d
D, d, s. m. 1. A șasea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană ocluzivă dentală sonoră). [Pl. și (1, n.) d-uri]

DOOM

d² (sunet) [cit. dî], s. m. pl. d

da
DA¹ adv. Cuvânt care se folosește pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. ◊ Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., sb. da.

DOOM

da¹ adv.

da
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

da
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

da
DECA- Element de compunere însemnând „zece”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din ngr. déka.

dabila
DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DOOM

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dabile
DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DOOM

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dabilei
DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DOOM

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dabilele
DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DOOM

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dabilelor
DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DOOM

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dabulă
DÁBULĂ, dabule, s. f. (Reg.) Dabilă².

dac
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dac
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

daca
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

daca
DÁCĂ¹ conj. 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că..., presupunînd că..., de cumva..., de... Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Dacă mărturisești, scapi cu mai puțină pedeapsă. SADOVEANU, M. C. 39. Dacă îl întîlnești pe Pirgu... spune-i că am făcut cum am crezut mai bine și că în noaptea asta plec. M. I. CARAGIALE, C. 109. Dacă tu, tată, nu poți să-mi dai [cele făgăduite], apoi sînt nevoit să cutreier toată lumea. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Loc. conj. Doar dacă. Îl pot vedea doar dacă o veni mîine. Numai dacă. Lucrurile se fac numai dacă le știm face. SLAVICI, O. I 54. ◊ (Cu elipsa propoziției principale) Dacă aș muri, Șerbane? CAMIL PETRESCU. T. I 241. Dac-a afla tată-meu? ALECSANDRI, T. I 77. 2. (Introduce o propoziție optativă) Numai de... Dacă nu m-ar simți nimeni cînd voi fugi. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. (Introduce o propoziție temporală) Cînd, în (sau din) momentul cînd, de îndată ce, după ce. Nu durmi toată noaptea bietul om, iar dacă se făcu ziuă... merse-n pădure. RETEGANUL, P. I 45. ◊ (Adesea cuprinzînd și o nuanță condițională) Dacă va fi trebuință de tine, vei fi chemat. DAVIDOGLU, M. 57. ◊ (Cuprinzînd și o nuanță cauzală) Trăsnea, fiind... mai tare de cap, rabdă el cît rabdă și, dacă vede că-l răzbim cu poștele, se mută la altă gazdă. CREANGĂ, A. 102. Se întoarse la sora sa, care, dacă îl văzu, i se făcu frică. ȘEZ. I 162. 4. (Introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. Dacă nu știa scrie, umbla de la unul la altul. CAMILAR, N. I 254. Dacă eu sînt tînăr și sărac, singur cu muierea, voi trebuie să fiți niște hoți? PREDA, Î. 9. ♦ De vreme ce. De ce nu m-aș legăna Dacă trece vremea mea. EMINESCU, O. I 214. 5. (Introduce o propoziție concesivă) Deși, cu toate că. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul... și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (În corelație cu «tot», «totuși») Sfîntul soare, dacă-i soare, Și tot după tine moare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ (Întărit prin «chiar») În casa unui prietin au am să mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. SADOVEANU, B. 96. 6. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Că, de... (Propoziția este subiectivă) Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles. COȘBUC, P. I 54. ȘI dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. Tot una-i dacă astăzi sau mîne o să mor, Cînd voi să-mi piară urma în mintea tuturor. EMINESCU, O. I 127. ◊ (Propoziția este completivă directă) A îmblat pe la vraci și filozofi... să le ghicească dacă or sp facă copii. ISPIRESCU, L. 1. Mam'mare așază frumușel beretul lui Goe... îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce. CARAGIALE, O. II 163. Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. CREANGĂ, P. 313. ◊ (Propoziția este completivă indirectă) După ce-l văzu pe Ionuț trecut la hodină în chilioara lui, stătu gîndindu-se dacă n-ar fi bine să-l afume prin somn cu păr de lup. SADOVEANU, F. I. 62. 7. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. Ce-i un pol de bani? Dacă mi-oi cumpăra pe ei o mînă de cuie. CAMILAR, N. I 166. ◊ Loc. adv. Abia dacă = cu greu. 8. (În expr.) Las' dacă... v. lăsa.. Variante: dáca (ISPIRESCU, L. 6), deácă (ISPIRESCU, L. 12, ODOBESCU, S. III 10, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277) conj.

daca
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacapo
DA CÁPO loc. adv. (Indică repetarea unei lucrări muzicale sau, p. ext., a unei acțiuni, operații din alte domenii) De la început, din nou, încă o dată. ◊ Da capo al fine, indică repetarea unei lucrări muzicale, p. ext. și a altor acțiuni, de la început la sfârșit. – Din it. da capo.

DOOM

*da cápo al fíne (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine

dace
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dace
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacei
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacei
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacele
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacele
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacelor
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacelor
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

daci
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

daci
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

daciada
DACIÁDĂ, daciade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizat din doi în doi ani înainte de 1989. – Dac + suf. -iadă.

DOOM

*daciádă (înv.) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. daciádei; pl. daciáde

daciade
DACIÁDĂ, daciade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizat din doi în doi ani înainte de 1989. – Dac + suf. -iadă.

DOOM

*daciádă (înv.) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. daciádei; pl. daciáde

daciadei
DACIÁDĂ, daciade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizat din doi în doi ani înainte de 1989. – Dac + suf. -iadă.

DOOM

*daciádă (înv.) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. daciádei; pl. daciáde

daciadele
DACIÁDĂ, daciade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizat din doi în doi ani înainte de 1989. – Dac + suf. -iadă.

DOOM

*daciádă (înv.) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. daciádei; pl. daciáde

daciadelor
DACIÁDĂ, daciade, s. f. (Ieșit din uz) Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizat din doi în doi ani înainte de 1989. – Dac + suf. -iadă.

DOOM

*daciádă (înv.) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. daciádei; pl. daciáde

dacian
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

daciana
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacianul
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacianului
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacic
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacica
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacice
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicei
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicele
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicelor
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacici
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicii
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicilor
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicul
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

dacicului
DÁCIC, -Ă, dacici, -ce, adj. Dac (1). – Din lat. dacicus.

DOOM

dácic adj. m., pl. dácici; f. dácică, pl. dácice

daciene
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacienei
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacienele
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacienelor
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacieni
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacienii
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacienilor
DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode și mamifere, precum și prin nisipuri cu intercalații de gresii, marne și pietrișuri, conținând zăcăminte bogate de petrol și de lignit. 2. Adj. Care aparține dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.

DOOM

dacián² (-ci-an) s. n.

dacii
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacii
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacilor
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacilor
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacism
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacisme
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacismele
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacismelor
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacismul
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacismului
DACÍSM, (2) dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

DOOM

*dacísm s. n., (cuvinte) pl. dacísme

dacit
DACÍT s. n. Rocă vulcanică alcătuită din cuarț, andezin, biotit, hornblendă, feldspat etc., de obicei cenușie, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. dacite.

DOOM

dacít (rocă) s. n.

dacita
DACÍTĂ s. f. Exploziv din grupul dinamitelor, folosit în minele de cărbuni negrizutoase sau în cariere. – Din fr. dacite.

DOOM

dacítă (exploziv) s. f., g.-d. art. dacítei

dacite
DACÍTĂ s. f. Exploziv din grupul dinamitelor, folosit în minele de cărbuni negrizutoase sau în cariere. – Din fr. dacite.

DOOM

dacítă (exploziv) s. f., g.-d. art. dacítei

dacitei
DACÍTĂ s. f. Exploziv din grupul dinamitelor, folosit în minele de cărbuni negrizutoase sau în cariere. – Din fr. dacite.

DOOM

dacítă (exploziv) s. f., g.-d. art. dacítei

dacitul
DACÍT s. n. Rocă vulcanică alcătuită din cuarț, andezin, biotit, hornblendă, feldspat etc., de obicei cenușie, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. dacite.

DOOM

dacít (rocă) s. n.

dacitului
DACÍT s. n. Rocă vulcanică alcătuită din cuarț, andezin, biotit, hornblendă, feldspat etc., de obicei cenușie, folosită ca piatră de construcție. – Din fr. dacite.

DOOM

dacít (rocă) s. n.

dacnomanie
DACNOMANÍE s. f. Tendință patologică de a mușca. – Din fr. dacnomanie.

DOOM

dacnomaníe s. f., art. dacnomanía, g.-d. dacnomaníi, art. dacnomaníei

dacoromân
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromân
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromâna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromâne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromânei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânele
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânele
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânelor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânelor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâni
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromâni
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânii
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânii
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânilor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânilor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânul
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânul
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânului
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromânului
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîn
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîn
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromîna
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromîne
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromấnei

dacoromînei
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînele
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînele
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînelor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînelor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîni
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromîni
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînii
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînii
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînilor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînilor
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînul
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînul
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînului
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacoromînului
DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

DOOM

dacoromấn adj. m., s. m., pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne

dacrio
DACRIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „lacrimă”. [Pron. -cri-o-. / < fr. dacry(o)-, cf. gr. dakryon].

dacrioadenită
DACRIOADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a glandei lacrimale. [Pron. -cri-o-a-. / < fr. dacryoadénite, cf. gr. dakryon – lacrimă, aden – glandă].

dacriocistectomie
DACRIOCISTECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a sacului lacrimal. [Pron. -cri-o-. / < fr. dacryocystectomie].

dacriocistita
DACRIOCISTÍTĂ, dacriocistite, s. f. Inflamație a sacului lacrimal. [Pr.: -cri-o-] – Din fr. dacryocystite.

DOOM

dacriocistítă (da-cri-o-) s. f., g.-d. art. dacriocistítei; pl. dacriocistíte

dacriocistite
DACRIOCISTÍTĂ, dacriocistite, s. f. Inflamație a sacului lacrimal. [Pr.: -cri-o-] – Din fr. dacryocystite.

DOOM

dacriocistítă (da-cri-o-) s. f., g.-d. art. dacriocistítei; pl. dacriocistíte

dacriocistitei
DACRIOCISTÍTĂ, dacriocistite, s. f. Inflamație a sacului lacrimal. [Pr.: -cri-o-] – Din fr. dacryocystite.

DOOM

dacriocistítă (da-cri-o-) s. f., g.-d. art. dacriocistítei; pl. dacriocistíte

dacriocistitele
DACRIOCISTÍTĂ, dacriocistite, s. f. Inflamație a sacului lacrimal. [Pr.: -cri-o-] – Din fr. dacryocystite.

DOOM

dacriocistítă (da-cri-o-) s. f., g.-d. art. dacriocistítei; pl. dacriocistíte

dacriocistitelor
DACRIOCISTÍTĂ, dacriocistite, s. f. Inflamație a sacului lacrimal. [Pr.: -cri-o-] – Din fr. dacryocystite.

DOOM

dacriocistítă (da-cri-o-) s. f., g.-d. art. dacriocistítei; pl. dacriocistíte

dacriolit
DACRIOLÍT s.n. (Med.) Calcul lacrimal. [Pron. -cri-o-. / < fr. dacryolithe, cf. gr. dakryon – lacrimă, lithos – piatră].

dacriops
DACRIÓPS s.n. (Med.) Chist al glandei lacrimale. [Pron. -cri-ops. / < fr. dacryops, cf. gr. dakryon – lacrimă, ops – ochi].

dacrioree
DACRIORÉE s. f. Lăcrimare abundentă. [Pr.: -cri-o-re-e] – Din fr. dacryorrhée.

