câblă
cîblă (cîble), s. f. – Vadră, măsură de capacitate pentru grîne, folosită în Mold. (sec. XV-XVIII) și egală cu o găleată sau patru ferdele. Sl. kŭbilŭ, din germ. Kübel (DAR). – Der. cîbărit, s. n. (dijmă în cereale și fructe).
câcâi
câcâi, câcâi v. r. a se mocăi, a se moșmondi, a se mișca sau a acționa foarte încet.
câcâire
câcâi, câcâi v. r. a se mocăi, a se moșmondi, a se mișca sau a acționa foarte încet.
câcălică
câcălică s. f. sg. (dim. – în limbajul copiilor) materie fecală.
câf
a-i lua (cuiva) câful expr. a-i lua (cuiva) orice speranță
câh
câh s. n. sg. (la copiii mici) murdărie, lucru murdar.
câine
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câineasca
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câinele
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câinelui
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câinesc
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câinescul
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câinescului
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câinește
CÂINÉȘTE adv. 1. Ca un câine. ♦ Fig. Cu dușmănie, cu răutate. 2. Fig. În condiții foarte grele, cu mari lipsuri. Trăiește câinește. ◊ Expr. Câine-câinește = cu multă greutate, cu chiu cu vai. – Câine + suf. -ește. DOOM
câinéște adv.
câinești
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câineștii
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câineștile
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câineștilor
CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc. DOOM
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
câini
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câinia
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
câinie
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
câiniei
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
câinii
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câinii
CÂINÍE s. f. Atitudine sau faptă plină de răutate, de cruzime; câinoșenie. – Câine + suf. -ie. DOOM
câiníe s. f., art. câinía, g.-d. câiníi, art. câiníei
câinilor
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
câinoasa
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoase
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoasei
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoasele
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoaselor
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinos
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinosul
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinosului
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoșenia
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
câinoșenie
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
câinoșeniei
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
câinoșenii
CÂINOȘÉNIE s. f. Câinie. – Câinos + suf. -enie. DOOM
câinoșénie (-ni-e) s. f., art. câinoșénia (-ni-a), g.-d. câinoșénii, art. câinoșéniei
câinoși
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoșii
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câinoșilor
CÂINÓS, -OÁSĂ, câinoși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Rău, hain. ♦ (Despre vreme) Vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinesc. – Câine + suf. -os. DOOM
câinós adj. m., pl. câinóși; f. câinoásă, pl. câinoáse
câj
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câlbaș
cîlbáș (-și), s. m. – Caltaboș făcut în casă din intestine de porc. Sl. (bg. kalbaša, pol. kiełbasa, rus. kolbaša) cf. mag. kolbasz (Cihac, II, 45). În Mold. Cf. caltaboș.
câlți
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
câlții
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
câlților
CÂLȚI s. m. pl. Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. – Din sl. klŭkŭ (pl. klŭci). DOOM
câlți s. m. pl.
câlțișori
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
câlțișorii
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
câlțișorilor
CÂLȚIȘÓRI s. m. pl. Diminutiv al lui câlți. – Câlți + suf. -ișor. DOOM
câlțișóri s. m. pl.
câlțoasa
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoase
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoasei
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoasele
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoaselor
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțos
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțosul
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțosului
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoși
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoșii
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câlțoșilor
CÂLȚÓS, -OÁSĂ, câlțoși, -oase, adj. (Cu fire) ca niște câlți. – Câlți + suf. -os. DOOM
câlțós adj. m., pl. câlțóși; f. câlțoásă, pl. câlțoáse
câmp
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpean
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpean
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeana
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeana
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeanca
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
câmpeanul
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeanul
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeanului
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeanului
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeasca
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpence
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
câmpencei
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
câmpencele
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
câmpencelor
CÂMPEÁNCĂ, câmpence, s. f. Femeie care locuiește la câmp (1), la șes sau p. ext., la țară. – Câmpean + suf. -că. DOOM
câmpeáncă s. f., g.-d. art. câmpéncei; pl. câmpénce
câmpene
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpene
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeneasca
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpenei
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenei
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenele
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenele
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenelor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenelor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenesc
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpenescul
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpenescului
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpenești
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpeneștii
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpeneștile
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpeneștilor
CÂMPENÉSC, -EÁSCĂ, câmpenești, adj. De (la) câmp (1) sau de (la) țară, specific câmpului sau vieții de la țară; câmpean, câmpesc. – Câmpean + suf. -esc. DOOM
câmpenésc adj. m., f. câmpeneáscă; pl. m. și f. câmpenéști
câmpeni
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpeni
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenii
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenii
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenilor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpenilor
CÂMPEÁN, -Ă, câmpeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Locuitor de la câmp (1), de la șes sau p. ext., de la țară. 2. Adj. (Rar) Câmpenesc. – Câmp + suf. -ean. DOOM
câmpeán adj. m., s. m., pl. câmpéni; adj. f. câmpeánă, pl. câmpéne
câmpesc
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpescul
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpescului
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpești
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpeștii
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpeștile
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpeștilor
CÂMPÉSC, -EÁSCĂ, câmpești, adj. (Înv.) Câmpenesc. – Câmp + suf. -esc. DOOM
câmpésc (înv.) adj. m., f. câmpeáscă; pl. m. și f. câmpéști
câmpi
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpia
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpie
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpiei
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpii
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpii
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpiile
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpiileelizee
Cîmpiile Elizee v. Elysium.
câmpiilor
CÂMPÍE, câmpii, s. f. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmp. – Câmp + suf. -ie. DOOM
câmpíe s. f., art. câmpía, g.-d. art. câmpíei; pl. câmpíi, art. câmpíile
câmpilor
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpul
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpului
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpulungean
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungean
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungeana
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungeanca
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungeanco
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungeanul
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungeanului
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungence
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungencei
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungencele
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungencelor
CÂMPULUNGEÁNCĂ, câmpulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Câmpulung. – Câmpulungean + suf. -că. DOOM
câmpulungeáncă s. f., g.-d. art. câmpulungéncei; pl. câmpulungénce
câmpulungene
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungenei
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungenele
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungenelor
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungeni
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungenii
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpulungenilor
CÂMPULUNGEÁN, -Ă, cămpulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung. 2. Adj. Care aparține municipiului Câmpulung sau câmpulungenilor (1), care se referă la Câmpulung ori la cămpulungeni. – Câmpulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
câmpulungeán adj. m., s. m., pl. câmpulungéni; adj. f. câmpulungeánă, pl. câmpulungéne
câmpurele
CÎMPURÉLE s. n. pl. (Rar, în poezia populară) Diminutiv al lui cîmp. Cîte flori pe cîmpurele, Nu seamănă mîndrei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27.
