați
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunați
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunații
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detunaților
DETUNÁT, -Ă, detunați, -te, adj. (Rar) Lovit de trăsnet; trăsnit. – V. detuna.
detune
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunet
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunete
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunetele
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunetelor
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunetul
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunetului
DETÚNET, detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. Cf. tunet. DOOM
detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detuni
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunând
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunînd
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare. DOOM
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detunări
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunării
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunările
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunărilor
DETUNÁRE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna. DOOM
detunáre s. f., g.-d. art. detunắrii; pl. detunắri
detunătoare
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătoarea
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătoarei
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătoarele
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătoarelor
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunător
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunători
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătorii
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătorilor
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătorul
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătorului
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor. DOOM
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătura
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură. DOOM
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
detunături
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură. DOOM
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
detunăturii
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură. DOOM
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
detunăturile
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură. DOOM
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
detunăturilor
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură. DOOM
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
deturna
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnai
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnam
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnare
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnare
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deturnarea
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deturnară
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnarăm
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnarăți
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnase
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnasem
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnaseră
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnaserăm
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnaserăți
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnaseși
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnaseți
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnat
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnat
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner.
deturnau
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnași
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnați
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnează
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnez
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturneze
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnezi
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnând
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnînd
DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuința fonduri bănești (sau alte bunuri) pentru altă destinație decât cea legal prevăzută. ♦ (Impr.) A delapida. ◊ A sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcția de zbor a unui avion. – Din fr. détourner. DOOM
deturná (a ~) vb., ind. prez. 3 deturneáză
deturnări
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deturnării
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deturnările
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deturnărilor
DETURNÁRE, deturnări, s. f. Faptul de a deturna. – V. deturna. DOOM
deturnáre s. f., g.-d. art. deturnắrii; pl. deturnắri
deucalion
Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a căsătorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus și a Pandorei. În epoca de bronz, cînd Zeus a pus la cale să nimicească seminția umană dezlănțuind potopul, el a hotărît să-i cruțe numai pe Deucalion și pe Pyrrha, singurii oameni drepți și cucernici de pe pămînt. Sfătuiți de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit nouă zile și nouă nopți pe apă. În cea de-a noua zi, după ce potopul se sfîrșise, ei au coborît de pe corabie în munții Thessaliei. Dorind să reînvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus să-l ajute. Zeus i-a poruncit să arunce peste umăr în urma lui oasele mamei lui. Prin mamă, Zeus a înțeles glia străbună. Pricepînd tîlcul vorbelor lui și socotind că oasele pămîntului sînt pietrele, Deucalion și Pyrrha au făcut întocmai: au aruncat înapoia lor, peste umăr, pietrele întîlnite în cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au răsărit de îndată bărbați, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphaë. Era prieten cu Theseus și a participat la vînătoarea mistrețului din Calydon.
deuce
DEUCE s.n. (Sport) Situație la tenis în care un jucător trebuie să câștige două puncte consecutive spre a câștiga jocul, respectiv setul. [Pron. dius. / < engl. deuce].
deum
TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. DOOM
*Te Déum (imn religios) (lat.) (De-um) s. propriu n.
deunăzi
DEÚNĂZI adv. (Pop.) Zilele trecute, nu de mult, acum câteva zile. [Acc. și: deunăzí – Var.: dăúnăzi adv.] – De4 + ună (= una) + zi. DOOM
deúnăzi (pop.) (de-u-năzi) adv.
deunăzi
DEÚNĂZI adv. (Pop.) Zilele trecute, nu demult, acum câteva zile. [Acc. și: deunăzí – Var.: dăúnăzi adv.] – De + ună (= una) + zi.
deus
DÉUS EX MÁCHINA loc. s. n. Întâmplare sau persoană apărută la momentul potrivit. – Loc. lat. DOOM
déus ex máchina (lat.) [chi pron. ki] loc. s. n.
deuteranopie
DEUTERANOPÍE s. f. Daltonism.
deuterare
DEUTERÁRE s.f. (Chim.) Operația de înlocuire cu deuteriu, în prezența catalizatorilor, a hidrogenului din substanțe organice. [După fr. deutération].
deuteriu
DEUTÉRIU s. n. Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. [Pr.: deu-] – Din fr. deutérium, germ. Deuterium, engl. deuterium. DOOM
deutériu [riu pron. rĭu] (deu-) s. n., art. deutériul
deuteriul
DEUTÉRIU s. n. Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. [Pr.: deu-] – Din fr. deutérium, germ. Deuterium, engl. deuterium. DOOM
deutériu [riu pron. rĭu] (deu-) s. n., art. deutériul
deuteriului
DEUTÉRIU s. n. Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. [Pr.: deu-] – Din fr. deutérium, germ. Deuterium, engl. deuterium. DOOM
deutériu [riu pron. rĭu] (deu-) s. n., art. deutériul
deuterium
DEUTÉRIUM s.n. v. deuteriu.
deutero
DEUTERO- Element de compunere savantă cu semnificația „al doilea”. [Pron. de-u-. / < fr. deutéro-, cf. gr. deuteros].
deuteromorfoza
DEUTEROMORFÓZĂ s.f. Schimbarea formei cristalelor mineralelor, datorită unor procese mecanice și chimice. [< fr. deutéromorphose, cf. gr. deuteros – al doilea, morphe – formă]. DOOM
deuteromorfóză (deu-) s. f., g.-d. art. deuteromorfózei
deuteromorfoze
DEUTEROMORFÓZĂ s.f. Schimbarea formei cristalelor mineralelor, datorită unor procese mecanice și chimice. [< fr. deutéromorphose, cf. gr. deuteros – al doilea, morphe – formă]. DOOM
deuteromorfóză (deu-) s. f., g.-d. art. deuteromorfózei
deuteromorfozei
DEUTEROMORFÓZĂ s.f. Schimbarea formei cristalelor mineralelor, datorită unor procese mecanice și chimice. [< fr. deutéromorphose, cf. gr. deuteros – al doilea, morphe – formă]. DOOM
deuteromorfóză (deu-) s. f., g.-d. art. deuteromorfózei
deuteron
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteroni
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteronii
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteronilor
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteronul
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteronului
DEUTERÓN, deuteroni, s. m. Nucleu al atomului de deuteriu, format dintr-un proton și un neutron. [Pr.: deu-] – Din fr. deutéron. DOOM
deuterón (deu-) s. m., pl. deuteróni
deuteropatie
DEUTEROPATÍE s.f. (Med.) Boală secundară a unei alte afecțiuni. [Pron. de-u-, gen. -iei. / < fr. deutéropathie, cf. gr. deuteros – al doilea, pathos – boală].
deuteroscopie
DEUTEROSCOPÍE s.f. Halucinație care prezintă bolnavului imaginea sa dedublată. [Pron. de-u-, gen. -iei. / < fr. deutéroscopie].
deuton
DEUTÓN s.m. Deuteron. [< fr. deuton].
deutoplasmă
DEUTOPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Substanță nutritivă de rezervă depozitată în citoplasma unor celule. [Pron. de-u-. / < germ. Deutoplasma].
devale
DEVÁLE adv. (Pop.) În jos, mai la vale; mai încolo. – De4 + vale. DOOM
de vále (referitor la vale) prep. + s. f. (e vorba ~, nu de deal)
devaliza
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizai
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizam
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizare
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizare
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devalizarea
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devalizară
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizarăm
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizarăți
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizase
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizasem
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizaseră
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizaserăm
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizaserăți
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizaseși
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizaseți
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizat
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizau
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizași
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizați
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizează
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizez
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizeze
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizezi
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizând
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizînd
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser. DOOM
devalizá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 devalizeáză
devalizări
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devalizării
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devalizările
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devalizărilor
DEVALIZÁRE, devalizări, s. f. Faptul de a devaliza. – V. devaliza. DOOM
devalizáre s. f., g.-d. art. devalizắrii; pl. devalizắri
devaloriza
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizai
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizam
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizare
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizare
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devalorizarea
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devalorizară
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizarăm
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizarăți
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizase
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizasem
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizaseră
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizaserăm
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizaserăți
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizaseși
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizaseți
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizat
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizat
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizata
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizate
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizatei
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizatele
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizatelor
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizatul
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizatului
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizau
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizași
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizați
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizați
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizații
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizaților
DEVALORIZÁT, -Ă, devalorizați, -te, adj. (Despre monede și alte valori; adesea fig.) Care și-a micșorat valoarea; depreciat. – V. devaloriza.
devalorizează
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizez
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizeze
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizezi
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizând
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizînd
DEVALORIZÁ, devalorizez, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul); a deprecia. ◊ Refl. Banii se devalorizează. – Din fr. dévaloriser. DOOM
devalorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devalorizeáză
devalorizări
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devalorizării
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devalorizările
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devalorizărilor
DEVALORIZÁRE, devalorizări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) devaloriza și rezultatul ei; scădere a valorii; (în special) reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine. – V. devaloriza. DOOM
devalorizáre s. f., g.-d. art. devalorizắrii; pl. devalorizắri
devans
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansa
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansai
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansam
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansare
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansare
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devansarea
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devansară
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansarăm
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansarăți
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansase
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansasem
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansaseră
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansaserăm
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansaserăți
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansaseși
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansaseți
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansat
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansat
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansata
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansate
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansatei
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansatele
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansatelor
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansatul
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansatului
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansau
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansași
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansați
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansați
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansații
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansaților
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.
devansează
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansez
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devanseze
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansezi
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansul
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansului
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansuri
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansurile
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansurilor
DEVÁNS, devansuri, s. n. Devansare. – Din devansa (derivat regresiv). DOOM
*deváns s. n., pl. devánsuri
devansând
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansînd
DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer. DOOM
devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză
devansări
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devansării
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devansările
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devansărilor
DEVANSÁRE, devansări, s. f. Faptul de a devansa. – V. devansa. DOOM
devansáre s. f., g.-d. art. devansắrii; pl. devansắri
devasta
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastai
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastam
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastare
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastare
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
devastarea
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
devastară
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastarăm
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastarăți
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastase
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastasem
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastaseră
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastaserăm
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastaserăți
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastaseși
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastaseți
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastat
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastat
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastata
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastate
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastatei
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastatele
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastatelor
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastatoare
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatoarea
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatoarei
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatoarele
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatoarelor
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastator
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatori
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatorii
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatorilor
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatorul
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatorului
DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator. DOOM
devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre
devastatul
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastatului
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastau
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastași
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastați
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastați
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastații
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastaților
DEVASTÁT, -Ă, devastați, -te, adj. Distrus, ruinat, pustiit. ♦ Jefuit, prădat. – V. devasta.
devastează
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastez
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devasteze
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastezi
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastând
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastînd
DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare. DOOM
devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză
devastări
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
devastării
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
devastările
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
devastărilor
DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta. DOOM
devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri
developa
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developai
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developam
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developant
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developanta
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developante
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developantei
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developantele
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developantelor
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developantul
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developantului
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developanți
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developanții
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developanților
DEVELOPÁNT, -Ă developánți, -te, s. n. adj. (Fot.) (Substanță) cu ajutorul căreia se developează. – Din fr. développante. DOOM
*developánt2 s. m., pl. developánți
developare
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developare
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
developarea
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
developară
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developarăm
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developarăți
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developase
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developasem
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developaseră
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developaserăm
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developaserăți
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developaseși
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developaseți
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developat
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developat
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developata
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developate
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developatei
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developatele
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developatelor
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developatoare
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developatoarele
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developatoarelor
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developator
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developatorul
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developatorului
DEVELOPATÓR, developatoare, s. n. Substanță chimică cu ajutorul căreia se developează. ♦ Substanță chimică folosită pentru sintetizarea coloranților fixați pe fibrele textile. – Din fr. développateur. DOOM
developatór s. n., pl. developatoáre
developatul
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developatului
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developau
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developași
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developați
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developați
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developații
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developaților
DEVELOPÁT, -Ă, developați, -te, adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Tratat cu un reactiv chimic, după expunere, pentru a face să apară imaginea. – V. developa.
developează
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developez
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developeza
DEVELOPÉZĂ s.f. Utilaj folosit la developarea, fixarea și spălarea filmului aerofotogrammetric. [< developa]. DOOM
developéză s. f., g.-d. art. developézei; pl. developéze
developeze
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developeze
DEVELOPÉZĂ s.f. Utilaj folosit la developarea, fixarea și spălarea filmului aerofotogrammetric. [< developa]. DOOM
developéză s. f., g.-d. art. developézei; pl. developéze
developezei
DEVELOPÉZĂ s.f. Utilaj folosit la developarea, fixarea și spălarea filmului aerofotogrammetric. [< developa]. DOOM
developéză s. f., g.-d. art. developézei; pl. developéze
developezele
DEVELOPÉZĂ s.f. Utilaj folosit la developarea, fixarea și spălarea filmului aerofotogrammetric. [< developa]. DOOM
developéză s. f., g.-d. art. developézei; pl. developéze
developezelor
DEVELOPÉZĂ s.f. Utilaj folosit la developarea, fixarea și spălarea filmului aerofotogrammetric. [< developa]. DOOM
developéză s. f., g.-d. art. developézei; pl. developéze
developezi
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developând
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developînd
DEVELOPÁ, developez, vb. I. Tranz. A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. ♦ A face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică. – Din fr. développer. DOOM
developá (a ~) vb., ind. prez. 3 developeáză
developări
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
developării
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
developările
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
developărilor
DEVELOPÁRE, developări, s. f. Acțiunea de a developa. – V. developa. DOOM
developáre s. f., g.-d. art. developắrii; pl. developắri
devenea
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveneai
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveneam
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveneau
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveneați
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveni
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenii
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenim
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenind
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenire
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenire
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
devenirea
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
deveniri
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
devenirii
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
devenirile
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
devenirilor
DEVENÍRE, deveniri, s. f. Acțiunea de a deveni. ◊ Loc. adv. În devenire = în curs de transformare, de evoluție. – V. deveni. DOOM
deveníre s. f., g.-d. art. devenírii; pl. deveníri
deveniră
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenirăm
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenirăți
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenise
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenisem
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniseră
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniserăm
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniserăți
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniseși
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniseți
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenit
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniși
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deveniți
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devenă
devénă (-ne), s. f. – Ghinion, nenoroc. Fr. déveine. Este galicism, folosit aproape exclusiv de jucători.
dever
DÉVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir. DOOM
déver s. n.
deverbal
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
deverbale
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
deverbalele
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
deverbalelor
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
deverbalul
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
deverbalului
DEVERBÁL, deverbale, adj., s. n. (Lingv.) (Cuvânt) derivat de la verb. – Din fr. déverbal.
devergonda
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondai
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaj
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondaje
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondajele
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondajelor
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondajul
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondajului
DEVERGONDÁJ s.n. (Franțuzism) Desfrânare, destrăbălare, dezmăț. [< fr. dévergondage].
devergondam
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondare
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondare
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondară
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondarăm
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondarăți
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondase
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondasem
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaseră
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaserăm
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaserăți
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaseși
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondaseți
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondat
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondau
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondași
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondați
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondează
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondez
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondeze
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondezi
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondând
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
devergondînd
DEVERGONDÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se destrăbăla, a se dezmăța, a se desfrâna, a se strica. [< fr. dévergonder].
deversa
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversai
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversam
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversare
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversare
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deversarea
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deversară
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversarăm
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversarăți
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversase
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversasem
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversaseră
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversaserăm
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversaserăți
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversaseși
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversaseți
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversat
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversat
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser.
deversau
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversași
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversați
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversează
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversez
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deverseze
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversezi
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversoare
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversoarele
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversoarelor
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversor
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversorul
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversorului
DEVERSÓR, deversoare, s. n. Parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. – Din fr. déversoire. DOOM
deversór s. n., pl. deversoáre
deversând
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversînd
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser. DOOM
deversá (a ~) vb., ind. prez. 3 deverseáză
deversări
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deversării
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deversările
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deversărilor
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa. DOOM
deversáre s. f., g.-d. art. deversắrii; pl. deversắri
deverul
DÉVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir. DOOM
déver s. n.
deverului
DÉVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir. DOOM
déver s. n.
devia
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviai
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviam
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviant
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
devianta
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviante
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviantei
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviantele
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviantelor
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviantul
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviantului
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
devianța
DEVIÁNȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].
devianțe
DEVIÁNȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].
devianței
DEVIÁNȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].
devianțele
DEVIÁNȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].
devianțelor
DEVIÁNȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].
devianți
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
devianții
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
devianților
DEVIÁNT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are o conduită de devianță. [Pron. -vi-ant. / < fr. déviant].
deviară
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviarăm
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviarăți
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviase
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviasem
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviaseră
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviaserăm
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviaserăți
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviaseși
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviaseți
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviat
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviatoare
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatoarea
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatoarei
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatoarele
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatoarelor
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviator
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatori
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatorii
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatorilor
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatorul
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviatorului
DEVIATÓR, -OÁRE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid politic, care se abate de la linia politică a partidului; deviaționist. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviateur. DOOM
deviatór (-vi-a-) s. m., pl. deviatóri
deviau
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviază
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviași
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviați
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviația
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviație
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviației
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviații
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviațiile
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviațiilor
DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation. DOOM
deviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. deviáția (-ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (-ți-i-)
deviaționism
DEVIAȚIONÍSM s. n. Atitudine de deviaționist. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationnisme. DOOM
*deviaționísm (-vi-a-ți-o-) s. n.
deviaționismul
DEVIAȚIONÍSM s. n. Atitudine de deviaționist. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationnisme. DOOM
*deviaționísm (-vi-a-ți-o-) s. n.
deviaționismului
DEVIAȚIONÍSM s. n. Atitudine de deviaționist. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationnisme. DOOM
*deviaționísm (-vi-a-ți-o-) s. n.
deviaționist
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționista
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționiste
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționistei
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționistele
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționistelor
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționistul
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționistului
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționiști
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționiștii
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviaționiștilor
DEVIAȚIONÍST, -Ă, deviaționiști, -ste, s. m. și f. Deviator. [Pr.: -vi-a-ți-o-] – Din fr. déviationniste. DOOM
deviaționístă (-vi-a-ți-o-) s. f., g.-d. art. deviaționístei; pl. deviaționíste
deviațiune
DEVIAȚIÚNE s.f. v. deviație.
devie
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devie
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviem
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviere
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviere
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
devierea
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
devieri
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
devierii
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
devierile
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
devierilor
DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia. DOOM
deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
deviez
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
devieze
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
deviezi
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
devii
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deviind
DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare. DOOM
deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)
devin
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devina
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinai
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinam
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinare
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinare
DEVINÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prezice, a ghici. [< fr. deviner].
devinară
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinarăm
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinarăți
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinase
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinasem
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinaseră
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinaserăm
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinaserăți
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinaseși
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinaseți
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinat
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinat
DEVINÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A prezice, a ghici. [< fr. deviner].
devinau
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinași
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinați
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinație
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis. DOOM
divináție (livr.) (-ți-e) s. f., art. divináția (-ți-a), g.-d. art. divináției; pl. divináții, art. divináțiile (-ți-i-)
devine
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devinează
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinez
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devineze
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinezi
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devino
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
devinând
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devinînd
DEVINÁ, devinez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A ghici. D-acolo [provine] adînca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, M. 84.
devină
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deviometre
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
deviometrele
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
deviometrelor
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
deviometru
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
deviometrul
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
deviometrului
DEVIOMÉTRU s.n. (Electr.) Aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență. [Pron. -vi-o-. / < fr. déviomètre].
devirusa
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusai
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusam
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusare
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusare
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devirusarea
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devirusară
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusarăm
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusarăți
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusase
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusasem
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusaseră
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusaserăm
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusaserăți
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusaseși
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusaseți
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusat
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusau
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusași
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusați
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusează
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusez
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
deviruseze
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusezi
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusând
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusînd
DEVIRUSÁ, devirusez, vb. I. Tranz. A elimina din programele de operare informații, introduse intenționat sau nu, care le afectează funcționarea. – Pref. de- + virusa. DOOM
*devirusá (a ~) vb., ind. prez. 3 deviruseáză
devirusări
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devirusării
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devirusările
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devirusărilor
DEVIRUSÁRE, devirusări, s. f. Acțiunea de a devirusa și rezultatul ei. – V. devirusa. DOOM
*devirusáre s. f., g.-d. art. devirusắrii; pl. devirusắri
devitaliza
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizai
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizam
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizare
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizare
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitalizarea
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitalizară
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizarăm
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizarăți
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizase
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizasem
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizaseră
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizaserăm
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizaserăți
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizaseși
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizaseți
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizat
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizat
DEVITALIZÁT, -Ă, devitalizați, -te, adj. (Despre țesuturi, organe) Care nu mai are funcții vitale. – V. devitaliza.
devitalizau
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizași
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizați
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizează
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizez
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizeze
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizezi
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizând
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizînd
DEVITALIZÁ, devitalizez, vb. I. Tranz. (Med.) A face să înceteze funcțiile vitale ale unui țesut, organ etc. A devitaliza un dinte. – Din fr. dévitaliser.
devitalizări
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitalizării
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitalizările
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitalizărilor
DEVITALIZÁRE, devitalizări, s. f. Faptul de a devitaliza. – V. devitaliza.
devitaminiza
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizai
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizam
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizare
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizară
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizarăm
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizarăți
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizase
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizasem
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizaseră
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizaserăm
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizaserăți
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizaseși
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizaseți
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizat
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizau
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizași
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizați
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizează
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizez
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizeze
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizezi
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizând
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitaminizînd
DEVITAMINIZÁ, devitaminizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde vitaminele. – Din fr. dévitaminiser. DOOM
*devitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 devitaminizeáză
devitrific
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrifica
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificai
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificam
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificare
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificare
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrificarea
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrificară
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificarăm
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificarăți
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificase
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificasem
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificaseră
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificaserăm
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificaserăți
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificaseși
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificaseți
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificat
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificat
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificau
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificași
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificați
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrifice
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrifici
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificând
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificînd
DEVITRIFICÁ vb. I. tr. A suferi devitrificarea. [< fr. dévitrifier].
devitrificări
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrificării
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrificările
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrificărilor
DEVITRIFICÁRE s. f. Pierdere a transparenței unui obiect de sticlă din cauza acțiunii prelungite a căldurii în timpul procesului de fabricație. – După fr. dévitrification. DOOM
devitrificáre (-vi-tri-) s. f., g.-d. art. devitrificắrii
devitrifiere
DEVITRIFIÉRE s.f. Devitrificare. [După fr. dévitrification].