DOOM

dacriorée (da-cri-o-) s. f., art. dacrioréea, g.-d. dacriorée, art. dacrioréei

dacrioreea
DACRIORÉE s. f. Lăcrimare abundentă. [Pr.: -cri-o-re-e] – Din fr. dacryorrhée.

DOOM

dacriorée (da-cri-o-) s. f., art. dacrioréea, g.-d. dacriorée, art. dacrioréei

dacrioreei
DACRIORÉE s. f. Lăcrimare abundentă. [Pr.: -cri-o-re-e] – Din fr. dacryorrhée.

DOOM

dacriorée (da-cri-o-) s. f., art. dacrioréea, g.-d. dacriorée, art. dacrioréei

dacron
DACRÓN s. n. Fibră sintetică de proveniență americană. – Cuv. engl.

DOOM

dacrón (da-cron) s. n.

dacronul
DACRÓN s. n. Fibră sintetică de proveniență americană. – Cuv. engl.

DOOM

dacrón (da-cron) s. n.

dacronului
DACRÓN s. n. Fibră sintetică de proveniență americană. – Cuv. engl.

DOOM

dacrón (da-cron) s. n.

dactari
dactari s. n. sg. echipaj de poliție.

dactil
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactili
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactili
Dactili = Dactyli.

dactilic
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilica
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilice
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicei
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicele
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicelor
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilici
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicii
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicilor
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicul
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilicului
DACTÍLIC, -Ă, dactilici, -ce, adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili. – Din fr. dactylique.

DOOM

dactílic adj. m., pl. dactílici; f. dactílică, pl. dactílice

dactilii
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactililor
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactilio
DACTILIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „inel”. [Pron. -li-o-. / < fr. dactylio-, cf. gr. daktylios].

dactiliologia
DACTILIOLOGÍE s.f. Parte a arheologiei care studiază inelele și pietrele prețioase gravate. [< fr. dactyliologie, cf. gr. dactylios – inel, logos – știință].

dactiliologie
DACTILIOLOGÍE s.f. Parte a arheologiei care studiază inelele și pietrele prețioase gravate. [< fr. dactyliologie, cf. gr. dactylios – inel, logos – știință].

dactiliologiei
DACTILIOLOGÍE s.f. Parte a arheologiei care studiază inelele și pietrele prețioase gravate. [< fr. dactyliologie, cf. gr. dactylios – inel, logos – știință].

dactiliologii
DACTILIOLOGÍE s.f. Parte a arheologiei care studiază inelele și pietrele prețioase gravate. [< fr. dactyliologie, cf. gr. dactylios – inel, logos – știință].

dactiliomanție
DACTILIOMANȚÍE s.f. (Rar) Pretinsă artă a ghicitului cu ajutorul unui inel. [Gen. -iei. / cf. germ. Daktyliomantie < gr. daktylios – inel, manteia – prevestire].

dactilioteca
DACTILIOTÉCĂ, dactilioteci, s. f. (Rar) Colecție de inele sau de pietre prețioase. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor prețioase. [Pr.: -li-o-] – Din germ. Daktyliothek.

DOOM

dactiliotécă (rar) (-li-o-) s. f., g.-d. art. dactiliotécii; pl. dactiliotéci

dactilioteci
DACTILIOTÉCĂ, dactilioteci, s. f. (Rar) Colecție de inele sau de pietre prețioase. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor prețioase. [Pr.: -li-o-] – Din germ. Daktyliothek.

DOOM

dactiliotécă (rar) (-li-o-) s. f., g.-d. art. dactiliotécii; pl. dactiliotéci

dactiliotecii
DACTILIOTÉCĂ, dactilioteci, s. f. (Rar) Colecție de inele sau de pietre prețioase. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor prețioase. [Pr.: -li-o-] – Din germ. Daktyliothek.

DOOM

dactiliotécă (rar) (-li-o-) s. f., g.-d. art. dactiliotécii; pl. dactiliotéci

dactiliotecile
DACTILIOTÉCĂ, dactilioteci, s. f. (Rar) Colecție de inele sau de pietre prețioase. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor prețioase. [Pr.: -li-o-] – Din germ. Daktyliothek.

DOOM

dactiliotécă (rar) (-li-o-) s. f., g.-d. art. dactiliotécii; pl. dactiliotéci

dactiliotecilor
DACTILIOTÉCĂ, dactilioteci, s. f. (Rar) Colecție de inele sau de pietre prețioase. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor prețioase. [Pr.: -li-o-] – Din germ. Daktyliothek.

DOOM

dactiliotécă (rar) (-li-o-) s. f., g.-d. art. dactiliotécii; pl. dactiliotéci

dactilită
DACTILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui deget de la mână sau de la picior. [< fr. dactylite, cf. gr. daktylos – deget].

dactilo
DACTÍLO- v. dactil-.

dactilofazia
DACTILOFAZÍE s. f. (Psih.) Dactilologie. – Din fr. dactylophasie.

DOOM

dactilofazíe s. f., art. dactilofazía, g.-d. dactilofazíi, art. dactilofazíei

dactilofazie
DACTILOFAZÍE s. f. (Psih.) Dactilologie. – Din fr. dactylophasie.

DOOM

dactilofazíe s. f., art. dactilofazía, g.-d. dactilofazíi, art. dactilofazíei

dactilofaziei
DACTILOFAZÍE s. f. (Psih.) Dactilologie. – Din fr. dactylophasie.

DOOM

dactilofazíe s. f., art. dactilofazía, g.-d. dactilofazíi, art. dactilofazíei

dactilofazii
DACTILOFAZÍE s. f. (Psih.) Dactilologie. – Din fr. dactylophasie.

DOOM

dactilofazíe s. f., art. dactilofazía, g.-d. dactilofazíi, art. dactilofazíei

dactilograf
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografa
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografe
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografei
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografele
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografelor
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografi
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografia
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografia
DACTILOGRAFÍE s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris. – Din fr. dactylographie.

DOOM

dactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. dactilografía, g.-d. dactilografíi, art. dactilografíei

dactilografiai
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiam
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiară
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiarăm
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiarăți
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiase
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiasem
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiaseră
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiaserăm
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiaserăți
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiaseși
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiaseți
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiat
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiat
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiat
DACTILOGRAFIÁT¹ s. n. Faptul de a dactilografia; dactilografiere. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiát (-lo-gra-fi-at) s. n.

dactilografiata
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiate
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiatei
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiatele
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiatelor
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiatul
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiatului
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiau
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiază
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiași
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiați
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiați
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiații
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografiaților
DACTILOGRAFIÁT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașina de scris. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.

dactilografic
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilografica
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilografice
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficei
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficele
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficelor
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilografici
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficii
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficilor
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficul
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilograficului
DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se referă la dactilografie; care se obține prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.

DOOM

dactilográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. dactilográfici; f. dactilográfică, pl. dactilográfice

dactilografie
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografie
DACTILOGRAFÍE s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris. – Din fr. dactylographie.

DOOM

dactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. dactilografía, g.-d. dactilografíi, art. dactilografíei

dactilografiei
DACTILOGRAFÍE s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris. – Din fr. dactylographie.

DOOM

dactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. dactilografía, g.-d. dactilografíi, art. dactilografíei

dactilografiem
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiere
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiere
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografierea
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografieri
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografierii
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografierile
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografierilor
DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s. f. Acțiunea de a dactilografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DOOM

dactilografiére (-lo-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. dactilografiérii; pl. dactilografiéri

dactilografiez
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografieze
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografiezi
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografii
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografii
DACTILOGRAFÍE s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris. – Din fr. dactylographie.

DOOM

dactilografíe (-lo-gra-) s. f., art. dactilografía, g.-d. dactilografíi, art. dactilografíei

dactilografiind
DACTILOGRAFIÁ, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie la mașina de scris. [Pr.: -fi-a] – Din fr. dactylographier.

DOOM

dactilografiá (a ~) (-lo-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 dactilografiáză, 1 pl. dactilografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să dactilografiéze; ger. dactilografiínd (-fi-ind)

dactilografilor
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilograful
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilografului
DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s. m. și f. Persoană care are ca ocupație de bază dactilografia. – Din fr. dactylographe.

DOOM

dactilográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográfei; pl. dactilográfe

dactilograma
DACTILOGRÁMĂ, dactilograme, s. f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. – Din fr. dactylogramme.

DOOM

dactilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográmei; pl. dactilográme

dactilograme
DACTILOGRÁMĂ, dactilograme, s. f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. – Din fr. dactylogramme.

DOOM

dactilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográmei; pl. dactilográme

dactilogramei
DACTILOGRÁMĂ, dactilograme, s. f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. – Din fr. dactylogramme.

DOOM

dactilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográmei; pl. dactilográme

dactilogramele
DACTILOGRÁMĂ, dactilograme, s. f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. – Din fr. dactylogramme.

DOOM

dactilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográmei; pl. dactilográme

dactilogramelor
DACTILOGRÁMĂ, dactilograme, s. f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. – Din fr. dactylogramme.

DOOM

dactilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. dactilográmei; pl. dactilográme

dactiloid
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloida
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloide
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloidei
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloidele
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloidelor
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloidul
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloidului
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloizi
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloizii
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactiloizilor
DACTILOÍD, -Ă adj. (Biol.) În formă de deget. [Pron. -lo-id, pl. -izi, -ide. / cf. gr. daktylos – deget, eidos – aspect].

DOOM

dactiloíd (rar) adj. m., pl. dactiloízi; f. dactiloídă, pl. dactiloíde

dactilologia
DACTILOLOGÍE s. f. Mijloc de comunicare între surdomuți cu ajutorul semnelor convenționale făcute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie.

DOOM

dactilologíe s. f., art. dactilología, g.-d. dactilologíi, art. dactilologíei

dactilologic
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologica
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologice
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicei
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicele
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicelor
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologici
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicii
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicilor
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicul
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologicului
DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.

dactilologie
DACTILOLOGÍE s. f. Mijloc de comunicare între surdomuți cu ajutorul semnelor convenționale făcute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie.

DOOM

dactilologíe s. f., art. dactilología, g.-d. dactilologíi, art. dactilologíei

dactilologiei
DACTILOLOGÍE s. f. Mijloc de comunicare între surdomuți cu ajutorul semnelor convenționale făcute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie.

DOOM

dactilologíe s. f., art. dactilología, g.-d. dactilologíi, art. dactilologíei

dactilologii
DACTILOLOGÍE s. f. Mijloc de comunicare între surdomuți cu ajutorul semnelor convenționale făcute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie.

