cîine
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîineasca
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîinele
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîinelui
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîinesc
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîinescul
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîinescului
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîinește
CÂINÉȘTE adv. 1. Ca un câine. ♦ Fig. Cu dușmănie, cu răutate. 2. Fig. În condiții foarte grele, cu mari lipsuri. Trăiește câinește. ◊ Expr. Câine-câinește = cu multă greutate, cu chiu cu vai. – Câine + suf. -ește. DOOM
câinéște adv.
cîinești
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîineștii
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîineștile
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîineștilor
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
cîini
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîinia
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
cîinie
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
cîiniei
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
cîinii
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîinii
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
cîinilor
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cîinoasa
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoase
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoasei
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoasele
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoaselor
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinos
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinosul
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinosului
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoșenia
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
cîinoșenie
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
cîinoșeniei
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
cîinoșenii
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
cîinoși
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoșii
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîinoșilor
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
cîlți
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
cîlții
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
cîlților
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
cîlțișori
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
cîlțișorii
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
cîlțișorilor
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
cîlțoasa
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoase
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoasei
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoasele
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoaselor
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțos
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțosul
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțosului
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoși
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoșii
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîlțoșilor
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
cîmp
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpean
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpean
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeana
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeana
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeanca
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
cîmpeanul
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeanul
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeanului
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeanului
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeasca
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpence
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
cîmpencei
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
cîmpencele
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
cîmpencelor
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
cîmpene
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpene
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeneasca
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpenei
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenei
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenele
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenele
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenelor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenelor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenesc
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpenescul
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpenescului
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpenești
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpeneștii
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpeneștile
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpeneștilor
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
cîmpeni
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpeni
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenii
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenii
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenilor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpenilor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
cîmpesc
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpescul
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpescului
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpești
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpeștii
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpeștile
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpeștilor
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
cîmpi
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpia
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpie
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpiei
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpii
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpii
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpiile
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpiilor
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
cîmpilor
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpul
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpului
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpulungean
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungeana
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungeanca
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungeanco
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungeanul
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungeanului
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungence
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungencei
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungencele
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungencelor
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
cîmpulungene
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungenei
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungenele
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungenelor
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungeni
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungenii
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpulungenilor
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
cîmpuri
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpurile
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpurilor
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
cîmpușoare
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cîmpușoarele
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cîmpușoarelor
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cîmpușor
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cîmpușorul
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cîmpușorului
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
cînd
CÂND adv., conj. I. Adv. (În propoziții interogative) În ce moment? în care perioadă de timp? Când a sosit? ◊ Expr. Când și când sau din când în când = câteodată, uneori. Când..., când... = câteodată..., altă dată...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propoziție temporală) a) În momentul sau în vremea în care... Când a văzut-o, s-a bucurat. b) După ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., până (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Deși; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu ești nepăsător. e) Și (deodată). Au ajuns, când, ce să vezi? 2. (Introduce o propoziție atributivă în legătură cu noțiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ◊ Expr. A (nu) avea când să... = a (nu) avea timpul material necesar să... 3. (Introduce o propoziție cauzală cu nuanță temporală) Fiindcă, deoarece, odată ce. Când știa că trebuie să plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propoziție condițională) Dacă, de. Ce să spui când nu ai nimic de spus? ◊ Expr. Ca și când = parcă. 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Spune-mi când să vin. – Lat. quando. DOOM
când adv., conjcț.
cîndva
CÂNDVÁ adv. Într-un moment (nehotărât) din trecut sau din viitor; odată, altădată. – Când + va. DOOM
cândvá (când-va) adv.