devitrifierea
DEVITRIFIÉRE s.f. Devitrificare. [După fr. dévitrification].
devitrifieri
DEVITRIFIÉRE s.f. Devitrificare. [După fr. dévitrification].
devitrifierii
DEVITRIFIÉRE s.f. Devitrificare. [După fr. dévitrification].
deviu
DEVENÍ, devín, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface în...; a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A începe sau a ajunge să fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; în expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat. – Din fr. devenir. DOOM
devení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. devín, 2 sg. devíi, 1 pl. devením, imperf. 3 sg. deveneá; conj. prez. 3 să devínă; ger. devenínd
deviz
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
deviza
DEVÍZĂ, devize, s. f. Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. – Din fr. devise. DOOM
devíză (slogan) s. f., g.-d. art. devízei; pl. devíze
devizaja
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajai
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajam
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajare
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajare
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajară
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajarăm
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajarăți
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajase
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajasem
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajaseră
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajaserăm
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajaserăți
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajaseși
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajaseți
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajat
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajat
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajau
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajași
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajați
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajează
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajez
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajeze
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajezi
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajând
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devizajînd
DEVIZAJÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A fixa, a privi insistent pe cineva. [Ger. -jând. / < fr. dévisager].
devize
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
devize
DEVÍZĂ, devize, s. f. Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. – Din fr. devise. DOOM
devíză (slogan) s. f., g.-d. art. devízei; pl. devíze
devize
DEVÍZE s. n. pl. Documente de credit și de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină și pe baza cărora beneficiarul obține o anumită cantitate de valută dintr-o altă țară; mijloc de plată în valută străină. – Din fr. devises. DOOM
devíze (mijloace de plată) s. n. pl.
devizei
DEVÍZĂ, devize, s. f. Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. – Din fr. devise. DOOM
devíză (slogan) s. f., g.-d. art. devízei; pl. devíze
devizele
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
devizele
DEVÍZĂ, devize, s. f. Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. – Din fr. devise. DOOM
devíză (slogan) s. f., g.-d. art. devízei; pl. devíze
devizele
DEVÍZE s. n. pl. Documente de credit și de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină și pe baza cărora beneficiarul obține o anumită cantitate de valută dintr-o altă țară; mijloc de plată în valută străină. – Din fr. devises. DOOM
devíze (mijloace de plată) s. n. pl.
devizelor
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
devizelor
DEVÍZĂ, devize, s. f. Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva. – Din fr. devise. DOOM
devíză (slogan) s. f., g.-d. art. devízei; pl. devíze
devizelor
DEVÍZE s. n. pl. Documente de credit și de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină și pe baza cărora beneficiarul obține o anumită cantitate de valută dintr-o altă țară; mijloc de plată în valută străină. – Din fr. devises. DOOM
devíze (mijloace de plată) s. n. pl.
devizul
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
devizului
DEVÍZ, devize, s. n. Evaluare anticipată și amănunțită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate. – Din fr. devis. DOOM
devíz (evaluare a cheltuielilor) s. n., pl. devíze
devla
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Cf. bg., sb. debel. DOOM
dévlă (fam.) (de-vlă) s. f., g.-d. art. dévlei; pl. dévle
devle
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Cf. bg., sb. debel. DOOM
dévlă (fam.) (de-vlă) s. f., g.-d. art. dévlei; pl. dévle
devlei
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Cf. bg., sb. debel. DOOM
dévlă (fam.) (de-vlă) s. f., g.-d. art. dévlei; pl. dévle
devlele
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Cf. bg., sb. debel. DOOM
dévlă (fam.) (de-vlă) s. f., g.-d. art. dévlei; pl. dévle
devlelor
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Cf. bg., sb. debel. DOOM
dévlă (fam.) (de-vlă) s. f., g.-d. art. dévlei; pl. dévle
devlet
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devletul
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devletului
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devleturi
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devleturile
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devleturilor
devlét (devléturi), s. n. – Regim, administrație. – Var. dovlet. Tc. devlet (Tiktin; Candrea); cf. ngr. ντουβυέτι, sb. devlet. Înv. – Der. devlitiu, s. m. (administrator, guvernator). DOOM
devlét (de-vlet) s. n., pl. devléturi
devoloaică
DIAVOLOÁICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico ? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloáică s. f.
devoltoare
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoltoarele
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoltoarelor
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoltor
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoltorul
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoltorului
DEVOLTÓR, devoltoare, s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
devoluție
DEVOLÚȚIE s.f. v. devoluțiune.
devoluțiune
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devoluțiunea
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devoluțiuni
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devoluțiunii
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devoluțiunile
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devoluțiunilor
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution. DOOM
devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni
devon
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devoni
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devonian
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devoniana
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonianul
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonianului
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devoniene
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonienei
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonienele
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonienelor
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonieni
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonienii
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonienilor
DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantivat, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien. DOOM
devonián2 (-ni-an) s. n.
devonii
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devonilor
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devonul
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devonului
DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon. DOOM
devón s. m., pl. devóni
devora
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorai
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoram
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorant
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devoranta
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorante
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorantei
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorantele
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorantelor
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorantul
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorantului
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devoranți
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devoranții
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devoranților
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant. DOOM
devoránt (livr.) adj. m., pl. devoránți; f. devorántă, pl. devoránte
devorare
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorare
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devorarea
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devorară
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorarăm
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorarăți
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorase
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorasem
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoraseră
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoraserăm
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoraserăți
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoraseși
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoraseți
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorat
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorat
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devorata
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devorate
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoratei
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoratele
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoratelor
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoratoare
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoare
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarea
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarea
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarei
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarei
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarele
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarele
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarelor
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratoarelor
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devorator
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devorator
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratori
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratori
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorii
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorii
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorilor
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorilor
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorul
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorul
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorului
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratorului
DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. dévorateur. Cf. devora. DOOM
devoratór adj. m., pl. devoratóri; f. sg. și pl. devoratoáre
devoratul
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoratului
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devorau
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorași
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorați
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorați
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devorații
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devoraților
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
devorează
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorez
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devoreze
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorezi
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorând
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorînd
DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare. DOOM
devorá (a ~) vb., ind. prez. 3 devoreáză
devorări
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devorării
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devorările
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devorărilor
DEVORÁRE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].
devot
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devot
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devota
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devota
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devota
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotai
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotam
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotament
DEVOTAMÉNT s. n. Atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve; abnegație. – Din fr. dévouement (după devota). DOOM
devotamént s. n.
devotare
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotare
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devotarea
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devotară
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotarăm
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotarăți
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotase
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotasem
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotaseră
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotaserăm
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotaserăți
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotaseși
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotaseți
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotat
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotat
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotata
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotate
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotatei
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotatele
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotatelor
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotatul
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotatului
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotau
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotași
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotați
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotați
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotații
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devotaților
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.
devote
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devote
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotează
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotei
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotei
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotele
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotele
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotelor
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotelor
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotez
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devoteze
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotezi
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotul
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotul
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotului
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotului
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devotând
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotînd
DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer. DOOM
!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză
devotări
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devotării
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devotările
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devotărilor
DEVOTÁRE s. f. (Învechit) Devotament. Sub masca devotării Ascunde în privire săgețile trădării. MACEDONSKI, O. II 21.
devoți
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoți
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoții
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoții
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoților
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoților
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. DOOM
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte
devoțiune
DEVOȚIÚNE s. f. (Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dévotion. DOOM
devoțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoțiúnii
devreme
DEVRÉME adv. De timpuriu, din timp. – De4 + vreme. DOOM
*de vréme (referitor la vreme) prep. + s. f. (în funcție ~)
devălmaș
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmaș
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașa
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașe
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașei
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașele
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașelor
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmași
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmași
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașii
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașii
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașilor
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașilor
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașul
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașul
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașului
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmașului
DEVĂLMÁȘ, devălmași, s. m. Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren; p. ext. părtaș la o afacere. ◊ (Adjectival) Țăran devălmaș. – De-a valma + suf. -aș. DOOM
devălmáș s. m., pl. devălmáși
devălmășia
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
devălmășie
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
devălmășiei
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
devălmășii
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
devălmășiile
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
devălmășiilor
DEVĂLMĂȘÍE, devălmășii, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor din hotarul satului, specifică obștii sătești. ♦ Activitate desfășurată în comun. ◊ Loc. adv. În devălmășie = în comun, de-a valma. – Devălmaș + suf. -ie. DOOM
devălmășíe s. f., art. devălmășía, g.-d. art. devălmășíei; pl. devălmășíi, art. devălmășíile
dexter
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dextera
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dextere
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterei
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterele
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterelor
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexteri
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterii
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterilor
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexteritate
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexteritatea
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexterități
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexterității
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexteritățile
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexterităților
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis. DOOM
dexteritáte s. f., g.-d. art. dexteritắții; (obiecte de învățământ) (înv.) pl. dexteritắți
dexterul
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dexterului
DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.
dextra
DÉXTRA s.f. (Herald.) Partea dreaptă a unui blazon, a unui scut. [< fr. dextre, cf. lat. dextra – dreaptă].
dextrina
DEXTRÍNĂ, dextrine, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. DOOM
dextrínă s. f., g.-d. art. dextrínei; pl. dextríne
dextrine
DEXTRÍNĂ, dextrine, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. DOOM
dextrínă s. f., g.-d. art. dextrínei; pl. dextríne
dextrinei
DEXTRÍNĂ, dextrine, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. DOOM
dextrínă s. f., g.-d. art. dextrínei; pl. dextríne
dextrinele
DEXTRÍNĂ, dextrine, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. DOOM
dextrínă s. f., g.-d. art. dextrínei; pl. dextríne
dextrinelor
DEXTRÍNĂ, dextrine, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. DOOM
dextrínă s. f., g.-d. art. dextrínei; pl. dextríne
dextrinizare
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextrinizarea
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextrinizări
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextrinizării
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextrinizările
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextrinizărilor
DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization. DOOM
dextrinizáre s. f., g.-d. art. dextrinizắrii; pl. dextrinizắri
dextro
DEXTRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(la) dreapta”. [< fr. dextro-, cf. lat. dextra].
dextrocardie
DEXTROCARDÍE s. f. Anomalie care constă în situarea inimii în (sau spre) partea dreaptă a toracelui. – Din fr. dextrocardie. DOOM
dextrocardíe s. f., art. dextrocardía, g.-d. dextrocardíi, art. dextrocardíei
dextrogastrie
DEXTROGASTRÍE s.f. Situare a stomacului în partea dreaptă a abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. dextrogastrie, cf. lat. dextra – dreapta, gr. gaster – stomac].
dextrogir
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogira
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogire
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirei
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirele
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirelor
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogiri
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirii
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirilor
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirul
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextrogirului
DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre. DOOM
dextrogír adj. m., pl. dextrogíri; f. dextrogíră, pl. dextrogíre
dextroza
DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose. DOOM
dextróză s. f., g.-d. art. dextrózei; pl. dextróze
dextroze
DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose. DOOM
dextróză s. f., g.-d. art. dextrózei; pl. dextróze
dextrozei
DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose. DOOM
dextróză s. f., g.-d. art. dextrózei; pl. dextróze
dextrozele
DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose. DOOM
dextróză s. f., g.-d. art. dextrózei; pl. dextróze
dextrozelor
DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose. DOOM
dextróză s. f., g.-d. art. dextrózei; pl. dextróze
dextru
-DEXTRU Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(la) dreapta”, „drept”. [< fr. -dextre, cf. lat. dexter].
dez
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
dezabie
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabieul
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabieului
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabieuri
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabieurile
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabieurilor
DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. Îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.
dezabona
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonai
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonam
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonare
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonare
DEZABONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezabona. [< dezabona].
dezabonară
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonarăm
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonarăți
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonase
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonasem
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonaseră
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonaserăm
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonaserăți
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonaseși
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonaseți
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonat
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonat
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner.
dezabonau
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonași
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonați
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonează
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonez
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezaboneze
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonezi
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonând
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezabonînd
DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner. DOOM
!dezaboná (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaboneáză
dezaburi
DEZABURÍ, dezaburesc, vb. IV. Tranz. A înlătura aburul de pe geamuri. – Pref. des- + aburi. DOOM
*dezaburí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaburésc, imperf. 3 sg. dezabureá; conj. prez. 3 să dezabureáscă
dezaburit
DEZABURÍ, dezaburesc, vb. IV. Tranz. A înlătura aburul de pe geamuri. – Dez- + aburi.
dezaburitoare
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezaburitoarele
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezaburitoarelor
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezaburitor
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezaburitorul
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezaburitorului
DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor. DOOM
*dezaburitór (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezaburitoáre
dezabuza
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzai
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzam
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzare
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzare
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezabuzarea
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezabuzară
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzarăm
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzarăți
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzase
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzasem
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzaseră
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzaserăm
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzaserăți
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzaseși
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzaseți
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzat
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzat
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzata
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzate
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzatei
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzatele
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzatelor
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzatul
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzatului
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzau
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzași
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzați
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzați
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzații
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzaților
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza. DOOM
*dezabuzát (livr.) (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezabuzáți; f. dezabuzátă, pl. dezabuzáte
dezabuzează
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzez
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzeze
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzezi
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzând
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzînd
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzări
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezabuzării
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezabuzările
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezabuzărilor
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
dezacidare
DEZACIDÁRE s.f. Dezacidificare. [Et. incertă].
dezacidifica
DEZACIDIFICÁ vb. I. tr. A anula caracterul acid al unei substanțe, a face să-și piardă aciditatea. [Cf. fr. désacidifier].
dezacidificare
DEZACIDIFICÁRE s.f. Acțiunea de a dezacidifica; dezacidare. [< dezacidifica].
dezacidificat
DEZACIDIFICÁ vb. I. tr. A anula caracterul acid al unei substanțe, a face să-și piardă aciditatea. [Cf. fr. désacidifier].
dezacord
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacorda
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordai
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordam
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordare
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordare
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezacordarea
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezacordară
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordarăm
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordarăți
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordase
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordasem
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordaseră
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordaserăm
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordaserăți
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordaseși
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordaseți
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordat
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordat
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordata
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordate
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordatei
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordatele
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordatelor
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordatul
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordatului
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordau
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordași
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordați
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordați
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordații
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordaților
DEZACORDÁT, -Ă, dezacordați, -te, adj. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu mai este acordat; discordat. – V. dezacorda.
dezacordează
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordez
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordeze
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordezi
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordul
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacordului
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacorduri
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacordurile
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacordurilor
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord. DOOM
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacordând
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordînd
DEZACORDÁ, dezacordez, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. DOOM
!dezacordá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezacordeáză
dezacordări
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezacordării
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezacordările
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezacordărilor
DEZACORDÁRE, dezacordări, s. f. Faptul de a se dezacorda. – V. dezacorda. DOOM
!dezacordáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezacordắrii; pl. dezacordắri
dezactiva
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivai
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivam
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivare
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivare
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactivarea
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactivară
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivarăm
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivarăți
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivase
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivasem
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivaseră
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivaserăm
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivaserăți
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivaseși
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivaseți
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivat
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivat
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver.
dezactivau
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivași
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivați
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivează
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivez
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactiveze
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivezi
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivând
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivînd
DEZACTIVÁ, dezactivez, vb. I. Tranz. A face inactive particulele unei substanțe; a îndepărta substanțele radioactive de undeva. – Din fr. désactiver. DOOM
!dezactivá (a ~) (de-zac-/dez-ac-) vb., ind. prez. 3 dezactiveáză
dezactivări
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactivării
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactivările
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactivărilor
DEZACTIVÁRE, dezactivări, s. f. Acțiunea de a dezactiva. – V. dezactiva. DOOM
!dezactiváre (de-zac-/dez-ac-) s. f., g.-d. art. dezactivắrii; pl. dezactivắri
dezactualiza
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizai
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizam
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizare
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizare
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizarea
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizară
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizarăm
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizarăți
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizase
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizasem
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizaseră
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizaserăm
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizaserăți
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizaseși
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizaseți
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizat
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizat
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizata
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizate
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizatei
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizatele
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizatelor
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizatul
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizatului
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizau
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizași
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizați
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizați
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizații
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizaților
DEZACTUALIZÁT, -Ă, dezactualizați, -te, adj. Care și-a pierdut actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizează
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizez
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizeze
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizezi
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizând
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizînd
DEZACTUALIZÁ, dezactualizez, vb. I. Refl. A-și pierde actualitatea. [Pr.: -tu-a-] – Pref. des- + actualiza.
dezactualizări
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizării
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizările
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezactualizărilor
DEZACTUALIZÁRE, dezactualizări, s. f. Acțiunea de a se dezactualiza și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. dezactualiza.
dezacupla
DEZACUPLÁ vb. I. tr. 1. A desface (lucruri) unite în perechi. 2. A decupla. [< fr. désaccoupler].
dezacuplare
DEZACUPLÁRE s.f. Acțiunea de a dezacupla. [< dezacupla].
dezacuplat
DEZACUPLÁ vb. I. tr. 1. A desface (lucruri) unite în perechi. 2. A decupla. [< fr. désaccoupler].
dezaera
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerai
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeram
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerare
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerare
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezaerarea
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezaerară
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerarăm
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerarăți
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerase
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerasem
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeraseră
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeraserăm
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeraserăți
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeraseși
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaeraseți
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerat
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerat
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaerata
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaerate
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeratei
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeratele
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeratelor
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeratul
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeratului
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaerau
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerași
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerați
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerați
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaerații
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaeraților
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera].
dezaerează
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerez
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaereze
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerezi
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerisea
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaeriseai
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaeriseam
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisească
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaeriseau
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaeriseați
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisesc
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisește
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisești
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisi
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisii
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisim
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisind
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisire
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiră
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisirăm
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisirăți
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisise
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisisem
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiseră
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiserăm
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiserăți
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiseși
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiseți
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisit
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiși
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerisiți
DEZAERISÍ, dezaerisesc, vb. IV. Tranz. A evacua aerul din pungile de aer formate în părțile de sus ale conductelor, ale rezervoarelor, ale radiatoarelor etc. DOOM
!dezaerisí (a ~) (rar) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezaerisésc, imperf. 3 sg. dezaeriseá; conj. prez. 3 să dezaeriseáscă
dezaerând
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerînd
DEZAERÁ vb. I. tr. 1. A elimina aerul aflat în materia primă fibroasă folosită la fabricarea hârtiei. 2. A evacua aerul din pungile de aer formate într-o conductă, într-un rezervor etc. [Pron. -a-e-. / < dez- + aera]. DOOM
!dezaerá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaereáză
dezaerări
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezaerării
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezaerările
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezaerărilor
DEZAERÁRE s.f. Acțiunea de a dezaera și rezultatul ei. [< dezaera].
dezafecta
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectai
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectam
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectare
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectare
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafectarea
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafectară
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectarăm
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectarăți
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectase
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectasem
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectaseră
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectaserăm
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectaserăți
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectaseși
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectaseți
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectat
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectat
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectata
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectate
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectatei
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectatele
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectatelor
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectatul
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectatului
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectau
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectași
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectați
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectați
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectații
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectaților
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter.
dezafectează
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectez
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafecteze
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectezi
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectând
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectînd
DEZAFECTÁ, dezafectez, vb. I. Tranz. A schimba destinația unui imobil. – Din fr. désaffecter. DOOM
!dezafectá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezafecteáză
dezafectări
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafectării
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafectările
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafectărilor
DEZAFECTÁRE s.f. Acțiunea de a dezafecta și rezultatul ei. [< dezafecta].
dezafurcare
DEZAFURCÁRE s.f. (Mar.) Desfacere a cheii de afurcare și ridicarea la bord a uneia din cele două ancore cu care o navă este ancorată prin afurcare. [După fr. désaffourchage].
dezaglomera
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerai
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeram
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerare
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerare
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezaglomerarea
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezaglomerară
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerarăm
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerarăți
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerase
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerasem
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeraseră
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeraserăm
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeraserăți
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeraseși
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomeraseți
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerat
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerat
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomerata
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomerate
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeratei
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeratele
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeratelor
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeratul
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeratului
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomerau
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerași
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerați
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerați
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomerații
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomeraților
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.
dezaglomerează
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerez
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomereze
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerezi
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerând
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerînd
DEZAGLOMERÁ, dezaglomerez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre un loc, un spațiu) A (se) elibera de (o parte din) mulțimea înghesuită de oameni, de vehicule etc. – Pref. des- + aglomera. DOOM
!dezaglomerá (a ~) (de-za-glo-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaglomereáză
dezaglomerări
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezaglomerării
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezaglomerările
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezaglomerărilor
DEZAGLOMERÁRE, dezaglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaglomera. – V. dezaglomera.
dezagreabil
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabila
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabile
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilei
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilele
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilelor
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabili
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilii
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabililor
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilul
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagreabilului
DEZAGREÁBIL, -Ă, dezagreabili, -e, adj. Neplăcut, supărător; penibil. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. désagréable. DOOM
!dezagreábil (de-za-gre-a-/dez-a-) adj. m., pl. dezagreábili; f. dezagreábilă, pl. dezagreábile
dezagrega
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagrega
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile lui constitutive. V. descompune. Rocile se dezagregă. ◊ Tranz. Schimbările atmosferice succesive dezagregă rocile. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde coeziunea. – Prez. ind. pers. 3 și: dezagreghează.
dezagregabil
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabila
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabile
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilei
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilele
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilelor
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabili
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilii
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabililor
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilul
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregabilului
DEZAGREGÁBIL, -Ă, dezagregabili, -e, adj. Care se poate dezagrega. – Dezagrega + suf. -bil.
dezagregare
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregare
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregarea
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregară
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregase
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregaseră
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregat
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregat
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregata
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregate
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregatei
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregatele
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregatelor
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregatul
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregatului
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregau
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregați
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregații
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagregaților
DEZAGREGÁT, -Ă, dezagregați, -te, adj. (Despre corpuri) Desfăcut în părțile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care și-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.
dezagrege
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregând
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregînd
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger. DOOM
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
dezagregări
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregării
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregările
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregărilor
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega. DOOM
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagrement
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezagrement
DEZAGREMÉNT s.n. (Rar) Neplăcere, supărare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. désagrément].
dezagremente
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezagrementele
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezagrementelor
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezagrementul
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezagrementului
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément. DOOM
!dezagremént (livr.) (de-za-gre-/dez-a-) s. n., pl. dezagreménte
dezalcooliza
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizai
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizam
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizare
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizare
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcoolizarea
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcoolizară
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizarăm
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizarăți
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizase
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizasem
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizaseră
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizaserăm
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizaserăți
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizaseși
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizaseți
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizat
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizau
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizași
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizați
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizează
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizez
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizeze
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizezi
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizând
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizînd
DEZALCOOLIZÁ, dezalcoolizez, vb. I. Tranz. A supune un alcoolic unui tratament pentru a-l scoate de sub dependența de alcool. – Pref. des- + alcooliza. DOOM
*dezalcoolizá (a ~) (de-zal-/dez-al-) vb., ind. prez. 3 dezalcoolizeáză
dezalcoolizări
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcoolizării
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcoolizările
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcoolizărilor
DEZALCOOLIZÁRE, dezalcoolizări, s. f. Acțiunea de a dezalcooliza și rezultatul ei. – V. dezalcooliza. DOOM
*dezalcoolizáre (de-zal-/dez-al-) s. f., g.-d. art. dezalcoolizắrii; pl. dezalcoolizắri
dezalcătui
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuia
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiai
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiam
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiască
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiau
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiați
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiesc
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiește
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiești
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuii
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuim
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuind
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuire
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiră
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuirăm
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuirăți
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuise
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuisem
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiseră
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiserăm
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiserăți
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiseși
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiseți
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuit
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiși
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezalcătuiți
DEZALCĂTUÍ, dezalcătuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desface în părțile din care a fost alcătuit; a (se) descompune. – Din des1- + alcătui.
dezambala
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalai
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalam
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalare
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalare
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambalarea
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambalară
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalarăm
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalarăți
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalase
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalasem
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalaseră
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalaserăm
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalaserăți
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalaseși
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalaseți
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalat
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalat
DEZAMBALÁT, -Ă, dezambalați, -te, adj. Care a fost scos din ambalaj. – V. dezambala.
dezambalau
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalași
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalați
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalează
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalez
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambaleze
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalezi
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalând
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalînd
DEZAMBALÁ, dezambalez, vb. I. Tranz. 1. A scoate ambalajul. 2. A face ca un motor ambalat să revină la viteza nominală. ♦ Refl. Fig. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acțiune, a renunța la ceva. – Din fr. désemballer. DOOM
*dezambalá (a ~) (de-zam-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambaleáză
dezambalări
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambalării
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambalările
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambalărilor
DEZAMBALÁRE, dezambalări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambala. – V. dezambala.
dezambiguiza
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizai
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizam
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizare
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizare
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambiguizarea
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambiguizară
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizarăm
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizarăți
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizase
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizasem
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizaseră
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizaserăm
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizaserăți
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizaseși
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizaseți
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizat
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizau
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizași
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizați
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizează
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizez
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizeze
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizezi
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizând
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizînd
DEZAMBIGUIZÁ, dezambiguizez, vb. I. Tranz. și refl. A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunț. – Din fr. désambiguïser. DOOM
*dezambiguizá (a ~) (de-zam-, -gu-i-/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambiguizeáză
dezambiguizări
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambiguizării
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambiguizările
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambiguizărilor
DEZAMBIGUIZÁRE, dezambiguizări, s. f. Acțiunea de a (se) dezambiguiza și rezultatul ei. Cf. fr. désambiguïsation. DOOM
dezambiguizáre (de-zam-, -gu-i- / dez-am-) s. f., g.-d. art. dezambiguizắrii; pl. dezambiguizắri
dezambreia
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiai
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiam
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiară
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiarăm
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiarăți
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiase
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiasem
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiaseră
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiaserăm
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiaserăți
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiaseși
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiaseți
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiat
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiat
DEZAMBREIÁT, -Ă, dezambreiați, -te, adj. Care a fost scos din ambreiaj. [Pr.: -bre-iat] – V. dezambreia.
dezambreiau
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiază
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiași
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiați
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreie
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiem
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiere
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiere
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreierea
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreieri
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreierii
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreierile
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreierilor
DEZAMBREIÉRE, dezambreieri, s. f. Acțiunea de a dezambreia. [Pr.: -bre-ie-] – V. dezambreia.
dezambreiez
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreieze
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreiezi
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezambreind
DEZAMBREIÁ, dezambreiez, vb. I. Tranz. A scoate din ambreiaj. [Pr.: -bre-ia] – Pref. des- + ambreia. DOOM
*dezambreiá (a ~) (de-zam-bre-ia/dez-am-) vb., ind. prez. 3 dezambreiáză, 1 pl. dezambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. dezambreiá; ger. dezambreínd
dezamețit
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețita
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețite
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețitei
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețitele
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețitelor
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețitul
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețitului
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețiți
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețiții
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezamețiților
DEZAMEȚÍT, -Ă, dezamețiți, -te, adj. (Rar) Trezit, deșteptat din amețeală; dezmeticit. După ce mor... lumea dezamețită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă și că faptele vieții lor se reduc la nimic. ODOBESCU, S. I 431.
dezaminare
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezaminarea
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezaminări
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezaminării
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezaminările
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezaminărilor
DEZAMINÁRE s.f. Înlăturare a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. [După fr. désamination]. DOOM
!dezamináre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaminắrii
dezamorfoză
DEZAMORFÓZĂ s.f. (Cinem.) Operație inversă anamorfozei, care permite restituirea proporțiilor normale ale obiectelor pe ecran. [< fr. désamorphose].
dezamorsa
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsai
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsam
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsare
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsare
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezamorsarea
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezamorsară
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsarăm
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsarăți
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsase
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsasem
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsaseră
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsaserăm
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsaserăți
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsaseși
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsaseți
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsat
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsat
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsata
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsate
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsatei
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsatele
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsatelor
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsatul
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsatului
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsau
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsași
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsați
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsați
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsații
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsaților
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer.
dezamorsează
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsez
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorseze
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsezi
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsând
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsînd
DEZAMORSÁ, dezamorsez, vb. I. Tranz. A scoate amorsa unui proiectil (pentru a-l împiedica să explodeze). – Din fr. désamorcer. DOOM
!dezamorsá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezamorseáză
dezamorsări
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezamorsării
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezamorsările
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezamorsărilor
DEZAMORSÁRE, dezamorsări, s. f. Faptul de a dezamorsa. – V. dezamorsa. DOOM
!dezamorsáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamorsắrii; pl. dezamorsắri
dezampara
DEZAMPARÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A părăsi, a abandona locul în care te afli. [< fr. désemparer].
dezamparare
DEZAMPARÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A părăsi, a abandona locul în care te afli. [< fr. désemparer].
dezamparat
DEZAMPARÁT, -Ă adj. (Franțuzism) Care a suferit avarii, stricăciuni; care nu mai poate manevra. [Cf. fr. désemparé].
dezamăgea
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgeai
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgeam
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgească
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgeau
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgeați
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgesc
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgește
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgești
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgi
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgii
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgim
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgind
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgire
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgire
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgirea
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgiri
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgirii
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgirile
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgirilor
DEZAMĂGÍRE, dezamăgiri, s. f. Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepție. – V. dezamăgi. DOOM
!dezamăgíre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgírii; pl. dezamăgíri
dezamăgiră
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgirăm
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgirăți
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgise
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgisem
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiseră
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiserăm
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiserăți
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiseși
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiseți
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgit
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgit
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgita
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgite
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgitei
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgitele
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgitelor
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgitoare
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitoarea
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitoarei
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitoarele
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitoarelor
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitor
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitori
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitorii
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitorilor
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitorul
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitorului
DEZAMĂGITÓR, -OÁRE, dezamăgitori, -oare, adj. Care dezamăgește. – Dezamăgi + suf. -tor. DOOM
!dezamăgitór (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezamăgitóri; f. sg. și pl. dezamăgitoáre
dezamăgitul
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgitului
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgiși
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiți
DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi. DOOM
!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 să dezamăgeáscă
dezamăgiți
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgiții
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezamăgiților
DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.
dezanamorfoză
DEZANAMORFÓZĂ s. f. (Cin.) Operație prin care se restabilesc proporțiile normale ale imaginilor proiectate pe ecran. – Din fr. désanamorphose.
dezancola
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolai
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolam
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolare
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolare
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancolarea
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancolară
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolarăm
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolarăți
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolase
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolasem
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolaseră
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolaserăm
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolaserăți
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolaseși
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolaseți
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolat
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolat
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolau
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolași
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolați
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolează
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolez
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancoleze
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolezi
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolând
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolînd
DEZANCOLÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) descleia, a (se) dezlipi; a (se) produce operația de dezancolare. [< fr. désencoller].
dezancolări
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancolării
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancolările
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancolărilor
DEZANCOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezancola și rezultatul ei. ♦ (Text.) Îndepărtare din țesături a masei de încleiat; descleiere. [< dezancola]. DOOM
!dezancoláre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezancolắrii
dezancora
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorai
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoram
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorare
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorare
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezancorarea
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezancorară
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorarăm
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorarăți
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorase
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorasem
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoraseră
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoraserăm
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoraserăți
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoraseși
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoraseți
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorat
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorat
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorau
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorași
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorați
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorează
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorez
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancoreze
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorezi
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorând
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorînd
DEZANCORÁ vb. I. tr. A desface, a ridica o ancoră. [Et. incertă].
dezancorări
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezancorării
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezancorările
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezancorărilor
DEZANCORÁRE s.f. Acțiunea de a dezancora și rezultatul ei. [< dezancora].
dezanexa
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexai
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexam
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexare
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexare
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezanexarea
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezanexară
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexarăm
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexarăți
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexase
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexasem
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexaseră
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexaserăm
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexaserăți
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexaseși
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexaseți
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexat
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexat
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexata
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexate
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexatei
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexatele
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexatelor
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexatul
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexatului
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexau
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexași
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexați
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexați
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexații
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexaților
DEZANEXÁT, -Ă, dezanexați, -te, adj. (Despre teritorii) Retrocedat. – V. dezanexa.
dezanexează
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexez
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexeze
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexezi
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexând
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexînd
DEZANEXÁ, dezanexez, vb. I. Tranz. A retroceda un teritoriu. – Din fr. désannexer.
dezanexări
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezanexării
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezanexările
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezanexărilor
DEZANEXÁRE, dezanexări, s. f. Acțiunea de a dezanexa. – V. dezanexa.
dezangaja
DEZANGAJÁ, dezangajez, vb. I. 1. Tranz. A face să înceteze un angajament. 2. Refl. A se retrage dintr-un angajament, dintr-un conflict, dintr-o confruntare etc. – Din fr. désengager.
dezangajare
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangajarea
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangajat
DEZANGAJÁT, -Ă, dezangajați, -te, adj. Care s-a retras dintr-un angajament, o confruntare etc. – V. dezangaja.
dezangajări
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangajării
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangajările
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangajărilor
DEZANGAJÁRE s. f. 1. Încetare a unui angajament. 2. Acțiune, măsură menită să separe forțele armate opuse angrenate în incidente sau în ciocniri; situație care rezultă din această acțiune. – V. dezangaja. DOOM
!dezangajáre (de-zan-/dez-an-) s. f., g.-d. art. dezangajắrii
dezangrena
DEZANGRENÁ, dezangrenez, vb. I. Tranz. A scoate din angrenaj. – Din fr. désengrener.
dezangrenare
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezangrenarea
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezangrenat
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenata
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenate
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenatei
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenatele
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenatelor
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenatul
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenatului
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenați
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenații
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenaților
DEZANGRENÁT, -Ă, dezangrenați, -te, adj. Care a fost scos din angrenaj. – V. dezangrena.
dezangrenări
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezangrenării
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezangrenările
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezangrenărilor
DEZANGRENÁRE, dezangrenări, s. f. Acțiunea de a dezangrena. – V. dezangrena.
dezaprob
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaproba
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobai
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobam
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobare
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobare
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobarea
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobară
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobarăm
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobarăți
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobase
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobasem
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobaseră
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobaserăm
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobaserăți
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobaseși
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobaseți
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobat
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobatoare
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatoarea
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatoarei
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatoarele
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatoarelor
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobator
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatori
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatorii
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatorilor
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatorul
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobatorului
DEZAPROBATÓR, -OÁRE, dezaprobatori, -oare, adj. Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare. – Din fr. désapprobateur. DOOM
!dezaprobatór (de-za-pro-/dez-a-) adj. m., pl. dezaprobatóri; f. sg. și pl. dezaprobatoáre
dezaprobau
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobași
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobați
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobe
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobi
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobând
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobînd
DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). DOOM
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
dezaprobări
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobării
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobările
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobărilor
DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. DOOM
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezarbora
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborai
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboram
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborare
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborare
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Dez-+ arbora[dă].
dezarborară
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborarăm
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborarăți
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborase
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborasem
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboraseră
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboraserăm
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboraserăți
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboraseși
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboraseți
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborat
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborat
DEZARBORÁT, -Ă adj. (Despre o navă) Căreia i s-a demontat arborada. [Et. incertă].
dezarborau
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborași
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborați
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborează
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborez
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarboreze
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborezi
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborând
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarborînd
DEZARBORÁ, dezarborez, vb. I. Tranz. A demonta arborada unei nave. – Din fr. désarborer.
dezarima
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimai
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimam
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimare
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimare
DEZARIMÁRE s.f. (Mar.) Scoaterea mărfurilor din locul unde sunt stivuite în magaziile navei. [Cf. fr. désarrimage].
dezarimară
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimarăm
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimarăți
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimase
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimasem
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimaseră
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimaserăm
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimaserăți
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimaseși
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimaseți
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimat
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimat
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimau
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimași
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimați
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimează
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimez
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimeze
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimezi
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimând
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarimînd
DEZARIMÁ, dezarimez, vb. I. Tranz. (Mar.) A goli magazia unei nave de mărfuri. – Din fr. désarimer.
dezarma
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmai
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmam
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmant
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmanta
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmante
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmantei
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmantele
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmantelor
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmantul
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmantului
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmanți
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmanții
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmanților
DEZARMÁNT, -Ă, dezarmanți, -te, adj. Care anihilează puterea de a reacționa sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunțe la luptă, să capituleze. – Din fr. désarmant. DOOM
!dezarmánt (de-zar-/dez-ar-) adj. m., pl. dezarmánți; f. dezarmántă, pl. dezarmánte
dezarmare
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmare
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarmarea
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarmară
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmarăm
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmarăți
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmase
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmasem
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmaseră
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmaserăm
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmaserăți
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmaseși
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmaseți
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmat
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmat
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmata
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmate
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmatei
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmatele
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmatelor
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmatul
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmatului
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmau
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmași
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmați
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmați
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmații
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmaților
DEZARMÁT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reacționa; lipsit de apărare; care nu știe să se descurce în viață, care este învins de împrejurări. – V. dezarma.
dezarmează
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmez
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmeze
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmezi
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmând
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmînd
DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer. DOOM
!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză
dezarmări
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarmării
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarmările
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarmărilor
DEZARMÁRE, dezarmări, s. f. Acțiunea de a dezarma; ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă. – V. dezarma. DOOM
!dezarmáre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarmắrii; pl. dezarmắri
dezarticula
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulai
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulam
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulare
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulare
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezarticularea
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezarticulară
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticularăm
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticularăți
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulase
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulasem
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulaseră
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulaserăm
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulaserăți
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulaseși
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulaseți
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulat
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulat
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulata
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulate
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulatei
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulatele
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulatelor
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulatul
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulatului
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulau
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulași
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulați
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulați
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulația
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulație
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulației
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulații
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulații
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulațiile
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulațiilor
DEZARTICULÁȚIE, dezarticulații, s. f. (Rar) Dezarticulare. – Din fr. désarticulation. DOOM
!dezarticuláție (rar) (de-zar-, -ți-e/dez-ar-) s. f., art. dezarticuláția (-ți-a), g.-d. art. dezarticuláției; pl. dezarticuláții, art. dezarticuláțiile (-ți-i-)
dezarticulaților
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
dezarticulațiune
DEZARTICULAȚIÚNE s.f. v. dezarticulație.
dezarticulează
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulez
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticuleze
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulezi
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulând
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulînd
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler. DOOM
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulări
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezarticulării
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezarticulările
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezarticulărilor
DEZARTICULÁRE, dezarticulări, s. f. Acțiunea de a (se) dezarticula; dezarticulație. – V. dezarticula. DOOM
!dezarticuláre (de-zar-/dez-ar-) s. f., g.-d. art. dezarticulắrii; pl. dezarticulắri
dezasambla
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblai
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblam
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblare
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblare
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasamblarea
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasamblară
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblarăm
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblarăți
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblase
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblasem
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblaseră
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblaserăm
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblaserăți
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblaseși
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblaseți
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblat
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblat
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblata
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblate
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblatei
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblatele
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblatelor
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblatul
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblatului
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblau
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblași
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblați
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblați
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblații
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblaților
DEZASAMBLÁT, -Ă, dezasamblați, -te, adj. Care a fost desfăcut în mai multe piese. – V. dezasambla.
dezasamblează
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblez
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasambleze
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblezi
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblând
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblînd
DEZASAMBLÁ, dezasamblez, vb. I. Tranz. A desface un asamblaj de piese. – Din fr. désassembler. DOOM
*dezasamblá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasambleáză
dezasamblări
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasamblării
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasamblările
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasamblărilor
DEZASAMBLÁRE, dezasamblări, s. f. Acțiunea de a dezasambla. – V. dezasambla.
dezasfalta
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltai
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltam
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltare
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltare
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasfaltarea
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasfaltară
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltarăm
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltarăți
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltase
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltasem
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltaseră
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltaserăm
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltaserăți
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltaseși
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltaseți
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltat
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltat
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltau
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltași
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltați
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltează
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltez
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfalteze
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltezi
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltând
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltînd
DEZASFALTÁ vb. I. tr. A îndepărta asfaltul și rășinile dintr-un produs petrolier. [< fr. désasphalter].
dezasfaltări
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasfaltării
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasfaltările
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasfaltărilor
DEZASFALTÁRE s.f. Acțiunea de a dezasfalta. [< dezasfalta]. DOOM
!dezasfaltáre (de-zas-/dez-as-) s. f., g.-d. art. dezasfaltắrii
dezasimila
DEZASIMILÁ, pers. 3 dezasimilează, vb. I. Refl. A suporta un proces de dezasimilație. – Din fr. désassimiler. DOOM
!dezasimilá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezasimileáză
dezasimilare
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasimilarea
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasimilatoare
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatoarea
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatoarei
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatoarele
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatoarelor
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilator
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatori
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatorii
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatorilor
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatorul
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilatorului
DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur.
dezasimilația
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilație
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilației
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilații
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilațiile
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilațiilor
DEZASIMILÁȚIE, dezasimilații, s. f. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare. – Din fr. désassimilation. DOOM
!dezasimiláție (de-za-, -ți-e/dez-a-) s. f., art. dezasimiláția (-ți-a), g.-d. art. dezasimiláției; pl. dezasimiláții, art. dezasimiláțiile (-ți-i-)
dezasimilațiune
DEZASIMILAȚIÚNE s.f. v. dezasimilație.
dezasimilări
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasimilării
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasimilările
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasimilărilor
DEZASIMILÁRE, dezasimilări, s. f. Dezasimilație. – V. dezasimila. DOOM
!dezasimiláre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezasimilắrii; pl. dezasimilắri
dezasocia
DEZASOCIÁ vb. I. 1. tr., refl. A rupe, a desființa o asociație. 2. refl. (Despre asociații) A se desface. [Cf. fr. désassocier].
dezasociat
DEZASOCIÁ vb. I. 1. tr., refl. A rupe, a desființa o asociație. 2. refl. (Despre asociații) A se desface. [Cf. fr. désassocier].
dezasociere
DEZASOCIÉRE s.f. Faptul de a (se) dezasocia. [< dezasocia].
dezasorta
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortai
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortam
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortare
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortare
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezasortarea
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezasortară
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortarăm
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortarăți
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortase
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortasem
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortaseră
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortaserăm
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortaserăți
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortaseși
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortaseți
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortat
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortat
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortata
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortate
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortatei
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortatele
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortatelor
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortatul
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortatului
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortau
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortași
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortați
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortați
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortații
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortaților
DEZASORTÁT, -Ă, dezasortați, -te, adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. 2. Desperecheat. – V. dezasorta.
dezasortează
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortez
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasorteze
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortezi
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortând
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortînd
DEZASORTÁ, dezasortez, vb. I. Tranz. 1. A face ca magazinele să rămână lipsite de sortimente variate de mărfuri. 2. A desperechea (2). – După fr. désassortir.
dezasortări
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezasortării
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezasortările
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezasortărilor
DEZASORTÁRE, dezasortări, s. f. Acțiunea de a dezasorta și rezultatul ei. – V. dezasorta.
dezastre
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastrele
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastrelor
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastros
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastru
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastrul
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastrului
DEZÁSTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre. DOOM
dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre
dezastruoasa
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoase
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoasei
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoasele
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoaselor
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruos
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruosul
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruosului
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoși
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoșii
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezastruoșilor
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux. DOOM
dezastruós (-tru-os) adj. m., pl. dezastruóși; f. dezastruoásă, pl. dezastruoáse
dezavantagiu
DEZAVANTÁGIU s.n. v. dezavantaj.
dezavantaj
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantaja
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajai
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajam
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajare
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajare
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavantajarea
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavantajară
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajarăm
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajarăți
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajase
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajasem
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajaseră
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajaserăm
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajaserăți
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajaseși
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajaseți
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajat
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajat
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager.
dezavantajau
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajași
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajați
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantaje
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantajează
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajele
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantajelor
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantajez
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajeze
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajezi
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajoasa
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoase
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoasei
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoasele
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoaselor
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajos
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajosul
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajosului
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoși
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoșii
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajoșilor
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux. DOOM
!dezavantajós (de-za-/dez-a-) adj. m., pl. dezavantajóși; f. dezavantajoásă, pl. dezavantajoáse
dezavantajul
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantajului
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage. DOOM
!dezavantáj (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezavantáje
dezavantajând
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajînd
DEZAVANTAJÁ, dezavantajez, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager. DOOM
!dezavantajá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavantajeáză, 1 pl. dezavantajắm; conj. prez. 3 să dezavantajéze; ger. dezavantajấnd
dezavantajări
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavantajării
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavantajările
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavantajărilor
DEZAVANTAJÁRE s.f. Acțiunea de a dezavantaja și rezultatul ei; prejudiciere. [< dezavantaja].
dezavua
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuabil
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabila
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabile
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilei
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilele
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilelor
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabili
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilii
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabililor
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilul
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuabilului
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
dezavuai
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuam
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuare
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuare
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezavuarea
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezavuară
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuarăm
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuarăți
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuase
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuasem
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuaseră
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuaserăm
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuaserăți
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuaseși
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuaseți
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuat
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuat
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.
dezavuau
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuași
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuați
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuează
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuez
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavueze
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuezi
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuând
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuînd
DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. DOOM
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)
dezavuări
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezavuării
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezavuările
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezavuărilor
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua. DOOM
!dezavuáre (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuắrii (-vu-ă-); pl. dezavuắri
dezaxa
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxai
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxam
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxare
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxare
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezaxarea
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezaxară
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxarăm
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxarăți
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxase
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxasem
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxaseră
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxaserăm
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxaserăți
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxaseși
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxaseți
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxat
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxat
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxata
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxate
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxatei
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxatele
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxatelor
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxatul
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxatului
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxau
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxași
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxați
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxați
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxații
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxaților
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
dezaxează
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxez
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxeze
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxezi
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxând
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxînd
DEZAXÁ, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer. DOOM
!dezaxá (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezaxeáză
dezaxări
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezaxării
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezaxările
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezaxărilor
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa. DOOM
!dezaxáre (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaxắrii; pl. dezaxắri
dezbaier
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbaiere
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbaieri
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbaieră
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbalotare
DEZBALOTÁRE, dezbalotări, s. f. Desfacere a baloturilor de paie. – Pref. dez- + balotare.
dezbar
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbare
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbari
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbară
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbate
DEZBÁTE2, dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. – Pref. dez- + bate. DOOM
dezbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbát, 1 pl. dezbátem, 2 pl. dezbáteți, imperf. 3 sg. dezbăteá; conj. prez. 3 să dezbátă; imper. (neg.) 2 sg. (nu) dezbáte, 2 pl. (nu) dezbáteți; part. dezbătút
dezbatere
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbaterea
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbateri
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbaterii
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbaterile
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbaterilor
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1. DOOM
dezbátere s. f., g.-d. art. dezbáterii; pl. dezbáteri
dezbată
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbenzina
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinai
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinam
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinare
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinare
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbenzinarea
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbenzinară
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinarăm
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinarăți
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinase
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinasem
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinaseră
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinaserăm
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinaserăți
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinaseși
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinaseți
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinat
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinat
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinau
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinași
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinați
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinează
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinez
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzineze
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinezi
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinând
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinînd
DEZBENZINÁ vb. I. tr. A degazolina. [Et. incertă].
dezbenzinări
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbenzinării
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbenzinările
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbenzinărilor
DEZBENZINÁRE s.f. Degazolinare. [< dezbenzina]. DOOM
dezbenzináre s. f., g.-d. art. dezbenzinắrii
dezbete
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbeți
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbin
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbina
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinai
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinam
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinare
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinare
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinarea
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinară
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinarăm
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinarăți
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinase
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinasem
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinaseră
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinaserăm
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinaserăți
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinaseși
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinaseți
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinat
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinat
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinata
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinate
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinatei
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinatele
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinatelor
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinatul
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinatului
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinau
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinași
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinați
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinați
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinații
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbinaților
DEZBINÁT, -Ă, dezbinați, -te, adj. Învrăjbit. Boierii ? De cînd le prinde cronicarul de veste, numai dezbinați îi află. ARGHEZI, P. T. 74.
dezbine
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbini
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinând
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinînd
DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina). DOOM
dezbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbínă
dezbinări
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinării
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinările
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinărilor
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina. DOOM
dezbináre s. f., g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắri
dezbinătoare
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătoarea
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătoarei
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătoarele
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătoarelor
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinător
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinători
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătorii
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătorilor
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătorul
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbinătorului
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător. DOOM
dezbinătór (rar) adj. m., pl. dezbinătóri; f. sg. și pl. dezbinătoáre
dezbobina
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinai
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinam
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinare
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinare
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbobinarea
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbobinară
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinarăm
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinarăți
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinase
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinasem
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinaseră
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinaserăm
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinaserăți
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinaseși
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinaseți
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinat
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinat
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Dez- + bobina.
dezbobinau
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinași
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinați
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinează
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinez
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobineze
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinezi
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinând
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinînd
DEZBOBINÁ, dezbobinez, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Pref. dez- + bobina. DOOM
dezbobiná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbobineáză
dezbobinări
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbobinării
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbobinările
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbobinărilor
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina. DOOM
dezbobináre s. f., g.-d. art. dezbobinắrii; pl. dezbobinắri
dezbodolea
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoleai
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoleam
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolească
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoleau
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoleați
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolesc
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolește
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolești
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoli
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolii
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolim
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolind
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolire
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliră
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolirăm
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolirăți
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolise
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolisem
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliseră
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliserăm
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliserăți
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliseși
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliseți
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodolit
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliși
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbodoliți
DEZBODOLÍ,, dezbodolesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se dezveli, a se descoperi. Foc, focșorule, Eu te învelesc Și te îmbodolesc. Tu să te dezvelești Și să te dezbodolești, Și la ursitorul meu să pornești. PĂSCULESCU, L. P. 135. DOOM
dezbodolí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbodolésc, imperf. 3 sg. dezbodoleá; conj. prez. 3 să dezbodoleáscă
dezbrac
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbracați
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrace
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbraci
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbracă
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbracăm
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrobodea
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodeai
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodeam
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodească
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodeau
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodeați
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodesc
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodește
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodești
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodi
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodii
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodim
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodind
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodire
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodire
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodirea
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodiri
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodirii
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodirile
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodirilor
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi. DOOM
dezbrobodíre s. f., g.-d. art. dezbrobodírii
dezbrobodiră
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodirăm
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodirăți
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodise
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodisem
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiseră
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiserăm
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiserăți
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiseși
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiseți
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodit
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodit
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrobodita
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrobodite
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbroboditei
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbroboditele
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbroboditelor
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbroboditul
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbroboditului
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrobodiși
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiți
DEZBROBODÍ, dezbrobodesc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Pref. dez- + [îm]brobodi. DOOM
dezbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbrobodésc, imperf. 3 sg. dezbrobodeá; conj. prez. 3 să dezbrobodeáscă
dezbrobodiți
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrobodiții
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrobodiților
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
dezbrăcai
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcare
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcare
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcarea
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcară
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcarăm
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcarăți
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcase
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcasem
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcaseră
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcaserăm
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcaserăți
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcaseși
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcaseți
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcat
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcat
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcata
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcate
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcatei
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcatele
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcatelor
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcatul
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcatului
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcau
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcași
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcați
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcații
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcaților
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
dezbrăcând
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcînd
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. DOOM
dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă
dezbrăcări
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcării
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcările
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcărilor
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca. DOOM
dezbrăcáre s. f., g.-d. art. dezbrăcắrii
dezbrăcător
DEZBRĂCĂTÓR, -OÁRE, dezbrăcători, -oare, adj. (Rar) Care dezbracă; fig. care despoaie, sărăcește, ruinează. Nu e de cuviința unui om căsătorit a lăuda astă dezbrăcătoare și ruinoasă patimă. NEGRUZZI, S. I 74.
dezbumb
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumba
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbai
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbam
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbare
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbară
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbarăm
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbarăți
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbase
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbasem
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbaseră
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbaserăm
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbaserăți
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbaseși
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbaseți
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbat
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbat
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbata
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbate
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbatei
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbatele
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbatelor
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbatul
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbatului
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbau
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbași
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbați
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbați
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbații
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbaților
DEZBUMBÁT, -Ă, dezbumbați, -te, adj. (Despre haine) Cu nasturii descheiați; desfăcut, deschis. Cămașa îi este dezbumbată și cravata desfăcută. SLAVICI, la TDRG.
dezbumbe
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbi
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbând
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbumbînd
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Pref dez- + [îm]bumba. DOOM
dezbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dezbúmbă
dezbârci
DEZBÂRCÍ, dezbârcésc, vb. IV. ~ Tranz. A îndepărta cutele, ridurile; a netezi. (pref. dez- + zbârci)
dezbârcire
DEZBÂRCÍ, dezbârcésc, vb. IV. ~ Tranz. A îndepărta cutele, ridurile; a netezi. (pref. dez- + zbârci)
dezbârcit
DEZBÂRCÍ, dezbârcésc, vb. IV. ~ Tranz. A îndepărta cutele, ridurile; a netezi. (pref. dez- + zbârci)
dezbârna
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnai
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnam
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnare
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnare
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbârnarea
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbârnară
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnarăm
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnarăți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnase
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnasem
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnaseră
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnaserăm
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnaserăți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnaseși
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnaseți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnat
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnau
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnași
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnați
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnează
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnez
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârneze
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnezi
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnând
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbârnări
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbârnării
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbârnările
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbârnărilor
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrna
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnai
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnam
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnare
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnare
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrnarea
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrnară
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnarăm
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnarăți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnase
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnasem
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnaseră
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnaserăm
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnaserăți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnaseși
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnaseți
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnat
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnau
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnași
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnați
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnează
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnez
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrneze
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnezi
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnînd
DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. DOOM
dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză
dezbîrnări
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrnării
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrnările
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbîrnărilor
DEZBÎRNÁRE, dezbîrnări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezbîrna; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părți dintr-un tot; p. ext. înlăturare, îndepărtare. Încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare pentru romîni... a întări naționalitatea prințipaturilor, cu înaugurarea desăvîrșită a limbei și dezbîrnarea, iar desăvîrșită, a credinței ce putea să le atîrne de Ungaria sau de Polonia, primejdia noastră de atuncea. RUSSO, S. 73.
dezbăierai
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieram
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierare
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierare
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Dez- + [îm]băiera.
dezbăierară
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierarăm
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierarăți
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierase
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierasem
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieraseră
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieraserăm
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieraserăți
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieraseși
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăieraseți
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierat
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierat
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Dez- + [îm]băiera.
dezbăierau
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierași
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierați
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierând
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbăierînd
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Pref. dez- + [îm]băiera. DOOM
dezbăierá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. dezbáier, 3 dezbáieră, 1 pl. dezbăierắm; conj. prez. 3 să dezbáiere
dezbărai
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăram
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărare
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărare
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbărarea
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbărară
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărarăm
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărarăți
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărase
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărasem
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăraseră
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăraserăm
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăraserăți
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăraseși
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbăraseți
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărat
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărau
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărași
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărați
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărând
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărînd
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Prez. ind. și: dezbắr] – Et. nec. DOOM
dezbărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr, 3 dezbáră; conj. prez. 3 să dezbáre
dezbărări
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbărării
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbărările
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbărărilor
DEZBĂRÁRE s. f. Acțiunea de a se dezbăra; dezvăț. – V. dezbăra. DOOM
dezbăráre s. f., g.-d. art. dezbărắrii
dezbăt
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătai
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătam
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătare
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătară
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătarăm
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătarăți
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătase
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătasem
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătaseră
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătaserăm
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătaserăți
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătaseși
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătaseți
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătat
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătat
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Dez- + [îm]băta.
dezbătau
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătași
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătați
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătut
DEZBÁTE2, dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. – Dez- + bate.
dezbătând
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezbătînd
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Pref. dez- + [îm]băta. DOOM
dezbătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. dezbắt, 2 sg. dezbéți, 3 dezbátă; conj. prez. 3 să dezbéte
dezdoaie
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoi
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoi
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi.
dezdoia
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiai
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiam
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiau
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiați
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoii
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoim
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoind
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoire
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoire
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoirea
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoiri
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoirii
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoirile
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoirilor
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi. DOOM
dezdoíre s. f., g.-d. art. dezdoírii
dezdoiră
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoirăm
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoirăți
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoise
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoisem
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiseră
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiserăm
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiserăți
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiseși
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiseți
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoit
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiși
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdoiți
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiesc] – Pref. dez- + [în]doi. DOOM
dezdoí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezdói, 3 dezdoáie, imperf. 3 sg. dezdoiá; conj. prez. 3 să dezdoáie
dezdăuna
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunai
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunam
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunare
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunare
DEZDĂUNÁRE, dezdăunări, s. f. Acțiunea de a dezdăuna și rezultatul ei; despăgubire. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – V. dezdăuna.
dezdăunară
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunarăm
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunarăți
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunase
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunasem
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunaseră
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunaserăm
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunaserăți
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunaseși
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunaseți
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunat
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunat
DEZDĂUNÁT, -Ă, dezdăunați, -te, adj. Despăgubit. [Scris și desdăunat. -Pr.: -dă-u-] – V. dezdăuna.
dezdăunau
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunași
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunați
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunează
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunez
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăuneze
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunezi
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunând
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezdăunînd
DEZDĂUNÁ, dezdăunez, vb. I. Tranz. A despăgubi. [Scris și des-. – Pr.: -dă-u-] – Pref. dez- + dăuna. DOOM
dezdăuná (a ~) (rar) (-dă-u-) vb., ind. prez. 3 dezdăuneáză
dezechilibra
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrai
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibram
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrare
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrare
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechilibrarea
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechilibrară
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrarăm
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrarăți
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrase
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrasem
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibraseră
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibraserăm
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibraserăți
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibraseși
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibraseți
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrat
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrat
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibrata
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibrate
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibratei
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibratele
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibratelor
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibratul
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibratului
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibrau
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrași
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrați
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrați
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibrații
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibraților
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
dezechilibre
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrează
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrele
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrelor
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrez
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibreze
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrezi
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibru
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrul
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrului
DEZECHILÍBRU s. n. Lipsă de echilibru. ♦ Fig. Tulburare mintală; lipsă de judecată clară. – Din fr. déséquilibre. DOOM
!dezechilíbru (de-ze-, -li-bru/dez-e-) s. n., art. dezechilíbrul
dezechilibrând
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrînd
DEZECHILIBRÁ, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer. DOOM
!dezechilibrá (a ~) (de-ze-, -li-bra/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechilibreáză
dezechilibrări
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechilibrării
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechilibrările
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechilibrărilor
DEZECHILIBRÁRE, dezechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechilibra și rezultatul ei. – V. dezechilibra. DOOM
!dezechilibráre (de-ze-, -li-bra-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechilibrắrii; pl. dezechilibrắri
dezechipa
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipai
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipam
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipare
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipare
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezechiparea
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezechipară
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechiparăm
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechiparăți
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipase
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipasem
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipaseră
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipaserăm
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipaserăți
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipaseși
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipaseți
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipat
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipat
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipata
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipate
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipatei
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipatele
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipatelor
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipatul
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipatului
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipau
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipași
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipați
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipați
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipații
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipaților
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
dezechipează
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipez
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipeze
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipezi
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipând
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipînd
DEZECHIPÁ, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d é s é q u i p e r. DOOM
!dezechipá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezechipeáză
dezechipări
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezechipării
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezechipările
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezechipărilor
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa. DOOM
!dezechipáre (de-ze-/dez-e-) s. f., g.-d. art. dezechipắrii; pl. dezechipắri
dezemulsiona
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionai
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionam
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionant
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionant
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanta
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionante
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantei
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantele
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantelor
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantul
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantul
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantului
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionantului
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanți
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanți
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanții
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanții
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanților
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionanților
DEZEMULSIONÁNT, dezemulsionante, s. n. Substanță care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dezemulsiona + suf. -ant. DOOM
!dezemulsionánt (de-ze-, -si-o-/dez-e-) s. n., pl. dezemulsionánte
dezemulsionare
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionare
DEZEMULSIONÁRE s.f. Acțiunea de a dezemulsiona și rezultatul ei. [Pron. -si-o-. / < dezemulsiona].
dezemulsionară
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionarăm
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionarăți
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionase
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionasem
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionaseră
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionaserăm
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionaserăți
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionaseși
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionaseți
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionat
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionat
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Dez- + emulsiona.
dezemulsionau
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionași
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionați
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionează
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionez
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsioneze
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionezi
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionând
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezemulsionînd
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionez, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Pref. dez- + emulsiona. DOOM
!dezemulsioná (a ~) (de-ze-, -si-o-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezemulsioneáză
dezeroiza
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizai
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizam
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizare
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizare
DEZEROIZÁRE, dezeroizări, s. f. Acțiunea de a dezeroiza. [Pr.: -ro-i-] – V. dezeroiza.
dezeroizară
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizarăm
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizarăți
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizase
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizasem
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizaseră
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizaserăm
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizaserăți
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizaseși
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizaseți
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizat
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizat
DEZEROIZÁT, -Ă, dezeroizați, -te, adj. Care a pierdut calitatea de erou. [Pr.: -ro-i-] – V. dezeroiza.
dezeroizau
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizași
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizați
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizează
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizez
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizeze
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizezi
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizând
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezeroizînd
DEZEROIZÁ, dezeroizez, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Pref. dez- + erou + suf. -iza.
dezerta
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertai
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertam
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertare
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertare
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezertarea
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezertară
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertarăm
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertarăți
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertase
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertasem
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertaseră
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertaserăm
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertaserăți
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertaseși
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertaseți
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertat
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertau
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertași
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertați
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertează
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertez
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezerteze
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertezi
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertic
DEZÉRTIC, -Ă adj. v. deșertic.
dezertoare
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertoarea
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertoarei
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertoarele
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertoarelor
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertor
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertori
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertorii
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertorilor
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertorul
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertorului
DEZERTÓR, -OÁRE, dezertori, -oare, s. m. și f. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur. DOOM
dezertór s. m., pl. dezertóri
dezertând
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertînd
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter. DOOM
dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză
dezertări
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezertării
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezertările
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezertărilor
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta. DOOM
dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri
dezerțiune
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezerțiunea
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezerțiuni
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezerțiunii
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezerțiunile
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezerțiunilor
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși ? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni
dezesperant
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperanta
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperante
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperantei
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperantele
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperantelor
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperantul
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperantului
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperanți
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperanții
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezesperanților
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant. DOOM
!dezesperánt adj. m., pl. dezesperánți; f. dezesperántă, pl. dezesperánte
dezetatiza
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizai
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizam
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizare
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizară
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizarăm
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizarăți
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizase
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizasem
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizaseră
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizaserăm
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizaserăți
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizaseși
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizaseți
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizat
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizau
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizași
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizați
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizează
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizez
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizeze
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizezi
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizând
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezetatizînd
DEZETATIZÁ, dezetatizez, vb. I. Tranz. A reduce sau a suprima controlul statului în sectoare economice; a reda proprietățile persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moștenitorilor acestora. – Pref. dez- + etatiza. DOOM
*dezetatizá (a ~) (de-ze-/dez-e-) vb., ind. prez. 3 dezetatizeáză
dezexcitare
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezexcitarea
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezexcitări
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezexcitării
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezexcitările
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezexcitărilor
DEZEXCITÁRE s.f. Revenire a unui sistem atomic sau nuclear dintr-o stare energetică superioară într-una inferioară. [Cf. fr. désexcitation]. DOOM
!dezexcitáre (de-zex-/dez-ex-) s. f., g.-d. art. dezexcitắrii
dezeșua
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuai
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuam
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuare
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuare
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezeșuarea
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezeșuară
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuarăm
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuarăți
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuase
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuasem
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuaseră
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuaserăm
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuaserăți
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuaseși
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuaseți
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuat
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuat
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuata
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuate
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuatei
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuatele
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuatelor
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuatul
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuatului
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuau
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuași
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuați
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuați
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuații
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuaților
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
dezeșuează
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuez
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșueze
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuezi
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuând
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuînd
DEZEȘUÁ, dezeșuez, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
dezeșuări
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezeșuării
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezeșuările
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezeșuărilor
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
dezgheață
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezgheț
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezgheț
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezgheța
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețai
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețam
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețare
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețare
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghețarea
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghețară
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețarăm
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețarăți
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețase
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețasem
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețaseră
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețaserăm
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețaserăți
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețaseși
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețaseți
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețat
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețat
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețata
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețate
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețatei
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețatele
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețatelor
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețatul
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețatului
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețau
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețași
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețați
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețați
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețații
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețaților
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
dezghețe
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezgheți
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețul
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezghețului
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezghețuri
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezghețurile
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezghețurilor
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv). DOOM
dezghéț s. n., pl. dezghéțuri
dezghețând
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețînd
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare. DOOM
dezghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgheáță; conj. prez. 3 să dezghéțe
dezghețări
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghețării
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghețările
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghețărilor
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a (se) dezgheța. – V. dezgheța. DOOM
*dezghețáre s. f., g.-d. art. dezghețắrii; pl. dezghețắri
dezghin
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghinul
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghinului
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghinuri
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghinurile
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghinurilor
DEZGHÍN, dezghinuri, s. n. (Învechit) 1. Lovitură de frîu sau de pinteni. Speria lumea dînd dezghinuri cailor și trăgînd la pistoale. GHICA, la TDRG. 2. Săritură de cal. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. A. 158. El intră în curțile domnești în săltăturile și în dezghinurile unui armăsăruș arăbesc ager și zglobiu. id. S. I 132. DOOM
dezghín (rar) s. n., pl. dezghínuri
dezghioace
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghioacă
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghioc
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghioca
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocai
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocam
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocare
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocare
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocarea
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocară
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocarăm
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocarăți
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocase
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocasem
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocaseră
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocaserăm
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocaserăți
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocaseși
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocaseți
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocat
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocat
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocat
DEZGHIOCÁT1 s. n. Dezghiocare. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocát (-ghi-o-) s. n.
dezghiocata
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocate
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocatei
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocatele
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocatelor
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocatul
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocatului
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocau
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocași
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocați
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocați
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocații
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghiocaților
DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocați, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfăcut din coajă sau din păstăi; (despre boabele de porumb) desfăcut de pe știuleți; (despre știuleți) scos din pănuși. – V. dezghioca.