DOOM

dactilologíe s. f., art. dactilología, g.-d. dactilologíi, art. dactilologíei

dactilomegalia
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilomegalie
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilomegaliei
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilomegalii
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilomegaliile
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilomegaliilor
DACTILOMEGALÍE, dactilomegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a degetelor. – Din fr. dactylomégalie.

dactilopter
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactiloptere
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactilopterele
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactilopterelor
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactilopterul
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactilopterului
DACTILOPTÉRE s.n.pl. Specie de pești cu aripioarele pectorale foarte mari. [< fr. dactyloptères].

DOOM

!dactiloptér (-lop-ter/-lo-pter) s. n., pl. dactiloptére

dactiloscopia
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactiloscopic
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopica
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopice
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicei
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicele
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicelor
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopici
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicii
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicilor
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicul
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopicului
DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.

DOOM

!dactiloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. dactiloscópici; f. dactiloscópică, pl. dactiloscópice

dactiloscopie
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactiloscopiei
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactiloscopii
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactiloscopiile
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactiloscopiilor
DACTILOSCOPÍE s. f. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară. – Din fr. dactiloscopie.

DOOM

!dactiloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. dactiloscopía, g.-d. dactiloscopíi, art. dactiloscopíei

dactilul
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactilului
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DOOM

dactíl s. m., pl. dactíli

dactyli
Dactyli, genii care în vechime populau – conform unei legende – muntele Ida și care, alături de cureți, au ocrotit copilăria lui Zeus.

dactylifera
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv).

dactylis
GOLOMẮȚ s. m. v. golomoz¹.

dacul
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacul
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacului
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacului
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dac adj. m., s. m., pl. daci; adj. f., s. f. dácă, pl. dáce

dacă
DAC, -Ă, daci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Daciei. 2. Adj. Care aparține Daciei sau dacilor (1), privitor la Dacia ori la daci; dacic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de daci (1). – Din lat. Dacus.

DOOM

dácă² (limbă) s. f., g.-d. art. dácei

dada
DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l'ecole] dada.

DOOM

dadá (livr.) s. n.

dada
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DOOM

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadaism
DADAÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea oricărui raport între gândire și expresia artistică, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creație; dada. – Din fr. dadaïsme.

DOOM

dadaísm s. n.

dadaismul
DADAÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea oricărui raport între gândire și expresia artistică, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creație; dada. – Din fr. dadaïsme.

DOOM

dadaísm s. n.

dadaismului
DADAÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea oricărui raport între gândire și expresia artistică, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creație; dada. – Din fr. dadaïsme.

DOOM

dadaísm s. n.

dadaist
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaist
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaista
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaista
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiste
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiste
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistei
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistei
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistele
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistele
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistelor
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistelor
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistul
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistul
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistului
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaistului
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiști
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiști
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiștii
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiștii
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiștilor
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaiștilor
DADAÍST, -Ă, dadaiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Alcătuit după principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S. m. și f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.

DOOM

dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaíști; adj. f., s. f. dadaístă, pl. dadaíste

dadaul
DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l'ecole] dada.

DOOM

dadá (livr.) s. n.

dadaului
DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l'ecole] dada.

DOOM

dadá (livr.) s. n.

dade
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DOOM

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadei
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DOOM

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadele
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DOOM

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadelor
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DOOM

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadofor
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

dadofori
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

dadoforii
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

dadoforilor
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

dadoforul
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

dadoforului
DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros.

DOOM

dadofór s. m., pl. dadofóri

daduc
DADÚC s.m. (Ant.) Preot care purta o faclă la ceremoniile în cinstea zeiței Ceres. [< lat. daduchus, gr. dadouchos].

daedalus
Daedalus, personaj mitic, unul dintre urmașii lui Erechtheus, regele cetății Athenae. Meșter iscusit în arta sculpturii, a picturii și a construcțiilor, Daedalus era în antichitate întruchiparea ingeniozității și a spiritului inventiv în materie de artă. După ce l-a inițiat în tainele meșteșugurilor pe nepotul său, Talos (după alții Perdix), se spunea că l-ar fi ucis din gelozie, acesta din urmă vădindu-se mai iscusit decît el. În urma acestei crime Daedalus a fost silit să părăsească Athenae și să se refugieze în insula Creta. Acolo regele Minos l-a primit cu bunăvoință la curtea sa. Daedalus și-a atras însă în curînd mînia regelui, construind o vacă, simulacru de lemn, în care s-a ascuns Pasiphaë, soția regelui, ca să se împreune cu un taur (v. și Pasiphaë). Din această împreunare monstruoasă s-a născut Minotaurul. La porunca regelui, Daedalus a înălțat faimosul labirint în care avea să fie închis Minotaurul. Drept răzbunare pentru faptul că a fost complicele reginei, Minos a poruncit însă ca intrarea în labirint să fie zidită și Daedalus să fie închis înăuntru, împreună cu fiul său Icarus. Ingeniozitatea lui Daedalus s-a vădit o dată mai mult minunată. El a construit niște aripi lipite cu ceară, cu ajutorul cărora cei doi și-au luat zborul către înălțimi, peste mare. Mînat de ambiția nebunească de a atinge soarele, Icarus și-a găsit moartea în acest zbor neobișnuit (v. și Icarus). Daedalus a izbutit însă să ajungă pe țărmurile Siciliei, unde regele Cocalus i-a oferit ospitalitate. Pornit în căutarea lui, Minos a reușit să-i dea de urmă și a sosit la curtea lui Cocalus, dar a fost ucis de fetele acestuia (v. și Cocalus). Drept mulțumire, se spune că Daedalus ar fi ridicat în Sicilia numeroase monumente și construcții.

dafia
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafie
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafiei
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafii
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafiile
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafiilor
DÁFIE, dafii, s. f. (Reg.) Snoavă. – Din sb. davija.

DOOM

dáfie (reg.) (-fi-e) s. f., art. dáfia (-fi-a), g.-d. art. dáfiei; pl. dáfii, art. dáfiile (-fi-i-)

dafin
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafini
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafinii
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafinilor
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafinul
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafinului
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DOOM

dáfin s. m., pl. dáfini

dafne
Dafne = Daphne.

dafnia
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafnie
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafniei
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafnii
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafniile
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafniilor
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

DOOM

dáfnie (-ni-e) s. f., art. dáfnia (-ni-a), g.-d. art. dáfniei; pl. dáfnii, art. dáfniile (-ni-i-)

dafnis
Dafnis = Daphnis.

dag
DECAGRÁM, decagrame, s. n. Unitate de măsură pentru masă, egală cu zece grame. – Din fr. décagramme.

DOOM

decagrám (-ca-gram) s. n., pl. decagráme; simb. dag

daga
DÁGĂ, dăgi, s. f. (Înv.) Pumnal cu lama scurtă și groasă, în trei muchii și cu vârf ascuțit. – Din fr. dague.

DOOM

dágă s. f., g.-d. art. dắgii; pl. dăgi

daghereotip
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

daghereotipia
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipie
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipiei
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipii
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipiile
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipiilor
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

daghereotipul
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

daghereotipului
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

daghereotipuri
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

daghereotipurile
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

daghereotipurilor
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

dagherotip
DAGHEROTÍP, dagherotipuri, s. n. (Înv.) 1. Aparat de dagherotipie. 2. Imagine obținută prin dagherotipie. [Var.: daghereotíp s. n.] – Din fr. daguerréotype.

DOOM

!dagherotíp (înv.) s. n., pl. dagherotípuri

dagherotipie
DAGHEROTIPÍE s. f. Vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Var.: daghereotipíe s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOOM

!dagherotipíe (înv.) s. f., art. daghertipía, g.-d. daghertipíi, art. daghertipíei

dahiu
dáhiu (-ie), adj. – Isteț, șiret, ager. – Mr. daiu. Tc. (arab.) dahi (Șeineanu, II, 152; Scriban), cf. ngr. νταγής, alb. dai. – Der. dahie (var. dafie), s. f. (moft, fleac), pentru a cărui der. cf. năzdrăvan › năzdrăvănie (după Scriban, de la didahie, sau din sb. davija „ceartă”).

dahlia
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

dai
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daiac
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiaci
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiacii
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiacilor
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiacul
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiacului
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

daiboj
DAIBÓJ s. n. (Fam.; în expr.) Pe daiboj = pe nimica toată, pe gratis, degeaba. A umbla cu daibojul = a cere de pomană, a umbla cu cerșitul. – Din bg. daj bože.

DOOM

daibój (fam., în expr.) (dai-) s. n.

daica
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daichii
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daici
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daicii
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daicile
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daicilor
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daicăi
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

DOOM

dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici

daierea
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-un cerc lat de lemn împodobit cu clopoței și acoperit, în partea superioară, cu o piele bine întinsă, pe care se bate cu degetele. V. tamburină. Tarafurile cîntau din toate puterile, zbîrnîind și sunînd din dairele. CARAGIALE, P. 156. De jur împrejurul lui, niște tinere curtene, unele cu harfe, altele cu alăute și dairele, gata să înceapă a cînta, și toate de o frumusețe nespusă. CARAGIALE, O. III 67. – Pronunțat: dai-rea. – Variante: dairá (IOSIF, V. 80, ODOBESCU, S. III 111), daiereá (ISPIRESCU, U. 44) s. f.

daija
DÁIJA s.f. (Geol.) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. [Pron. dai-ja. / cf. ar., fr. daija – refugiul apelor].

daije
DÁIJA s.f. (Geol.) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. [Pron. dai-ja. / cf. ar., fr. daija – refugiul apelor].

daijei
DÁIJA s.f. (Geol.) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. [Pron. dai-ja. / cf. ar., fr. daija – refugiul apelor].

daijele
DÁIJA s.f. (Geol.) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. [Pron. dai-ja. / cf. ar., fr. daija – refugiul apelor].

daijelor
DÁIJA s.f. (Geol.) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. [Pron. dai-ja. / cf. ar., fr. daija – refugiul apelor].

daimio
DAÍMIO s.m. Nume sub care sunt cunoscuți principalii feudali japonezi care și-au pierdut privilegiile prin revoluția din 1868. [Pron. da-i-mi-o. / < fr. daimyo < cuv. japonez].

DOOM

!dáimio (dai-mi-o) s. m., pl. dáimio

daimioul
DAÍMIO s.m. Nume sub care sunt cunoscuți principalii feudali japonezi care și-au pierdut privilegiile prin revoluția din 1868. [Pron. da-i-mi-o. / < fr. daimyo < cuv. japonez].

DOOM

!dáimio (dai-mi-o) s. m., pl. dáimio

daimioului
DAÍMIO s.m. Nume sub care sunt cunoscuți principalii feudali japonezi care și-au pierdut privilegiile prin revoluția din 1868. [Pron. da-i-mi-o. / < fr. daimyo < cuv. japonez].

DOOM

!dáimio (dai-mi-o) s. m., pl. dáimio

daină
DÓINĂ, doine, s. f. Cîntec elegiac tipic pentru lirica noastră populară, exprimînd un sentiment de dor, de jale, de dragoste etc. Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48. Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ (Articulat, ca refren în poezia populară) Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50. Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ib. 78. ◊ (Metaforic) Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69. Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17. ◊ (Personificat) Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi ! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Doină ! Doiniță ! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23. ◊ Expr. Doina știe, doina cîntă = a spune, invariabil, același lucru. Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit... – Să-mi cei chiria ? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302. – Pronunțat: doi-. – Variantă: dáină (ISAC, O. 32) dắină (BIBICESCU, P. P. 3) s. f.

daira
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dairea
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

daireaua
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dairele
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dairelei
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dairelele
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dairelelor
DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

DOOM

daireá (da-i-) s. f., art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairélele

dais
DAÍS s.n. 1. Platformă (rotundă) instalată în camerele seniorilor feudali pe care se așeza o masă pentru seniori. 2. (Arhit.) Lucrare suspendată deasupra unei statui, a unui tron, a unui altar etc., susținută de coloane. [Pron. da-is, (2) dé. / < fr., engl. dais].

dajdie
DÁJDIE, dăjdii, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. [Pl. și: dajdii] – Din sl. dažda.

DOOM

dájdie (-di-e) s. f., art. dájdia (-di-a), g.-d. art. dájdiei; pl. dắjdii, art. dắjdiile (-di-i-)

dajnic
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnic
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnica
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnica
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnice
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnice
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicei
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicei
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicele
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicele
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicelor
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicelor
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnici
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnici
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicii
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicii
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicilor
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicilor
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicul
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicul
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicului
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnicului
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

DOOM

dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dakota
DAKÓTA, dakota, s. m. și f. (La pl.) Populație amerindiană din America de Nord, care locuia în bazinul fluviului Missouri și în prerii până aproape de Munții Stâncoși; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de dakota. [Var.: dakotas subst.] – Cuv. fr.

DOOM

dakóta¹ (nume etnic) s. m. și f. sg. și pl.

dakota
DAKÓTA, dakota, s. m. și f. (La pl.) Populație amerindiană din America de Nord, care locuia în bazinul fluviului Missouri și în prerii până aproape de Munții Stâncoși; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de dakota. [Var.: dakotas subst.] – Cuv. fr.

DOOM

dakóta² (limbă) s. f., g.-d. art. dakótei

dakotas
DAKÓTAS subst. v. dakota.

dal
DAL SÉGNO loc. adv. De la semnul indicat. [Pr.: -nĭo] – Loc. it.

DOOM

dal ségno (it.) [gn pron. nĩ] (se-gno) loc. adv.; abr. D.S.

dal
DECALÍTRU, decalitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri. – Din fr. décalitre.

DOOM

decalítru (-li-tru) s. m., art. decalítrul; pl. decalítri, art. decalítrii; simb. dal

dala
DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DOOM

dálă s. f., g.-d. art. dálei; pl. dále

dalac
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalac
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalaci
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalacii
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalacilor
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalacul
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalacul
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalacului
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalacului
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác¹ (plantă) s. m., pl. daláci

dalacuri
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalacurile
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalacurilor
DALÁC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DOOM

dalác² (boală) s. n., pl. dalácuri

dalaj
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalaje
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalajele
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalajelor
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalajul
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalajului
DALÁJ, dalaje, s. n. Ansamblu de dale care alcătuiesc o pardoseală sau un pavaj. – Din fr. dalage.

DOOM

daláj s. n., pl. daláje

dalb
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalba
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbe
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbei
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbele
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbelor
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbi
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbii
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbilor
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbul
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalbului
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De⁴ + alb.

DOOM

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalcauc
DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DOOM

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dale
DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DOOM

dálă s. f., g.-d. art. dálei; pl. dále

dalei
DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DOOM

dálă s. f., g.-d. art. dálei; pl. dále

dalele
DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DOOM

dálă s. f., g.-d. art. dálei; pl. dále

dalelor
DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DOOM

dálă s. f., g.-d. art. dálei; pl. dále

daleo
AOLÉU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aléu, aoleó, auléu, oleó, oleoleó, oléu interj.] – Onomatopee.

DOOM

auléu v. aoléu

dalia
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

dalie
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

daliei
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

dalii
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

daliile
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

daliilor
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DOOM

dálie (-li-e) s. f., art. dália (-li-a), g.-d. art. dáliei; pl. dálii, art. dáliile (-li-i-)

dalilă
dalilă, dalile s. f. (eufem.) prostituată.

dalmat
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmat
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmata
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmata
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmátă (limbă) s. f., g.-d. art. dalmátei

dalmata
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmate
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmate
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmátă (limbă) s. f., g.-d. art. dalmátei

dalmate
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatei
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatei
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmátă (limbă) s. f., g.-d. art. dalmátei

dalmatei
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatele
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatele
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatelor
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatelor
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatic
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmatica
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmatica
DALMÁTICĂ, dalmatici, s. f. 1. Tunică romană albă cu margini de purpură. 2. Mantie de ceremonie purtată de regii Franței. 3. Veșmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte, purtat de diaconi. – Din lat. dalmatica, fr. dalmatique.

DOOM

dalmátică (haină) s. f., g.-d. art. dalmáticii; pl. dalmátici

dalmatice
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticei
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticele
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticelor
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmatici
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmatici
DALMÁTICĂ, dalmatici, s. f. 1. Tunică romană albă cu margini de purpură. 2. Mantie de ceremonie purtată de regii Franței. 3. Veșmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte, purtat de diaconi. – Din lat. dalmatica, fr. dalmatique.

DOOM

dalmátică (haină) s. f., g.-d. art. dalmáticii; pl. dalmátici

dalmaticii
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticii
DALMÁTICĂ, dalmatici, s. f. 1. Tunică romană albă cu margini de purpură. 2. Mantie de ceremonie purtată de regii Franței. 3. Veșmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte, purtat de diaconi. – Din lat. dalmatica, fr. dalmatique.

DOOM

dalmátică (haină) s. f., g.-d. art. dalmáticii; pl. dalmátici

dalmaticile
DALMÁTICĂ, dalmatici, s. f. 1. Tunică romană albă cu margini de purpură. 2. Mantie de ceremonie purtată de regii Franței. 3. Veșmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte, purtat de diaconi. – Din lat. dalmatica, fr. dalmatique.

DOOM

dalmátică (haină) s. f., g.-d. art. dalmáticii; pl. dalmátici

dalmaticilor
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticilor
DALMÁTICĂ, dalmatici, s. f. 1. Tunică romană albă cu margini de purpură. 2. Mantie de ceremonie purtată de regii Franței. 3. Veșmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte, purtat de diaconi. – Din lat. dalmatica, fr. dalmatique.

DOOM

dalmátică (haină) s. f., g.-d. art. dalmáticii; pl. dalmátici

dalmaticul
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmaticului
DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DOOM

dalmátic (referitor la Dalmația, la maluri de canale) adj. m., pl. dalmátici; f. dalmátică, pl. dalmátice

dalmatul
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatul
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatului
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmatului
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmați
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmați
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmațian
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațian
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațiana
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațiana
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațianul
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațianul
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațianului
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațianului
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațiene
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațiene
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienei
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienei
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienele
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienele
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienelor
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienelor
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațieni
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațieni
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienii
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienii
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienilor
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmațienilor
DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DOOM

dalmațián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. dalmațiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. dalmațiánă, pl. dalmațiéne

dalmații
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmații
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmaților
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalmaților
DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Dalmația. 2. Adj. Care aparține Dalmației sau dalmaților (1), privitor la Dalmația ori la dalmați. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DOOM

dalmát (referitor la Dalmația) adj. m., s. m., pl. dalmáți; adj. f., s. f. dalmátă, pl. dalmáte

dalta
DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DOOM

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

daltonian
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonian
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltoniana
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonianul
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonianul
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonianului
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonianului
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltoniene
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienei
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienele
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienelor
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonieni
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonieni
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienii
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienii
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienilor
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonienilor
DALTONIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Daltonist. [Pron. -ni-an. / < fr. daltonien].

daltonism
DALTONÍSM s. n. Defect al vederii care constă în incapacitatea de a distinge culorile, în special roșul de verde. – Din fr. daltonisme.

DOOM

daltonísm s. n.

daltonismul
DALTONÍSM s. n. Defect al vederii care constă în incapacitatea de a distinge culorile, în special roșul de verde. – Din fr. daltonisme.

DOOM

daltonísm s. n.

daltonismului
DALTONÍSM s. n. Defect al vederii care constă în incapacitatea de a distinge culorile, în special roșul de verde. – Din fr. daltonisme.

DOOM

daltonísm s. n.

daltonist
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonista
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltoniste
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonistei
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonistele
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonistelor
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonistul
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltonistului
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltoniști
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltoniștii
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

daltoniștilor
DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DOOM

daltonístă s. f., g.-d. art. daltonístei; pl. daltoníste

dam
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dam
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

dam
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

dam
DECAMÉTRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre.

DOOM

decamétru (-me-tru) s. m., art. decamétrul; pl. decamétri, art. decamétrii; simb. dam

dama
DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DOOM

dámă (carte de joc, piesă de joc, scobitură la o ambarcațiune, doamnă, prostituată) s. f., g.-d. art. dámei; pl. dáme

damar
DAMÁR s.n. Rășină naturală de culoare albă-gălbuie cu nuanțe roșii sau negre, extrasă dintr-un arbore din Indonezia. [Scris și dammar. / < fr. dammar, germ. Dammar].

damasc
DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DOOM

damásc (țesătură) s. n.

damaschetă
DAMASCHÉTĂ s.f. Stofă de mătase venețiană, renumită în sec. XVIII. [< fr. damasquette].

damaschina
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinai
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaj
DAMASCHINÁJ s. n. (Rar) Procedeu oriental de incrustare a unor fire de aur sau de argint într-un alt metal sau în fildeș. – Din fr. damasquinage.

DOOM

damaschináj (rar) s. n.

damaschinam
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinare
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinare
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damaschinarea
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damaschinară
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinarăm
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinarăți
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinase
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinasem
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaseră
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaserăm
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaserăți
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaseși
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinaseți
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinat
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinat
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinata
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinate
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinatei
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinatele
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinatelor
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinatul
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinatului
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinau
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinași
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinați
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinați
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinații
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinaților
DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Incrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute în trecut la săbiile din Damasc. – V. damaschina.

damaschinează
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinez
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschineze
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinezi
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinând
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinînd
DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A incrusta, într-un obiect de metal sau de fildeș, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DOOM

damaschiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 damaschineáză

damaschinări
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damaschinării
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damaschinările
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damaschinărilor
DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. (Rar) Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DOOM

damaschináre (rar) s. f., g.-d. art. damaschinắrii; pl. damaschinắri

damascul
DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DOOM

damásc (țesătură) s. n.

damascului
DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DOOM

damásc (țesătură) s. n.

damaste
Damaste = Damastes.

damastes
Damastes, tîlhar înzestrat cu o forță supraomenească și care ataca trecătorii pe drumul dintre Megara și Athenae. El avea două paturi, unul mare și altul mic și înainte de a ucide oamenii, îi tortura întinzîndu-i pe cei mici de statură ca să-i așeze în patul mare, sau tăindu-le picioarele celor înalți ca să încapă în patul cel mic. Damastes a fost ucis de către Theseus. Era pomenit adesea și sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

dambilușcă
dambilușcă, dambiluști s. f. 1. titirez strunjit din fontă, învârtit de copii cu ajutorul unui bici înfășurat pe șanțul median al jucăriei 2. prostituată

dambla
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

damblagea
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblageai
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblageam
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagească
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblageau
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblageați
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagesc
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagește
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagești
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagi
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagia
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagie
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiei
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagii
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagii
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagii
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiii
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiile
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiilor
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiilor
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagim
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagind
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagire
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagire
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagirea
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagiri
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagirii
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagirile
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagirilor
DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DOOM

damblagíre (pop.) s. f., g.-d. art. damblagírii; pl. damblagíri

damblagiră
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagirăm
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagirăți
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagise
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagisem
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiseră
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiserăm
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiserăți
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiseși
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiseți
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagit
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagit
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagita
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagite
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagitei
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagitele
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagitelor
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagitul
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagitului
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagiu
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiul
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiului
DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. (Pop.) Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DOOM

!damblagíu (pop., fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. damblagíe, pl. m. și f. damblagíi

damblagiși
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiți
DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DOOM

damblagí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. damblagésc, imperf. 3 sg. damblageá; conj. prez. 3 să damblageáscă

damblagiți
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagiții
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblagiților
DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. (Pop.) Paralizat. ♦ Bolnav, cu sănătatea șubredă. – V. damblagi.

damblale
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

damblalei
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

damblalele
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

damblalelor
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

damblaua
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DOOM

damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

dame
DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DOOM

dámă (carte de joc, piesă de joc, scobitură la o ambarcațiune, doamnă, prostituată) s. f., g.-d. art. dámei; pl. dáme

damei
DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DOOM

dámă (carte de joc, piesă de joc, scobitură la o ambarcațiune, doamnă, prostituată) s. f., g.-d. art. dámei; pl. dáme

damele
DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DOOM

dámă (carte de joc, piesă de joc, scobitură la o ambarcațiune, doamnă, prostituată) s. f., g.-d. art. dámei; pl. dáme

damelor
DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. (Depr.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcațiuni, care sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DOOM

dámă (carte de joc, piesă de joc, scobitură la o ambarcațiune, doamnă, prostituată) s. f., g.-d. art. dámei; pl. dáme

damf
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damful
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damfului
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damfuri
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damfurile
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

damfurilor
DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DOOM

damf (fam.) s. n., pl. dámfuri

dami
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

damicelă
damicelă, damicele s. f. femeie ușuratică.

damigeana
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DOOM

damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne

damigene
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DOOM

damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne

damigenei
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DOOM

damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne

damigenele
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DOOM

damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne

damigenelor
DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DOOM

damigeánă s. f., g.-d. art. damigénei; pl. damigéne

damii
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

damilor
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

dammar
DAMMÁR s.n. v. damar.

damna
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnabil
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabila
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabile
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilei
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilele
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilelor
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabili
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilii
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabililor
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilul
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnabilului
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DOOM

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnai
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnam
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnare
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnare
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damnarea
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damnară
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnarăm
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnarăți
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnase
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnasem
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnaseră
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnaserăm
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnaserăți
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnaseși
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnaseți
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnat
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnat
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnata
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnate
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnatei
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnatele
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnatelor
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnatul
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnatului
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnau
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnași
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnați
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnați
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnație
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnații
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnaților
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.

DOOM

*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte

damnațiune
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiunea
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiuni
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiunii
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiunile
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnațiunilor
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DOOM

damnațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiúnii; pl. damnațiúni

damnează
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnez
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damneze
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnezi
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnând
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnînd
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DOOM

damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză

damnări
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damnării
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damnările
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damnărilor
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.

DOOM

*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri

damul
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

damul
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

damului
DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele în formă de lopeți; cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DOOM

dam¹ (cerb) (rar) s. m., pl. dami

damului
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

damuri
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

damurile
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

damurilor
DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = ansamblu de clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DOOM

dam² (bordei) (reg.) s. n., pl. dámuri

dan
DAN, dani, s. m. (În artele marțiale) Grad acordat maeștrilor. – Din fr. dan.

DOOM

*dan s. m., pl. dani

dana
DÁNĂ, dane, s. f. 1. Zonă a unui port situată de-a lungul unui cheu pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor. 2. Șlep sau grup de șlepuri acostate bord la bord la aceeași dană (1). – Din ngr. dána.

DOOM

dánă s. f., g.-d. art. dánei; pl. dáne

danae
Danaë, fiica lui Acrisius, regele din Argos, și a Eurydicei. Temîndu-se de împlinirea unui oracol care-i prezisese că va muri de mîna fiului lui Danaë, Acrisius își închide fata într-un turn înalt. Nici un muritor nu poate ajunge pînă acolo. Transformat în ploaie de aur, Zeus reușește însă să se strecoare pînă-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danaë se naște Perseus. Ca s-o piardă pe ea și pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr și-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danaë, ocrotită de Zeus, reușește însă să scape cu viață și să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgostește de ea. După trecerea anilor regele vede însă în fiu o piedică în cucerirea inimii mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gîndul ascuns că-și va găsi moartea în lupta cu Meduza. Perseus se înapoiază însă victorios (v. și Perseus). Împreună cu mama sa el se întoarce în Argos unde, fără voia lui – ca o împlinire a oracolului – își ucide bunicul (v. și Acrisius).

danai
Danai, denumire purtată de greci în general, de locuitorii Argosului în special, socotiți urmași ai lui Danaus.

danaida
DANAÍDĂ, danaide, s. f. Deschizătură a unei conducte, profilată astfel încât să asigure o anumită formă vânei de lichid. – Din fr. danaïdes.

DOOM

danaídă s. f., g.-d. art. danaídei; pl. danaíde

danaide
DANAÍDĂ, danaide, s. f. Deschizătură a unei conducte, profilată astfel încât să asigure o anumită formă vânei de lichid. – Din fr. danaïdes.

DOOM

danaídă s. f., g.-d. art. danaídei; pl. danaíde

danaide
Danaide = Danaides.

danaidei
DANAÍDĂ, danaide, s. f. Deschizătură a unei conducte, profilată astfel încât să asigure o anumită formă vânei de lichid. – Din fr. danaïdes.

DOOM

danaídă s. f., g.-d. art. danaídei; pl. danaíde

danaidele
DANAÍDĂ, danaide, s. f. Deschizătură a unei conducte, profilată astfel încât să asigure o anumită formă vânei de lichid. – Din fr. danaïdes.

DOOM

danaídă s. f., g.-d. art. danaídei; pl. danaíde

danaidelor
DANAÍDĂ, danaide, s. f. Deschizătură a unei conducte, profilată astfel încât să asigure o anumită formă vânei de lichid. – Din fr. danaïdes.

DOOM

danaídă s. f., g.-d. art. danaídei; pl. danaíde

danaides
Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. și Danaus). Cînd Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit în Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a făgăduit să-i însoare cu fetele sale. Un oracol îi prezisese însă că va muri de mîna unuia dintre nepoții săi. Pentru a zădărnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui să-și ucidă soții în noaptea nunții. Danaidele s-au ținut de cuvînt. Singură Hypermnestra i-a cruțat viața soțului său, Lynceus. Mai tîrziu el își va ucide socrul, drept răzbunare pentru moartea fraților săi. În felul acesta oracolul se va împlini. Pentru crimele săvîrșite, Danaidele au fost condamnate să umple veșnic, în Hades, un butoi fără fund.

danaus
Danaus, fiul și urmașul lui Belus la tronul Libyei și frate cu Aegyptus. Temîndu-se de cei cincizeci de nepoți ai săi, fiii lui Aegyptus, Danaus părăsește Libya împreună cu fetele sale, tot cincizeci la număr, și se stabilește în Argos. Aici e mai întîi oaspetele regelui Gelanor, iar după aceea e ales el însuși rege. A fost ucis de mîna lui Lynceus (v. Danaides și Lynceus).

dance
DANCE, s. n. Gen de muzică electronică, compusă special pentru dans. [Pr.: dens] – Din engl. dance.

DOOM

dance (angl.) [pron. dens] (dan-ce) s. n., art. dance-ul [pron. dénsul]

danci
DANCI, danci, s. m. (Pop.) Copil de țigan. – Din țig. den ci „dă-mi ceva”.

DOOM

danci (pop.) s. m., pl. danci

dancii
DANCI, danci, s. m. (Pop.) Copil de țigan. – Din țig. den ci „dă-mi ceva”.

DOOM

danci (pop.) s. m., pl. danci

dancilor
DANCI, danci, s. m. (Pop.) Copil de țigan. – Din țig. den ci „dă-mi ceva”.

DOOM

danci (pop.) s. m., pl. danci

dancing
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

dancingul
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

dancingului
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

dancinguri
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

dancingurile
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

dancingurilor
DÁNCING, dancinguri, s. n. Local de petrecere unde se dansează. [Pr.: dénsing] – Din engl. dancing.

DOOM

!dancing (angl.) [pron. dénsing] s. n., pl. dancinguri

danciul
DANCI, danci, s. m. (Pop.) Copil de țigan. – Din țig. den ci „dă-mi ceva”.

DOOM

danci (pop.) s. m., pl. danci

danciului
DANCI, danci, s. m. (Pop.) Copil de țigan. – Din țig. den ci „dă-mi ceva”.

DOOM

danci (pop.) s. m., pl. danci

dandana
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandanaie
DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DOOM

dăndănáie (reg.) s. f., art. dăndănáia, g.-d. art. dăndănắii; pl. dăndănắi

dandanale
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandanalei
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandanalele
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandanalelor
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandanaua
DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DOOM

dandaná (fam.) s. f., art. dandanáua, g.-d. art. dandanálei; pl. dandanále, art. dandanálele

dandi
DÁNDY, dandy, s. m. Tânăr elegant, îmbrăcat după ultima modă; om de o eleganță exagerată și ușor ridicolă. [Scris și: dandi. – Pr.: déndi] – Din engl. dandy.

dandism
DANDÍSM s. n. Comportare de dandy, ținută de dandy. [Pr.: dendism] – Din fr. dandysme.

DOOM

dandísm [pron. dendísm] s. n.

dandismul
DANDÍSM s. n. Comportare de dandy, ținută de dandy. [Pr.: dendism] – Din fr. dandysme.

DOOM

dandísm [pron. dendísm] s. n.

dandismului
DANDÍSM s. n. Comportare de dandy, ținută de dandy. [Pr.: dendism] – Din fr. dandysme.

DOOM

dandísm [pron. dendísm] s. n.

dandy
DÁNDY, dandy, s. m. Tânăr elegant, îmbrăcat după ultima modă; om de o eleganță exagerată și ușor ridicolă. [Scris și: dandi. – Pr.: déndi] – Din engl. dandy.

DOOM

!dandy (angl.) [pron. déndi] s. m., art. dandy-ul; pl. dandy, art. dandy-i

dandy
DÁNDI s. m. Tânăr elegant, îmbrăcat după ultimul jurnal de modă; om de o eleganță prea rafinată, uneori exagerată și ușor ridicolă. [Scris și: dandy. – Pr.: déndi] – Din fr., engl. dandy.

dane
DÁNĂ, dane, s. f. 1. Zonă a unui port situată de-a lungul unui cheu pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor. 2. Șlep sau grup de șlepuri acostate bord la bord la aceeași dană (1). – Din ngr. dána.

DOOM

dánă s. f., g.-d. art. dánei; pl. dáne

danei
DÁNĂ, dane, s. f. 1. Zonă a unui port situată de-a lungul unui cheu pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor. 2. Șlep sau grup de șlepuri acostate bord la bord la aceeași dană (1). – Din ngr. dána.

DOOM

dánă s. f., g.-d. art. dánei; pl. dáne

danele
DÁNĂ, dane, s. f. 1. Zonă a unui port situată de-a lungul unui cheu pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor. 2. Șlep sau grup de șlepuri acostate bord la bord la aceeași dană (1). – Din ngr. dána.

DOOM

dánă s. f., g.-d. art. dánei; pl. dáne

danelor
DÁNĂ, dane, s. f. 1. Zonă a unui port situată de-a lungul unui cheu pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor. 2. Șlep sau grup de șlepuri acostate bord la bord la aceeași dană (1). – Din ngr. dána.

DOOM

dánă s. f., g.-d. art. dánei; pl. dáne

danez
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danez
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

daneza
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

daneza
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

daneze
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

daneze
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

daneze
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezei
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezei
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezele
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezele
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezelor
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezelor
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezi
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezi
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezii
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezii
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezilor
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezilor
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezo
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezo
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezul
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezul
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezule
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezule
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezului
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

danezului
DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DOOM

danéză (limbă) s. f., g.-d. art. danézei

dang
DANG interj. (Rar; adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; bang. – Onomatopee.

DOOM

ding-dáng (rar) interj.

danga
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangale
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangalei
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangalele
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangalelor
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangaua
DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DOOM

dangá (rar) s. f., art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangálele

dangăt
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dangăte
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dangătele
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dangătelor
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dangătul
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dangătului
DÁNGĂT, dangăte, s. n. Sunetul prelung al clopotului; bangăt. – Dang + suf. -ăt.

DOOM

dángăt s. n., pl. dángăte

dania
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

danian
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

daniana
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danianul
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danianului
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danie
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

daniei
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

daniene
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danienei
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danienele
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danienelor
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danieni
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danienii
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danienilor
DANIÁN, -Ă, danieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, reptile etc. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la etajul danianului (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. danien.

DOOM

danián² (-ni-an) s. n.

danii
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

daniile
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

daniilor
DÁNIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DOOM

dánie (-ni-e) s. f., art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)

dans
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansa
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansai
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansam
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansant
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansanta
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansante
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansantei
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansantele
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansantelor
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansantul
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansantului
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansanți
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansanții
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansanților
DANSÁNT, -Ă, dansanți, -te, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DOOM

!dansánt adj. m., pl. dansánți; f. dansántă, pl. dansánte

dansare
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansare
DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. A executa, după muzică, un dans (1). ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans (1), a se mișca necontenit, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danțá vb. I] – Din fr. danser.

dansară
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansarăm
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansarăți
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansase
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansasem
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansaseră
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansaserăm
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansaserăți
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansaseși
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansaseți
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansat
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansat
DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. A executa, după muzică, un dans (1). ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans (1), a se mișca necontenit, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danțá vb. I] – Din fr. danser.

dansatoare
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatoarea
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatoarei
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatoarele
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatoarelor
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansator
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatori
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatorii
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatorilor
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatorul
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansatorului
DANSATÓR, -OÁRE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesie este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DOOM

dansatór s. m., pl. dansatóri

dansau
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansași
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansați
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansează
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansez
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

danseze
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansezi
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansul
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansului
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansuri
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansurile
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansurilor
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

dansând
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dansînd
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

dantela
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantela
DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DOOM

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelai
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelam
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelare
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelare
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantelarea
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantelară
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelarăm
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelarăți
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelase
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelasem
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelaseră
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelaserăm
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelaserăți
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelaseși
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelaseți
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelat
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelat
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelata
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelate
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelatei
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelatele
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelatelor
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelatul
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelatului
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelau
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelași
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelați
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelați
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelații
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantelaților
DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

dantele
DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DOOM

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelează
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelei
DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DOOM

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelele
DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DOOM

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelelor
DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DOOM

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelez
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

danteleze
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelezi
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelura
DANTELÚRĂ, danteluri, s. f. 1. Ornamentație arhitectonică constând din crestături, colțișori, zimți etc. ♦ P. gener. Margine dințată. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. – Din fr. dentelure.

DOOM

dantelúră s. f., g.-d. art. dantelúrii; pl. dantelúri

danteluri
DANTELÚRĂ, danteluri, s. f. 1. Ornamentație arhitectonică constând din crestături, colțișori, zimți etc. ♦ P. gener. Margine dințată. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. – Din fr. dentelure.

DOOM

dantelúră s. f., g.-d. art. dantelúrii; pl. dantelúri

dantelurii
DANTELÚRĂ, danteluri, s. f. 1. Ornamentație arhitectonică constând din crestături, colțișori, zimți etc. ♦ P. gener. Margine dințată. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. – Din fr. dentelure.

DOOM

dantelúră s. f., g.-d. art. dantelúrii; pl. dantelúri

dantelurile
DANTELÚRĂ, danteluri, s. f. 1. Ornamentație arhitectonică constând din crestături, colțișori, zimți etc. ♦ P. gener. Margine dințată. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. – Din fr. dentelure.

DOOM

dantelúră s. f., g.-d. art. dantelúrii; pl. dantelúri

dantelurilor
DANTELÚRĂ, danteluri, s. f. 1. Ornamentație arhitectonică constând din crestături, colțișori, zimți etc. ♦ P. gener. Margine dințată. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. – Din fr. dentelure.

DOOM

dantelúră s. f., g.-d. art. dantelúrii; pl. dantelúri

danteluța
DANTELÚȚĂ, danteluțe, s. f. Diminutiv al lui dantelă. – Dantelă + suf. -uță.

DOOM

dantelúță s. f., g.-d. art. dantelúței; pl. dantelúțe

danteluțe
DANTELÚȚĂ, danteluțe, s. f. Diminutiv al lui dantelă. – Dantelă + suf. -uță.

DOOM

dantelúță s. f., g.-d. art. dantelúței; pl. dantelúțe

danteluței
DANTELÚȚĂ, danteluțe, s. f. Diminutiv al lui dantelă. – Dantelă + suf. -uță.

DOOM

dantelúță s. f., g.-d. art. dantelúței; pl. dantelúțe

danteluțele
DANTELÚȚĂ, danteluțe, s. f. Diminutiv al lui dantelă. – Dantelă + suf. -uță.

DOOM

dantelúță s. f., g.-d. art. dantelúței; pl. dantelúțe

danteluțelor
DANTELÚȚĂ, danteluțe, s. f. Diminutiv al lui dantelă. – Dantelă + suf. -uță.

DOOM

dantelúță s. f., g.-d. art. dantelúței; pl. dantelúțe

dantelând
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelînd
DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DOOM

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelări
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantelăria
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelărie
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelăriei
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelării
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantelării
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelăriile
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelăriilor
DANTELĂRÍE, dantelării, s. f. Cantitate mare de dantele; diversitate de dantele. ♦ Fig. Contur sinuos care seamănă cu o dantelă. – Dantelă + suf. -ărie.

DOOM

dantelăríe s. f., art. dantelăría, g.-d. art. dantelăríei; pl. dantelăríi, art. dantelăríile

dantelările
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantelărilor
DANTELÁRE, dantelări, s. f. Acțiunea de a dantela și rezultatul ei. – V. dantela.

DOOM

danteláre s. f., g.-d. art. dantelắrii; pl. dantelắri

dantesc
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

dantesca
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

dantescul
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

dantescului
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

dantești
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

danteștii
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

danteștile
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

danteștilor
DANTÉSC, -Ă, dantești, adj. Care aparține lui Dante, caracteristic operei sau concepției lui Dante, în genul operei lui Dante. – Din it. dantesco, fr. dantesque.

DOOM

dantésc adj. m., f. dantéscă; pl. m. și f. dantéști

dantism
DANTÍSM s.n. (Lit.) Cult pentru opera și personalitatea lui Dante Alighieri; dantologie. [< it. dantismo].

dantismul
DANTÍSM s.n. (Lit.) Cult pentru opera și personalitatea lui Dante Alighieri; dantologie. [< it. dantismo].

dantismului
DANTÍSM s.n. (Lit.) Cult pentru opera și personalitatea lui Dante Alighieri; dantologie. [< it. dantismo].

dantist
DANTÍST, -Ă s.m. și f. v. dentist.

dantistica
DANTÍSTICĂ s.f. (Lit.) Dantologie. [< it. dantistica].

dantistici
DANTÍSTICĂ s.f. (Lit.) Dantologie. [< it. dantistica].

dantisticii
DANTÍSTICĂ s.f. (Lit.) Dantologie. [< it. dantistica].

dantistă
DANTÍST, -Ă s.m. și f. v. dentist.

dantolog
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologa
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologe
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologei
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologele
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologelor
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologi
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologia
DANTOLOGÍE s. f. Studiul vieții și operei lui Dante. – Din fr. dantologie, it. dantologia.

dantologie
DANTOLOGÍE s. f. Studiul vieții și operei lui Dante. – Din fr. dantologie, it. dantologia.

dantologiei
DANTOLOGÍE s. f. Studiul vieții și operei lui Dante. – Din fr. dantologie, it. dantologia.

dantologii
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologii
DANTOLOGÍE s. f. Studiul vieții și operei lui Dante. – Din fr. dantologie, it. dantologia.

dantologilor
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologul
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantologului
DANTOLÓG, -Ă, dantologi, -ge, s. m. și f. Specialist în dantologie. – Din it. dantologo.

dantura
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

dantura
DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DOOM

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturai
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturam
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturare
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturare
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturarea
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturară
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturarăm
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturarăți
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturase
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturasem
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturaseră
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturaserăm
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturaserăți
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturaseși
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturaseți
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturat
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturau
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturași
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturați
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturează
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturez
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

dantureze
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturezi
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturi
DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DOOM

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturii
DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DOOM

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturile
DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DOOM

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturilor
DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DOOM

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturând
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturînd
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DOOM

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

danturări
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturării
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturările
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danturărilor
DANTURÁRE, danturări, s. f. Acțiunea de a dantura și rezultatul ei; tăiere la freză a dinților unei roți. – V. dantura.

DOOM

danturáre s. f., g.-d. art. danturắrii; pl. danturắri

danubian
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubiana
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubianul
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubianului
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubiene
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubienei
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubienele
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubienelor
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubieni
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubienii
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danubienilor
DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunării; dunărean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.

DOOM

danubián (-bi-an) adj. m., pl. danubiéni (-bi-eni); f. danubiánă, pl. danubiéne

danț
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DOOM

dans s. n., pl. dánsuri

danța
DANȚÁ vb. I v. dansa.