cînepa
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cînepar
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cînepari
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cîneparii
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cîneparilor
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cîneparul
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cîneparului
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cînepe
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cînepei
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cînepele
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cînepelor
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cînepia
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepie
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiei
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepii
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiii
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiile
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiilor
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepioara
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cînepioare
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cînepioarei
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cînepioarele
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cînepioarelor
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cînepiu
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiul
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiului
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cînepiște
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepiștea
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepiști
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepiștii
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepiștile
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepiștilor
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cînepăria
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cînepărie
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cînepăriei
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cînepării
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cînepăriile
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cînepăriilor
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cîner
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cîneri
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cînerii
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cînerilor
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cînerul
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cînerului
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cînt
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cînt
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cînta
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntai
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntam
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntar
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntare
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntare
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntare
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntarea
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntarele
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntarelor
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntarul
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntarului
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cîntară
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntarăm
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntarăți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntase
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntasem
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntaseră
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntaserăm
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntaserăți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntaseși
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntaseți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntat
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntat
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntata
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntate
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntatei
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntatele
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntatelor
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntatul
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntatului
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntau
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntași
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntați
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntați
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntații
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cîntaților
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cînte
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntec
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntece
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntecel
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecele
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntecele
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecelele
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecelelor
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecelor
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntecelul
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecelului
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cîntecul
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntecului
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cîntul
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cîntului
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cînturi
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cînturile
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cînturilor
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cîntînd
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîntărea
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăreai
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăream
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărească
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăreau
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăreața
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntăreați
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăresc
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărește
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărești
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăreț
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntărețe
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntăreței
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntărețele
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntărețelor
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntăreți
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntăreții
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntăreților
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntărețul
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntărețului
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cîntări
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntări
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntării
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntării
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntările
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntărilor
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cîntărim
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărind
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărire
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărire
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntărirea
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntăriri
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntăririi
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntăririle
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntăririlor
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cîntăriră
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărirăm
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărirăți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărise
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărisem
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriseră
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriserăm
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriserăți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriseși
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriseți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărit
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntărit
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntărita
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntărite
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăritei
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăritele
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăritelor
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăritul
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăritului
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăriși
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cîntăriți
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăriții
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntăriților
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cîntătoare
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoare
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarea
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarea
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarei
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarei
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarele
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarele
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarelor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătoarelor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntător
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntător
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntători
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntători
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorii
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorii
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorilor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorilor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorul
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorul
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorului
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cîntătorului
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cînți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cîr
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee. DOOM
câr interj.
cîrc
CÂRC interj. (Pop. și fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nicio vorbă, a tăcea chitic. – Formație onomatopeică. DOOM
cârc (pop., fam., în expr.) interj.
cîrcea
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrceai
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrceam
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcească
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrceau
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrceați
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcei
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrceii
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrceilor
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrcel
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrcelul
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrcelului
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cîrcesc
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcește
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcești
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrci
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcii
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcim
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcima
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrcimi
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrcimii
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrcimile
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrcimilor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrcind
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciog
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrciogar
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogari
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogarii
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogarilor
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogarul
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogarului
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cîrciogul
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrciogului
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrcioguri
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrciogurile
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrciogurilor
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cîrciogăreasca
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogăresc
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogărescul
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogărescului
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogărești
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogăreștii
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogăreștile
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrciogăreștilor
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cîrcire
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciră
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcirăm
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcirăți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcise
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcisem
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciseră
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciserăm
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciserăți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciseși
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciseți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcit
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciuma
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumar
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumare
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumari
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumarii
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumarilor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumarul
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumarule
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumarului
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciume
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumei
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumele
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumelor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumi
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumii
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumile
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumilor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cîrciumioara
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cîrciumioare
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cîrciumioarei
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cîrciumioarele
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cîrciumioarelor
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cîrciumărea
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăreai
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăream
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăreasa
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăreasa
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumărească
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăreaso
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăreaso
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumăreau
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăreați
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăresc
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărese
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumărese
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumăresei
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăresei
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumăresele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăresele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumăreselor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăreselor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cîrciumărește
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărești
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumări
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumării
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărim
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărind
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărire
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriră
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărirăm
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărirăți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărise
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărisem
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriseră
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriserăm
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriserăți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriseși
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumăriseți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărit
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărit
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cîrciumăritul
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cîrciumăritului
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cîrciumăriși
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărița
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumărițe
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăriței
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumărițele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumărițelor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciumăriți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cîrciumărițo
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cîrciși
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrciți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cîrcota
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cîrcotaș
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotaș
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașa
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașa
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașe
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașe
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașei
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașei
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașele
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașele
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașelor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașelor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotași
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotași
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașii
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașii
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașilor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașilor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașul
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașul
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașului
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcotașului
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cîrcote
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cîrcotea
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcoteai
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcoteam
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotească
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcoteau
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcoteați
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotei
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cîrcotele
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cîrcotelor
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cîrcotesc
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotește
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotești
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcoti
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotii
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotim
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotind
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotire
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotire
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotirea
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotiri
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotirii
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotirile
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotirilor
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cîrcotiră
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotirăm
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotirăți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotise
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotisem
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiseră
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiserăm
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiserăți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiseși
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiseți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotit
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiși
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcotiți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cîrcserdar
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcserdari
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcserdarii
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcserdarilor
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcserdarul
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcserdarului
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cîrcîire
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcîirea
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcîiri
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcîirii
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcîirile
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcîirilor
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cîrcă
CẤRCĂ s. f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din sb. [nositi na-]krke. DOOM
cấrcă s. f.