câmpuri
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpurile
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpurilor
CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus. DOOM
câmp s. n., pl. cấmpuri/s. m. pl. art. în expr. a bate/a-și lua cấmpii
câmpușoare
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
câmpușoarele
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
câmpușoarelor
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
câmpușor
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
câmpușorul
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
câmpușorului
CÂMPUȘÓR, câmpușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui câmp. – Câmp + suf. -ușor. DOOM
câmpușór (pop.) s. n., pl. câmpușoáre
când
CÂND adv., conj. I. Adv. (În propoziții interogative) În ce moment? în care perioadă de timp? Când a sosit? ◊ Expr. Când și când sau din când în când = câteodată, uneori. Când..., când... = câteodată..., altă dată...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propoziție temporală) a) În momentul sau în vremea în care... Când a văzut-o, s-a bucurat. b) După ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., până (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Deși; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu ești nepăsător. e) Și (deodată). Au ajuns, când, ce să vezi? 2. (Introduce o propoziție atributivă în legătură cu noțiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ◊ Expr. A (nu) avea când să... = a (nu) avea timpul material necesar să... 3. (Introduce o propoziție cauzală cu nuanță temporală) Fiindcă, deoarece, odată ce. Când știa că trebuie să plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propoziție condițională) Dacă, de. Ce să spui când nu ai nimic de spus? ◊ Expr. Ca și când = parcă. 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Spune-mi când să vin. – Lat. quando. DOOM
când adv., conjcț.
cândva
CÂNDVÁ adv. Într-un moment (nehotărât) din trecut sau din viitor; odată, altădată. – Când + va. DOOM
cândvá (când-va) adv.
câne
CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis. DOOM
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
cânepa
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cânepar
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cânepari
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
câneparii
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
câneparilor
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
câneparul
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
câneparului
CÂNEPÁR, cănepari, s. m. Pasăre cântătoare cu pene roșii pe cap, pe gât și pe laturile pieptului, cafenii pe spate și albe pe abdomen (Carduelis cannabina). – Cânepă + suf. -ar. DOOM
cânepár s. m., pl. cânepári
cânepe
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cânepei
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cânepele
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cânepelor
CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
cânepia
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepie
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiei
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepii
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiii
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiile
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiilor
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepioara
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cânepioare
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cânepioarei
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cânepioarele
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cânepioarelor
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară. DOOM
cânepioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. cânepioárei; pl. cânepioáre
cânepiu
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiul
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiului
CÂNEPÍU, -ÍE, cânepii, adj. Care are înfățișarea fuiorului de cânepă; de culoarea seminței de cânepă, cenușiu-închis. – Cânepă + suf. -iu. DOOM
cânepíu adj. m., f. cânepíe, pl. m. și f. cânepíi
cânepiște
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepiștea
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepiști
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepiștii
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepiștile
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepiștilor
CÂNEPÍȘTE, cânepiști, s. f. Teren cultivat cu cânepă; cânepărie. – Cânepă + suf. -iște. DOOM
cânepíște s. f., g.-d. art. cânepíștii; pl. cânepíști
cânepă
CẤNEPĂ, cânepi, s. f. 1. Plantă erbacee anuală cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată ca plantă textilă pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de Nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis). DOOM
cấnepă s. f., g.-d. art. cấnepii; pl. cấnepi
cânepăria
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cânepărie
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cânepăriei
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cânepării
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cânepăriile
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
cânepăriilor
CÂNEPĂRÍE, (2) cânepării, s. f. 1. Cânepă multă strânsă la un loc. 2. (Rar) Cânepiște. – Cânepă + suf. -ărie. DOOM
cânepăríe s. f., art. cânepăría, g.-d. art. cânepăríei; pl. cânepăríi, art. cânepăríile
câner
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
câneri
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
câneri
CÎNÉRI, cîneri, s. m. (Mold.) Om rău, hain, cîinos. Afurisit să fie cînerhd de vornic. CREANGĂ, A. 8. – Pronunțat: -neri.
cânerii
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cânerilor
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cânerul
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cânerului
CÂNÉR, câneri, s. m. (Reg.) Om rău, hain, câinos. – Câne + suf. -ar. DOOM
cânér (reg.) s. m., pl. cânéri
cânesc
CÎNÉSC, -EÁSCĂ adj. v. cîinos.
cânt
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cânt
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cânta
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântai
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântam
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântar
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântare
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântare
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântare
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântarea
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântarele
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântarelor
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântari
CÎNTĂRÍ, cîntăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cîntarului. Am cîntărit lemnele. ◊ Refl. pas. Ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții... celor mai ușori li se pune plumb pe șa, pînă ce sînt toți deopotrivă grei. NEGRUZZI, S. I 40. Iepele care-s cu mînzi Fac cinci sute de florînzi (= fiorini), Iar de soi moldovenesc Cu galbini se cîntăresc. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A cîntări în mînă (sau în mîini) = a aprecia greutatea unui corp, luîndu-l în mînă. Căută Ileana sacul cu ghemele, le numără, le cîntări-n mînă. RETEGANUL, P. I 55. A cîntări din ochi = a aprecia cu aproximație, din ochi, greutatea unui corp, sau (fig.) alte însușiri. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca, a estima; a cumpăni, a chibzui. Te lași îmbrîncit in situații pe care ar fi. trebuit să le mai cercetezi, să le mai cîntărești. PAS, Z. 1293. Pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate in minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. I-am cîntărit argumentele și istețimea. GALACTION, I 230. ◊ Expr. A-și cîntări (bine) vorbele = a-și alege (cu grijă) vorbele. ◊ (Cu privire la oameni) A studia, a cerceta (cu privirea). Acand stătea pe gînduri și se uita la Rizea cîntărindu-l din ochi. DUMITRIU, N. Mă înțelesese. Mă cîntarea. DELAVRANCEA, H. T. 66. 3. Intranz. A avea o anumită greutate, a trage la cîntar. Peștele cintărea 3 kg. ◊ Fig. A avea valoare (mare), a valora, a prețui. Aprecierea profesorului cîntărește greu.
cântarul
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântarului
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar. DOOM
cântár s. n., pl. cântáre
cântară
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântarăm
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântarăți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântase
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântasem
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântaseră
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântaserăm
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântaserăți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântaseși
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântaseți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântat
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântat
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântata
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântate
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântatei
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântatele
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântatelor
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântatul
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântatului
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântau
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântași
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântați
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântați
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântații
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cântaților
CÂNTÁT s. n. Faptul de a cânta. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de unele păsări și insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cântatul cocoșilor = (pe) la miezul nopții sau în zorii zilei. – V. cânta. DOOM
cântát s. n.