DOOM

dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză

danțare
DANȚÁ vb. I v. dansa.

danțat
DANȚÁ vb. I v. dansa.

daoism
TAOÍSM s. n. Sistem filosofic și religios fondat în sec. VI Î.H., reprezentând unul dintre cele două mari curente ale gândirii chineze, alături de confucianism, de care se deosebește prin idealul de viață autonom, în armonie cu natura. [Var.: daoísm s. n.] – Din fr. taoïsme.

DOOM

daoísm v. taoísm

daoismul
TAOÍSM s. n. Sistem filosofic și religios fondat în sec. VI Î.H., reprezentând unul dintre cele două mari curente ale gândirii chineze, alături de confucianism, de care se deosebește prin idealul de viață autonom, în armonie cu natura. [Var.: daoísm s. n.] – Din fr. taoïsme.

DOOM

daoísm v. taoísm

daoismului
TAOÍSM s. n. Sistem filosofic și religios fondat în sec. VI Î.H., reprezentând unul dintre cele două mari curente ale gândirii chineze, alături de confucianism, de care se deosebește prin idealul de viață autonom, în armonie cu natura. [Var.: daoísm s. n.] – Din fr. taoïsme.

DOOM

daoísm v. taoísm

daphne
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec.

daphnia
DÁFNIE, dafnii, s. f. Gen de crustaceu de apă dulce; purice-de-apă (Daphnia). – Din fr. daphnie.

daphnis
Daphnis, tînăr păstor din Sicilia, fiul lui Hermes și al unei nimfe și, datorită acestui fapt, el însuși semizeu. Vestit pentru frumusețea lui, Daphnis s-a îndrăgostit de o nimfă care-i împărtășea dragostea și căreia îi jurase credință veșnică. Pentru că o dată și-a călcat însă jurămîntul, nimfa s-a răzbunat, lipsindu-l de vedere. Deznădăjduit, Daphnis s-a aruncat atunci din înaltul unei stînci. După moarte, Hermes l-a luat cu sine în ceruri. În vechime Daphnis era considerat inventatorul poeziei bucolice.

dar
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

dara
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daraban
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant.

DOOM

dorobánț s. m., pl. dorobánți

darabana
DARABÁNĂ, darabane, s. f. (Înv.) 1. Tobă (mică). ◊ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpăra) la darabană = a vinde (sau a cumpăra) la mezat. A face (cuiva) spatele darabană = a bate zdravăn (pe cineva). 2. Roată de transmisie făcută din lemn, folosită în anumite instalații de săpare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.

DOOM

darabánă (înv.) s. f., g.-d. art. darabánei; pl. darabáne

darabane
DARABÁNĂ, darabane, s. f. (Înv.) 1. Tobă (mică). ◊ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpăra) la darabană = a vinde (sau a cumpăra) la mezat. A face (cuiva) spatele darabană = a bate zdravăn (pe cineva). 2. Roată de transmisie făcută din lemn, folosită în anumite instalații de săpare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.

DOOM

darabánă (înv.) s. f., g.-d. art. darabánei; pl. darabáne

darabanei
DARABÁNĂ, darabane, s. f. (Înv.) 1. Tobă (mică). ◊ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpăra) la darabană = a vinde (sau a cumpăra) la mezat. A face (cuiva) spatele darabană = a bate zdravăn (pe cineva). 2. Roată de transmisie făcută din lemn, folosită în anumite instalații de săpare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.

DOOM

darabánă (înv.) s. f., g.-d. art. darabánei; pl. darabáne

darabanele
DARABÁNĂ, darabane, s. f. (Înv.) 1. Tobă (mică). ◊ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpăra) la darabană = a vinde (sau a cumpăra) la mezat. A face (cuiva) spatele darabană = a bate zdravăn (pe cineva). 2. Roată de transmisie făcută din lemn, folosită în anumite instalații de săpare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.

DOOM

darabánă (înv.) s. f., g.-d. art. darabánei; pl. darabáne

darabanelor
DARABÁNĂ, darabane, s. f. (Înv.) 1. Tobă (mică). ◊ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpăra) la darabană = a vinde (sau a cumpăra) la mezat. A face (cuiva) spatele darabană = a bate zdravăn (pe cineva). 2. Roată de transmisie făcută din lemn, folosită în anumite instalații de săpare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.

DOOM

darabánă (înv.) s. f., g.-d. art. darabánei; pl. darabáne

darabant
DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant.

DOOM

dorobánț s. m., pl. dorobánți

darac
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

darace
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

daracele
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

daracelor
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

daracul
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

daracului
DARÁC, darace, s. n. 1. Unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport. 2. Mașină alcătuită din două piese cu suprafețe cilindrice concentrice și cu dinți în formă de cuie, folosită pentru scărmănatul lânii și al altor materiale textile. [Var.: dărác s. n.] – Din tc. tarak, bg. darak.

DOOM

darác s. n., pl. daráce

daradaica
DARADÁICĂ, daradaice, s. f. (Mold.) Trăsură veche și hodorogită. Această Cristină Madolski, ca să încep cu dînsa, așa cum ai văzut-o în daradaica ei de pe vremea lui Pazvante, se trage din neamul Movileștilor. C. PETRESCU, O. P. I 228. Mă!... ce daradaică hodorogită!... Destul... stăi!... ALECSANDRI, T. I. 215.

DOOM

daradáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. daradáicei; pl. daradáice

daradaice
DARADÁICĂ, daradaice, s. f. (Mold.) Trăsură veche și hodorogită. Această Cristină Madolski, ca să încep cu dînsa, așa cum ai văzut-o în daradaica ei de pe vremea lui Pazvante, se trage din neamul Movileștilor. C. PETRESCU, O. P. I 228. Mă!... ce daradaică hodorogită!... Destul... stăi!... ALECSANDRI, T. I. 215.

DOOM

daradáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. daradáicei; pl. daradáice

daradaicei
DARADÁICĂ, daradaice, s. f. (Mold.) Trăsură veche și hodorogită. Această Cristină Madolski, ca să încep cu dînsa, așa cum ai văzut-o în daradaica ei de pe vremea lui Pazvante, se trage din neamul Movileștilor. C. PETRESCU, O. P. I 228. Mă!... ce daradaică hodorogită!... Destul... stăi!... ALECSANDRI, T. I. 215.

DOOM

daradáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. daradáicei; pl. daradáice

daradaicele
DARADÁICĂ, daradaice, s. f. (Mold.) Trăsură veche și hodorogită. Această Cristină Madolski, ca să încep cu dînsa, așa cum ai văzut-o în daradaica ei de pe vremea lui Pazvante, se trage din neamul Movileștilor. C. PETRESCU, O. P. I 228. Mă!... ce daradaică hodorogită!... Destul... stăi!... ALECSANDRI, T. I. 215.

DOOM

daradáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. daradáicei; pl. daradáice

daradaicelor
DARADÁICĂ, daradaice, s. f. (Mold.) Trăsură veche și hodorogită. Această Cristină Madolski, ca să încep cu dînsa, așa cum ai văzut-o în daradaica ei de pe vremea lui Pazvante, se trage din neamul Movileștilor. C. PETRESCU, O. P. I 228. Mă!... ce daradaică hodorogită!... Destul... stăi!... ALECSANDRI, T. I. 215.

DOOM

daradáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. daradáicei; pl. daradáice

daragiu
DARAGÍU, daragii, s. m. (Învechit) Persoană care bate daireaua.

darale
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daralei
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daralele
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daralelor
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daraua
DARÁ, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DOOM

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále, art. darálele

daravela
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravele
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravelei
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraveluri
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravelurile
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravelurilor
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravera
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daravere
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverei
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraveri
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverii
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverile
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverilor
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraveruri
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverurile
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

daraverurilor
DARAVÉRĂ s. f. v. daravelă.

DOOM

!daravélă/daravéră (înv., pop., fam.) s. f., g.-d. art. daravélei/daravérii; pl. daravéle/daravéri

darda
DÁRDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DOOM

dárdă s. f., g.-d. art. dárdei; pl. dárde

dardan
Dardan = Dardanus.

dardani
Dardani, locuitorii străvechi ai Dardaniei, care-și trăgeau numele de la Dardanus (v. și Dardanus).

dardanos
Dardanus, fiul lui Zeus și al Electrei, strămoșul mitic al troienilor și întemeietorul dinastiei acestora. Conform tradiției, Dardanus a plecat din Samothrace de unde era originar și s-a stabilit pe coasta Asiei Mici. Acolo s-a căsătorit cu fiica regelui Teucer și a întemeiat cetatea Dardaniei.

dardanus
Dardanus, fiul lui Zeus și al Electrei, strămoșul mitic al troienilor și întemeietorul dinastiei acestora. Conform tradiției, Dardanus a plecat din Samothrace de unde era originar și s-a stabilit pe coasta Asiei Mici. Acolo s-a căsătorit cu fiica regelui Teucer și a întemeiat cetatea Dardaniei.

dardană
Dardan = Dardanus.

darde
DÁRDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DOOM

dárdă s. f., g.-d. art. dárdei; pl. dárde

dardei
DÁRDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DOOM

dárdă s. f., g.-d. art. dárdei; pl. dárde

dardele
DÁRDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DOOM

dárdă s. f., g.-d. art. dárdei; pl. dárde

dardelor
DÁRDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DOOM

dárdă s. f., g.-d. art. dárdei; pl. dárde

dardăr
dardăr s. n. sg. joc de cărți.

dare
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dare
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

darea
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da².

DOOM

dáre s. f., g.-d. art. dắrii; pl. dări

dares
Dares 1. Frigian care a participat la războiul troian. L-a sfătuit pe Hector să nu lupte împotriva lui Patroclus știind că, dacă-l va ucide, va pieri și el la rîndul lui, de mîna lui Achilles. Trecînd mai tîrziu în tabăra grecilor, Dares a fost omorît de Odysseus. 2. Unul dintre însoțitorii lui Aeneas în Italia. A fost ucis acolo de Turnus.

daria
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

darie
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

dariei
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

darii
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

dariile
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

dariilor
DÁRIE, darii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori galbene dispuse în spic lung și cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DOOM

dárie (-ri-e) s. f., art. dária (-ri-a), g.-d. art. dáriei; pl. dárii, art. dáriile (-ri-i-)

darling
DÁRLING s.m. și f. invar. (Termen de adresare din engleză) Dragă! [< engl. darling].

darmite
DÁRMITE conj. v. darămite.

DOOM

dármite v. dárămite

darn
DARN adv. (Înv.; în loc. adv.) În darn = în zadar, degeaba. – Din it. indarnó.

darnic
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnica
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnice
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicei
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicele
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicelor
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnici
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicii
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicilor
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicul
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darnicului
DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Căruia îi place să dea, să facă daruri; generos, mărinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, mănos. – Dar² + suf. -nic.

DOOM

dárnic adj. m., pl. dárnici; f. dárnică, pl. dárnice

darul
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

darului
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

daruri
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

darurile
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

darurilor
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

darvinism
DARVINÍSM s. n. Teorie (formulată de naturalistul englez Ch. Darwin) care explică originea și evoluția speciilor de animale și de plante pe calea selecției naturale potrivit căreia indivizii necorespunzători sînt eliminați în lupta pentru existență, iar cei care supraviețuiesc se transformă necontenit sub înrîurirea mediului înconjurător. Lenin considera darwinismul ca o doctrină care a așezat pentru prima oară biologia pe un teren cu adevărat științific. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 9/2.

darvinist
DARVINÍST², -Ă, darviniști, -ste, s. m. și f. Adept al darvinismului.

darwinian
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwiniana
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinianul
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinianului
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwiniene
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinienei
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinienele
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinienelor
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinieni
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinienii
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinienilor
DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.

DOOM

darwinián (-ni-an) adj. m., pl. darwiniéni (-ni-eni); f. darwiniánă, pl. darwiniéne

darwinism
DARWINÍSM s. n. Concepție evoluționistă, formulată de naturalistul englez Darwin, care explică originea și evoluția speciilor de animale și de plante prin transformarea treptată a speciilor care au trăit în trecut pe pământ, ca urmare a interacțiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulație, lupta pentru existență și selecția naturală. – Din fr. darwinisme.

DOOM

darwinísm s. n.

darwinismul
DARWINÍSM s. n. Concepție evoluționistă, formulată de naturalistul englez Darwin, care explică originea și evoluția speciilor de animale și de plante prin transformarea treptată a speciilor care au trăit în trecut pe pământ, ca urmare a interacțiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulație, lupta pentru existență și selecția naturală. – Din fr. darwinisme.

DOOM

darwinísm s. n.

darwinismului
DARWINÍSM s. n. Concepție evoluționistă, formulată de naturalistul englez Darwin, care explică originea și evoluția speciilor de animale și de plante prin transformarea treptată a speciilor care au trăit în trecut pe pământ, ca urmare a interacțiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulație, lupta pentru existență și selecția naturală. – Din fr. darwinisme.

DOOM

darwinísm s. n.

darwinist
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinist
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinista
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinista
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniste
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniste
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistei
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistei
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistele
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistele
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistelor
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistelor
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistul
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistul
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistului
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwinistului
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniști
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniști
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniștii
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniștii
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniștilor
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

darwiniștilor
DARWINÍST, -Ă, darwiniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S. m. și f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.

DOOM

darwiníst adj. m., s. m., pl. darwiníști; adj. f., s. f. darwinístă, pl. darwiníste

dară
DAR², daruri, s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.

DOOM

dar² s. n., pl. dáruri

darămite
DÁRMITE conj. v. darămite.

DOOM

dármite v. dárămite

dascal
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Popular, azi tot mai rar) Învățător (mai ales la țară); (p. ext., arhaizant) profesor. Ședeam singur în banca mea, la examenul de limba latină... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. De copil... se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură! CREANGĂ, A. 134. (Cu pronunțare regională) Dascalul de joc a fost azi după masă? ALECSANDRI, T. I 32. ♦ (Învechit și arhaizant) Preceptor. Trebuie să caut lui Ferid un dascăl mai harnic. SADOVEANU, D. P. 16. 2. Fig. Nume dat creatorilor ideologiei revoluționare a proletariatului. Marx, Engels, Lenin și Stalin sînt marii dascăli ai proletariatului internațional. ♦ Maestru, magistru. (Cu pronunțare regională) Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascalului. RUSSO, S. 47. 3. (Rar) Om învățat, savant. Iar colo bătrînul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 4. (Uneori determinat prin «de biserică») Cîntăreț, diac, psalt. Se cunoaște că-i vulpe, dascălul de biserică. CAMILAR, N. I 141. Părintele... binecuvintează, dascălul pune în sac partea sfintei biserici. SADOVEANU, P. M. 160. Veșnică pomenire cîntată pe nas de popi și de dascăli mahmuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 87. ♦ (Învechit) Elev al unui seminar de preoți. La Socola să mergem, dacă voim să ieșim dobă de carte... Acolo-s profesorii cei mai învățați din lume, după cum aud eu. – La Socola! strigă dascălii cei mai tineri. CREANGĂ, A. 115. – Variantă: (Mold.) dáscal (EMINESCU, N. 52, ALECSANDRI, T. I 172, NEGRUZZI, S. I 246) s. m.

dascaleci
DĂSCĂLÍCI, dăscălici, s. m. (Rar) Dăscălaș. [Var.: dascaléci s. m.] – Dascăl + suf. -ici.

DOOM

dăscălíci (rar) s. m., pl. dăscălíci

dascăl
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascăli
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascălii
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascălilor
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascălul
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dascălului
DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DOOM

dáscăl s. m., pl. dáscăli

dase
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dasem
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daseră
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daserăm
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daserăți
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daseși
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daseți
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dasiur
DASIÚR s.m. (Zool.) Marsupial cățărător din Australia, care își face cuibul în scorburile copacilor. [Pron. -si-ur, / scris și dasyur. / < fr. dasyure].

dasupra
DEASÚPRA adv. În partea de sus, în partea imediat superioară; sus, peste (ceva). ◊ Pe deasupra = a) peste ceva; b) în plus, în afară de...; c) fără a adânci lucrurile, superficial. ◊ (Cu valoare de prepoziție, cu determinări în genitiv) Deasupra casei. ◊ Expr. A fi deasupra nevoii = a fi scăpat de o nevoie, a fi ieșit (cu bine) dintr-un moment sau dintr-o situație (materială) grea, a se afla în afară de pericol. [Var.: (reg.) dasúpra adv.] – De⁴ + asupra.

DOOM

!deasúpra (dea-su-pra) adv., prep. (deasupra lui)

dasyur
DASYÚR s.m. v. dasiur.

dat
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dat
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

dat
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

data
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

data
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

data
DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DOOM

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

data
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DOOM

dátă² (obicei, soartă) (reg.) s. f.

databil
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databila
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databile
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilei
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilele
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilelor
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databili
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilii
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databililor
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilul
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

databilului
DATÁBIL, -Ă, databili, -e, adj. Care poate fi datat. Un document databil. – Din fr. datable.

datai
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datam
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datare
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datare
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

datarea
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

datară
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datarăm
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datarăți
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datase
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datasem
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dataseră
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dataserăm
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dataserăți
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dataseși
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dataseți
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datat
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datat
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datata
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datate
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datatei
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datatele
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datatelor
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datatul
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datatului
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datau
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datași
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datați
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datați
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

datații
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

dataților
DATÁT, -Ă, datați, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poartă dată. – V. data.

date
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

date
DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DOOM

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

datează
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datei
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

datei
DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DOOM

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

datele
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

datele
DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DOOM

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

datelor
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

datelor
DÁTĂ, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. 2. (Mat.) Fiecare dintre mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.

DOOM

dátă³ (zi, cifră, element matematic) s. f., g.-d. art. dátei; pl. dáte

datez
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

dateze
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datezi
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datina
DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.

DOOM

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

datini
DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.

DOOM

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

datinii
DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.

DOOM

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

datinile
DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.

DOOM

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

datinilor
DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.

DOOM

dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátini

dativ
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

dative
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

dativele
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

dativelor
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

dativul
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

dativului
DATÍV, dative, s. n. Caz al declinării care exprimă destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

DOOM

datív s. n., pl. datíve

datoare
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datoarea
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datoarei
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datoarele
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datoarelor
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datolit
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

datolite
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

datolitele
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

datolitelor
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

datolitul
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

datolitului
DATOLÍT s.n. Borat și silicat de calciu, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice. [Cf. germ. Datolith].

dator
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datora
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datorí vb. IV] – Din dator.

DOOM

datorá¹ (a ~)/(înv.) datorí¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 să datoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd

datorare
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.

datorat
DATORÍT, -Ă adj. v. datorat.

datori
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datori
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datorí vb. IV] – Din dator.

DOOM

datorá¹ (a ~)/(înv.) datorí¹ (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 să datoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd

datoria
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datorie
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datoriei
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datorii
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datorii
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datoriile
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datoriilor
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DOOM

datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datorilor
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datorința
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DOOM

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorințe
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DOOM

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorinței
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DOOM

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorințele
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DOOM

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorințelor
DATORÍNȚĂ, datorințe, s. f. (Înv.) Obligație (morală); îndatorire. – Datori + suf. -ință.

DOOM

datorínță (înv.) s. f., g.-d. art. datorínței; pl. datorínțe

datorire
DATORÍ vb. IV v. datora.

datorit
DATORÍT, -Ă adj. v. datorat.

datornic
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornica
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornice
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicei
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicele
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicelor
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornici
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicii
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicilor
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicul
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datornicului
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DOOM

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datorul
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datorului
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat față de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DOOM

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datul
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

datul
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

datului
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

datului
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

datura
CIUMĂFÁIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.

daturi
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

daturile
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

daturilor
DAT¹, (II 2) daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da².

DOOM

dat² (boală) (pop.) s. n., pl. dáturi

datând
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datînd
DATÁ, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „de la”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi făcut, a fi început să existe. – Din fr. dater.

DOOM

datá (a ~) vb., ind. prez. 3 dateáză

datări
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

datării
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

datările
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

datărilor
DATÁRE, datări, s. f. Acțiunea de a data. – V. data.

DOOM

datáre s. f., g.-d. art. datắrii; pl. datắri

dau
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

daucus
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

daulia
Daulia (sau Daulis), nimfă de la care-și trăgea denumirea cetatea cu același nume din Phocis. Acolo își avea reședința regele Tereus și tot acolo s-a desfășurat episodul tragic cu Philomela și Procne (v. și Philomela). Metamorfozată în privighetoare, Philomela era numită și Daulias avis.

daulis
Daulia (sau Daulis), nimfă de la care-și trăgea denumirea cetatea cu același nume din Phocis. Acolo își avea reședința regele Tereus și tot acolo s-a desfășurat episodul tragic cu Philomela și Procne (v. și Philomela). Metamorfozată în privighetoare, Philomela era numită și Daulias avis.

dauna
DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DOOM

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

daune
DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DOOM

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

daunei
DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DOOM

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

daunele
DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DOOM

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

daunelor
DÁUNĂ, daune, s. f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ◊ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.

DOOM

dáună (da-u-) s. f., g.-d. art. dáunei; pl. dáune

daunus
Daunus 1. Unul dintre fiii lui Lycaon. A trăit în Apulia și ținutul înconjurător a fost numit de la el, Daunia. 2. Într-o versiune latină, fiul lui Pilumnus și al lui Danaë și tatăl lui Turnus.

dava
dava s. f. sg. heroină.

dava
dáva (-ále), s. f. – Plîngere, jalbă, acuzație în fața unui judecător. – Mr. dăvie. Tc. dava (Șeineanu, III, 45), cf. ngr. νταβᾶς, alb., bg., sb. dava. Sec. XVIII. – Der. davagilîc, s. n. (plîngere), din tc. davacilik; davagiu, s. m. (reclamant), din tc. davaci.

dayac
DAYÁC, dayaci, s. m. (La pl.) Populație a insulei Kalimantan din arhipelagul Malaez; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. [Scris și: daiac] – Din fr. dayak.

DOOM

dayácă (limbă) s. f., g.-d. art. dayácei

dați
DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DOOM

da² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 să dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da

dați
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

dații
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

daților
DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².