cîrcăiac
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcăiacul
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcăiacului
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcăieci
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcăiecii
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcăiecilor
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cîrcălea
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăleai
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăleam
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălească
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăleau
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăleați
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălesc
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălește
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălești
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăli
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălii
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălim
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălind
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălire
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliră
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălirăm
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălirăți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălise
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălisem
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliseră
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliserăm
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliserăți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliseși
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliseți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălit
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcălit
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălita
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălite
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălitei
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălitele
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălitelor
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălitul
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcălitului
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcăliși
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cîrcăliți
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcăliții
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrcăliților
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cîrd
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrdișoare
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdișoarele
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdișoarelor
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdișor
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdișorul
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdișorului
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cîrdui
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduia
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiai
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiam
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiască
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiau
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiați
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiesc
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiește
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiești
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduii
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduim
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduind
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduire
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiră
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduirăm
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduirăți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduise
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduisem
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiseră
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiserăm
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiserăți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiseși
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiseți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduit
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiși
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrduiți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cîrdul
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrdului
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrduri
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrdurile
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrdurilor
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cîrdășia
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrdășie
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrdășiei
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrdășii
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrdășiile
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrdășiilor
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cîrja
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cîrjalii
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjaliii
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjaliilor
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjaliu
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjaliul
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjaliului
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cîrjanca
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cîrjance
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cîrjancei
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cîrjancele
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cîrjancelor
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cîrje
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cîrjei
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cîrjele
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cîrjelor
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cîrlan
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlana
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlane
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanei
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanele
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanelor
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlani
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanii
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanilor
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanul
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlanului
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cîrlig
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrligat
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligata
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligate
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligatei
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligatele
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligatelor
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligatul
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligatului
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligaș
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligașe
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligașele
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligașelor
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligașul
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligașului
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cîrligați
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligații
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrligaților
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cîrlige
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrligel
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligele
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrligele
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligelele
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligelelor
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligelor
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrligelul
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligelului
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cîrligioara
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cîrligioare
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cîrligioarei
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cîrligioarele
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cîrligioarelor
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cîrligul
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrligului
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cîrlionț
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionța
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțai
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțam
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțare
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțară
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțarăm
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțarăți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțase
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțasem
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțaseră
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțaserăm
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțaserăți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțaseși
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțaseți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțat
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțat
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțata
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțate
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțatei
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțatele
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțatelor
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțatul
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțatului
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțau
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțași
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțați
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțați
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțații
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțaților
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cîrlionțează
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțez
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțeze
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionțezi
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlionți
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionții
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionților
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionțul
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionțului
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cîrlionțînd
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cîrlănar
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănari
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănarii
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănarilor
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănarul
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănarului
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cîrlănaș
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrlănași
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrlănașii
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrlănașilor
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrlănașul
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrlănașului
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cîrma
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cîrmaci
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cîrmacii
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cîrmacilor
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cîrmaciul
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cîrmaciului
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cîrme
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cîrmea
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmeai
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmeala
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cîrmeam
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmească
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmeau
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmeați
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmei
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cîrmele
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cîrmeli
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cîrmelii
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cîrmelile
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cîrmelilor
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cîrmelor
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cîrmesc
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmește
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmești
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmi
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmii
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmim
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmind
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmire
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmire
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmirea
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmiri
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmirii
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmirile
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmirilor
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cîrmiră
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmirăm
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmirăți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmise
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmisem
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiseră
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiserăm
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiserăți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiseși
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiseți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmit
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiși
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmiți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cîrmoaja
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cîrmoji
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cîrmojii
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cîrmojile
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cîrmojilor
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cîrmui
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuia
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiai
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiam
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiască
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiau
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiați
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiesc
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiește
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiești
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuii
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuim
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuind
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuire
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuire
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuirea
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuiri
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuirii
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuirile
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuirilor
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cîrmuiră
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuirăm
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuirăți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuise
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuisem
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiseră
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiserăm
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiserăți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiseși
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiseți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuit
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuitoare
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitoarea
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitoarei
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitoarele
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitoarelor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitori
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitorii
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitorilor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitorul
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuitorului
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cîrmuiși
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmuiți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cîrmîz
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrmîz
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîzi
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîzia
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîzie
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziei
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîzii
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîzii
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziii
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziile
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziilor
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîzilor
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîziu
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziul
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîziului
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cîrmîzul
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrmîzul
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîzului
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrmîzului
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cîrmîzuri
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrmîzurile
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrmîzurilor
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cîrn
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrna
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnat
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrnatul
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrnatului
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrnați
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrnații
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrnaților
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cîrne
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnea
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrneai
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrneam
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnească
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrneau
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrneați
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnei
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnele
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrneleaga
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cîrnelegi
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cîrnelegii
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cîrnelegile
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cîrnelegilor
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cîrnelor
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnesc
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnește
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnești
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrni
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrni
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnii
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnii
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnilor
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnim
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnind
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnire
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnire
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrnirea
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrniri
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrnirii
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrnirile
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrnirilor
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cîrniră
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnirăm
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnirăți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnise
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnisem
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniseră
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniserăm
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniserăți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniseși
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniseți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnit
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnit
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrnitul
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrnitului
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrnitura
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cîrnituri
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrnituri
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cîrniturii
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cîrniturile
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrniturile
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cîrniturilor
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cîrniturilor
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cîrniși
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrniți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cîrnosea
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosea
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnoseai
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnoseai
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnoseam
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnoseam
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosească
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosească
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnoseau
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnoseau
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnoseați
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnoseați
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosesc
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosesc
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosește
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosește
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosești
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosești
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosi
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosi
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosii
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosii
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosim
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosim
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosind
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosind
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosire
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosire
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiră
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiră
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosirăm
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosirăm
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosirăți
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosirăți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosise
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosise
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosisem
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosisem
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiseră
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiseră
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiserăm
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiserăm
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiserăți
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiserăți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiseși
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiseși
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiseți
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiseți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosit
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosit
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiși
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiși
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnosiți
CĂRNOSÍ, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcire. [Var.: cârnosí vb. IV] – Din cărnos. DOOM
cârnosí2 (a îndepărta carnea) v. cărnosí
cîrnosiți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cîrnul
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnului
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cîrnuț
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuța
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuțe
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuței
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuțele
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuțelor
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuți
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuții
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuților
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuțul
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnuțului
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cîrnăcior
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnăciori
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnăciorii
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnăciorilor
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnăciorul
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnăciorului
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cîrnățar
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățari
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățarii
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățarilor
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățarul
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățarului
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cîrnățăreasa
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cîrnățărese
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cîrnățăresei
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cîrnățăresele
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cîrnățăreselor
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cîrnățăria
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrnățărie
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrnățăriei
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrnățării
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrnățăriile
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrnățăriilor
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cîrpa
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cîrpaci
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cîrpacii
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cîrpacilor
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cîrpaciul
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cîrpaciului
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cîrpe
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cîrpea
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpeai
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpeala
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cîrpeam
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpească
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpeau
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpeați
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpei
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cîrpele
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cîrpeli
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cîrpelii
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cîrpelile
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cîrpelilor
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cîrpelor
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cîrpesc
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpește
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpești
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpi
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpii
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpim
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpind
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpire
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpire
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpirea
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpiri
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpirii
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpirile
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpirilor
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cîrpiră
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpirăm
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpirăți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpise
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpisem
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiseră
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiserăm
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiserăți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiseși
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiseți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpit
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpit
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpita
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpite
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitei
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitele
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitelor
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitul
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitului
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpitura
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cîrpituri
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cîrpiturii
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cîrpiturile
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cîrpiturilor
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cîrpiși
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cîrpiți
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpiții
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpiților
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cîrpulița
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cîrpulițe
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cîrpuliței
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cîrpulițele
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cîrpulițelor
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cîrpușoara
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cîrpușoare
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cîrpușoarei
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cîrpușoarele
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cîrpușoarelor
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cîrpăcea
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăceai
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăceala
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cîrpăceam
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcească
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăceau
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăceați
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăceli
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cîrpăcelii
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cîrpăcelile
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cîrpăcelilor
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cîrpăcesc
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcește
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcești
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăci
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcia
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cîrpăcie
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cîrpăciei