dezghioci
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocând
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocînd
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Cf. g h i o a c ă. DOOM
!dezghiocá (a ~) (-ghi-o-) vb., ind. prez. 3 dezghioácă; conj. prez. 3 să dezghioáce
dezghiocări
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocării
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocările
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocărilor
DEZGHIOCÁRE, dezghiocări, s. f. Acțiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca. DOOM
!dezghiocáre (-ghi-o-) s. f., g.-d. art. dezghiocắrii; pl. dezghiocắri
dezghiocătoare
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezghiocătoarele
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezghiocătoarelor
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezghiocător
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezghiocătorul
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezghiocătorului
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător. DOOM
!dezghiocătór (-ghi-o-) s. n., pl. dezghiocătoáre
dezgolea
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoleai
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoleam
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolească
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoleau
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoleați
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolesc
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolește
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolești
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoli
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolii
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolim
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolind
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolire
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolire
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgolirea
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgoliri
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgolirii
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgolirile
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgolirilor
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli. DOOM
dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgoliră
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolirăm
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolirăți
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolise
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolisem
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliseră
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliserăm
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliserăți
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliseși
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliseți
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolit
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgolit
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolita
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolite
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolitei
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolitele
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolitelor
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolitul
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgolitului
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgoliși
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliți
DEZGOLÍ, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli. DOOM
dezgolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolésc, imperf. 3 sg. dezgoleá; conj. prez. 3 să dezgoleáscă
dezgoliți
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgoliții
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgoliților
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
dezgovea
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoveai
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoveala
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală. DOOM
dezgoveálă (pop.) s. f., g.-d. art. dezgovélii; pl. dezgovéli
dezgoveam
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovească
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoveau
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoveați
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoveli
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală. DOOM
dezgoveálă (pop.) s. f., g.-d. art. dezgovélii; pl. dezgovéli
dezgovelii
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală. DOOM
dezgoveálă (pop.) s. f., g.-d. art. dezgovélii; pl. dezgovéli
dezgovelile
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală. DOOM
dezgoveálă (pop.) s. f., g.-d. art. dezgovélii; pl. dezgovéli
dezgovelilor
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală. DOOM
dezgoveálă (pop.) s. f., g.-d. art. dezgovélii; pl. dezgovéli
dezgovesc
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovește
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovești
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovi
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovii
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovim
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovind
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovire
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovire
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.).
dezgoviră
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovirăm
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovirăți
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovise
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovisem
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviseră
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviserăm
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviserăți
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviseși
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviseți
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovit
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgovit
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.).
dezgoviși
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgoviți
DEZGOVÍ, dezgovesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Pref. dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.). DOOM
dezgoví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgovésc, imperf. 3 sg. dezgoveá; conj. prez. 3 să dezgoveáscă
dezgrația
DEZGRAȚIÁ vb. I. v. dizgrația.
dezgrațiat
DEZGRAȚIÁ vb. I. v. dizgrația.
dezgrație
DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. (În trecut) Pierderea bunăvoinței, a grației, a favoarei unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. V. urgisire, oropsire. A cădea în dizgrație. – Variantă: (învechit) dezgráție (NEGRUZZI, S. I 309) s. f.
dezgrațiere
DEZGRAȚIÁ vb. I. v. dizgrația.
dezgroape
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgroapă
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgrop
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropa
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropai
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropam
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropare
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropare
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgroparea
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgropară
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgroparăm
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgroparăți
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropase
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropasem
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropaseră
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropaserăm
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropaserăți
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropaseși
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropaseți
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropat
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropat
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropatul
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropatului
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropaturi
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropaturile
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropaturilor
DEZGROPÁT s. n. Dezgropare. – V. dezgropa. DOOM
dezgropát s. n.
dezgropau
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropași
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropați
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropi
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropând
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropînd
DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Pref. dez- + [în]gropa. DOOM
dezgropá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezgroápă
dezgropări
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgropării
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgropările
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgropărilor
DEZGROPÁRE, dezgropări, s. f. Acțiunea de a dezgropa; dezgropat. – V. dezgropa. DOOM
dezgropáre s. f., g.-d. art. dezgropắrii; pl. dezgropắri
dezgrădea
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădeai
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădeam
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădească
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădeau
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădeați
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădesc
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădește
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădești
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădi
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădii
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădim
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădind
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădire
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădire
DEZGRĂDÍRE, dezgrădiri, s. f. (Rar) Faptul de a dezgrădi. – V. dezgrădi. DOOM
dezgrădíre (rar) s. f., g.-d. art. dezgrădírii; pl. dezgrădíri
dezgrădiră
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădirăm
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădirăți
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădise
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădisem
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiseră
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiserăm
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiserăți
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiseși
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiseți
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădit
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădit
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrădita
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrădite
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrăditei
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrăditele
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrăditelor
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrăditul
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrăditului
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrădiși
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiți
DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi. DOOM
dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 să dezgrădeáscă
dezgrădiți
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrădiții
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgrădiților
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
dezgust
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût). DOOM
dezgúst s. n.
dezgust
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgusta
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustai
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustam
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustare
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustară
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustarăm
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustarăți
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustase
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustasem
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustaseră
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustaserăm
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustaserăți
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustaseși
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustaseți
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustat
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustat
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustata
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustate
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustatei
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustatele
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustatelor
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustatul
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustatului
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustau
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustași
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustați
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustați
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustații
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezgustaților
DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.
dezguste
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustul
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût). DOOM
dezgúst s. n.
dezgustului
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût). DOOM
dezgúst s. n.
dezgustând
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustînd
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgustătoare
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătoarea
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătoarei
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătoarele
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătoarelor
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustător
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustători
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătorii
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătorilor
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătorul
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezgustătorului
DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător. DOOM
dezgustătór (respingător) adj. m., pl. dezgustătóri; f. sg. și pl. dezgustătoáre
dezguști
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DOOM
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgărdina
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinai
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinam
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinare
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinare
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Dez- + gardină.
dezgărdinară
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinarăm
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinarăți
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinase
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinasem
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinaseră
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinaserăm
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinaserăți
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinaseși
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinaseți
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinat
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinat
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Dez- + gardină.
dezgărdinau
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinași
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinați
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinează
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinez
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdineze
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinezi
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinând
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezgărdinînd
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinez, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Pref. dez- + gardină. DOOM
dezgărdiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezgărdineáză
dezi
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezic
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezice
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicea
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziceai
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziceam
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziceau
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziceați
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicem
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicere
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicere
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
dezicerea
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
deziceri
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
dezicerii
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
dezicerile
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
dezicerilor
DESZÍCERE s. f. v. dezicere. DOOM
dezícere s. f., g.-d. art. dezícerii
deziceți
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezici
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicând
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezicînd
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezică
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezideologiza
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizai
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizam
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizare
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizară
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizarăm
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizarăți
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizase
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizasem
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizaseră
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizaserăm
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizaserăți
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizaseși
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizaseți
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizat
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizau
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizași
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizați
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizează
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizez
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizeze
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizezi
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizând
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
dezideologizînd
DEZIDEOLOGIZÁ, dezideologizez, vb. I. Tranz. A scoate administrația, poliția, justiția, cultura etc. de sub influența unei ideologii. [Pr.: -de-o-] – Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DOOM
*dezideologizá (a ~) (de-zi-de-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 dezideologizeáză
deziderat
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
deziderate
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
dezideratele
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
dezideratelor
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
dezideratul
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
dezideratului
DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum. DOOM
deziderát s. n., pl. dezideráte
deziluzia
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluzie
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluziei
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluzii
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluziile
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluziilor
DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion. DOOM
!dezilúzie (de-zi-, -zi-e/dez-i-) s. f., art. dezilúzia (-zi-a), g.-d. art. dezilúziei; pl. dezilúzii, art. dezilúziile (-zi-i-)
deziluziona
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionai
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionam
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionare
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionară
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionarăm
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionarăți
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionase
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionasem
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionaseră
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionaserăm
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionaserăți
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionaseși
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionaseți
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionat
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionat
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionata
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionate
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionatei
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionatele
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionatelor
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionatul
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionatului
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionau
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionași
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionați
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionați
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionații
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionaților
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.
deziluzionează
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionez
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzioneze
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionezi
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionând
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluzionînd
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner. DOOM
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză
deziluziune
DEZILUZIÚNE s.f. v. deziluzie.
dezincrimina
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminai
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminam
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminare
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminare
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincriminarea
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincriminară
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminarăm
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminarăți
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminase
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminasem
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminaseră
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminaserăm
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminaserăți
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminaseși
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminaseți
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminat
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminat
DEZINCRIMINÁT, -Ă, dezincriminați, -te, adj. Care a fost scos de sub incriminare. – V. dezincrimina.
dezincriminau
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminași
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminați
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminează
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminez
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincrimineze
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminezi
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminând
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminînd
DEZINCRIMINÁ, dezincriminez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Pref. dez- + incrimina. DOOM
*dezincriminá (a ~) (de-zin-cri-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrimineáză
dezincriminări
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincriminării
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincriminările
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincriminărilor
DEZINCRIMINÁRE, dezincriminări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a dezincrimina. – V. dezincrimina.
dezincrusta
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustai
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustam
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustant
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustanta
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustante
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustantei
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustantele
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustantelor
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustantul
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustantului
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustanți
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustanții
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustanților
DEZINCRUSTÁNT, dezincrustante, s. n. Substanță folosită pentru a împiedica depunerile de piatră în cazanele de abur, în instalațiile termice etc., sau pentru a dezincrusta un astfel de cazan, o instalație etc. – Din fr. désinscrustant. DOOM
!dezincrustánt (de-zin-/dez-in-) s. n., pl. dezincrustánte
dezincrustare
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustare
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezincrustarea
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezincrustară
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustarăm
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustarăți
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustase
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustasem
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustaseră
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustaserăm
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustaserăți
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustaseși
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustaseți
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustat
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustat
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră o căldare de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster.
dezincrustau
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustași
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustați
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustația
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustație
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustației
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustații
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustațiile
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustațiilor
DEZINCRUSTÁȚIE s.f. Dezincrustare. [Gen. -iei. / < fr. désincrustation].
dezincrustează
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustez
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrusteze
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustezi
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustând
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustînd
DEZINCRUSTÁ, dezincrustez, vb. I. Tranz. A curăța de depunerile de piatră un cazan de aburi, o instalație termică etc. – Din fr. désincruster. DOOM
!dezincrustá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezincrusteáză
dezincrustări
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezincrustării
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezincrustările
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezincrustărilor
DEZINCRUSTÁRE, dezincrustări, s. f. Faptul de a dezincrusta. – V. dezincrusta. DOOM
!dezincrustáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezincrustắrii; pl. dezincrustắri
dezindividualiza
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizai
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizam
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizare
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizare
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizarea
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizară
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizarăm
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizarăți
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizase
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizasem
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizaseră
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizaserăm
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizaserăți
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizaseși
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizaseți
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizat
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizat
DEZINDIVIDUALIZÁT, -Ă, dezindividualizați, -te, adj. Care și-a pierdut individualitatea, care s-a depersonalizat. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizau
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizași
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizați
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizează
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizez
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizeze
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizezi
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizând
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizînd
DEZINDIVIDUALIZÁ, dezindividualizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să-și piardă individualitatea; a depersonaliza. [Pr.: -du-a-] – Pref. dez- + individualiza.
dezindividualizări
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizării
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizările
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezindividualizărilor
DEZINDIVIDUALIZÁRE, dezindividualizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a dezindividualiza. [Pr.: -du-a-] – V. dezindividualiza.
dezinență
DEZINÉNȚĂ s.f. v. desinență.
dezinfecta
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectai
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectam
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectant
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectant
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanta
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectante
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantei
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantele
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantelor
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantul
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantul
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantului
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectantului
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanți
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanți
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanții
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanții
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanților
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectanților
DEZINFECTÁNT, -Ă, dezinfectanți, -te, adj., s. m. (Substanță sau agent fizic) care are proprietatea de a dezinfecta. [Pl.. și: (n.) dezinfectante] – Din fr. désinfectant. DOOM
!dezinfectánt2 (produs care distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) s. m./s. n., pl. dezinfectánți/dezinfectánte
dezinfectare
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectare
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfectarea
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfectară
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectarăm
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectarăți
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectase
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectasem
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectaseră
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectaserăm
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectaserăți
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectaseși
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectaseți
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectat
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectat
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectata
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectate
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectatei
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectatele
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectatelor
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectatul
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectatului
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectau
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectași
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectați
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectați
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectații
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectaților
DEZINFECTÁT, -Ă, dezinfectați, -te, adj. Curățat de infecție prin mijloace chimice, fizice sau mecanice.
dezinfectează
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectez
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfecteze
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectezi
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectând
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectînd
DEZINFECTÁ, dezinfectez, vb. I. Tranz. A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare. – Din fr. désinfecter. DOOM
!dezinfectá (a ~) (a distruge germenii patogeni) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfecteáză
dezinfectări
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfectării
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfectările
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfectărilor
DEZINFECTÁRE, dezinfectări, s. f. Acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție. – V. dezinfecta. DOOM
!dezinfectáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinfectắrii; pl. dezinfectắri
dezinfecția
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecție
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecției
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecții
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecțiile
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecțiilor
DEZINFÉCȚIE, dezinfecții, s. f. Dezinfectare. – Din fr. désinfection. DOOM
!dezinfécție (distrugere a germenilor patogeni) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinfécția (-ți-a), g.-d. art. dezinfécției; pl. dezinfécții, art. dezinfécțiile (-ți-i-)
dezinfecțiune
DEZINFECȚIÚNE s.f. v. dezinfecție.
dezinfesta
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestai
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestam
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestant
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant.
dezinfestant
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestantul
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestantului
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestanți
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestanții
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestanților
DEZINFESTÁNT, dezinfestanți, s. m. (Rar) Pesticid. [Pl. și: (n.) dezinfestante] – Din fr. désinfestant. DOOM
!dezinfestánt (produs care distruge paraziții) (rar) (de-zin-/dez-in-) s. m., pl. dezinfestánți
dezinfestare
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestare
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinfestarea
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinfestară
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestarăm
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestarăți
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestase
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestasem
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestaseră
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestaserăm
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestaserăți
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestaseși
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestaseți
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestat
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestat
DEZINFESTÁT, -Ă, dezinfestați, -te, adj. Care a fost curățat de paraziți. – V. dezinfesta.
dezinfestau
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestași
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestați
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestează
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestez
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfesteze
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestezi
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestând
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestînd
DEZINFESTÁ, dezinfestez, vb. I. Tranz. A curăța de paraziți o cultură, o casă etc. – Din fr. désinfester. DOOM
!dezinfestá (a ~) (a curăța de paraziți) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinfesteáză
dezinfestări
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinfestării
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinfestările
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinfestărilor
DEZINFESTÁRE, dezinfestări, s. f. Acțiunea de a dezinfesta. – V. dezinfesta.
dezinflama
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamai
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamam
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamare
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamare
DEZINFLAMÁRE, dezinflamări, s. f. Acțiunea de a dezinflama. – V. dezinflama.
dezinflamară
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamarăm
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamarăți
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamase
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamasem
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamaseră
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamaserăm
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamaserăți
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamaseși
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamaseți
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamat
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamat
DEZINFLAMÁT, -Ă, dezinflamați, -te, adj. Dezumflat2. – V. dezinflama.
dezinflamau
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamași
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamați
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamează
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamez
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflameze
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamezi
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamând
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinflamînd
DEZINFLAMÁ, dezinflamez, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Pref. dez- + inflama. DOOM
!dezinflamá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinflameáză
dezinforma
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformai
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformam
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformare
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformare
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinformarea
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinformară
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformarăm
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformarăți
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformase
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformasem
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformaseră
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformaserăm
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformaserăți
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformaseși
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformaseți
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformat
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformat
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformata
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformate
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformatei
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformatele
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformatelor
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformatul
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformatului
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformau
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformași
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformați
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformați
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformații
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformaților
DEZINFORMÁT, -Ă, dezinformați, -te, adj. Care este greșit informat (de cei din jur). – V. dezinforma.
dezinformează
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformez
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformeze
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformezi
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformând
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformînd
DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. DOOM
!dezinformá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinformeáză
dezinformări
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinformării
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinformările
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinformărilor
DEZINFORMÁRE, dezinformări, s. f. Faptul de a dezinforma. – V. dezinforma. DOOM
!dezinformáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinformắrii; pl. dezinformắri
dezinhib
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhiba
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibai
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibam
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibare
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibare
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinhibarea
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinhibară
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibarăm
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibarăți
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibase
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibasem
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibaseră
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibaserăm
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibaserăți
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibaseși
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibaseți
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibat
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibat
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibata
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibate
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibatei
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibatele
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibatelor
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibatul
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibatului
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibau
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibași
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibați
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibați
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibații
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibaților
DEZINHIBÁT, -Ă, dezinhibați, -te, adj. Care a ieșit din starea de inhibiție. – V. dezinhiba.
dezinhibe
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibi
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibiție
DEZINHIBÍȚIE s. f. Ieșirea din starea de inhibiție, înlăturare a inhibiției; dezinhibare. – Din fr. desinhibition.
dezinhibând
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibînd
DEZINHIBÁ, dezinhíb, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba. DOOM
*dezinhibá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinhíbă
dezinhibări
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinhibării
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinhibările
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinhibărilor
DEZINHIBÁRE, dezinhibări, s. f. Acțiunea de a (se) dezinhiba. – V. dezinhiba.
dezinsectiza
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizai
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizam
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizare
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizare
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsectizarea
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsectizară
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizarăm
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizarăți
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizase
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizasem
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizaseră
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizaserăm
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizaserăți
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizaseși
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizaseți
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizat
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizat
DEZINSECTIZÁT, -Ă, dezinsectizați, -te, adj. Care a fost curățat de insecte dăunătoare. – V. dezinsectiza.
dezinsectizau
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizași
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizați
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizează
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizez
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizeze
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizezi
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizând
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizînd
DEZINSECTIZÁ, dezinsectizez, vb. I. Tranz. A curăța de insecte dăunătoare o locuință, un spital etc. – Din fr. désinsectiser. DOOM
!dezinsectizá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezinsectizeáză
dezinsectizări
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsectizării
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsectizările
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsectizărilor
DEZINSECTIZÁRE, dezinsectizări, s. f. Acțiunea de a dezinsectiza. – V. dezinsectiza.
dezinsecția
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinsecție
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinsecției
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinsecții
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinsecțiile
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinsecțiilor
DEZINSÉCȚIE, dezinsecții, s. f. Distrugere a insectelor parazite (transmițătoare de boli) aflate în mediul uman. – Din fr. desinsection. DOOM
!dezinsécție (distrugere a insectelor) (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsécția (-ți-a), g.-d. art. dezinsécției; pl. dezinsécții, art. dezinsécțiile (-ți-i-)
dezinserția
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezinserție
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezinserției
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezinserții
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezinserțiile
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezinserțiilor
DEZINSÉRȚIE s.f. (Med.) Desprindere (chirurgicală) a unui mușchi sau a unui tendon de pe un os. [Gen. -iei. / < fr. désinsertion]. DOOM
!dezinsérție (de-zin-, -ți-e/dez-in-) s. f., art. dezinsérția (-ți-a), g.-d. dezinsérții, art. dezinsérției
dezintegra
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrai
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegram
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrare
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrare
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezintegrarea
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezintegrară
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrarăm
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrarăți
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrase
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrasem
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegraseră
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegraserăm
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegraserăți
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegraseși
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegraseți
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrat
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrat
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegrata
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegrate
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegratei
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegratele
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegratelor
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegratoare
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegratoarele
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegratoarelor
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegrator
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegratorul
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegratorului
DEZINTEGRATÓR s.n. Mașină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur]. DOOM
!dezintegratór (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. n., pl. dezintegratoáre
dezintegratul
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegratului
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegrau
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrași
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrați
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrați
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegrații
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegraților
DEZINTEGRÁT, -Ă, dezintegrați, -te, adj. (Despre nucleele atomice) Care a suferit o dezintegrare; (impr.) dezagregat. – V. dezintegra.
dezintegrează
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrez
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegreze
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrezi
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrând
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrînd
DEZINTEGRÁ, dezintegrez, vb. I. Refl. (Despre nucleele atomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; (impr.) a se dezagrega. ◊ Tranz. A dezintegra un nucleu atomic. – Din fr. désintégrer. DOOM
!dezintegrá (a ~) (de-zin-te-gra/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintegreáză
dezintegrări
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezintegrării
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezintegrările
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezintegrărilor
DEZINTEGRÁRE, dezintegrări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintegra și rezultatul ei. – V. dezintegra. DOOM
!dezintegráre (de-zin-te-gra-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintegrắrii; pl. dezintegrắri
dezinteres
DEZINTERÉS s. n. Lipsă de interes (față de cineva sau de ceva); indiferență, nepăsare. – Din dezinteresa (derivat regresiv). DOOM
!dezinterés (de-zin-/dez-in-) s. n.
dezinteresa
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresai
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresam
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresare
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresare
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinteresarea
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinteresară
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresarăm
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresarăți
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresase
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresasem
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresaseră
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresaserăm
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresaserăți
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresaseși
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresaseți
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresat
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresat
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresata
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresate
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresatei
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresatele
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresatelor
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresatul
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresatului
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresau
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresași
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresați
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresați
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresații
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresaților
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
dezinteresează
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresez
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezintereseze
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresezi
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresând
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresînd
DEZINTERESÁ, dezinteresez, vb. I. Refl. A nu manifesta niciun interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser. DOOM
!dezinteresá (a se ~) (de-zin-/dez-in-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezintereseáză
dezinteresări
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinteresării
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinteresările
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinteresărilor
DEZINTERESÁRE, dezinteresări, s. f. Faptul de a se dezinteresa; nepăsare. – V. dezinteresa. DOOM
!dezinteresáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezinteresắrii; pl. dezinteresắri
dezinterie
DEZINTERÍE s.f. v. dizenterie.
dezintoxic
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxica
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicai
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicam
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicare
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicare
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezintoxicarea
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezintoxicară
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicarăm
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicarăți
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicase
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicasem
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicaseră
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicaserăm
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicaserăți
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicaseși
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicaseți
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicat
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicat
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicata
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicate
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicatei
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicatele
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicatelor
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicatul
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicatului
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicau
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicași
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicați
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicați
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicația
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicație
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicației
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicații
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxicații
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicațiile
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicațiilor
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
dezintoxicaților
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
dezintoxice
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxici
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicând
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicînd
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer. DOOM
!dezintoxicá (a ~) (de-zin-/dez-in-) vb., ind. prez. 3 dezintóxică
dezintoxicări
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezintoxicării
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezintoxicările
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezintoxicărilor
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica. DOOM
!dezintoxicáre (de-zin-/dez-in-) s. f., g.-d. art. dezintoxicắrii; pl. dezintoxicắri
dezinvaginație
DEZINVAGINÁȚIE s.f. Reducție a unei invaginații. [Cf. fr. désinvagination].
dezinvolt
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvolta
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvolte
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltei
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltele
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltelor
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltul
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltului
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvoltura
DEZINVOLTÚRĂ s. f. Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din fr. désinvolture. DOOM
!dezinvoltúră s. f., g.-d. art. dezinvoltúrii
dezinvolturi
DEZINVOLTÚRĂ s. f. Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din fr. désinvolture. DOOM
!dezinvoltúră s. f., g.-d. art. dezinvoltúrii
dezinvolturii
DEZINVOLTÚRĂ s. f. Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din fr. désinvolture. DOOM
!dezinvoltúră s. f., g.-d. art. dezinvoltúrii
dezinvolți
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvolții
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezinvolților
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte. DOOM
!dezinvólt adj. m., pl. dezinvólți; f. dezinvóltă, pl. dezinvólte
dezionizare
DEZIONIZÁRE s.f. Dispariția ionilor dintr-un gaz ionizat. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. désionisation].
deziotacizare
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziotacizarea
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziotacizări
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziotacizării
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziotacizările
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziotacizărilor
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Rar) Eliminare a iotacizării. – Pref. dez- + iotacizare.
deziperitare
DEZIPERITÁRE s.f. Acțiunea de îndepărtare a iperitei dintr-o zonă infectată. [Et. incertă].
dezirabil
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabila
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabile
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilei
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilele
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilelor
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabili
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilii
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabililor
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilul
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezirabilului
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable. DOOM
dezirábil adj. m., pl. dezirábili; f. dezirábilă, pl. dezirábile
dezis
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezis
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice).
dezise
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezisei
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseră
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziserăm
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziserăți
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezisese
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezisesem
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseseră
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseserăm
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseserăți
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseseși
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseseți
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
deziseși
DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). DOOM
dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce
dezizola
DEZIZOLÁ vb. I. tr. A înlătura o izolație. [< fr. désisoler].
dezizolare
DEZIZOLÁ vb. I. tr. A înlătura o izolație. [< fr. désisoler].
dezizolat
DEZIZOLÁ vb. I. tr. A înlătura o izolație. [< fr. désisoler].
dezleagă
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezleg
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlega
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegai
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegam
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezleganie
DEZLEGÁNIE, dezleganii, s. f. (În religia creștină) Rugăciune de dezlegare. – Din dezlega + suf. -anie.
dezlegare
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegare
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegarea
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegară
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegarăm
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegarăți
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegase
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegasem
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegaseră
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegaserăm
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegaserăți
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegaseși
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegaseți
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegat
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegat
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegata
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegate
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegatei
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegatele
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegatelor
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegatul
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegatului
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegau
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegași
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegați
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegați
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegații
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlegaților
DEZLEGÁT, -Ă, dezlegați, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături. ◊ Expr. A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de păcate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
dezlege
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegi
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegând
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegînd
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. DOOM
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegări
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegării
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegările
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegărilor
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega. DOOM
dezlegáre s. f., g.-d. art. dezlegắrii; pl. dezlegắri
dezlegătoare
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătoarea
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătoarei
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătoarele
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătoarelor
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegător
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegători
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătorii
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătorilor
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătorul
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezlegătorului
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător. DOOM
dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri
dezleșina
DEZLEȘINÁ, dezleșín, vb. I. Tranz. (Înv.) A trezi pe cineva din leșin; a dezmetici. – Din des1- + leșina.
dezleșinare
DEZLEȘINÁ, dezleșín, vb. I. Tranz. (Înv.) A trezi pe cineva din leșin; a dezmetici. – Din des1- + leșina.
dezleșinat
DEZLEȘINÁ, dezleșín, vb. I. Tranz. (Înv.) A trezi pe cineva din leșin; a dezmetici. – Din des1- + leșina.
dezlipea
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipeai
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipeam
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipească
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipeau
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipeați
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipesc
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipește
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipești
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipi
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipii
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipim
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipind
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipire
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipire
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipirea
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipiri
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipirii
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipirile
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipirilor
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi. DOOM
dezlipíre s. f., g.-d. art. dezlipírii; pl. dezlipíri
dezlipiră
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipirăm
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipirăți
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipise
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipisem
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiseră
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiserăm
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiserăți
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiseși
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiseți
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipit
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipit
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipita
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipite
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipitei
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipitele
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipitelor
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipitul
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipitului
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipiși
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiți
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Pref. dez- + lipi. DOOM
dezlipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlipésc, imperf. 3 sg. dezlipeá; conj. prez. 3 să dezlipeáscă
dezlipiți
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipiții
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlipiților
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
dezlocui
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuia
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiai
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiam
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiască
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiau
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiați
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiesc
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiește
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiești
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuii
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuim
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuind
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuire
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiră
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuirăm
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuirăți
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuise
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuisem
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiseră
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiserăm
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiserăți
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiseși
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiseți
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuit
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuit
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuita
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuite
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuitei
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuitele
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuitelor
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuitul
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuitului
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuiși
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiți
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. DOOM
*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă
dezlocuiți
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuiții
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlocuiților
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – V. dezlocui.
dezlâna
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânai
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânam
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânare
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânare
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlânarea
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlânară
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânarăm
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânarăți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânase
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânasem
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânaseră
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânaserăm
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânaserăți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânaseși
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânaseți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânat
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânat
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânata
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânate
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânatei
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânatele
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânatelor
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânatul
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânatului
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânau
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânași
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânați
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânați
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânații
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânaților
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlânează
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânez
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlâneze
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânezi
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânând
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlânări
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlânării
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlânările
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlânărilor
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlîna
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînai
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînam
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînare
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînare
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlînarea
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlînară
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînarăm
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînarăți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînase
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînasem
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînaseră
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînaserăm
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînaserăți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînaseși
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînaseți
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînat
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînat
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînata
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînate
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînatei
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînatele
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînatelor
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînatul
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînatului
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînau
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînași
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînați
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînați
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînații
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînaților
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
dezlînează
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînez
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlîneze
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînezi
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînînd
DEZLÂNÁ, pers. 3 dezlânează, vb. I. Refl. (Rar; despre fire textile răsucite) A-și pierde aspectul răsucit; a se scămoșa. ♦ Fig. (Despre stări sau manifestări ale oamenilor) A deveni fără șir, lipsit de logică. – Pref. dez- + lână. DOOM
!dezlâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se dezlâneáză
dezlînări
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlînării
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlînările
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlînărilor
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna. DOOM
dezlânáre s. f., g.-d. art. dezlânắrii; pl. dezlânắri
dezlănțui
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuia
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiai
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiam
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiau
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiați
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuie
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuii
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuim
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuind
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuire
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuire
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuirea
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuiri
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuirii
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuirile
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuirilor
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui. DOOM
dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri
dezlănțuiră
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuirăm
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuirăți
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuise
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuisem
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiseră
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiserăm
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiserăți
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiseși
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiseți
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuit
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuit
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuita
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuite
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuitei
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuitele
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuitelor
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuitul
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuitului
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuiși
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiți
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). DOOM
dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie
dezlănțuiți
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuiții
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezlănțuiților
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
dezmață
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmembra
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrabil
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabila
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabile
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilei
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilele
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilelor
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabili
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilii
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabililor
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilul
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrabilului
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil. DOOM
dezmembrábil adj. m., pl. dezmembrábili; f. dezmembrábilă, pl. dezmembrábile
dezmembrai
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembram
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrare
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrare
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmembrarea
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmembrară
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrarăm
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrarăți
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrase
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrasem
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembraseră
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembraserăm
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembraserăți
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembraseși
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembraseți
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrat
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembratoare
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembratoarele
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembratoarelor
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembrator
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembratorul
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembratorului
DEZMEMBRATÓR s.n. Mașină pentru sfărâmarea materialelor friabile. [Et. incertă].
dezmembrau
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrași
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrați
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrează
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrez
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembreze
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrezi
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrând
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrînd
DEZMEMBRÁ, dezmembrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) descompune, a (se) împărți, a (se) desface în mai multe părți; p. ext. a (se) desființa în urma unei împărțiri. – Din fr. démembrer. DOOM
dezmembrá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezmembreáză
dezmembrări
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmembrării
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmembrările
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmembrărilor
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra. DOOM
dezmembráre s. f., g.-d. art. dezmembrắrii; pl. dezmembrắri
dezmeteci
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmetecire
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmetecit
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmetic
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmetica
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmetice
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticea
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticeai
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticeam
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticească
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticeau
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticeați
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticei
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticele
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticelor
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticesc
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticește
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticești
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmetici
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmetici
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticii
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticii
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticilor
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticim
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticind
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticire
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticire
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticirea
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticiri
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticirii
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticirile
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticirilor
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire. DOOM
dezmeticíre s. f., g.-d. art. dezmeticírii; pl. dezmeticíri
dezmeticiră
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticirăm
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticirăți
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticise
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticisem
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiseră
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiserăm
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiserăți
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiseși
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiseți
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticit
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticit
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticita
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticite
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticitei
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticitele
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticitelor
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticitul
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticitului
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticiși
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiți
DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic. DOOM
dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă
dezmeticiți
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticiții
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticiților
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
dezmeticul
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmeticului
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic. DOOM
dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice
dezmețe
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmețea
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețeai
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețeam
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețească
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețeau
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețeați
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețesc
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețește
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețești
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmeți
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmeți
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmeții
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețim
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețind
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețire
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețire
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.
dezmețiră
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețirăm
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețirăți
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețise
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețisem
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiseră
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiserăm
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiserăți
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiseși
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiseți
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețit
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețit
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.
dezmețiși
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmețiți
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Pref. dez- + [a]meți. DOOM
dezmețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 să dezmețeáscă
dezmiardă
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierd
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierda
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdai
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdam
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdare
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdare
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdarea
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdară
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdarăm
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdarăți
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdase
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdasem
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdaseră
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdaserăm
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdaserăți
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdaseși
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdaseți
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdat
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdat
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdata
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdate
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdatei
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdatele
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdatelor
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdatul
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdatului
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdau
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdași
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdați
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdați
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdații
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierdaților
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
dezmierde
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdând
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdînd
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmierdări
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdării
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdările
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdărilor
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda. DOOM
dezmierdáre (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdắrii; pl. dezmierdắri
dezmierdătoare
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătoarea
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătoarei
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătoarele
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătoarelor
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdător
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdători
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătorii
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătorilor
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătorul
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierdătorului
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător. DOOM
dezmierdătór (-mier-) adj. m., pl. dezmierdătóri; f. sg. și pl. dezmierdătoáre
dezmierzi
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare. DOOM
dezmierdá (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiárdă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmiérde
dezmint
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezminte
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmintă
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințea
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințeai
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințeam
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințeau
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințeați
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezminți
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezminții
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințim
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințind
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințire
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințire
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințirea
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințiri
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințirii
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințirile
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințirilor
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți. DOOM
dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri
dezmințiră
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințirăm
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințirăți
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințise
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințisem
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiseră
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiserăm
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiserăți
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiseși
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiseți
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințit
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințit
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minți (după fr. démentir).
dezmințiși
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmințiți
DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir). DOOM
dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 să dezmíntă
dezmiriștea
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmirișteai
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmirișteam
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștească
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmirișteau
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmirișteați
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștesc
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștește
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștești
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriști
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștii
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștim
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștind
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștire
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștire
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștirea
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștiri
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștirii
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștirile
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștirilor
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștit. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștíre s. f., g.-d. art. dezmiriștírii; pl. dezmiriștíri
dezmiriștiră
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștirăm
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștirăți
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștise
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștisem
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiseră
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiserăm
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiserăți
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiseși
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiseți
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștit
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștit
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștita
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștite
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștitei
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștitele
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștitelor
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștitoare
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitoarele
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitoarelor
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitor
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitorul
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitorului
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor. DOOM
dezmiriștitór s. n., pl. dezmiriștitoáre
dezmiriștitul
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștitului
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștiși
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiți
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Pref. dez- + miriște. DOOM
dezmiriștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmiriștésc, imperf. 3 sg. dezmirișteá; conj. prez. 3 să dezmirișteáscă
dezmiriștiți
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștiții
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmiriștiților
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști. DOOM
dezmiriștít s. n.
dezmo
DEZMO- v. desmo-.
dezmografie
DEZMOGRAFÍE s.f. v. desmografie.
dezmologie
DEZMOLOGÍE s.f. v. desmologie.
dezmopatie
DEZMOPATÍE s.f. v. desmopatie.
dezmormânta
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântai
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântam
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântare
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântară
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântarăm
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântarăți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântase
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântasem
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântaseră
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântaserăm
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântaserăți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântaseși
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântaseți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântat
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântau
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântași
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântați
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântează
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântez
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormânteze
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântezi
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormântând
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormînta
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntai
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntam
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntare
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntară
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntarăm
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntarăți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntase
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntasem
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntaseră
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntaserăm
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntaserăți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntaseși
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntaseți
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntat
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntau
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntași
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntați
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntează
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntez
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormînteze
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntezi
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmormîntînd
DEZMORMÎNTÁ, dezmormîntez, vb. I. Tranz. (Rar) A deshuma, a dezgropa; fig. a scoate din uitare, a repune în circulație. (Refl. pas.) Se dezmormîntară termenii uitați de prin hrisoave. MACEDONSKI, O. IV 122. DOOM
dezmormântá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezmormânteáză
dezmorțea
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțeai
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțeala
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală. DOOM
dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli
dezmorțeam
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțească
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțeau
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțeați
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțeli
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală. DOOM
dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli
dezmorțelii
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală. DOOM
dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli
dezmorțelile
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală. DOOM
dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli
dezmorțelilor
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală. DOOM
dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli
dezmorțesc
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțește
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțești
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorți
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorții
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțim
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțind
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțire
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțire
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțirea
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțiri
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțirii
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțirile
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțirilor
DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți; dezmorțeală; dezghețare; fig. reînviere. – V. dezmorți. DOOM
dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii
dezmorțiră
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțirăm
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțirăți
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțise
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțisem
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiseră
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiserăm
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiserăți
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiseși
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiseți
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțit
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțit
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțita
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțite
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțitei
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțitele
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțitelor
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțitul
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțitului
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțiși
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiți
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți. DOOM
dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă
dezmorțiți
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțiții
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmorțiților
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
dezmoștenea
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteneai
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteneam
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenească
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteneau
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteneați
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenesc
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenește
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenești
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteni
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenii
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenim
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenind
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenire
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenire
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoștenirea
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoșteniri
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoștenirii
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoștenirile
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoștenirilor
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni. DOOM
dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníri
dezmoșteniră
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenirăm
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenirăți
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenise
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenisem
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniseră
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniserăm
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniserăți
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniseși
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniseți
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenit
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoștenit
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenita
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenite
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenitei
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenitele
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenitelor
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenitul
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoștenitului
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoșteniși
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniți
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter). DOOM
dezmoștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 să dezmoșteneáscă
dezmoșteniți
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoșteniții
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmoșteniților
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.
dezmânia
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia.
dezmânia
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniai
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniam
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniară
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniarăm
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniarăți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniase
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniasem
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniaseră
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniaserăm
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniaserăți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniaseși
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniaseți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniat
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniat
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Dez- + mânia.
dezmâniau
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniași
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniați
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmânie
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniem
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniere
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniere
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Dez- + mânia.
dezmânii
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmâniind
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmânt
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmânta
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântai
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântam
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântare
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântare
desmântá (-t, -at), vb. – (Trans.) A face să se răzgîndească. Origine incertă. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a aștepta”, intensiv de la manēre; în acest caz *dĭsmantāre ar însemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. După Tiktin, de la un lat. *dĭsmentāre, de la mens; după Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dĭsmonĭtāre. Candrea trece sub tăcere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvîntul, care este destul de rar.
dezmântară
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântarăm
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântarăți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântase
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântasem
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântaseră
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântaserăm
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântaserăți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântaseși
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântaseți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântat
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântau
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântași
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântați
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmânte
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmântând
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmânți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmînia
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniai
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniam
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniară
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniarăm
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniarăți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniase
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniasem
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniaseră
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniaserăm
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniaserăți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniaseși
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniaseți
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniat
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniau
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniași
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniați
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmînie
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniem
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniere
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmînii
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmîniind
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Pref. dez- + mânia. DOOM
dezmâniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezmấnii, 3 dezmấnie (-ni-e), 1 pl. dezmâniém; conj. prez. 3 să dezmấnie; ger. dezmâniínd (-ni-ind)
dezmînt
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmînta
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntai
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntam
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntare
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntară
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntarăm
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntarăți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntase
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntasem
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntaseră
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntaserăm
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntaserăți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntaseși
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntaseți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntat
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntau
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntași
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntați
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmînte
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmîntînd
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmînți
DEZMÎNTÁ, dezmînt, vb. I. Tranz. (Transilv., Ban.; urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A face (pe cineva) să-și schimbe o hotărîre, un gînd etc.; a abate de la un scop, a povățui sau a sfătui (pe cineva) să nu facă un lucru. De ce ai dezmîntat oamenii de la șatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 118.
dezmăț
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmăț
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmăța
DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).
dezmățai
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățam
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățare
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățare
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
dezmățarea
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
dezmățară
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățarăm
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățarăți
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățase
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățasem
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățaseră
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățaserăm
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățaserăți
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățaseși
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățaseți
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățat
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățat
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățata
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățate
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățatei
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățatele
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățatelor
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățatul
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățatului
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățau
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățași
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățați
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățați
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățații
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățaților
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
dezmățul
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmățului
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmățuri
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmățurile
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmățurilor
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). DOOM
dezmắț s. n., pl. dezmắțuri
dezmățând
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățînd
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv). DOOM
!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe
dezmățări
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
dezmățării
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
dezmățările
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
dezmățărilor
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța. DOOM
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățắrii
deznaționaliza
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizai
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizam
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizare
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizare
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznaționalizarea
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznaționalizară
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizarăm
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizarăți
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizase
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizasem
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizaseră
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizaserăm
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizaserăți
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizaseși
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizaseți
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizat
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizat
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizata
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizate
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizatei
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizatele
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizatelor
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizatul
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizatului
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizau
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizași
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizați
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizați
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizații
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizaților
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
deznaționalizează
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizez
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizeze
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizezi
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizând
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizînd
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser. DOOM
deznaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 deznaționalizeáză
deznaționalizări
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznaționalizării
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznaționalizările
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznaționalizărilor
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza. DOOM
deznaționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. deznaționalizắrii; pl. deznaționalizắri
deznisipa
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipai
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipam
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipare
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipare
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznisiparea
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznisipară
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisiparăm
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisiparăți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipase
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipasem
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipaseră
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipaserăm
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipaserăți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipaseși
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipaseți
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipat
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipat
DEZNISIPÁT, -Ă adj. v. denisipat.
deznisipator
DEZNISIPATÓR s.n. Bazin pentru curățirea apei de aluviuni. ♦ Bazin pentru îndepărtarea prin decantare a impurităților din pasta de celuloză. [Var. denisipator s.n. / < deznisipa + -tor, după fr. dessableur].
deznisipau
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipași
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipați
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipează
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipez
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipeze
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipezi
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipând
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipînd
DEZNISIPÁ vb. I v. denisipa.
deznisipări
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznisipării
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznisipările
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznisipărilor
DEZNISIPÁRE s. f. v. denisipare.
deznoade
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznoadă
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznod
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznoda
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodai
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodam
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodare
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodare
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznodarea
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznodară
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodarăm
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodarăți
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodase
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodasem
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodaseră
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodaserăm
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodaserăți
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodaseși
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodaseți
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodat
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodat
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodata
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodate
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodatei
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodatele
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodatelor
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodatul
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodatului
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodau
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodași
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodați
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodați
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodații
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodaților
DEZNODÁT, -Ă, deznodați, -te, adj. 1. (Despre noduri, ațe, sfori etc.) Dezlegat, desfăcut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt și slab; deșirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fără șir; dezlânat. – V. deznoda.
deznodând
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodînd
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznodăminte
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodămintele
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodămintelor
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodământ
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodământul
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodământului
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodămînt
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodămîntul
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodămîntului
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). DOOM
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodări
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznodării
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznodările
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznodărilor
DEZNODÁRE, deznodări, s. f. Acțiunea de a deznoda și rezultatul ei. – V. deznoda. DOOM
deznodáre s. f., g.-d. art. deznodắrii; pl. deznodắri
deznozi
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A desface un nod ori o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Pref. dez- + [în]noda. DOOM
deznodá (a ~) vb., ind. prez. 3 deznoádă
deznădejde
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădejdea
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădejdi
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădejdii
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădejdile
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădejdilor
DEZNĂDÉJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde. DOOM
deznădéjde s. f., g.-d. art. deznădéjdii; pl. deznădéjdi
deznădăjdui
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduia
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiai
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiam
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiască
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiau
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiați
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiesc
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiește
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiești
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduii
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduim
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduind
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduire
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduire
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduirea
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduiri
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduirii
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduirile
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduirilor
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. DOOM
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii
deznădăjduiră
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduirăm
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduirăți
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduise
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduisem
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiseră
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiserăm
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiserăți
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiseși
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiseți
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduit
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduit
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduita
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduite
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduitei
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduitele
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduitelor
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduitul
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduitului
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduiși
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiți
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. DOOM
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă
deznădăjduiți
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduiții
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
deznădăjduiților
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
dezobișnui
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuia
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiai
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiam
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiască
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiau
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiați
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiesc
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiește
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiești
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuii
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuim
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuind
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuire
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuire
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuirea
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuiri
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuirii
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuirile
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuirilor
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui. DOOM
!dezobișnuíre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuírii
dezobișnuiră
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuirăm
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuirăți
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuise
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuisem
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiseră
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiserăm
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiserăți
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiseși
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiseți
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuit
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuit
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
dezobișnuiși
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuiți
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer). DOOM
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobstrua
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruai
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruam
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruant
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruanta
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruante
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruantei
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruantele
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruantelor
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruantul
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruantului
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruanți
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruanții
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruanților
DEZOBSTRUÁNT, -Ă adj. Care destupă, de natură să dezobstrueze; destupător. [Pron. -tru-ant. / cf. fr. désobstruant].
dezobstruare
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruară
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruarăm
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruarăți
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruase
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruasem
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruaseră
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruaserăm
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruaserăți
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruaseși
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruaseți
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruat
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruat
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer].
dezobstruau
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruași
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruați
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruează
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruez
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstrueze
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruezi
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruând
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezobstruînd
DEZOBSTRUÁ vb. I. tr. (Tehn., med.) A destupa, a desfunda. [Pron. -tru-a. / < fr. désobstruer]. DOOM
!dezobstruá (a ~) (de-zob-stru-a/dez-ob-) vb., ind. prez. 3 dezobstrueáză, 1 pl. dezobstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să dezobstruéze (-stru-e-); ger. dezobstruấnd (-stru-ând)
dezocupa
DEZOCUPÁ, dezocúp, vb. I. 1. Tranz. A elibera un loc ocupat. 2. Refl. A face liber. – Pref. dez- + ocupa. DOOM
*dezocupá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezocúpă
dezocupare
DEZOCUPÁ vb. I. tr. A elibera un loc ocupat. ♦ refl. A se face liber. [Cf. it. disoccupare].
dezocupat
DEZOCUPÁ vb. I. tr. A elibera un loc ocupat. ♦ refl. A se face liber. [Cf. it. disoccupare].
dezodoriza
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizai
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizam
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizant
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizanta
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizante
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizantei
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizantele
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizantelor
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizantul
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizantului
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizanți
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizanții
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizanților
DEZODORIZÁNT, -Ă, dezodorizanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care are proprietatea de a dezodoriza; deodorant. – Din fr. désodorisant. DOOM
!dezodorizánt2 (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizánte
dezodorizare
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizare
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezodorizarea
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezodorizară
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizarăm
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizarăți
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizase
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizasem
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizaseră
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizaserăm
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizaserăți
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizaseși
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizaseți
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizat
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizat
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul rău al unui corp sau de pe un corp, de pe un obiect etc. – Din fr. désodoriser.
dezodorizatoare
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizatoarele
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizatoarelor
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizator
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizatorul
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizatorului
DEZODORIZATÓR, dezodorizatoare, s. n. Dispozitiv care conține o substanță dezodorizantă și care servește la dezodorizare. – Dezodoriza + suf. -tor. DOOM
!dezodorizatór (de-zo-/dez-o-) s. n., pl. dezodorizatoáre
dezodorizau
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizași
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizați
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizează
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizez
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizeze
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizezi
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizând
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizînd
DEZODORIZÁ, dezodorizez, vb. I. Tranz. A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit al unui corp sau de pe un corp, din aer, apă etc. – Din fr. désodoriser. DOOM
!dezodorizá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezodorizeáză
dezodorizări
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezodorizării
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezodorizările
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezodorizărilor
DEZODORIZÁRE, dezodorizări, s. f. Acțiunea de a dezodoriza și rezultatul ei. – V. dezodoriza. DOOM
!dezodorizáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezodorizắrii; pl. dezodorizắri
dezola
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolai
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolam
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolant
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolanta
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolante
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolantei
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolantele
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolantelor
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolantul
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolantului
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolanți
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolanții
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolanților
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant. DOOM
dezolánt adj. m., pl. dezolánți; f. dezolántă, pl. dezolánte
dezolare
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolare
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezolarea
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezolară
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolarăm
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolarăți
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolase
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolasem
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolaseră
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolaserăm
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolaserăți
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolaseși
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolaseți
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolat
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolat
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolata
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolate
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolatei
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolatele
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolatelor
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolatoare
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatoarea
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatoarei
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatoarele
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatoarelor
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolator
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatori
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatorii
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatorilor
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatorul
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatorului
DEZOLATÓR, -OÁRE, dezolatori, -oare, adj. (Rar) Dezolant. – Dezola + suf. -tor. DOOM
dezolatór (rar) adj. m., pl. dezolatóri; f. sg. și pl. dezolatoáre
dezolatul
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolatului
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolau
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolași
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolați
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolați
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolații
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolaților
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
dezolațiune
DEZOLAȚIÚNE, dezolațiuni, s. f. (Neobișnuit) Dezolare. Mă uitam la tine și te cercetam... cu dezolațiunea cea mai sinceră. C. PETRESCU, A. R. 25.
dezolează
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolez
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezoleze
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolezi
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolură
DEZOLÚRĂ s.f. Smulgere a tălpii sau a cutiei cornoase a copitei la animale. [< fr. dessolure].
dezolând
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolînd
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler. DOOM
dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză
dezolări
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezolării
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezolările
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezolărilor
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola. DOOM
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri
dezongulare
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezongularea
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezongulări
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezongulării
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezongulările
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezongulărilor
DEZONGULÁRE s. f. (Med. vet.) Desprindere și cădere a cornului copitei la animale. – Din fr. désongler. DOOM
!dezonguláre (de-zon-/dez-on-) s. f., g.-d. art. dezongulắrii
dezonoare
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur. DOOM
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei
dezonoarea
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur. DOOM
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei
dezonoarei
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur. DOOM
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei
dezonora
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorai
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoram
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorant
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonoranta
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorante
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorantei
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorantele
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorantelor
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorantul
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorantului
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonoranți
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonoranții
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonoranților
DEZONORÁNT, -Ă, dezonoranți, -te, adj. Care dezonorează; rușinos. – Din fr. déshonorant. DOOM
!dezonoránt (de-zo-/dez-o-) adj. m., pl. dezonoránți; f. dezonorántă, pl. dezonoránte
dezonorare
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorare
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezonorarea
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezonorară
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorarăm
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorarăți
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorase
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorasem
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoraseră
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoraserăm
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoraserăți
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoraseși
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoraseți
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorat
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorat
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonorata
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonorate
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoratei
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoratele
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoratelor
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoratul
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoratului
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonorau
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorași
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorați
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorați
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonorații
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonoraților
DEZONORÁT, -Ă, dezonorați, -te, adj. Care și-a pierdut onoarea; care s-a făcut de rușine. – V. dezonora.
dezonorează
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorez
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonoreze
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorezi
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonori
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur. DOOM
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei
dezonorii
DEZONOÁRE s. f. Lipsă de onoare; necinste; p. ext. ocară, rușine. – Din fr. déshonneur. DOOM
!dezonoáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezonoárei
dezonorând
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorînd
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer. DOOM
!dezonorá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezonoreáză
dezonorări
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezonorării
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezonorările
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezonorărilor
DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [< dezonora].
dezordine
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordinea
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordini
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordinii
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordinile
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordinilor
DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). DOOM
!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
dezordonat
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonata
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonate
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonatei
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonatele
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonatelor
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonatul
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonatului
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonați
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonații
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezordonaților
DEZORDONÁT, -Ă, dezordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în muncă, în felul de viață etc.). ♦ (Despre manifestările omului) Care arată lipsă de ordine. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri) Lipsit de ordine; care se află în neorânduială. – Din fr. désordonné. DOOM
!dezordonát (de-zor-/dez-or-) adj. m., pl. dezordonáți; f. dezordonátă, pl. dezordonáte
dezorganiza
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizai
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizam
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizare
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizare
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorganizarea
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorganizară
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizarăm
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizarăți
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizase
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizasem
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizaseră
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizaserăm
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizaserăți
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizaseși
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizaseți
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizat
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizat
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizata
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizate
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizatei
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizatele
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizatelor
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizatoare
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoare
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarea
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarea
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarei
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarei
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarele
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarele
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarelor
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatoarelor
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizator
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizator
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatori
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatori
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorii
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorii
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorilor
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorilor
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorul
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorul
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorului
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatorului
DEZORGANIZATÓR, -OÁRE, dezorganizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care dezorganizează. – Din fr. désorganisateur.
dezorganizatul
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizatului
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizau
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizași
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizați
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizați
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizație
DEZORGANIZÁȚIE s. f. (Învechit) Dezorganizare. (Fig.) Neîncetat i se părea că aude împușcături... Închipuire fantastică ! precum vezi, efect a (!) dezorganizației creierilor. NEGRUZZI, S. I 33.
dezorganizații
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizaților
DEZORGANIZÁT, -Ă, dezorganizați, -te, adj. Care nu (mai) este organizat; care și-a pierdut organizarea, funcționarea normală. – V. dezorganiza.
dezorganizează
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizez
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizeze
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizezi
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizând
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizînd
DEZORGANIZÁ, dezorganizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde organizarea, funcționarea normală, bunul mers. – Din fr. désorganiser. DOOM
!dezorganizá (a ~) (de-zor-/dez-or-) vb., ind. prez. 3 dezorganizeáză
dezorganizări
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorganizării
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorganizările
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorganizărilor
DEZORGANIZÁRE, dezorganizări, s. f. Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare. – V. dezorganiza. DOOM
!dezorganizáre (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezorganizắrii; pl. dezorganizắri
dezorienta
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientai
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientam
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientare
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientare
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezorientarea
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezorientară
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientarăm
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientarăți
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientase
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientasem
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientaseră
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientaserăm
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientaserăți
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientaseși
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientaseți
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientat
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientat
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientata
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientate
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientatei
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientatele
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientatelor
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientatul
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientatului
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientau
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientași
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientați
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientați
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientații
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientaților
DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦ Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.
dezorientează
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientez
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorienteze
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientezi
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientând
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientînd
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter. DOOM
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteáză
dezorientări
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezorientării
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezorientările
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezorientărilor
DEZORIENTÁRE, dezorientări, s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. DOOM
!dezorientáre (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientắrii; pl. dezorientắri
dezosa
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosai
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosam
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosare
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosare
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezosarea
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezosară
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosarăm
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosarăți
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosase
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosasem
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosaseră
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosaserăm
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosaserăți
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosaseși
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosaseți
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosat
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosat
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosata
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosate
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosatei
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosatele
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosatelor
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosatul
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosatului
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosau
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosași
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosați
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosați
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosații
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosaților
DEZOSÁT, -Ă, dezosați, -te, adj. (Despre carne) Care a fost desprinsă de pe oase. – V. dezosa.
dezosează
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosez
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezoseze
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosezi
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosificație
DEZOSIFICÁȚIE s.f. (Med.) Îndepărtare sau lipsă a sărurilor minerale din oase. [Cf. fr. désossification].
dezosând
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosînd
DEZOSÁ, dezosez, vb. I. Tranz. A desprinde carnea de pe oase. – Din fr. désosser. DOOM
!dezosá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoseáză
dezosări
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezosării
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezosările
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezosărilor
DEZOSÁRE, dezosări, s. f. Acțiunea de a dezosa. – V. dezosa.
dezoxida
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidai
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidam
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidant
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidant
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanta
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanta
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidante
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidante
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantei
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantei
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantele
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantele
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantelor
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantelor
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantul
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantul
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantului
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidantului
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanți
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanți
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanții
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanții
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanților
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidanților
DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează. – Din fr. désoxydant. DOOM
!dezoxidánt2 (de-zo-/dez-o-) s. m., pl. dezoxidánți
dezoxidare
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidare
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxidarea
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxidară
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidarăm
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidarăți
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidase
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidasem
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidaseră
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidaserăm
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidaserăți
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidaseși
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidaseți
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidat
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidat
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder.
dezoxidau
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidași
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidați
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidează
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidez
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxideze
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidezi
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidând
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidînd
DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndepărta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanță. – Din fr. désoxyder. DOOM
!dezoxidá (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezoxideáză
dezoxidări
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxidării
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxidările
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxidărilor
DEZOXIDÁRE, dezoxidări, s. f. Acțiunea de a dezoxida. – V. dezoxida. DOOM
!dezoxidáre (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezoxidắrii; pl. dezoxidắri
dezoxiribonucleic
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleica
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleice
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicei
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicele
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicelor
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleici
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicii
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicilor
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicul
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezoxiribonucleicului
DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esențial în mecanismul ereditar al celulelor vii. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. désoxyribonucléique. DOOM
!dezoxiribonucléic (de-zo-, -nu-cle-ic/dez-o-) adj. m.
dezrobea
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobeai
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobeam
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobească
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobeau
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobeați
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobesc
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobește
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobești
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobi
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobii
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobim
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobind
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobire
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobire
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobirea
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobiri
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobirii
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobirile
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobirilor
DEZROBÍRE, dezrobiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezrobi și rezultatul ei. – V. dezrobi. DOOM
dezrobíre s. f., g.-d. art. dezrobírii; pl. dezrobíri
dezrobiră
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobirăm
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobirăți
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobise
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobisem
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiseră
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiserăm
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiserăți
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiseși
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiseți
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobit
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobit
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobita
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobite
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobitei
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobitele
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobitelor
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobitoare
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitoarea
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitoarei
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitoarele
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitoarelor
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitor
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitori
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitorii
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitorilor
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitorul
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitorului
DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. – Dezrobi + suf. -tor. DOOM
dezrobitór adj. m., pl. dezrobitóri; f. sg. și pl. dezrobitoáre
dezrobitul
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobitului
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobiși
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiți
DEZROBÍ, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupație; a asigura independența unui stat. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detenție nedreaptă. 3. Tranz. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o situație umilitoare, apăsătoare. – Pref. dez- + robi. DOOM
dezrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrobésc, imperf. 3 sg. dezrobeá; conj. prez. 3 să dezrobeáscă
dezrobiți
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobiții
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrobiților
DEZROBÍT, -Ă, dezrobiți, -te, adj. Care a fost eliberat din robie, p. gener. de sub asuprire politică sau socială, de sub o ocupație, din prizonierat etc. – V. dezrobi.
dezrădăcina
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinai
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinam
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinare
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinare
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrădăcinarea
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrădăcinară
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinarăm
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinarăți
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinase
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinasem
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinaseră
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinaserăm
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinaserăți
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinaseși
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinaseți
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinat
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinat
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinata
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinate
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinatei
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinatele
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinatelor
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinatul
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinatului
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinau
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinași
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinați
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinați
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinații
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinaților
DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.
dezrădăcinează
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinez
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcineze
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinezi
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinând
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinînd
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina. DOOM
dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză
dezrădăcinări
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrădăcinării
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrădăcinările
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrădăcinărilor
DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina. – V. dezrădăcina. DOOM
dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri
dezrăsucea
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuceai
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuceam
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucească
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuceau
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuceați
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucesc
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucește
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucești
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuci
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucii
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucim
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucind
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucire
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucire
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsucirea
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsuciri
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsucirii
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsucirile
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsucirilor
DEZRĂSUCÍRE, dezrăsuciri, s. f. Faptul de a (se) dezrăsuci. – V. dezrăsuci. DOOM
dezrăsucíre s. f., g.-d. art. dezrăsucírii; pl. dezrăsucíri
dezrăsuciră
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucirăm
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucirăți
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucise
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucisem
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciseră
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciserăm
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciserăți
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciseși
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciseți
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucit
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsucit
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucita
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucite
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucitei
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucitele
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucitelor
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucitul
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsucitului
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsuciși
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciți
DEZRĂSUCÍ, dezrăsucesc, vb. IV. Tranz. A face ca un fir sau, p. ext., un obiect să nu mai fie răsucit; a desface. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din depănătură. – Pref. dez- + răsuci. DOOM
dezrăsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezrăsucésc, imperf. 3 sg. dezrăsuceá; conj. prez. 3 să dezrăsuceáscă
dezrăsuciți
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsuciții
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezrăsuciților
DEZRĂSUCÍT, -Ă, dezrăsuciți, -te, adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură. – V. dezrăsuci.
dezumaniza
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizai
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizam
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizare
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizare
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumanizarea
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumanizară
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizarăm
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizarăți
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizase
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizasem
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizaseră
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizaserăm
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizaserăți
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizaseși
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizaseți
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizat
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizat
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizata
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizate
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizatei
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizatele
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizatelor
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizatul
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizatului
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizau
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizași
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizați
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizați
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizații
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizaților
DEZUMANIZÁT, -Ă, dezumanizați, -te, adj. Care și-a pierdut sentimentele. – V. dezumaniza.
dezumanizează
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizez
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizeze
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizezi
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizând
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizînd
DEZUMANIZÁ, dezumanizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde sentimentele, a se abrutiza. – Din fr. déshumaniser. DOOM
!dezumanizá (a ~) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 3 dezumanizeáză
dezumanizări
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumanizării
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumanizările
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumanizărilor
DEZUMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezumaniza și rezultatul ei. – V. dezumaniza. DOOM
!dezumanizáre (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezumanizắrii
dezumfla
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflai
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflam
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflare
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflare
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezumflarea
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezumflară
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflarăm
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflarăți
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflase
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflasem
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflaseră
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflaserăm
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflaserăți
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflaseși
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflaseți
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflat
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflat
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflat
DEZUMFLÁT1 s. n. Dezumflare. – V. dezumfla. DOOM
!dezumflát (de-zum-/dez-um-) s. n.
dezumflata
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflate
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflatei
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflatele
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflatelor
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflatul
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflatului
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflau
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflași
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflați
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflați
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflații
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumflaților
DEZUMFLÁT2, -Ă, dezumflați, -te, adj. Care nu mai e umflat, care și-a revenit la volumul normal sau care și-a micșorat volumul. ♦ Fig. (Despre oameni sau manifestările lor) Temperat, resemnat, potolit; dezamăgit. – V. dezumfla.
dezumfle
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumfli
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflu
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflând
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflînd
DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Pref. dez- + umfla. DOOM
!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb., ind. prez. 3 dezúmflă
dezumflări
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezumflării
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezumflările
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezumflărilor
DEZUMFLÁRE, dezumflări, s. f. Acțiunea de a (se) dezumfla și rezultatul ei; dezumflat1. – V. dezumfla. DOOM
!dezumfláre (de-zum-/dez-um-) s. f., g.-d. art. dezumflắrii; pl. dezumflắri
dezunea
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuneai
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuneam
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunească
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuneau
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuneați
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunesc
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunește
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunești
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuni
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunii
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunim
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunind
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunire
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunire
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezunirea
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezuniri
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezunirii
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezunirile
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezunirilor
DEZUNÍRE, dezuniri, s. f. (Rar) 1. Desfacere, dezlipire, separare. 2. Dezbinare, neînțelegere, vrajbă. – V. dezuni. DOOM
!dezuníre (rar) (de-zu-/dez-u-) s. f., g.-d. art. dezunírii; pl. dezuníri
dezuniră
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunirăm
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunirăți
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunise
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunisem
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniseră
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniserăm
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniserăți
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniseși
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniseți
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunit
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezunit
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir.
dezuniși
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezuniți
DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir. DOOM
!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 să dezuneáscă
dezvață
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvelea
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveleai
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveleam
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelească
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveleau
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveleați
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelesc
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelește
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelești
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveli
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelii
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelim
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelind
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelire
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelire
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezvelirea
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezveliri
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezvelirii
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezvelirile
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezvelirilor
DEZVELÍRE, dezveliri, s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. ♦ Operație de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia. – V. dezveli. DOOM
dezvelíre s. f., g.-d. art. dezvelírii; pl. dezvelíri
dezveliră
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelirăm
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelirăți
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelise
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelisem
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliseră
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliserăm
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliserăți
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliseși
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliseți
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelit
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezvelit
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelita
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelite
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelitei
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelitele
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelitelor
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelitul
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezvelitului
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezveliși
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliți
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A îndepărta o învelitoare de pe sine sau de pe altcineva ori ceva; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperișul de pe o casă. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperă). 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta. ♦ Refl. (Rar) A apărea în fața cuiva; a se înfățișa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trăda. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor; p. ext. despre plante) A se deschide. – Pref. dez- + [în]veli. DOOM
dezvelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvelésc, imperf. 3 sg. dezveleá; conj. prez. 3 să dezveleáscă
dezveliți
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezveliții
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezveliților
DEZVELÍT, -Ă, dezveliți, -te, adj. 1. Care a fost scos din sau de sub învelitoare. 2. (Despre monumente) Care a fost inaugurat. 3. (Despre construcții) Care are acoperișul scos. – V. dezveli.
dezverg
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezverga
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergai
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergam
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergare
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergare
DEZVERGÁRE, dezvergări, s. f. Acțiunea de a dezverga. – V. dezverga.
dezvergară
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergarăm
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergarăți
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergase
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergasem
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergaseră
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergaserăm
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergaserăți
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergaseși
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergaseți
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergat
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergat
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergau
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergași
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergați
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezverge
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergi
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergând
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvergînd
DEZVERGÁ, dezvérg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2. A coborî vergile. – De la vergă.
dezvețe
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezveți
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvinovăți
DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Pref. dez- + [în]vinovăți. DOOM
dezvinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 să dezvinovățeáscă
dezvinovățire
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinovățirea
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinovățiri
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinovățirii
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinovățirile
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinovățirilor
DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți. DOOM
dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri
dezvinui
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuia
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiai
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiam
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiască
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiau
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiați
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiesc
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiește
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiești
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuii
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuim
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuind
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuire
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuire
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuirea
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuiri
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuirii
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuirile
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuirilor
DEZVINUÍRE, dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui. DOOM
dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuiră
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuirăm
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuirăți
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuise
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuisem
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiseră
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiserăm
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiserăți
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiseși
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiseți
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuit
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuit
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Dez- + [în]vinui.
dezvinuiși
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvinuiți
DEZVINUÍ, dezvinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dezvinovăți. – Pref. dez- + [în]vinui. DOOM
dezvinuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinuiésc, imperf. 3 sg. dezvinuiá; conj. prez. 3 să dezvinuiáscă
dezvirgina
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginai
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginam
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginare
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginare
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvirginarea
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvirginară
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginarăm
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginarăți
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginase
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginasem
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginaseră
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginaserăm
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginaserăți
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginaseși
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginaseți
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginat
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginat
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Dez- + virgin.
dezvirginau
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginași
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginați
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginează
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginez
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirgineze
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginezi
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginând
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginînd
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Pref. dez- + virgin. DOOM
dezvirginá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvirgineáză
dezvirginări
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvirginării
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvirginările
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvirginărilor
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina. DOOM
dezvirgináre s. f., g.-d. art. dezvirginắrii
dezvoalbe
DEZVOÁLBE, dezvólb, vb. III. (Înv.) 1. Tranz. A dezvolta, a extinde. 2. Refl. (Despre flori) A se deschide. ◊ (În sint.) Floare dezvoaltă = floare cu petalele desfăcute. [Part. dezvólt, -oáltă] (din lat. *disolvĕre (Candrea); dublet al formei neolog. dezvolta, format pe baza part. dezvolt, la fel ca it. svoltare din svolgere (Scriban)) DOOM
dezvoálbe (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvólb
dezvoalbere
DEZVOÁLBE, dezvólb, vb. III. (Înv.) 1. Tranz. A dezvolta, a extinde. 2. Refl. (Despre flori) A se deschide. ◊ (În sint.) Floare dezvoaltă = floare cu petalele desfăcute. [Part. dezvólt, -oáltă] (din lat. *disolvĕre (Candrea); dublet al formei neolog. dezvolta, format pe baza part. dezvolt, la fel ca it. svoltare din svolgere (Scriban))
dezvolt
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvolta
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltai
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltam
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltare
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltare
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvoltarea
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvoltară
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltarăm
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltarăți
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltase
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltasem
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltaseră
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltaserăm
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltaserăți
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltaseși
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltaseți
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltat
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltat
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltata
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltate
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltatei
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltatele
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltatelor
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltatul
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltatului
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltau
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltași
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltați
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltați
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltații
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvoltaților
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare, evoluat. ♦ Proeminent. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
dezvolte
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltând
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltînd
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvoltări
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvoltării
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvoltările
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvoltărilor
DEZVOLTÁRE, dezvoltări, s. f. Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei. – V. dezvolta. DOOM
dezvoltáre s. f., g.-d. art. dezvoltắrii; pl. dezvoltắri
dezvolți
DEZVOLTÁ, dezvólt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie, fenomene) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a evolua, a se transforma. ♦ A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări. ♦ (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a crește; (despre oameni) a evolua treptat (în ceea ce privește intelectul). 2. Tranz. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei, cu informații noi. 3. Tranz. A expune amănunțit; a desfășura. Oratorul dezvoltă subiectul. 4. Tranz. A produce, a degaja. Unele fermentații dezvoltă căldură. – Et. nec. DOOM
dezvoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezvóltă; conj. prez. 3 să dezvólte
dezvăli
DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. (Atestat și în forma dezvăli) (Uneori în concurență cu dezvălui) 1. Tranz. A da la o parte, a îndepărta (din jurul cuiva sau de pe cineva sau ceva) o învelitoare; a descoperi. Omul se mișcă și închise ochii, desfăcîndu-și brațele și dezvelindu-și-le, apoi îi deschise clipind. PREDA, Î. 164. Copila cu fața coperită Ce-l făcusă de jele să cînte... Dezvălindu-și obrazul s-arată. BUDAI-DELEANU, Ț. 142. Un caș dulce dezvălea, Optzeci de fălii tăia. ALECSANDRI, P. P. 55. ◊ (Poetic) Văd pe sfînta Marți cum rîde și descîntă de noroc Și-alungînd pe baba Dochie, dezvelește primăvara. COȘBUC, P. II 137. ♦ A despacheta. Calul de lemn era măreț și depășise toate visurile lui... cînd a apărut în prima zi, dezvelit din ambalajul de hîrtie, geluitură și scîndurele. C. PETRESCU, A. 309. ♦ A da jos (în parte sau în întregime) acoperișul unei case, a descoperi o casă. Azi dimineață am dezvălit bordeiu ca să-i dau [vacii] o mînă de ogrinji. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Refl. (Neobișnuit, despre morminte) A se deschide. Este ceasul nălucirii: un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, P. 132. ♦ (Cu privire la cuptorul de ars cărămizi) A dezlipi, a îndepărta lutul sau pămîntul cu care e acoperit cuptorul, după ce s-au ars cărămizile. Cînd, după citeva zile, cuptorul [pentru arderea cărămizilor] s-a răcit, oamenii încep să-l dezvelească. BOGZA, C. O. 225. 2. Tranz. Fig. A face să apară, a lăsa să se vadă, a arăta. Dantelele îi dezveliră brațul gros și alb. DUMITRIU, N. 41. Pîlpîiala ei însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți, dezvelind într-însele... priveliști dintr-o lume de mucenicii și de patimi. M. I. CARAGIALE, C. 101. ♦ Refl. A apărea în fața cuiva, a se înfățișa. Cu cîtă strălucire, ce adînc și albastru se dezvelea cerul ! GÎRLEANU, L. 22. Deschizînd fereastra care dădea în grădină, începu să privească cum se dezvelesc încet din umbră și parcă cresc în desișuri negre de copaci vilele cochete. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. ♦ (Rar) A afla, a descoperi. Dimpotrivă, stăpîne, trebuie să-l aperi și să-l păzești cel puțin pînă ce vei ispiti toate și vei dezvăli adevărul. SADOVEANU, D. P. 48. 3. Tranz. Fig. A destăinui, a da în vileag, a da pe față, a trăda. Acest secretar al lui Mihai dezvelise mai întîi prințului Andrei proiectul stăpînului său d-a năvăli în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ Refl. pas. Cum mi s-a dezvelit taina, greu să vă spun. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Refl. În atenția și interesul pe care ni-l arată un nou cunoscut, sufletul nostru găsește o plăcere, o sete irezistibilă de a se dezvăli. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. ♦ (Învechit) A expune, a dezvolta. Dă-mi voie, prietine, a-mi dezvăli ideea. NEGRUZZI, S. I 270. 4. Refl. (Despre mugurii și bobocii plantelor, p. ext. despre plante) A se deschide. Pe sub zăplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau. SADOVEANU, O. IV 41. Pornea înflorirea de primăvară. Se dezvăleau liliecii și în tufișuri de mesteceni își începeau viersul încă sfios niște păsărele cîntărețe. id. M. C. 120. ◊ Fig. Mai să nu-l cunoască, așa crescuse și se dezvelise ca un măr rotat care înflorește întîia oară într-o primăvară. SADOVEANU, M. C. 32. 5. Refl. (Neobișnuit, despre un fir depănat) A se desface, a se desfășura. Vîrtelnița se mișcă alene scîrțîind îndelungat și lasă firul a se dezvăli. SLAVICI, N. I 33. – Variantă: (Mold., Transilv.) dezvălí vb. IV.
dezvălui
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluia
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiai
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiam
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiau
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiați
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluie
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluii
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluim
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluind
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluire
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluire
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluirea
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluiri
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluirii
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluirile
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluirilor
DEZVĂLUÍRE, dezvăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvălui și rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire. – V. dezvălui. DOOM
dezvăluíre s. f., g.-d. art. dezvăluírii; pl. dezvăluíri
dezvăluiră
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluirăm
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluirăți
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluise
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluisem
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiseră
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiserăm
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiserăți
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiseși
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiseți
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluit
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluit
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluita
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluite
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluitei
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluitele
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluitelor
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluitul
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluitului
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluiși
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiți
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A face cunoscut; a arăta, a releva. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Pref. dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler). DOOM
dezvăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezvắlui, 3 dezvắluie, imperf. 3 sg. dezvăluiá; conj. prez. 3 să dezvắluie
dezvăluiți
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluiții
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăluiților
DEZVĂLUÍ, dezvắlui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta. ♦ A destăinui, a divulga. 2. Refl. A ieși în evidență, a se arăta; a se desfășura. [Prez. ind. și: dezvăluiesc] – Dez- + [în]vălui (după fr. dévoiler).
dezvăț
DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. – Din dezvăța (derivat regresiv). DOOM
dezvắț s. n.
dezvăț
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățai
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățam
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățare
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățară
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățarăm
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățarăți
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățase
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățasem
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățaseră
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățaserăm
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățaserăți
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățaseși
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățaseți
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățat
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățat
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.
dezvățau
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățași
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățați
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățând
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvățînd
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța. DOOM
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
deâmpărțit
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deâmpărțitul
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deâmpărțitului
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deânmulțit
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deânmulțitul
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deânmulțitului
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deîmpărțit
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deîmpărțitul
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deîmpărțitului
DEÎMPĂRȚÍT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărțiri, număr care urmează să fie împărțit la cel de-al doilea termen. – De4 + împărțit. DOOM
de-mpărțít v. de împărțít
deînmulțit
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deînmulțitul
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deînmulțitului
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. DOOM
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb.
deșabloniza
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizai
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizam
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizare
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizară
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizarăm
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizarăți
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizase
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizasem
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizaseră
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizaserăm
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizaserăți
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizaseși
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizaseți
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizat
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizat
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Des1- + șabloniza.
deșablonizau
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizași
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizați
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizează
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizez
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizeze
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizezi
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizând
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșablonizînd
DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Pref. de- + șabloniza.
deșală
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșală
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșanț
DEȘÁNȚ adv. (Reg.) În mod ciudat. – Et. nec. DOOM
deșánț (reg.) adv.
deșarjă
DEȘÁRJĂ s.f. (Franțuzism) Descărcare. ♦ (Fig.) Ușurare. [< fr. décharge].
deșarta
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșarte
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșartei
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșartele
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșartelor
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșcă
DÉȘCĂ, dești, s. f. (Pop.) Termen familiar cu care un soldat se adresa altui soldat mai vechi în serviciu sau, p. gener., care denumea un ostaș în vârstă, cu experiență. [Pl. și: deșce] – Din sb. dečko „băiat”. DOOM
déșcă (pop.) s. f., pl. dești/déșce
deșel
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșel
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșela
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșela
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelai
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelai
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelam
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelam
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelare
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelare
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelară
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelară
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelarăm
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelarăm
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelarăți
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelarăți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelase
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelase
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelasem
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelasem
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelaseră
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelaseră
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelaserăm
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelaserăm
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelaserăți
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelaserăți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelaseși
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelaseși
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelaseți
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelaseți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelat
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelat
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelat
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelat
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelat
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelata
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelata
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelate
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelate
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelatei
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelatei
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelatele
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelatele
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.
deșelatele
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelatelea
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.
deșelatelor
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelatelor
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelatul
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelatul
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelatului
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelatului
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelau
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelau
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelași
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelași
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelați
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelați
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelați
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelați
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelații
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelații
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșelaților
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșelaților
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșele
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșele
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeli
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșeli
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelând
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelând
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelînd
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale. DOOM
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelînd
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșert
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșert
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșerta
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert. DOOM
!deșertá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșártă; conj. prez. 3 să deșérte; ger. deșertấnd
deșertare
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșertarea
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșertat
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertat
DEȘERTÁT1 s. n. (Pop.) Deșertare. – V. deșerta. DOOM
deșertát (pop.) s. n.
deșertata
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertate
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertatei
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertatele
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertatelor
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertatul
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertatului
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertați
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertații
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertaților
DEȘERTÁT2, -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.
deșertic
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșertica
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșertice
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticei
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticele
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticelor
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșertici
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticii
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticilor
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticul
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșerticului
DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. Referitor la deșerturi. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique). DOOM
*deșértic adj. m., pl. deșértici; f. deșértică, pl. deșértice
deșertifica
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificare
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificare
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertificarea
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertificară
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificase
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificaseră
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificat
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificau
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertifice
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificând
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificînd
DEȘERTIFICÁ, pers. 3 deșertífică, vb. I. Refl. A se transforma în deșert, a deveni deșert. – Din deșertificare. DOOM
deșertificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se deșertífică
deșertificări
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertificării
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertificările
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertificărilor
DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).
deșertul
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșertul
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșertului
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșertului
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșerturi
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșerturile
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșerturilor
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deșertăciune
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertăciunea
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertăciuni
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertăciunii
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertăciunile
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertăciunilor
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext., lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune. DOOM
deșertăciúne s. f., g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
deșertări
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșertării
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșertările
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșertărilor
DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat1. – V. deșerta. DOOM
deșertáre (pop.) s. f., g.-d. art. deșertắrii; pl. deșertắri
deșerți
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșerții
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșerților
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. DOOM
deșért2 s. n., pl. deșérturi
deșeu
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeua
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuai
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuam
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuare
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuare
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Des1 + [în]șeua.
deșeuară
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuarăm
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuarăți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuase
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuasem
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuaseră
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuaserăm
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuaserăți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuaseși
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuaseți
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuat
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuat
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuata
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuate
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuatei
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuatele
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuatelor
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuatul
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuatului
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuau
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuază
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuași
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuați
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuați
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuații
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuaților
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1. DOOM
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuează
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuez
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeueze
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuezi
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeul
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeului
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeuri
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeurile
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeurilor
DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet. DOOM
deșéu s. n., art. deșéul; pl. deșéuri
deșeuând
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuînd
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua. DOOM
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deși
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deși
DEȘÍ conj. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, măcar că. ◊ (În construcții eliptice, cu valoare de complement circumstanțial concesiv) Deși tânăr, e înțelept. – De4 + și. DOOM
deșí conjcț.
deșii
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deșilor
DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus. DOOM
des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése
deșir
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșira
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirabil
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabila
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabile
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilei
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilele
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilelor
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabili
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilii
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabililor
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilul
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirabilului
DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.
deșirai
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiram
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirare
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirare
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșirarea
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșirară
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirarăm
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirarăți
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirase
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirasem
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiraseră
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiraserăm
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiraserăți
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiraseși
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiraseți
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirat
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirat
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșirata
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșirate
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiratei
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiratele
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiratelor
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiratul
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiratului
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșirau
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirași
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirați
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirați
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșirații
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșiraților
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
deșire
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșiri
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirând
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirînd
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir. DOOM
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirări
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșirării
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșirările
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșirărilor
DEȘIRÁRE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira. DOOM
deșiráre s. f., g.-d. art. deșirắrii; pl. deșirắri
deșoca
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocai
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocam
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocant
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocanta
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocante
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocantei
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocantele
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocantelor
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocantul
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocantului
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocanți
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocanții
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocanților
DEȘOCÁNT, -Ă, deșocanți, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.
deșocare
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocare
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșocarea
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșocară
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocarăm
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocarăți
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocase
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocasem
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocaseră
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocaserăm
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocaserăți
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocaseși
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocaseți
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocat
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocat
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocata
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocate
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocatei
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocatele
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocatelor
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocatul
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocatului
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocau
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocași
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocați
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocați
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocații
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșocaților
DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.
deșochează
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșochez
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocheze
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșochezi
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocând
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocînd
DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Pref. des- + șoca.
deșocări
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșocării
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșocările
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșocărilor
DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.
deșosa
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosare
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosare
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșosarea
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșosară
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosase
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosaseră
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosat
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosat
DEȘOSÁT, -Ă, deșosați, -te, adj. 1. (Despre dinți) Care are dezvelită partea inferioară, prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) Care are rădăcina ieșită din pământ. – V. deșosa.
deșosau
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosează
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșoseze
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosând
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosînd
DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser. DOOM
*deșosá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșoseáză
deșosări
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșosării
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșosările
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșosărilor
DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.
deșt
DÉGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus. DOOM
déget s. n., pl. dégete
deșteapta
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteaptă
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deștearnă
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deștept
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deștept
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deștepta
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptai
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptam
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptare
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptare
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptarea
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptară
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptarăm
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptarăți
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptase
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptasem
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptaseră
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptaserăm
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptaserăți
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptaseși
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptaseți
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptat
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptat
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptata
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptate
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptatei
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptatele
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptatelor
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptatul
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptatului
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptau
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptași
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptați
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptați
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptații
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deșteptaților
DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta. DOOM
deșteptát s. n.
deștepte
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deștepte
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptei
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteptele
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteptelor
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteptul
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteptului
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deșteptând
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptînd
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deșteptăciune
DEȘTEPTĂCIÚNE s. f. Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deștept (2). – Deștept + suf. -ăciune. DOOM
deșteptăciúne s. f., g.-d. art. deșteptăciúnii
deșteptări
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptării
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptările
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptărilor
DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta. DOOM
deșteptáre s. f., g.-d. art. deșteptắrii; pl. deșteptắri
deșteptătoare
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătoarea
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătoarei
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătoarele
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătoarelor
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptător
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptători
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătorii
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătorilor
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătorul
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deșteptătorului
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător. DOOM
*deșteptătór2 s. n., pl. deșteptătoáre
deștepți
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deștepți
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare. DOOM
deșteptá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteáptă; conj. prez. 3 să deștépte
deștepții
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deștepților
DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta. DOOM
deștépt adj. m., pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștépte
deștern
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterne
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternea
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterneai
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterneam
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterneau
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterneați
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternem
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternere
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternere
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Des1- + [a]șterne.
deșterneți
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșterni
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternu
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternui
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternură
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternurăm
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternurăți
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuse
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternusem
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuseră
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuserăm
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuserăți
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuseși
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternuseți
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternut
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternut
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Des1- + [a]șterne.
deșternuși
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternând
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deșternînd
DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Pref. des- + [a]șterne. DOOM
deștérne (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deștérn, 1 pl. deștérnem; conj. prez. 3 să deșteárnă; part. deșternút
deștinge
deștínge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).
deștingere
deștínge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).
deșucheat
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheata
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheate
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheatei
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheatele
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheatelor
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheatul
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheatului
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheați
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheații
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșucheaților
DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat. DOOM
deșucheát (pop.) adj. m., pl. deșucheáți; f. deșucheátă, pl. deșucheáte
deșuchetura
DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură. DOOM
deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri
deșucheturi
DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură. DOOM
deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri
deșucheturii
DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură. DOOM
deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri
deșucheturile
DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură. DOOM
deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri
deșucheturilor
DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură. DOOM
deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri
deșuchiat
deșuchiát (-tă), adj. – 1. Neglijent, șleampăt. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) șuchiat, șuchet. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *dĭssubucŭlatus de la subucŭla „cămașe, tunică pe corp”; dacă primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; însă rezultatul ș nu este clar. După Scriban, de la șuchet, și acesta de la mag. süket „surd”; dar în acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citează mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legătură cu deșuchiat.
deșugubină
deșugubínă (deșugubíni), s. f. – 1. Măcel, crimă. – 2. Sumă plătită ca amendă pentru a evita acuzația de crimă; pînă la 1753 a fost beneficiul marelui vornic și al vornicilor de poartă. – 3. Încurcătură, bucluc. – Var. șugubină. Sl. dusĕgubinŭ „pierzîndu-și sufletul” (Tiktin; Candrea). Termen juridic, popular cu forma de var., și cu sensurile 2 și 3. – Der. deșugubinar, s. m. (perceptor); deșugubinărie, s. f. (dare, tribut pe crimă), ambele înv.
deșuruba
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubai
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubam
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubare
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubare
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubarea
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubară
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubarăm
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubarăți
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubase
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubasem
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubaseră
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubaserăm
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubaserăți
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubaseși
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubaseți
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubat
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubat
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubata
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubate
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubatei
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubatele
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubatelor
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubatul
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubatului
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubau
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubași
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubați
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubați
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubații
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubaților
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
deșurubează
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubez
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubeze
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubezi
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubând
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubînd
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba. DOOM
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubări
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubării
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubările
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubărilor
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba. DOOM
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșălare
DEȘELÁ2, deșél, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli ? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare ?... Poloboace de cîte 60 vedre unul ? Să ne deșelăm ? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșălá vb.I.
deșălat
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
deșănța
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțai
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțam
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțare
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțare
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșănțarea
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșănțară
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțarăm
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțarăți
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțase
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțasem
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțaseră
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțaserăm
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțaserăți
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțaseși
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțaseți
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțat
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțat
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțata
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțate
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțatei
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțatele
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțatelor
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțatul
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțatului
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțau
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțași
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțați
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțați
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțații
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțaților
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec. DOOM
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
deșănțează
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțez
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțeze
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțezi
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțând
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțînd
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv). DOOM
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
deșănțări
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșănțării
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșănțările
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșănțărilor
DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța. DOOM
deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri
deșărt
DEȘÉRT1, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători ? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit ? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei. ▭ În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.
deșărtăciune
DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de importanță; zădărnicie, nimicnicie; p. ext. lucru lipsit de preț, de valoare, de rost. Începu iar să-și zică din fluier povestea de jale din război, cînd mureau oamenii de ger și de glonț și de schije, cu inima sfîșiată de deșertăciunea chinului lor. DUMITRIU, N. 238. Un om căruia i se urîse cu deșertăciunile cetăților și se făcuse sihastru. ISPIRESCU, L. 189. 2. Preocupare de lucruri deșarte, nefolositoare; ușurință, vanitate. (Atestat cu pronunțarea regională deșărtăciune) M-am dezbrăcat de haina deșărtăciunii. EMINESCU, N. 107. Mare-ți este deșărtăciunea, dacă te crezi învingător ! ALECSANDRI, T. II 18.
deție
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deții
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețiind
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețin
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deține
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținea
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținea
DEȚINEÁ vb. II. v. deține.
dețineai
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețineam
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețineau
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețineați
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținem
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținere
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținere
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
deținerea
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
dețineri
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
deținerii
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
deținerile
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
deținerilor
DEȚÍNERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține. DOOM
dețínere s. f., g.-d. art. dețínerii; pl. dețíneri
dețineți
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținu
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținui
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținură
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținurăm
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținurăți
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuse
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținusem
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuseră
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuserăm
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuserăți
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuseși
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuseți
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținut
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținut
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținuta
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținute
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținutei
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținutele
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținutelor
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținutul
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținutului
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținuși
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținuți
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținuții
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținuților
DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține. DOOM
deținútă s. f., g.-d. art. deținútei; pl. deținúte
deținând
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținînd
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
dețină
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút
deținătoare
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătoarea
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătoarei
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătoarele
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătoarelor
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținător
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținători
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătorii
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătorilor
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătorul
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
deținătorului
DEȚINĂTÓR, -OÁRE, deținători, -oare, s. m. și f. Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă etc. – Deține + suf. -ător. DOOM
deținătór s. m., pl. deținătóri
dețiu
DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). DOOM
dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 să dețínă; ger. deținấnd; part. deținút