cânte
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântec
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântece
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântecel
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecele
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântecele
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecelele
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecelelor
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecelor
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântecelul
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecelului
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântecul
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântecului
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cântic
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum. DOOM
cấntec s. n., pl. cấntece
cânticel
CÂNTICÉL s. n. v. cântecel. DOOM
cântecél s. n., pl. cântecéle
cântul
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cântului
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cânturi
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cânturile
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cânturilor
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv). DOOM
cânt s. n., pl. cấnturi
cântând
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cântărea
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăreai
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăreală
CÂNTĂREÁLĂ s. f. (Rar) Cântărire. – Cântări + suf. -eală. DOOM
cântăreálă (rar) s. f., g.-d. art. cântărélii
cântăream
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărească
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăreau
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăreața
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântăreați
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăresc
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărește
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărești
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăreț
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântărețe
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântăreței
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântărețele
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântărețelor
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântăreți
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântăreții
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântăreților
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântărețul
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântărețului
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț. DOOM
cântăréț s. m., pl. cântăréți
cântări
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântări
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântării
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântării
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântările
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântărilor
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta. DOOM
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântărim
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărind
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărire
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărire
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântărirea
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântăriri
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântăririi
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântăririle
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântăririlor
CÂNTĂRÍRE, cântăriri, s. f. Acțiunea de a cântări; cântăreală. – V. cântări. DOOM
cântăríre s. f., g.-d. art. cântărírii; pl. cântăríri
cântăriră
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărirăm
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărirăți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărise
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărisem
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriseră
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriserăm
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriserăți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriseși
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriseți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărit
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântărit
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântărit
CÂNTĂRÍT1 s. n. Faptul de a cântări. – V. cântări. DOOM
cântărít s. n.
cântărita
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântărite
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăritei
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăritele
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăritelor
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăritul
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăritului
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăriși
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriți
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar. DOOM
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântăriți
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăriții
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântăriților
CÂNTĂRÍT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
cântătoare
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoare
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarea
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarea
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarei
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarei
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarele
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarele
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarelor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătoarelor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântător
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântător
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântători
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântători
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorii
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorii
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorilor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorilor
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorul
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorul
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorului
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cântătorului
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător. DOOM
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
cânți
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare. DOOM
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
câr
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee. DOOM
câr interj.
cârc
CÂRC interj. (Pop. și fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nicio vorbă, a tăcea chitic. – Formație onomatopeică. DOOM
cârc (pop., fam., în expr.) interj.
cârcea
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârceai
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârceam
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcească
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârceau
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârceați
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcei
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârceie
CÎRCÉIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn, uneori de fier, cu care se leagă tînjeala de proțap (cînd se înjugă patru boi). [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284. În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la. case. CREANGĂ, A. 42.
cârceie
CÂRCÉIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec. DOOM
cârcéie (piesă de legătură) s. f., art. cârcéia, g.-d. art. cârcéiei/cârcéii; pl. cârcéie/cârcéi
cârceii
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârceilor
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârcel
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârcelul
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârcelului
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč. DOOM
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârcesc
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcește
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcești
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârci
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcii
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcim
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcima
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârcimi
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârcimii
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârcimile
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârcimilor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârcimăreasă
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârcimăriță
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârcind
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciobar
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârcioc
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciocar
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciog
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciogar
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogari
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogarii
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogarilor
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogarul
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogarului
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
cârciogul
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciogului
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârcioguri
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciogurile
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciogurilor
CÂRCIÓG, cărcioguri, s. n. (Reg.) Tertip, șiretlic. [Var.: cârcióc s. n.] – Din ucr. krucok. DOOM
cârcióg/cârcióc (tertip) (reg.) s. n., pl. cârcióguri/cârcíocuri
cârciogăreasca
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogăresc
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogărescul
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogărescului
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogărești
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogăreștii
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogăreștile
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârciogăreștilor
CÂRCIOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, cârciogărești, adj. (Reg.) Care ține de cârciogar, al cârciogarului, specific cârciogarului. – Cârciogar + suf. -esc. DOOM
cârciogărésc (reg.) adj. m., f. cârciogăreáscă; pl. m. și f. cârciogăréști
cârcire
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcire
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciră
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcirăm
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcirăți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcise
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcisem
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciseră
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciserăm
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciserăți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciseși
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciseți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcit
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciuma
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumar
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumare
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumari
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumarii
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumarilor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumarul
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumarule
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumarului
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciume
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumei
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumele
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumelor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumi
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumii
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumile
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumilor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
cârciumioara
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cârciumioare
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cârciumioarei
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cârciumioarele
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cârciumioarelor
CÂRCIUMIOÁRĂ, cârciumioare, s. f. Diminutiv al lui cârciumă. – Cârciumă + suf. -ioară. DOOM
cârciumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. cârciumioárei; pl. cârciumioáre
cârciumărea
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăreai
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăream
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăreasa
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăreasa
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumărească
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăreaso
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăreaso
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumăreau
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăreați
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăresc
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărese
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumărese
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumăresei
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăresei
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumăresele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăresele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumăreselor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăreselor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăreásă s. f., g.-d. art. cârciumărései; pl. cârciumărése
cârciumărește
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărești
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumări
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumării
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărim
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărind
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărire
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărire
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar.
cârciumăriră
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărirăm
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărirăți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărise
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărisem
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăriseră
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăriserăm
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăriserăți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăriseși
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumăriseți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărit
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărit
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cârciumăritul
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cârciumăritului
CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări. DOOM
cârciumărít (pop.) s. n.
cârciumăriși
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărița
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumărițe
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăriței
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumărițele
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumărițelor
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciumăriți
CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar. DOOM
cârciumărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 să cârciumăreáscă
cârciumărițo
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
cârciși
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârciți
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
cârcni
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
cârcnire
CÂRCNÍ vb. IV v. crâcni.
cârcota
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cârcotaș
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotaș
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașa
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașa
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașe
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașe
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașei
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașei
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașele
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașele
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașelor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașelor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotași
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotași
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașii
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașii
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașilor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașilor
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașul
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașul
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașului
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcotașului
CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș. DOOM
cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe
cârcote
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cârcotea
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcoteai
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcoteam
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotească
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcoteau
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcoteați
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotei
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cârcotele
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cârcotelor
CẤRCOTĂ, cârcote, s. f. (Pop. și fam.) Neînțelegere, ceartă, gâlceavă. ◊ Loc. vb. A intra (sau a se băga) în cârcotă (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. sb. krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”. DOOM
cấrcotă (pop.) s. f., g.-d. art. cấrcotei; pl. cấrcote
cârcotesc
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotește
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotești
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcoti
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotii
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotim
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotind
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotire
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotire
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotirea
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotiri
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotirii
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotirile
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotirilor
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă.
cârcotiră
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotirăm
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotirăți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotise
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotisem
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiseră
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiserăm
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiserăți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiseși
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiseți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotit
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiși
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcotiți
CÂRCOTÍ, cârcotesc, vb. IV. Intranz. și refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se sfădi mereu. ♦ Intranz. A-și arăta nemulțumirea; a cârti. – Din cârcotă. DOOM
cârcotí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcotésc, imperf. 3 sg. cârcoteá; conj. prez. 3 să cârcoteáscă
cârcserdar
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcserdari
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcserdarii
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcserdarilor
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcserdarul
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcserdarului
CÂRCSERDÁR, cârcserdari, s. m. (Înv.) Căpitan de jandarmerie (turcă); comandantul unei potere. – Din tc. kırserdarı. DOOM
cârcserdár (cârc-ser-) s. m., pl. cârcserdári
cârcâi
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. DOOM
cârcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrcâie, imperf. 3 sg. cârcâiá; conj. prez. 3 să cấrcâie
cârcâire
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâirea
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâiri
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâirii
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâirile
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâirilor
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
cârcâit
CÂRCÂÍT s. n. Cârcâire. – V. cârcâi.
cârcă
CẤRCĂ s. f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din sb. [nositi na-]krke. DOOM
cấrcă s. f.
cârcăiac
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak. DOOM
cârcăiác (pop.) s. m., pl. cârcăiéci
cârcăiac
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcăiacul
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcăiacului
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcăieci
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcăiecii
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcăiecilor
CÂRCĂIÁC, cărcăieci, s. m. (Zool.; pop.) Scolopendră. [Pr.: -că-iac. – Pl. și: cârcăiaci] – Din tc. kırkayak.
cârcălea
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăleai
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăleam
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălească
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăleau
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăleați
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălesc
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălește
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălești
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăli
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălii
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălim
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălind
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălire
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălire
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. scr. krkaljiti.
cârcăliră
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălirăm
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălirăți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălise
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălisem
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliseră
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliserăm
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliserăți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliseși
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliseți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălit
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcălit
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălita
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălite
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălitei
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălitele
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălitelor
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălitul
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcălitului
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcăliși
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliți
CÂRCĂLÍ, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. sb. krkaljiti. DOOM
cârcălí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârcălésc, imperf. 3 sg. cârcăleá; conj. prez. 3 să cârcăleáscă
cârcăliți
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcăliții
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârcăliților
CÂRCĂLÍT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.
cârd
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârdișoare
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdișoarele
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdișoarelor
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdișor
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdișorul
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdișorului
CÂRDIȘÓR, cârdișoare, s. n. Diminutiv al lui cârd. – Cârd + suf. -ișor. DOOM
cârdișór s. n., pl. cârdișoáre
cârdui
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduia
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiai
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiam
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiască
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiau
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiați
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiesc
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiește
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiești
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduii
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduim
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduind
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduire
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiră
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduirăm
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduirăți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduise
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduisem
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiseră
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiserăm
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiserăți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiseși
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiseți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduit
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiși
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârduiți
CÎRDUÍ, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrduí (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.
cârdul
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârdului
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârduri
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârdurile
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârdurilor
CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale sau de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată numeroasă de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din sb. krd. DOOM
cârd s. n., pl. cấrduri
cârdășia
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cârdășiei
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cârdășii
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cârdășiile
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cârdășiilor
CÂRDĂȘÍE, cârdășii, s. f. Întovărășire cu scopuri condamnabile. [Var.: cărdășíe s. f.] – Cardaș (înv. „tovarăș” < tc.) + suf. -ie. DOOM
!cârdășíe s. f., art. cârdășía, g.-d. art. cârdășiéi; pl. cârdășíi, art. cârdășíile
cârja
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cârjal
cîrjál (-li), s. m. – 1. Soldat turc din oastea pașei rebel Pasvan Oglu. – 2. Canibal. – Var. cîrjaliu. Tc. kirzali, kircali (Șeineanu, II, 90; Meyer 125), cf. rus. kirdžali, introdus de Puškin, pe care îl auzise în Basar. (Vasmer, I, 560). – Der. cîrjalicesc, adj. (barbar, inuman).
cârjalii
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjaliii
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjaliilor
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjaliu
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjaliul
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjaliului
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. DOOM
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjanca
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cârjance
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cârjancei
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cârjancele
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cârjancelor
CÂRJÁNCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec. DOOM
cârjáncă (pop.) s. f., g.-d. art. cârjáncei; pl. cârjánce
cârje
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cârjei
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cârjele
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cârjelor
CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”. DOOM
cấrjă s. f., art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrje
cârjoaie
CÎRJOÁIE, cîrjoaie, s. f. (Rar) Cotitură a unui drum; serpentină. Cătră amiază au prins a pogori pe un drumeag ce se strecura în cîrjoaie pe subt muncele. SADOVEANU, N. P. 22.
cârlan
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlana
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlane
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanei
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanele
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanelor
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlani
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanii
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanilor
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanul
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlanului
CÂRLÁN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied după înțărcare până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de trei ani. – Et. nec. DOOM
cârlánă s. f., g.-d. art. cârlánei; pl. cârláne
cârlig
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârligat
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligata
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligate
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligatei
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligatele
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligatelor
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligatul
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligatului
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligaș
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligașe
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligașele
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligașelor
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligașul
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligașului
CÂRLIGÁȘ, cârligașe, s. n. Cârligel. – Cârlig + suf. -aș. DOOM
cârligáș s. n., pl. cârligáșe
cârligați
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligații
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârligaților
ÎNCÎRLIGÁT, -Ă, încîrligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strîmbat (ca un cîrlig). Pentr-o babă-ncîrligată Pierzi o zi și scapi o fată ! COȘBUC, P. I 107. Niște păsări cu capul, cu ciocul și cu aripile de fer; ghearele lor erau încîrligate și mai ascuțite decît ale pisicilor. ISPIRESCU, U. 43. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. – Variantă: cîrligát, -ă (SADOVEANU, D. P. 112, SEVASTOS, N. 327, NEGRUZZI, S. I 261) adj.
cârlige
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârligel
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligele
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârligele
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligelele
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligelelor
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligelor
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârligelul
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligelului
CÂRLIGÉL, cârligele, s. n. Diminutiv al lui cârlig; cârligaș. – Cârlig + suf. -el. DOOM
cârligél s. n., pl. cârligéle
cârligioara
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cârligioare
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cârligioarei
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cârligioarele
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cârligioarelor
CÂRLIGIOÁRĂ, cârligioare, s. f. (Bot.; reg.) Iarbă-roșie (Bidens cernuus). – Cârlig + suf. -ioară
cârligul
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârligului
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik. DOOM
cârlíg s. n., pl. cârlíge
cârlionț
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionța
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțai
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțam
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțare
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțară
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțarăm
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțarăți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțase
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțasem
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțaseră
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțaserăm
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțaserăți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțaseși
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțaseți
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțat
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțat
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțata
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțate
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțatei
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțatele
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțatelor
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțatul
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțatului
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțau
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțași
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțați
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțați
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțații
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțaților
CÂRLIONȚÁT, -Ă, cârlionțați, -te, adj. (Despre păr) Cu cârlionți; buclat; (despre oameni) care are părul buclat. [Pr.: -li-on-] – V. cârlionța.
cârlionțează
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțez
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțeze
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionțezi
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârlionți
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionții
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionților
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionțul
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionțului
CÂRLIÓNȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec. DOOM
cârliónț (-li-onț) s. m., pl. cârliónți
cârlionțând
CÂRLIONȚÁ, cârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cârlionți, inele. [Pr.: -li-on-] – Din cârlionț. DOOM
cârlionțá (a ~) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 cârlionțeáză
cârloi
cârloi, cârloi s. m. persoană cu un comportament grosolan / de mitocan.
cârlăioară
CÎRLĂIÓR, -OÁRĂ, cîrlăiori, -oare, s. m. și f. (Munt.) Diminutiv al lui cîrlan (2); mînz sau mînză (pînă la 3 ani). Iorgu Iorgovan, Fecior de wnocan, Pe cal, pe cîrlan, Cîrlăior d-un an. ȘEZ. 1 113. Cîrlăioară brează Pe munte nechează (Suveica). ȘEZ. VII 124.
cârlăior
CÎRLĂIÓR, -OÁRĂ, cîrlăiori, -oare, s. m. și f. (Munt.) Diminutiv al lui cîrlan (2); mînz sau mînză (pînă la 3 ani). Iorgu Iorgovan, Fecior de wnocan, Pe cal, pe cîrlan, Cîrlăior d-un an. ȘEZ. 1 113. Cîrlăioară brează Pe munte nechează (Suveica). ȘEZ. VII 124.
cârlănar
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănari
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănarii
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănarilor
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănarul
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănarului
CÂRLĂNÁR, cârlănari, s. m. Cioban care păzește și duce la păscut cârlanii dintr-o turmă. – Cârlan + suf. -ar. DOOM
cârlănár s. m., pl. cârlănári
cârlănaș
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârlănași
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârlănașii
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârlănașilor
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârlănașul
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârlănașului
CÂRLĂNÁȘ, cârlănași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cârlan. – Cârlan + suf. -aș. DOOM
cârlănáș (pop.) s. m., pl. cârlănáși
cârma
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cârmaci
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
cârmaci
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cârmacii
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cârmacilor
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cârmaciul
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cârmaciului
CÂRMÁCI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcațiuni, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač. DOOM
cârmáci s. m., pl. cârmáci
cârme
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cârmea
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmeai
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmeala
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cârmeam
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmească
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmeau
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmeați
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmei
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cârmele
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cârmeli
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cârmelii
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cârmelile
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cârmelilor
CÂRMEÁLĂ, cârmeli, s. f. (Pop.) Întorsătură, cotitură, schimbare (în desfășurarea unei operații, a unei acțiuni). ♦ Fig. Schimbare survenită în atitudinea sau comportarea cuiva. – Cârmi + suf. -eală. DOOM
cârmeálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârmélii; pl. cârméli
cârmelor
CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma. DOOM
cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme
cârmesc
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmește
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmești
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmi
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmii
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmim
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmind
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmire
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmire
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmirea
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmiri
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmirii
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmirile
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmirilor
CÂRMÍRE, cârmiri, s. f. Acțiunea de a cârmi. – V. cârmi. DOOM
cârmíre s. f., g.-d. art. cârmírii; pl. cârmíri
cârmiră
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmirăm
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmirăți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmise
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmisem
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiseră
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiserăm
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiserăți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiseși
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiseți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmit
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiș
CÎRMÍȘ s. n. (Popular) Cîrmuire, cotire. Aici nu e-n București, Cu cai să te fudulești; Aici sîntem la hățiș, La hățiș de cărpeniș, Nu mai e loc de cîrniș! TEODORESCU, P. P. 507.
cârmiși
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmiți
CÂRMÍ, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti. DOOM
cârmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmésc; imperf. 3 sg. cârmeá; conj. prez. 3 să cârmeáscă
cârmoaja
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cârmoaje
cîrmoáje (-óji), s. f. – Colț de pîine. – Var. cîrmoj. Sl. kermuš (slov. karmaš, pol. kiermasz), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Dacor., III, 702; Berneker 501; DAR), datorită pomenilor care se împărțeau. Cf. Vasmer, I, 561.
cârmoji
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cârmojii
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cârmojile
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cârmojilor
CÎRMOÁJĂ, cîrmoji, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Resturi, firimituri (de mîncare). S-au fost pus amîndoi la masă și au ospătat. Cînd la urmă le-au rămas vro cîteva cîrmoji. SBIERA, P. 170. ♦ Coajă de pîine, de mămăligă, de mălai, uscată. Te-oi milui c-o cîrmoajă de mălai, Făcută de șapte ai (= ani). ȘEZ. V 58.
cârmui
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuia
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiai
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiam
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiască
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiau
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiați
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiesc
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiește
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiești
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuii
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuim
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuind
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuire
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuire
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuirea
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuiri
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuirii
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuirile
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuirilor
CÂRMUÍRE, cârmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cârmui. 2. Organ de conducere; guvern, stăpânire. – V. cârmui. DOOM
cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri
cârmuiră
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuirăm
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuirăți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuise
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuisem
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiseră
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiserăm
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiserăți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiseși
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiseți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuit
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuit
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui.
cârmuitoare
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitoarea
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitoarei
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitoarele
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitoarelor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitori
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitorii
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitorilor
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitorul
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuitorului
CÂRMUITÓR, -OÁRE, cârmuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce, administrează o instituție, care guvernează un stat etc. [Pr.: -mu-i-] – Cârmui + suf. -tor. DOOM
cârmuitór (-mu-i-) s. m., pl. cârmuitóri
cârmuiși
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuiți
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui. DOOM
cârmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 să cârmuiáscă
cârmuz
CÎRMÚZ s. n. v. cîrmîz.
cârmuziu
CÎRMUZÍU, -ÍE adj. v. cîrmîziu.
cârmâz
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârmâz
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâzi
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâzia
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâzie
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziei
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâzii
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâzii
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziii
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziile
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziilor
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâzilor
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâziu
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziul
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâziului
CÂRMÂZÍU, -ÍE, cârmâzii, adj. (Pop.) Roșu-viu; stacojiu. – Cârmâz + suf. -iu. DOOM
cârmâzíu (pop.) adj. m., f. cârmâzíe; pl. m. și f. cârmâzíi
cârmâzul
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârmâzul
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâzului
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârmâzului
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız. DOOM
cârmấz2 (colorant, sirop) s. n.
cârmâzuri
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârmâzurile
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârmâzurilor
CÂRMẤZ s. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz (1) sau din gogoșile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cârn
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârna
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnat
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârnatul
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârnatului
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârnați
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârnații
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârnaților
CÂRNÁȚ s. m. v. cârnat.
cârne
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnea
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârneai
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârneam
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnească
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârneau
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârneați
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnei
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnele
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârneleaga
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cârnelegi
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cârnelegii
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cârnelegile
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cârnelegilor
CÂRNELEÁGĂ, cârnelegi, s. f. (În religia ortodoxă, de obicei la pl.) Săptămâna antepenultima din dulcele Crăciunului, în timpul căreia credincioșii pot mânca de dulce miercurea și vinerea. – Lat. carnem ligat. DOOM
cârneleágă s. f., pl. cârnelégi
cârnelor
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnesc
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnește
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnești
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârni
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârni
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnii
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnii
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnilor
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnim
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnind
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnire
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnire
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârnirea
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârniri
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârnirii
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârnirile
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârnirilor
CÂRNÍRE, cârniri, s. f. Acțiunea de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârníre s. f., g.-d. art. cârnírii; pl. cârníri
cârniră
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnirăm
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnirăți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnise
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnisem
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniseră
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniserăm
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniserăți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniseși
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniseți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnit
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnit
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârnitul
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârnitului
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârnitura
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cârnituri
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârnituri
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cârniturii
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cârniturile
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârniturile
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cârniturilor
CÂRNÍT, cârnituri, s. n. Faptul de a (se) cârni. – V. cârni. DOOM
cârnít s. n., pl. cârníturi
cârniturilor
CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (Pop.) Cotitură (a unui drum). – Cârni + suf. -tură. DOOM
cârnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúri
cârniș
CÎRNÍȘ, cîrnișuri, s. n. (Regional) întoarcere, cîrmiș. Iar ciobanul se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici, Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc de cîrniș. ALECSANDRI, P. P. 208.
cârniși
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârniți
CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn. DOOM
cârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 să cârneáscă
cârnosea
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnoseai
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnoseam
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosească
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnoseau
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnoseați
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosesc
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosește
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosești
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosi
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosii
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosim
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosind
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosire
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosire
CÂRNOSÍ2 vb. IV v. cărnosi. DOOM
cârnosíre v. cărnosíre
cârnosiră
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosirăm
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosirăți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosise
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosisem
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiseră
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiserăm
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiserăți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiseși
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiseți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosit
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosit
CÂRNOSÍ2 vb. IV v. cărnosi.
cârnosiși
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnosiți
CÂRNOSÍ1, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos. DOOM
cârnosí1 (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosésc, imperf. 3 sg. cârnoseá; conj. prez. 3 să cârnoseáscă
cârnul
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnului
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ. DOOM
cârn adj. m., pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrne
cârnuț
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuța
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuțe
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuței
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuțele
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuțelor
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuți
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuții
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuților
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuțul
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnuțului
CÂRNÚȚ, -Ă, cârnuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui cârn. – Cârn + suf. -uț. DOOM
cârnúț (rar) adj. m., pl. cârnúți; f. cârnúță, pl. cârnúțe
cârnăcior
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnăciori
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnăciorii
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnăciorilor
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnăciorul
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnăciorului
CÂRNĂCIÓR, cârnăciori, s. m. Diminutiv al lui cârnat. – Cârnat + suf. -ior. DOOM
cârnăciór s. m., pl. cârnăcióri
cârnățar
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățari
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățarii
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățarilor
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățarul
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățarului
CÂRNĂȚÁR, cârnățari, s. m. Persoană care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ar. DOOM
cârnățár s. m., pl. cârnățári
cârnățăreasa
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cârnățărese
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cârnățăresei
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cârnățăresele
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cârnățăreselor
CÂRNĂȚĂREÁSĂ, cârnățărese, s. f. Femeie care prepară sau vinde cârnați și alte mezeluri; nevastă de cârnățar. – Cârnățar + suf. -easă. DOOM
cârnățăreásă s. f., g.-d. art. cârnățărései; pl. cârnățărése
cârnățăria
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârnățărie
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârnățăriei
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârnățării
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârnățăriile
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârnățăriilor
CÂRNĂȚĂRÍE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie. DOOM
cârnățăríe s. f., art. cârnățăría, g.-d. art. cârnățăríei; (magazine) pl. cârnățăríi, art. cârnățăríile
cârpa
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpaci
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cârpacii
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cârpacilor
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cârpaciul
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cârpaciului
CÂRPÁCI, cârpaci, s. m. Meseriaș care peticește, care repară încălțăminte, haine etc. ♦ Meseriaș sau, p. gener. persoană care lucrează prost. – Din bg. kărpač. DOOM
cârpáci (-paci) s. m., pl. cârpáci
cârpe
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpea
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpeai
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpeala
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cârpeam
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpească
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpeau
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpeați
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpei
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpele
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpeli
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cârpelii
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cârpelile
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cârpelilor
CÂRPEÁLĂ, cârpeli, s. f. Faptul de a cârpi (ceva sau pe cineva); (în special) reparație sumară sau prost executată; cârpitură. – Cârpi + suf. -eală. DOOM
cârpeálă s. f., g.-d. art. cârpélii; pl. cârpéli
cârpelor
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa. DOOM
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpesc
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpet
CÎRPÉT, cîrpeturi, s. n. (Cu sens colectiv) Obiecte de îmbrăcăminte ușoare, ieftine. Pe alți trei cai a împărțit mălaiul, slănina afumată și cîteva cîrpeturi. GALACTION, O. I 293.
cârpește
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpești
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpi
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpii
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpim
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpind
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpire
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpire
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpirea
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpiri
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpirii
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpirile
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpirilor
CÂRPÍRE, cârpiri, s. f. Acțiunea de a cârpi și rezultatul ei; cârpit. – V. cârpi. DOOM
cârpíre s. f., g.-d. art. cârpírii; pl. cârpíri
cârpiră
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpirăm
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpirăți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpise
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpisem
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiseră
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiserăm
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiserăți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiseși
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiseți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpit
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpit
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpita
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpite
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitei
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitele
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitelor
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitul
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitului
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpitura
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cârpituri
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cârpiturii
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cârpiturile
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cârpiturilor
CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură. DOOM
cârpitúră s. f., g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúri
cârpiși
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiți
CÂRPÍ, cârpesc, vb. IV. Tranz. 1. A petici, a repara, a coase un obiect rupt sau descusut. ◊ Expr. Cu ochii cârpiți de somn = neputând ține ochii deschiși din cauza somnului. 2. A repara un obiect spart sau crăpat. 3. Fig. A pălmui pe cineva. 4. Fig. A născoci, a inventa la repezeală o motivație, o explicație, un pretext (nu prea convingător). – Din sl. krupiti. DOOM
cârpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpésc, imperf. 3 sg. cârpeá; conj. prez. 3 să cârpeáscă
cârpiți
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpiții
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpiților
CÂRPÍT s. n. Cârpire. – V. cârpi. DOOM
cârpít s. n.
cârpoci
CÎRPOCÍ vb. IV v. cîrpăci.
cârpulița
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cârpulițe
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cârpuliței
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cârpulițele
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cârpulițelor
CÂRPULÍȚĂ, cârpulițe, s. f. Cârpușoară. – Cârpă + suf. -uliță.
cârpușoara
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cârpușoare
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cârpușoarei
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cârpușoarele
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cârpușoarelor
CÂRPUȘOÁRĂ, cârpușoare, s. f. Diminutiv al lui cârpă. – Cârpă + suf. -ușoară. DOOM
cârpușoáră s. f., g.-d. art. cârpușoárei; pl. cârpușoáre
cârpăcea
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăceai
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăceala
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cârpăceam
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcească
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăceau
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăceați
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăceli
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cârpăcelii
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cârpăcelile
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cârpăcelilor
CÂRPĂCEÁLĂ, cârpăceli, s. f. (Rar) Acțiunea de a cârpăci și rezultatul ei. – Cârpaci + suf. -eală. DOOM
cârpăceálă (fam.) s. f., g.-d. art. cârpăcélii; pl. cârpăcéli
cârpăcesc
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcește
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcești
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăci
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcia
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cârpăcie
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cârpăciei
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cârpăcii
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcii
CÂRPĂCÍE s. f. (Înv.) Meseria cârpaciului. – Cârpăci + suf. -ie. DOOM
cârpăcíe (înv.) s. f., art. cârpăcía, g.-d. cârpăcíi, art. cârpăcíei
cârpăcim
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcind
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcire
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcire
CÂRPĂCÍ, cârpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci + suf. -ie.
cârpăciră
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcirăm
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcirăți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcise
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcisem
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciseră
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciserăm
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciserăți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciseși
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciseți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcit
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăcit
CÂRPĂCÍ, cârpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci + suf. -ie.
cârpăcitoare
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitoarea
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitoarei
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitoarele
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitoarelor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitori
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitorii
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitorilor
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitorul
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăcitorului
CÂRPĂCITÓR, -OÁRE, cârpăcitori, -oare, adj. (Rar) Care cârpăcește. – Cârpaci + suf. -tor. DOOM
cârpăcitór (rar) adj. m., pl. cârpăcitóri; f. sg. și pl. cârpăcitoáre
cârpăciși
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpăciți
CÂRPĂCÍ, cărpăcesc, vb. IV. Tranz. A cârpi, a petici; p. gener. a lucra prost, a face lucruri de proastă calitate. – Din cârpaci. DOOM
cârpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârpăcésc, imperf. 3 sg. cârpăceá; conj. prez. 3 să cârpăceáscă
cârpătoare
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârpătoarele
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârpătoarelor
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârpător
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârpătorul
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârpătorului
CÂRPĂTÓR, cârpătoare, s. n. (Pop.) Bucată de lemn rotundă, pătrată sau dreptunghiulară, pe care se răstoarnă mămăliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândură sau masă (pătrată) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium. DOOM
cârpătór (pop.) s. n., pl. cârpătoáre
cârstei
CÎRSTÉI s. m. v. cristei.
cârstel
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cârstă
cîrstă (-te), s. f. – Grămadă de snopi aranjate în formă de cruce. Sl. krŭstŭ „cruce” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toți cu sensul de „cruce.” – Der. cîrsteț (var. cîrst(e)ață), s. n. (grămadă de snopi); cîrstată, s. f. (Olt., prescură); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s. m. (sacristan; plasă pătrată de pescuit), cf. bg. krŭstnik „naș”; crîstăș (var. cîrstaș, cristeș, cristaș), s. n. (năvod); cîrstov (var. cristov, hristov), s. n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ „Ziua Crucii”.
cârtea
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârteai
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârteala
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cârteam
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtească
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârteau
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârteați
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârteli
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cârtelii
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cârtelile
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cârtelilor
CÂRTEÁLĂ, cârteli, s. f. (Pop.) Faptul de a cârti; protest, murmur (de nemulțumire); critică. – Cârti + suf. -eală. DOOM
cârteálă (pop.) s. f., g.-d. art. cârtélii; pl. cârtéli
cârtesc
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtește
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtești
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârti
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtii
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtim
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtind
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtire
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtire
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtirea
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtiri
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtirii
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtirile
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtirilor
CÂRTÍRE, cârtiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a cârti. – V. cârti. DOOM
cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri
cârtiră
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtirăm
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtirăți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtise
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtisem
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtiseră
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtiserăm
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtiserăți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtiseși
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtiseți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtit
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtitoare
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitoarea
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitoarei
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitoarele
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitoarelor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitori
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitorii
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitorilor
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitorul
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtitorului
CÂRTITÓR, -OÁRE, cârtitori, -oare, adj. (Pop.) Care cârtește, care se arată mereu nemulțumit, care bombăne necontenit. – Cârti + suf. -tor. DOOM
cârtitór (pop.) adj. m., pl. cârtitóri; f. sg. și pl. cârtitoáre
cârtiși
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtița
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cârtițe
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cârtiței
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cârtițele
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cârtițelor
CẤRTIȚĂ, cârtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). – Din bg. kărtica, sb. krtica. DOOM
cấrtiță s. f., g.-d. art. cấrtiței; pl. cấrtițe
cârtiți
CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec. DOOM
cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă
cârtog
cîrtóg (-guri), s. n. – Vizuină, bîrlog. Bg. kŭrtog (DAR).
cârâi
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâia
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâia
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cârâiai
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiala
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâiam
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiau
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiați
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâie
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâie
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cârâiei
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cârâiele
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cârâieli
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâielii
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâielile
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâielilor
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală. DOOM
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâielor
CÂRẤIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec. DOOM
cârấie (rar) s. f., art. cârấia, g.-d. art. cârấiei; pl. cârấie
cârâii
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâim
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâind
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâire
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâire
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.
cârâiră
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâirăm
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâirăți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâise
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâisem
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiseră
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiserăm
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiserăți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiseși
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiseți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâit
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâit
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâit
CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi. DOOM
cârâít s. n.
cârâita
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâite
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâitei
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâitele
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâitelor
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoare
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarea
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarei
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarei
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarele
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarele
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarelor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitoarelor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitori
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorii
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorile
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
cârâitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorilor
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorul
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorul
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorului
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitorului
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor. DOOM
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitul
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâitului
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâiși
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiți
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi. DOOM
cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie
cârâiți
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâiții
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
cârâiților
CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
câră
CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv). DOOM
!cấră (pop., în expr.) s. f.
cârșenie
cîrșénie (cârșenii), s. f. – (Munt.) Ceartă, scandal. Bg. kuršene „ruptură” (DAR). Rar.
cârșie
CẤRȘIE s. f. (Reg.) Colț de stâncă. – Sb. kršje.
cârțan
cârțan, cârțani s. m. 1. om naiv. 2. persoană necivilizată.
câscâci
cîscîci (-iuri), s. n. – Piedică la moara de vînt. Tc. kiskaç „scăunel.”
cât
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
cât
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câte
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câte
CẤTE adv. 1. (Formează numerale colective) Câte trele. 2. (Formează numerale distributive) Două câte două. ◊ Expr. Una câte una sau unul câte unul = rând pe rând, una după alta sau unul după altul. Câte una (strașnică) = ceva neobișnuit, grozav etc. – Lat. cata (modificat după pl. f. al lui cât). DOOM
cấte adv.
câtelea
CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuințează în propoziții interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al câtelea a reușit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a. DOOM
cấtelea (al ~) pr. m., adj. pr. m., f. a cấta
câteodată
CÂTEODÁTĂ adv. Din timp în timp, când și când, uneori. – Câte + o + dată. DOOM
cấte o dátă (tempo lent)/cấte-o dátă (tempo rapid) (câte o singură dată) adv. + num.
câteva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
câteși
CÂTEȘI- Element de compunere înseamnând „toți (ori toate) împreună”, care servește la formarea unor numerale colective: câteșitrei, câteșitrele; câteșipatru etc. – Câte + și.
câtime
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtimea
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtimi
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtimii
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtimile
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtimilor
CÂTÍME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime. DOOM
câtíme s. f., g.-d. art. câtímii; pl. câtími
câtor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câtora
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câtorva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
câtul
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
câtului
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
câturi
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
câturile
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
câturilor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât4 s. n., pl. cấturi
câtuși
CẤTUȘI adv. (În expr.) Câtuși de puțin = oricât de puțin, cât de cât; (în construcții negative) absolut deloc, defel. – Cât(u) + și. DOOM
cấtuși adv.
câtva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
câtva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea).
câtă
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câtăva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá
câș
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câș
HÂȘ interj. Cuvânt cu care se alungă găinile sau alte păsări (de curte). [Var.: câș, hâci interj.] – Onomatopee. DOOM
hâș interj.
câșa
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșe
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșei
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșele
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșelor
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câși
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșii
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșilor
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșița
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
câșițe
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
câșiței
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
câșițele
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
câșițelor
CẤȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec. DOOM
cấșiță s. f., g.-d. art. cấșiței; pl. cấșițe
câșla
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
câșlar
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșlari
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșlarii
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșlarilor
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșlarul
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșlarului
CÎȘLÁR, cîșlari, s. m. (Învechit) Argat la o cîșlă (2), însărcinat cu adunarea produselor. Cișlarul (acela care strînge fruptul) este un alt romîn, tocmit cu 6 galbeni pe jumătate de an. I. IONESCU, D. 370.
câșle
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
câșlegi
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
câșlegile
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
câșlegilor
CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. DOOM
câșlégi s. f. pl.
câșlei
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
câșlele
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
câșlelor
CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.
câșt
CÎȘT s. n. v. cîști.
câști
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câștig
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștig
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștiga
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigai
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigam
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigare
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigare
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigarea
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigară
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigarăm
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigarăți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigase
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigasem
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigaseră
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigaserăm
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigaserăți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigaseși
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigaseți
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigat
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigat
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigata
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigate
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigatei
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigatele
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigatelor
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigatul
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigatului
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigau
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigași
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigați
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigați
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigații
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștigaților
CÂȘTIGÁT, -Ă, câștigați, -te, adj. 1. Care a fost obținut de cineva. 2. (Despre oameni) Care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența. – V. câștiga.
câștige
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigi
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigul
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștigului
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștiguri
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștigurile
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștigurilor
CÂȘTÍG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv). DOOM
câștíg s. n., pl. câștíguri
câștigând
CÂȘTIGÁ, câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare. DOOM
câștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 câștígă
câștigări
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigării
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigările
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigărilor
CÂȘTIGÁRE s. f. Acțiunea de a câștiga. – V. câștiga. DOOM
câștigáre s. f., g.-d. art. câștigắrii
câștigătoare
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoare
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarea
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarea
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarei
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarei
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarele
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarele
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarelor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătoarelor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigător
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigător
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigători
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigători
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorii
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorii
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorilor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorilor
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorul
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorul
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorului
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștigătorului
CÂȘTIGĂTÓR, -OÁRE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător. DOOM
câștigătór adj. m., s. m., pl. câștigătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. câștigătoáre
câștiul
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câștiului
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câștiuri
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câștiurile
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câștiurilor
CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt. DOOM
câști (înv.) s. n., pl. cấștiuri (-tiuri)
câșul
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câșului
CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
câț
CÂȚ interj. (Reg.) Strigăt cu care se gonește pisica. – Onomatopee. Cf. germ. Katze. DOOM
câț (reg.) interj.
câți
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât..., cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât..., cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? În ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata). DOOM
cât3 pr. m., adj. pr. m., pl. câți; f. cấtă, pl. cấte; g.-d. pl. m. și f. cấtor
câțiva
CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea). DOOM
câtvá pr. m., adj. pr. m., pl. câțivá; f. câtăvá, pl. câtevá; g.-d. pl. m. și f. câtorvá