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cîrpăcii
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcii
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cîrpăcim
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcind
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcire
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciră
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcirăm
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcirăți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcise
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcisem
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciseră
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciserăm
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciserăți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciseși
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciseți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcit
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăcitoare
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitoarea
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitoarei
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitoarele
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitoarelor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitori
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitorii
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitorilor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitorul
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăcitorului
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cîrpăciși
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpăciți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cîrpătoare
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrpătoarele
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrpătoarelor
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrpător
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrpătorul
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrpătorului
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cîrtea
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrteai
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrteala
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cîrteam
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtească
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrteau
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrteați
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrteli
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cîrtelii
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cîrtelile
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cîrtelilor
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cîrtesc
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtește
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtești
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrti
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtii
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtim
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtind
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtire
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtire
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtirea
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtiri
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtirii
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtirile
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtirilor
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cîrtiră
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtirăm
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtirăți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtise
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtisem
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtiseră
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtiserăm
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtiserăți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtiseși
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtiseți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtit
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtitoare
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitoarea
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitoarei
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitoarele
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitoarelor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitori
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitorii
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitorilor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitorul
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtitorului
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cîrtiși
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrtița
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cîrtițe
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cîrtiței
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cîrtițele
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cîrtițelor
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cîrtiți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cîrîi
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîia
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîia
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cîrîiai
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiala
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cîrîiam
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiau
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiați
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîie
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîie
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cîrîiei
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cîrîiele
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cîrîieli
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cîrîielii
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cîrîielile
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cîrîielilor
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cîrîielor
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cîrîii
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîim
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîind
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîire
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiră
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîirăm
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîirăți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîise
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîisem
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiseră
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiserăm
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiserăți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiseși
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiseți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîit
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîit
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîita
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîite
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîitei
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîitele
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîitelor
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarei
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarei
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarele
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarele
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarelor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitoarelor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorile
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cîrîitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorul
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorul
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorului
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitorului
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitul
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîitului
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîiși
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cîrîiți
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîiții
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cîrîiților
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cît
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cît
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîte
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîte
CẤTE adv. 1. (Formează numerale colective) Câte trele. 2. (Formează numerale distributive) Două câte două. ◊ Expr. Una câte una sau unul câte unul = rând pe rând, una după alta sau unul după altul. Câte una (strașnică) = ceva neobișnuit, grozav etc. – Lat. cata (modificat după pl. f. al lui cât). DOOM
cấte adv.
cîteodată
CÂTEODÁTĂ adv. Din timp în timp, când și când, uneori. – Câte + o + dată. DOOM
cấte o dátă (tempo lent)/cấte-o dátă (tempo rapid) (câte o singură dată) adv. + num.
cîteva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
cîtime
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtimea
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtimi
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtimii
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtimile
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtimilor
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
cîtor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîtora
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîtorva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
cîtul
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cîtului
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cîturi
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cîturile
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cîturilor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cîtuși
CẤTUȘI adv. (În expr.) Câtuși de puțin = oricât de puțin, cât de cât; (în construcții negative) absolut deloc, defel. – Cât(u) + și. DOOM
cấtuși adv.
cîtva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
cîtă
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîtăva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
cîș
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșa
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșe
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșei
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșele
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșelor
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîși
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșii
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșilor
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșița
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
cîșițe
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
cîșiței
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
cîșițele
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
cîșițelor
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
cîșla
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
cîșlar
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșlari
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșlarii
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșlarilor
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșlarul
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșlarului
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
cîșle
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
cîșlegi
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
cîșlegile
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
cîșlegilor
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
cîșlei
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
cîșlele
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
cîșlelor
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
cîști
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîștig
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștig
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștiga
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigai
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigam
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigare
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigare
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigarea
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigară
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigarăm
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigarăți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigase
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigasem
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigaseră
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigaserăm
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigaserăți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigaseși
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigaseți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigat
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigat
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigata
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigate
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigatei
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigatele
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigatelor
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigatul
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigatului
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigau
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigași
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigați
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigați
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigații
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștigaților
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
cîștige
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigi
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigul
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștigului
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștiguri
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștigurile
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștigurilor
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
cîștigînd
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
cîștigări
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigării
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigările
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigărilor
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
cîștigătoare
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoare
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarea
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarea
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarei
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarei
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarele
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarele
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarelor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătoarelor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigător
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigător
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigători
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigători
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorii
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorii
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorilor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorilor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorul
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorul
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorului
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștigătorului
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
cîștiul
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîștiului
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîștiuri
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîștiurile
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîștiurilor
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
cîșul
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîșului
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
cîț
CÂȚ interj. (Reg.) Strigăt cu care se gonește pisica. – Onomatopee. Cf. germ. Katze. DOOM
câț (reg.) interj.
cîți
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
cîțiva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá